Egiptul elenistic

Egiptul elenistic

Primul regat elenistic, in ordine cronologica, a fost Egiptul lagid (numele fiind preluat dupa cel al tatalui lui Ptolemaios I, pe care il chema Lagos); de asemenea, regatul lagid va fi ultimul care va disparea, fiind ocupat, ca si celelalte state elenistice de catre romani. Ptolemaios I (supranumit si Soter) a facut dovada, spre deosebire de ceilalti diadohi, unui spirit lucid si realist, nelasandu-se sedus de mirajul refacerii imperiului universal al lui Alexandru cel Mare. El a dus, de la inceput o politica prudenta, dar ferma, urmarind sa isi consolideze dominatia dinastiei sale asupra bogatei vai a Nilului. Teritoriul egiptean a constituit, in permanenta, principalul bastion al suveranilor lagizi, intreaga lor politica interna si externa avand ca obiectiv consolidarea dominatiei lor asupra acestuia. Ptolomeii vor actiona constant, cu eficienta, fara a se angaja in operatiuni de anvergura pentru a-si pastra controlul asupra acestei parti din imperiul lui Alexandru cel Mare. Politica suveranilor lagizi nu a avut un caracter agresiv, expansionist. Principalul instrument al acestora a fost politica de echilibru, bazata pe diplomatie, aliante utile, cuceriri de teritorii dispuse geografic astfel incat sa constituie un adevarat "ecran de protectie" pentru teritoriul egiptean. Reflectarea in plan militar a acestor demersuri politice a fost reprezentata de preocuparea pentru protectia principalelor linii de comunicatii din estul Marii Mediterane, prin stapanirea unor baze navale situate in puncte strategice si prin intretinerea unei puternice flote. Totodata, in politica lor externa, regii lagizi au cautat sa protejeze interesele Egiptului, incercand sa previna cresterea puterii unor potentiali adversari prin sprijinirea rivalilor acestora.

Continuand politica faraonilor din Vechiul Regat, Ptolemaios I si-a indreptat, mai intai, atentia spre zona Syriei meridionale si a Palestinei, cunoscuta sub numele de Coele - Syria, care era singura punte de trecere pe uscat de unde Egiptul putea fi atacat de un invadator strain. Ptolemaios a profitat de dificultatile pe care le-au traversat Antigonizii si a ocupat acest teritoriu, dupa mai multe tentative, dupa batalia de la Ipsos, din 301. El isi va consolida aceasta stapanire, in dauna lui Demetrios Poliorketes, prin anexarea oraselor port Tyr si Sidon, din Fenicia in 287. In pofida eforturilor diplomatice si militare, in vederea ocuparii Coele - Syriei, Seleucizii nu au putut recupera aceasta regiune decat un secol mai tarziu.

O politica similara au dus lagizii si in Cipru. Ptolemaios I considera esentiala pentru mentinerea dominatiei Egiptului asupra bazinului de est al Marii Mediterane pastrarea unei puternice pozitii in aceasta insula. Cucerit de Demetrios in 306, Ciprul a fost reobtinut de regele Egiptului dupa zece ani. Lagizii isi vor mentine dominatia asupra Ciprului pana la cucerirea Egiptului de catre romani.

Un capitol aparte il reprezinta Cyrenaica, teritoriu grecesc aflat in Libia actuala, la 1.000 de kilometri distanta de valea Nilului. In Cyrenaica existau mai multe vechi cetati grecesti dintre care cea mai importanta era Cyrene. Profitand de disensiunile interne dintre cyrenieni, Ptolemaios a supus intreaga regiune, unde a numit pentru a administra, un strateg. Insa revoltele izbucnite in 312 si apoi, in 306-305 au condus la emanciparea Cyrenaicai de sub dominatia lagida. Cyrenaica a fost recucerita, in jurul anului 300, de catre Magas, unul dintre fii lui Ptolemaios I. Acesta va conduce intreaga regiune timp de o jumatate de secol, mai intai recunoscand autoritatea regilor egipteni, apoi proclamandu-si independenta fata de aceasta. Cyrenaica a fost realipita la monarhia lagida in urma unei casatorii dinastice si a unui razboi. Ea va ramane in cadrul regatului lagid pana la anexarea de catre Roma.

Incercand sa garanteze securitatea Egiptului si prosperitatea regatului sau, legata de libertatea comertului maritim, Ptolemaios I si primii doi succesori ai sai au instalat baze si garnizoane si pe coasta de vest a Asiei Mici, in sudul Thraciei si in cetatile insulare din Marea Egee. Aceste teritorii care erau disputate si de celelalte noi regate elenistice (regatul Seleucid, Macedonia si, mai tarziu regatul Pergamului) nu au permis instalarea permanenta a dominatiei lagide. Pe de alta parte, in zona respectiva se aflau numeroase vechi cetati grecesti, al caror puternic spirit de independenta facea dificila instaurarea unei dominatii directe, fiind preferata instituirea unor protectorate, De altfel, in cursul istoriei elenistice, acestea au intrat, alternativ, sub autoritatea regatelor elenistice, care incercau fie sa isi asigure dominatia in regiune, fie un anumit echilibru al puterii in Mediterana Orientala. Regii elenistici au manevrat cu abilitate, dar si cinism, tema "libertatii elenilor", sprijinind, in functie de interesele lor, diferite factiuni din interiorul cetatilor grecesti, pentru a obtine controlul asupra acestora.

Exasperate de exonerarile fiscale impuse de Demtrios Poliorketes, cetatile insulare reunite in Liga Nesiota vor intra, la o data situata intre ani 291-287 sub protectia lui Ptolemaios I. Acesta a manifestat suplete si moderatie, respectand autoritatea institutiilor federale ale Ligii. Din acest motiv, consiliul federal a acceptat prezenta unui Nesiarhos ("comandant al Legii Nesiote") care era de fapt, un reprezentant al autoritatii lagide in cadrul Ligii.

Ptolemaios mai instalase o garnizoana egipteana in insula Cos, aflata pe coasta de vest a Asiei Mici, inca din anul 310, pretextand ca Antigonos Monophtalmos nu respecta "independenta" cetatilor grecesti. De asemenea, Ptolemaios a ocupat numeroase orase - porturi pe coasta de vest a Asiei Mici, in Fonia si Caria.

Ptolemaios I il va asocia la tron, in 285, pe fiul sau, care va fi cunoscut sub numele de Ptolemaios al II-lea Philadelphos ("cel care isi iubeste sora"), nascut din cea de-a doua casatorie a primului rege lagid. Dupa moartea tatalui sau, survenita in anul 283, Ptolemaios al II-lea va domni pana in 246. Domnia acestui principe reprezinta momentul de apogeu, din punct de vedere politic, economic si cultural, al Egiptului elenistic.

Nemultumit ca domnia asupra Egiptului i-a revenit fratelui sau vitreg, care era si mai tanar cu 6 ani, Magas, regele Cyrenaicai, a incheiat o alianta cu regele seleucid Antiochos I, consolidata prin casatoria cu fiica acestuia, Apame. Insa revoltele unor garnizoane din Syria l-au impiedicat pe Antiochos I sa intervina in Egipt. La randul sau, Magas s-a confruntat cu o revolta a nomazilor libieni, vazandu-se nevoit sa renunte la campania asupra Egiptului. Ptolemaios a profitat de lipsa de coordonare dintre cei doi aliati si si-a extins posesiunile din Asia Mica, instaland garnizoane la Samos, in Caria, in Lycia, in Pamphylia si in Cilicia Occidentala, in anii 279-278. De asemenea, Miletul, in pofida vechilor legaturi cu regii seleucizi, a incheiat o alianta cu Ptolemaios al II-lea. Regele lagid a fost bucuros sa afle, in 275 ca Magas este dispus sa incheie pacea, deoarece in Egipt izbucnise o revolta a mercenarilor galati (celti). Conflictul dintre Ptolemaios al II-lea si Antiochos I a izbucnit din nou, in 274, fiind provocat de rivalitatea dintre cele doua regate pentru stapanirea Coele - Syriei. De altfel, principalul "mar al discordiei" intre regii lagizi si cei seleucizi il va constituit, de-a lungul intregii epoci elenistice, dorinta de a domina aceasta regiune. Acest conflict, cunoscut sub numele de "primul razboi syrian", s-a desfasurat intre anii 274-271, si nu a adus nici o victorie decisiva nici unuia dintre cei doi adversari. Pacea din 271-270, ale carei clauze nu sunt atestate de nici o sursa istoriografica, a consfintit probabil, un status-quo. Totusi, Ptolemaios al II-lea a mai reusit, in urma acestei paci, sa faca noi anexiuni: o parte din Fenicia, Arabia (de fapt zona situata la est de Iordan), regiuni din Syria, Ethiopia si Lybia; protectoratul lagid asupra Cariei, Lyciei, Pamphyliei si Cicladelor a fost consolidat, daca ii dam crezare poetului Theokritos. Insa, daca luam in considerare faptul ca Antiochos I si Magas doreau sa il inlature de la domnia asupra Egiptului de Ptolemaios al II-lea, putem admite ca primul razboi syrian la avut drept castigator pe regele lagid.

Dorind sa protejeze sistemul de securitate al Egiptului si sa il blocheze pe regele macedonean, Antigonos Gonatas, in Europa, orchestrand agitatii antimacedonene in Grecia, Ptolemaios al II-lea a initiat ample manevre diplomatice, reusind sa formeze o coalitie eterogena. Fara a se implica direct, abilul suveran lagid a purtat prin intermediul grecilor, un adevarat razboi impotriva Macedoniei, cunoscut sub numele de razboiul chremonidiac (267/266 - 262/261). Din aceasta coalitie faceau parte regele Spartei, Areos I, Atena, cetatile din Elida, cetatile din Ahaia, unele cetati ale Arcadiei, precum si cateva cetati din Creta, aflate in stranse legaturi cu Sparta. Diplomatia lagida a manevrat din nou tema "libertatii grecilor" exploatand aversiunea elenilor fata de dominatia macedoneana si de tiraniile promacedonene din cetatile grecesti. Atenienii au votat decretul propus de concetateanul lor, Chremonides, in favoarea razboiului "impotriva celor care incearca sa aserveasca cetatile" si "impotriva celor care actioneaza in mod injust si fara a respecta tratatele". Desi se afla in inferioritate, regele macedonean a reusit sa castige acest razboi. Mai mult, el a pus capat thalassocratiei (dominatiei maritime) a regatului lagid in Marea Egee si si-a consolidat hegemonia in Grecia.

Ptolemaios al II-lea va incerca sa profite de dificultatile prin care trecea Antiochos al II-lea, dupa moartea tatalui sau, Antiochos I, si a declansat un nou conflict, cunoscut sub numele de "al doilea razboi syrian", in 261. Rezultatele conflictului, incheiat in 253, ii vor fi favorabile regelui seleucid, care va anexa Ionia, dar si unele regiuni din Cilicia si Pamphylia, aflate, ulterior, sub protectia regelui egiptean. Se pare ca in aceeasi perioada si-a incetat existenta si Liga Nesiota, care constituia principalul instrument al preponderentei lagide in Marea Egee. Totusi, Ptolomeii nu vor pierde influenta pe care o exercitau in zona arhipelagului Cyclade. pacea va fi consolidata prin casatoria lui Antiochos al II-lea cu Berenyke, fiica lui Ptolemaios al II-lea. La moartea sa, survenita in ianuarie 246, Ptolemaios al II-lea a lasat un imperiu diminuat teritorial, dar prosper, puternic. Alexandria, capitala Egiptului, isi castigase numele de centru al politicii "mondiale". I-a succedat fiul sau, Ptolemaios al III-lea Evergetes ("binefacatorul"), care a domnit intre 246-221.

Al treilea razboi syrian (246-241) supranumit si "razboiul laodiac" a izbucnit ca urmare a rivalitatilor dintre Berenke, sotia lui Antiochos al II-lea si Laodike, prima sa sotie, pe care a repudiase pentru a se casatori cu printesa logida. Laodike, reuseste sa obtina, cu putin timp inainte de moartea lui Antiochos al II-lea, recunoasterea fiilor pe care ii avea cu acesta drept succesori legitimi la tronul regatului seleucid. Impotriva noului rege, Seleucos al II-lea, Berenike il va chema in ajutor pe fratele sau, Ptolemaios al III-lea. Acesta va invada regatul seleucid si va inainta pana la Babylon. Contraofensiva lui Seleucos al II-lea, care a recucerit o parte din teritoriul regatului sau, si izbucnirea unei revolte in Egipt, l-au obligat pe Ptolemaios al III-lea sa se retraga. Cu toate acestea, le va reusi sa recupereze o parte din teritoriile pierdute de tatal sau, din Lycia, Ionia, Caria si Pamphylia. El isi pastreaza posesiunile din Coele - Syria si, in plus, ocupa portul Seleucia Pieriria, aflat in apropiere de Antiohia, resedinta regatului seleucid. Pacea incheiata in anul 241, pentru 10 ani, a fost, de fapt, un armistitiu care nu a pus capat rivalitatii acerbe dintre cele doua regate.

Un alt succes al politicii externe a lui Ptolemaios al III-lea a fost reanexarea Cyrenaicai, prin casatoria cu Berenyke, fiica lui Magas, in 246, la 4 ani dupa moartea acestuia. Astfel, in timpul lui Evergetes, Egiptul lagid va cunoaste maxima sa intindere teritoriala. Prezenta lagida se manifesta ai pe coasta de nord a Marii Egee, la Samotrake, in zona Thraciei, in Chersones si pe malul european al Hellespontului. Ptolemaios al III-lea isi va castiga supranumele de Evergetes aducand, impreuna cu prada de razboi din Asia, statuile zeilor egipteni luate de regele persan Cambyses al II-lea, cand cucerise Egiptul, in 525, si le va inapoia sanctuarelor de unde proveneau.

Epuizandu-si resursele in razboiul laodiac, Ptolemaios al III-lea nu a mai intreprins actiuni de anvergura in exterior. Desi rivalul sau, Seleucos al II-lea intampina dificultati in provinciile orientale si Anatolia, Evergetes nu a profitat pentru a interveni. El se va limita la actiuni diplomatice, asemenea tatalui sau, in ultimii ani de domnie. El a cordat ajutor financiar Ligii Aheene primind titlul, pur onorific, de strateg al acesteia. Ptolemaios va mentine, mult timp, ajutorul financiar pentru Aratos, conducatorul Ligii. Prin contributii financiare generoase, va contribui la eliberarea cetatii Atena. In 229, Atena va obtine, contra unei sume de bani, plecarea garnizoanei macedonene din Pineu, unde stationa de la sfarsitul razboiului chremonidiac. In ultimii ani ai vietii, Ptolemaios al III-lea va rupe alianta cu Liga Aheeana in favoarea unei intelegeri cu Cleomenes al III-lea, regele Spaniei, caruia ii va acorda numeroase subsidii. Dupa primele succese, Cleomenes al III-lea va fi suferi un esec decisiv in batalia de la Sellasia, purtata impotriva regelui Macedoniei, Antigonos Doson, in 222. Ptolemaios al III-lea ii acorda lui Cleomens al III-lea azil in Egipt. insa se va sinucide, dupa o tentativa esuata de complot impotriva protectorului sau.

Odata cu moartea lui Ptolemaios al III-lea, in februarie 221, se incheie perioada de apogeu a regatului logid si incep sa se manifeste semnele declinului. Regatul lagid va decadea fie din cauza crizelor interne, fie din cauza incapacitatii politice a urmatorilor suverani lagizi.

Ptolemaios al IV-lea Philopator ("cel care isi iubeste tatal"), care a domnit intre anii 221-204, a fost primul suveran lagid mediocru. In timpul domniei sale, autoritatea efectiva a fost exercitata de catre doi ministri energici, Sosibios si Agathocles. Informat asupra dificultatilor pe care le traversa monarhia lagida, tanarul si dinamicul rege seleucid, Antiochos al III-lea a declansat un nou conflict impotriva Egiptului, cunoscut in istoriografie sub numele de al patrulea razboi syrian (219-216).

In primii doi ani, Antiochos al III-lea obtine succese rasunatoare, reusind sa ocupe Coele - Syria, cu exceptia partii de sud si a portului Tyr. Printr-o exceptionala mobilizare de forte si recurgand la recrutari din randurile indigenilor, Sosibios reuseste sa puna pe picioare o mare armata egipteana care obtine victoria decisiva impotriva trupelor seleucide la Raphia, in sudul Palestinei, la 23 iunie 217. Aceasta victorie va fi urmata de o retragere precipitata a lui Antiochos al III-lea. Ptolemaios al IV-lea va reocupa Coele - Syria si va incheia un armistitiu cu regele seleucid.

Consecintele victoriei de vor dovedi. in schimb, dezastruoase pe plan intern. Autohtonii au inceput sa afiseze pretentii, iar nemultumirile lor au dus la izbucnirea unor revolte si la perpetuarea unui razboi de gherila confuz, manifestat prin confruntari intre taranii egipteni si agentii administratiei lagide, brigandaj, tendinte centrifuge in sud. Astfel in 207, monarhia lagida va pierde controlul efectiv asupra Egiptului de Sus. Intre anii 207-187, Thebaida va fi independenta, fiind condusa de faraoni de origine nubiana (Harmakhis si Ankhhamakhis). regele va face unele concesii de ordin ideologic, asumand eticheta regala faraonica si reconciliindu-se cu clerul egiptean. El va face si unele concesii minore de ordin fiscal si teritorial, va oferi amnistie unor rebeli, dar, in linii mari, rigiditatea administrativa se va mentine. Greco-macedonenii vor ramane elementul dominator, in timp ce autohtonii, cu exceptia clerului vor ramane in pozitia de dominati. Aceste tensiuni se vor dovedi a fi nefaste pe termen lung, pentru Egiptul Lagid.

La moartea sa, in 204, Ptolemaios al IV-lea nu avea inca 35 de ani. Succesorul sau, Ptolemaios al V-lea supranumit Epiphanes ("zeul care se arata") nu avea decat 6 ani, conducerea afacerilor politice ale palatului fiind asigurata in continuare, de influentii Sosibos si Agathocles. Sosibos va muri, in urma unor tulburari izbucnite la Alexandria. Agathocles o va elimina pe Arsinoe a III-a, sotia lui Philopator si regenta fiului acestuia, Ptolemaios Epiphanes si va incerca sa incheie o alianta dinastica pentru suveranul sau cu Macedonia impotriva lui Antiochos al III-lea. Insa suveranul seleucid si regele macedonean Filip al V-lea, incheiasera deja un acord secret potrivit caruia urmau sa procedeze la un partaj al posesiunilor exterioare ale regatului lagid. Agathocles va trimite ambasade la Antiohia, pentru a-i cere monarhului seleucid sa respecte termenii pacii incheiate in urma bataliei de la Raphia din 217. Agathocles va muri asasinat, in anul 203, iar puterea va fi preluata de camarila formata in jurul rivalului sau, strategul Tlepolemos.

Revenit din marea sa expeditie orientala, Antiochos al III-lea nu va ezita, dupa incheierea intelegerii cu Filip al V-lea, cu privire la partajul posesiunilor lagide, in 203 sau in 202, sa declanseze un nou razboi impotriva Egiptului. La sfarsitul anului 202 sau la inceputul anului urmator, Antiochos al III-lea anexeaza Caele - Syria. El obtine, in anul 200, o victorie decisiva la Panion, impotriva armatei lagide. In urma acestui conflict, cunoscut sub numele de al cincilea razboi syrian (202-200), Egiptul pierde definitiv Caele - Syria. Antiochos al III-lea se pregatea sa invadeze Egiptul cand va primi o ambasada romana (Roma incepuse deja sa isi asume rolul de arbitru al lumii elenistice) pentru a-i cere sa renunte la acest proiect si sa se retraga. Astfel, regatul lagid care incheiase primul tratat de alianta cu Roma inca din 273 i.Hr., va fi salvat, pentru prima data, de puternicul sau aliat. De asemenea, Senatul roman ii cere lui Filip al V-lea sa evacueze posesiunile ptolemaice din Asia Mica.

Situatia regatului lagid se va ameliora, partial, in ultima perioada a domniei lui Ptolemaios al V-lea Epiphanes. Tulburarile interne au incetat dupa 190, iar Thebaida, dominata pana in 187 de "faraonul" Ankhamakhis, va fi reanexata. In 197, Ptolemaios al V-lea va fi proclamat major, si in urma unui sinod al clerului egiptean, desfasurat la Memphis, el va fi incoronat dupa ritualul faraonic egiptean, gest care va marca un moment de conciliere aparenta intre greci si egipteni. In pofida aparentei stabilizarii a administratiei, regatul lagid va traversa o profunda criza economica, insotita de o devaluare accelerata a monedei. Pacea dintre Egipt si regatul seleucid va fi consolidata prin casatoria lui Ptolemaios Epiphanes cu fiica lui Antiochos al III-lea, Cleopatra I. Epiphanes moare prematur, in anul 180, iar mama sa va prelua tutela fiului sau, regele Ptolemaios al VI-lea Philometov ("cel care isi iubeste mama"), care va domni intre 180-145. Cleopatra I moare in 176, iar tutela asupra nevarstnicului rege va fi preluata de doi ministri, Eulaios si Lenaios. Ptolemaios al IV-lea ajunge la majorat in anul 170 si se casatoreste, potrivit traditiei regale egiptene, cu sora sa Cleopatra a II-a. La tron va fi asociat si fratele lor mai tanar, care va domni sub numele de Ptolemaios al VIII-lea Evergetes II, insa numit in mod peiorativ si Physcon ("cel gras"). De neintelegerile dintre cei trei frati, care doreau fiecare domnia doar pentru sine, va profita regele seleucid Antiochos al IV-lea, fiul lui al III-lea, acesta declansand cel de-al saselea razboi syrian (170-168). Cei doi frati se impaca pentru moment, insa Antiochos IV cucereste Pehesion si se apropie de Alexandria. Philometor poarta negocieri cu Antiochos al IV-lea, dar este alungat de populatia Alexandriei care il inscauneaza in locul sai pe Ptolemaios al VIII-lea. Antiochos al IV-lea asediaza in 169 Alexandria, sub pretextul de a-l repune in drepturi pe Ptolemaios al VI-lea, dar agitatiile evreilor il determina sa renunte. Revenit in 168 Antiochos IV inainteaza pana la Memphis, apoi supune din nou Alexandria unui asediu. Roma va trimite o ambasada condusa de Popilius Laconas, care ii va cere suveranului sa aleaga intre cucerirea Egiptului si prietenia poporului roman. Antiochos IV va parasi Egiptul in urma acestui ultimatum, astfel ca regatul lagid a fost salvat pentru a doua oara, de Roma. Dupa indepartarea pericolului seleucid, au reizbucnit disputele intre Ptolemaios VI si fratele sau: Philometor va recurge, in 163, la arbitrajul Romei. Negocierile vor duce la impartirea posesiunilor lagide intre cei doi frati: Philometor a pastrat pentru sine Egiptul si Ciprul, iar Ptolemaios VIII a primit Cyrenaica. Acesta din urma va cere si Ciprul, recurgand din nou la arbitrajul Romei, dar fratele sau nu il va refuza. Philometor va incerca in 156 sau 155, sa il asasineze pe fratele sau. Acesta a supravietuit si, cu acordul Romei, incearca, in 153 sa cucereasca Ciprul. pentru a impiedica un nou atentat impotriva vietii sale, Physcon lasa Cyrenaica, prin testament, Romei. El esueaza in expeditia cipriota si capturat de fratele sau, apoi eliberat si trimis la Cyrene. In 145, Ptolemaios VI moare. Fiul sau si al surorii si sotiei sale, Cleopatra a II-a, va fi proclamat rege sub numele de Ptolemaios VII Neos Philopator ("Noul Philopator"). Ptolemaios VIII revine la Roma si Cleopatra I accepta sa se casatoreasca cu el, dar acesta il va asasina pe tanarul sau nepot si rival. El se casatoreste apoi cu fiica Cleopatrei II, Cleopatra III. In urma unor miscari populare la Alexandria, Ptolemaios III si Cleopatra III se refugiaza in Cipru in 132/131. Cleopatra a II-a care fusese instigatoarea rascoalei impotriva sotului sau, adopta titlul de Soteira ("Salvatoarea") si domneste singura. Pentru a relua Egiptul Ptolemaios VIII recurge la ajutorul unui egiptean, pe care il va numi strateg al Thebaidei. In 129, Ptolemaios VIII pune din nou stapanire pe Egipt, cu exceptia Alexandriei. Cleopatra a II-a il cheama in ajutor pe ginerele sau, regele seleucid Demetrios II (casatorit cu alta fiica a sa, Cleopatra Thea) dar acesta nu reuseste sa il invinga pe Ptolemaios VIII. Dupa cateva luni de asediu, Cleopatra a II-a fuge la Antiohia si Ptolemaios VIII cucereste Alexandria in 126-125 dupa moartea lui Demetrios II, Physcon se va reconcilia cu Cleopatra II. Cei doi il vor sprijini pe fiul lui Demetrios II, Antiochos VII Grypos, impotriva lui Alexandru II Zabinas, fostul aliat al lui Physon. Ajuns rege al Syriei seleucide (intre timp regatul seleucid ajunsese sa nu mai cuprinda decat Syria) in 123, Antiochos VII Grypos se va casatori cu Cleopatra Thea. Luptele dintre cei trei frati regi au antrenat grave tulburari interne si revolte ale felahilor (taranii egipteni). Din cauza nesigurantei si a exonerarilor administrative locale, acestia si-au parasit satele. Acest fenomen numit anahoresis, a condus la pustiirea unor zone vaste din valea Nilului. Pentru a restabili ordinea si pentru a stopa fenomenul de parasire al pamanturilor, Ptolemaios VIII va lua o serie de masuri, printre care, se va numara si un decret de amnistie, emis in 118, acordat in favoarea celor care au participat la tulburari. De marinimia regala vor beneficia si soldatii bastinasi si clerul egiptean.

In pofida acestor masuri, Egiptul lagid, afectat de criza economica interna, agravata de luptele dintre membrii dinastiei regale, si cu prestigiul politic micsorat nu isi va mai reveni din criza declansata la inceputul secolului II, alunecand inevitabil, spre dezastru.

La moartea lui Ptolemaios VIII, survenita in 116, nepoata si sotia sa, Cleopatra III si fii acestuia, Ptolemaios IX, Soter II si Ptolemaios X Alexandros isi vor disputa puterea. Cleopatra III, care il va sprijini pe fiul sau mai tanar, va fi asasinata in 101, din ordinul lui Ptolemaios IX. Cei doi frati vor domni in paralel cel mai mare in Egipt, iar cel mai tanar, in Cipru. In 88, Ptolemaios X este invins si ucis de fratele sau mai varstnic, care va domni singur pana in anul 80. Unul dintre fii bastarzi ai lui Ptolemaios VIII, Ptolemaios Apion, ajuns, la moartea tatalui sau, guvernator al Cyrenaicai, ia titlul de rege, dar moare in 96. El lasa, Cyrenaica prin testament, poporului roman, in timp ce cetatile grecesti din aceasta fosta provincie lagida vor fi proclamate libere (Cyrene, Ptolemais, Arsihoe, fosta Tauheina, berenyke, fosta Euhesperides). In anul 74, Cyrenaica va fi transformata in provincie romana.

Ptolemaios IX Soterm II, supranumit Lathyros ("Naut"), va trebui sa reprime o revolta in Egiptul de Sus si va distruge, cu acest prilej, vechea cetate Theba. Succesorul sau, Ptolemaios XI Alexandros II va domni doar cateva saptamani, pierind in timpul unei revolte. El a lasat, prin testament, Egiptul si Ciprul, poporului roman. Doi dintre fii sai, capturati de Mithridate VI Eupator, regele Pontului, eliberati ulterior, vor prelua mostenirea tatalui lor: Ptolemaios XII Duletes ("Flautistul") va primi Egiptul, iar fratele sau mai tanar, va primi Egiptul.

In anul 58, demagogul Clodius va obtine votarea de catre Senat a unei legi prin care Ciprul este transformat in provincie romana. Ciprul va fi alipit provinciei Cilicia, iar Ptolemaios, suveranul insulei, se va sinucide.

Ptolemaios XII Auletes, supranumit si Neos Dionysos ("Noul Dionysos") va obtine recunoasterea, de principiu, din partea Romei, unde a impartit subsidii, cu generozitate, unor oameni politic influenti. El va fi inlaturat de o revolta a populatiei Alexandriei, fiind nevoit sa se refugieze in insula Rhodos si, apoi la Roma. La fi reinstalat pe tron in anul 55, cu ajutorul unui locotenent al lui Pompeius, Aulus Gabinius, care indeplinea functia de guvernator al Syriei (regatul seleucid fusese transformat, in 63, in provincie romana, in urma cuceririi de catre armatele lui Pompeius). Garda personala a regelui era alcatuita dintr-o trupa de soldati auxiliari gali si germani comandati de un ofiter roman. In felul acesta, Egiptul a devenit un protectorat roman. Domnia lui Auletes va fi marcata de pretentii fiscale sporite, urmate de parasirea pamanturilor nesupunere, acte de talharie din partea felahilor egipteni. In schimb, clerul egiptean, va primi noi privilegii si va beneficia de imunitate fiscala. Sistemul economic egiptean va continua sa se deterioreze, iar incercarile de redresare intreprinse de rege (care si-a numit drept "ministru de finante" un bancher roman) nu au dat rezultate.

La moartea sa, in 51, Auletes i-a lasat regatul fiului sau, Ptolemaios al XIII-lea care avea doar 10 ani, cu conditia de a se casatori cu sora sa mai mare, Cleopatra VII, in varsta de 17 ani. Curand insa, aceasta s-a certat cu fratele si sotul sai si a fugit in Coele - Syria pentru a strange o armata.