Parasind Viena (Decembrie 1809), Lazar a fost trimis de imparat si de consistorul sau (din Sibiu) sa se hirotoneasca la Carlovit, la mitropolitul sarbesc St. Stratimirovici. Acesta a socotit ca liberalismul lui Lazar ar putea sa fie o primejdie pentru ortodoxie; si nu l-a hirotonit. Astfel i se inchise lui Lazar drumul catre episcopat. El ramase simplu profesor la o scoala elementara de teologie, din Sibiu (1811-1815). In Sibiu se alesese episcop (1810, Octombrie) Vasile Moga, un om dusmanos, care a cautat sa suprime independenta lui Lazar; sa opreasca de sub tipar (prin cenzura sa personala) scrierile amintite si altele mai noi; sa-i faca traiul nesuferit; astfel ca Lazar fuge la Brasov (1811), de unde a fost adus inapoi cu forta (1812, Ianuarie). Leafa i-a fost marita, dar viata ramase aceeasi, nesuferita. Amarat el isi varsa focul intr-un discurs scurt, in sanatatea lui Napoleon I, care era dusmanul monarhiei austriace. Acum il dusmanira si autoritatile civile: Lazar fiind destituit si aruncat in drum, intr-o vreme in care Ardealul ar fi vrut mai mare nevoie de el. Din toata stiinta lui bogata, in Ardeal, n-au tras nici un folos, nici "bustenii" teologi din scoala sa, nici poporul, caruia nu i-a putut tipari scrierile sale suprimate. G.Lazar trece in Tara-romaneasca, in casa boiereasca a Ecaterinei Barcanescu, ca profesor particular. Aici zabovi putin. Apoi se facu inginer sau geometru (cum li se mai zicea pe atunci in Transilvania). Ca inginer, masurandu-i o mosie, Lazar a facut cunostinta cu boierul Constantin Balaceanu (1764-1831), care era si efor al scolilor din Muntenia. Cu el a discutat Lazar un plan scolar mare, o intemeiere in Bucuresti a unui liceu in felul acestora din Cluj, unde invatase ingineria. Ioan Vacarescu, Iordache Golescu mitropolitul Dionisie si alti barbati de seama luptara energic, ca planul lui Lazar sa se realizeze. Divanul tarii intelese ca deschiderea scoalii romanesti nu se mai putea amana; intre 10 Decembrie 1817 si 6 Martie 1818 se decretara formele in care se va infiinta scoala. Lazar deslusi organizarea noua intr-o "instiintare", care ramase un document clasic de constiinta dascalului despre a sa "de izvoana sadire si de mult poftita indreptare", de stratificarea studiilor in patru grade, avand la inceput scoala primara si la capat filosofia si dreptul. S-au gasit imediat dascalii sau profesorii cu care sa inceapa: popa Pavel, Eufrosin Poteca, Ion Eliade (Radulescu), Ladislau Erdeli, si ,fireste, Lazar. O catastrofa intamplata scolilor grecesti arunca in liceul din Sf. Sava elevi, carora Lazar le-a propus filozofia (Condillac si Kant), si ingineria (aceasta in mod foarte practic). Intreprinderea a reusit; entuziasmul, cu care a fost intampinata, nu s-a racit: cultura romana avea acum o vatra calda. Cum s-a propus in scoala dela Sf. Sava, nu se stie bine. Se poate judeca, insa, dupa Gramatica romaneasca a lui I.Eliade si dupa Aritmetica si Trigonometria lui Lazar. Lazar insusi a propus de la 1818 (toamna) pana in Iulie 1822, cu o intrerupere pricinuita de revolutia lui Tudor (1821). El a propus aritmetica, geometrie, trigonometrie, filozofie, geografie, gramatica: avea vreo 20 de scolari regulati; dar avea si auditori. De dragul auditorilor, trebuia sa vorbeasca si popular, ce se si potrivea, mai ales cand trata chestiuni de istorie nationala sau de etica. Scolarii devenira barbati utili patriei, unii chiar celebritati nationale; auditorii ii dusera faima si in mediul inconjurator, care nu mai renunta la scoala romaneasca superioara. Dar Gh.Lazar nu a fost un simplu dascal. El a fost si un mare Roman. La 1819, la inscaunarea mitropolitului Dionisie, se rosti un discurs al sau, in care a tasnit durerea care o simtea de "lacrimile patriei" si "jugul robiei", care apasa patria. In 1822 el scrise al doilea discurs, mult mai agresiv, contra Grecilor care umpleau inca tara si a caror expulzare era dorul lui otarit. Era firesc ca Lazar, cugetand astfel, sa se imprieteneasca si cu Tudor Vladimirescu, eroul revolutiei, care a starnit emanciparea politica a tarilor, dand paralela razboinica, sangeroasa la emanciparea culturala a lui Lazar.
In anul 1822 marele dascal s-a imbolnavit. La dorinta sa, fratele sau Oanea l-a luat, din Bucuresti, in caruta sa, si l-a dus acasa, unde a murit dupa vreo doua luni de la sosire.
