Desemnarea mostenotorului dinastiei

DESEMNAREA MOSTENOTORULUI DINASTIEI

Intrucat Natura s-a opus alienarii demnitatii nationale a romanilor si cuplul dinastic de Hohenzollern nu a avut nici un urmas, se punea problema rezolvarii continuitatii acestei dinastii pe tronul Romaniei, conform prevederilor constitutionale, insa pentru Carol I si pentru I.C.Bratianu, prevederile constitutionale nu au reprezentat niciodata un impediment major in calea orgoliilor lor si de aceea aceste nomina odiosa ale romanilor au transat aceasta problema in maniera consacrata deja : a dispretului lor profund fata de principiile democratice, fata de constitutie si fata de interesele majore ale poporului roman.

Trebuie sa mentionam ca atunci cand a devenit clar ca nu va exista un mostenitor natural si legal al lui Carol, s-a pus problema rezolvarii succesiunii la tron in parlamentul Romaniei, unde, in principu, conducerea Romaniei de catre o monarhie era agreata de majoritatea burgheziei si mosierimii insa erau si unele voci care sustineau ca se ivise o oportunitate pentru a se reveni la domniile elective indigene, renuntandu-se la domniile straine ereditare. Parlamentarii xenofilocrati, ostili domniilor elective indigene, au sustinut ca domniile elective au mai multe dezavantaje decat domniile ereditare, xenocrate, uitand sa mentioneze ca domniile elective nu erau ereditare, ceea ce era un real avantaj democratic si antidictatorial.

Dupa cum se stie, Ion C. Bratianu a hotarat sa se ocupe personal de asigurarea succesiunii la tronul Romaniei si de aceea perfidul I.C.Bratianu s-a gandit ca el ar fi putut alege viitorul conducator al Romaniei dintre cei doi fii ai fratelui lui Carol, respectiv cei doi nepoti ai principelui Carol : tinerii Ferdinand si Wilhelm.

Pentru a-si atinge scopurile malefice, I.C.Bratianu l-a trimis in Germania pe Vasile Paun, ca profesor de romana si latina al celor doi tineri nepoti ai lui Carol, dar de fapt Vasile Paun a fost insarcinat de I.C. Bratianu sa studieze caracterele si comportamentele celor doi printi, Paun informandu-l periodic pe Bratianu despre obiceiurile si slabiciunile lor. Conform unor marturii din epoca, Wilhelm -fratele mai mare, care ar fi trebuit sa devina mostenitorul prezumtiv al lui Carol I, conform principiului dinastic al primogeniturii- era dotat cu un caracter puternic, cu aptitudini militare si cu o inteligenta superioara lui Ferdinand, insa, aparent paradoxal, Bratianu l-a preferat pe Ferdinand, despre care se spunea ca era timid nesigur pe el si foarte maleabil, fiind un individ fara personalitate puternica.

Aceasta alegere perfida a lui Bratianu a surprins clasa politica a vremii - mai ales ca prin aceasta alegere Bratianu incalca si prevederile constitutionale, ale principiului drepturilor primogeniturilor dinastice - si a trezit numeroase suspiciuni in epoca, adversarii sai politici, si chiar si unii dintre partizanii sai, lansand zvonul ca I.C.Bratianu pregatea de fapt un viitor rege al Romaniei maleabil, fara personalitate, care sa poata fi dominat de fiul sau Ionel I.C. Bratianu, mostenitorul sau politic, care trebuia sa devina adevaratul stapan ocult al Romaniei.

Unii istorici mai sinceri recunosc astazi ca acel zvon a fost confirmat de realitate, starnind aversiunea intemeiata a unor politiceini si chiar si a reginei Elisabeta, care din acel moment a rupt orice relatie oficiala cu Ion C. Bratianu, detestandu-1 pana la sfirsitul vietii sale, intrucat regina Elisabeta a inteles ca Bratianu s-a subsituit cu perfidie dictatoriala atat familiei de Hohenzollern din Germania cat si domnitorului Carol I, Bratianu fiind de fapt atotputernicul politician roman care l-a desemnat pe Ferdinand ca fiind viitorul rege al Romaniei.

Aceasta problema foarte importanta pentru popor, care viza si afecta viitorul mai multor generatii de romani, a fost transata aparent de o familie straina, la mii de kilometri de Romania, la data de 21/nov.3 dec.1880, la Sigmaringen, in Prusia, fiind considerata doar o problema a familiei de Hohenzollern, desi ar fi trebuit sa fie o foarte importanta problema de stat, care ar fi trebuit sa fie rezolvata prin consultarea poporului roman, insa I.C.Bratinau a vrut altfel, asa ca cel de al doilea nepot de frate al lui Carol I, respectiv Ferdinand, a fost proclamat nelegal, dar oficial, drept mostenitorul prezumtiv al tronului Romaniei.

Analizand aceste aspecte ale desemnarii prezumtivului mostenitor al tronului Romaniei, remarcam ca si de asta data vointa unui singur om a fost mai presus decat constitutia Romaniei si chiar a fost si mai presus decat vointa lui Carol I caci "vizirul" Bratianu era de fapt dictatorul real al Romaniei : lua deciziile majore si stabilea directiile politicilor interne si externe ale tarii. Din acesta cauza putem considera ca si desemnarea lui Ferdinand ca mostenitor al tronului de catre un singur om -Bratianu- denota ca si Ferdinand poate fi considerat un mostenitor ilegitim, deoarece el a fost desemnat si impus ca viitor rege prezumtiv al Romaniei printr-o frauda constitutionala, comisa de Bratianu, dar acceptata si sustinuta de intreaga clasa politica xenofilocrata a vremii si chiar si de Carol I.

Dupa cum se stie, Bratianu a condus Romania ca prim-ministru pana in 1888 cand, conform unor speculatii, Carol I a fost convins de Opozitia unita sa-l demita pe Bratianu si sa incredinteze puterea opozitiei. Bratianu a cerut audienta la rege, pentru a incerca sa-l convinga pe Carol sa nu-l demita. Arogantul teuton Carol I l-a primit in audienta pe Bratianu, dar l-a umilit pe arogantul prim-ministru al Romaniei, intinzandu-i prim-ministrului doar doua degete de la mana si nici nu l-a invitat pe Bratianu sa ia loc. Bratianu, intelegand din aceasta atitudine aroganta a lui Carol ca nu mai are sanse sa ramana la putere, il anunta pe rege ca demisioneaza si iese furios din biroul regelui, trantind usa.

Este clar ca regele Carol i-a platit atunci arogantului Bratianu toate umilintele pe care teutonul le suportase in toti anii viziratului, si, probabil, tot atunci a inteles si Bratianu ca pentru Carol nu mai avea nici o importanta ca el, Bratianu, a fost cel care i-a oferit teutonului, absolut nemeritat, nu numai o viata de huzur, ci si o tara, facuta cadou de iresponsabilul xenofilocrat Bratianu lui Carol I si ignobilului sau urmas, Ferdinand.