Principala provocare a TIC (Tehnologiile Informatiei si Comunicarii)* o reprezinta crearea unui mediu propice pentru invatare, deschis invatarii, implicit noile tehnologii joaca un rol esential in trecerea de la mediul de invatare centrat pe predare, pe profesor, la mediul de invatare centrat pe elev.

*TIC, "Tehnologia Informatiei si Comunicarii" reprezinta traducerea din alimba engleza a expresiei "ICT - Information and Comuniation Technology". El desemneaza tehnologia necesara pentru procesarea informatiilor, in particular folosinta computerelor electronice si a Internet-ului pentru a converti, procesa si a transmite (comunica) informatii.

Marea provocare a pedagogiei, reliefata de catre George Vaideanu in volumul "Educatia la frontiera dintre milenii" (Vaideanu, G., 1988) si de catre Miron Ionescu in  lucrarea "Demersuri creative in predare si invatare" (Ionescu, M., 2000), si anume mutarea accentului de pe predare pe invatare, de pe informativ pe formativ, de pe instructie pe educatie, devine implicit si tinta principala a mediilor electronice de invatare. Schimbarea rolului profesorului din acela de a fi sursa principala de transmitere a cunostintelor si informatiilor pentru elevi, in acela de a deveni un colaborator al elevului, un coleg implicat si el in procesul cunoasterii se coreleaza cu trecerea treptata a elevilor din simpli receptori pasivi ai unor informatii si cunostinte, in constructori activi ai propriei lor formari.

Calculatorul electronic, Internetul, posta electronica reprezinta realitati pe care elevii le experimenteaza in fiecare zi. Cadrul didactic este astfel pus in situatia de a opta: prefera continuarea demersului sau educational in mod traditional, ignorand tendintele de schimbare de paradigma care se prefigureaza, sau accepta provocarea, implementand noile tehnologii in activitatea sa didactica. Pentru a face fata insa cu succes provocarilor tehnologice actuale, sunt necesare eforturi de formare profesionala atat din partea cadrelor didactice, cat si din partea formatorilor lor, in perioadele de formare initiala si continua.

Pornind de la aceste considerente, vom analiza mai sistematic cateva tendinte actuale in educatie, tendinte care sustin importanta integrarii noilor tehnologii ale informatiei si comunicarii in scoala si in formarea individuala si profesionala, dar mai cu seama in formarea complexului de competente necesare profilului profesional al cadrului didactic. Tehnologiile informatie si comunicarii ofera un mediu favorabil pentru restructurarea intregului complex de competente necesare cadrului didactic, iar tendintele urmatoare sustin aceasta premisa.

1. Tridimensionalitatea educatiei

Incepand de la "Didactica Magna" a lui Ian Amos Comenius (Comenius, I.A., 1970, editia in limba romana) si pana in prezent, se contureaza trei dimensiuni ale fiintei umane, dimensiuni pe care educatia le are in vedere:

A)   Dimensiunea corporala, fizica, a fiintei umane, care are nevoie de hrana, de odihna, de confort, dar mai ales de un numar mare de artefacte produse de om.

B)    Dimensiunea sufleteasca, inefabila, divina, dimensiune ce are nevoie de sentimente, de emotii, de trairi afective si, nu in ultimul rand, de comuniunea cu Dumnezeu, din a carui substanta se origineaza.

C)    Dimensiunea spirituala, rationala, filozofica, orientata catre sine, cea care simte nevoia unor explicatii cu privire la rolul si rostul fiintei umane in cadrul existentei sale.

Aceasta tridimensionalitate a fiintei umane corespunde a trei directii de actiune in educatie:

I.     Educatia rationala, practica, orientata catre producerea unor artefacte necesare existentei noastre de zi cu zi. Este vorba de educatie intelectuala, logico-matematica, educatia in spiritul stiintelor, educatie tehnologica, educatia care ofera fiintei umane capacitatea de a proiecta si produce bunuri de consum si obiecte finite.

II.       Educatia interpersonala (Educatia pentru comunicare si relationare). Ofera individului competente de comunicare si de relationare subiectiv-emotionala cu ceilalti. Aceasta directie include elemente ale educatiei artistice, estetice, educatie care pune accentul pe cultivarea si exersarea unor modalitati diferite de comunicare, care propune un model de participare la viata sociala si de convietuire cu celalalt si nu in ultimul rand educatie religioasa.

III.     Educatia transpersonala, orientata catre intelegerea sensului existentei personale, catre intelegerea resorturilor care duc la existenta asa cum o percepem noi. Avem in primul rand de a face aici cu educatia de natura filozofica.

Cele trei directii de actiune mentionate reprezinta in pedagogia actuala trei domenii de structurare curriculara majore, fiind de certa actualitate.

Asa cum se poate observa, educatia tehnologica se localizeaza in sfera conceptuala a educatiei rationale, reprezentand  o parte a acesteia. Se concretizeaza ideea ca educatia tehnologica reprezinta o forma de educatie rationala, practica. Insa, dupa cum vom argumenta si mai de parte, pe parcursul acestui capitol, noile tehnologii informationale si ale comunicarii si implici, educatia pentru utilizarea lor, au preluat si din extensiile celorlalte doua domenii educationale. Abilitatile de comunicare si relationare se dezvolta in prezent in egala masura prin interactiuni directe ca si prin interactiuni virtuale, s-a conturat un discurs al filozofiei spatiilor electronice, cu alte cuvinte, tehnologia si educatia tehnologica sunt azi inerente formarii personalitatii, in conformitate cu viziunea actuala, cu modelul actual de personalitate dezirabila creionat de cele trei directii de educatie.

2. Renuntarea la falsa dihotomie: Educatie generala - Educatie tehnologica- parte a educatiei profesionale

In prezent diferentierea intre educatie in general, vazuta ca o educatie liberala, in genul artelor liberale din Renastere si educatia tehnologica este nerealista. Traim intr-o lume din ce in ce mai tehnicizata si asumarea unei directii de educatie numai din perspectiva umanista devine riscanta. In egala masura educatia generala trebuie sa valorifice resursele tehnologice, asa cum educatia tehnologica contribuie si la formarea personalitatii, nu doar a competentelor profesionale.

3. Realizarea unei educatii integrale, in care informativul sprijina formativul.

Tendinta majora a secolului XX in educatie a fost stiintifizarea si epistemologizarea ei, latura formativa a educatiei fiind secundara si neesentiala pentru formarea personalitatii de care societatea avea nevoie. Secolul XXI redescopera latura formala a educatiei si considera prioritara realizarea educatiei integrale, atat in planul informarii cat si in cel al formarii personaloitatii

4. Recunoasterea importantei educatiei permanente

Provocarile deceniilor viitoare se constituie in factori de decizie cu privire nu doar la adaptarea prin anticipare a  programelor de formare initiala a cadrelor didactice, ci si la alegerea unor structuri de formare profesionala continua care sa le asigure cu succes profesorilor adaptarea la noile tehnologii didactice ale secolului XXI. Noi atributii profesionale impun noi directii de educatie, noi activitati de invatare, noi medii de invatare. Educatia realizata in scoala sau in universitate constituie doar un punct de plecare. Intr-o masura din ce in ce mai mare formarea initiala se constituie ca o fundamentare pentru formarea continua devenita parte integranta a formarii profesionale, indiferent de domeniu. Anticiparea schimbarilor este o misiune riscanta si este preferata continuitatea studiilor pentru a fi mai aproape de aceste schimbari. Evolutiile rapide in tehnologia informatiei si comunicarii impun cadrelor didactice necesitatea urmarii unor programe de formare continua.

5. Noua alfabetizare.

Imperativul familiarizarii cu tehnologiile informatiei si comunicarii (TIC) impune un nou inteles al mai vechiului concept pedagogic de alfabetizare. Este vorba de o alfabetizare de alt nivel, de natura tehnologica. Se constata o nevoie urgenta de o noua forma de alfabetizare bazata pe TIC care include trei componente omoloage clasicelor competente Citit, Scris, Calcul matematic si anume:

i. Noul "Citit" presupune capacitatea de a cauta si gasi informatii prin investigarea diferitelor surse scrise, prin observare, experimentare si adunare de date. Presupune competente in utilizarea motoarelor de cautare, in utilizarea functiilor de cautare si selectare a informatiei puse la dispozitie de noile tehnologii informationale si ale comunicarii. Internetul ofera o cantitate uriasa de informatii insa, spre deosebire de biblioteca, nu are un catalog si nu avem siguranta corectitudinii informatiilor descoperite. Pentru a publica o carte care ulterior va ajunge intr-o biblioteca, este necesara parcurgerea ei de inca trei-patru persoane, editori, recenzori, redactori, pe langa autorul ei. Informatiile postate pe Net nu au girul vreunei comisii de recenzori. Aceasta este marea libertate si in acelasi timp marea capcana a Internetului. Informatia exista, este important sa stii cum sa o cauti si cum sa apreciezi relevanta si autenticitatea ei.

ii. Noul "Scris" presupune capacitatea de comunica in hypermedia implicand toate categoriile de informatii si resurse. Abilitatea de a utiliza un cont de e-mail (posta electronica), de a comunica virtual prin intermediul mesageriilor instantanee de tipul Irc, de a posta un subiect de discutie pe un forum, de a continua sau propune un blog (jurnal electronic), toate reprezinta modalitati concrete de a "scrie" in hypermedia.

iii. Noul "Calcul matematic" presupune capacitatea de a proiecta si realiza diverse obiecte si actiuni in spatiul virtual. Reprezinta o competenta de nivel superior referitoare la capacitatea de a utiliza resurse software ce ofera posibilitatea modelarii virtuale a unor obiecte sau fenomene spre a fi mai accesibile elevilor. Exista programe software de simulare de fenomene si legi fizice, termodinamice, chimice, unele utilizate cu succes in scoala prin programe ale ministerului educatiei (de exemplu: AEL).

In consecinta, suntem nevoiti sa reconstruim drastic continuturile educationale si strategiile didactice pentru a face fata provocarii noii alfabetizari. Noua alfabetizare ne modifica modul de a ne raporta la realitate. Acesta ne obliga la cautarea unor noi modalitati de intelege si reprezenta realitatea.

6. Globalizarea.

In momentul de fata nu exista o definitie a globalizarii intr-o forma universal acceptata, si nici definitiva. Motivul rezida in faptul ca globalizarea include o multitudine de procese complexe cu o dinamica variabila, atingand domenii diverse ale unei societati. Ea poate fi un fenomen, o ideologie, o strategie, sau toate la un loc.

Globalizarea este expresia folosita la descrierea schimbarilor in societatile si in economia mondiala care rezulta din comertul international extrem de crescut si din schimburi culturale extrem de diversificate. Alt aspect determinant al globalizarii il reprezinta acumularile recente din domeniul tehnologiilor si inovatia in special in sfera telecomunicatiilor si al transporturilor, despre care se crede ca au ajutat la crearea a ceea ce se numeste "satul global". In fapt, Internetul este principalul "vinovat" de fenomenul globalizarii, promovand comunicare generalizata si accesul fara frontiere la informatie si cunoastere.

Educatia este puternic afectata de globalizare. Ofertele educationale devin unitare la nivel mondial, curriculele se compatibilizeaza, diplomele tind a fi recunoscute oriunde pe glob, tehnologiile informatiei si comunicarii aduc informatia din orice colt al lumi la indemana, elevii si profesorii pot avea un feedback real al efortului lor educational avand la dispozitie practica altor state de pe glob. Responsabilitatea educatorilor creste exponential in contextul in care studiile sunt qvasi-identice la nivel planetar.

7. Noile tehnologii ale informatiei si comunicarii reorganizeaza structurile cognitive implicate in invatare.

Structurarea unui program de invatare prin intermediul noilor tehnologii presupune parcurgerea unor etape logice, psiho-logice si pedagogice. In majoritatea aplicatiilor didactice vom identifica urmatoarele etape:

Asumarea, perceperea si analizarea problemei de invatare;

Apelarea eventualelor solutii preexistente in repertoriul utilizatorului pentru rezolvarea problemei respective;

Luarea deciziei lansarii unui proiect de rezolvare a sarcinii de invatare, stabilirea principalelor finalitati, obiective in acest sens, evaluarea resurselor umane si materiale aflate la dispozitie;

Activarea informatiilor si abilitatilor necesare pentru solutionarea problemei;

Transformarea teoriilor in modalitati concrete de solutionare a problemei;

Creionarea unui set de posibile solutii comparand diverse alternative de rezolvare si alegerea celei mai potrivite;

Modelarea virtuala a solutiei alese in vederea identificarii posibilelor situatii neprevazute;

Reflectia, presupunand reconstructia mintala a traseului de rezolvarea problemei, posibilele interactiuni, posibilele efecte.

Acest patern al etapelor activitatii de invatare prin intermediul TIC tinde sa se impuna ca un model de invatare si este adesea preluat implicit de catre utilizatorii TIC si utilizat si in afara mediului electronic, in invatarea obisnuita.

8. Invatarea inseamna procesare de informatie.

Prelucrarea informatiei reprezinta o etapa a invatarii, in perspectiva psihologiei clasice, precedata de perceptia informatiei si succedata de memorare si reactualizare. Teoriile recente subliniaza insa rolul central jucat de procesarea informatiei in invatare, punand accentul pe adancimea procesarii si, in consecinta pe transformarea informatiei, "punerea informatiei intr-o forma" originala, fie ea una imagistica, fie una conceptuala. (Miclea, M., 1999). Tehnologiile informatiei si comunicarii se pliaza firesc pe aceasta noua intelegere a invatarii, datorita similaritatii functionale a procesarii informatiei realizata de creierul uman si computer. In fapt, utilizarea calculatorul electronic presupune colectare de informatie, stocare, transformare (modificarea parametrilor calitativi si cantitativi ai acesteia), asamblare, selectare, reorganizare si transmitere, patern utilizat si in cognitie. Paradoxul nu este acela ca descoperim ca masina (in speta computerul) functioneaza aidoma creierului uman, ci ca functionalitatea creierului uman este aidoma unei masini.

Tendintele in educatie prezentate mai sus sunt pe de o parte determinate de TIC si, pe de alta parte, se constituie intr-un cadru propice pentru implementarea noilor tehnologii in procesul de invatamant. Primul pas trebuie insa facut in directia optimizarii programelor de formare a cadrelor didactice in directia infuzarii lor cu tehnologii ale informatiei si comunicarii, pentru a le oferi cadrelor didactice sansa dezvoltarii unor competente didactice permeabile la TIC.

Vom prezenta in continuare cateva dintre cele mai relevante teorii pedagogice care favorizeaza utilizarea noilor tehnologii in predare si invatare si care sustin infuzarea programelor de formare initiala si continua a cadrelor didactice cu tehnologii informationale.

Noile tehnologii au produs schimbari la toate nivele societatii si era de asteptat sa afecteze si educatia, obligand-o sa se adapteze la noile nevoi si expectante. Elevii vor fi nevoiti sa invete sa gestioneze un numar impresionant de informatii, sa le analizeze si sa ia decizii, sa-si dezvolte cunostintele pentru a face fata provocarilor realitatii actuale. Conceptul de "Lifelong learning", invatare de-a lungul intregii vieti, devine din deziderat, o necesitate. Mutarea accentului de pe predare pe invatare este un fapt inevitabil. Elevii vor dezvolta mecanisme si strategii de invatare pentru a-si asigura succesul in interactiunea cu provocarile ce vor urma. Vom analiza mai jos cateva premise teoretice vizand schimbarile de paradigma educationala prin care trecem si care, pe de o parte, fac posibila implementarea didactica a noilor tehnologii, iar pe de alta parte, li se  datoreaza.

Mentiona faptul ca premisele teoretice formulate in acest context vor sta la baza selectarii modelului de utilizare a noilor tehnologii in educatie si a structurarii unor standarde de competenta TIC:

Activitatea didactica performanta  este centrata pe invatare, este interactiva, si se bazeaza pe interactiunea elevilor cu informatia prin diverse aplicatii.

Rolul profesorului se modifica in sensul transformarii lui in colaborator, coleg de echipa, manager al situatiilor de invatare, proiectant al experientelor de invatare, tutore. Rolul profesorului se schimba din simplu transmitator de cunostinte, din sursa primara de informatii pentru elevi si pentru toate raspunsurile la intrebarile lor in calitate de expert in disciplina predata, in facilitator al invatarii, antrenor, mentor, co-participant in activitatea de invatare a elevilor.

Rolul elevilor se modifica in egala masura, din receptor pasiv de informatii care trebuie sa memoreze si sa reproduca cunostinte in mod solitar, in participant activ in propriul proces de invatare. Elevul produce si partajeaza cunostinte, participa atat in calitate de novice cat si in cea de expert, in functie de situatie, la activitatea de invatare la clasa si coopereaza cu colegii pentru realizarea sarcinilor de invatare.

Procesul de instruire se fundamenteaza din ce in ce mai mult pe relationare, pe investigare si cercetare, devenind interactiv si motivant.

Perspectiva asupra cunoasterii se modifica. Cunoasterea presupune transformarea datelor si a informatiilor, punand accent pe calitatea procesarii lor.

Criteriul de reusita il reprezinta calitatea intelegerii celor invatate, modul de procesare si structurare a datelor, calitatea prezentarilor, raportarea la rezultat, dincolo de atingerea obiectivelor fixate. Portofoliul, analiza produselor activitatii ce denota o performanta concreta devin principalele metode de evaluare a performantei elevilor.

Utilizarea noilor tehnologii propune colaborare, comunicare, forme de exprimare variate, acces la cunoastere si informatie relevanta, respectarea ritmului si stilului propriu de invatare, contexte reale de invatare.

Noul mediul (context) de invatare ofera stimulare multisenzoriala (sunt implicate si alte forme de perceptie, prezentarile sunt multimedia, audio-video) asigura dezvoltarea intregii personalitati a elevului Sarcini de lucru vizeaza activitatea de grup si presupun colaborare si cooperare, oferind contexte de invatare autentice, din lumea reala. Cea mai importanta modificare in ceea ce priveste contextul invatarii este trecerea de la mediul artificial, ne-real, la mediul lumii reale. Este vorba de resemnificarea continuturilor invatarii. Institutia scolara a fost special creata ca un mediu propice invatarii, artificial dar propice invatarii. In timp insa, aceasta institutie, prin oferta ei curriculara a inceput sa se indeparteze si mai mult de realitate, fapt resimtit de elevi care acuza decontextualizarea invatari, acuza ruptura dintre realitatea pe care ei o invata si realitatea reala. La inceput de secol XXI, principala provocare a scolilor este recontextualizarea invatarii, reintoarcerea institutiei educationale in comunitate, in realitatea vietii de zi cu zi. Elevii trebuie sa simta ca ceea ce invata este de fapt realitatea in care ei traiesc si sa realizeze ca cunoasterea, ca finalitate a invatarii, le asigura o mai buna stapanire a ei.

Premisele mai sus mentionate constituie baza de pornire in structurarea unor standarde de implementare in clasa si in programele de formare a cadrelor didactice a tehnologiilor informatiei si comunicarii. Consideram insa necesara clarificarea conceptuala a unor termeni de stricta actualitate care inca nu au ajuns sa se impuna in vocabularul pedagogic, dovedind o circulatie lexicala ceva mai redusa. Majoritatea conceptelor sunt importate din domenii de cunoastere conexe si din domeniul informaticii aplicate. Nu vom analiza insa termeni deja consacrati a caror inteles il consideram mult prea cunoscut pentru a face obiectul clarificarilor conceptuale in lucrarea de fata (spre exemplu: calculator electronic, program software, sistem de operare, redactor de text etc.). Vom insista pe acele structuri lingvistice care vor fi utilizate sistematic in demersul nostru de cercetare si care au impact major in vocabularul pedagogic contemporan.

Tehnologii ale informatiei si comunicarii (TIC). Conceptul provine din traducerea din limba engleza a "Information and Comunication Technology" (ICT), si este utilizat in limba romana in relatie cu expresia "noile tehnologii". In literatura de specialitate consultata, nu am gasit argumente substantiale pentru a face o diferenta transanta intre "noile tehnologii" si "tehnologiile informatiei si comunicarii", drept pentru care le vom utiliza alternativ, cu titlu de sinonime. Conceptul descrie in prezent un domeniu imens, ce se modifica si se dezvolta extrem de rapid. Este un concept caruia i se atribuie intelesuri diverse in functie de context si moment. In esenta TIC descrie o gama completa de computere, cu componentele lor hardware si software si facilitati de comunicare in medii electronice, eficiente in procesul de colectare, stocare, actualizare, procesare, analiza si transmitere a informatiei.  

Termenul a evoluat din conceptul de baza Tehnologie a informatiei (Information Technology (IT)), care se refera la elementele cheie ale tehnologiei computerizate, componentele hardware si software, precum si la deprinderile solicitate pentru utilizarea eficienta a  computerului, de exemplu producerea de documente cu ajutorul unui procesor de text. Mai noul concept de "Tehnologie a informatiei si comunicarii" aduce o noua dimensiune in contextul deja descris, aceea a comunicarii, vazute ca mijloc de dezvoltare. In acest sens, TIC se refera la utilizarea tehnologiei in scopul comunicarii, un aspect cheie pentru realizarea tipului de invatare scolara considerata astazi eficienta.

Importanta utilizarii tehnologiilor pentru dezvoltarea personala si institutionala a fost si mai mult scoasa in evidenta prin introducerea termenului: Tehnologie a informatiei si invatarii (Information and Learning Technology (ILT)), termen utilizat in mod deosebit in programele de educatie continua, pentru referirile la aplicatiile IT si TIC in desfasurarea eficienta a procesului de predare si invatare.

De fapt, asa cum vom vedea in continuare, diversele tehnologii sustin diverse tipuri de invatare, ceea ce implica in mod direct ca diferite tehnologii ale informatiei si comunicarii au un potential educational diferit si ca utilizarea TIC in educatie este selectiva, in functie de finalitatile didactice specifice. Cele mai frecvent mentionate facilitati TIC utilizabile cu succes in educatie sunt enumerate in tabelul de mai jos (tabelul nr. II.3):

Tabelul II.3.  Facilitati TIC in relatie cu rolul jucat de profesor in activitatea de invatare a elevilor

Facilitatile TIC sunt prezentate mai sus in logica fundamentarii lor pe continut, obiective sau proces. Primele trei reprezinta instrumente ale noilor tehnologii oarecum rudimentare care tin de primele incercari de implicare a calculatorului electronic in invatare. Practic ele suplinesc instrumente didactice traditionale, inlocuiesc sau completeaza manualul si biblioteca. Centrarea acestora este pe continut iar rolul cadrului didactic ramane unul central. O a doua generatie de instrumente informationale au acordat prioritate finalitatilor, luand in calcul modul de prezentare si calitatea prezentarilor realizate de elevi. Aceasta abordare implica nivele superioare de activitate cognitiva din partea elevului si profesorului. Cea de-a treia categorie reprezinta ultima generatie de facilitati TIC. Ele modifica rolul cadrului didactic din expert - transmitator de cunostinte verificate si gata construite in facilitator implicat in crearea situatiilor de invatare pentru elevi. Accentul se muta pe procesul de invatare, pe modalitatea concreta de rezolvare a sarcinii de lucru. Astfel, daca primele dintre resursele TIC enumerate in tabelul de mai sus sunt inca centrate de continut, ele de la finalul listei sunt in mare parte centrate pe procesul de invatare prin care trec elevii. In mod similar, resursele de la inceputul listei sunt centrate pe activitatea profesorului, in timp ce urmatoarele sunt orientate pe sustinerea activitatii de invatare a elevului. 

Cercetare aplicativa desfasurata va utiliza instrumente din aceasta arie a facilitatilor TIC, acoperind proiectarea sarcinilor de lucru, designul procesual si interactiunile la nivelul unei clase virtuale.

II.4.1. Noile tehnologii ca resurse cu valente educationale, informative si formative in activitatea de predare - invatare

Putem afirma inca de la inceput ca utilizarea TIC in educatie are numeroase beneficii. Totusi, exista voci care sustin ca astfel de resurse sunt consumatoare de timp, costisitoare si cu o eficienta didactica needificatoare. Asa cum am aratat mai sus, modul in care intelegem necesitatea implementarii acestor noi tehnologii in activitatea didactica depinde de numerosi factori precum:

o  Conceptia de ansamblu privind predarea si invatarea de calitate, finalitatile educationale si valorile didactice;

o  Finalitatile educationale pe care le urmarim;

o  Motivatia si oportunitatile pe care le avem;

o  Metodologia si stilul didactic proprii ;

o  Contextul social si problematica personala.

Decizia cu privire la cum si in ce contexte integram noile tehnologii in procesul de predare pe care il desfasuram este mediata de configuratia particulara pe care o iau factorii mai sus mentionati.

Insa, conform UNESCO World Educational Report (World Educational Report, 2000), "noile tehnologii chestioneaza conceptiile traditionale privind predarea si invatarea si, reconfigurand maniera in care profesorii si elevii au acces la informatie, au potentialul de a transforma specificul proceselor de predare si invatare."

Atingerea acestui nivel al utilizarii noilor tehnologii in sensul optimizarii tuturor componentelor procesului de invatamant presupune un proces de cristalizari si reconfigurari treptate asociat mai multor stadii evolutive in utilizarea educationala a TIC, stadii pe care le-am sintetizat in tabelul de mai jos (vezi tabelul II.4):

Tabelul II.4. Stadii de dezvoltare in utilizarea TIC

Un element cheie in procesul de transformare a paradigmei educationale si de adoptare a resurselor TIC in activitatea didactica este procesul de dezvoltare a strategiei de utilizare a TIC functional la nivel institutional. Studiile din domeniul dezvoltarii TIC identifica cel putin patru abordari principale ale utilizarii TIC in procesul didactic. In practica aceste stadii nu sunt intotdeauna adoptate in ordinea in care sunt descrise aici, in unele cazuri fiind evidente salturi ceva mai brutale sau reveniri de la un stadiu la altul, insa de regula stadialitatea se pastreaza. Daca, pentru invatamantul romanesc actual, evolutia implementarii didactice a noilor tehnologii se plaseaza undeva intre nivelul unu si doi, ultimul nivel de evolutie reprezinta o realitate pentru sistemele educationale vest-europene si pentru cel american. Tehnologia informatie si comunicarii este predata ca subiect separat la nivelul profesionalizarii si este incorporat deja in toate domeniile de formare profesionala. In acest mod, scolile devin centre de invatare si de dezvoltare pentru comunitate.

II.4.2. Valori adaugate in procesul de invatare asigurate de utilizarea TIC

Utilizarea noilor tehnologii informationale si comunicationale in scoala asigura o dimensiune suplimentara unica procesului de predare - invatare. Asa cum am subliniat deja, utilizarea TIC incita la o schimbare de paradigma privind predarea si invatarea, vizibila in fiecare componenta a procesului didactic. Iata cateva plusuri calitative specifice:

Tipul de invatare sustinut prin utilizarea TIC tinde sa fie acela de invatare transformativa. Astfel, diversele noi mijloace de comunicare si informare invita la interpretarea personalizata si atribuirea de semnificatii noi cunoasterii, la evaluare critica si decizie, la rationament si argumentare, sinteze si conceptualizari, originalitate, creativitate si inovatie.

Predarea eficienta ce implica utilizarea TIC respecta urmatoarele criterii de proiectare:

Proiectarea lectiilor se realizeaza in cadrele descrise de planul oficial de dezvoltare a utilizarii TIC in scoala;

Obiectivele lectiei se refera si la oportunitatile de dezvoltare a abilitatilor de lucru cu TIC;

Profesorul tine cont de experientele anterioare ale elevilor relative la utilizarea TIC  atunci cand isi proiecteaza activitatea didactica urmatoare;

Sarcinile de invatare sunt deschise, autentice, bazate pe problematizare, interpretabile, analitice, expresive, inventive

Activitatile didactice au secvente de munca diferentiata, astfel incat sarcinile de lucru sa fie compatibile cu nevoile si capacitatile elevilor;

Profesorul utilizeaza TIC pentru a mentine motivatia si interesul elevilor pentru activitatea didactica;

Profesorul realizeaza un bun management al resurselor astfel incat fiecare elev sa aiba acces la resursele necesare pentru invatare;

Profesorul utilizeaza expertiza colegilor pentru a-si dezvolta propria expertiza in utilizarea TIC.   

3. Domeniul TIC asigura o gama larga de instrumente de lucru care pot determina transformarea clasei in prezent inchise, centrate pe profesor si pe continuturi, intr-un mediu de invatare ofertant, centrat pe elev, interactiv. Repertoriul metodologic al cadrului didactic se imbogateste spectaculos in contextul utilizarii TIC. Implementarea educationala a noilor tehnologii inseamna doar un import de resurse materiale, respectiv de mijloace de invatamant, ci o schimbare a specificului didactic al intregului context educational, TIC facilitand:

restructurarea metodelor considerate "traditionale", prin transformarea lor in strategii eficiente de activizare si motivare a elevilor. Majoritatea metodelor traditionale precum prelegerea, conversatia, lectura pot fi revitalizate prin restructurarea lor tehnologica. Introducerea noilor tehnologii in activitatea didactica desfasurata cu metode considerate traditionale poate fi solutia actualizarii lor. Prelegerile se pot sustine si pe baza unei prezentari tip Powerpoint cu conexiuni la documente relevante din baze de date de pe Internet, Lectura poate deveni eficienta daca sursele sunt si on-line, nu doar off-line (biblioteca, manualul). Metoda conversatiei poate utiliza resurse software special destinate acestui scop, precum video-conferinta, chat-ul, mesageria instantanee, posta electronica. In realitate, nu exista metode invechite si ineficiente, ci modalitatea didactica de utilizare a lor le atribuie aceste atribute. Noile tehnologii au forta necesara sa le reconsidere si sa le redescopere eficienta.

asigurarea caracterului dinamic si deschis metodologiei didactice, in ideea acceptarii si aplicarii ultimelor acumulari stiintifice in domeniul epistemologic.  Acumularile recente din psihologie, din sociologie, din antropologie pot avea aplicabilitate didactica. Tehnologia informatiei si comunicarii are o evolutie spectaculoasa in acest sens, dezvoltand o directie de aplicatii software cu orientare explicit didactica, spre diferenta de alte domenii epistemologice, care ating tangential sfera instructiei si educatiei. Singura problema ridicata de noile tehnologii cadrului didactic este competenta de a o utiliza in activitatea didactica, astfel incat sa aduca un plus de valoare acestei activitati.

diversificarea metodologiei didactice ca urmare a necesitatii aplicarii pertinente a diverselor teorii contemporane. Noile tehnologii configureaza medii de invatare specifice avand la baza teorii ale invatarii. O aplicatie software proiectata cu scopuri didactice modeleaza principiile unei teorii cu privire la invatare. Spre exemplu, modelul pe care-l vom utiliza in cercetare, WebQuest, are la baza cu precadere teoriile constructiviste ale invatarii.

optimizarea relatiei  metode-mijloace. Tehnologiile informatiei si comunicarii se situeaza mai degraba in sfera mijloacelor didactice, decat in cea a metodelor, reprezentand in momentul de fata cel mai complex mijloc didactic pus la dispozitia profesorului. Noile tehnologii depasesc sfera mijloacelor didactice prin faptul ca modeleaza activitati didactice complete si coerente, devenind instrumente didactice fundamentale. Din perspectiva optimizarii relatiei metode-mijloace didactice, noile tehnologii reprezinta cea mai buna cale de combinare si co-relationare a celor doua categorii de instrumente didactice

amplificarea caracterului formativ al metodelor prin transformarea metodelor didactice in instrumente de formare cognitiva, afectiva si psiho-motrica a elevului, in opinia noastra cea mai importanta directie de restructurare si actualizare a metodologiei didactice. Utilizarea noilor tehnologii in activitatea didactica presupune nu doar atingerea unor finalitati strict instructionale, ci si a unor obiective formative care vizeaza formarea personalitatii in ansamblul ei: (obiective referitoare la abilitatile de comunicare si relationare, de acces la informatii, de raportare critica la realitate, de asumare a responsabilitatilor si de decizie).

Invatarea eficienta cu si prin mijloacele TIC se obiectiveaza in:

formularea de mai multe intrebari si ipoteze din partea elevilor, o data ce exista posibilitatea explorarii lor;

disponibilitatea de asumare a unor riscuri, deoarece TIC permite corectarea erorilor si parcurgerea repetata a demersului de invatare;

castigarea autonomiei in invatare deoarece TIC le ofera instrumente de lucru pentru rezolvarea sarcinilor de invatare, pe care le pot controla;

motivarea sporita si dorinta de investigatie, deoarece TIC permite actualizarea, analiza si modelarea cu usurinta a informatiei.

Toate aceste valori adaugate ale utilizarii noilor tehnologii in contexte educationale sunt posibile daca sunt respectate cateva conditii esentiale, conditii pe care le vom prezenta sintetic in cele ce urmeaza.

II.4.3. Conditii esentiale pentru asigurarea eficientei educationale a noilor tehnologii

Principala forta a noilor tehnologii o reprezinta capacitatea lor de a imbunatati invatarea. Insa acest lucru nu se poate face decat prin respectarea urmatoarelor conditii:

Elevii si cadrele lor didactice trebuie sa aiba un acces suficient la tehnologiile digitale si la Internet in clasa, in scoala, in timpul si in afara activitatilor didactice. Este de la sine inteles ca eficienta didactica a noilor tehnologii este direct proportionala cu cantitatea si calitatea utilizarii lor, cu accesul la TIC;

Continutul informational virtual la care elevii si profesorii apeleaza trebuie sa fie de un inalt nivel stiintific si cultural, impunandu-se astfel o selectie riguroasa a acestuia;

Profesorii trebuie sa stapaneasca un nivel decent de cunostinte si abilitati de utilizare a tehnologiilor informationale si a resurselor virtuale de informatie, pentru a-i ajuta pe elevi sa atinga standardele curriculare de performanta;

In concluzie, aceste premise propun institutiilor de invatamant superior implicate in formarea profesionala a personalului didactic o noua provocare: pregatirea noilor generatii de cadre didactice capabile sa utilizeze noile tehnologii ale informatiei si comunicarii in activitatea didactica curenta. Pentru acest obiectiv trebuie avute in vedere si intelese urmatoarele:

Impactul noilor tehnologii la nivelul intregii societatii si implicatiile educationale ale acestora au deja si vor avea si in viitor un caracter major.

Formarea didactica va implica aprofundarea specificului invatarii si, in consecinta, va antrena abilitati de proiectare de contexte si situatii de invatare creative si eficiente.

Etapele de formare profesionala a cadrelor didactice trebuie sa se desfasoare in paralel cu etapele de initiere in TIC.

Importanta cruciala a mediului profesional, a culturii profesionale, a viziunilor cu privire la dezvoltarea profesionala, a participarii la programe de formare continua devine evidenta in contextul integrarii noilor tehnologii la clasa.

Competentele TIC se coreleaza cu competentele pedagogice, cu deprinderile tehnice, cu competentele sociale si de munca in grup.

Devine stringenta dezvoltarea standardelor de competenta pentru cadrele didactice, care sa ghideze implementarea TIC in formarea profesorilor.

Dezvoltarea unor proiecte de infuzare a TIC in formarea initiala si continua a cadrelor didactice este imperativa pentru a face fata provocarilor societatii cunoasterii.

Un concept adiacent noilor tehnologii este societatea bazata pe tehnologie "tehnology-based society". Educatia se plaseaza la confluenta unor forte extrem de puternice si rapide de natura tehnologica, politica si culturala care modeleaza structura sistemului educational atat la nivel curricular cat si la nivelul ofertelor educationale, pentru a face fata schimbarilor.

Corelativ cu implementarea noilor tehnologii in formarea initiala si continua a cadrelor didactice si implicit in activitatea lor didactica, un nou concept este vehiculat in domeniul politicilor educationale. Este vorba de societatea bazata pe cunoastere "knowledge-based society", asimilata secolului XXI. Aceasta societate a cunoasterii este una care se caracterizeaza printre altele prin:

i.               cunostintele la nivel mondial se dubleaza la fiecare 2-3 ani;

ii.               peste 7000 de articole stiintifice si tehnice sunt publicate in fiecare zi;

iii.               datele transmise de catre satelitii artificiali care orbiteaza in jurul planetei noastre sunt suficiente pentru a completa 19 milioane de volume la fiecare doua saptamani;

iv.               absolventii invatamantului secundar din tarile industrializate sunt expusi la o cantitate de informatie pe care bunicii lor ar fi asimilat-o de-a lungul intregii lor vieti;

v.               vom parcurge schimbari atat de radicale in urmatoarele trei decade, incat vom depasi evolutia ultimelor trei sute de ani. (National School Board Association).

Provocarea adusa de societatea bazata pe cunoastere educatiei este: " identificarea modalitatilor de transformare a ofertei curriculare si a procesului de predare-invatare astfel incat sa li se formeze elevilor acele competente, acele abilitati si deprinderi care sa le asigure succesul intr-o realitate dinamica, bogata in informatie si intr-o continua schimbare."

Conceptul  de societate informationala se sincronizeaza cu concepte de actualitate precum societate postmoderna, societate postindustriala, societate de consum, societatea comunicarii generalizate, societatea globala, satul planetar etc. si in egala masura cu cele prezentate mai sus. De retinut ca ceea ce este cu adevarat specific societatii informationale in care deja traim este stransa dependenta a fiecaruia dintre noi de informatia electronica, de retelele de comunicare, de cunoastere, fie ca stim sau nu acest lucru, fie ca il acceptam sau nu. Activitatile de fiecare zi devin aproape imposibile fara accesarea vreunui terminal digital si fara a utiliza informatie.

Anttiroiko (Anttiroiko, A.V. 1996) enumera schimbarile care au loc in societatea informationala actuala:

Sisteme tehnologice si economice globale (apar structuri globale internationale, interstatale; restructurari in retele economice, accentul cade pe informatizare si tehnologizare; noi tehnologii de informare si comunicare si noi practici de comunicare media);

Schimbari institutionale (se structureaza retele comunitare; criza institutiilor moderne culturale si politice; declinul comunitatilor si al relatiilor sociale traditionale; emergenta unor noi tipuri de comunitati si a unui nou spatiu public, anterior contestat si marginalizat);

Schimbari ideologice si valorice (neo-individualism; neo-tribalism, noi valori si coduri culturale; practici postmoderne in viata cotidiana).

Stefan Cojanu prezinta structura societatii informationale pe cinci niveluri. Ceea ce este util de remarcat este structurarea programelor e-learning la nivelul aplicatiilor generale, imediat sub nivelul de utilizare, numit si nivel de suprafata. Platformele de cooperare se plaseaza la limita aplicatiilor cu infrastructura informationala, ceea ce presupune cunostinte si competente mai complexe pentru a gestiona o astfel de platforma, competente care se pot forma prin traininguri de specialitate . Instrumentele e-learning necesita o formare prealabila pentru a fi accesibile dar, spre diferenta de platforme, care solicita un nivel de abilitate tehnologica mai ridicat, ele solicita mai degraba competentele didactice ale profesorului, competente implicate in proiectarea sarcinii, a procesului si a contextului de invatare (vezi figura II.1).

Comunicarea este elementul central al societatii informationale. Comunicarea nu se reduce doar la un simplu transfer de informatie de la un "emitator" catre un "receptor", prin intermediul unui "canal", utilizand un "cod", asa cum sustine modelul informational clasic al comunicarii. Accentul se muta treptat de pe verbal pe non-verbal. Devine mai interesant pentru colocutori cum se comunica ceea ce se comunica, decat ceea ce se comunica. In acest context se valideaza definitia: "Comunicarea este un proces in decursul caruia un actor social aflat intr-o situatie specifica (intr-un anumit spatiu fizic, social si tehnologic) construieste o relatie cu interlocutorii sai folosindu-se de propria sa identitate, de identitatea interlocutorilor, de anumite imagini si etichetari pe care le atribuie interlocutorilor, de o serie intreaga de conventii sociale (reguli, norme, reprezentari si valori sociale, coduri si ritualuri de relationare s.a) si eventual, de un suport tehnologic. Rezulta ca orice proces de comunicare implica din partea participantilor o constructie cognitiva si sociala a unor informatii pornind de la exploatarea unor resurse diferite de comunicare, inclusiv, tehnologice." (Beciu, C., 2002)

Figura II.1.  Structura societatii informationale dupa Stefan COJANU si colaboratori (Cojanu, St.)

Un alt atribut al societatii informationale este baza de date on-line. Traditional, bazele de date care tezaurizeaza informatia si cunoasterea societatii traditionale erau (si intr-o buna masura sunt inca) bibliotecile si arhivele. O societate, sau o comunitate era cu atat mai "bogata", cu cat avea mai multe biblioteci sau mai multe volume in biblioteca. Resursele informationale si comunicationale ale unei societati avansate din punct de vedere tehnologic consta in: retele de telecomunicatii eficiente pe baza carora se colecteaza, proceseaza, se stocheaza si se transmite informatia; microelectronica; computer hardware, software si servicii; echipamente de telecomunicatii si servicii; mass-media, Internet, baze de date si servicii informationale precum si o serie de resurse traditionale de informare (biblioteci, servicii editoriale, etc.). Nivelul de dezvoltare al unei societati depinde de nivelul de cunoastere si de stapanire a informatiei si de asemenea de institutiile care mentin, implementeaza si dezvolta cunoasterea: sistemul educational si de cercetare, sistemul media si retelele informatice (Melody, W., 1994).

Internetul s-a dezvoltat ca un nou mediu de comunicare, inedit, ciudat, un mediu care construieste o realitate paralela. Internetul si noile tehnologii au introdus un nou concept, o inventie a secolului XX, realitatea virtuala (Virtual Reality). Realitatea virtuala este, din punct de vedere lingvistic, un nonsens, realitatea nu poate fi decat "reala", din moment ce ne plasam in afara ei, adica o "virtualizam", nu mai este realitate. Totusi, "realitatea virtuala" s-a impus in antinomie cu "realitatea reala", o alta structura lingvistica care deranjeaza pe pretentiosi. Realitatea virtuala desemneaza totusi o lume construita artificial, intretinuta artificial (de aparate, ar spune medicii), dar care stocheaza informatii si cunostinte fundamentale pentru actuala buna functionare a realitatii reale. Asadar, realitatea reala a dezvoltat aceasta realitate virtuala ca pe un experiment de care acum a devenit dependenta. Aceasta realitate ce functioneaza doar sustinuta de aparate,  a devenit un fel de drog al zilelor noastre, un instrument fara de care nu ne mai putem descurca.

Realitatea virtuala reprezinta in extenso un concept integrator ce se refera la un sisteme metodologic utilizat la elaborarea de produse software ce urmeaza a fi utilizate in sisteme hardware. Din perspectiva tehnica, realitatea virtuala desemneaza alt fel de realitate din perspectiva noastra a fiintelor umane, alta decat cea naturala, in care noi traim, o realitate modelata si emulata dupa cea naturala, o simulare virtuala a acesteia.

Internetul reprezinta realitatea virtuala prin excelenta, insa majoritatea software-urilor care tind sa modeleze actiuni naturale prin intermediul calculatorului electronic contribuie la ceea ce numim "realitate virtuala". In ultimii ani revolutiile in domeniu TIC au dus la aparitia unor resurse hardware, mai exact procesoare de mare viteza si acceleratoare grafice ce permit rularea unor software-uri din ce in ce mai complexe ce modeleaza exemplar realitatea. Exista resurse software care permit construirea unor medii virtuale extrem de reale prin tehnologii tridimensionale (ex. SmartMeeting, Convenos Meeting Center). Aceasta modelare atinge apogeul in industria jocurilor pe calculator, unde simularile frizeaza realitatea. Realitatea virtuala este, daca ar fi sa restrangem sfera semantica a conceptului, "o simulare generata de un computer a unui mediu tridimensional, in care utilizatorul este capabil sa vizualizeze si sa manipuleze continutul acestui mediu. Daca termenul de multimedia se refera la date preambalate si pre-programate, incluzand o suita de informatii din anumite medii, realitatea virtuala este dinamica si in interactiune permanenta cu utilizatorul ei." (Vlada M., Popovici, M., 2004).

Multimedia, in viziune clasica, sta la baza bidimensionalitatii spatiului, dat fiind faptul ca reprezinta o serie de imagini si sunete ce se articuleaza intr-o prezentare prestabilita, dupa un scenariu precis, in timp ce realitatea virtuala este tridimensionala, presupune interactiunea utilizatorului cu scenariul, modificarea parametrilor spatio-temporali. Tridimensionalitatea realitatii virtuale consta tocmai in aceasta putere a utilizatorului de a modifica coordonatele spatio-temporale ale informatiilor prezentate. Practic utilizatorul se transpune pe sine in planul realitatii virtuale, isi construieste un "avatar". Vom intalni frecvent aceste "avataruri" in jocurile pe computer, in mesageria instantanee, in forumuri de discutii, in platforme pentru videoconferinte on-line.

In esenta, tehnologiile informatiei si comunicarii propun utilizatorilor patrunderea in realitatea virtuala modelata de computer. Avantajele sunt evidente, exista insa doua riscuri majore pe care trebuie sa le avem in vedere: primul consta in neacceptarea conventiei real versus virtual pe care o propune computerul, alunecand astfel intr-un dogmatism ce respinge din start utilitatea noilor tehnologii, considerandu-le jucarii pentru adulti (paradoxal, literatura construieste un efect virtual similar insa nu se simte atat de tare datorita lipsei tridimensionalitatii), refuzand astfel implementarea lor didactica.

La celalalt pol se afla riscul alunecarii cu totul in realitatea virtuala, imposibilitatea de a mai discerne intre real si virtual. Este esential ca utilizatorul sa pastreze conditia fundamentala a empatizarii cu avatarul sau electronic, conditie reliefata de Carl Rogers: A empatiza presupune transpunerea in pielea celuilalt ca si cum ai fi cealalta persoana, dar fara a pierde din vedere conditie de "ca si cum" (Rogers, C., 1994). Realitatea virtuala simuleaza din ce in ce mai acurat realitatea reala si riscul pierderii "pe traseul dintre cele doua lumi" este mare.

Originile Internetului, acel celebru proiect ARPAnet al departamentului de Aparare al Statelor Unite, au fost construirea unei retele globale de comunicare in timp real, o retea care sa faciliteze comunicarea si schimbul de idei, eludand distantele. In cele ce urmeaza vom trece in revista cateva mituri referitoare la Word Wide Web, dupa cum sunt ele prezentate de Bernie Dodge, mituri care in realitate sunt nefondate (Dodge, B., 1996-2005).

Internetul este cea mai mare enciclopedie a lumii. Aceasta este una dintre cele mai frecvente conceptii eronate despre Web. Ca si o enciclopedie, Internetul propune o multitudine de informatii despre orice domeniu dar, in timp ce o enciclopedie este organizata si are un cuprins al continutului, Web-ul este oarecum amorf si haotic. Continutul unei enciclopedii este selectionat cu mare atentie si prezentat logic pe cand Internetul nu are recenzorii si prezentarile sunt extrem de personalizate si de intuitive. Daca enciclopediile sunt realizate de catre profesionisti, pe Web poate scrie si publica informatii oricine. Internetul, mai degraba decat a fi o mare enciclopedie, se doreste a fi ca realitatea insasi, modelata virtual.

Internetul este o autostrada a informatiei. De foarte multe ori Internetul este denumit, metaforic, autostrada informatiei. Mai mult insa decat informatie, Internetul inseamna oameni care comunica idei si fac schimb de informatii. Nu atat informatia in sine este importanta, cat sursa si scopul producerii ei. Tentatia informatiei pure (fara autor, fara paternitate la vedere) este mare, drept pentru care problemele de copyright sunt mult mai grave decat in alte domenii de cunoastere.

Internetul este plin de lucruri inutile. Aceasta este expresia favorita a persoanelor care nu stapanesc sau nu cunosc Internetul si resursele sale. In parte insa este un adevar. Vom gasi pe Web informatii incomprehensibile, trunchiate, argumente subiective si partinitoare, cercetari eronate sau indescifrabile, solutii hazardate si neacoperite de experimente, informatii confuze si manipulatoare. In egala masura, Internetul asigura o bogatie de informatie, surse uriase de date, biblioteci virtuale cu milioane de volume, informatii de ultima ora din diverse domenii, jurnale on-line ale unor centre de cercetare renumite, noutati din orice domeniu. Motoarele de cautare (de exemplu Google sau Yahoo) sunt din ce in ce mai puternice si mai rafinate in cautarea informatiilor relevante si sunt prietenoase in utilizare.

Bernie Dodge (Dodge, B., 1996-2005) afirma ca sunt cel putin doua motive pentru care Internetul este o resursa educationala extraordinara:

1. Utilizarea World Wide Web obliga elevii la invatare activa.
2. Utilizarea World Wide Web sparge zidurile care separa scoala de realitate, de tot ceea ce este in afara ei.

e-Learning. Chiar daca pare hazardata, ideea centrala a invatamantului fundamentat tehnologic este ca elevul nu trebuie sa vina constant la scoala pentru a se instrui, ci scoala vine la elev, cu toata oferta sa curriculara, prin intermediul calculatorului si Internetului. Elevul "intra", accesand browserul de Internet, intr-o "clasa virtuala", participa la activitati didactice, interactioneaza cu colegii si cu profesorul, rezolva sarcini de invatare, lectureaza bibliografia, participa la discutii, toate acestea fara a se deplasa de la acasa. De fapt, invatarea electronica a fost solutia aleasa de numeroase state vest-europene pentru zonele slab populate, cu distante mari intre localitati si cu conditii climaterice dificile (Glava, C., 2005).

Ulterior cercetarile din acest domeniu au demonstrat ca efectele acestui tip de activitate didactica sunt mult mai ample asupra dezvoltarii personale acelor implicati si asupra activitatilor didactice de fiecare zi. S-a descoperit ca activitatile didactice mediate electronic sunt mult mai atractive si mai motivante nu doar pentru elevi, ci si pentru cadrele didactice implicate (Elthes, Z, 2004). Activitatile de invatare sunt superioare in unele privinte in termeni de calitate a invatarii decat cele desfasurate traditional. Toti elevii, chiar si cei mai timizi sau mai retrasi se implica in discutii si raspund la subiectele postate pe platforma de lucru de alti colegi sau de cadrul didactic.

Rolurile profesorului si elevului se redefinesc intr-o astfel de clasa virtuala. Rolul elevului se transforma din perspectiva implicarii si a self -managementului, dat fiind faptul ca profesorul se afla la distanta si monitorizarea efortului si a motivatiei cade in sarcina lui. Elevul aflat intr-o situatie de invatare prin intermediul TIC este considerat implicat in mod responsabil in propria sa formare. Pe de alta parte el face parte dintr-un grup, atat in plan real, grupul clasa, cat si in plan virtual, "clasa virtuala", grupuri care impun un cod de conduita ce trebuie respectat. Platformele de cooperare on-line sunt gestionate de obicei de un robot de reguli care, impartial si obiectiv, sanctioneaza orice abatere de la norma. Rezolvarea sarcinilor presupune schimb de informatii, de idei, partajarea documentelor cu celalalt, dialog si nu in ultimul rand satisfactia succesului ca o reusita comuna. Invatamantul traditional propune o asumare a sarcinilor, de tip individualist, egoist. Platformele de invatare presupun si impun rezolvare de sarcini de grup, implicand un model de solidaritate, o iesire din sfera competitiei catre cea a cooperarii.

Profesorul devine un manager al activitatii de invatare a elevilor, un coordonator, un moderator.

"e-Learning", sau intr-o traducere aproximativa "invatare electronica", mai precis "invatare mediata de TIC", face parte din domeniul metodologiei si tehnologiei didactice. Insa datorita complexitatii formei de manifestare a e-learning, este necesara activarea competentelor de proiectare didactica in designul sarcinilor de lucru, a activitatilor de invatare, a interactiunilor dintre elevi; si a competentelor de management al clasei de elevi in organizarea clasei virtuale, in gestionarea ei si in proiectarea nivelelor de acces si a gradelor de libertate pentru elevi si pentru cadrele didactice, in calitate de utilizatori ai platformei. Nu in ultimul rand se cere o buna pregatire tehnologica a cadrelor didactice implicate intr-o astfel de activitate didactica prin intermediul noilor tehnologii, competenta ce nu se poate deocamdata obtine doar prin cursurile de Tehnologia informatiei si comunicarii sau de Instruire asistata de calculator. Este necesara o reorientare a intregii formari initiale si continue a cadrelor didactice inspre a implementa la nivelul intregului pachet de programe a noilor tehnologii de informare si comunicare, indiferent de disciplina sau domeniu (Adascalitei, A., Dumitrescu, C., Brasoveanu, R., 2004).

e-Learning semnifica instruirea prin intermediul calculatorului si a Internetului si deriva din asa numita instruire asistata de calculator, celebra in perioada 1980-1990, la noi in tara pana aproape de 2000. Diferenta fundamentala este data de faptul ca daca instruirea asistata de calculator presupunea prezenta unui computer in lectie pentru a facilita, prin intermediul simularilor sau a prezentarii unor suporturi multimedia, invatarea, e-learning propune deja interfata digitala a calculatorului intre elev si sarcinile de invatare.

e-Learning nu se poate manifesta decat prin intermediul calculatorului electronic. Presupune insa si conexiunea la Internet, legatura la reteaua mondiala de calculatoare. e-Learning inseamna, inainte de toate, comunicare si partajare de informatie. e-Learning propune o strategie didactica complexa, fundamentata metodologic, ce include cursuri si lectii on-line, consultatii on-line, programe de sprijin, simulari, modelari, jocuri didactice, rezolvare de probleme.

In foarte multe privinte, e-learning se suprapune peste instruirea la distanta (distance learning). Diferentele sunt insa esentiale, instruirea la distanta nu presupune cu necesitate instruire electronica, prezenta calculatorului electronic in activitatea de invatare. Frecvent instruirea la distanta foloseste calculatorul electronic si Internetul pentru a comunica date obiective, pentru a publica informatii si nu pentru a instrui. Invatarea este in esenta clasica, suporturile de curs sunt trimise prin Internet sau pe suport digital si apoi tiparite, devenind simple manuale didactice. Este adevarat ca e-learning presupune si instruire la distanta, dar acesta nu este principalul ei atribut.

In alta ordine de idei, e-learning presupune, cum afirmam mai sus, comunicare mediata electronic. Internetul propune si sustine comunicarea de la simplul transfer de voce pana la partajare de informatii, videoconferinte in timp real si mesagerie electronica instantanee. Instrumentele software care sa asigure transfer de imagine si sunet in timp real sunt accesibile elevilor si, in majoritatea cazurilor, gratuite.

On-line learning - invatarea on-line este o forma mai recenta a instruirii asistate de computer, apropiindu-se ca reper temporal de e-learning. Invatarea on-line a inceput sa se dezvolte din 1990 pana in prezent. Instruirea on-line presupune sustinerea unor activitati didactice la distanta, prin intermediul Internetului. Profesorul, in calitate de tutore, si elevii dezvolta o activitate didactica interactionand la distanta, interactiunea fiind mediata de calculator si Internet. Diferenta major fata de e-learning consta in faptul ca in cazul instruirii on-line Internetul si computerul sunt utilizate doar ca mijloace, ca interfete, anuland distantele. e-Learning presupune utilizarea Internetului ca platforma, ofera o "clasa virtuala", asigura resurse pentru invatare, resurse disponibile in baze de date si biblioteci virtuale, resurse ce pot fi descoperite utilizand instrumente software specializate, cum sunt, de exemplu, motoarele de cautare.

e-Learning presupune utilizarea noilor tehnologii ale informatiei si comunicarii si a resurselor multimedia in activitatea didactica, in proiectarea, desfasurarea si evaluarea activitatilor de invatare, in distribuirea materialelor didactice. In sfera e-learning intra in primul rand calculatorul electronic, Internet-ul, bazele de date si bibliotecile electronice si on-line, software si hardware educational. In contextul apetitului tot mai scazut al tinerilor din ziua de azi pentru lectura, prezenta cartilor in format electronic (asa numitele e-book) pe calculatorul personal al elevului sau in bazele de date la care are acces nu poate fi decat benefica. Exista pe piata software actuala produse destinate lecturarii acestor carti in format electronic. Aceste instrumente incearca sa transforme formatul electronic intr-un mediu apropiat cartii ca atare, simuleaza cartea, creeaza un fundal odihnitor pentru lectura, transforma caracterele pentru a fi percepute usor, reconstituie practic arhitectura unei carti. In contextul in care pe un simplu compact- disk este spatiu suficient pentru cateva milioane de pagini format clasic, avantajele cartilor electronice sunt incontestabile. Riscul major este insa acela de a pierde din vedere importanta informatiei care se ascunde in spatele bucatii ieftine de plexiglas. Pirateria in acest domeniu este ridicata in institutiile scolare, Romania ocupand din pacate un loc fruntas pe aceasta lista.

Finalitatea didactica a e-learning o reprezinta clasa virtuala.

Clasa virtuala este o categorie de aplicatii software numita Mediu virtual de invatare (Virtual Learning Environment (VLE)) special proiectat pentru a facilita managementul activitatilor didactice si de invatare ale elevilor. Sistemul monitorizeaza activitatile elevilor, ca utilizatori ai platformei virtual in functie de setarile introduse de profesor, in calitatea sa de administrator al platformei. Platforma ruleaza de pe un server, iar elevii o acceseaza de pe orice terminal conectat la Internet, prin intermediul unui browser (program ce permite navigarea si vizualizarea site-urilor de pe Internet) de tipul Internet Explorer. In general un astfel de software pentru clasa virtuala ofera oportunitati de a posta documente, cursuri, date, resurse bibliografice, sarcini de invatare pentru elevi, forumuri si grupuri de discutii, chat-uri, mesagerii instantanee, diverse alte instrumente de comunicare audio sau video si instrumente de comanda si administrare.

Un posibil model al clasei virtuale va fi prezentat in figura nr. II.2.

Modelul de mai sus structureaza elementele componente ale unei "clase virtuale". In esenta, clasa virtuala reprezinta o forma de gestionare a unui grup de elevi, diferenta fundamentala fata de situatia clasica de management al clasei constand in virtualizarea interactiunilor, in plasarea lor in realitatea virtuala, pe Internet.

Structura clasei virtuale se organizeaza in jurul a trei elemente definitorii: elevul, profesorul si exigentelor curriculare, interactiunea didactica dintre acestea fiind sustinuta de "mediatori ai invatarii" oferiti de platforma de lucru si fiind influentata de celelalte elemente ale  comunitatii virtuale: colegi, membrii ai grupului clasa, alte persoane implicate in formare. Dupa cum se poate deduce, profesorul isi pastreaza incontestabil in contextul clasei virtuale rolul esential de ofertant al situatiilor de invatare, de responsabil pentru indeplinirea exigentelor curriculare, acest rol viind partajat insa cu roluri similare atribuite unor factori specifici mediilor virtuale, precum comunitatea virtuala a utilizatorilor resurselor TIC sau comunitatea altor autoritati in domeniul de cunoastere predat de profesor cu care elevii pot interactiona in spatiul virtual. Insa, interactiunea clasei virtuale cu "cunoasterea" extinsa prin intermediul instrumentelor de informare precum Internetul si cu comunitatea virtuala largita imbogatesc provocarile formative ale contextului virtual de invatare.

In aceasta trecere sintetica in revista a conceptelor recente din vocabularul pedagogic, am incercat construirea unor sfere semantice edificatoare, necesara pentru desfasurarea demersului teoretic si experimental care urmeaza. Conceptele luate in atentie descriu, unele dintre ele contextul mai larg in care trebuie inteleasa utilizarea noilor tehnologii - societatea cunoasterii, societatea informationala, societatea tehnologica -, altele se constituie in produse concrete de obiectivare a principiilor acestui context - TIC, IT, ILT, Internet si realitate virtuala, sau in aplicatii cu caracter mai concret - invatare la distanta, invatare on-line, e-learning, clasa virtuala.  Acceptiunile date nu sunt exhaustive si le vom considera definitii de lucru.