Marea depresiune din 1929 - 1939

Marea depresiune din 1929 - 1939

Premisele crizei

America tocmai isi revenea dupa primul razboi mondial iar economia intra intr-o noua era. Dezvoltarea fara precedent a inovatiilor tehnice si stiintifice din timpul razboiului si imediat dupa, a creat o prapastie intre capacitatea industriei de a genera produse competitive si capacitatea salariatilor de a le cumpara, in timp ce rata de economisire a populatiei cu venituri peste medie era mai mare decat cresterea oportunitatilor de investitii, ceea ce a dus la o crestere fara precedent a preturilor unor active,actiuni si imobiliare in principal.

Activitatea economica a explodat in perioada 1920-29, indicele productiei industriale crescand de la 81 de puncte in 1920 la 114 in 1929 (deci o crestere de 41%), in timp ce rata medie anuala de crestere a PIB-ului SUA in aceeasi perioada a fost de 4.6%. Ben Bernanke mentioneaza intr-o carte publicata in 1983 ca intre 1925-1929, industria SUA a produs aproximativ jumatate din totalul productiei industriale a lumii.

Insa conform Biroului National de Cercetare Economica, toata aceasta perioada de crestere economica a fost marcata de trei recesiuni de mai mica amploare: prima recesiune a durat 18 luni, in perioada ianuarie 1920 - iulie 21 si a dus la scaderea PIB cu 2%, a doua a avut loc intre mai 23 si iulie 24 iar a treia intre octombrie 26 - noiembrie 27, insa fara sa aiba implicatii economice serioase. Tot in aceasta perioada, Banca Centrala Americana a inceput sa utilizeze politica monetara in scopul atenuarii fluctuatiilor ciclurilor economice iar sfarsitul primei recesiuni mentionate anterior a fost grabit de noua atitudine a Banca Centrala Americana care, prin imprumuturile pe care le-a acordat in special bancilor, a dus la cresterea investitiilor in economie, cu efect direct in cresterea PIB.

Faza I: 1921-1929

Faza premergatoare debuteaza in 1921 si se intinde pana in prima jumatate a anului 1929. Sigur ca, in intervalul de timp analizat nu este nici o criza, dar apar conditiile care aduc criza. In perioada 1921-1929 Banca Centrala Americana aplica o politica monetara stricta ce conduce la un proces deflationist. Preturile bunurilor intermediare inregistreaza un declin in intervalul 1922-1929 cu o rata de 0,9% pe an, iar preturile bunurilor de consum cresc in acelasi interval cu o rata de 0,4% pe an.

Productia industriala si agricola creste intr-un ritm mai mare decat cererea interna, daca luam in considerare oferta scazuta de bani din economie. Reteaua bancara se extinde la 25.000 banci, in conditiile in care iesirile de pe piata sunt de aprox. 1000 banci pe an. Creditul de consum se dubleaza in perioada 1925-1929. Pe baza acestei expansiuni a creditului de consum si in conditiile mentinerii unor salarii mici in randul populatiei (crestere de 8% in perioada 1923-1929), 60% din masini si 80% din radiouri sunt detinute in rate. Totodata, pe intervalul 1925-1929, creditul acordat brokerilor de banci pentru tranzactii pe piata de capital se mareste in detrimentul creditului industrial cu 92%.

La Bursa de Valori din New York volumul tranzactiilor creste de la 433 milioane cu titluri 1925 la 757 milioane titluri in 1929. Astfel, investiile la bursa de valori devin mai profitabile decat depunerile de bani in banci. Evident, nu toata lumea putea investi la bursa, ci doar o minoritate, intrucat 0 % din populatia SUA detinea 34% din totalul economiilor. Prin urmare, 0 % din populatie, bancile si companiile isi puteau permite sa speculeze la bursa, in timp ce majoritatea populatiei facea rate la bunuri.

1. Cresterea numarului investitorilor Investitiile la bursa au fost vazute drept o cale usoara de imbogatire (easy money) si se estimeaza ca in orice moment al perioadei 1925-29, cel putin 4 milioane de americani detineau actiuni la bursa. Intrarea permanenta a unor noi investitori concomitent cu iesirea altora, a asigurat un flux continuu in piata ceea ce a dus la o crestere fara precedent a pretului actiunilor.

2. Cresterea ratei de economisire

Datorita cresterii economice, tot mai multi americani isi permiteau sa faca economii, iar o parte din aceste economii erau investite la bursa.

3. Politica banilor ieftini

In aceasta perioada, bancile ofereau americanilor posibilitatea contractarii de imprumuturi mult mai usor decat inainte si este foarte probabil ca pe langa masini si case, multi dintre cei care au luat credite au investit o parte din bani si la bursa.

4. Investitiile companiilor au creat supraproductie

In 1925, in industrie au devenit vizibile primele semne ale supraproductiei (cresterea stocurilor). Insa, anticipand cresterea cererii, managementul companiilor a decis reinvestirea profitului in noi capacitati de productie, accentuand o problema deja existenta. Au fost angajati noi muncitori care la randul lor au inceput sa cumpere pe datorie produse si servicii, generand astfel o crestere a productiei si implicit o crestere a pretului actiunilor.

5. Lipsa reglementarilor privitoare la activitatea bursiera

La momentul respectiv, cadrul legal era unul extrem de permisiv si drept urmare, companiile isi cresteau dupa voie capitalul social prin emiterea de noi actiuni care erau vandute investitorilor. Tranzactionarea in marja a explodat, investitorii, convinsi de continuitatea trendului ascendent, cumparau actiuni in marja (platind doar o fractiune din valoare) urmand sa le vanda peste cateva luni la un pret mai mare si sa castige diferenta, ceea ce a dus la crearea unui urias joc piramidal avand in vedere ca majoritatea banilor care erau investiti la bursa de fapt nu existau.

6. Psihoza consumului

Anii `20 au reprezentat pentru americani o perioada de consum feroce iar drept exemplu, am sa va dau cateva cifre: productia de masini a crescut de la 2M in 1920 la 5.5M in 1929 iar numarul biletelor de cinema vandute a crescut de la 40 la 100 de milioane pe saptamana, cinematografia devenind a zecea industrie ca importanta. Americanii cumparau orice, de la masini, aparate de radio si aspiratoare, la bilete de cinema si excursii in Europa, deci nu este de mirare ca actiunile companiilor de orice fel au crescut la bursa intr-un mod complet necontrolat.

Optimismul in ceea ce priveste evolutia economiei era atat de mare incat, la alegerea sa in 1928, presedintele Hoover a declarat ca America se afla astazi mai aproape de triumful bogatiei asupra saraciei decat a fost in toata istoria sa, iar la inceputul anului 1929, John Jacob Raskob, CEO General Motors, a scris un articol numit "Toata lumea trebuie sa se imbogateasca" in care a sugerat ca orice american poate deveni bogat daca va investi saptamanal la bursa $15, desi la momentul respectiv venitul unui muncitor nu depasea $17-$22/saptamana.

Faza a doua: 1929 - 1933

In august 1929 se ajunsese la imprumuturi de 8.5 mld dolari SUA pentru finantarea operatiunilor speculative ceea ce a impins Indicele Dow Jones Industrial Average de la 191 puncte in anul 1928 la 381 puncte in septembrie 1929. Volumul imprumuturilor nu depasea masa monetara in sens restrans care era de aprox. 26.6 mld dolari.

Populatia cu economii, bancile si firmele investeau masiv in titluri corporative, speculand la bursa pe termen scurt, bazandu-se pe obtinerea unui castig mai bun dintr-un randament ridicat al valorilor mobiliare comparativ cu dobanda bancara. Pentru a stopa cresterea speculatilor (banca federala) a decis cresterea ratei scontului/dobanzii la 6%.

Analizand separat masa monetara in sens restrans si  masa monetara intermediara => depozite pe termen mai mare de 2 ani nu exista nici un indiciu ca s-ar fi putut ajunge in situatia in care bancile sa nu poata face fata platilor. Prin urmare banca federala a judecat corect, la prima vedere. Dar, Banca Federala Americana probabil nu a analizat in profunzime structura creditelor bancare, intrucat bancile nu finantau numai speculatiile la bursa, ci si creditul de consum. Apoi, nu trebuie neglijat ca in luna octombrie incepea un nou an financiar in SUA si toate companiile faceau raportari. Pe cale de consecinta, companiile doreau lichiditati ca sa faca plati in contul dividendelor. Asa este si acum. Nu in mod intamplator luna octombrie este o luna cu probleme in SUA. Desi, pana in luna mai a anului 1929, creditul speculativ s-a redus cu 650 milioane dolari, masura de crestere a ratei dobanzii adoptata de Banca Federala Americana a restrans pas cu pas masa monetara din economie, ceea ce a condus la declansarea unei crize de lichiditate pe termen scurt, intr-un moment in care volumul tranzactiilor la bursa de valori atingea maxime istorice, iar cei ce jucau nu ma puteau sa-si inchida pozitiile intrucat, din lipsa de bani, nu gaseau cumparatori.

Prin urmare, Banca Federala nu a anticipat corect miscarile in piata de capital pe termen scurt si nu a tinut cont de platile ce urmau sa se faca in luna octombrie. Ar fi trebuit sa micsoreze rata dobanzii ca sa evite o criza de lichiditate. Numai ca a procedat exact invers.

Dupa un maxim istoric in 3 septembrie 1929, Bursa de Valori din New York a scazut cu 17%, dupa care a inceput sa recupereze, dar pe un curs fluctuant. Criza financiara a debutat joi 24 octombrie 1929 si a atins un varf in cursul zilei de marti 29 octombrie. In 5 zile Dow Jones Industrial Average a pierdut 23%. Desi, economia americana intrase in recesiune, in 1930 existau semne de revenire. Totusi, erorile de politica au dus la o prabusire economica fara precedent. In iunie 1930, presedintele Hoover a semnat Legea Smoot - Hawley (de la numele celor doi senatori, initiatori ai legii) prin care tarifele vamale au fost majorate cu 52% pentru aprox. 20.000 produse din import. Legea Smoot - Hawley urmarea protectia produselor agricole americane in fata celor din import, mai ieftine si totodata mentinerea preturilor pe piata interna.

Legea a avut un efect dezastruos asupra economiei americane, intrucat si alte tari au adoptat masuri de retorsiune. Confruntandu-se cu un protectionism generalizat in comertul international, exporturile americane au scazut cu 61%, iar importurile cu 66%, ceea ce a impins economia americana in depresiune si odata cu ea si restul lumii. Pana in 1933, Produsul Internt Brut real al SUA a scazut cu 29%. Datorita cereri agregate scazute, preturile s-au redus la toate produsele in medie cu peste 30%. Numai produsele agricole au scazut cu 51%, in conditiile in care aprox. 30% din populatie lucra la acea data in agricultura. Intrucat nu a existat un plan de salvare, mii de banci au intrat in faliment. In intervalul 1929-1933, au disparut aprox. 10.000 banci, din 25.000 cat existau in 1929.

Contractia cererii agregate au fortat patronii sa-si restranga activitatea industriala sau sa o inchida. In anul de varf al depresiunii, 1933, somajul a ajuns la 24 %, respectiv 12 milioane de persoane. Dar, in anul de varf al recesiunii se infiinteaza Corporatia de Finantare a Reconstructiei (Reconstruction Finance Corporation) pentru finantarea lucrarilor la autostrazi, a ipotecilor la imprumuturi agricole, a bancilor si afacerilor. Aparitia acestei corporatii, alaturi de modificarea legislatiei bancare (Legea Glass Steagall) au fost singurele masuri pozitive luate de administratia Hoover si care au ajutat economia americana sa-s revina putin in urmatorii ani, prefigurand sub aspect institutional, ceea ce Roosevelt a denumit 'New Deal'.

Faza a treia 1933-1939

Perioada cuprinsa intre anii 1933-1939 este de revenire. Administratia Roosevelt lanseaza mari proiecte de lucrari publice sub deviza 'New Deal', pe structura institutionala creata de Hoover. Se aplica reforme in sistemul bancar, se pun bazele unei noi structuri ale pietei imobiliare care functioneaza in esenta pana in prezent si se aplica programe de salvare. Prin Economy Act, se reduc salariile angajatilor din sectorul public si pensiile veteranilor de razboi cu 40%. De asemenea, se aplica un program in favoarea fermelor agricole. Dolarul se devalorizeaza in raport cu aurul. Stocul de bani se situeaza insa sub nivelurile anterioare anului 1929.

Cu toate acestea, economia americana intra in recesiune in 1937-38. Fara sa faca o corelatie stransa intre cresterea ofertei agregate de marfuri si cresterea cantitatii de bani, Banca Federala a majorat cu 50% rezervele minime obligatorii ale bancilor, ceea ce a condus la scaderea stocului de bani si a productiei reale din economie. Asa a intrat economia din nou in recesiune. Productia industriala iarasi scade, iar somajul revine la 19%. A fost un exemplu de proasta evaluare a evolutiei inflatiei si o comunicare deficitara intre Banca Federala si guvernul federal. Intr-un fel s-au repetat greselile din 1929.

III Renasterea

Sfarsitul crizei a coincis cu instalarea la putere a presedintelui Frank Donald Roosevelt, care a venit la Casa Alba cu un plan ce a ramas in istorie: The New Deal. Printre masurile luate de noul guvern se regasesc: 1. Infiintarea Reconstruction Finance Corporation, o entitate prin intermediul careia au fost furnizate lichiditati sistemului financiar; 2. Adoptarea Securities Exchange Act prin care s-au reglementat tranzactiile in marja si s-a stabilit cadrul legal in ceea ce priveste imprumuturile pe care bancile le pot acorda pentru astfel de tranzactii; 3. Bancile de investitii s-au separat de cele comerciale prin Glass-Steagal Act.

Pentru combaterea somajului, noul guvern a infiintat Civilian Conservation Corps, o organizatie care angaja tineri intre 18 si 25 de ani pentru munca in folosul comunitatii (plantare de copaci, ecologie, etc), tineri care erau platiti cu $30 pe luna. Se estimeaza ca aproximativ doua milioane de americani au fost inrolati in acest program.

In ceea ce priveste agricultura, Congresul a aprobat legea numita Agricultural Adjustment Act, prin care statul acorda fermierilor o compensatie baneasca pentru ca acestia sa renunte la cultivatea unei parti a pamantului (avand in vedere scaderea preturilor din perioada anterioara, scadere care a dus la falimentul agriculturii, acum statul incerca sa creasca pretul alimentelor prin reducerea productiei). Intre 1932-35, venitul fermierilor americani a urcat cu 50% iar pana in 1940, se estimeaza ca aproximativ 6 milioane de fermieri au primit un astfel de ajutor.

Industria a beneficiat de aparitia in 1933 a the National Industrial Recovery Act  prin care guvernul a stabilit noi reguli de business si a incurajat crearea a noi locuri de munca insa, NIRA a fost declarat neconstitutional in 1935 datorita faptului ca incuraja formarea cartelurilor si favoriza companiile mari.

Toate aceste masuri si multe altele, au dus la o crestere foarte rapida a economiei in anii care au urmat insa in 1935, productia industriala inca era cu 25% mai mica decat in 1929, in timp ce somajul scazuse de la 25% la 17%. Doar in 1940 se poate spune ca economia SUA si-a revenit complet dupa aceasta criza.

IV Concluzii

Putem compara efectele crizei economice actuale cu cele generate de criza din 1929-33? Raspunsul la aceasta intrebare poate fi impartit in doua:

da, pentru ca si aceasta criza a fost cauzata de specularea in exces a unor active financiare, in special actiuni si imobiliare (sa nu uitam,A creditele subprime au declansatA aceasta criza economica), active al caror pret a crescut complet necontrolat in ultimii 10 ani iar acum, cand pretul acestora se apropie de valori mai normale, descoperim ca bogatia mondialaA s-a redusA cu 30.000 de miliarde de dolari. In plus, este evident faptul ca guvernele si diferitele institutii de reglementare nu au tinut pasul cu vremurile iar cadrul legislativ existent in unele domenii este complet depasit.

nu pentru ca acum exista mai multa bogatie, situatia economiei mondiale este incomparabil mai buna decat a fost in urma cu 80 de ani iar guvernele au fonduri pentru a lupta impotriva acestei crize. Cei mai pesimisti analisti indica pentru 2009, an considerat ca reprezentand apogeul crizei, o scadere a PIB-ului SUA de 3-4% in timp ce rata somajului nu va trece de 8-9%. Comparati aceste cifre cu cele de acum 80 de ani si veti vedea de ceA situatiileA nu se compara daca discutam in procente. In cifre absolute insa, pierderile de acum sunt mult mai mari avand in vedere ca in perioadaA 1929-33, o scadere a bursei cu 80% a dus la pierderi de zeci de miliarde de dolari in timp ce acum, o scadere de doar 40% a DJIA a dus la pierderi de mii de miliarde.

Nu stiu nici cand si nici cum se va termina aceasta criza, insa sunt convins ca in perioada urmatoare, in SUA se vor pune bazele unui nou New Deal prin care vor fi reglementate tranzactiile la bursa, piata bancara si modul in care se evalueaza valoarea activelor depuse drept garantii pentru credite.

La 80 de ani de la cea mai mare criza financiara din istorie, businessul mondial are nevoie de noi legi si reguli pentru a functiona. Capitalismul in forma actuala si-a demonstrat limitele iar pentru a continua sa produca bogatie, fundamentele acestuia trebuie ajustate.

Criza din 1929-1930 s-a declansat datorita maririi ratei dobanzii de banca centrale, precum si aplicarii unor masuri protectioniste care au dus la contractia comertului international. Deci, criza a aparut datorita unor masuri de tip interventionist, aplicate in momente nepotrivite si care se bazau pe evaluari gresite. In plus, colaborarea intre diferite organizatii publice ale statului american a fost proasta.

Spre deosebire de anii 1929-1930, nici o tara si nici o organizatie regionala gen UE sau NAFTA nu a adoptat masuri de natura protectionista in comertul international. In fine, chiar daca acum pare sa revina la moda statul interventionist ca salvator de vieti si inimi, exista suficiente exemple care demostreaza nocivitatea unei interventii a statului, indiferent de amplitudinea acesteia. Dovada ce a fost in anii 30.

In privinta masurilor de diminuare a efectelor unei crize, iarasi exista diferente. Tarile occidentale colaboreaza pentru diminuarea efectelor crizei de pe piata financiara, pe cand in anii 30' nu exista un mecanism de consultare, informare sau de cooperare. In anii 30' oamenii politici nu s-au gandit la salvarea bancilor prin injectie de lichiditati, cum se procedeaza acum. Acest aspect, ca parte a politicii de stabilizare, a fost sesizat si analizat in 1963 de Milton Friedman si Anna Swartz in lucrarea 'Istoria Monetara a SUA, 1867-1960. Constat ca SUA si tari ale UE isi salveaza sistemul bancar, pe baza gandirii lui Friedman de acum 40 ani. Masura, poate are o parte pozitiva. Deocamdata nu se vede si partea negativa, asa cum se intampla in orice tratament. Vom vedea in cateva luni sau in ani. Depinde cat tine criza.

In orice caz, masura de salvare a sistemului bancar se aplica diferit de la tara la tara. SUA prefera un model mai liberal de salvare a sistemului bancar, pe cand europenii unul mai socialist, dar altfel decat s-a prezentat in presa romaneasca. De pilda, Marea Britanie a nationalizat cu 3 saptamani in urma mai multe banci. Aceasta 'nationalizare' bancara din Marea Britanie nu seamana sub nici o forma cu nationalizarile din anii 1946-1951 decise de guvernul laburist condus de Clement Atlee (la vremea aceea statul britanic dobandise 20% din economie, mai putin decat exista in Romania anului 2008). In septembrie 2008, statul britanic a cumparat de la banci actiuni preferentiale, care nu-i confera drept de vot in adunarea generala a actionarilor. Prin urmare, 'nationalizarea' bancara de acum este total diferita de modelul de nationalizare practicat in urma cu 60 de ani, intrucat nu aduce atingere actionarilor. Este mai mult o afacere pe termen mediu decat o decizie politica. Probabil, la momentul la care criza va fi depasita, actiunile vor creste, iar guvernul britanic va vinde actiunile preferentiale cu un randament bun.

Bibliografie

https://en.wikipedia.org/wiki/Great_Depression

https://www.english.illinois.edu/maps/depression/depression.htm

Cursuri Profesor Universitar Doctor Nicolae Dardac