Culturi preistorice in italia

CULTURI PREISTORICE IN ITALIA

Cand este vorba de preistoria Italiei si a zonelor imediat invecinate (Sicilia, Sardinia si Corsica) este necesar sa se faca precizarea ca perioadele cele mai importante, din punctul de vedere al implicatiilor istorico-lingvistice si culturale sunt neoliticul tarziu (de pe coasta adriatica) prin culturile Molfeta si Matera, chalcoliticul si bronzul timpuriu prin culturile Remedello - Gaudo - Rinaldone (peninsula), Castelluccio (Sicilia), bronzul tarziu prin culturile Terramare si apeninica, ca si culturile hallstattiene (Villanova, Este, latiala).

Trei curente sunt vizibile in toate culturile amintite. Pe de o parte componentele continentale si nordvest balcanice care afecteaza culturile chalcolitice, ale bronzului tarziu si ale Hallstattului prin patrunderi ale purtatorilor culturilor Vucedol, Unetice si Urnenfelderkultur. Este o trasatura care poate fi, eventual corelata cu migrarea celor doua valuri de vorbitori de limbi italice.

Cel de-al doilea curent este balcanic si este, fara indoiala cel mai timpuriu sesizabil. Mai exact, inca din neolitic prin culturile Milfeta - Matera care vadesc stranse analogii cu neoliticul thessalian (Sesklo si Dimini). Intr-o perioada ceva mai recenta - chalcolitic si bronzul timpuriu spatiul balcanic este dublat de Ciclade si Creta, piese de arama ca si reproducerile lor in silex trimitand la aceasta ultima zona. Din bronzul tarziu contactele cu Grecia Continentala si insule devin o constanta si capata o oarecare reciprocitate.

Pe de o parte, devine evident ca Sicilia, Italia, poate si Sardinia, au constituit zone de interes pentru micenieni. Astfel, in mai multe puncte de pe coasta Marii Tireniene a fost descoperita ceramica miceniana (chiar din faza Myc. III A). Este vorba de Paestum, Ischia, Monte Rovello, Muntii Tolfa si, mai ales, la Luni sul Mignone in Tuscana. Fenomenul are paralele in Sicilia si ceva mai tarziu, pe coasta adriatica, la Scoglio del Tonne (in apropiere de Tarent). Chiar ultimul punct mentionat sugereaza o prezenta substantiala chiar si in perioada Myc. III C. Contactele cu spatiul italic nu se reduc la zonele de coasta si la cele mai sudice. Sunt dovedibile legaturile cu cultura Terramare. Astfel pe palafita de la Peschiera a fost descoperit un pumnal caracteristic pentru epoca miceniana tarzie. In aceeasi cultura a fost identificat si un fragment ceramic micenian in vreme ce fibule de tip Peschiera sau "in forma de arcus de vioara" provin din contexte funerare miceniene. Cu aproximatie aceste legaturi sunt datate intre 1300-1200 i.Hr. Dar cifra poate fi modificata in raport cu noua cronologie a micenianului tarziu.

Cat priveste legaturile cu Cipru, asa cum s-a amintit mai sus, Sicilia pare sa fi jucat un rol foarte important. Este vorba de cultura Castelluccio particularizata printr-o ceramica pictata de tip egeo-cipriot. Nu este exclus ca interesul pentru zona sa fie legat de exploatarea sulfului un mineral folosit pentru practici lustrale si scopuri terapeutice. Aceasta idee este sugerata de descoperirea unor arii sacre, poate chiar sanctuare cum sunt cele de la Monte Grande (zona Palma di Montechiaro si Agrigente) si la Ustica. La Monte Grande a fost descoperit un spatiu circular delimitat cu ziduri megalitice in interiorul carora se aflau mici platforme de lut ars (= altare sacrificiale) si ofrande (coarne de lut, modele de temple, pirostrii). Ceramica si unele ofrande (coarnele) duc spre Myc. timpuriu I/II, Cipru si minoicul mijlociu. Prezenta locurilor sacre este explicata prin faptul ca statiunea era legata de extragerea si rafinarea sulfului. Contactele cu Cipru si Creta ar reprezenta cel de-al treilea curent cultural care afecteaza Mediterana centrala.

Daca se au in vedere complexitatea si continuitatea legaturilor cu lumea egeo-mediteraneeana (continentala si insulara) se confera o mai mare consistenta istorica unor mituri sau legende prin care aceste lumi sunt integrate. In consecinta calatoriile lui Ulisse si ale lui Enea si amintirea, de catre Strabo, a sacrificiului calului in onoarea lui Diomede la picenieni nu ne mai apar ca niste constructii foarte tarzii elaborate in mediile grecesti, ci se poate presupune ca fac parte din mostenirea spirituala a lumii italice.

Este important de mentionat masura in care intre culturile italice din epoca metalelor exista elemente de continuitate, nu numai o succesiune cronologica. Dupa cum s-a aratat cultura Terramare are ca arie centrala de raspandire regiunea mlastinoasa a Padului si anume provinciile Modena, Reggio, Parma, Piacenta cu extensiuni spre Emilia nord-vestica. Numai ca in apropierea Bolognei au fost identificate doua asezari - una apartinand culturii apeninice, alta culturii Terramare. Este posibil ca, pe acest fond, sa se fi format, prin parcurgerea unei perioade de tranzitie (faza protovillanova) cunoscuta de la Ortucchio, Timmari, Tolfa si Milazzo) cultura Villanova. Legatura cea mai importanta poate fi presupusa a fi cea cu Terramare avand in vedere exclusivitatea ritului incineratiei si obiceiul inmormantarilor in campuri de urne in primele doua faze ale culturii Villanova (Benacci I si II). Alte aspecte ale culturii par sa fie mostenite din cultura apeninica. De pilda, vasul bitronconic care a servit ca urna in fazele San Vitale, Benacci I si Benacci II vine din aria apeninica, ca si obiceiul depunerii urnei intr-o groapa simpla. Poate ca abandonarea incineratiei si adoptarea inhumatiei in ultima faza a culturii Villanova si anume Arnoaldi se petrece tot sub influenta apeninica. Trebuie adaugat ca, spre deosebire de Terramare care are o distributie geografica mai restransa cultura Villanova cuprinde, in afara zonei Bolognei si a Etruriei (inclusiv Etruria meridionala), care reprezinta aria ei de formare si regiuni mai sudice, chiar si in Latium, chiar si la Roma. Dupa cum elemente ale culturii apeninice au fost descoperite la San Omobono (F. Boarium). Aceste urme se dateaza in faza tarzie si finala a epocii bronzului (sec. XI-X i.Hr.), adica din fazele definite ca subapeninice sau protovillanova. Descoperirea de la San Omobono se inscrie intr-o evolutie generala care a afectat, mai intai, Latium. Descoperiri ca acelea de la Plombara, Sabina, Allumiere si Sasso di Furbala o confirma. Paralel cu aceasta patrundere se dezvolta grupul incinerant latial datat in sec. VIII i.Hr. prin descoperirile din Muntii Albani (Marino, Campofattore, Grottaferrata, Boschetto, San Lorenzo Vecchio). Quasicontemporane sunt descoperirile de locuinte si morminte de la Roma (pe Palatin, in for, sub templul lui Caesar) etc. Nu trebuie uitat insa nici un moment ca faptele arheologice sunt destul de derutante. La Roma chiar, pe Quirinal, a fost descoperit un cimitir de inhumatie aproximativ contemporan cu cele mai timpurii urme latiale si care datorita ritului a fost atribuit unui grup sabin. Deci, nici Roma, nici Latium nu apartin unui areal cultural unic. Ca si in restul Italiei se asista la o destul de mare fragmentare culturala.

In sec. VIII i.Hr. se inregistreaza o serie de fenomene culturale interesante. Cea mai spectaculoasa evolutie se produce in Toscana unde, pe fondul Villanova pe care s-au altoit influente grecesti orientalizante (dupa opinia celor mai multi arheologi italieni) se structureaza civilizatia etrusca. Nu conteaza, in acest context, masura in care un grup de ratacitori s-a instalat pe tarmul toscan.

Pe de alta parte, crearea celor mai timpurii colonii grecesti in Italia si Sicilia au determinat schimbari spectaculoase si au favorizat diferentierea unei aristocratii locale. O atare dezvoltare a fost pusa in lumina de descoperirile din Campania (v. necropola de la Pontecagnano) si de cresterea ponderii importurilor grecesti, inclusiv prezenta lor in spatii de cult si transformarea unor produse precum ceramica chalcidica, euboica sau protocorinthica in echivalent de schimb (atat in Italia, cat si in Sicilia).

Constituirea orasului-stat Roma nu poate fi disociata de acest proces, chiar daca, din motive inca insuficient de clare, evolutia ei a fost mai lenta decat a oraselor-state etrusce, a celor din restul Latium-ului si din Campania.

Cat priveste Sardinia trebuie sa se atraga atentia asupra faptului ca ea face parte din arealul megalitic, ca de aici se cunosc din epoca metalelor monumente faimoase de tip nuraghi (a caror functie reala nu este stabilita) si ca insula s-a aflat, de timpuriu, in sfera de influenta feniciano-punica. Se poate adauga perpetuarea unor traditii foarte arhaice consemnate pana tarziu. Este vorba intre altele, de practica sacrificarii persoanelor in varsta sau a sinuciderii lor.