Interdependenta si corelarea puterilor politice in Republica Moldova: aspecte actuale si perspective

Interdependenta si corelarea puterilor politice in Republica Moldova: aspecte actuale si perspective

Dupa adoptarea noii Constitutii s-a purces la implimentarea prevederilor ei in cadrul constructiei statale. Au fost adoptate un sir de legi ce realizeaza normele constitutionale referitoare la organizarea si activitatea Parlamentului, a Curtii Constitutionale, a Guvernului, a Curtii de Conturi, legi ce determina autonomia puterii judecatoresti, locul si rolul instantelor in cadrul sistemului statal, precum si referitoare la statutul judecatorilor etc.

Realizarea prevederilor constitutionale ne va arata pe parcurs cit de obectiv si de potrivit au fost chibzuite normele legii supreme, care reflecta relatiile politice, juridice, economice, sociale si spirituale de moment si de perspectiva.[1]

Cit priveste solutiile politice si juridice date de normele constitutionale, ale caror obecte de reglementare este sistemul de organizare a puterii in stat, acestea, pe parcursul mai multor ani, au fost obectul principal al dezbaterilor publice. Aceste dezbateri include aprecieri si obiectii ce vizeaza rationalitatea si oportunitatea normelor referitoare la repartizarea atributiilor constitutionale ale Presedintelui Republicii, Guvernului si Parlamentului. Altfel spus, se pune la indoiala modelul de separatie a celor trei ramuri ale puterii statului, determinat de Constitutie. Drept urmare a acestor discutii publice s-a organizat un referendum republican, la care 21 la suta din voturi s-au expus asupra necesitatii modificarii modelului de guvernamint in folosul puterii executive. In consecinta au fost propuse citeva proiecte de modificare a Constitutiei, ale caror obiecte principale de reglementare sunt atributiile Parlamentului, Presedintelui Republicii si Guvernului.

Facind o apreciere a situatiei si a imprejurarilor ce le-a influentat, constatam ca la baza conflictelor ce s-au declansat intre ramurile puterii au stat premise obiective si subiective, de ordin teoretic si practic. Fiecare din ramurile puterii, nefiind capabila sa amelioreze situatia de una singura, incearca sa atribuie rezultatele negative pe seama activitatii altei ramuri a puterii sau sa dobindeasca atributii suplimentare ca o conditie pentru a-si asuma responsabilitatea de solutionare a problemelor dificile. Un alt factor subiectiv dar foarte important este comportamentul liderilor politici, exponenti ai ramurilor puterii, comportament influentat si determinat de intelect, instruire, nivelul de educatie, capacitati si cunostinte, de tactica politicii promovate, de imprejurari preelectorale si necesitatea de a avea simpatia electorului etc.[2]

Referindu-ne la obiectiile sau sugestiile critice abordate, care reflecta neajunsurile modelului de separatie si colaborare a puterilor, model determinat de normele constitutionale din tara noastra, retinem proiectul legii de modificare a Constitutiei inaintat de Presedintele Republicii, din care rezulta:

a) Atributiile Presedintelui privind participarea acestuia la formarea Guvernului,precum si cele referitoarela remanierile guvernamentale sunt neinsemnate si se reduc doar la legiferare formala a unor actiuni, la propunerea prim-ministrului

b) Presedintele republicii nu dispune de pirghiile constitutionale necesare pentru a influenta asupra politicii promovate de Guvern in diferite domenii, precum si asupra actelor Guvernului

c) Pe marginea ce vizeaza raporturile dintre Presedinte si Parlament, la realizarea procesului legislativ, se propune modificarea art.93 din Constitutie, prin care se stabileste obligatiunea revotarii cu doua treimi a legilor remise spre reexaminarea in cadrul procedurii de promulgare etc.

Toate aceste proceduri si tendinte, caracteristice pentru majoritatea tarilor, sunt descrise in literatura de specialitate. Ele sunt apreciate ca tendinte ale ramurilor puterilor si mai cu seama a puterii executive de a-si asuma atributiile altor puteri, fapt ce poate conduce la uzurparea puterii de stat.

In contextul dezbaterilor asupra sistemului de organezare a puterilor in stat au fost inaintate inca o data proiecte de legi pentru modificarea Constitutiei, in care s-au facut propuneri privind investirea Guvernului cu:

a) dreptul de a emite ordonante in cadrul institutului de delegare legislativa in domeniile si termenile stabilite de Parlament;

b) dreptul procedurii legislative de urgenta care ar permite examinarea cu precadere a unor proiecte de legi propuse de Guvern, ceea ce ar favoriza determinarea prioritatilor legislative in dependenta directa de necesitatile Guvernului.

Parlamentul revine a patra oara asupra conceptului reformei administrative si odata cu adoptarea Legii privind administratia publica locala nr. 186 din 6 noiembrie 1998 parea ca s-a pus temelia unor noi concepte in dezvoltarea puterii locale. In contextul realizarii noilor principii referitoare la autonomia locala, a fost solutionata si problema reprezentantului Guvernului in teritoriu. Astfel, prefectul asigura realizarea intereselor nationale, respectarea legilor in teritoriu si a ordinii de drept etc. Insa, dupa adoptarea Legii nr. 781 - XV din 28 decembrie 2001[3], prin care s-a modificat legea administratiei publice locale, institutia prefectului a fost lichidata si s-a introdus institutia presedintelui comitetului executiv raional care trebuia sa indeplineasca si atributiile prefectului. Reglementind raporturile dintre autoritatile administratiei publice locale si cele centrale, Parlamentul a adoptat, la 10 februarie 2000, Legea conteciosului administrativ nr. 739 - XIV, care stabileste modalitatea de influienta a puterii centrale asupra celei locale si invers, respectind principiile autonomiei locale si ale colaborarii.

Drept cauza a conflictului aparut intre ramurile puterii, parlamentarii au invocat atributiile limitate ale Parlamentului asupra promovarii politicii externe. Astfel, numirea personalului diplomatic se efectuiaza fara acordul Parla-mentului, de asemenea, se considera marginalizata si influientata asupra mini-sterelor de forta. Aducind invinuiri la adresa Presedintelui Republicii, unii deputati au calificat actiunile acestuia ca tentativa de uzurpare a puterii de stat si au inaintat un alt proiect de legi pentru modificarea Constitutiei, in care se propune ca Presedintele Republicii sa fie limitat in anumite atributii si sa fie ales de catre Parlament.[5]

Pentru a solutionare a problemei abordate, Parlamentul a luat in dezbateri proiectele de legi privind modificarea Constitutiei si la 5 iulie 2000 a adoptat Legea nr. 1115 - XIV, prin care este modificata Constitutia. Aceasta lege a dispus alegerea Presedintelui de catre Parlament, a introdus institutul delegarii legislative si a dat posibilitate Guvernului sa-si angajeze raspundere in fata Parlamentului pentru un program, o declaratie de politica generala sau un proiect de legi.

In viziunea noastra, una din principalele probleme ale separatiei puterilor este insasi delimitarea atributiilor intre cele trei ramuri. Daca puterea legislativa si-a determinat locul in societate si in sistemul de drept al tarii, avind o deosebita importanta si un rol decisiv in societate, iar puterea executiva se afirma pe deplin in acest sens, fiind investita cu atributii ce pot conduce la luarea sub control a echilibrului intre puteri, atunci puterea judecatoreasca este doar pe cale de a se afirma.

Locul si rolul puterii judecatoresti in Republica Moldova este determinat de jurisprudenta si practica judiciara, prin care se realizeaza norma juridica. Puterea judecatoreasca in Republica Moldova este intruchipata de o serie de organe, suprem in acest sens fiind Curtea Constitutionala. Fiind unica autoritate de jurisdictie constitutionala, la sesizare supune controlului consitutionalitatii legilor, regulamentele si hotaririle Parlamentului, decretele Presedintelui RM, hotaririle si ordonantele guvernului precum si tratatele internationale la care Republica Moldova este parte, toate acestea ne demonstreaza ca puterea judecatoreasca colaboreaza cu celalte puteri. In viziunea noastra problema intaririi puterii judecatoresti este cea mai importanta la momentul de fata, prin urmare, toata atentia si dizbaterele publice ar trebui indreptate anume in aceasta directie.