Trasaturi morfologice ale muntilor josi si mijlocii

TRASATURI MORFOLOGICE ALE MUNTILOR JOSI SI MIJLOCII

Aspectul general al muntilor in cauza este diferentiat avand in vedere particularitatile tectono-structurale si specificitatea proceselor denudationale .

La partea superioara a principalelor grupari montane se intalnesc culmi montane de forme si dimensiuni diferite . Astfel , pot fi culmi montane prelungi sau scurte , inguste sau largi , ascutite , unitare , ramificate , divergente sau penate , orizontale sau inclinate etc .

Elementul morfografic dominant il reprezinta insa versantii care pot sa cumuleze pana la 80 % din totalul suprafetelor montane . Versantii montani se caracterizeaza prin particularitati variate .

Dupa inclinare pot fi : slab , mediu sau puternic inclinati ; dupa lungime : scurti sau lungi ; dupa aspect : liniari , concavi , convecsi sau micsti . La nivelul acestor forme de relief sunt specifice procese geomorfologice extrem de variate (cu eroziune la suprafata , alunecari de teren , procese glaciare de tipul solifluxiunii sau creep-ului ) .

Varfurile montane sunt situate de-a lungul culmilor montane unde se comporta ca martori de rezistanta litologica . Astfel , varfurile domina culmile montane cu altitudini de pana la cateva sute de metri . In functie de specificul rocii , varfurile pot fi : inguste , rotunjite , aplatizate , impunandu-se pregnant in peisajul acestor munti .

In baza versantilor montani caracteristice sunt glacisurile de acumulare , de eroziune sau mixte , care fac trecerea spre suprafetele orizontale / slab inclinate . De regula , aceste glacisuri paraziteaza terasele raurilor sau daca acestea lipsesc glacisurile fac trecerea intre versant si sesul aluvial al raului .

Un alt element important in constituie vaile carpatice . Aceste vai sunt diferite in functie de unitatea morfo-structurala , cat si in functie de sectorul de rau . Astfel , pot sa apara sectoare de vale glaciara , la altitudini mai mari , in timp ce majoritatea vailor modelate fluvial prezinta in cursul superior un profil transversal in forma literei V , fiind inguste , cu albii majore slab conturate si fara terase . Ulterior concomitent cu cresterea debitului vaile carpatice devin tot mai mari fiind caracterizate prin albii minore , apoi prin albii majore clar conturate , uneori si cu terase . In functie de particularitatile structural tectonice si litologice , frecvent vaile carpatice pot fi inguste , individualizandu-se sectoare de chei si defilee sau dimpotriva largi atunci cand traverseaza formatiuni litologice mai moi . Astfel , aceste sectoare mai largi pot avea si caracter depresionar . Pentru exemplificare reluam Valea Moldovei cu Depresiunea Pojorata-Campulung Moldovenesc (formata de Moldova si raurile din Rarau ), Vama , Frasin si Humor (toate situate cu axul in puncte de confluenta separate de mici sectoare de defileu : Defileul de la Pojorata- Sadova , Prisaca- Dornei , Molid si cel de la Paltinoasa ) .

Un alt element caracteristic il constituie depresiunile . Carpatii romanesti se caracterizeaza prin multitudinea depresiunilor (circa 300 ) incepand de la cele de mari dimensiuni cu caracter tectonic , Depresiunea Maramures , Dornelor , Brasov , Lovistei , Petrosani , Brad-Halmagiu continuand cu cele tectonice si de baraj vulcanic ( Dornelor , Borsec , Giurgeu si Ciuc ) pana la cele tectonice si de eroziune care pot fi de dimensiuni mari ( Comanesti , Intorsurii ) pana la cele de mici dimensiuni situate in aria flisului (Pipirig , Comandau , Ghelinta ) .

O alta particularitate a reliefului montan o reprezinta multitudinea pasurilor si a trecatorilor montane . Pasurile asigura legaturile rutiere sau feroviare intre diferite provincii romanesti . Sunt extrem de numeroase (Pasul Prislop , Mestecanis si Bargau -fac legatura intre Bucovina si Transilvania , Pasul Oituz -face legatura intre Moldova si Depresiunea Brasov , Pasul Predeal ) .

Trecatorile sunt situate de regula pe principalele cursuri de apa care traverseaza principalele tronsoane carpatice . Sunt locurile predilecte pentru mari axe rutiere sau feroviare . ( Toplita-Deda intre Calimani si Gurghiu pe Mures , Tusnad si Racos , Turnu-Rosu - Cozia pe Olt, Bumbesti-Livezeni pe Jiu etc) . Pe langa aceste forme majore de relief in domeniul montan se individualizeaza o multitudine de alte forme care insa vor fi prezentate la tipurile genetice de relief .

TRASATURI MORFOGRAFICE ALE ARIEI SUBCARPATICE

In cele 3 sectoare se impun atentiei 2 elemente definitorii .

Pe de o parte depresiuni subcarpatice , iar pe de alta parte dealurile si culmile subcarpatice .

Astfel , in Subcarpatii Moldovei caracteristice este un sir de depresiuni submontane lipite de munte care prezinta si caracter eroziv fiind drenate de importante cursuri de apa (Depresiunea Ozana-Topolita , Cracau - Bistrita , Tazlau - Casin ). Aceste depresiuni sunt inchise la exterior de culmi subcarpatice prelungi cum sunt Culmea Plesului , Culmea Pietricica Bacaului sau de dealuri subcarpatice Margineni , Runc etc .

In Subcarpatii de Curbura se individualizeaza 2 sau 3 siruri de depresiuni subcarpatice separate de 2 siruri de dealuri subcarpatice , care sunt fragmentate de principalele cursuri de apa care prezinta un caracter transversal .

In Subcarpatii Getici in sectorul dintre Dambovita si Olt fragmentarea este chiar mai intensa dezvoltandu-se asa-numitul relief de Muscele , pe cand intre Olt si Motru se revine la un aspect subcarpatic tipic cu depresiuni interne si intracolinare , dar si cu dealuri subcarpatice .

In Depresiunea Colinara a Transilvaniei se individualizeaza cateva trasaturi specifice . Astfel , in partea de est caracteristica este o subunitate deluroasa inalta cunoscuta sub denumirea de Subcarpatii interni ai Transilvaniei. Aceasta denumire a fost data avand in vedere unele asemanari morfografice si morfologice cu Subcarpatii propriu-zisi. La limita muntelui se afla o serie de depresiuni : Homoroare , Praid , Rusi - Munti separate de restul Depresiunii Colinare a Transilvaniei prin dealuri inalte (Rez , Siclod , Maghirana-Tid, Silioara ) . In restul Depresiunii Colinare a Transilvaniei se individualizeaza 3 subunitati majore : Podisul Somesan in N-N-V , Campia Transilvaniei in centru si Podisul Tarnavelor in sud . In toate apar forme reprezentative precum platouri si podisuri structurale indeosebi in Podisul Somesan la care se adauga un relief de muscele in Dealurile Nasaudului si Suplaiului , la care se adauga masive deluroase , culmi interfluviale prelungi , maguri izolate in functie de specificul structural local .

In Podisul Moldovei principalele trasaturi morfografice se diferentiaza in functie de marile unitati de relief . Astfel , spre contactul cu orogenul carpatic si Subcarpatii Moldovei caracteristic este podisul piemontan cu masive deluroase piemontane detasate de reteaua hidrografica precum Masivul Ciungi , apoi Dealul Boistea , Dealul Corn sau cu piemonturi in care pietrisurule sunt remaniate (estul Dealului Margineni si Piemontul Pancestilor ) . In subunitatile de relief mai inalte precum Podisul Sucevei si Podisul Central Moldovenesc la partea superioara a reliefului se pastreaza largi interfluvii si platouri structural-litologice cum sunt cele din Podisul Dragomirnei , apoi din Dealurile Bour , Masca , Hapai si Dealul Mare-Harlau care sunt la est de Siret sau cum sunt platourile Repedea-Paun , Scheia-Ipatele din Podisul Central Moldovenesc . Vaile subsecvente au creat mari asimetrii de relief , o dezvoltare exceptionala avand relieful de cueste (cuestele din Podisul Falticenilor generate de Somuzul Mare si Somuzul Mic , apoi cea mai tipica Coasta Iasilor ( Bahlui , Bahluet ) , apoi Cuesta Barladului Superior generata de Barlad , apoi Coasta Racovei sau Coasta Lohanului ) . In Campia Jijiei si a Bahluiului se dezvolta un relief derivat cu altitudini mai joase in care se pastreaza platouri si interfluvii largi , dar si versanti puternic inclinati tip frunte de cuesta in timp ce vaile sunt foarte largi avand sesuri aluviale foarte bine conturate . In Colinele Tutovei si Dealurile Falciului sunt mai putin tipice platourile si interfluviile in buna parte cu caracter sculptural , dar se realizeaza o intensa fragmentare colinara sau deluroasa cu versanti intens degradati la nivelul carora sunt foarte frecvente formele eroziunii in adancime ( ravenele ).

La nivelului Podisului Piemontan Getic prin evolutia retelei hidrografice s-au individualizat subunitati de tipul platformelor in care se pastreaza interfluvii largi sau inguste cu altitudini ce descresc de la nord la sud . Astfel , spre contactul cu unitatea Campiei Romane apar denivelari morfologice la nivelul intefluviilor terminale , fie cu aspect triunghiular daca reteaua este convergenta sau cu aspect trapezoidal daca reteaua este divergenta .

In cazul campiilor de nivel de baza cel mai tipic aspect il ofera campurile interfluviale netede foarte slab fragmentate caracteristice sectoarelor tabulare si campiilor de tranzitie . Local , la nivelul acestor campuri interfluviale se dezvolta un microrelief de crovuri .

Un alt element morfografic este reprezentat de prezenta reliefului de dune in sectoarele cu nisipuri mobilizate eolian . In anumite situatii se intalnesc si campii mai inalte cu caracter piemontan , avand o usoara inclinare de la nord la sud in Campia Romana si de la est la vest in Campia Tisei .

In anumite cazuri se individualizeaza si unele sectoare de campie joasa in care raurile pot prezenta un caracter usor divangant cu frecvente arii mlastinoase .

In unitatile de campie se individualizeaza si vaile foarte largi cu lunci extrem de extinse , dar si cu sisteme de terase .

In Podisul Dobrogei cele 3 subunitati se diferentiaza sub aspect morfografic . Cel mai slab fragmentat este Podisul Dobrogei de Sud unde se pastreaza largi platouri litologice dezvoltate pe calcare sarmatice , dar si campri interfluviale usor ondulate constituite din loessuri . Vaile sunt scurte , dar adanci , uneori imbracand aspect de microcanion . In Dobrogea centrala se realizeaza o fragmentare ceva mai ridicata , dar si o diversitate a aspectelor morfografice . Astfel , pe langa formele specifice Dobrogei de Sud intalnite in Podisul Dorobantului se individualizeaza si forme ale unui carst exhumat , precum cel din Podisul Istriei , dar si forme aplatizate cu aparitia la zi a rocilor cristaline (sisuri verzi din Podisul Casimcei ) . Cea mai mare diversitate se realizeaza insa in Dobrogea de Nord , unde in Muntii Macinului se pastreaza aspecte ale unor munti tociti cu numeroase forme reziduale , frecvenct de tip ruiniform . In partea centrala a Dobrogei de Nord se individualizeaza si o arie depresionara , Depresiunea Nalbant drenata de raurile Taita si Telita . In Dealurile Tulcei principala trasatura o constituie prezenta inselbergurilor , detasate din masa depozitelor loessoide care le inconjoara .

In Podisul Babadagului forma dominanta este a unui vast platou in buna parte calcaros detasat prin abrupturi litologice la marginea acestei subunitati de relief .

DELTA DUNARII

grinduri longitudinale / fluviale

transversale / fluvio-maritime

arii joase acoperite temporar de apa /arii mlastinoase

lacuri

MARILE TIPURI GENETICE DE RELIEF

RELIEFUL MOSTENIT DIN ETAPE DE

EVOLUTIE PRECUATERNARE SI CUATERNARE

RELIEFUL SCULPTURAL MOSTENIT DIN

ETAPE PRECUATERNARE

Acest tip de relief s-a mostenit in relieful actual din etapele de evolutie precuaternare fiind opera modelarii subaeriene intense din perioadele de calm tectonic dintre principalele faze orogenetice .

Acest tip de relief s-a constituit in cateva etape pe parcursul erei Neozoice . Astfel , in aceasta era climatul a fost de tip tropical , subtropical sau mediteranean , caracterizat prin 2 sezoane contrastante , respectiv un sezon relativ cald si umed si un altul cald si relativ uscat .

In sezonul relativ cald si umed predominau alterarile intense din unitatile carpatice constituite ca uscat . In sezonul cald si relativ uscat se realiza evacuarea materialelor alterate , evacuare spasmodica legata de producerea unor ploi cu caracter torential .

In perioadele de calm tectonic de pe parcursul Paleogenului si Neogenului au existat conditii pentru o intensa modelare subaeriana astfel incat morfostructurile cristaline si mai apoi cele ale flisului au fost intens nivelate realizandu-se suprafete de nivelare pastrate la diferite nivele altitudinale . Mecanismele geomorfologice au fost cele care au condus la formarea unor adevarate peneplene in sensul oferit de geomorfologul Davis sau de formare a unor pediplene , in sensul oferit de geomorfologul King . Fara a intra in polemici , cert ramane faptul ca in teritoriul carpatic se pastreaza o serie de suprafete de nivelare numite si suprafete de eroziune , platforme de eroziune sau compexe de nivelare .

Pentru a accepta existenta unor asemenea suprafete de nivelare sunt necesare 2 conditii : existenta unor structuri geologice cutate , retezate la partea lor superioara si astfel nivelate la altitudini comparabile si racordabile si pastrarea in regiunile adiacente a unor depozite corelative .