Placile de baza si magistralele

Placile de baza si magistralele

Tipodimensiunile placilor de baza

Fara indoiala, cea mai importanta componenta a unui calculator personal este placa principala, denumita si placa de baza. Unele firme denumesc placa de baza "placa de sistem' sau "planara'. Termenii placa de baza, placa principala, placa de sistem sau planara sunt echivalenti¹. in acest capitol, vom analiza diferitele tipuri de placi de baza existente si componentele care, de obicei, sunt fixate pe placa de baza, precum si conectoarele de interfata ale placilor de baza.

Exista mai multe tipodimensiuni obisnuite, utilizate pentru placile de baza ale calculatoarelor personale. Tipodimensiunea defineste dimensiunile fizice ale placii (marime si forma), precum si modelul de conector, pozitiile orificiilor de prindere si alte elemente fixe care determina tipul de carcasa in care se potriveste placa respectiva. Unele dintre aceste tipodimensiuni sunt stan­dardizate (ceea ce inseamna ca toate placile de aceasta forma constructiva sunt interschimbabile), in timp ce altele nu sunt suficient de compatibile cu standardele pentru a asigura interschim­babilitatea. Din nefericire, placile de baza nestandard ingreuneaza modernizarea, ceea ce in­seamna ca ele ar trebui, in general, evitate. Tipodimensiunile cele mai des intalnite pentru placile de baza sunt urmatoarele:

Tipodimensiuni invechite Tipodimensiuni moderne Toate celelalte

Baby-AT ■ ATX Modele brevetate

Full-size AT (AT marime integrala)    ■ Micro-ATX (anumite sisteme

LPX (tipodimensiune semibrevetata)   ■ Flex-ATX Compaq,

NUC Packard-Bell,

WTX (nu se mai fabrica)    Hewlett-Packard,

sisteme notebook/ portabile si asa mai departe)

De-a lungul anilor, placile de baza au evoluat de la tipodimensiunile originale Baby-AT folosite pentru modelele IBM-PC si XT, pana la placile ATX si NLX folosite in prezent pentru majoritatea sistemelor desktop si turn (tower). Placile de baza ATX exista in mai multe variante, inclusiv micro-ATX (o versiune mai mica a tipodimensiunii ATX, folosita pentru sistemele mai mici) si flex-ATX (o versiune si mai mica, folosita pentru PC-uri casnice, cu cost scazut). Placile NLX sunt destinate sistemelor desktop folosite de firme, iar placile WTX au fost proiectate pentru statii de lucru si servere medii, dar nu au devenit niciodata populare. Tabelul 4.1 prezinta tipodimensiunile standardizate in domeniu si utilizarile recomandate ale acestora.

Autorul foloseste in continuare termenul "motherboard' ("placa mama'), dar in traducere am preferat termenul "placa de baza', intrat deja in uz in limba romana. Forma "placa de baza' provine din traducerea directa a termenului "baseboard', folosit pentru prima data de Intel in manualele tehnice ale placilor proprii, probabil pentru a le deosebi de produsele firmei IBM, numite pe atunci "placi de sistem' (n.trad.)

Tabelul 4.1    Tipodimensiuni standardizate pentru placi de baza

Desi placile Baby-AT, Full-size AT si LPX erau folosite pe scara larga la un moment dat, acum au fost inlocuite aproape complet de tipodimensiunile mai moderne si interschimbabile. Tipodi­mensiunile moderne sunt standarde reale, ceea ce garanteaza interschimbabilitatea in cazul fiecarui tip. Aceasta inseamna ca placile ATX pot fi inlocuite cu alte placi ATX, placile NLX cu alte placi NLX si asa mai departe. Caracteristicile suplimentare oferite de aceste placi in comparatie cu tipodimensiunile invechite, combinate cu interschimbabilitatea reala, au facut ca trecerea la noile tipodimensiuni sa fie rapida si usoara. in prezent, va recomand sa cumparati numai sisteme bazate pe una dintre tipodimensiunile moderne, standardizate. Totusi, fiecare dintre tipodimensiunile mentionate mai sus sunt prezentate in detaliu in sectiunile urmatoare.

Toate placile care nu se incadreaza intr-una dintre tipodimensiunile standard in domeniu sunt considerate brevetate. Exceptand situatiile speciale, nu va recomand sa cumparati sisteme echipate cu modele brevetate de placi. Acestea sunt aproape imposibil de modernizat si foarte scump de reparat ulterior, deoarece placa de baza, carcasa si, deseori, sursa de alimentare, nu sunt interschimbabile cu alte modele. Eu numesc sistemele cu tipodimensiuni brevetate "de unica folosinta', deoarece nu mai aveti ce face cu ele atunci cand devin prea lente sau se strica dupa iesirea din garantie.

Atentie

in prezent, PC-urile "de unica folosinta' sunt acum mai frecvent intalnite ca niciodata. Unele analize estimeaza ca pana la 60% din PC-urile vandute in prezent sunt modele "de unica folosinta', nu atat din cauza placilor de baza folosite (in prezent sunt folosite frecvent placi flex-ATX si micro-ATX, in locul modelelor semibrevetate LPX, favorizate anterior), ci din cauza surselor de alimentare SFX, prea mici, si a carcaselor miniturn, prea aglomerate, preferate de cei mai multi distribuitori de PC-uri. Desi PC-urile cu costuri scazute care folosesc sasiuri si surse de alimentare mici sunt, teoretic, mai usor de modernizat decat sistemele mai vechi, ajungeti in acelasi impas atunci cand aveti nevoie de mai mult de trei sloturi de extensie sau vreti sa folositi mai mult de doua sau trei unitati externe. Deoarece sistemele miniturn sunt atat de aglomerate si de limitate, eu le consider "de unica folosinta' aproape in aceeasi masura ca si sistemele LPX pe care, in mare masura, le-au inlocuit.

De asemenea, trebuie sa fiti atent la sistemele care doar par sa respecte standardele din domeniu, cum ar fi modelele Dell construite din septembrie 1998¹ pana in prezent. Aceste calculatoare folo­sesc o versiune recablata a surselor de alimentare si a conectoarelor de alimentare de pe placa de baza, ceea ce face ca ambele componente sa fie incompatibile cu placile de baza si sursele de alimentare standard. Daca vreti sa modernizati sursa de alimentare, trebuie sa folositi o sursa de alimentare speciala, compatibila Dell. Daca vreti sa modernizati placa de baza, trebuie sa cum­parati o sursa de alimentare standard corespunzatoare. Singura solutie este sa inlocuiti simultan ambele componente cu modele standard.

Acest lucru este valabil si pentru unele modele Dell fabricate in perioada 1996-1998 (n.trad.)

Daca vreti un sistem care poate fi intr-adevar modernizat, insistati asupra unuia care foloseste placi micro-ATX sau full-ATX intr-o carcasa midi-turn sau mai mare, cu cel putin cinci compartimente pentru unitati.

Placi de baza PC si XT

Prima placa de baza folosita pe scara larga pentru calculatoarele personale a fost, desigur, placa originala IBM-PC, lansata in 1981. Figura 4.1 prezinta aceasta placa. in 1983, a urmat placa IBM XT, care avea aceeasi forma de baza ca si placa PC, dar avea opt sloturi de extensie in loc de numai cinci, iar distanta dintre conectoare era de 0,8 inci in loc de 1 inci ca la PC (vezi figura 4.2). De asemenea, placa XT a eliminat ciudatul port pentru casete din spate, care era destinat salvarii programelor BASIC pe casete cu banda in locul unitatilor de dischete, care erau mult mai scumpe in acea perioada.

Figura 4.1    Placa de baza IBM PC Figura 4.2   Placa de baza IBM PC-XT

(circa 1981).    (circa 1983).

Nota

Pentru mai multe informatii despre modelele PC (5150) si XT (5160), vezi capitolul 4 din cartea PC-Depanare si modernizare, editia a treia, Ed. Teora.

Diferentele minore in ceea ce priveste pozitia conectoarelor si disparitia conectorului de caseta din partea din spate au necesitat o usoara reproiectare a carcasei. Aceasta placa de baza s-a raspandit pe scara larga si multi alti producatori de placi de baza din acea vreme au copiat modelul XT al firmei IBM si au realizat placi similare.

Placa de baza Baby-AT

in perioada in care au fost produse cele mai multe din aceste clone sau sisteme compatibile, pornind de la placa de baza XT, firma IBM a lansat sistemul AT care, la inceput, a folosit o placa de baza cu o tipodimensiune mai mare. Datorita progreselor care au avut loc in miniaturizarea circuitelor, IBM si alte firme au constatat ca pot amplasa toate circuitele suplimentare care se gaseau pe placa de baza AT pe 16 biti intr-o tipodimensiune XT. IBM a numit placile proprii XT-286, dar alte companii, in loc sa denumeasca aceste placi "de marime XT' - ceea ce ar fi facut ca multa lume sa creada ca sunt modele pe 8 biti - le-au denumit Baby-AT; pana la urma, acestea au devenit placi de baza cu dimensiuni XT si cu elemente de proiectare proprii placilor AT (16 biti sau mai mult).

Astfel, tipodimensiunea Baby-AT este, in esenta, aceeasi cu a placii de baza IBM-XT originale. Singura diferenta consta intr-o usoara modificare de pozitie a uneia din gaurile pentru suruburi pentru a se potrivi intr-o carcasa de tip AT. De asemenea, aceste placi de baza au o pozitie specifica a conectoarelor de tastatura si a celor de extensie, pentru a se potrivi cu golurile din carcasa. Retineti ca, practic, toate placile de baza full-size AT si Baby-AT folosesc conectorul standard DIN cu 5 pini pentru tastatura. Placile de baza Baby-AT pot fi folosite pentru inlocuirea placilor de baza full-size AT si se potrivesc in mai multe tipuri diferite de carcase. Datorita flexibilitatii sale, incepand din 1983 si pana la inceputul anului 1996, tipodimensiunea Baby-AT a fost cel mai raspandit tip de placa de baza. incepand de la mijlocul anului 1996, placa Baby-AT a fost inlocuita cu modelul superior ATX, care nu este interschimbabil in mod direct. Majoritatea sistemelor noi, vandute dupa 1996, au folosit modelul imbunatatit ATX, iar placa Baby-AT a tinut tot mai greu pasul. Figura 4.3 prezinta schita cu dimensiunile si componentele unui model mai recent al placii de baza Baby-AT. Placile Baby-AT mai vechi au aceeasi organizare generala, dar le lipsesc caracteristicile avansate, cum ar fi conectoarele USB, soclurile de memorie DIMM si slotul AGP.

Figura 4.3    Dimensiunile placii de baza cu tipodimensiune Baby-AT (exprimate in inci).

Orice carcasa care accepta o placa de baza full-size AT va accepta si o placa de tip Baby-AT. Au fost produse placi de baza folosind modelul Baby-AT pentru aproape orice tip de procesor, de la modelul original 8088 pana la Pentium III sau Athlon, desi variantele dintre care puteti alege sunt

Conector de alimentare LPX (cu 12 pini)

Conector de tastatura DIN cu cinci pini

Conector PS/2 pentru cablul mouse-ului

Conectoare (2) IDE la adaptorul gazda

Sloturi de extensie PCI (3) pe 32 de biti

Cip BIOS

Slot de extensie combinat PCI/ISA

Conector USB pentru cablu

Conectoare COM (seriale) pentru cablu (2)

Conector LPT (paralel) pentru cablu

Conector pentru cablul controllerului de discheta

Conector de alimentare ATX (20 de pini)

Conector de alimentare al ventilatorului CPU

Socluri SIMM (2) cu 72 de pini

Socluri DIMM (3) cu 168 de pini

Slot pentru placa video AGP

Set de cipuri VIA Apollo MVP 3 (2 cipuri)

Memorie cache de nivel 2 (1 MB in total, din doua cipuri)

Soclu CPU Super Socket 7

Conectoare pentru difuzorul din carcasa, butonul de
reinitializare si alte dispozitive de pe panoul frontal

Conector de alimentare pentru ventilatorul carcasei

Sloturi de extensie ISA (3)

Baterie CR2032 pentru mentinerea informatiilor din
memoria CMOS (RTC/NVRAM)

Ansamblu regulator de tensiune

Senzor de temperatura pentru CPU

Conector de alimentare al ventilatorului CPU

Figura 4.4    Un model mai nou al placii de baza Baby-AT, Tyan Trinity 100AT (S1590). Fotografie publicata prin bunavointa firmei Tyan Computer Corporation.

Cel mai usor mod de a identifica un sistem cu o placa de baza Baby-AT fara a-1 deschide este de a privi in partea din spate a carcasei. La o placa de baza Baby-AT, placile de extensie se fixeaza direct in placa, sub un unghi de 90°; cu alte cuvinte, fantele din carcasa pentru placile de extensie sunt perpendiculare pe placa de baza. De asemenea, placile de baza Baby-AT au un singur conector vizibil fixat chiar de placa: conectorul pentru tastatura. in mod normal, acesta este un conector standard DIN, cu 5 pini, desi unele sisteme Baby-AT folosesc conectorul mai mic, cu 6 pini, de tip mini-DIN (denumit uneori si conector PS/2) si pot avea chiar un conector pentru mouse. Toate celelalte conectoare vor fi montate pe carcasa sau pe bridele de pe marginea placilor de extensie si legate de placa de baza prin cabluri. Conectorul pentru tastatura este vizibil printr-o deschizatura corespunzatoare din carcasa.

Vezi "Conectoarele interfetei tastatura/mouse', pag. 996 (capitolul 18).

Toate placile de baza Baby-AT respecta specificatiile privind latimea, pozitia gaurilor de prindere, a sloturilor si a conectorului pentru tastatura, dar pot diferi ca lungime. Au fost construite versiuni mai mici de 13 inci; acestea poarta diferite nume, cum ar fi mini-AT, micro-AT, 2/3-Baby sau 1/2-Baby. Chiar daca nu au aceeasi lungime, pot fi instalate direct in aceleasi carcase ca si placile Baby-AT standard si pot fi folosite ca inlocuitor al acestora.

Placa de baza full-size AT

Placa de baza full-size AT reproduce modelul original al placii de baza IBM AT. Aceasta tipodimensiune permite folosirea unei placi foarte mari, cu latimea de pana la 12 inci si grosimea de 13,8 inci. Atunci cand a lansat pe piata placa full-size AT, in 1984, IBM a avut nevoie de mai mult spatiu pentru circuite suplimentare cand a trecut de la arhitectura pe 8 biti a calculatoarelor PC/XT la arhitectura pe 16 biti a calculatoarelor AT, astfel incat, practic, a luat o placa XT si a marit-o pe ambele directii (vezi figura 4.5).

Figura 4.5   Placa de baza IBM AT (circa 1984).

Placa a fost usor modificata la ceva mai mult de un an dupa lansare, devenind putin mai mica. Apoi, asa cum am mentionat anterior, placa a fost reproiectata din nou, dupa ce IBM a micsorat-o la dimensiunile XT, intr-un sistem pe care 1-a denumit XT-286. Dimensiunile placii XT-286 au fost aproximativ identice cu cele ale placii XT originale si au fost adoptate de majoritatea producatorilor de calculatoare compatibile PC, dupa ce placa a devenit cunoscuta sub denumirea de Baby-AT.

Nota

Pentru mai multe informatii despre sistemele AT si XT Model 286, vezi capitolul 4 din cartea PC-Depanare si modernizare, editia a treia, Ed. Teora.

Amplasarea conectorului de tastatura si a conectoarelor pentru placile de extensie la placile de baza full-size AT a continuat sa satisfaca necesitatea adaptarii la orificiile din carcasele XT aflate in folosinta, dar era necesara o carcasa mai mare pentru a primi placa de baza mai mare. Datorita dimensiunilor mai mari ale placii, o placa de baza full-size AT va incapea numai in carcasele full-size AT desktop (orizontale) sau turn (verticale). Deoarece aceste placi de baza nu incap in carcasele Baby-AT sau Mini-Tower si datorita progreselor facute in miniaturizarea componen­telor, majoritatea fabricantilor de placi de baza nu le mai produc, cu exceptia unor cazuri pentru aplicatii server cu doua procesoare.

Retineti ca puteti inlocui oricand o placa de baza full-size AT cu o placa AT, dar nu si invers, deoarece carcasa nu este suficient de mare pentru a primi modelul full-size AT.

Placa de baza LPX

Placile cu tipodimensiuni LPX si Mini-LPX reprezinta modele semibrevetate, proiectate initial de catre firma Western Digital pentru unele din placile sale de baza, in 1987. Literele LP din numele LPX sunt prescurtarea de la Low Profile (profil redus), deoarece aceste placi incorporeaza sloturi paralele cu placa de baza, care permit instalarea laterala a placilor de extensie. Scopul acestei inovatii este proiectarea unor carcase cu inaltime mai mica si, in general, a unor sisteme cu dimensiuni mai mici decat cele echipate cu placi Baby-AT.

Desi Western Digital nu mai produce placi de baza pentru calculatoare, tipodimensiunea exista inca si a fost copiata de multi alti producatori de placi de baza. Din nefericire, deoarece caracteristicile nu au fost stabilite niciodata pana la ultimele detalii - in special in ceea ce priveste placa inaltata (numita si placa multiextensie) - aceste placi de baza sunt considerate ca fiind semibrevetate si nu sunt interschimbabile intre diferitii producatori. Unii producatori, cum ar fi IBM si HP, de exemplu, au construit sisteme LPX folosind o placa inaltata in forma de T, care permite instalarea placilor de extensie perpendicular pe placa de baza, dar deasupra acesteia. Aceasta lipsa de standardizare inseamna ca, daca aveti un sistem cu o placa LPX, in cele mai multe cazuri nu puteti inlocui mai tarziu placa de baza cu o alta placa LPX. In esenta, aveti un sistem care nu poate fi reparat sau modernizat prin inlocuirea placii de baza. Cu alte cuvinte, aveti ceea ce eu numesc un calculator de unica folosinta, ceva ce nu as recomanda nimanui sa cumpere, in conditii normale.

Majoritatea utilizatorilor nu isi dau seama de caracterul semibrevetat al conceptiei acestor placi, care sunt foarte raspandite in ceea ce eu numesc "PC-uri vandute in magazinele cu amanuntul' de la sfarsitul anilor '80 si inceputul anilor '90. Dintre acestea fac parte, in principal, sistemele Compaq si Packard Bell si toate celelalte care folosesc aceasta tipo-dimensiune in sistemele cu costuri scazute. Aceste placi sunt cel mai des utilizate in sistemele cu carcase low profile sau Slimline (orizontale plate), dar pot fi intalnite si in carcasele turn. Adeseori, acestea sunt sisteme cu pret redus, vandute in supermagazinele de produse elec­tronice. Datorita caracterului lor semibrevetat, recomand evitarea oricarui sistem care foloseste o placa de baza LPX.

Achizitionarea placilor

In mod normal, nu as recomanda niciodata modernizarea unui sistem LPX - pur si simplu, acestea nu merita efortul. Totusi, exista cativa furnizori care vand placi de baza LPX, asa ca o moderni­zare ar putea fi posibila, daca este absolut necesara. Problema este placa inaltata, care, de obicei, este vanduta separat de placa de baza propriu-zisa. Este treaba dumneavoastra sa stabiliti ce placa se potriveste in carcasa pe care o aveti si, deseori, daca alegeti gresit o placa inaltata, nu mai puteti scapa de ea.

Daca aveti nevoie de produse compatibile LPX, incercati siturile Web si producatorii de mai jos:

Unicorn Computers (Taiwan): www.unicorn-computer.com.tw

Hong Faith America (Taiwan): https: //america.hongfaith.com

FriendTech's LPX Zone: www.friendtech.com/LPX_Zone/LPX_Zone.htm

Retineti ca'situl Web FriendTech contine legaturi catre alti producatori si intretine o baza de date cuprinzatoare cu informatii referitoare la tipodimensiunea LPX si la modernizarile posibile.

Placile LPX au cateva caracteristici distinctive (vezi figura 4.6). Cea mai importanta este aceea ca placile de extensie sunt montate pe o placa Bus Riser (placa multiextensie sau placa inaltata) infipta in placa de baza. in cele mai multe cazuri, placile de extensie se introduc lateral in placa multiextensie. Aceasta montare orizontala permite proiectarea unor carcase de mica inaltime. Sloturile de extensie sunt dispuse pe una sau pe ambele fete ale placii multiextensie, in functie de conceptia sistemului si a carcasei. Uneori, producatorii care echipeaza sistemele cu placi LPX folosesc o placa inaltata in forma literei T, ceea ce pozitioneaza sloturile de extensie in unghi drept fata de placa de baza, dar pe un fel de raft, deasupra placii de baza.

Figura 4.6   Sasiul si placa de baza dintr-un sistem LPX tipic.

O alta caracteristica distinctiva a modelului LPX o constituie dispunerea standardizata a conectoarelor in partea din spate a placii. O placa LPX are un sir de conectoare: conectorul video (VGA cu 15 pini), conectorul paralel (25 de pini), doua porturi seriale (fiecare cu cate 9 pini) si conectoarele de tastatura si mouse, de tip mini-DIN PS/2. Toate aceste conectoare sunt montate pe marginea din spate a placii de baza si patrund printr-o fanta prevazuta in carcasa. Unele placi de baza LPX pot avea conectoare suplimentare pentru alte porturi interne, cum sunt adaptoarele de retea sau SCSI. Deoarece sistemele LPX folosesc un nivel ridicat de integrare a porturilor pe placa de baza, multi producatori de placi de baza, carcase si sisteme LPX spun despre produsele LPX ca au o structura de tip "all-in-one' ("totul la un loc').

Tipodimensiunea placilor de baza LPX si mini-LPX folosite pentru multe sisteme tipice cu costuri scazute este prezentata in figura 4.7.

Figura 4.7    Dimensiunile placii de baza LPX.

Adeseori, mi se pune intrebarea: "Cum pot sa-mi dau seama daca un sistem are o placa LPX fara sa deschid carcasa?' Din cauza numarului mare de variante ale placii inaltate si a faptului ca exista si unele placi mai noi, cum ar fi NLX, care folosesc placi inaltate, cea mai sigura cale de a deosebi o placa de baza LPX de alte sisteme este sa examinati semnatura conectoarelor (organizarea conec­toarelor partea din spate a placii de baza). Asa cum puteti vedea in figura 4.8, toate placile de baza LPX - indiferent de forma, dimensiunea si pozitia placii inaltate - au porturile externe plasate de-a lungul partii din spate a placii de baza. Spre deosebire de acestea, placile de baza Baby-AT folosesc conectoare montate in carcasa sau in sloturile de extensie pentru porturile seriale, paralel, PS/2 si USB, in timp ce placile de baza din familia ATX grupeaza toate porturile externe laolalta, in stanga sloturilor de extensie.

Intr-un sistem LPX, placa inaltata este dispusa in mijlocul placii de baza, in timp ce in sistemele NLX aceasta se afla la marginea placii de baza (de fapt, placa de baza NLX se fixeaza in placa inaltata).

Figura 4.8 prezinta doua exemple tipice de conectoare montate in partea din spate a placilor LPX. Remarcati ca nu toate placile LPX au circuite audio incorporate, asa ca este posibil ca unele conectoare sa lipseasca. De asemenea, si alte porturi (cum ar fi USB) pot lipsi din ceea ce prezinta aceste diagrame, in functie de optiunile specifice oferite de o anumita placa; totusi, organizarea generala este aceeasi.

Figura 4.8   Conectoarele de pe panoul din spate al placilor de baza LPX.

Existenta conectoarelor de-a lungul marginii posterioare a placii impiedica introducerea placilor de extensie in placa de baza; acesta este motivul folosirii placilor inaltate pentru adaugarea placilor de extensie.

Desi conectoarele incorporate in placile LPX au fost o idee buna, modelul LPX a fost un sistem semibrevetat (deci nu un standard complet interschimbabil) si, ca urmare, nu a reprezentat cea mai buna optiune. Tipodimensiunile mai noi, precum ATX, micro-ATX si NLX, au conectoare incorporate, dar folosesc si un model standard pentru placa de baza. Modelul placii inaltate al sistemului LPX a permis proiectantilor de sisteme sa creeze sisteme desktop cu profil redus, o caracteristica mostenita de tipodimensiunea NLX, standardizata intr-o masura mult mai mare. De fapt, modelul NLX a fost dezvoltat ca un inlocuitor modern pentru LPX.

Placa de baza ATX

Tipodimensiunea ATX a fost primul pas din evolutia spectaculoasa a modelelor de placi de baza. ATX este o combinatie intre cele mai bune elemente ale formelor constructive Baby-AT si LPX, cu multe imbunatatiri si elemente incorporate. Tipodimensiunea ATX este, in esenta, o placa de baza Baby-AT rotita in plan orizontal in carcasa, cu modificarea amplasarii sursei de alimentare si a conectoarelor. De la inceput, trebuie sa stim despre tipodimensiunea ATX ca este incompatibila din punct de vedere fizic atat cu forma Baby-AT, cat si cu forma LPX. Cu alte cuvinte, pentru instalarea unei placi de baza ATX, este necesara o alta carcasa si o alta sursa de alimentare. Aceste noi tipuri de carcase si surse de alimentare au devenit ceva obisnuit si pot fi gasite in multe sisteme noi.

Specificatia ATX initiala a fost lansata de Intel in iulie 1995 si a fost redactata ca o specificatie deschisa pentru domeniul calculatoarelor. Aceste placi nu au avut un impact puternic pe piata pana la mijlocul anului 1996, cand au inceput sa inlocuiasca rapid placile Baby-AT in sistemele noi. Specificatiile ATX au fost actualizate la versiunea 2.01 in februarie 1997, de atunci trecand prin cateva revizuiri minore. Cea mai recenta dintre acestea a fost versiunea 2.03 (cu modificarile de proiectare PI - Engineering Change Revision PI), publicate in mai 2000. Intel a publicat specificatii detaliate, astfel incat si alti producatori pot folosi modelul ATX in sistemele lor. Specificatiile curente pentru ATX si alte tipuri actuale de placi de baza sunt disponibile online, pe situl Web Desktop Form Factors: www. f ormf actors. org. in prezent, ATX este pe departe cea mai raspandita tipodimensiune pentru placile de baza si o recomand celor mai multi utilizatori pentru sistemele lor actuale. Un sistem ATX va putea fi modernizat multi ani de acum incolo, exact cum au fost sistemele Baby-AT in trecut.

Modelul ATX aduce urmatoarele imbunatatiri importante fata de modelele Baby-AT si LPX:

Panoul extern incorporat cu conectoare IIO pe doua randuri. Partea din spate a placii de baza
include o zona cu conectoare I/O suprapuse, cu latimea de 6,25 inci si inaltimea de 1,75 inci.
Aceasta permite montarea conectoarelor externe chiar pe placa si elimina necesitatea cablurilor
dintre conectoarele interne si partea din spate a carcasei, folosite pentru placile Baby-AT.

Conector unic de alimentare intern, cu cheie. Acesta este un avantaj pentru utilizatorul final
obisnuit, care era obsedat de posibilitatea de a incurca conectoarele de alimentare Baby-AT,
urmata de distrugerea placii! Specificatia ATX include un singur conector de alimentare,
prevazut cu cheie si ecranat, care este usor de montat si nu poate fi introdus gresit. Acest conector
contine si pini pentru alimentarea placii de baza cu 3,3 V, ceea ce inseamna ca placile de baza
ATX nu necesita un regulator de tensiune incorporat, care se poate defecta. Specificatiile ATX
au fost extinse pentru a include doua conectoare de alimentare suplimentare, cu cheie, numite
Auxiliary Power Connector (conector auxiliar de alimentare, 3,3 V si 5 V) si ATX12V, destinate
sistemelor cu un consum de energie mai mare decat cel permis de specificatiile originale

►► Vezi "Conectoarele de alimentare ale surselor AT', pag. 1149 (capitolul 21).

■ Reamplasarea unitatii CPU si a memoriei. Modulele CPU si de memorie sunt reamplasate astfel incat nu se pot intersecta cu nici una din placile de extensie si sunt usor accesibile pentru modernizare, fara demontarea vreuneia dintre placile adaptoare instalate. Unitatea CPU si memoria sunt reamplasate in apropierea sursei de alimentare, unde se afla principalul ventilator al sistemului. Fluxul imbunatatit al aerului, concentrat pe procesor, in cazul procesoarelor mai vechi, elimina necesitatea folosirii unor ventilatoare speciale pentru procesor (numai in configu­ratiile cu consum redus de energie). De asemenea, este prevazut spatiu pentru o combinatie radiator-ventilator cu inaltimea de cel mult 2,8 inci si este lasat un spatiu liber mai mult decat suficient in zona respectiva.

Nota

Cele mai multe sisteme au nevoie de o racire suplimentara, pe langa cea asigurata de ventilatorul sursei de alimentare - de la un ventilator suplimentar montat pe carcasa sau un radiator activ montat pe procesor, cu ventilator incorporat. Intel si AMD furnizeaza procesoare cu ventilatoare atasate de inalta calitate (pe rulmenti). Acestea sunt asa-numitele procesoare "ambalate', deoarece sunt vandute in ambalaje individuale, nu in pachete cu cate 100 sau mai multe unitati CPU, asa cum sunt furnizate distribuitorilor mai mari. Radiatorul cu ventilator incorporat este o forma excelenta de "asigurare' termica, deoarece micii distribuitori si cei care asambleaza sisteme nu dispun de cunostintele de proiectare necesare pentru a efectua analiza termica, masuratorile de temperatura

si incercarile necesare pentru a alege un radiator pasiv de dimensiuni corespunzatoare. Singura cerinta termica impusa pentru procesoarele ambalate este ca temperatura aerului care intra in radiatorul activ (de obicei, aceeasi cu temperatura ambianta din interiorul sistemului) sa nu depa­seasca 45 de grade Celsius pentru Pentium III sau modelele anterioare si 40 de grade Celsius pentru Pentium 4 sau procesoarele mai noi. Prin instalarea unui ventilator pe aceste procesoare "ambalate', Intel si AMD pot asigura pentru procesoare o garantie independenta de garantia sistemelor. Distribuitorii mai mari dispun de capacitatea de proiectare necesara pentru a^ selecta un radiator pasiv corespunzator, reducand astfel costul si marind fiabilitatea sistemului. in cazul procesoarelor OEM neambalate, garantia este asigurata de producatorul sistemului, nu direct de producatorul procesorului. De obicei, daca sunt folosite procesoare neambalate, instructiunile de montare a radiatorului sunt incluse o data cu placa de baza.

Reamplasarea conectoarelor I/O interne. Conectoarele interne pentru unitatile de discheta si de
hard-disc au fost reamplasate in apropierea compartimentelor pentru aceste unitati si in afara
spatiului de sub zonele ocupate de conectoarele placilor de extensie si de compartimentele
pentru unitatile de disc. Aceasta inseamna ca lungimea cablurilor interne pana la unitatile de disc
poate fi mult mai mica, iar accesul la conectoare nu impune demontarea unei placi de extensie
sau a unei unitati de disc.

Racirea imbunatatita. Unitatea CPU si memoria sunt astfel proiectate si pozitionate incat sa
imbunatateasca racirea generala a sistemului. in acest fel poate fi redusa - desi nu neaparat
eliminata - necesitatea montarii unui ventilator separat pentru carcasa sau pentru procesor. Cele
mai multe sisteme de viteza mare au in continuare nevoie de ventilatoare de racire suplimentare
pentru procesor si carcasa. Retineti ca specificatiile ATX originale recomandau ca ventilatorul
sursei de alimentare sa introduca aerul in carcasa sistemului, in loc sa-1 scoata. Acest model cu
flux de aer inversat (sau cu presiune pozitiva) creste presiunea aerului din carcasa si reduce la
minim patrunderea prafului si a impuritatilor. Mai recent, specificatiile ATX au fost revizuite
pentru a permite folosirea unui flux de aer normal, care scade presiunea aerului din carcasa, prin
montarea ventilatoarelor astfel incat sa scoata aerul din interior. Deoarece specificatiile permit,
din punct de vedere tehnic, orice tip de flux de aer si deoarece o parte din eficienta racirii se
pierde in cazul racirii cu flux de aer inversat, cei mai multi producatori de surse de alimentare
ofera surse ATX cu ventilatoare care scot aerul din carcasa - un model numit sistem cu presiune
negativa. Vezi capitolul 21, "Sursa de alimentare si carcasa' pentru mai multe informatii.

Costuri de fabricatie mai mici. Specificatiile ATX elimina necesitatea ghemului de cabluri de
legatura la conectoarele externe care exista la placile de baza Baby-AT, a ventilatoarelor supli­
mentare pentru racirea procesorului sau a regulatoarelor de tensiune incorporate pentru 3,3 V.
Standardul ATX permite folosirea unor cablurile interne mai scurte pentru unitatile de disc, iar
cablurile pentru porturile seriale si paralele externe standard au disparut. Toate acestea contri­-
buie nu numai la reducerea importanta a costului placii de baza, ci si al intregului sistem, inclusiv
al carcasei si al sursei de alimentare.

Figura 4.9 prezinta aspectul noului sistem ATX si elementele carcasei, asa cum le puteti vedea daca scoateti capacul superior al unui sistem desktop sau panoul lateral al unui sistem turn. Remarcati cum, practic, intreaga placa de baza este degajata fata de compartimentele unitatilor de disc, precum si faptul ca este asigurat accesul usor la procesor, la memorie si la conectoarele interne ale unitatilor de disc, iar aceste dispozitive nu se intersecteaza cu conectoarele de magistrala. De asemenea, observati ca procesorul este pozitionat in apropierea sursei de alimentare.

Placa de baza ATX este, in esenta, o placa Baby-AT rotita in lateral cu 90°. Acum, sloturile de extensie sunt paralele cu latura mai scurta si nu se intersecteaza cu soclurile pentru procesor, memorie sau cu conectoarele I/O (vezi figura 4.10). De fapt, exista doua dimensiuni de baza pentru placile ATX. Pe langa tipodimensiunea fiill-size ATX, Intel a definit si o placa mini-ATX, care incape in aceeasi carcasa, are dimensiuni mai mici si este complet compatibila cu placile mai mari:

Figura 4.9 Atunci cand este montata in carcasa, placa de baza ATX este orientata astfel incat soclul procesorului este pozitionat in apropierea sursei de alimentare si a ventilatorului de pe carcasa (daca aveti un asemenea ventilator).

O placa full-size ATX are 12 x 9,6 inci (305 x 244 mm).

O placa mini-ATX are 11,2 x 8,2 inci (284 x 208 mm).

In plus, exista doua versiuni mai mici ale placii ATX, numite micro-ATX si flex-ATX. Acestea sunt prezentate in sectiunile urmatoare.

Desi orificiile carcasei sunt similare cu cele ale carcasei Baby-ATX, carcasele pentru cele doua formate nu sunt, in general, compatibile. Sursele de alimentare ar necesita un adaptor de conectoare pentru a fi interschimbabile, dar forma de baza a sursei de alimentare este similara cu sursa de alimentare standard Slimline.

In mod clar, avantajele formei constructive ATX fac ca aceasta sa constituie cea mai buna alegere pentru sistemele noi. Pentru compatibilitate retroactiva, puteti gasi inca placi Baby-AT pentru modernizarea sistemelor mai vechi, dar posibilitatile de alegere sunt din ce in ce mai restranse. Nu as recomanda niciodata construirea sau cumpararea unui sistem nou cu o placa de baza Baby-AT, deoarece aceasta ar limita foarte mult posibilitatile viitoare de modernizare. De fapt, incepand de la sfarsitul anului 1996, am recomandat numai achizitionarea de sisteme noi de tip ATX si voi continua probabil sa recomand acest lucru si in urmatorii cativa ani.

Cea mai buna metoda de a afla daca sistemul dumneavoastra are o placa de baza ATX, fara a-i deschide capacul, este de a privi in partea din spate a sistemului. Exista doua caracteristici distinctive care identifica un sistem ATX. Una este aceea ca placile de extensie se introduc direct in placa de baza; nu exista o placa multiextensie ca la placile de baza LPX sau NLX. Astfel, fantele vor fi perpendiculare pe planul placii de baza. De asemenea, placile ATX au un panou pe doua randuri pentru toate conectoarele incorporate pe placa de baza (vezi figura 4.11). Acest panou se gaseste lateral. fata de zona fantelor magistralelor si poate fi folosit pentru identificarea cu usurinta a unei placi ATX

Figura 4.10   Specificatiile ATX versiunea 2.03, prezentand dimensiunile ATX si mini-ATX.

Nota

Desi figura 4.11 prezinta un set tipic de conectoare de pe panoul din spate al unei placi de baza ATX, exista multe variatii, iar in viitor vor aparea si mai multe. De exemplu, placile de baza care incorporeaza circuitele video au in plus un conector VGA cu 15 pini, in timp ce sistemele care folosesc o placa de sunet separata nu includ portul de jocuri/MIDI si conectoarele audio.

De asemenea, este de asteptat sa vedeti din ce in ce mai des asa-numitele sisteme "fara mosteniri', care nu au porturi paralele si seriale si, candva in viitor, ar putea disparea chiar si porturile pentru PS/2 pentru tastatura si mouse, deoarece pot fi folosite dispozitive USB pentru toate functiile indeplinite acum de aceste porturi.

Specificatiile si alte informatii legate de tipodimensiunile ATX, mini-ATX, micro-ATX,
flex-ATX sau NLX sunt disponibile pe situl Web Form Factors (anterior Platform Developer), la
adresa https: //www.formfactors.org. Situl Form Factors pune la dispozitie specificatiile tipodi-
mensiunilor si indicatii de proiectare, precum si considerente de proiectare pentru noile tehnologii,
informatii despre cei care sprijina initiativele despre produsele unor furnizori si un forum de
discutie despre tipodimensiuni.

A  Port PS/2 pentru tastatura sau mouse G Port serial B

B  Port PS/2 pentru tastatura sau mouse H Port MIDI sau pentru jocuri (optional)

C  Port USB 1 I Iesire audio (optionala)

D  Port USB 2 J Intrare audio (optionala)

E  Port serial A K Intrare pentru microfon (optionala)

F Port paralel

Figura 4.11    Conectoarele de pe panoul din spate al unei placi de baza ATX tipice.

Placa de baza Micro-ATX

Micro-ATX este o tipodimensiune pentru placi de baza lansata de Intel in decembrie 1997, ca o dezvoltare a tipodimensiunii ATX pentru sistemele mai mici si cu costuri mai reduse. Dimen­siunile mai mici in comparatie cu standardul ATX permit micsorarea sasiului, placii de baza si a sursei de alimentare, ceea ce reduce costul intregului sistem. De asemenea, placile de baza micro-ATX sunt compatibile retroactiv cu tipodimensiunea ATX si pot fi folosite in carcasele full-size ATX. Desigur, intr-o carcasa micro-ATX nu incape o placa de baza full-size ATX. Aceasta tipodimensiune a devenit populara pe piata PC-urilor cu costuri scazute, sub 1000 $. In prezent. sistemele cu sasiuri miniturn domina piata PC-urilor cu costuri mai mici, desi dimensiunile reduse ale carcasei si interiorul aglomerat limiteaza sever posibilitatile ulterioare de modernizare.

Principalele diferente dintre placile micro-ATX si placile standard ATX sau mini-ATX sunt urmatoarele:

Latime redusa a placii de baza (9,6 inci [244 mm] in loc de 12 inci [305 mm] sau 11,2 inci [284 mm] )

Mai putine sloturi de extensie I/O (cel mult patru, desi cele mai multe placi de baza au numai trei)

Optional, surse de alimentare mai mici (tipodimensiunea SFX)

Dimensiunile maxime ale placii de baza micro-ATX este de numai 9,6 x 9,6 inci (244 x 244 mm in comparatie cu dimensiunile full-size ATX, 12 x 9,6 inci (305 x 244 mm) sau dimensiunile mini-ATX, 11,2 x 8,2 (284 x 208 mm). Chiar si placile mai mici pot fi proiectate mai lungi, a. conditia sa respecte pozitia gaurilor de prindere, a conectoarelor si asa mai departe, in conformitate o. standardul. Numarul mai mic de sloturi nu este, in general, o problema pentru utilizatorii casnici sau din mici firme, deoarece mai multe componente, cum ar fi circuitele video si audio, sunt integrate pe placa de baza si, ca urmare, nu au nevoie de sloturi separate. Integrarea mai puternica reduce costis placii de baza si al sistemului. in plus, posibilitatile de extensie in afara sistemului pot fi asigurate ct magistrale externe, cum ar fi USB, 10/100 Ethernet si, optional, SCSI sau 1394 (FireWire Specificatiile pentru dimensiunile placii de baza micro-ATX sunt prezentate in figura 4.12.

Figura 4.12    Dimensiunile placii micro-ATX, conform specificatiilor 1.0.

Pentru sistemele micro-ATX a fost definita o noua tipodimensiune, optionala, pentru sursele de alimentare, numita SFX, desi pot fi folosite si sursele de alimentare ATX standard, deoarece conectoarele sunt identice. Dimensiunile mai mici ale sursei de alimentare SFX incurajeaza flexibilitatea in alegerea pozitiei de montare in carcasa si permit construirea unor sisteme mai mici, care consuma mai putina energie. Desi pot fi folosite si in sistemele mai rapide, cu configuratie completa, sursele de alimentare SFX nu asigura suficienta energie pentru a acoperi cerintele acestora. Tinand seama de cerintele ridicate de consum ale celor mai multe sisteme moderne, majoritatea sasiurilor micro-ATX sunt proiectate astfel incat sa accepte surse de ali­mentare ATX standard.

►► Vezi sectiunea "Tipul SFX', pag. 1148 (capitolul 21).

Tipodimensiunea micro-ATX este similara cu standardul ATX, pentru asigurarea compati­bilitatii. Asemanarile includ urmatoarele:

Conector de alimentare ATX standard cu 20 de pini

Panou de intrare/iesire ATX standard

Orificiile de montare sunt un subset al celor folosite pentru ATX

Aceste asemanari permit folosirea unei placi de baza micro-ATX atat intr-un sasiu ATX standard, cum o sursa de alimentare ATX standard, cat si intr-o carcasa micro-ATX, mai mica, cu o sursa de alimentare SFX.

Un sistem micro-ATX complet este foarte mic. O carcasa tipica are numai 12-14 inci pe inaltime, 7 inci pe latime si 12 inci pe adancime. Rezultatul este un sistem micro-turn sau desktop. O placa de baza micro-ATX tipica este prezentata in figura 4.13.

Ca si in cazul standardului ATX, Intel a facut publice specificatiile micro-ATX, pentru a facilita adoptarea acestora ca standard de facto. Specificatiile si alte informatii referitoare la micro-ATX sunt disponibile pe situl Web Desktop Form Factors (www.formfactors.org).

Figura 4.13    Dimensiunile unei placi de baza micro-ATX sunt 9,6 x 9,6 inci.

Placa de baza flex-ATX

In martie 1999, Intel a lansat anexa flex-ATX la specificatiile micro-ATX. Astfel, in lumea placilor de baza a aparut o noua tipodimensiune ATX, si mai mica. Standardul flex-ATX este destinat crearii unor noi modele de PC-uri, in special sisteme foarte ieftine, mici, orientate spre consumator, de uz casnic.

Standardul flex-ATX defineste o placa de baza de numai 9 x 7,5 inci (229 x 191 mm), aceasta fiind cea mai mica placa din familia ATX. Pe langa dimensiunile mai mici, o alta diferenta importanta intre tipodimensiunea flex-ATX si micro-ATX este faptul ca placile flex-ATX accepta numai procesoare montate in socluri. Ca urmare, placile flex-ATX nu au conectoare Slot 1, Slot 2 sau Slot A pentru versiunile sub forma de cartus ale procesoarelor Pentium II/III si Athlon. Totusi, placile pot avea socluri Socket 7 sau Socket A pentru procesoarele AMD, Socket 370 pentru versiunile PPGA (plastic pin grid array) si FCPGA (flip-chip PGA) ale procesoarelor Intel Celeron si Pentium III, sau soclurile mai noi Socket 423 si Socket 478 pentru procesoarele Pentium 4 si Celeron 4. Deoarece atat Intel, cat si AMD folosesc versiuni montate in soclu pentru modelele mai noi, renuntarea la compatibilitatea cu procesoarele montate in sloturi nu este o pierdere prea mare.

Exceptand dimensiunile mai mici si cerinta de folosire a procesoarelor montate in soclu, in rest, placile flex-ATX sunt compatibile retroactiv cu standardul ATX, folosind un subset al gaurilor de prindere si aceleasi specificatii pentru conectoarele de intrare/iesire si de alimentare (vezi figura 4.14).

Cele mai multe sisteme flex-ATX folosesc surse de alimentare de tip SFX (tipodimensiunea mai mica), introduse in specificatiile micro-ATX, desi pot fi folosite si surse de alimentare ATX standard, daca sasiul permite.

Tipodimensiune   Pozitiile orificiilor de montare Note

Flex-ATX B, C, F, H, J, S

Micro-ATX B, C, F, H, J, L, M, R, S Orificiile R si S au fost adaugate pentru

tipodimensiuneamicro-ATX. Gaura B a fost
definita in formatul AT.
.ATX    A, C, F, G, H, J, K, L, M Orificiul F trebuie sa existe in toate sasiurile

care respecta specificatiile ATX 2.03. Aceasta era optionala in specificatiile ATX 1.1.

Figura 4.14   Compararea dimensiunilor si a orificiilor de prindere intre placile de baza ATX, micro-ATX si flex-ATX.

, Nota

Unele placi de baza, in special cele folosite pentru servere, se bazeaza pe variante nestandard ale specificatiilor ATX, numite colectiv ATX extins. Acesta este un termen aplicat oricarei placi care depaseste standardul ATX. Retineti ca nu exista un standard oficial "ATX extins', asa ca orice placa de baza care sustine ca respecta acest standard este singulara ca dimensiune si forma si s-ar putea sa nu incapa in sasiul pe care-l aveti. Atunci cand cumparati o asemenea placa ATX extinsa, asigurati-va ca incape in sasiul pe care intentionati sa-l folositi. Procesoarele Xeon duale incap pe o placa ATX standard, asa ca alegeti o placa standard, pentru a asigura o compatibilitate maxima  cu sasiurile existente.

O data cu aparitia specificatiilor flex-ATX, familia placilor ATX include patru definitii pentru dimensiuni, asa cum puteti vedea in tabelul 4.2.

Tabelul 4.2   Tipodimensiunile placilor de baza ATX

Retineti ca acestea sunt dimensiunile maxime pe care le poate avea o placa. Este posibila construirea unor placi mai mici, cu conditia sa fie respectate specificatiile detaliate privind pozitia gaurilor de prindere si a conectoarelor. Toate placile au aceleasi cerinte privind plasarea orificiilor de prindere si a conectoarelor, asa ca, daca aveti o carcasa in care intra o placa full-size ATX, puteti monta o placa mini-, micro- sau flex-ATX in aceeasi carcasa. Evident, daca aveti o carcasa mai mica, proiectata pentru o placa micro-ATX sau flex-ATX, nu veti putea monta in aceeasi carcasa placi mini-ATX sau full-size ATX.

Placa de baza ATX Riser

In decembrie 1999, Intel a lansat o noua modificare a placilor de baza ATX, prin introducerea unei placi inaltate (riser card). Modelul include adaugarea la unul dintre sloturile PCI de pe placa de baza a unui conector cu 22 de pini (2 x 11), in care se monteaza o cartela inaltata cu doua sau trei sloturi de extensie. Placa inaltata permite instalarea a doua sau trei placi PCI, dar nu accepta placi AGP.

De obicei, placile ATX sunt folosite in carcase de tip turn, orientate pe verticala, dar deseori este necesara folosirea unui sistem desktop, orizontal, pentru o anumita aplicatie. Atunci cand placile de baza ATX sunt instalate in carcase desktop, cartelele PCI pot avea pana la 4,2 inci inaltime, ceea ce inseamna ca trebuie sa aveti o carcasa cu inaltimea de cel putin 6-7 inci. Pentru sistemele desktop Slimline, cei mai multi producatori folosesc acum formatul NLX, dar proiectarea mai complexa si popularitatea mai scazuta a modelului NLX fac din acesta o solutie mai scumpa. Ca urmare, este necesar un standard in domeniu, bazat pe tipodimensiunea ATX, dar adaptat pentru o carcasa desktop Slimline. Cea mai buna solutie pe termen lung la aceasta problema este adoptarea unui model cu profil redus pentru placile PCI, prin reducerea lungimii actuale de 4,2 inci. Specificatiile PCI Low-Profile au fost elaborate in vederea revizuirii de catre grupul PCI SIG (Peripheral Component Interconnect Special Interest Group) la 14 februarie 2000 si unele placi PCI sunt acum produse in conformitate cu aceasta tipodimensiune redusa (2,5 inci). Pana la raspandirea pe scara larga a placilor PCI Low-Profile, Intel a sugerat folosirea unei placi inaltate pentru a permite instalarea placilor PCI standard in sistemele Slimline si in cele montate in rack-uri.

Prin adaugarea unui mic conector de extensie la unul dintre sloturile PCI de pe placa de baza, pot fi implementate semnalele suplimentare necesare placii inaltate. Specificatiile curente permit folosirea unei placi inaltate cu doua sau trei sloturi de extensie, avand inaltimea de 2, respectiv 2,8 inci. La aceasta placa inaltata puteti atasa placi de extensie de lungime maxima, prin montarea laterala in sistem. Placa de baza poate fi folosita cu sau fara placa inaltata. Singura problema este ca, dupa instalarea placii inaltate, nu mai pot fi folosite sloturile PCI ramase pe placa de baza. Puteti avea placi de extensie montate numai in placa de baza sau numai in placa inaltata, dar nu in ambele. Placa inaltata accepta numai placi PCI, nu si placi AGP sau ISA. In figura 4.15 este prezentata o placa ATX in care a fost instalata o placa inaltata.

Conectorul de extensie cu 22 de pini este instalat, de obicei, in linie cu slotul PCI 6, care este al doilea din dreapta - in general, sloturile sunt numerotate de la dreapta spre stanga (cu fata spre placa), incepand cu 7, slotul 7 fiind cel mai apropiat de procesor. Unii producatori numeroteaza sloturile de la dreapta la stanga, incepand cu 1; in acest caz, conectorul de extensie se monteaza pe slotul PCI 2. Configuratia pinilor pentru conectorul de extensie ATX cu 22 de pini este prezentata in figura 4.16.

Conectorul PCI aflat in linie cu conectorul de extensie al placii inaltate este un slot PCI standard - nici unul dintre semnalele acestuia nu sunt modificate.

In general, sistemele care folosesc placi inaltate sunt modele cu profil redus. Ca urmare, nu puteti folosi placi PCI sau AGP obisnuite in sloturile ramase pe placa de baza. Desi standardul ATX Riser a fost dezvoltat initial pentru placi cu performante mai reduse - care au circuite integrate pentru video, sunet si retea - multe servere montate in rack-uri folosesc placi ATX inaltate, deoarece si aceste placi au deja integrate cea mai mare parte a componentelor necesare. De

fapt, placa ATX inaltata pare sa fie mai raspandita pentru serverele montate in rack-uri decat pentru sistemele desktop Slimline, modelele pentru care a fost conceput initial acest standard.

Fifura 4.16   Configuratia pinilor pentru conectorul de extensie ATX cu 22 de pini.

Totusi, placile ATX inaltate, carcasele compatibile si placile de baza corespunzatoare sunt oferite de mai multi producatori, asa ca puteti sa construiti un sistem propriu Slimline ATX.

Placa de baza NLX

NLX este o tipodimensiune conceputa pentru a inlocui modelele nestandard LPX folosite anterior in sistemele cu profil redus. Lansata de Intel in noiembrie 1996, tipodimensiunea NLX a devenit optiunea preferata pentru sistemele desktop Slimline folosite de firme. Placile NLX seamana la prima vedere cu cele de tip LPX, dar cu un numar de imbunatatiri prevazute pentru a permite integrarea deplina a celor mai recente tehnologii. NLX este, in principiu, o versiune imbunatatita a modelului LPX brevetat. in afara de imbunatatirile din proiectare, aceasta placa este integral standardizata, ceea ce inseamna ca puteti inlocui o placa NLX cu una de la un alt producator, lucru care nu era posibil la placa LPX.

O alta limitare a placilor LPX o reprezinta dificultatile de acomodare cu dimensiunile fizice mai mari ale procesoarelor mai noi si ale radiatoarelor acestora, precum si cu structurile mai noi de magistrale, cum ar fi standardul AGP pentru video. Tipodimensiunea NLX a fost proiectata special pentru a rezolva aceste probleme (vezi figura 4.17). De fapt, tipodimensiunea NLX asigura suficient spatiu pentru a permite unor producatori sa furnizeze sisteme cu procesoare Pentium III pe Slot 1 duale.

Figura 4.17    Combinatia intre o placa de baza NLX si o placa inaltata.

Principala caracteristica a unui sistem NLX este faptul ca placa de baza este montata in placa inaltata, spre deosebire de sistemul LPX, in care placa inaltata era montata pe placa de baza. Ca urmare, placa de baza poate fi scoasa din sistem fara a deranja placa inaltata sau oricare dintre placile de extensie instalate in aceasta. in plus, placa de baza dintr-un sistem NLX tipic nu are atasate nici un fel de conectoare sau cabluri interne! Toate dispozitivele care in mod normal sunt atasate la placa de baza - cum ar fi cablurile unitatilor de disc, sursa de alimentare, indicatoarele luminoase de pe panoul frontal, conectoarele comutatoarelor si asa mai departe - sunt conectate acum la placa inaltata (vezi figura 4.18). Prin folosirea placii inaltate ca punct de concentrare a conectoarelor, puteti sa scoateti capacul unui sistem NLX si sa schimbati placa de baza fara sa demontati nici un conector si nici un cablu din interior. Aceasta solutie permite schimbarea incredibil de rapid a placii de baza; de fapt, am inlocuit placi de baza din sisteme NLX in mai putin de 30 de secunde!

Asa cum arata figura 4.18, prin folosirea unor placi inaltate de tipuri si dimensiuni diferite, proiectantul sistemului poate personaliza caracteristicile unui sistem NLX.

Un asemenea mod de proiectare este un mare avantaj pentru piata calculatoarelor destinate firmelor, unde deservirea simpla si rapida este o caracteristica importanta. Nu numai ca diferitele componente pot fi inlocuite foarte rapid, dar, datorita folosirii unor modele standardizate in domeniu, placile de baza, sursele de alimentare si alte componente pot fi interschimbate intre sisteme diferite.

Avantajele specifice ale tipodimensiunii NLX sunt:

Compatibilitate cu toate tehnologiile procesoarelor folosite in sisteme desktop. Acest lucru este
deosebit de important pentru procesoarele mai noi, care nu numai ca sunt mai mari, dar au
nevoie pentru racire de radiatoare mai mari.

Flexibilitate fata de tehnologiile in schimbare rapida ale procesoarelor. in aceasta tipodimensiune a
fost incorporata o flexibilitate asemanatoare sistemelor cufund de sertar, care permite instalarea
rapida si usoara a unei noi placi de baza, fara a desface tot sistemul in bucati. Dar, spre deosebire
de sistemele cu fund de sertar traditionale, sistemele bazate pe tipodimensiunea NLX sunt
vandute de multe firme cu pozitie de frunte in acest domeniu, cum ar fi Compaq, Toshiba si
Hewlett-Packard.

Fisara 4.18    Placi NLX inaltate tipice. Desi cele mai multe sisteme NLX folosesc o placa inaltata cu profil redus, asemanatoare cu placa de sus, alte sisteme folosesc placi inaltate mai mari, oferind mai multe sloturi pentru instalarea placilor suplimentare.

Compatibilitate cu tehnologii mai noi. Acestea cuprind: solutiile grafice de inalta performanta
Accelerated Graphics Ports (AGP), porturile Universal Serial Bus (USB), modulele de memorie
RIMM si DIMM.

Usurinta si rapiditatea service-ului si repararii. in comparatie cu alte tipodimensiuni interschim­-
babile standardizate in domeniu, sistemele NLX sunt de departe cele mai usor de folosit si
permit schimbarea componentelor si alte operatii de deservire in cel mai scurt timp posibil.

Mai mult, o data cu cresterea in importanta a aplicatiilor multimedia, elementele de conectare pentru redarea video, grafica imbunatatita si posibilitatile audio extinse au fost ineorporate in placa de baza. Aceasta reprezinta o economie importanta fata de placile de extensie costisitoare, necesare in trecut pentru aplicatiile multimedia avansate. Chiar daca si placile ATX an aceasta compatibilitate, placile LPX si Baby-AT nu au spatiul necesar pentru aceste conec-toare suplimentare.

Figura 4.19 prezinta schema de principiu a sistemului NLX. Retineti ca, la fel ca la ATX, sistemul este degajat fata de compartimentele unitatilor de disc si de alte componente montate in carcasa. De asemenea, placa de baza si placile I/O (care, ca si la forma constructiva LPX, sunt ■ontate paralel cu placa de baza) pot fi introduse si scoase usor din carcasa, prin deplasare laterala, fara a demonta placa inaltata si celelalte placi de extensie. Procesorul este usor accesibil si are o racire mai buna decat la sistemele cu o configuratie mai stransa.

Figura 4.19   Organizarea sasiului unui sistem NLX si fluxul de aer pentru racire.

Remarcati pozitia slotului AGP optional, prezentat anterior in figura 4.16. Acesta este montat chiar pe placa de baza, nu pe placa inaltata, asa cum se intampla cu sloturile PCI si ISA. Aceasta pozitionare a fost impusa de faptul ca standardul AGP a fost dezvoltat dupa introducerea tipodimensiunii NLX. Cele mai multe placi de baza NLX folosesc circuite video integrate in seturi de cipuri sau montate pe placa de baza, dar, daca folositi o placa AGP separata, aceasta trebuie sa fie scoasa inainte de a putea demonta placa de baza pentru operatii de service. De asemenea, placa AGP folosita intr-un sistem NLX trebuie sa aiba o alta tipodimensiune, pentru a permite eliberarea conectorului ecranat din partea din spate a placii de baza NLX (vezi figura 4.20).

Figura 4.20   O cartela AGP ce poate fi instalata atat intr-un sistem NLX, cat si intr-un sistem

standard ATX/Baby-AT. Forma speciala lasa loc liber pentru ecranul conectorului din partea din spate a placii de baza. Fotografie publicata cu permisiunea companiei Elsa AG.

Pentru placile de baza NLX sunt specificate trei lungimi totale: 13,6 inci, 11,2 inci sau 10 inci (vezi figura 4.21). Folosind sisteme de prindere corespunzatoare, placile mai scurte pot fi instalate si in carcase destinate unor placi mai lungi.

Figura 4.21    Tipodimensiunea NLX. in figura este reprezentata o placa NLX cu lungimea de 13,6 inci. Specificatia NLX permite si versiuni cu lungimea de 11,2 si 10 inci.

La fel ca in cazul celor mai multe tipodimensiuni, puteti identifica o placa NLX in functie de zona pentru conectoare (de intrare/iesire) aflata in partea din spate a placii (vezi figura 4.22). Este suficient sa examinati partea din spate a unui sistem pentru a va da seama ce placa este instalata in interior. Figura 4.22 prezinta un model pe un singur nivel al zonei conectoarelor I/O NLX. Acest model permite aranjarea conectoarelor pe un singur rand de-a lungul marginii inferioare, cu spatiu pentru inca un rand de conectoare intr-o parte a carcasei.

Figura 4.22   Organizarea conectoarelor in partea din spate a unei placi de baza NLX tipice.

Dupa cum puteti vedea, tipodimensiunea NLX a fost proiectata pentru o flexibilitate sporita si o eficienta maxima a folosirii spatiului. Chiar si placile I/O foarte lungi incap cu usurinta, fara a se intersecta cu alte componente, ceea ce este o problema la sistemele bazate pe tipodimensiunea Baby-AT.

Specificatiile si alte informatii legate de tipodimensiunea NLX sunt disponibile pe situl Desktop Form Factor, la adresa https://www.formfactors.org.

Tipodimensiunile ATX, mini-ATX, micro-ATX, flex-ATX si NLX vor fi utilizate, probabil, in majoritatea sistemelor viitoare. Deoarece acestea sunt standarde bine definite si acceptate pe scara larga in domeniu, ar trebui sa evitati standardele mai vechi, precum Baby-AT. Eu recomand evitarea modelelor LPX si a altor sisteme brevetate daca posibilitatea de modernizare este impor­tanta, deoarece nu numai ca este greu de gasit o noua placa de baza care sa se potriveasca, dar sistemele LPX sunt, de asemenea, limitate in ceea ce priveste conectoarele de extensie si comparti­mentele pentru unitati de disc. Forma ATX ramane pentru moment cea mai buna alegere pentru sistemele noi la care posibilitatea de extindere si de modernizare, costul redus si usurinta intretinerii sunt factori de prima importanta.

Placa de baza WTX

WTX a fost o tipodimensiune pentru placi de baza si sisteme, destinata statiilor de lucru de nivel mediu; totusi, se pare ca acest model nu a reusit sa patrunda pe piata. Standardul WTX face mai mult decat specificatiile ATX, definind forma si dimensiunile placii, interfata dintre placa si sasiu, precum si cerintele pe care trebuie sa le indeplineasca sasiul.

Specificatiile WTX au fost publicate in septembrie 1998 (versiunea 1.0) si actualizate in februarie 1999 (versiunea 1.1). Specificatiile si alte informatii referitoare la standardul WTX sunt daponibile in Web, la adresa: https://www.wtx.org; totusi, standardul WTX nu a mai fost dezvoltat si nu vor mai aparea actualizari. Nu este recomandata construirea unor sisteme noi bazate pe tipodimensiunea WTX.

Putinele sisteme bazate pe tipodimensiunea WTX au fost proiectate ca servere. Figura 4.23 prezinta. un sistem WTX tipic, dupa scoaterea capacului. Remarcati accesibilitatea la componen-tele interne, prin sertare care pot fi scoase si panouri rabatabile.

Figura 4.23   Sasiul unui sistem WTX tipic, prezentand organizarea interna si demonstrand accesul usor la componente.

Placile de baza WTX au o latime maxima de 14 inci (356 mm) si o lungime maxima de 16,75 -inci (425 mm), adica semnificativ mai mult decat in cazul placilor ATX. Specificatiile nu prevad dimensiuni minime, asa ca proiectantii placilor pot crea placi mai mici, cu conditia sa respecte standardele de montare.

Specificatiile WTX ofera un grad ridicat de flexibilitate, lasand nedefinite elementele de montare si pozitia acestora. in loc sa defineasca pozitia exacta a gaurilor pentru suruburi, placile de baza WTX trebuie sa fie montate pe o placa de adaptare, furnizata impreuna cu placa de baza. Sasiul WTX este astfel proiectat, incat sa accepte placa de adaptare cu placa de baza atasata, nu doar placa de baza.

Modelele brevetate

Placile de baza care nu au nici una din formele constructive standardizate, cum sunt full-size AT, Baby-AT, ATX, mini-ATX, micro-ATX, flex-ATX sau NLX, sunt considerate ca fiind brevetate. in aceasta categorie intra sistemele LPX. Majoritatea celor care cumpara calculatoare personale ar trebui sa evite modelele brevetate, deoarece acestea nu permit modernizari ulterioare in. ceea ce priveste placa de baza, sursa de alimentare sau carcasa, ceea ce limiteaza mult folosirea in viitor a sistemului si posibilitatile de intretinere a acestuia. Dupa parerea mea, sistemele brevetate sunt sisteme de unica folosinta, deoarece nu pot fi nici modernizate, nici reparate usor. Problema consta in faptul ca piesele pentru astfel de sisteme nu pot fi procurate decat de la producatorul initial al sistemului si, de obicei, costa de cateva ori mai mult decat componentele tipizate. Aceasta inseamna ca, dupa ce sistemul dumneavoastra brevetat iese din garantie, nu numai ca nu mai poate fi modernizat, dar nici nu mai merita sa fie reparat. Daca placa de baza se defecteaza, veti fi in avantaj cumparand un intreg sistem nou, standard, decat platind un pret de cinci ori mai mare decat cel normal pentru o noua placa de baza. in plus, intr-un sistem standard veti inlocui placa de baza cu una mai rapida, de generatie mai noua. intr-un sistem brevetat, placa de inlocuire va fi similara cu placa defecta, dar va costa cu mult mai mult.

Retineti ca puteti face unele modernizari limitate in sistemele mai vechi, cu placi de baza brevetate, inlocuind procesoarele cu versiuni adaptate (non-OEM), cu regulatoare de tensiuni atasate, numite, de obicei, cipuri "overdrive' sau "turbo'. Din nefericire, acestea nu se ridica la standardele unei noi combinatii, mai ieftine, procesor-placa de baza. Desigur, eu recomand de obicei modernizarea simultana a procesorului si a placii de baza - dar acest lucru nu poate fi facut in cazul unui sistem brevetat.

Modelul de placa de baza LPX, larg raspandit, sta la baza majoritatii sistemelor brevetate, care sunt vandute in principal in magazinele cu amanuntul. Aceasta clasa de sisteme este dominata de firmele Compaq (desi unele dintre sistemele mai noi folosesc acum tipodimensiuni standardizate in domeniu), Hewlett-Packard (linia Vectra) si fosta Packard Bell (iesita de pe piata). Ca urmare, practic toate sistemele acestor firme prezinta problemele inerente legate de caracterul lor brevetat.

De exemplu, daca placa de baza din sistemul meu curent, de forma constructiva ATX (si din orice alt sistem care foloseste o carcasa si o placa de baza Baby-AT) se defecteaza, pot gasi oricate placi de baza inlocuitoare care pot fi montate direct - cu posibilitatea de alegere a procesorului si a frecventei de ceas - la preturi foarte bune. Daca se defecteaza placa de baza dintr-un sistem brevetat, veti plati pentru o inlocuire posibila numai de la producatorul original si veti avea putine posibilitati - sau chiar nici una - de a alege o placa de baza cu un procesor mai rapid sau mai bun decat cel care s-a defectat. Cu alte cuvinte, modernizarea sau repararea unuia din aceste sisteme prin inlocuirea placii de baza este dificila si, de obicei, neeconomica.

Sistemele vandute de principalii furnizori in comertul prin comanda postala, cum sunt Dell, Gateway, Micron si altii, sunt disponibile in tipodimensiuni standard in domeniu, precum ATX, micro-ATX si NLX, care permit modernizarea si extinderea cu usurinta a sistemelor in viitor. De asemenea, standardizarea va permite sa inlocuiti usor propriile placi de baza, sursele si alte compo­nente si sa alegeti componente de la oricati furnizori, altii decat cei de la care ati cumparat sistemul.

Sistemele cu fund de sertar

Unul din tipurile de sisteme brevetate este sistemul cu fund de sertar. Aceste sisteme nu au o placa de baza in sensul adevarat al cuvantului. intr-un sistem cu fund de sertar, componentele care, in mod normal, sunt dispuse pe placa de baza, se afla pe o placa adaptoare de extensie care se introduce intr-un conector.

In aceste sisteme, placa cu conectoare este numita fund de sertar si inlocuieste placa de baza. Sistemele care folosesc aceasta constructie sunt numite sisteme cu fund de sertar.

Sistemele cufund de sertar exista in doua variante principale: pasive si active. Un fund de sertar pasiv inseamna ca placa principala a fundului de sertar nu contine nici un fel de circuite, cu exceptia conectoarelor de magistrala si, eventual, a unor circuite buffer si driver. Toate circuitele care se gasesc pe o placa de baza conventionala sunt dispuse pe una sau mai multe placi de extensie introduse in conectoarele fundului de sertar. Unele sisteme cu fund de sertar folosesc o conceptie pasiva care incorporeaza toate circuitele sistemului intr-o singura cartela de baza. Cartela de baza este, in esenta, o placa de baza completa, proiectata astfel incat sa poata fi introdusa intr-un conector al fundului de sertar pasiv. Conceptul fund de sertar pasiv/cartela de baza permite ca intregul sistem sa fie modernizat cu usurinta prin schimbarea uneia sau mai multor placi de extensie. Datorita costului cartelei multifunctionale de baza, acest tip de sistem este rareori folosit in sistemele PC, desi a fost preferat intr-o perioada de unii producatori de sisteme 286/386, precum Zenith Data Systems. Solutia cu fund de sertar pasiv este raspandita in sistemele industriale, care sunt montate, adeseori, in rack-uri. Unele servere de fisiere de clasa superioara folosesc, de asemenea, aceasta solutie. Figura 4.24 prezinta un calculator Pentium II pe o singura placa, tipic folosit in sisteme cu fund de sertar pasive. Figura 4.25 prezinta un sasiu cu fund de sertar pasiv montat in rack.

Rsnra 4.24 Un calculator tipic Pentium II PICMC pe o singura placa (sus) si componentele importante ale acestuia (jos). Aceasta unica placa asigura interfetele PCI si ISA, conectorul video AGP, doua interfete de retea Ethernet si o interfata Wide SCSI cu 68 de pini, pe langa interfetele paralela, seriale, IDE si de discheta obisnuite.

Sistemele cu fund de sertar pasive cu cartela de baza (deseori numite calculatoare pe o singura placa) sunt, de departe, cel mai raspandit model cu fund de sertar. Acestea sunt folosite in sistemele industriale sau de laborator si pot fi montate in rack-uri. De obicei, acestea au un numar mare de sloturi si surse de alimentare care permit un consum foarte mare de energie; de asemenea, sistemul de racire este de mare capacitate, cu flux de aer inversat, care presurizeaza sasiul cu aer rece, filtrat. Multe sisteme cu fund de sertar pasiv, cum este cel prezentat in figura 4.25, respecta standardele PCI/ISA pentru fund de sertar pasiv si tipodimensiunea CompactPCI, elaborate de grupul PICMG (PCI Industrial Computer Manufacturers Group). Puteti obtine mai multe informatii despre aceste standarde de pe situl Web PICMG, la adresa www. pic mg. org.

Un fund de sertar activ inseamna ca placa principala fund de sertar contine circuitele de comanda ale magistralei si, in mod obisnuit, alte circuite. Majoritatea sistemelor cu fund de sertar activ contin toate circuitele care se gasesc pe o placa de baza tipica, cu exceptia complexului procesorului. Complexul procesorului este denumirea placii cu circuite care contine procesorul principal al sistemului si orice alte circuite legate direct de acesta, cum sunt cele pentru controlul frecventei de tact, pentru memoria cache si altele. Solutia adoptata pentru complexul procesorului permite utilizatorului modernizarea ulterioara a sistemului cu un nou tip de procesor, prin inlocuirea unei singure cartele. in esenta, este vorba de o placa de baza modulara cu o sectiune de procesor care poate fi inlocuita.

Figura 4.25   Un sasiu cu fund de sertar pasiv montat in rack.

Multi producatori de calculatoare personale au construit sisteme bazate pe complexul fund de sertar activ/procesor. De exemplu, atat IBM cat si Compaq au folosit aceasta solutie in unele din sistemele lor de clasa superioara (servere). De asemenea, ALR a construit intr-o perioada o serie de PC-uri desktop si servere bazate pe acest model. Acesta permite o modernizare mai usoara si, in general, mai suportabila economic, decat solutia cu fund de sertar pasiv si cartela de baza, deoarece, de obicei, placa complexului procesor este mult mai ieftina decat o cartela de baza. Din nefericire, deoarece nu exista standarde pentru interfata dintre complexul procesor si sistem, aceste placi sunt brevetate si pot fi cumparate numai de la producatorul sistemului. Acest caracter limitat al pietei si al domeniului de aplicare face ca pretul acestor placi sa fie mai ridicat decat al majoritatii placilor de baza complete de la alti producatori.

Atat solutia cu placa de baza, cat si cea cu fiind de sertar prezinta avantaje si dezavantaje. La sfarsitul anilor '70, cele mai multe calculatoare personale au fost proiectate ca sisteme cu fund de sertar. Firmele Apple si IBM au deplasat piata catre placa de baza cu conectoare, astazi traditionala, deoarece acest tip de sistem poate fi produs in masa la un cost mai redus decat sistemele cu fund de sertar. Avantajul teoretic al unui sistem cu fund de sertar este insa acela ca poate fi modernizat cu usurinta cu un nou procesor si la un nou nivel de performante, prin schimbarea unei singure cartele. De exemplu, puteti moderniza procesorul unui sistem chiar prin schimbarea cartelei. intr-un sistem cu placa de baza, trebuie sa schimbati adeseori placa de baza, o operatie aparent mai dificila. Din nefericire, realitatea este ca, adeseori, modernizarea unui sistem cu fund de sertar este mai scumpa. De exemplu, deoarece magistrala ramane fixata pe rundul de sertar, solutia cu fund de sertar face imposibile modernizarile mai cuprinzatoare, care implica adaugarea unor conectoare de magistrala locala.

Un alt cui in sicriul sistemelor cu fiind de sertar il reprezinta procesorul modernizabil. incepand cu procesorul 486, Intel si AMD au trecut la standardizarea soclurilor si sloturilor in care sunt instalate procesoarele, ceea ce permite ca aceeasi placa de baza sa accepte o mai mare varietate de procesoare si viteze. Deoarece placile de baza pot fi proiectate in vederea obtinerii unei flexibilitati mai mari, schimbarea cipului procesor cu un tip OEM standard mai rapid (nu cu unul dintre asa-numitele cipuri "overdrive') este modul cel mai usor si cel mai economic de modernizare, fara a schimba intreaga placa de baza.

Din cauza disponibilitatii limitate a placilor sau a cartelelor de baza complex procesor, acestea sunt in final mai costisitoare decat o placa de baza completa, noua, cu o tipodimensiune standardizata in domeniu. in concluzie, daca nu sunteti obligat sa respectati o cerinta specifica unui sistem industrial de mare capacitate sau a unui sistem de laborator, si in special a unui sistem montat in racle, este mai bine sa ramaneti la PC-uri bazate pe tipodimensiunea standard ATX. Cu siguranta, acestea sunt mai ieftine.

Nota

Unele companii ofera cartele suplimentare de procesor care, in principiu, transforma placa de baza existenta intr-o placa fund de sertar, dezactivand unitatea centrala si memoria si cedand controlul procesorului si memoriei de pe placa. Din nefericire, acestea sunt, in general, mult mai scumpe decat o placa de baza si un procesor noi, folosesc memorie SO-DIMM, mai scumpa, nu ofera conectoare video AGP si nu sunt recomandate.

Componentele placilor de baza

O placa de baza moderna are mai multe componente incorporate, printre care diferite socluri, sloturi, conectoare, cipuri si altele. Acest subcapitol analizeaza componentele care se gasesc pe o placa de baza tipica.

Cele mai multe placi de baza moderne sunt prevazute cu urmatoarele componente:

Soclul sau slotul procesorului

Setul de cipuri (puntile de nord si de sud sau controllerele de memorie si intrare/iesire)

Cipul Super I/O

Memoria ROM BIOS (memorie Flash ROM/hub firmware)

Soclurile SIMM/DIMM/RIMM (memorie RAM)

Conectoarele de magistrala ISA/PCI/AGP

Regulatorul de tensiune al unitatii CPU

Bateria

in plus, unele placi de baza incorporeaza circuite video, audio, de retea, SCSI, conectoare Audio Modem Riser (AMR) si Communications and Networking Riser (CNR) sau alte interfete optionale, in functie de placa specifica pe care o alegeti.

Aceste componente standard vor fi discutate in subcapitolele care urmeaza.

Soclurile sau sloturile procesoarelor

Unitatea centrala de prelucrare (CPU) este instalata intr-un soclu sau intr-un slot.

incepand cu procesoarele 486, Intel a proiectat procesorul astfel incat acesta sa fie o piesa care sa poata fi instalata si inlocuita de utilizator si a dezvoltat standarde pentru soclurile si sloturile CPU care permit instalarea unor modele diferite ale aceluiasi procesor de baza. Aceste specificatii au primit o eticheta care, de obicei, este tiparita sau gravata pe conector sau pe placa. Daca stiti ce tip de soclu sau de slot aveti pe placa de baza, stiti si ce tipuri de procesoare puteti instala.

Inainte de aparitia procesorului 486, soclurile nu au fost numerotate, iar interschimbabilitatea era limitata. Tabelul 4.3 prezinta relatia dintre diferitele socluri sau socluri pentru procesoare si cipurile compatibile cu acestea.

Tabelul 4.3   Caracteristicile soclurilor CPU

Se poate monta si DX4 non-OverDrive prin adaugarea unui adaptor regulator de tensiune de 3,3 V.

Socket 6 a fost numai o propunere de standard si nu a fost implementat in nici un fel de sistem.
Auto VRM = Auto Voltage Regulator Module - modul regulator de tensiune cu selectarea automata a

tensiunii de alimentare, in functie de pinii VID ai procesorului FC-PGA = Flip-chip pin grid array (matrice de pini cu cip separat) OD = OverDrive (procesoare de modernizare disponibile pe piata) PAC = Pin array cartridge (cartus cu matrice de pini) PGA = Pin Grid Array (matrice de pini)

PPG A = Plastic Pin Grid Array (matrice de pini pe suport de plastic) SC242 - Conector de slot cu 242 de pini SC330 = Conector de slot cu 330 de pini

SECC = Single Edge Contact Cartridge (cartus cu conector unic de margine) SPGA = Staggered Pin Grid Array (matrice de pini cu decalaj) VRM = Voltage Regulator Module - modul regulator de tensiune, cu tensiune de alimentare variabila,

stabilita in functie de tipul modulului sau de pozitia unor jumperi

Initial, toate procesoarele erau montate in socluri (sau lipite direct pe placa de baza). O data cu aparitia procesoarelor Pentium II si a primelor procesoare Athlon, atat Intel, cat si AMD au trecut la modele bazate pe sloturi, deoarece procesoarele includeau memoria cache de nivel 2 (L2), cumparata ca cipuri de memorie statica (Static RAM sau SRAM) de la producatori terti de memorie. Ca urmare, unitatea centrala de prelucrare nu mai era formata dintr-un singur cip, ci din mai multe cipuri, montate pe o placa fiica inserata intr-un slot din placa de baza. Metoda a functio­nat bine, dar implica unele costuri suplimentare pentru cipurile suplimentare de memorie cache, placa fiica in sine, slotul, capsula sau caseta procesorului, mecanismele de sustinere si de fixare fizica si radiatorul. Tinand seama de toate aceste aspecte, producerea procesoarelor bazate pe sloturi era mai scumpa decat a versiunilor anterioare, montate in socluri.

O data cu aparitia celei de-a doua generatii de procesoare Celeron, Intel a integrat memoria cache de nivel 2 pe aschia de siliciu a procesorului, adica in circuitele principale ale unitatii centrale de prelucrare, rara sa mai fie necesare cipuri suplimentare. De asemenea, procesoarele Pentium III din a doua generatie (cu numele de cod Coppermine) au fost echipate cu cache L2 pe cip, ca si procesoarele K6-3, Duron (cu numele de cod Spitfire) si procesoare Athlon din a doua generatie (cu numele de cod Thunderbird), produse de AMD (unele dintre primele versiuni ale unitatilor centrale de prelucrare Thunderbird Athlon au fost produse si in configuratia pentru Slot A). Dupa integrarea memoriei cache L2 pe cip, procesoarele au revenit la un singur cip, ceea ce insemna ca montarea acestora pe o placa separata, inserata intr-un slot, era scumpa si inutila. Datorita folosirii cache-ului L2 integrat pe cip, tendinta de incapsulare a procesoarelor s-a indreptat din nou catre socluri si probabil va ramane astfel in viitorul previzibil. Toate procesoarele moderne sunt in prezent bazate pe socluri. Pe langa faptul ca permite revenirea la incapsularea pentru socluri, memoria cache L2 pe cip ruleaza la viteza procesorului, nu la jumatate sau o treime din aceasta, asa cum se intampla in cazul memoriei cache L2 integrata pe placa, nu pe cip.

Totusi, procesorul Intel Itanium pe 64 de biti este incapsulat intr-un cartus care include memoria cache de nivel 3, dar se monteaza intr-un soclu, nu intr-un slot.

Seturile de cipuri

Nu putem vorbi despre placile de baza moderne rara sa discutam despre seturile de cipuri. Setul de cipuri defineste chiar placa de baza; ca urmare, doua placi de baza cu acelasi set de cipuri sunt identice din punct de vedere functional. Setul de cipuri contine interfata cu magistrala proceso­rului (front-side bus sau FSB), controllerele de memorie, controllerele de magistrala, controllerele de intrare/iesire si multe altele. Toate circuitele de pe placa de baza sunt continute in setul de cipuri. Daca asemanam procesorul din PC cu motorul din masina dumneavoastra, setul de cipuri reprezinta sasiul. Acesta este cadrul in care se instaleaza motorul si reprezinta conexiunile lui cu lumea exterioara. Setul de cipuri reprezinta cadrul, suspensiile, sistemul de directie, rotile si cauciucurile, transmisia, arborele, cutia de viteze, diferentialele si franele. Sasiul masinii este cel care pune in practica puterea motorului, permitand vehiculului sa porneasca, sa se opreasca si sa vireze. Intr-un PC, setul de cipuri reprezinta conexiunea dintre procesor si restul calculatorului. Procesorul nu poate sa comunice cu memoria, placile adaptoare, dispozitivele si toate celelalte demente fara sa treaca prin setul de cipuri. Setul de cipuri este axa principala si sistemul nervos central al PC-ului. Daca asemanati procesorul cu creierul uman, atunci setul de cipuri este maduva spinarii si sistemul nervos central.

Deoarece setul de cipuri controleaza interfata sau conexiunile dintre procesor si restul calcula-torului, setul de cipuri este cel care dicteaza in final tipul de procesor pe care il aveti; viteza cu care va rula acesta; viteza magistralelor; viteza, tipul si cantitatea de memorie pe care o puteti folosi si multe altele. De fapt, setul de cipuri poate fi cea mai importanta componenta a sistemului, posibil chiar mai importanta decat procesorul. Am vazut sisteme cu procesoare mai rapide depasite ca performanta de sisteme cu procesoare mai lente, dar cu un set de cipuri mai bun, la fel cum o masina mai putin puternica poate castiga o cursa datorita virajelor si franarilor mai bune. Atunci cand aleg un sistem, eu incep cu alegerea setului de cipuri, deoarece acesta dicteaza tipul procesorului, memoria, intrarile/iesirile si posibilitatile de extensie.

Evolutia seturilor de cipuri

Cand IBM a creat primele placi de baza PC, a folosit mai multe cipuri discrete (separate) pentru a completa proiectul. In afara de procesor si de coprocesorul matematic optional, pentru comple­tarea sistemului erau necesare multe alte componente. Aceste componente cuprindeau: generatorul de tact, controllerul de magistrala, temporizatorul sistemului, controllerele de intreruperi si DMA, memoria si ceasul CMOS si controllerul de tastatura. De asemenea, existau unele cipuri logice simple, utilizate pentru completarea circuitelor placii de baza, precum si, desigur, elemente ca procesorul propriu-zis, coprocesorul matematic (unitatea de calcul in virgula mobila), memoria si alte componente. Tabelul 4.4 prezinta cipurile componente initiale utilizate pe primele placi de baza PC/XT si AT.

Tabelul 4.4   Principalele cipuri utilizate pe placile de baza PC/XT si AT

Pe langa procesor/coprocesor, in primele sisteme PC si XT era folosit un set de sase cipuri pentru implementarea circuitelor principale ale placii de baza. in sistemele AT si ulterioare, IBM a imbunatatit acest model, trecand la un set de noua cipuri, in principal prin adaugarea mai multor cipuri pentru controllerele de intreruperi si DMA si a unui cip pentru memoria RAM CMOS si ceasul de timp real. Toate aceste componente erau fabricate de Intel sau de producatori cu licenta de la aceasta firma, cu exceptia cipului CMOS/ceas, care era produs de Motorola. Pentru a construi o clona (copie) a unuia din aceste sisteme IBM, ar fi fost necesare toate aceste cipuri si, in plus, multe alte cipuri logice discrete mai mici - in total, 100 sau mai multe cipuri individuale. Aceasta mentinea pretul unei placi de baza la un nivel ridicat si lasa putin spatiu pe placa pentru integrarea altor functii.

In anul 1986, o firma numita Chips and Technologies a prezentat o componenta revolutio­nara, cu indicativul 82C206, care era partea principala a primului set de cipuri pentru o placa de baza PC. Acesta era un cip care integra intr-o singura capsula toate functiile principalelor cipuri de pe placa de baza a unui sistem compatibil AT. Acest cip includea functiile urmatoarelor cipuri: generatorul de tact 82284, controllerul de magistrala 82288, temporizatorul de sistem 8254, doua controllere de intreruperi 8259, doua controllere DMA 8237 si chiar cipul CMOS/ceas MC146818. Cu exceptia procesorului, practic toate cipurile importante de pe o placa de baza PC puteau fi inlocuite cu un singur cip. Alte patru cipuri sustineau cipul 82C206, actionand ca buffere si controllere de memorie, completand practic intreaga schema a placii de baza cu un total de cinci cipuri. Firma Chips and Technologies a denumit acest prim set de cipuri CS8220. Este de prisos sa spunem ca aceasta a constituit o conceptie revolutionara in producerea placilor de baza PC. Aceasta conceptie nu numai ca a redus in mod drastic costurile necesare pentru a produce o placa de baza PC, dar a simplificat mult proiectarea unei placi de baza, iar reducerea numarului de componente a facut ca placile sa aiba mai mult spatiu pentru integrarea unor elemente care, pana atunci, se gaseau pe placi de extensie. Ulterior, cele patru cipuri care sustineau cipul 82C206 au fost inlocuite cu un nou set, de numai trei cipuri, iar intregul set a fost denumit New EnhancedA T (NEAT) CS 8221. Acesta a fost urmat de setul de cipuri Single Chip AT82C836 (SCAT), care, in final, a condensat toate cipurile intr-un singur cip.

Ideea setului de cipuri a fost copiata rapid de alti producatori. Firme ca Acer, Erso, Opti, Suntac, Symphony, UMC si VLSI au castigat o parte importanta a acestei piete. Din nefericire pentru multe dintre ele, piata seturilor de cipuri a avut un caracter temporar si multe din aceste firme au iesit de mult din aceasta afacere. in 1993, firma VLSI devenise forta dominanta pe piata seturilor de cipuri, detinand cea mai mare pondere; in anul urmator, ca mai toate firmele din acest domeniu, VLSI (care ulterior a fuzionat cu Philips Semiconductors) se lupta pentru a supravietui. Aceasta deoarece aparuse pe scena un nou producator de seturi de cipuri, care, in decurs de circa un an, avea sa domine in totalitate piata. Aceasta firma este Intel, care, incepand din 1994, detine practic monopolul pe piata seturilor de cipuri. Daca aveti o placa de baza produsa dupa 1994, care foloseste sau accepta un procesor Intel, este foarte probabil ca aceasta sa aiba si un set de cipuri Intel.

De curand, Intel a avut ceva probleme legate de seturile de cipuri, din cauza faptului ca s-a bazat pe memoria RDRAM. La inceput, in 1996, Intel a semnat cu firma Rambus un contract prin care se angaja ca suportul pentru memoria produsa de aceasta firma sa fie o caracteristica principala a seturilor de cipuri destinate PC-urilor desktop pana in anul 2001. Banuiesc ca aceasta a fost o decizie pe care Intel o regreta in prezent. Memoria RDRAM are un pret semnificativ mai mare decat memoria SDRAM - desi preturile au mai scazut in ultimul timp - si ofera unele avantaje de performanta atunci cand este folosit in modul de lucru cu canal dublu. in ultima vreme, piata calculatoarelor manifesta un interes special pentru acceptarea memoriilor SDRAM cu rata dubla de date (DDR-SDRAM). Ca urmare, Intel a lansat setul de cipuri 845 (cu numele de cod Brookdale) care permite folosirea memoriilor DDR-SDRAM pentru procesoarele Pentium 4.

Cativa producatori de seturi de cipuri s-au mentinut intr-o nisa de piata prin oferirea unor produse compatibile cu procesoarele AMD. in prezent, aceste firme sunt in principal: ALi (Acer Laboratories, Inc.), VIA Technologies, NVIDIA si SiS (Silicon integrated Systems). impreuna cu seturile de cipuri furnizate chiar de AMD, aceste firme ofera produse compatibile cu procesoarele Athlon si Duron (anterior si AMD K6). in prezent, VIA, AMD si NVIDIA par sa domine piata seturilor de cipuri pentru procesoarele Athlon/Duron.

Este interesant de retinut ca firma Chips and Technologies a supravietuit prin trecerea la proiectarea si productia cipurilor video si a gasit in aceasta piata nisa seturilor de cipuri video destinate calculatoarelor laptop si notebook. Firma a fost cumparata de Intel in 1998, ca un mijloc pentru aceasta din urma de a intra pe piata seturilor de cipuri video.

Seturile de cipuri Intel

In prezent, nu putem vorbi despre seturile de cipuri fara a discuta despre cele produse de firma Intel, deoarece aceasta detine cea mai mare parte din piata seturilor de cipuri. Este interesant de retinut ca, probabil, trebuie sa-i multumim firmei Compaq ca a "impins' firma Intel in domeniul seturilor de cipuri!

Punctul de pornire l-a constituit introducerea magistralei EISA, proiectata de Compaq in 1989. in acea perioada, Compaq a produs aceasta magistrala in colaborare cu alte firme, incercand sa o promoveze ca standard de piata. Compaq a refuzat insa sa imparta cu aceste firme setul sau de cipuri pentru magistrala EISA, un set de cipuri personalizate, necesar pentru implementarea acestei magistrale pe placa de baza.

A intrat in joc firma Intel, care a decis sa livreze seturile de cipuri care le lipseau celorlalte firme producatoare de calculatoare si care doreau sa cumpere placi de baza cu magistrale EISA. Dupa cum se stie foarte bine acum, magistrala EISA nu a devenit un succes de piata, cu exceptia unei scurte perioade de dominatie in domeniul serverelor, dar Intel a prins gustul afacerii cu seturile de cipuri si se pare ca nu-1 va mai uita. O data cu introducerea procesoarelor 286 si 386, Intel a devenit nerabdatoare vazand cat de mult timp le trebuia celorlalte firme pentru a crea seturile de cipuri destinate noului procesor, intarziind astfel introducerea placilor de baza corespunzatoare. De exemplu, au trecut mai bine de doi ani intre lansarea procesorului 286 si aparitia primelor placi de baza 286. La fel, a fost nevoie de mai mult de un an pentru aparitia primelor placi de baza 386 dupa lansarea procesorului 386. Intel nu isi putea vinde procesoarele in cantitati suficiente pana nu existau placile de baza compatibile cu acestea, astfel incat s-a gandit ca, prin dezvoltarea in paralel cu un nou procesor a seturilor de cipuri pentru placa de baza corespunzatoare, va putea impulsiona afacerea placilor de baza prin livrarea unor seturi de cipuri complete, care puteau fi folosite imediat de producatorii de placi de baza.

Intel a testat aceasta strategie prin lansarea, in aprilie 1989, a seriei 420 de seturi de cipuri impreuna cu procesorul 486. Astfel, producatorii de placi de baza au putut sa inceapa imediat lucrul si nu au trecut decat cateva luni pana la aparitia primelor placi de baza 486. Desigur, ceilalti producatori de seturi de cipuri nu au fost multumiti; acum Intel devenise un concurent si, evident, Intel putea lansa intotdeauna pe piata primele seturi de cipuri pentru noile procesoare!

Intel si-a dat apoi seama ca produce atat procesoarele, cat si seturile de cipuri, ceea ce insemna 90% dintr-o placa de baza tipica. Ce cale mai buna putea exista de a asigura disponibilitatea placilor de baza pentru procesorul Pentium la lansarea acestuia decat producerea propriilor placi de baza pana la data respectiva? in momentul aparitiei primului procesor Pentium, in 1993, Intel a lansat atat setul de cipuri 430LX, cat si o placa de baza completa. Acum, pe langa firmele producatoare de seturi de cipuri, Intel a suparat si producatorii de placi de baza. Nu numai ca Intel era principalul furnizor de componente pentru producerea placilor de baza complete (procesoare si seturi de cipuri), dar acum construia si vindea placi de baza complete. in 1994, Intel domina piata procesoarelor si seturilor de cipuri, dar patrunsese puternic si pe piata placilor de baza.

Acum, pe masura ce dezvolta noi procesoare, firma dezvolta simultan noi seturi de cipuri si chiar placi de baza complete, ceea ce inseamna ca acestea pot fi lansate si livrate in mod corelat. Se elimina astfel decalajul dintre prezentarea de noi procesoare si aparitia placilor de baza si a sistemelor capabile sa le utilizeze, asa cum se intampla la inceputurile acestei industrii. Pentru consumator, aceasta inseamna ca nu mai trebuie sa astepte aparitia noilor sisteme. De la lansarea primului procesor Pentium in 1993, putem cumpara sisteme complete chiar in ziua in care este lansat un nou procesor.

La cursurile mele, intreb cati dintre cursantii din clasa au calculatoare marca Intel. Desigur, Intel nu comercializeaza un calculator sub nume propriu, astfel incat nimeni nu crede ca ar avea un calculator marca Intel. Dar daca placa dumneavoastra de baza a fost produsa de Intel, atunci, dupa parerea mea, aveti un calculator marca Intel, cel putin din punct de vedere al componentelor. Este oare important daca Dell, Gateway sau Micron a fost firma care a instalat aceeasi placa de baza Intel intr-o carcasa cu un aspect usor diferit si pe care si-a scris numele? Daca va uitati sub capac, veti vedea ca multe, daca nu cele mai multe dintre sistemele oferite de producatorii importanti sunt identice, deoarece folosesc, in principiu, aceleasi componente. Desi din ce in ce mai multi producatori importanti ofera sisteme bazate pe procesoare Athlon si Duron, ca alternativa la cele produse de Intel, nici un producator nu domina piata placilor de baza AMD in maniera in care domina Intel vanzarile OEM catre principalii producatori de sisteme.

Pentru a mentine preturile la un nivel scazut, multe sisteme bazate pe placi de baza micro-ATX, din domeniul de intrare al preturilor, folosesc placi care nu sunt produse de Intel. Totusi, chiar daca multe firme produc placi de baza compatibile Intel pentru modernizari ulterioare sau firme locale care asambleaza calculatoare, Intel inca domina piata OEM principala a sistemelor de nivel mediu si ridicat.

Numerele de model ale seturilor de cipuri Intel

Incepand cu procesoarele 486, in 1989, Intel a introdus un sistem de numerotare a seturilor sale de cipuri, dupa cum urmeaza:

Numarul setului de cipuri    Familia de procesoare

420xx P4 (486)

430xx P5 (Pentium)

440xx P6 (Pentium Pro/Pentium Il/Pentium III)

8xx   P6 (Pentium Il/Pentium Ill/Pentium 4) cu arhitectura centralizata

450xx P6 Server (Pentium Pro/Pentium Il/Pentium III Xeon)

Numerele seturilor de cipuri din acest tabel reprezinta o abreviere a numerelor propriu-zise ale seturilor de cipuri, imprimate pe fiecare cip in parte. De exemplu, unul din cele mai raspandite seturi de cipuri Pentium II/III este 440BX, care este format, de fapt, din doua componente: North Bridge 82443BX si South Bridge 82371EX. La fel, setul de cipuri 850 este compatibil cu procesoarele Pentium 4 si este format din doua parti principale: 82850 Memory Controller Hub (MCH) si 82801 BA I/O Controller Hub (ICH2). Citind emblema firmei (Intel sau alta) si combinatia de numere si litere de pe cipurile mai mari de pe placa dumneavoastra de baza, de obicei puteti identifica rapid setul de cipuri folosit.

Intel a folosit doua arhitecturi distincte pentru seturile de cipuri: o arhitectura cu punti de nord si de sud (North/South Bridge) si o arhitectura centralizata (hub) mai recenta. Toate seturile de cipuri mai recente, din seria 800, folosesc arhitectura centralizata.

Seturile de cipuri AMD Athlon/Duron

AMD si-a asumat un mare risc in privinta procesoarelor Athlon si Duron. Prin lansarea acestor procesoare, AMD a decis pentru prima data sa creeze un cip compatibil Intel din punct de vedere software, dar nu si direct ca hardware sau din punct de vedere al configuratiei pinilor. in timp ce procesoarele din seria K6 pot fi instalate in soclurile Socket 7 proiectate de Intel pentru linia de procesoare Pentium, procesoarele AMD Athlon si Duron au configuratia pinilor diferita de a cipurilor Pentium II/III si Celeron. Aceasta a insemnat si faptul ca, la lansarea procesoarelor Athlon si Duron, AMD nu putea folosi seturile de cipuri si placile de baza existente: era necesar fie sa creeze seturi de cipuri si placi de baza proprii, fie sa gaseasca firme care sa faca acest lucru.

Se pare ca riscul a meritat. AMD a reusit sa patrunda pe piata cu un set de cipuri propriu, numit AMD-750 (si avand numele de cod Irongate). Setul de cipuri AMD 750 este format din doua componente: 751 System Controller (North Bridge) si 756 Peripheral Bus Controller (South Bridge). De curand, AMD a lansat pentru procesoarele Athlon/Duron setul de cipuri AMD-760, care este primul set de cipuri important compatibil cu memoria DDR SDRAM. Este format din doua cipuri - AMD-761 System Bus Controller (North Bridge) si AMD-766 Peripheral Bus Controller (South Bridge). Si alte companii, cum ar fi VIA Technologies, NVIDIA si SiS, au lansat seturi de cipuri proiectate special pentru procesoarele Socket/Slot A produse de AMD. Aceasta a permis producatorilor de placi de baza sa asigure compatibilitatea cu aceste cipuri, iar procesoarelor Athlon si Duron sa cucereasca o parte semnificativa din piata dominata anterior de Intel.

Arhitectura North/South Bridge

Cele mai multe dintre primele seturi de cipuri Intel (si practic toate seturile de cipuri produse de alte firme) sunt impartite intr-o arhitectura pe mai multe straturi, cuprinzand sectiunile North Bridge (puntea de nord), South Bridge (puntea de sud) si cipul Super I/O.

Puntea de nord (North Bridge). Numita astfel deoarece face legatura dintre magistrala de mare viteza a
procesorului (400/266/200/133/100/66 MHz) si magistralele mai lente AGP (533/266/133/66
MHz) si PCI (33 MHz). Componentele sectiunii North Bridge sunt cele care dau denumirea setului
de cipuri; aceasta inseamna ca, de exemplu, ceea ce numim setul de cipuri 440BX provine din faptul
ca numarul de reper al cipului North Bridge pentru acest set este 82443BX.

Puntea de sud (South Bridge). Numita astfel deoarece face legatura dintre magistrala PCI (66/33
MHz) si magistrala ISA, si mai lenta (8 MHz).

Cipul Super I/O. Acesta este un cip separat atasat la magistrala ISA si nu este considerat o parte
componenta a setului de cipuri, deseori provenind de la un producator tert, cum ar fi National
Semiconductor sau Standard MicroSystems Corp. (SMSC). Cipul Super I/O contine elemente
periferice frecvent folosite care au fost combinate intr-un singur cip.

►► Vezi sectiunea "Cipuri Super I/O', pag. 279 (in acest capitoli

Seturile de cipuri au evoluat de-a lungul anilor, asigurand compatibilitatea cu diferite proce­soare, viteze de magistrala, conexiuni periferice si alte caracteristici.

Figura 4.26 prezinta o placa de baza AMD Socket A tipica, folosind o arhitectura North/South Bridge, cu localizarea tuturor cipurilor si componentelor.

Puntea de nord (North Bridge) este numita uneori PAC {PCI/AGP Controller). Sectiunea North Bridge este, in esenta, componenta principala a placii de baza si, in afara de procesor, este singurul circuit al placii de baza care functioneaza in mod normal la viteza integrala a placii de baza (magistrala procesorului). Majoritatea seturilor moderne de cipuri folosesc o sectiune North Bridge formata dintr-un singur cip; unele din seturile mai vechi de cipuri erau insa compuse din pana la trei cipuri separate pentru a forma intregul circuit North Bridge.

Sectiunea South Bridge este componenta mai lenta a setului de cipuri si a fost intotdeauna formata dintr-un singur cip. Sectiunea South Bridge este o componenta oarecum interschim­babila, in sensul ca diferite seturi de cipuri North Bridge sunt proiectate adeseori pentru a utiliza aceeasi componenta South Bridge. Aceasta conceptie modulara a setului de cipuri permite costuri mai reduse si o mai mare flexibilitate pentru producatorii de placi de baza. Sectiunea South Bridge se conecteaza la magistrala PCI de 33 MHz si contine interfata cu magistrala ISA de 8 MHz. De asemenea, in mod normal, South Bridge contine interfetele duble de controller de hard-disc, IDE, una sau doua interfete USB si, in modelele mai recente, functiile CMOS RAM si de ceas. Sectiunea South Bridge contine toate componentele care formeaza magistrala ISA, inclusiv controllerele de intreruperi si DMA.

A treia componenta a placii de baza, cipul Super I/O, este conectat la magistrala ISA de 8 MHz si contine toate perifericele standard incorporate intr-o placa de baza. De exemplu, cele mai multe cipuri Super I/O contin porturile seriale, portul paralel, controllerul de discheta si interfata cu mouse-ul si tastatura. Optional, pot contine circuitele CMOS RAM/Ceas, controllerele IDE si interfata pentru portul de jocuri. Sistemele care integreaza porturi IEEE-1394 si SCSI folosesc ci puri separate pentru aceste tipuri de porturi.

Unele placi includ o componenta Super-South Bridge, care incorporeaza functiile puntii de sud si ale cipului Super I/O pe un singur cip.

Arhitectura centralizata (hub)

Cipurile mai noi din seria 800 folosesc o arhitectura centralizata (hub architecture), in care cipul fostei punti de nord (North Bridge) se numeste acum Memory Controller Hub (MCH), iar fosta punte de sud (South Bridge) se numeste acum I/O Controller Hub (ICH). in loc sa conecteze componentele prin magistrala PCI, asa cum se intampla in modelul North/South Bridge standard, acestea sunt conectate printr-o interfata de distributie (hub interface) dedicata, care este de doua ori mai rapida decat magistrala PCI. Modelul centralizat ofera cateva avantaje fata de modelul North/South Bridge conventional:

Este mai rapid. Interfata de distributie cu tact cvadruplu (4X), la 66 MHz, pe 8 biti (4 x 66 MHz
x 1 octet = 266 MB/sec), care are un randament de doua ori mai mare decat interfata PCI (33
MHz x 32 biti = 133 MB/sec).

Reduce incarcarea magistralei PCI. Interfata de distributie este independenta de magistrala PCI si
nu partajeaza sau ocupa largimea de banda a acesteia pentru traficul setului de cipuri sau al
cipului Super I/O. in acest fel se imbunatatesc performantele celorlalte dispozitive conectate la
magistrala PCI, deoarece magistrala PCI nu mai este implicata in tranzactiile setului de cipuri.

Reduce cablarea pe placa. Desi de doua ori mai rapida decat magistrala PCI, interfata de distributie
are o latime de numai 8 biti si are nevoie de numai 15 semnale cablate pe placa de baza. Prin
comparatie, magistrala PCI are nevoie de nu mai putin de 64 de semnale pe placa, ceea ce cauzeaza
cresterea nivelului de interferente electromagnetice (EMI), o mai mare susceptibilitate la degra­-
darea semnalelor si aparitia zgomotelor si cresterea costurilor de fabricare a placilor de baza.

Interfata centralizata permite atingerea unei rate mai mari de transfer pentru dispozitivele PCI, deoarece la magistrala PCI nu mai este conectat cipul South Bridge (care transfera si traficul cipului Super I/O). Prin ocolirea magistralei PCI, arhitectura centralizata permite atingerea unei rate de transfer mai mari si pentru dispozitivele conectate la cipul I/O Controller Hub (anterior South Bridge), cum ar fi noile unitati de mare viteza ATA-100 si interfetele USB 2.0.

Interfata centralizata este si foarte economica, avand latimea de numai 8 biti. Desi aceasta latime pare prea mica pentru a fi utila, are un motiv bine intemeiat. Daca interfata are o latime de numai 8 biti, foloseste numai 15 semnale, in comparatie cu cele 64 de semnale necesare interfetei cu magistrala PCI pe 32 de biti folosita de modelul North/South Bridge. Numarul mai mic de pini inseamna si mai putine trasee de circuit pe placa, mai putine zgomote si interferente. De asemenea, cipurile au mai putini pini, ceea ce inseamna ca sunt mai mici si mai ieftine.

Desi transfera numai 8 biti la un moment dat, interfata de distributie executa patru transferuri in fiecare ciclu, la o frecventa de 66 MHz. Aceasta inseamna un randament real de 4 x 66 MHz x 1 octet = 266 MB/secunda, adica de doua ori mai mult decat largimea de banda a magistralei PCI, care are latimea de 32 de biti, dar executa un singur transfer in fiecare ciclu, la o frecventa de 33 MHz, ceea ce inseamna o largime totala de banda de 133 MB/secunda. Ca urmare, prin folosirea unui model cu latime mica, dar viteza foarte mare, interfata de distributie obtine performante mai bune cu costuri mai scazute si integritate mai buna a semnalelor decat vechiul model cu punti de nord si de sud.

Circuitul MCH realizeaza interfata dintre magistrala de mare viteza a procesorului (400/133/ 100/66 MHz), interfata de distributie (66 MHz) si magistrala AGP (533/266/133/66 MHz), in timp ce circuitul ICH realizeaza interfata intre interfata de distributie (66 MHz), porturile ATA (IDE) (66/100 MHz) si magistrala PCl(33 MHz).

In plus, circuitul ICH include o noua magistrala cu numar redus de pini (low-pin-count sau LPC), reprezentand, in esenta, o versiune cu latimea de 4 biti a magistralei PCI, destinata conectarii cipurilor ROM BIOS si Super I/O de pe placa de baza. Folosind aceleasi patru semnale pentru date, adrese si comenzi, sunt necesare numai noua semnale suplimentare pentru implementarea magistralei, ceea ce inseamna un total de 13 semnale. in acest fel este redus drastic numarul de trasee necesare pentru conectarea cipurilor ROM BIOS si Super I/O dintr-un sistem, in comparatie cu cele 96 de semnale ale magistralei ISA necesare seturilor de cipuri North/South Bridge care foloseau magistrala ISA ca interfata pentru aceste dispozitive. Magistrala LPC are o largime maxima de banda de 6,67 MB/sec, care este apropiata de largimea de banda a magistralei ISA si mai mult decat suficienta pentru dispozitive precum cipurile ROM BIOS si Super I/O.

Figura 4.27 prezinta o placa de baza tipica Intel care foloseste arhitectura centralizata - setul de cipuri Intel DB850GB, compatibil cu procesoarele Intel Pentium 4. Spre deosebire de alte placi de baza Intel mai ieftine bazate pe arhitectura centralizata, setul de cipuri Intel 850 DB85OGB nu include circuitele video.

Sa incepem prin a examina seturile de cipuri cele mai raspandite, incepand cu cele folosite pentru placile de baza 486 si ajungand pana la ultimele seturi de cipuri Pentium III/Celeron, Athlon/Duron si VIA.

Primele seturi de cipuri Intel 386/486

Primul set complet de cipuri Intel pentru placi de baza a fost setul de cipuri 82350 pentru procesoarele 386DX si 486. Acest set de cipuri nu a avut prea mult succes, in principal din cauza ca magistrala EISA nu era prea raspandita si existau multi alti producatori de placi de baza standard 386 si 486. Piata s-a schimbat foarte rapid, iar Intel a renuntat la sustinerea magistralei EISA si a prezentat seturile de cipuri 486, care au avut mai mult succes.

Tabelul 4.5 prezinta seturile de cipuri Intel 486.

A  Codec audio AD1881/AD1885 (optional)

(ICH2)

B  Conector AGP (conector AGP Pro la 1,5 V optional)

C  Intel 82850 Memory Controller Hub (MCH)

D  Conectoare de pe panoul din spate

E  Conpctor de alimentare la +12 V (ATX12V)

F   Soclu pentru procesor Pentium 4

G  Monitor hardware

H  RAMBUS Bank 0 (RIMM1 si RIMM2)

I    RAMBUS Bank 1 (RIMM3 si RIMM4)

J   Conector de alimentare

K  Conector auxiliar de alimentare

L  Conector pentru unitatea de discheta

N Intel 82801 BA I/O Controller Hub

O    Controller I/O SMSC LPC47M102

P Conector pentru panoul frontal

Q    Monitor termic imbunatatit si dispozitiv

de comanda pentru ventilator R R Baterie

S Firmware Hub (FWH) SST 49LF004A de 4 Mbiti

T  Difuzor

U    Conectoare de magistrala PCI pentru

placi suplimentare

V Conector CNR (Communication and

Figura 4.27    Placa de baza Intel DB850CB, prezentand localizarea componentelor. Ilustratie folosita cu permisiunea firmei Intel Corporation.

Tabelul 4.5    Seturile de cipuri pentru placile de baza Intel 486

(continuare)

Tabelul 4.5   Continuare

AGP = Accelerated Graphics Port

FPM = Fast Page Mode

PCI = Peripheral Component Interconnect

SMP = Symmetric Multi-processing (doua procesoare)

Nota: Specificatia PCI 2.1 permite operatiunile PCI concurente.

Seriile de seturi de cipuri 420 au fost primele care au folosit modelul North/South Bridge, pe care inca se bazeaza cele mai multe seturi de cipuri actuale.

Seturile de cipuri din generatia a 5-a (clasa Pentium P5)

O data cu aparitia procesorului Pentium, in martie 1993, Intel a prezentat si primul sau set de cipuri Pentium, cu indicativul 430LX (cu numele de cod Mercury). Acesta a fost primul set de cipuri Pentium de pe piata si a marcat momentul in care Intel a preluat conducerea in acest domeniu. Alte firme producatoare au avut nevoie de cateva luni, de un an sau chiar mai mult pentru a reusi sa scoata propriile seturi de cipuri Pentium. incepand cu aparitia seturilor de cipuri Pentium, Intel a dominat piata seturilor de cipuri fara ca o alta firma sa se poata macar apropia. Tabelul 4.6 prezinta seturile de cipuri pentru placile de baza Intel Pentium. Remarcati ca nici unul dintre aceste seturi de cipuri nu este compatibil cu standardul AGP; compatibilitatea AGP a fost asigurata pentru prima data de Intel in seturile de cipuri pentru procesoarele Pentium Ii/Celeron.

Tabelul 4.6    Seturile de cipuri pentru placile de baza Intel Pentium

EDO = Extended Data Out

FPM = Fast Page Mode

PIIX = PCI ISA IDE Xcelerator

SDRAM = Synchronous Dynamic RAM

SIO = System I/O

SMP = Symmetric Multi-processing  (doua procesoare)

Nota

PCI 2.1 permite operatiunile PCI concurente, permitand mai multor placi PCI sa execute tranzactii in acelasi timp, ceea ce duce la obtinerea unor viteze mai mari.

Tabelul 4.7 prezinta toate cipurile Intel South Bridge valabile, care reprezinta cea de-a doua componenta a seturilor moderne de cipuri Intel pentru placi de baza.

Tabelul 4.7   Cipurile Intel South Bridge

ACPI = Advanced Configuration and Power Interface Specification

BMIDE = Bus Master IDE

ICH = I/O Controller Hub

IDE = Integrated Drive Electronics (AT Attachment)

PIIX = PCI ISA IDEXcelerator

SIO = System I/O

SMM = System Management Mode

UDMA = Ultra-DMA IDE

USB = Universal Serial Bus

Subcapitolele care urmeaza detaliaza toate seturile de cipuri pentru placile de baza Pentium si caracteristicile acestora.

Ramane o chestiune de preferinta personala si amplasament al sistemului daca alegeti o carcasa desktop sau una dintre carcasele tower. Majoritatea utilizatorilor considera ca sistemele tower sunt mai spatioase si se poate lucra mai usor cu ele, iar carcasele full-tower dispun de o multime de locasuri pentru diverse dispozitive de stocare. Carcasele tower au, de obicei, suficiente locasuri pentru a accepta unitati de dischete, mai multe unitati de hard-disc, unitati de CD-ROM, unitati de banda si orice altceva ati dori sa instalati. Totusi, unele dintre carcasele de birou pot avea la fel de mult loc ca si carcasele tower, in special ca si modelele mini- si midi-tower. De fapt, o carcasa tower este uneori considerata o carcasa de birou rasturnata pe o parte. Unele carcase sunt convertibile -ele pot fi utilizate fie in orientare desktop, fie tower.

Sugestie

Sistemele minitower sau microtower reprezinta o exceptie de la regula carcasei tower incapatoare. Aceste sisteme folosesc, in mod normal, placa de baza Micro-ATX si pot avea numai doua sau trei locasuri de unitate. Aceste sisteme sunt aproape la fel de dificil de lucrat cu ele ca un sistem slimline.

In ceea ce priveste sursa de alimentare, cel mai important aspect pe care trebuie sa il aveti in vedere este numarul de dispozitive pe care planuiti sa il instalati in sistem si consumul de energie electrica al acestora. Capitolul 21 descrie modul de calcul al puterii necesare hardware-ului sistemului dumneavoastra si de alegere a sursei de alimentare potrivit necesitatilor.

Vezi "Calculul puterii consumate', pag. 1172.

Cand va construiti propriul dumneavoastra sistem, ar trebui sa aveti mereu in vedere moderni­zarea. Un PC personalizat corect conceput ar trebui sa va tina mult mai mult decat unul cumparat de gata, deoarece puteti adauga si inlatura componente mult mai usor. Cand alegeti o carcasa si o sursa de alimentare, pastrati loc pentru extensii, in ipoteza ca veti avea nevoie la un moment dat de un alt hard disc sau ca va aparea pe piata un dispozitiv nou, fara de care nu ati putea trai. Ca sa vorbim mai concret, asigurati-va ca detineti cel putin doua locasuri de unitate interna goale si alegeti o sursa de alimentare supradimensionata fata de ceea ce aveti nevoie pentru echipamentul actual.

Placa de baza

Pentru placile de baza se folosesc mai multe tipodimensiuni. Tipodimensiunea se refera la dimen­siunile fizice si marimea placii de baza, si dicteaza tipul de carcasa in care va incapea placa. Tipo-dimensiunile de placi de baza standard, disponibile pentru constructorii de sistem sunt urmatoarele:

Tipodimensiuni invechite

Baby-AT

AT cu dimensiuni integrale

LPX (semipatentat)

Tipodimensiuni moderne

ATX

Micro-ATX

Flex-ATX

NLX

Toate celelalte

Conceptii patentate (unele sisteme notebook / portabile de la Compaq,  Dell Optiplex,
Hewlett-Packard s.a.m.d.); dimensiunile dintre 1996 si 2000 pentru Dell folosesc tipodi­-
mensiunea ATX, dar cu asezare diferita a pinilor de iesire.

Modelul placii de baza ATX este, de departe, cel mai cujyxsc.ut si cekmai bun model de placa de baza pentru majoritatea persoanelor care isi construiesc, astazi, propriile sisteme. ATX reprezinta o arhitectura deschisa, care imbunatateste in mai multe moduri modelul Baby-AT, afectand alte componente ale calculatorului, ca de exemplu carcasa si sursa de alimentare. O placa de baza ATX are aceleasi dimensiuni de baza ca placa Baby-AT; totusi, pozitia pe care o are in carcasa este rotita cu 90 de grade fata de pozitia standard a placii Baby-AT. Ea plaseaza sloturile paralel cu latura scurta a placii, lasand mai mult loc altor componente, fara sa interfereze cu placile de extensie.

Componentele care genereaza multa caldura, printre care procesorul si memoria, se gasesc langa sursa de alimentare, pentru racire mai buna si acces mai usor la procesor si soclurile de memorie. Placile de baza ATX sunt caracterizate de un grad inalt de integrare a porturilor dar, spre deosebire de placile de baza Baby-AT, toate porturile externe ATX sunt inglobate in placa de baza si sunt montate pe o singura parte a sloturilor de extensie. Nu va fi nevoie de folosirea cablurilor panglica greoaie, usor de distrus sau cu intreruperi de conexiuni, care erau folosite de placile Baby-AT pentru a duce porturile de mouse, seriale, paralel sau USB la partea din spare a sistemului.

Sursa de alimentare ATX dispune de un conector reproiectat, cu cheie unica (simplu!), care nu poate fi conectat invers sau descentrat. Introducerea conectoarelor sursei de alimentare invers sau descentrat cu un pin se face usor in modelul Baby-AT, iar rezultatul este catastrofal: placa de baza este distrusa in momentul in care se porneste alimentarea. Acest lucru este imposibil cu conectorul de alimentare tip ATX, care se afla intr-o carcasa cu cheie. Aceasta sursa de alimentare furnizeaza placii de baza tensiunea de 3,3 V, utilizata curent de multe dintre procesoarele mai noi si de alte componente. Sursele de alimentare ATX au fost proiectate, de asemenea, astfel incat sa accepte caracteristicile superioare de gestionare a consumului de energie electrica, regasite astazi in BIOS si in sistemele de operare.

Tipodimensiunea micro-ATX este o varianta ulterioara a modelului ATX, conceputa pentru a fi utilizata in sistemele cu pret scazut. Arhitectura micro-ATX este compatibila retroactiv cu ATX si indica o placa de baza fizic mai mica, asa cum o spune numele ei. Aceste placi de baza mai mici pot fi instalate in carcase standard ATX sau in carcase mai mici, concepute special pentru placi micro-ATX.

Alte tipodimensiuni de placi de baza utilizate in prezent sunt LPX si NLX. Acestea necesita folosirea unei carcase low-profile si nu sunt recomandabile atunci cand va construiti singur sistemul, datorita numarului mare de modele de carcasa si de placi multiextensie, extensibilitatii limitate, impusa de arhitectura placii de baza si a carcasei, si datorita dificultatii de a lucra intr-un spatiu atat de mic. Unele placi de baza LPX folosesc o placa multiextensie verticala pentru a monta sloturi de extensie paralel cu placa de baza, pe cand altele folosesc o placa multiextensie in forma de T, care inalta sloturile de extensie deasupra placii de baza.

Datorita diferentelor intre sisteme cu placi de baza LPX, este foarte dificil sa modernizati placa de baza pe un sistem care foloseste tipodimensiunea LPX. Tipodimensiunea NLX este un alt standard deschis dezvoltat de Intel, cu caracteristici comparabile cu ATX, dar definind o combi­natie de carcasa si placa de baza stil Slimline. Sistemele bazate pe standardul NLX nu ar trebui sa aiba problemele de compatibilitate pe care le au sistemele LPX, dar raman inca problemele inerente ale modelului Low-Profile. Aceste tipodimensiuni sunt cunoscute printre clientii persoane juridice si consumatorii incepatori datorita dimensiunii reduse si conceptiei "totul pe placa de baza,,. Totusi, placile de baza NLX pentru inlocuiri sunt prea putin cautate comparativ cu abundenta de placi de baza ATX si micro-ATX de pe piata.

Observatie

Pentru a afla mai multe despre toate tipodimensiunile de placi de baza, consultati capitolul 4, "Placi de baza si magistrale'. Puteti, de asemenea, sa gasiti documentele standard de referinta, care detaliaza tipodimensiunile moderne in situl Web pentru tipodimensiuni desktop https: / / www.formfactors.org.

Pe langa tipodimensiune, cand alegeti o placa de baza va trebui sa luati in considerare si alte diverse caracteristici. Sectiunile urmatoare trateaza fiecare dintre aceste caracteristici.

Procesorul

In unele cazuri, placa de baza se livreaza cu procesorul deja instalat. Unii dintre furnizorii de placi de baza prefera sa instaleze si procesorul si sa garanteze placa si procesorul ca pe un tot unitar. Acest lucru nu este insa obligatoriu si de aceea este perfect posibil sa achizitionati separat placa de baza si procesorul. Celor mai multe companii care vand placi de baza le convine sa va vanda procesorul tot atunci si va vor oferi o oarecare reducere cand le cumparati impreuna. in unele cazuri, veti primi o garantie extinsa asupra procesorului si placii de baza daca ele sunt asamblate si testate de catre furnizor. Chiar si asa, puteti cumpara placa de baza si procesorul separat, daca doriti.

Placile de baza pe care le aveti in vedere ar trebui sa aiba unul dintre urmatoarele socluri sau sloturi:

Soclu A (Socket A). Suporta procesoare Athlon si Duron de la AMD.

Soclu 478 (Socket 478). Suporta a doua generatie de procesoare Intel Pentium 4.

Soclu 603 (Socket 603). Suporta procesoare Intel Xeon (bazate pe Pentium 4, folosite, de obicei,
in server).

Urmatoarele tipuri de sloturi si de socluri pot fi, si ele, achizitionate, dar nu mai sunt suportate de ultimele modele de microprocesoare si vor limita optiunile dumneavoastra de modernizare viitoare:

Slot 1 (numit si SC-242). Suporta versiunile de sloturi ale procesoarelor Intel Pentium III,
Celeron si Pentium II.

Slot 2 (numit si SC-330). Suporta procesoarele Intel Pentium III Xeon si Pentium II Xeon.

Soclu 7 (Socket 7, numit si Super7 daca este mai rapid de 66 MHz). Suporta procesoare Intel
Pentium, Pentium MMX; AMD K5, K6, K6-2 si K6-3; Cyrix 6x86 si 6x86MX; MII.

Slot A. Suporta procesoarele originale AMD Athlon.

Soclu 370 (Socket 370, numit si PGA370). Suporta versiunile pe soclu ale procesoarelor Intel
Pentium III si Celeron.

Soclu 423 (Socket 423). Suporta versiunile initiale de procesor Intel Pentium 4.

Intrucat placa de baza pe care o alegeti dicteaza sau limiteaza alegerea procesorului, ar trebui sa alegeti, mai intai, procesorul. in zilele noastre, alegerea procesorului strabate gama de la AMD Duron si Intel Celeron la capatul de jos pana la AMD Athlon si Intel Pentium 4 la capatul de sus. Pentru a afla mai multe despre acestea si toate celelalte procesoare, consultati capitolul 3, "Tipuri

de microprocesoare si caracteristici'.

In functie de placa de baza pe care o alegeti, ar putea exista jumpere de fixat pe placa de baza. De asemenea, s-ar putea sa existe jumpere care controleaza tensiunea de alimentare a procesorului. in mod obisnuit, placile cu soclu 7 si Super7 poseda jumpere pentru viteza magistralei pe placa de baza, multiplicator de procesor si parametri de tensiune ai procesorului. Daca achizitionati acest tip de placa, va trebui sa verificati cu atentie corectitudinea acestor parametri; in caz contrar sistemul nu va functiona corect. intr-o situatie extrema, puteti distruge procesorul cu o tensiune stabilita la un nivel prea mare, de exemplu.

Toate soclurile de procesor moderne gestioneaza acesti parametri automat, astfel incat exista un pericol redus de stabilire incorecta a lor. Chiar si asa, unele placi dispun de contraactiune asupra parametrilor alesi automat, ceea ce poate fi folositor pentru aceia care intentioneaza sa ultradina-mizeze sau sa forteze tactul procesorului. Cele mai multe dintre aceste placi folosesc configurarea din BIOS pentru a controla aceste contraactiuni, astfel incat nu este necesar nici un jumper sau comutator.

Seturile de cipuri

In afara procesorului, principala componenta de pe o placa de baza se numeste set de cipuri. in mod obisnuit, acesta este un set de unu pana la cinci cipuri, care contine circuitele principale ale placii de baza. Aceste seturi de cipuri inlocuiesc cele 150 sau mai multe componente separate care erau utilizate in sistemele IBM AT originale si permit proiectantului placii de baza sa creeze cu usurinta un sistem functional din doar cateva subansamble. Setul de cipuri contine toate circuitele placii de baza, cu exceptia procesorului si a memoriei din cele mai multe sisteme.

Intrucat setul de cipuri reprezinta chiar placa de baza, setul de cipuri folosit de o anumita placa de baza are un efect puternic asupra performantelor placii. El dicteaza parametrii si limitarile placii, ca de exemplu capacitatea si viteza memoriei, tipurile de procesoare si vitezele lor, magistralele suportate si vitezele lor, si altele. Daca vreti ca sistemul dumneavoastra sa inglobeze tehnologii noi, ca AGP (Accelerated Graphics Port) sau USB (Universal Serial Bus), va trebui sa va asigurati ca placa de baza are un set de cipuri care accepta aceste caracteristici.

Deoarece seturile de cipuri sunt in continua inovatie si imbunatatire, nu va pot prezenta o lista completa a lor si a functiilor lor; totusi, veti gasi o descriere detaliata a multora dintre ele in capitolul 4. Pe piata, exista in prezent mai multe seturi de cipuri cu performante de nivel ridicat. Cele mai bune dintre ele ofera suport pentru memorii DRAM sincron (SDRAM), SDRAM cu frecventa dubla a datelor (DDR SDRAM) sau DRAM Rambus (RDRAM); magistrale PCI si AGP 4x sau mai rapide, interfata de configurare avansata si de gestionare a consumului (Advanced Configuration and Power Interface, ACPI) si suport pentru Ultra-DMA ATA (IDE).

Vezi "Seturi de cipuri', pag. 219.

« Vezi "A stii ce sa cautati (criterii de selectie pentru placa de baza)', pag. 338.

In mod clar, selectarea unui set de cipuri trebuie sa se bazeze din plin pe procesorul pe care il alegeti si pe componentele suplimentare pe care intentionati sa le instalati in calculator.

Totusi, indiferent de setul de cipuri pe care il cautati, va recomand verificarea urmatoarelor caracteristici suportate:

suport pentru magistrala de procesor de 133 MHz sau mai rapida,

suport pentru DDR SDRAM sau RDRAM (memoria principala),

suport de memorie pentru coduri de corectie a erorilor {Error Correcting Code, ECC),

functii de economisire a energiei prin interfata de configurare avansata si de gestionare a consu­
mului {Advanced Configuration and Power Interface, ACPI),

AGP 4x sau mai rapid,

interfete duale Ultra-ATA/100 sau Serial ATA,

suport pentru USB 2.0 (USB de viteza marita).

Cele mai multe seturi de cipuri mai bune de pe piata actuala ar trebui sa aiba aceste caracteristici sau mai multe. Daca vreti sa va construiti un PC de ultima ora (cel putin dupa standardele acestei saptamani), va trebui sa luati in considerare cele mai rapide procesoare disponibile. Asigurati-va.ca nu veti pierde din investitia pe care ati facut-o pentru cel mai capabil procesor utilizand un set de cipuri care nu ii exploateaza in totalitate posibilitatile.

Cand concepeti sistemul, luati in consideratie cu atentie numarul si tipul placilor de extensie pe care intentionati sa le instalati. Apoi asigurati-va ca placa de baza selectata are suficiente sloturi si ca acestea sunt de tipul de magistrala potrivit cu perifericele alese (ISA, PCI si AGP). intrucat multe placi mai noi nu poseda sloturi ISA, ar fi timpul sa va debarasati de oricare placa ISA pe care o detineti si sa le inlocuiti cu versiuni PCI, mai capabile.

Cand cumparati o placa de baza, va recomand insistent sa luati legatura cu producatorul de seturi de cipuri pentru a obtine documentatia (denumita de obicei carte tehnica) celui pe care il detineti. Aceasta explica modul in care functioneaza controllerele de memorie si de cache, precum si multe alte dispozitive din sistem. Documentatia ar trebui sa descrie si functiile de configurare avansata a setului de cipuri (Advanced Chipset Setup) din programul Setup al sistemului. Avand aceste informatii, puteti regla configuratia placii de baza, modificand caracteristicile setului de cipuri. Deoarece seturile de cipuri sunt frecvent scoase din fabricatie si inlocuite de modele mai noi, nu asteptati prea mult documentatia, pentru ca producatorii o disponibilizeaza numai pe cea a cipurilor aflate in fabricatie curenta.

Observatie

Un aspect interesant legat de seturile de cipuri este faptul ca, in functie de cantitatea in care sunt cumparate de producatorii de placi de baza, pretul lor este in jur de 40 USD bucata. Daca aveti o placa de baza mai veche, care trebuie reparata, in mod normal nu puteti cumpara setul de cipuri deoarece acesta nu mai exista in stoc la producator dupa ce a fost scos din fabricatie. Pretul mic al setului de cipuri este motivul pentru care placile de baza au devenit piese de schimb, care sunt reparate arareori, daca sunt vreodata reparate.

BIOS

O alta caracteristica importanta a placii de baza este sistemul de intrare / iesire de baza {BIOS, Basic Input Output System). El se mai numeste si ROM BIOS, deoarece codul este stocat intr-un circuit integrat de memorie exclusiv pentru citire (read-only memory, ROM). in ceea ce priveste sistemul BIOS, sunt mai multe aspecte de urmarit. Unul este producatorul, care poate fi unul dintre producatorii importanti, ca AMI (American Megatrends International), Phoenix, Award sau Microid Research. De asemenea, asigurati-va ca sistemul BIOS este continut de un cip de tip special, reprogramabil, denumit Flash ROM sau EEPROM (Electrically Erasable Programmable Read Only Memory, memorie exclusiv pentru citire, programabila, si care poate fi stearsa electric,). Ea va permite sa descarcati actualizari de BIOS de la producator si, folosind un program furnizat de acesta, sa actualizati cu usurinta codul din BIOS. Daca nu aveti un BIOS de tipul Flash ROM sau EEPROM, va trebui sa inlocuiti fizic cipul, in cazul in care se cere o actualizare.

«Consultati "Modernizarea BlOS-ului', pag. 362.

Practic, toate placile de baza construite in ultimii cativa ani includ BIOS cu suport pentru specificatiile Plug and Play (PnP). Aceasta va simplifica mult instalarea placilor noi, mai ales a celor PnP. PnP automatizeaza instalarea si foloseste software special inglobat in BIOS si in sistemul de operare (de exemplu, Windows 9x/Me si Windows 20007XP) pentru a configura automat placile

adaptoare si a rezolva conflictele de resurse dintre ele.

Observatie

Pentru a afla mai multe despre PnP, consultati "BIOS Plug and Play', in capitolul 5, "BIOS'.

Memoria

Sistemele mai vechi au memorie cache de nivel 2 pe placa de baza dar, pentru aproape toate sistemele mai noi, acest cache este acum parte a microprocesorului. Putinele placi de baza Socket 7 sau Super7 ramase, includ, inca, memorie cache pe placa, lipita, in mod normal, si care nu poate fi indepartata sau modernizata.

« Vezi "Memoria cache: SRAM', pag. 409.

Cele mai multe placi de baza suporta cel putin 1 MB - 2 MB de memorie cache.

Pentru sistemele Pentium II/III/4, Celeron si cele de la AMD, Athlon si Duron, nu este necesar un nivel 2 suplimentar de memorie (L2, Ievel2), deoarece procesoarele au memoria cache integrata in capsula procesorului, chiar daca unele placi de baza pentru Athlon au si cache aditional pe placa, numit L3 (nivel 3, Ievel3).

Memoria principala este instalata, in mod normal, sub forma modulelor SIMM (Single Inline Memory Modules), a modulelor DIMM (Dual Inline Memory Modules) sau a modulelor de memorie Rambus (RIMM). In sistemele actuale, se folosesc patru tipuri fizic diferite de module de memorie principala, cu cateva variante ale fiecaruia. Cele patru tipuri principale sunt:

SIMM de 72 de pini (EDO RAM)

DIMM de 168 de pini (SDRAM)

DIMM de 184 de pini (DDR SDRAM)

RIMM de 184 de pini sau de 232 de pini (RDRAM)

Memoriile DIMM SDRAM de 168 de pini sunt obisnuite in sistemele putin performante de astazi; totusi, cu numai cativa ani in urma, cele mai multe sisteme se livrau cu memorii EDO SIMM. Cele mai multe sisteme folosesc memorii DIMM deoarece lucreaza pe 64 de biti si pot fi utilizate sub forma unui singur banc pe un sistem cu procesor Pentium sau de clasa superioara, care are magistrala externa de date de 64 de biti. Unele dintre cele mai noi si mai rapide sisteme cu procesor Pentium 4 folosesc memorii RIMM RDRAM, care ofera castiguri semnificative de performanta peste SDRAM standard.

Memoria SDRAM cu rata dubla a datelor (DDR) reprezinta un concept nou de SDRAM standard in care datele sunt transferate de doua ori mai repede. Suportul pentru DDR se regaseste in sistemele Athlon/Duron si Pentium 4/Celeron. Retineti ca, desi atat memoriile DIMM SDRAM DDR, cat si RIMM RDRAM folosesc conectoare de 184 de pini, arhitecturile lor de memorie sunt complet diferite si memoriile nu sunt interschimbabile.

<< Vezi "Capacitatea si organizarea fizica a memoriei RAM', pag. 439.

<< Vezi "Memorii DDR SDRAM', pag. 420.

Un sistem pe 64 de biti din clasa Pentium necesita doua memorii SIMM de 72 de pini (32 de biti fiecare) sau un singur DIMM de 168 de pini (64 de biti) pentru a alcatui un singur banc.

Modulele de memorie pot include un bit suplimentar pentru fiecare 8 biti, folosit pentru verificarea paritatii sau ECC (coduri de corectie a paritatii). Daca ECC este importanta pentru dumneavoastra, asigurati-va ca setul de cipuri (si placa de baza) suporta ECC inainte de a cumpara modulele ECC, ceva mai scumpe..

« Vezi "Paritatea memoriei si corectarea erorilor', pag. 447.

Un alt aspect caruia trebuie sa-i acordati atentie este tipul de metal de pe contactele modulelor de memorie, mai ales pe placile de baza care folosesc memorii SIMM. Exista module cu contacte stanate si module cu contacte aurite. Desi poate parea ca sunt mai bune (si sunt), contactele aurite nu trebuie folosite in toate sistemele. Ar trebui, in schimb, sa alegeti intotdeauna tipul de contacte pe care le are modulul de memorie, in functie de tipul de contacte utilizat de soclu. Cu alte cuvinte, daca soclurile SIMM, DIMM sau RIMM ale placii de baza au contacte stanate, trebuie sa folositi module cu contacte stanate. Cele mai multe placi de baza cu socluri SIMM foloseau contacte stanate, cerand memorii SIMM cu contacte stanate, pe cand cele mai multe socluri DIMM si RIMM sunt aurite, cerand memorii DIMM si RIMM cu contacte aurite.

Daca veti combina metale diferite (staniu cu aur), corodarea staniului va fi grabita, gene-randu-se curenti electrici foarte mici. Corodarea impreuna cu micii curenti produc distrugeri, putand duce la tot felul de probleme legate de memorie. Am observat in unele sisteme ca totul functioneaza bine cam un an, timp in care se dezvolta corodarea. Dupa aceea, apar erori aleatoare de memorie. Extragerea modulelor de memorie si curatarea contactelor lor si ale soclurilor rezolva problema pentru inca un an, dupa care necazurile vor aparea din nou. Cum v-ar placea aceasta problema daca ati avea in grija 100 de sisteme sau mai multe? Bineinteles ca puteti evita aceste probleme daca aveti grija sa utilizati module SIMM cu contacte din acelasi metal din care sunt facute si contactele soclurilor in care vor fi instalate.

Pentru a afla mai multe despre memoria de toate tipurile pentru PC, vezi capitolul 6, "Memoria'.

Porturi de l/O

Cele mai multe placi de baza actuale au porturi de I/O incorporate. Daca aceste porturi nu sunt incorporate pe placa, va trebui sa le furnizati prin intermediul unei placi de extensie care, din pacate, consuma un slot de extensie. in orice sistem nou pe care il asamblati ar trebui sa existe urmatoarele porturi de I/O:

conector de tastatura (tip mini-DIN),

port de mouse (tip mini-DIN),

unul sau doua porturi seriale (tip UART 16550A cu buffer),

port paralel (tip EPP/ECP),

patru sau mai multe porturi USB,.

conector de afisaj optional (video integrat),

conectoare de jocuri / audio optionale (MIDI/joystick, boxa, microfon),

doua porturi de magistrala locala EIDE (principal si secundar); UDMA 66 sau mai rapid este preferat,

controller de unitate de disc flexibil.

Unor placi le lipsesc porturile seriale, paralele, de tastatura si de mouse (denumite porturi mostenite), bazandu-se, in schimb, pe USB pentru respectivele conexiuni. Ati putea dori sa evitati placile "fara mosteniri' daca folositi, inca, periferice cu respectivul tip de conexiuni. Multe placi de baza detin un subsistem video integrat si interfete de sunet optionale, mai ales placile micro-ATX.

Toate porturile integrate sunt suportate fie direct de catre setul de cipuri al placii de baza, fie printr-un cip suplimentar Super I/O si componente suplimentare de interfata. Adaugarea subsiste­mului video optional si a interfetelor de sunet optionale direct la placa de baza economiseste atat bani, cat si un slot de extensie, ceea ce se dovedeste important mai ales in sistemele mai putin costisitoare vandute in prezent.

Daca aceste dispozitive nu sunt prezente pe placa de baza, sunt disponibile diferite placi Super I/O sau multi-I/O, care implementeaza toate respectivele porturi. inca o data, cele mai multe dintre versiunile mai noi ale acestor placi folosesc o implementare cu un singur cip deoarece este mai ieftin si mai sigur. H Vezi "Cipuri Super I/O', pag. 279.

In ultimii ani, a devenit o practica obisnuita (mai ales in sistemele Slimline) sa se integreze pe placa de baza si alte functii standard ale calculatorului, ca de exemplu subsistemele video, de sunet si chiar de retea. Avantajele acestei practici sunt eliberarea sloturilor de extensie care, altfel, ar fi ocupate de placi adaptoare separate, si economia de bani. Diferenta de pret dintre o placa de baza cu video si sunet integrate si una fara ar fi mult mai mica decat valoarea unor placi video si de sunet de calitate.

Dezavantajul este, bineinteles, faptul ca nu aveti nici o alternativa sau aveti foarte putine alternative pentru caracteristicile si calitatea adaptoarelor integrate. Componentele integrate sunt de calitate convenabila, dar nu ating performantele placilor de extensie foarte bune. Cei mai multi dintre cei care decid sa-si construiasca singuri un sistem o fac pentru ca doresc sa obtina performantele maxime de la fiecare componenta, ceea ce nu se intampla daca opteaza pentru solutia integrata.

Totusi, cumpararea unei placi de baza cu adaptoare integrate nu va impiedica sa adaugati dispozitive de extensie de acelasi tip. De obicei, puteti instala fara probleme majore o placa video sau de sunet intr-un sistem cu un adaptor integrat, cu dezavantajul ca nu profitati de costul suplimentar al adaptorului integrat. Ati mai putea intampina dificultati din cauza rutinelor de detectare automata a hardware-ului, incluse in sisteme de operare ca Windows 9x/Me/2000/XP, care nu identifica corect adaptorul din sistem, probleme pe care insa le puteti remedia specificand manual placa de extensie pentru sistemul de operare.

Daca exista patru sau mai multe porturi USB, ele sunt, adesea, impartite pe doua magistrale, cu un set de conexiuni la spatele placii si un alt set, sub forma unui conector cu pini (pin-header), pe placa de baza. in acest caz, un cablu se introduce in acest conector, permitandu-va sa aduceti al doilea port de magistrala USB la partea din fata a carcasei de PC. Cele mai multe carcase mai noi au disponibilitati de porturi USB montate la fata, in acest mod, ceea ce face mai usoara conectarea dispozitivelor cu conectare temporara, precum aparate foto digitale sau playere MP3 pentru transferul fisierelor.

Retineti ca, daca placa dumneavoastra de baza detine dispozitive integrate precum subsistemele video si de sunet, trebuie sa afisati configurarea de BIOS spre a dezactiva aceste dispozitive, daca doriti sa adaugati un dispozitiv inlocuitor, pe placa. Pentru oricare dispozitiv integrat, verificati meniurile programului BIOS Setup pentru o optiune Enable/Disable (activeaza/dezactiveaza).

O tendinta a unor sisteme noi cu cost scazut este eliminarea completa a cipului Super I/O si a tuturor porturilor integrate continute de el. Acestea sunt numite PC-uri fara mostenire si lor le lipsesc orice porturi seriale, paralel si conexiunile standard de mouse si tastatura. Toate extinderile externe trebuie realizate prin intermediul porturilor USB. Aceasta inseamna ca tastatura, mouse-ul, imprimanta, modemul extern s.a.m.d. trebuie sa fie de tip USB.

Instalarea placii de baza

Cand instalati placa de baza a sistemului dumneavoastra de calcul, despachetati-o si verificati ca sunt incluse toate accesoriile necesare. in cazul in care cumparati o placa noua, obtineti cel putin placa de baza, niste cabluri de I/O si un manual. Daca ati comandat placa cu procesor si/sau memorie, acestea pot fi instalate pe placa sau pot fi livrate separat. Unele kituri de placi includ si o bratara antistatica pentru a preveni deteriorarile datorate electricitatii statice in momentul instalarii.

Instalarea procesorului si a radiatorului

Inainte ca noua placa de baza sa fie instalata, este necesar sa instalati procesorul si memoria. Aceasta se face, de obicei, mult mai usor inainte ca placa sa fie instalata pe sasiu. Unele placi de baza au jumpere care controleaza atat viteza procesorului, cat si tensiunea care ii este furnizata. Daca acestea nu sunt reglate corect, sistemul poate sa nu functioneze, sa functioneze prost sau chiar sa deterioreze cipul CPU. Daca aveti vreo nelamurire legata de configurarea corecta, contactati furnizorul care v-a vandut placa inainte de a face vreo modificare a jumperelor.

Vezi "Tensiuni de lucru ale procesorului', pag. 93.

Majoritatea procesoarelor actuale functioneaza la temperaturi destul de mari pentru a necesita o forma oarecare de radiator care sa disipe caldura produsa. Pentru a instala procesorul si radiatorul, folositi procedura urmatoare:

Scoateti placa de baza din punga antistatica in care a fost livrata si asezati-o pe punga sau pe
covorasul antistatic, daca aveti.

Instalati procesorul. Exista doua proceduri - una pentru procesoarele pe soclu si alta pentru
procesoare bazate pe slot. Urmati instructiunile potrivite tipului pe care il instalati:

In cazul procesoarelor montate in soclu, procedura este cea care urmeaza: Gasiti pinul 1 de pe
procesor; de obicei, este indicat de un colt al circuitului, colt care este marcat cu un punct sau
cu o tesitura. in continuare, gasiti pe placa de baza pinul 1 corespondent al soclului ZIF in
care va fi instalat circuitul CPU; si el este, de obicei, marcat printr-un semn pe placa sau
printr-o tesitura intr-unui dintre colturile soclului. Asigurati-va ca pinii procesorului sunt
drepti si nu indoiti; daca sunt indoiti, cipul nu se va introduce corect in soclu. Daca este
necesar, folositi un cleste cu falci pentru indreptat acele sau un instrument de strangere
pentru a indrepta cu atentie oricare pin. Nu ii indreptati prea dur - s-ar putea sa ii rupeti,
distrugand cipul. Inserati circuitul CPU in soclul ZIF, ridicand parghia de eliberare pana ce
devine verticala. Apoi, aliniati pinii de pe procesor cu gaurile soclului si lasati parghia in jos.
Daca procesorul nu pare ca intra in nici un fel, scoateti-1 pentru a verifica alinierea corecta a
pinilor si orice pini posibil indoiti. Dupa ce procesorul este bine infipt in soclu, apasati
parghia de blocare pana ce se fixeaza si asigura procesorul (vezi figura 22.4).

In cazul procesoarelor montate in slot, procedura este diferita: Aveti nevoie de procesor,
consolele mecanismului universal de fixare cu cleme si suportul de radiator. Cele mai
multe procesoare bazate pe slot se livreaza cu radiator - fie pasiv, fie activ - deja instalat.

Infigeti conectorul rotund al cablului de tastatura in conectorul de tastatura si mouse-ul in
portul de mouse sau in portul serial (daca folositi un mouse serial).

Daca mai aveti vreun cablu extern, de exemplu un joystick sau castile audio care trebuie conec­-
tate la placa de sunet, conectati-le acum.

Rulati programul de configurare pentru BIOS al placii de baza (CMOS Setup)

Acum, dupa ce toate componentele sunt conectate, puteti alimenta sistemul si rula programul de configurare a sistemului. Acesta va permite sa va configurati placa de baza pentru ca ea sa acceada la dispozitivele instalate si sa fixati data si ora sistemului. De asemenea, sistemul se va autotesta pentru a determina daca exista vreo problema. Efectuati urmatoarele actiuni:

Porniti mai intai monitorul si apoi unitatea de sistem. Observati functionarea prin intermediul
ecranului si ascultati semnalele sonore produse de difuzorul sistemului.

Sistemul ar trebui sa parcurga automat testul la punerea sub tensiune Power-On Seif Test
(POST), care consta din verificarea sistemului BIOS al adaptorului video, un test al memoriei
RAM si un raport al componentelor instalate. Daca apare vreo eroare fatala in timpul rularii
programului POST, s-ar putea sa nu vedeti nimic pe ecran, iar sistemul sa emita mai multe
semnale sonore, indicand astfel o anumita problema. Pentru a afla ce inseamna semnalele
sonore consultati documentatia placii de baza sau a sistemului BIOS.

Daca nu apare nici o eroare fatala, ar trebui sa vedeti pe ecran rezultatul testului POST. in
functie de tipul sistemului BIOS al placii de baza, de exemplu Phoenix, AMI, Award sau altul,
pentru a intrerupe secventa normala de incarcare si a intra in programul de configurare, care va
permite introducerea unor informatii importante de sistem, va trebui sa apasati o tasta sau o
serie de taste. in mod normal, sistemul va indica, prin intermediul ecranului, tasta care trebuie
apasata in timpul testului POST pentru a activa programul de configurare din BIOS, dar daca
nu o face, consultati manualul placii de baza pentru a afla tasta (tastele). Cele mai obisnuite
taste de intrare in programul de configurare din BIOS sunt FI, F2, FIO, Esc, Ins si Del.

Cand programul de configurare ruleaza, folositi meniurile lui pentru a introduce data si ora
curenta, parametrii hard discului, tipurile unitatilor de dischete, placile video, parametrii
tastaturii s.a.m.d. Cele mai multe sisteme BIOS pentru placi de baza mai noi pot detecta
automat hard discul, astfel incat nu va trebui sa introduceti manual parametrii sai.

Introducerea informatiilor pentru hard disc este cea mai critica actiune la construirea unui sistem.
Cele mai multe BlOS-uri moderne dispun de o caracteristica de detectare automata a unitatii; va
recomand sa o alegeti, daca este disponibila. Aceasta va face ca BIOS-ul sa citeasca parametrii
direct de la unitate, ceea ce elimina posibilitatile de erori - mai ales atunci cand constructorul are
mai putina experienta. Acesti parametri includ specificatia CHS (cylinder head sector, cilindri-ca-
pete-sectoare), viteza de transfer al datelor si parametrii de translatie. Cele mai multe sisteme va
permit, de asemenea, sa stabiliti tipul definit de utilizator {user-definable type), ceea ce inseamna ca
numerele de cilindri, capete si sectoare pentru acest tip au fost introduse manual si nu sunt
constante. Daca stabiliti un tip definit de utilizator (nerecomandabil in mod normal, ci doar daca
nu aveti alternativa "auto'), este deosebit de important sa notati parametrii exacti pe care ii folo­
siti, deoarece aceste informatii ar putea fi greu refacute daca se pierd vreodata.

Unitatile ATA moderne dispun de elemente suplimentare, pe care ar trebui sa le inregistrati. Acestea includ modul de translatie si parametrul viteza de transfer. Pentru unitati mai mari de 528 MB, ar trebui sa inregistrati modul de translatie, care este exprimat diferit in diversele versiuni de BIOS. Cautati parametri ca CHS, ECHS (Extended CHS, CHS extins), Large (echivalent cu ECHS) sau LBA (Logical Block Addressing, adresare logica de bloc). in mod obisnuit, stabiliti LBA sau Large pentru oricare unitate de peste 528 MB. Orice ati alege, ar trebui inregistrat, deoarece schimbarea acestui parametru dupa ce o unitate a fost formatata poate pricinui necazuri.

6. Dupa ce ati verificat toate configurarile din BIOS Setup, urmati instructiunile de pe ecran sau din manualul placii de baza pentru a salva parametrii si a iesi din meniul programului de configurare.

Vezi "Rularea sau accesarea programului de Setup CMOS (Configurare CMOS)', pag. 373.

Depanare dupa instalari noi

In acest moment, calculatorul ar trebui sa fie reinitializat si sa incerce sa incarce normal sistemul de operare, fie de pe discheta, fie de pe hard disc. Cu un disc de lansare a sistemului de operare in unitatea A:, sistemul ar trebui sa se incarce si fie sa ajunga la un meniu de instalare, fie la un prompt pentru A:. Daca exista vreo problema, iata cateva elemente fundamentale de verificat:

Daca sistemul nu se alimenteaza deloc, verificati cablul de alimentare. Daca el este infipt intr-o
priza cu intrerupator, asigurati-va ca acesta este pornit. De obicei, intrerupatorul de alimentare
poate fi regasit pe partea din fata a carcasei, dar unele surse de alimentare au un intrerupator si pe
partea din spate.

Verificati daca, la interiorul carcasei, intrerupatorul de alimentare este conectat corect. Exista o
conexiune de la intrerupator la placa de baza; verificati ambele capete pentru a va asigura ca sunt
conectate corect.

Verificati conectorul de alimentare de la sursa la placa. Asigurati-va de faptul ca respectivele conectoare
sunt bine infipte, iar daca placa este de tip Baby-AT, asigurati-va ca sunt corect orientate.

Daca sistemul pare ca functioneaza, dar nu vedeti nimic pe display, verificati monitorul pentru a va
asigura ca este introdus in priza, aprins si conectat corect si in siguranta la placa video.

Verificati placa video pentru a va asigura ca este bine infipta in placa de baza. indepartati si
reasezati placa video si chiar incercati un alt slot daca este o placa PCI.

Daca sistemul emite semnale sonore mai mult decat o data, BIOS-ul raporteaza o eroare fatala de un
tip oarecare. Consultati listingurile cu codurile de eroare ale BIOS-ul ui, in capitolul 5, pentru
mai multe informatii asupra a ceea ce semnifica aceste coduri, deoarece ele depind de tipul si
versiunea de BIOS pe care o detineti. De asemenea, consultati documentatia placii dumnea­
voastra de baza - cautati in sectiunea BIOS o tabela de coduri pentru semnale sonore.

Daca ledul de la unitatile de disc floppy, bard disc sau CD/DVD-ROM ramane aprins continuu,
cablul de date este, probabil, instalat invers ori nu face contact cu cativa pini. Verificati ca dunga de
pe cablu este orientata corect fata de pinul 1 atat la capatul dinspre unitate, cat si la cel dinspre
placa. De asemenea, verificati jumperele unitatii pentru o relatie corecta master / slave.

Atunci cand sunteti sigur ca sistemul este "pe picioare' si functioneaza cum trebuie, opriti alimentarea si prindeti ferm capacele cu suruburile la carcasa. Acum noul dumneavoastra sistem ar trebui sa fie gata de instalarea sistemului de operare.