Metodologii de realizare a sistemelor informatice

Metodologii de realizare a sistemelor informatice

Realizarea sistemelor informatice reprezinta o actiune complexa, care imbina un numar mare de activitati: analiza, proiectare, implementare, exploatare  [2]. In plus, reclama resurse umane, materiale si financiare insemnate, pe o perioada considerabila de timp. Folosirea eficienta a acestor resurse, in scopul obtinerii unui sistem informatic performant a impus ordonarea acestui proces complex, intr-o succesiune bine stabilita de etape si subetape si utilizarea unor metode si tehnici adecvate. Acest lucru a dus deci, la conturarea unor metodologii de realizare a sistemelor informatice.

Intre diversele etape de realizare a sistemelor informatice exista o legatura indestructibila, legatura reflectata si de faptul ca in mod logic si practic calitatea realizarii unor activitati din etapele si fazele precedente influenteaza in mod decisiv calitatea activitatilor din etapa ce ii urmeaza  [2].

1. Continutul metodologiilor de realizare a sistemelor informatice

Metodologiile de realizare a sistemelor informatice cuprind  [2]:

modalitatea de abordare a sistemelor, pentru elucidarea raportului dintre variatiile sistemului si dinamismul sau;

regulile de formalizare a datelor si proceselor de prelucrare;

instrumentele pentru conceptia, realizarea si elaborarea documentatiei;

modalitatea de derulare a proiectului si actiunile specifice fiecarei etape (ciclul de viata);

definirea modului de lucru, rolului analistilor si proiectantilor si a raportului dintre ei;

modalitatile de administrare a proiectului (planificare, programare, urmarire).

Totodata, metodologiile au rolul de a indica modul de desfasurare a acestui proces, stabilind  [2]:

componentele procesului de realizare a sistemului informatic (etape, subetape, activitati, operatii) si continutul lor;

fluxul parcurgerii (executarii) componentelor; metodele, tehnicile, procedeele, instrumentele, normele si standardele utilizate.

In functie de modul de abordare si domeniul de aplicabilitate, metodologiile utilizate sunt:

metodologii din domeniul gestiunii:  AXIAL (firma IBM), MERISE (Ministerul industriei-Franta), IE (James Martin), SSADM (Marea Britanie);

metodologii orientate obiect: OMT (General Electric -SUA), OOD (Michael Jackson);

metodologii pentru conducerea proiectelor de sisteme informatice: SDM / S, METHOD/ 1  Arthur Andersen, NAVIGATOR (Ernst & Young - James Martin).

2. Metode si tehnici de realizare a sistemelor informatice

La realizarea sistemelor informatice se utilizeaza : metode, tehnici, instrumente, procedee de lucru  [2].

Metodele utilizate in proiectarea sistemelor informatice reprezinta modul unitar sau maniera comuna in care analistii de sisteme, programatorii si alte categorii de persoane implicate, realizeaza procesul de analiza a sistemului informational-decizional existent, proiectarea si introducerea sistemului informatic. Deci, metoda are un caracter general, in cadrul ei aplicandu-se anumite tehnici de lucru  [2].

Tehnicile de lucru utilizate in proiectarea sistemelor informatice reprezinta felul in care se actioneaza eficient si rapid, in cadrul unei metode, pentru solutionarea diferitelor probleme ce apar in procesul de proiectare. Prin aceste tehnici se imbina armonios cunostintele despre metode cu maiestria personala a celor chemati sa aplice metodele si sa utilizeze instrumentele adecvate  [2].

Utilizarea acestor metode, tehnici, instrumente, procedee de lucru in proiectarea sistemelor informatice se face in conformitate cu o serie de principii si in limita unor metodologii de lucru care se adopta in functie de situatia reala la care se refera.

In abordarile incipiente se lucra cu probleme izolate si ulterior s-a efectuat trecerea la abordarea sistemica (modulara), odata cu abordarea functionala sau, mai bine zis, cu analiza si descompunerea functionala (in fiecare modul exista cate o functie) si ulterior abordarea orientata-obiect  [2]. Pe parcurs s-au impus doua strategii de abordare si anume:

strategia top down (de sus in jos);

strategia bottom - up evolutiva (de jos in sus).

In strategia top - down abordarea generala este divizata in unitati componente prin rafinari repetate, metoda de proiectare  putand fi descrisa sub forma unei diagrame ierarhice cu module de control pe nivele superioare si cu module detaliate pe nivelele inferioare. Structura organizatorica a unei unitati economico-sociale numita organigrama unitatii poate fi reprezentata printr-o astfel de diagrama ierarhica. Pentru unitati economice productive in organigrama se disting urmatoarele patru nivele de reprezentare [10]:

nivelul conducerii strategice, reprezentat de directorul general si consiliul de administratie;

nivelul conducerii tactice (directori pe functiuni);

nivelul compartimentelor functionale (servicii si posturi de lucru) si de proiectare, cercetare (laboratoare) care asigura conducerea operativa a sistemului prin sefii lor;

nivelul compartimentelor de productie (sectii, ateliere) care realizeaza functia de productie a sistemului economic.

In strategia bottom - up evolutiva, se porneste de la o tratare minimala care se extinde treptat pe masura inaintarii in realizarea sistemului.

In practica, de cele mai multe ori se utilizeaza o combinare a celor doua strategii.

Metodele de abordare a sistemelor informatice ar putea fi grupate prin prisma celor mai multi autori astfel  [1]:

metode orientate spre functii, numite si metode ale descompunerii functionale;

metode orientate spre fluxuri date, deci metode orientate spre procese, deoarece diagramele fluxurilor de date se intrebuinteaza pentru descrierea proceselor;

metode orientate spre informatie sau date, orientate-informatii, aparute ca urmare a popularizarii puternice a ingineriei informatiei a lui JAMES MARTIN, dar si a diagramelor entitate-relatie ale lui CHEN [3];

metode orientate-obiect.

Caracteristici esentiale ale principalelor metode

Informatia este vazuta de DeMarco in 1982, ca fiind posibil de abordat prin trei perspective specifice sistemelor informationale sau prin trei dimensiuni: date, functii, comportament.

Datele sunt surprinse din prisma structurii lor sub forma de atribute si inseamna de fapt, ceea ce are stocat, si reflecta structura statica  [1].

Functiile scot in evidenta in mod limitat ceea ce face sistemul. El poate fi vazut si ca un proces, intrucat elementele sistemului despre care se pastreaza datele de rigoare sunt supuse unor transformarii functionale, prin intermediul proceselor  [1].

Comportamentul este invocat pentru a reda o alta modalitate de perceptie a sistemului, influenta evenimentele si proprietatilor sistemului, si sugereaza dinamica lui  [1].

Metoda descompunerii functionale (orientate functii)  [1].

Dintre autorii remarcabili care au abordat descompunerea functionala ii enumeram pe cativa cum ar fi DeMarco, Yourdon si Constantine, Jackson, Page-Jones, Warnier-Orr, Dahl, Marco&Gowan. Descompunerea functionala este cea care anunta aparitia proiectarii structurate si analizei structurate. Fiecare functie este descompusa in subfunctii, pana se obtin structuri usor de transpus in instructiunile limbajelor de programare.

Metodele fluxurilor de date (orientate-proces)  [1].

Prin aceasta metoda analistii efectueaza reprezentarea lumii reale prin simboluri care reprezinta fluxul datelor, transformarile datelor, stocarea datelor, entitati externe, etc. Metoda orientata spre procese are inca un mare grad de asemanare cu descompunerea functionala.

Metode orientate spre informatii (orientate-date)  [1]

Doua realizari importante in domeniu au dat tonul unei orientari in abordarea sistemelor: modelarea datelor cu ajutorul diagramelor entitate-relatie, de catre Peter P. Chen (1976) si ingineria informatiei, in viziunea lui James Martin.

Metoda orientata-obiect [1]

Metodele OO constituie o categorie particulara a metodelor de dezvoltare software, care privesc construirea sistemelor pentru care clasa reprezinta unitatea arhitecturala fundamentala. Clasa este o grupare logica a obiectelor care au aceeasi structura si un comportament similar.