Etape constitutive in evolutia Imperiului Bizantin

Etape constitutive in evolutia Imperiului Bizantin

Pentru a intelege mai bine ce a fost Imperiul bizantin, trebuie sa infatisam mai intai o scurta schita a marilor etape istorice ale istoriei sale. Se va vedea astfel ca acest imperiu a dat dovada de o energie puternica si de o adevarata maretie.

"Delimitarea in timp a Imperiului Bizantin a fost destul de fluctuanta, nu insa cand este vorba de anul caderii sale, imperiul luand sfarsit o data cu ultimul sau suveran, Constantin al XI-lea, in ziua de 29 mai 1543. In schimb, data sa de nastere ramane controversata, chiar daca bizantinii nu au avut nici o ezitare asupra ei: imperiul bizantin incepe cu o data cu Augustus"

In prima perioada a istoriei sale (330-610) caracterul civilizatiei si culturii bizantine este prevalent latin. Este perioada asa numitei diglosii greco-latine; latina era limba statului, a civilizatiei, in timp ce greaca era limba culturii.

Inceputul istoriei bizantine este stabilit de diversi cercetatori in functie de momentul pana la care ei considera ca se poate vorbi inca de Imperiul roman. Dupa parerea a numerosi istorici, inceputul istoriei bizantine trebuie asezat in timpul domniei lui Constantin cel Mare, mai precis o data cu intemeierea Constantinopolului. Este o perioada tipic de tranzitie: in primele sale secole istoria Bizantului este de fapt istoria jumatatii rasaritene (Pars Orientalis) a Imperiului Roman, dupa impartirea hotarata de Teodosius I, in anul 395.

"In anul 330, Constantin cel Mare a inaugurat noua capitala a Imperiului, mutata pe malul Bosforului, un oras nou construit pe locul anticului Byzantion, fondat de colonistii greci din Megara in secolul al VI-lea caruia, in cinstea imparatului fondator i se va spune Constantinopol, dar al carui nume oficial era Roma. Alegerea locului era geniala: prin pozitia sa geografica, situata in centrul Imperiului Roman, noua capitala prezenta cele mai mari avantaje economice si strategice,- controland drumurile comerciale cu Orientul, dispunand eficient granitele Imperiului contra atacurilor persilor, ale popoarelor migratoare din stepele Rusiei si, mai tarziu, ale arabilor."

Transformarea vechiului Byzantion in capitala Imperiului a atras dupa sine o serie de schimbari structurale in organizarea administrativa, economica, militara si politica a statului. Un alt element esential care a avut loc tot acum a fost introducerea crestinismului ca religie libera prin Edictul de la Mediolanum (Milan) si prin masurile de sprijinire luate dupa aceea de Constantin cel Mare.

"Constantin cel Mare are o importanta exceptionala in istoria romana, asezat alaturi de Augustus: el inaugureza Imperiul roman crestin, care avea sa supravietuiasca principatului inca un mileniu."

Domnia lui Constantin cel Mare, care va transforma imperiul pagan intr-unul crestin, iar Roma va fi deposedata de primatul ei in favoare Constantinopolului, marcheaza inceputul istoriei bizantine. Trebuie mentionat ca nu vom asista in aceasta perioada la o ruptura neta intre istoria romana si cea bizantina: timp de trei secole pana la esecul lui Justinian in incercarea sa de a reface unitatea imperiului, va aparea mai degraba ca o continuare a romanitatii. Timp de 300 de ani mostenirea Romei si a Greciei amenintata de invazii popoarelor barbare, a fost treptat transferata la Bizant, iar imperiul a capatat caracterele esentiale ale Imperiului bizantin.

Putem spune ca istoria bizantina are un sfarsit sigur: cucerirea Constantinopolului de catre otomani pe 29 mai 1453. In schimb, actul fondator este crearea noii Rome decisa de catre Constantin cel Mare, pe malurile Bosforului, inaugurat pe data de 11 mai 330. Prin aceasta, imparatul urmarea apropierea de frontierele cele mai amenintate, Dunarea si Eufratul, fara a urmari neaparat crearea unui nou imperiu.

Chiar daca Constantinopolul a fost intemeiat pe locul anticului Bizant, locuitorii noii Rome ca si cei ai imperiului nu-si vor lua numele de bizantini; ei vor fi in continuare romani, imperiul lor va ramane Imperiul roman, iar imparatul va fi in continuare imparatul romanilor.

In succesiunea lor cronologica, evenimentele cele mai importante pe plan politic si militar au fost:

l   anul 284, momentul urcarii pe tronul Imperiului roman a imparatului Diocletian (284-305), cel care a introdus o serie de reforme militare si administrative, care vor dura si in vremea succesorilor sai;

l   anul 332 (primirea gotilor) si anul 382 (primirea vizigotilor) ca federalisti;

l   anii 337-363, invaziile persane in Siria si Mesopotamia;

l   anul 375, aparitia la granite a hunilor;

l   anul 393, domnia lui Arcadius ca imparat al Imperiului de Rasarit;

l   anul 395, atunci cand, dupa moartea lui Teodosius I cel Mare, imperiul a fost impartit in cel de Rasarit si cel de Apus;

l   anul 413, construirea zidului lui Theodosius care va apara capitala dinspre uscat;

l   anul 476, care corespunde momentului caderii Romei in mainile herulilor lui Odoacru si a ultimului imparat roman Romulus Augustulus;

l   anul 493, cand se constituie regatul ostrogot al lui Theodoric;

l   perioada 527-565, domnia imparatului Justinian, care reprezinta o etapa noua pe plan militar politic, cultural si artistic;

l   anul 632, momentul declansarii cuceririlor arabe in Orient cu consecinte economice si politice pentru Imperiul bizantin;

l   prima jumatate a secolului al VIII-lea, mai precis anul 717 cand pe tronul Imperiului a ajuns Leon al III-lea, initiatorul iconoclasmului;

In domeniul culturii si al vietii religioase s-au inregistrat, de asemenea, fapte si opere care, inca din aceasta perioada istorica de tranzitie, vor conferi un profil original noii culturi a Bizantului. Seria dezbaterilor teologice - intim legate de ideologia politica a Imperiului- incepe cu primele doua Concilii ecumenice (din Niceea, 325, si Constantinopulul, 381), in care arianismul este condamnat ca erezie.

"Din punct de vedere teologic, Sinodul de la Niceea reprezinta si el o rascruce, intrucat este momentul din care religia crestina incepe sa se manifeste in mod liber, trecandu-se, de asemenea, la elaborarea invataturilor sale dogmatice"

Aici se stabilesc dogme si canoane ale ortodoxiei crestine, sistematizate in a doua jumatate a secolului al IV-lea de primii parinti ai Bisericii orientale: Vasile cel Mare din Cezareea (cca 329-379), Grigorie din Nysa (cca 335-395), Grigorie din Nazianz (cca 329-391) si Ioan Crysostomul. In anul 381 crestinismul este proclamat, prin edict imperial, religie oficiala de stat pentru ca, zece ani mai tarziu, toate cultele pagane din Imperiu sa fie interzise. Intre anii 330-360 se construieste marea biserica Sf. Sofia din Constantinopol distrusa in timpul marei rascoale populare Nika si reconstruita de Justinian (532-537). In anul 425 se fondeaza universitatea din Constantinopol, cu 31 de catedre, in care limba greaca are acum preeminenta asupra celei latine. Al treilea Conciliu ecumenic (din Efes, 431) condamna nestorianismul. In anul 438, cei doi imparati romani (din Constantinopol si din Ravenna) promulga si publica Codul Theodosian.

Prima etapa din istoria bizantina o putem delimita intre anii 324 si 632, perioada numitasi romana tarzie, din cauza predominarii elementelor romanice, sau etapa protobizantina.

A doua perioada a istoriei bizantine este cuprinsa intre anii 610-1081, reprezinta epoca clasica a acestei civilizatii care isi castiga acum pe deplin un caracter grecesc (incluzand importante contributii orientale), un caracter original propriu-zis bizantin. Perioada incepe cu domnia lui Herakleios (610-641) iar in cele cinci secole care au urmat au avut loc transformari profunde in toate domeniile vietii statului. In timp ce politica externa a Imperiului i-a sporit prestigiul, victoriile sale militare- indeosebi asupra arabilor- au contribuit considerabil la apararea civilizatiei europene, iar influenta sa asupra vietii culturale din spatiul rasaritean, sud-est european si chiar occidental a fost substantiala.

Acum se pun si se consolideaza bazele statului bizantin feudal cu accentuate tendinte de dezvoltare in sens feudal. Este promovata unica proprietate a unei taranimi libere, care, insa, incepand din secolul al IX-lea va fi progresiv aservita marilor proprietari funciari. Apare, in aceasta perioada, noua structura administrativa a themei, care va dura pana la sfarsitul Imperiului in organizarea armatei, locul mercenarilor va fi luat de taranii soldati din theme.

Dupa pierderea teritoriilor din Occident, baza vitala a Imperiului ramane Asia Mica de unde vin si impulsurile iconoclasmului care a agitat viata Imperiului timp de peste un secol (726-843). Herakleios invinge definitiv redutabile forte persane (622-628), expeditiile arabilor contra Constantinopolului sunt respinse(674-678, 717-718), in timp ce, la nord, granitele sunt mereu atacate de slavo-avari, rusi si indeosebi de bulgari (incepand din anul 679, cand patrund in Dobrogea bizantina). Suprematia arabilor in Mediterana provoaca o decadere economica de moment a oraselor bizantine, care in secolele al IX-lea si al X-lea vor inflori din nou. In aceste secole, pe plan politico-militar, Imperiul trece la o politica expansionista indreptata, in special, spre regiunea Balcanilor si la recucerirea Siriei, Armeniei si Mesopotamiei.

"Spre sfarsitul acestei perioade (1025-1081) Imperiul trece printr-o grava criza. Luptele pentru domnie aduc pe tron imparati care se dovedesc foarte slabi, taranimea libera este ruinata, statul inceteaza de a mai fi o putere mondiala."

In schimb, creatia culturala marcheaza momente importante,- cu marele poet profan Georgios Pisides (secolul al VII-lea)  si cu patriarhul Photios (820- cca 891), cel mai mare invatat al vremii, autorul unei pretioase opere enciclopedice. Apar acum (726) Edoga, Codul de legi al lui Leon al III-lea si Basilicele (887-893), cel mai mare monument juridic bizantin. In secolul al VII-lea traieste marele teolog al secolului, Maximos Marturisitorul, iar cel urmator, Ioan Damaschinul (cca 650- cca 750), autorul unei imense opere teologice, care include si poezii.

Este epoca unei adevarate renasteri artistice, in arhitectura, mozaic si in pictura monumentala, cand se elaboreaza (sec. X-XII) capodopera literaturii bizantine, romanul in versuri Dighenis Akritas si cand viata intelectuala atinge momentul sau de culme prin reorganizarea Universitatii din Constantinopol, avand in fruntea ei marea personalitate a istoricului si omului de stiinta Mihail Psellos.

Ultima perioada a istoriei bizantine, de aproape patru secole (1081-1453), a insemnat o epoca de declin progresiv si general.

Incepand cu dinastia Comnenilor, inaugurata de domnia reprezentantului aristocrat Alexios (1081-1118), structurile centralizate ale statului sunt continuu subminate de procesul rapid de feudalizare, care va duce la disparitia micii proprietati a taranilor liberi si la cresterea puterii economice si politice a nobilimii si a militarilor. In tot lungul secolului al XII-lea, Constantinopolul a fost unul dintre centrele politice europene; ordinea si puterea imperiala a fost mai solida ca oricand la curtea Comnenilor, "o curte eleganta si rafinata, foarte atrasa de lucrurile spirituale si artistice, care dovedeste stralucirea pe care o pastra inca civilizatia."

Noua dinastie se sprijinea pe aristocratia feudala. Concesiile si privilegiile acordate de Imperiu negustorilor venetieni si genovezi diminueaza considerabil resursele financiare ale statului. Dominatia bizantina in peninsula Balcanica primeste acum o serioasa lovitura prin infiintarea statelor bulgar si sarb. Cruciadele occidentalilor- si in primul rand planurile regilor normanzi din Sicilia, precum si ale imparatilor romano-germani- vizau, in fond, cucerirea teritoriilor Imperiului, amenintandu-i greu existenta politica.

In anul 1204, Constantinopolul este - pentru prima oara in decursul indelungatei sale istorii- cucerit si jefuit cumplit de crestinii cruciadei a IV-a. Ia fiinta Imperiul Latin al Constantinopolului; Bandonin, conte de Flandra, este ales si incoronat ca imparat; venetienii impun ca patriarh latin al Constantinopolului un protejat al lor, Morosini, asigurandu-si astfel controlul aspura unei institutii insemnate, fundamentala in viata Imperiului, cum era Biserica. Din teritoriile cucerite de la bizantini, un sfert ii revine lui Bandonin, o parte- cea mai consistenta si mai importanta- Venetiei, iar restul este impartit si dat ca feude cavalerilor latini. Pe teritoriul ramas in afara sferei de autoritate directa a imparatului latin au luat fiinta cateva formatiuni politice grecesti- dintre care mai importante au fost imperiile din Niceea ( 1205-1261), Thesalonic (1228-1241) si  Trapezunt (1204-1465). In anul 1261, imparatul Niceei, Mihail al VIII-lea Paleologos recucereste Constantinopolul, fondand dinastia care va domni pana in anul 1453.

In secolele care au urmat cuceririi din anul 1204 agonia Imperiului a fost agravata de razboaie civile, de pauperizarea populatiei in profitul aristocratiei funciare, de ocuparea majoritatii populatiei din peninsula Balcanica de catre Serbia (sub Stefan Dusan), de pierderea Asiei Mici in fata otomanilor (care in anul 1365 isi vor muta capitala de la Brussa la Adrianopol) precum si de grava criza economica provocata de controlul exercitat de republicile marinare italiene.

Turcii, dupa ce distrug statul bulgar si pe cel sarb (in anul 1389) si ii inving pe cruciatii occidentali la Nicopole (1386) si Varna (1444), dupa ce in anul 1397 asediaza Constantinopolul, iar in 1430 cucerisera Thesalonicul, se pregatesc acum sa dea ultima lovitura Imperiului bizantin (care la acea data se reducea la teritoriul capitalei si al imprejurimilor ei). Imparatii fac apel la ajutorul puterilor din Occident ale caror interese comerciale, insa, le faceau sa doreasca tocmai sfarsitul Bizantului.

Etapa tarzie bizantina este cuprinsa intre anii 1204 si 1453, fiind caracterizata de numeroase dificultati politice, economice si sociale, atat pe plan intern cat si pe plan extern.

In anul 1453, dupa o aparare disperata de sase saptamani, Constantinopolul este ocupat  si jefuit de uriasa armata a lui Mahomed al II-lea.

"Ziua in care a cazut Constantinopolul nu va reprezenta si disparitia completa a Bizantului." Aceasta formula lansata de Nicolae Iorga exprima foarte bine continuitatea civilizatiei bizantine si dupa anul 1453, atat pe teritoriul fostului imperiu, cat mai ales in teritoriile libere: Tarile Romane, Rusia, Italia. Aceasta perioada de declin a istoriei si civilizatiei bizantine a cunoscut, insa, momente de prestigioasa afirmare pe plan cultural.

Aceasta, este, in linii mari, istoria Imperiului bizantin, din anul 330 pana in anul 1453, cuprinzand multe perioade glorioase dar si perioade de decadenta.