Dadaismul

DADAISMUL

Denumirea mișcarii

Originea numelui este neclara. Sunt pareri care susțin ca provine din afirmația Da, folosita foarte des in discuțiile purtate de inițiatorii mișcarii, de origine romaneasca, Tristan Tzara (pseudonimul literar provine de la cuvintul romanesc țara) și Marcel Iancu. Alte pareri susțin ca inițiatorii mișcarii dadaiste au creat acest cuvant prin ințeparea cu un cuțit a unui dicționar Francez-German, și deschizand cartea acolo unde indicau loviturile. O alta varianta spune ca numele mișcarii lor este ales prin hazard, dintr-un dicționar Larousse. El apare dupa ce inițiatorul mișcarii, Tristan Tzara introduce un creion in Marele Dicționar Francez Larousse și acesta se oprește in dreptului cuvantului onomatopeic dada.

Denumirea curentului dadaism provine din franțuzescul dadisme ( dada = "caluț de lemn" in limbajul copiilor). Dadaismul ia naștere in mod oficial la 6 februarie 1916.

In conformitate cu manifestul Dada, mișcarea nu ar trebui sa se numeasca Dadaism, avand oroare de cuvintele terminate in -ism, cu atat mai puțin sa fie considerata o mișcare artistica.

Definiția și descrierea mișcarii

Curent cultural și artistic nonconformist și anarhic indreptat impotriva rutinei in viața, gandire și arta, dezvoltat plenar intre 1916 și 1923 și inființat in Zürich la 6 februarie 1916 de poetul de origine romana Tristan Tzara, caruia i s-au alaturat, la inceput, scriitorii Hugo Ball și Richard Hülsenbeck și artistul plastic Hans Arp, apoi pictori ca: romanul Marcel Iancu, Francis Picabia, Marcel Duchamp(S.U.A.), Max Ernst, Kurt Schwitters (Germania).

Asociind unor elemente ale futurismului italian, cubismului francez și expresionismului german, un negativism declarat, dadaismul(cf. Tristan Tzara, La premiẻre aventure celeste de M. Antipyrine,1916 și seriei manifestelor "Dada" I-VII) cultiva arbitrariul total, neprevazutul, abolirea formelor constituite, provocand dezordinea și stupoarea, și prin organizarea unor spectacole de scandal indreptate impotriva artei, gustului estetic, moralei tradiționale, programatic puse sub semnul intrebarii.

In manifestul acestei mișcari, "Dada", se vorbește despre o cautare a unei extreme limite a divorțului dintre gandire și expresie, contrazice totul, neaga totul, ridicand nihilismul și mistificarea la rangul de principii supreme: abolirea logice, dansul neputincioșilor creației: dada; / . /abolirea arheologiei: dada; abolirea profețiilor: dada; abolirea viitorului: dada; credința indiscutabila in fiecare zeu produs imediat al spontaneitații: dada . / . /Marele secret este aici :gandirea se face in gura . Apriori, dada pune inaintea acțiunii și inainte de tot: Indoiala. Dada se indoiește de tot T. Tzara).

In Romania, dadaismul este vizibil, parțial, in unele producții poetice sau a unora din domeniul artelor plastice, publicate in reviste de avangarda precum: "unu", "Contimporanul", "Integral", "Punct", "75 H.P.", unde alaturi de elemente suprarealiste se recunosc și cele futuriste. Caracteristica mișcarii romanești de avangarda literara este chiar eclectismul. De aceea un dadaism in stare pura este mai greu de descoperit. Un dadaism mai marcat este vizibil in textele lui Sașa Pana.

Pare cel putin un paradox, daca nu un non-sens sa vorbesti despre o poezie sau despre o imagine poetica dadaista. Miscarea initiata in urma cu cincizeci de ani la Zürich de catre Tristan Tzara s-a afirmat intotdeauna ca anti-literara, anti-poetica mai ales, si unul dintre preceptele sale fundamentale, transcris in Manifestele Dada, suna clar: "S-au facut intotdeauna greseli, dar cele mai mari greseli sint poemele care s-au scris." Alte paragrafe din numitele manifeste nu contenesc sa atribuie noii miscari intentiile cele mai fatis destructive indreptate contra tuturor domeniilor de activitate a spiritului, atacind violent insusi instrumentul comunicarii - cuvintul. Nimic nu e sigur pentru dadaisti, totul e posibil, neexistind criterii valabile care sa ghideze constiinta in judecarea lumii: "daca fiecare spune contrariul e pentru ca fiecare are dreptate". Avalansa de negatii ocupind spatiul cel mai intins al manifestelor, lasa totusi sa se intrevada, ca parti de uscat neincetate de diluviu, citeva propuneri constructive: "opera de arta nu trebuie sa fie frumusetea in sine caci ea a murit"; "artistul nou protesteaza: el nu mai zugraveste (reproducere simbolica si iluzionista), ci creeaza direct in piatra, lemn, fier . " Sint afirmatii ce atesta preocuparea de a aseza ceva in locul ramas gol dupa inlaturarea formelor invechite. Dar chiar daca aceste propozitii n-ar exista, cunoscind obiectul negatiei, se pot deduce indirect valorile afirmate. Caracterul aparent universal al negatiei dadaiste nu trebuie sa induca in eroare. Ea vrea sa spuna doar ca o anume lume, asa cum e construita, nu mai poate fi acceptata in nici unul din sectoarele ei. Pe de alta parte - acesta ni se pare argumentul cel mai puternic - in domeniul poeziei, ca si al artei in general, nu se poate realiza o opera de distrugere cu adevarat eficienta decit cu mijloacele proprii, specifice ale artei, victoria impotriva unor formule nu poate fi obtinuta decit pe propriul lor teren. Si de fapt, realitatea e ca dadaistii nu s-au putut margini la negarea verbala, de manifest, ci, oameni ai condeiului, au continuat sa creeze literatura. O literatura de semn contrar, o antiliteratura, dar uzind de mijloace specific literare. Actiunea dadaista va consta deci in a raspunde literaturii cu propriile ei elemente, instrainate, degradate, supuse unui tir necrutator al ironiei si sarcasmului, smulse dintr-un context familiar, pentru a le aseza intr-unul injositor sau izolate, pentru a fi mai usor anihilate. Imagistica dadaista se va alimenta deci in mod firesc din substanta traditionala a poeziei, transformata intr-un fel de anti-materie.

Exemplul cel mai caracteristic pentru anti-poezie romaneasca il daduse Urmuz cu fabula sa, Cronicari. Judecata strict formal, "fabula nu comporta nici o obiectie: ea e alcatuita dupa legile consacrate, avind o parte expozitiva, in care se intimpla ceva cu niste personaje si o parte concluziva, nelipsita "morala", implinind formula inevitabila. Scheletul clasic este golit insa de orice continut si daca Cronicarii capata totusi pina la sfirsit o valoare instructiva aceasta sta tocmai in lipsa unei astfel de valori, in anti-semnificatia ei. (Morala - "Pelicanul sau babita" - pune in fata unei alternative in care termenii alegerii sint egali, ceea ce vrea sa exprime indiferenta fata de semnificatie, nu departe de convingerile dadaiste ulterioare.)

Tristan Tzara, nestrain desigur de experienta urmuziana, pe care avusese timp s-o cunoasca in cercurile literare bucurestene, va fi invatat ceva de la autorul Cronicarilor, in privinta dezagregarii poeziei. In scrisorile din perioada dadaista, metoda sa de lucru e evident similara cu a scriitorului roman si se reduce la a umple un anumit cadru, strofic sau nu, cu cuvinte prinse din zbor, la intimplare, insotite parazitar de grupari fonice stranii, sortite sa compromita orice impresie armonica: "paiatele cad wancanca aka bzdouc fluturii/ foarfecile foarfecile foarfecile si umbrele foarfecile si norii foarfecile vapoare/ termometrul priveste ultra-rosu gmbababa/ berthe educatia mea coada mea e rece si monocromatica nfoua loua la . " Lucrurile devin si mai clare daca luam in considerare insasi procedura preconizata de Tzara "pentru a face un poem dadaist": Luati un ziar (Luati niste foarfeci.) Alegeti in acest ziar un articol avind lungimea pe care credeti ca veti da-o poemului Dumneavoastra. (Decupati articolul.) Decupati apoi cu grija fiecare dintre cuvintele care/ formeaza acest articol si puneti-le intr-un sac. (Agitati usor.) Scoateti apoi fiecare taietura una dupa alta. (Copiati-le constiincios) in ordinea in care au parasit sacul. (Poemul va va semana.) Si iata-va un scriitor infinit de original si/ de o sensibilitate fermecatoare chiar daca neinteleasa/ de vulg." Ceea ce se observa imediat e ideea gratuitatii actului poetic, ironizat subtil, ca si talentul reductibil la o asamblare hazardata a unor cuvinte indiferente unul fata de celalalt. Precizarea despre lungimea poemului calculata dinainte nu scuteste de deriziune practicarea formelor fixe, dupa cum si pretentia originalitatii este blamata in ultimele propozitii. Ideea mai profunda ce se degaja din aceasta "arta poetica" este insa, cum a observat G. Calinescu, ca "opera isi are structura necesara si nu e o simpla editiune de cuvinte obiectiv frumoase. A taia cuvinte din jurnal si a le pune in palarie e un fel de a spune ca orice cuvint poate sluji operei de creatie si nu exista cuvinte predestinate, artistice. A insira cuvintele scoase din palarie la intimplare este a afirma ca poezia e in fond rezultatul unui hazard, al unui har, nu al intentionalitatii. Unul din cistigurile definitive ale poeziei moderne, pentru care a luptat, indirect, si dadaismul, este acordarea de drepturi egale, daca putem spune astfel, tuturor cuvintelor, tuturor imaginilor lumii, care se puteau intilni deopotriva in poezie. Acest articol dintr-o noua constitutie poetica este pus in lumina in chiar prima culegere de versuri dadaiste ale lui Tristan Tzara, La premiére aventure céleste de M. Antipyrine, cu ajutorul unor imagini negative precum: "la Ndoumba la Tritriloulo la Nkogunlda/ se afla o mare aureola in care viermii circula in tacere/ caci viermii si alte animale au si ei suferinte/ dureri inspiratii". Ea concretizeaza surprinzator de explicit aceasta schimbare a sensului imaginii traditionale, afirmind aproape programatic, largirea zonei de inspiratie a poeziei. Aureola - semn, in genere al puritatii angelice - iat-o napadita de viermi cuminti, vrednici de o egala atentie din partea poetului!

In miscarea de avangarda romaneasca, ecourile dadaismului au patruns mai tirziu, dupa ce miscarea se autodesfiintase in 1922, prin "demisia" lui Tristan Tzara, si in forme contaminate deja de dezvoltarea constructivismului de la "Contimporanul". Unul dintre campionii acestui din urma curent, Marcel Iancu, care asistase la nasterea dadaismului, insa militase, deosebit de grupul lui Tzara, pentru o forma a lui constructiva, adusese in tara idei mai echilibrate, sau, cum se exprima un cercetator recent, un "aspect moderat si linistitor al dadaismului". Chiar in aceasta forma impura, citeva trasaturi specific dadaiste pot fi descoperite totusi si ele se vor pastra pina tirziu, intrind, unele, in tesatura curentelor avangardiste ce vor urma.

Gruparea care a inaltat pentru o clipa drapelul dadaist la noi a fost cea adunata in jurul revistei cu numar unic - 75 HP - condusa de Ilarie Voronca, in octombrie 1924. Posterioara Manifestului activist al "Contimporanului", ea va fi repede asimilata miscarii constructiviste. Aviograma - manifestul de la 75 HP a lui Ilarie Voronca - va pastra deci o pozitie intermediara intre dadaism si constructivism. Constructiviste sint aici vocabularul hiper-mecanicist si tehnicizant si o anume succesiune telegrafica a ideilor, constrinse intr-un eliptism ce le usureaza cadenta automata. Insa modul brutal sfidator de a le exprima descinde direct din programul dadaist. Intilnim aici aceeasi atitudine negativa la adresa logicii si gramaticii (Tzara vorbea despre falsitatea logicii si se pronunta pentru crearea unei opere ininteligibile. Cei de la 75 HP vor scrie in termeni asemanatori: "Gramatica, logica, sentimentalismul ca agatatoarea de rufe"). Va fi propusa in schimb ideea operei-creatie si nu simpla imitatie, reluind un principiu dadaist - lupta contra artei ca mijloc de expresie si pentru impunerea unui unghi de vedere strict subiectiv: "Artistul nu imita, artistul creeaza".

Ecouri tardive ale nihilismului dadaist au patruns si dupa 75 HP, in al carei prim numar se poate citi urmatoarea insiruire de cuvinte: "Construire/ Construire Construire/ Détruire/ Détruire/ Détruire/ Rien/ Rien". Dar ideea cea mai specific dadaista, tinind de actiunea curentului in domeniul strict poetic, e aceea, intilnita inca in plin constructivism la un B. Fondane: "Poezia are nevoie sa fie umilita, inainte de a-si relua locul in cor".

Spre aceasta umilire a poeziei, in vederea unei purificari a ei, viitoare, au nazuit toate actiunile de ascensiune dadaista, de la articolele de manifest (M. Cosma dadea in 75 HP aceasta "definitie" a poeziei: "La littérature - la meilleur paier hygiénique du siécle"), pina la practica propriu-zis poetica. Dar ce ofereau de fapt promotorii miscarii pe tarimul poeziei? Recolta este destul de saraca in comparatie cu ceea ce va da avangarda mai tirziu, in cadrul orientarilor constructiviste sau suprarealiste. Cea mai mare parte a spatiului tipografic e ocupata de compuneri foarte asemanatoare cu cele ce ilustrau metoda "cuvintelor in libertate" futuriste. (Trecute de drept in mostenirea dadaista, ele pot fi reintilnite in manifestele lui Tzara.) Astfel de texte voit haotice, in care cuvintele se intilnesc conform capriciilor hazardului, ajustate doar, cu intentii ironice, reprezinta forma cea mai acuta de exprimare a unei crize poetice. Ele par construite cuvint cu cuvint dupa reteta data de intemeietorul miscarii. Iata un text din numarul 1 al revistei Punct intitulat L'oreille a carreaux si apartinind lui Ilarie Voronca: "in oglinda jurnal subsecretar fugarit si toate clopotele joaca biliard (asta incepe sa devie plictisitor) atentiune domnilor globetrotterul e 10% virginal de ce nu ma intelegi nu vreau nu ma intelegi nu maninc nu nu nu alb. La sergent de ville: Da Domnilor acest filozof nascut la inceputul veacului da domnilor da domnilor da domnilor da domn da dom da dooooomn da doooo re (bemol) warum regnäst du?"

Nu lipseste nici metoda urmuziana. In 75 HP gasim o incercare de a aplica un anumit tipar ritmic unor cuvinte ce nu se pot lega nicidecum intre ele pentru a alcatui un sens. Model al acelei opere neintelese, despre care vorbea Tzara? Autorul (tot Ilarie Voronca) nu vrea sa stie decit ca exista o imagine pe care cititorul si-a facut-o despre poezie si in componenta careia intra, cum se arata si in arta poetica dadaista, o lungime oarecare a versului sau a poemului, un ritm dintre multele existente si o ordonare grafica specifica. Poemul ar fi perfect, toate semnele exterioare par a trimite spre aceasta concluzie: "afis cinta in mi bemol amiral numara inevitabil et Co/ pian cauciuc imparte salariu submarin avion/ subt umbrela oferit in gradatie miracol intermediar/ ventilator face gimnastica pe un abonament cl. II-a forestier". Sintem pusi in fata celei mai goale forme. Formalizarea poeziei e cu atit mai mult accentuata, cu cit nu este vorba numai de o anulare a unei imagini poetice sau a alteia, ci de o asezare in prim plan a unei forme de gradul al doilea, daca putem spune astfel, reductibila la aspecte pur cantitative. Procedeul ar putea fi anexat vastului arsenal al umorului absurd pentru care vor avea o mare predilectie toti reprezentantii avangardei.

Actiunea antipoetica dadaista face parte dintr-o campanie care va fi a intregii avangarde literare si artistice - "discreditarea totala a lumii realitatii". In domeniul poeziei, discreditarea se realizeaza in special prin crearea a nenumarate forme vide ce se substituie imaginii propriu-zis poetice, sau, cum observa J. P. Sartre, vorbind despre suprarealism, are loc o "anulare simbolica a limbajului prin producerea de sensuri aberante" sau prin "telecopaje de cuvinte". Procese similare avusesera loc si in artele plastice. Un M. Duchamp, de pilda, se exersa in crearea unor obiecte identice cu cele existente in realitate, dar care nu preluau de fapt decit forma acestora (de ex. bucati de marmura avind speranta zaharului etc.) - incercare de a convinge despre imposibilitatea de a cunoaste adecvat lumea, de a atrage spiritul credul al omului intr-o capcana care sa probeze caracterul derizoriu al credintelor sale.

Alte productii utilizeaza imaginea mitologica traditionala, desfigurata insa prin caricarea ei excesiva si prin insertia unor elemente straine. Doua strofe de Ilarie Voronca, aparute in 75 HP reiau imaginea Euridicei urmind prin infern un presupus Orfeu: "Monsieur l'archange est un bon chef contable/ Euridice: sa-ti prind ochii cu ace de siguranta/ te rog pina aici fara iluzii matematice/ Euridice ma duc sa ma culc". Strofa a doua consta din transcrierea inversa a celei dintii. Dupa cum se vede, toata problema sta in discreditarea unei imagini clasice si pentru aceasta, elementele ei componente sint deturnate de la rostul lor cunoscut. Poetul introduce note prozaice (arhanghelul e "un bun sef contabil"), care asigura contrastul necesar obtinerii unor efecte umoristice nuantate in sens absurd (ochii Euridicei sint prinsi cu ace de siguranta, pentru a ramine inchisi; se observa aici si o schimbare a sensului mitologic). Tonul de harta familiala din versul al treilea si banalitatea actului din cel din urma ruineaza, datorita aceleiasi diferente calitative, orice pretentie de solemnitate. Repetarea si inversiunea elementelor primei strofe in cea de a doua are semnificatia unui gest de renuntare la actul creator avind sa dovedeasca in plus, ca morala fabulei urmuziene, inutilitatea optiunii pentru un anume al artei. Nu departe de aceasta modalitate e o alta compunere, semnata Miguel Donville si purtind titlul voit antipoetic Unt cu piine, si aceasta cu totul gratuit, intrucit ceea ce urmeaza sub el e un amestec de cuvinte in care filozoful Kant apare alaturi de comicul Fratelini si de . rasolul de vaca: "Sireturile de ghete sunt un aliment pretios/ Kant si Fratelini/ Rasol de vaca cu crema de ghete cavaler" etc. O suita de acte gratuite, o formula matematica si o maxima latina constituie restul bucatii, din care nu lipseste desigur nici sfidarea atit de draga dadaistilor, a oricarei solemnitatii: "Tacere - vorbeste limba pantofului".

Aparind prea tirziu la noi, intr-o perioada in care eforturile avangardei erau concentrate spre teluri mai constructive, dadaismul (desi cu antecedente autohtone la fel de vechi cu cele afirmate pe plan european) n-a putut sa dureze si nici nu a lasat in urma sa macar bogata productie de manifeste. Spiritul sau s-a insinuat durabil insa intr-o posteritate avangardista mai indelungata. "Explozie bengala", "pusca incarcata cu zgomot pur", sau "mitraliera de confetti", cum a fost calificat de insisi reprezentantii avangardei, dadaismul s-a prelungit in celelalte variante avangardiste, in mai multe directii. Acestea au mostenit gustul negatiei valorilor consacrate, neincrederea in capacitatea de expresie a poeziei si artei in genere. Inclinatia spre paradoxal si umorul dadaist au gasit o noua valorificare in suprarealism, primind infatisarea "umorului obiectiv". Maxima lui Tzara din Manifeste - "La pensée se fait dans la bouche" - mod de a se exprima intiietatea spontaneitatii, a facut de asemenea o cariera stralucita in istoria avangardei poetice.

Pentru poezie, dadaismul a insemnat, prin actiunea sa destructiva, o spargere a cadrelor traditionale stinjenitoare, sugerind necesitatea largirii universului ei specific (pina la contaminarea si confuzia cu alte genuri - de ex. sinteza poezie-pictura incercata la 75 HP de V. Brauner si Voronca - pictopoezia - care nu era de fapt decit o autohtonizare a colajului cubist plastico-literar al lui Max Ernst). Relativisti pina la nihilism, inchinatori ai dinamicii absolute, ei au incercat imposibilul, esuind romantic, intr-un tinut aflat inca in preajma genezelor.

Poate ca actiunea care a generat cele mai mari consecinte in poezia moderna este afirmarea unei estetici a imprefectiunii. (In manifestele Dada, Tzara spunea ca perfectiunea plictiseste, iar la 75 HP, Voronca, scriind despre Victor Brauner, afirma ca "era desavirsirilor e sfirsita"). Incercind sa ruineze o poezie din mai multe puncte de vedere inacceptabila (sau poate mai degraba decit poezia, negind o anume conceptie despre poezie), dadaismul a creat o anume conceptie despre poezie), dadaismul a creat acele imagini-anti-imagini, desenind conturele unui presupus vid.