De la instaurarea Republicii pana la conflictele cu samnitii (497-345 i.Hr.)

De la instaurarea Republicii pana la conflictele cu samnitii (497-345 i.Hr.)

Dupa infrangerea suferita la Lacul Regillus, in fata romanilor, in anul 497 i.Hr., latinii au inceput sa se apropie din nou de Roma, ca urmare a presiunilor exercitate de volsci asupra Latium-ului. Aceasta apropiere s-a concretizat in incheierea unui tratat intre Roma si latini (foedus Latinus), numit si foedus Cassianum (Dionysios din Halicarnas, 6, 95, 21). Acest tratat consfintea, totodata, si iesirea definitiva a Romei din Liga latina.

In aceasta perioada, in intreaga Italie centrala si meridionala a avut loc o masiva deplasare de populatie dinspre muntii Apenini spre zonele de litoral. Aequii (ecvii), hernicii si volscii au inceput sa exercite presiuni asupra Latium-ului si sa ameninte, direct si Roma.

Samnitii si-au facut in jur de 438 i.Hr., aparitia in Campania, pe care au luat-o in stapanire dupa ce au cucerit orasul etrusc Capua, in 423 i.Hr., si Cumae, in 421 i.Hr. Mai la sud, lucanienii au ocupat Calabria, iar cetatea greaca Poseidonia a devenit Paestum. De asemenea, populatiile montane ale pelinilor, frentanilor si pencetinilor s-au indreptat spre coastele Marii Adriatice, de unde i-au alungat spre sud pe iapygi. Totodata, sabinii au ocupat tinuturile aflate sub influenta etrusca de pe cursul mijlociu al fluviului Tibru, inchizand legaturile Romei cu Campania.

Roma a fost supusa unui indelungat asediu din partea volscilor, intre anii 491-486 i.Hr., caruia i-a facut fata cu dificultate. Hernicii, amenintati de ecvi si de volsci, au incheiat, in 486 i.Hr., o alianta cu Liga latina. In aceasta perioada, patricienii impuneau la Roma un regim social-politic tot mai rigid. Surprins, Cassius, unul dintre "consulii" acestei perioade a propus, in 486 i.Hr., o lege agrara in favoarea plebeilor, dar a fost condamnat la moarte, in anul urmator.

In perioada 485-477, gens Fabia a intreprins mai multe campanii private de cucerire a cetatii etrusce Veii, aflata la nord de Roma, dar care s-au incheiat lamentabil, prin masacrarea majoritatii membrilor acestui clan ilustru. Roma a incheiat, pacea cu Veii din anul 474 i.Hr.

Ultima invazie a sabinilor, care a avut loc in jurul anului 460 i.Hr., a pus, din nou, in evidenta, disensiunile interne de la Roma. Condusi de Appius Hordonius, sabinii au fortat portile orasului si au ocupat Capitoliul (Titus Livius, 3, 9, 4; Dionysios din Halicarnas, 10, 4, 3). Hordonius a lansat un apel la revolta locuitorilor umili din Roma si exilatilor (Titus Livius, 3, 9, 9; Dionysios din Halicarnas, 10, 14, 3). In cele din urma, invadatorii au fost invinsi si alungati din oras (Titus Livius, 17-18). Roma a fost ajutata in timpul invaziei sabine, de dictatorul latin din Tusculum, Lucius Manilius (Titus Livius, 3, 18, 1-8).

Dictatorul roman Lucius Quinctius Cincinnatus, invingator asupra aequiilor in batalia de la Mons Algidus, in 458 i.Hr., a fost partizanul unei politici severe impotriva plebeilor, impiedicand participarea acestora la viata politica a cetatii.

Situatia a devenit si mai incordata, astfel ca in 451 i.Hr. nu au mai fost alesi magistrati si autoritatea a fost preluata de o comisie formata din 10 senatori juristi desemnati pentru a alcatui un cod de legi (decemviri legibus scribundis). De asemenea listele in care erau inscrise numele consulilor (Fasti consulares) se intrerupe in 451 i.Hr., si ii mentioneaza pe decemviri.

La sfarsitul acestui an a fost aleasa pentru anul 450 i.Hr. o noua comisie de decemviri, din care faceau parte si 3 plebei. (Dionysios din Halicarnas, Romaike Archaiologia, 10, 58, 4). Aceasta comisie a redactat un cod de 12 legi care au fost apoi gravate pe 12 table de bronz, de unde si denumirea de "Lege a celor Douasprezece Tabule" (lex duodecim tabularium). Cu foarte putine exceptii, noul cod nu continea elemente diferite fata de dreptul cutumiar (mos maiorum). Insa aplicarea normelor de drept cutumiar se facea dupa reguli procedurale ale caror secrete nu erau cunoscute direct de magistrati si de pontifi. Titus Livius afirma ca scopul pentru care au fost redactate era de a instaura egalitatea intre toti cetatenii - aequare leges omnibus (Ab Urbe condita, 3, 34, 3). De fapt, prin redactarea legilor si afisarea lor pe tablite de bronz se urmarea ca regulile de procedura sa fie cunoscuta de toti cetatenii. Odata incheiata redactarea legilor, mandatul decemvirilor s-a incheiat. Se pare ca acestia au incercat sa substituie regimul anual al celor doi consuli cu altul in care puterea urma sa apartina unui colegiu mai numeros pentru o perioada mai indelungata de timp. Insa, decemvirii au provocat o stare de nemultumire generala, fiind acuzati de "trufie regala" (Titus Livius, 4, 15, 4).

"Legea celor Douasprezece Tabule" marca diferentele dintre patricieni si plebei, interzicand totodata casatoriile mixte intre membrii acestor doua grupuri (Cicero, De Respublica, 2, 63). In pofida scaderilor sale si a elementelor de arhaism pe care le continea, acest cod de legi a constituit baza viitorului drept public si privat roman.

In 449 i.Hr. a fost inlaturat regimul decemvirilor si restaurat regimul republican. Se pare ca, incepand cu aceasta perioada, magistratii supremi ai Republicii au devenit consulii, care i-au inlocuit pe cei doi pretori (praesules) sau pretori (praetores).

Consulatul a fost monopolizat, insa, de catre patricieni, care le refuzau plebeilor dreptul de a exercita aceasta magistratura pe motiv ca acestia nu puteau lua auspiciile, competenta de natura religioasa. Plebeii au continuat sa exercite presiuni, si in 445 i.Hr. a fost creata, printr-un compromis, institutia tribunilor militari cu puteri consulare (tribuni militum consulare potestate). Plebeii aveau acces la aceasta functie, care presupunea prerogative echivalente cu cele ale consulilor, dar nu le deschidea calea catre senat. In plus, fostii tribuni militari cu putere consulara nu beneficiau de distinctiile acordate consulilor. Astfel ca, in cea mai mare parte a perioadei 445-367, Republica a fost condusa de tribuni militari. Tribunalul militar constituia regula de exercitare a magistraturilor supreme la Roma, pe cand perioadele in care functionau consulii au fost foarte rare. Ca si in cazul consulilor, tribunalul militar cu putere consulara era exercitat pe o perioada de numai un an. Aceasta magistratura era, de asemenea, colegiala. Insa, pentru inlocuirea consulilor cu tribuni militari, alesi de catre plebe, era necesar, in prealabil avizul Senatului.

Cu toate acestea, au existat si patricieni care au sustinut cauza plebeiana. Unul dintre acestia Spurius Maelius a distribuit grau plebei, intr-o perioada de seceta, pe care il cumparase din Etruria (Titus Livius, 4, 12, 9; 13, 2). Acuzat de patricieni ca nazuieste la regalitate, el a fost ucis (Titus Livius, 4, 13-16; Dionysios din Halicarnas, 12, 1 si urm.).

Desi prezenta inca, in structurile Ligii latine, Roma a profitat de criza pe care o traversa aceasta confederatie, macinata de disensiuni intre cetatile membre, pentru a duce o politica externa proprie. Intr-o situatie similara se aflau si cele 12 cetati etrusce.

Roma a purtat, in secolul V i.Hr., lupte grele impotriva aequiilor si volscilor care amenintau Latium. Desi au fost invinsi din nou, in 431 i.Hr., de catre romani, aequii au continuat sa constituie un pericol pentru Liga latina.

La sfarsitul secolului V i.Hr., situatia s-a modificat in favoarea Romei, care a profitat de luptele dintre diferitele cetati ale Ligii latine si de starea de nesiguranta creata de prezenta aequiilor si a volscilor.

In 406 i.Hr., Roma a cucerit orasul Fidenae, intrand din nou in conflict cu cetatea etrusca Veii. Ei au reusit sa cucereasca Veii dupa un asediu care a durat, potrivit istoriografiei romane zece ani. Principalul artizan al victoriei asupra orasului etrusc a fost una dintre figurile remarcabile ale acestei perioade, Marcus Furius Camillus.

Incepand cu ultimii ani ai secolului V i.Hr., in nordul Italiei au patruns unele grupuri celtice, ale caror invazii au contribuit la un si mai accentuat declin al oraselor etrusce. Celtii senoni i-au invins pe romani in batalia de la Allia, in anul 390 i.Hr., si au ocupat intreaga Roma cu exceptia Capitoliului. O mare parte a populatiei romane s-a refugiat la Veii si la Caere. Plebeii au cerut chiar, ca urmare a profanarii pamantului Cetatii de catre galli senoni, toti romanii sa se stabileasca la Veii. Patricienii s-au opus acestei propuneri (Titus Livius, 5, 25-29; Plutarh, Camillus, 7-11). Ei l-au rechemat pe Camillus, cuceritorul cetatii Veii, exilat cu numai cativa ani in urma, fiind suspectat ca dorea sa instaureze un regim monarhic. Acesta i-a convins pe romani sa nu paraseasca cetatea si i-a izgonit pe galli. In urma acestui nou succes, Camillus, aceasta "capetenie predestinata" (fatalis dux, Titus Livius, 5, 19, 2) a fost onorat cu titlul de al doilea intemeietor al Romei, un nou Romulus (ibidem, 4, 49, 7; 7, 1, 10; Plutarh, Camillus, 1, 1). Ales de cinci ori dictator, de patru ori consul si onorat cu patru triumfuri, Camillus a devenit adevaratul lider al patricienilor. Alegerea s-a dovedit a fi inspirata deoarece Camillus a combatut cu perseverenta aspiratiile plebei. Salvatorul Capitoliului in timpul invaziilor gallilor, Marcus Manlius, supranumit Capitolinus (Titus Livius, 5, 47, 1-6; Florus, Tabella, 1, 13, 15-16) a propus ca aurul recuperat sa fie folosit pentru a ajuta plebea (Titus Livius, 6, 14, 11-12), precum si masuri favorabile pentru saracii (Titus Livius, 6, 11-18). Desi era patrician, acest "iubitor de plebei" a fost condamnat pentru lipsa de fidelitate si condamnat la moarte.

In pofida opozitiei patricienilor, plebea a obtinut, in 367 i.Hr., accesul la consulat, care a fost urmat de accesul la exercitarea dictaturii (356 i.Hr.) si a cenzurii (351 i.Hr.).

In perioada ulterioara alungarii gallilor, aliatul acestora, tiranul Dionysios din Syracusae a amenintat Pyrgi, portul cetatii Caere. Aceasta a incheiat, in 384/383 i.Hr., un tratat de alianta cu Roma (Diodor din Sicilia, Historion Bibliotheke, 15, 14, 3). Politica externa a Romei nu a urmat, in urmatoarele trei decenii, o linie constanta, in functie de pericolele care o amenintau. Starea de anarhie a Ligii latine s-a agravat. Cetatile Tibur si Praeneste au vrut sa refaca unitatea ligii in avantajul lor, recurgand, in acest scop, la serviciile volscilor si ale gallilor. Romanii au obtinut o serie de victorii impotriva acestora, in perioada 384-360. Intre anii 358-354, Roma a obtinut supunerea oraselor latine recalcitrante, a pacificat tinuturile volscilor, iar Tibur si Praenste au fost nevoite sa capituleze, restabilind Liga latina.

In 350-349 i.Hr., a avut loc o a treia invazie a galilor, in paralel cu debarcarea unor contingente syracusane la Antium. Roma a depus un efort militar enorm pentru a respinge aceste noi invazii si a incheiat, in 348 i.Hr., un tratat de alianta cu Carthagina.