ROCILE SI RELIEFUL SPECIFIC
(MORFOLITOLOGIA)
Probleme
- Locul rocilor ca agent in geneza si evolutia unor forme de relief aparte.
- Relieful specific diferitelor tipuri de roci.
1. Morfolitologia :caracteristici
generale
Agentii externi actioneaza asupra rocilor de la partea superioara a scoartei cu
care intra in contact. Prin natura lor rocile sunt eruptive, sedimentare sau
metamorfice si au in functie de tip, subtip, o anumita alcatuire ceea ce se rasfrange in caracteristicile lor.
Prin proprietati se stabilesc, in timp dar si local, regional diverse categorii
de relatii cu agentii care actioneaza asupra lor. Ca urmare,
diferitele componente ale rocilor vor fi mai ''sensibile'' sau nu la actiunile
unui agent sau a mai multora. Deci din ansamblul legaturilor
(relatiilor) unele vor avea rol esential, ele fiind impuse pe de-o parte de una
sau doua proprietati ale rocilor, iar pe alta parte de
unul sau anumiti agenti. Rezultatul se va reflecta in
dezvoltarea mai intai a unor forme de relief specifice, individualizate numai
pe o anumita grupare de roci ce au comun proprietatile care au impus un anumit
mod de actiune al agentilor externi iar in al doilea rand dezvoltarea pe
ansamblu a unui tip de relief distinct care se impune in ansabmlul peisajului
unei regiuni. Acesta este numit relieful petrografic.
El reprezinta un ansamblu de forme create de agentii
externi pe anumite tipuri de roci in functie de proprietatile acestora. Partea
de geomorfologie care studiaza mecanismul genezei si evolutiei, precum si
caracteristicile lor se numeste morfolitologie.
- Proprietatile rocilor ce au importanta pentru
relief.
Rocile au numeroase proprietati fizice si chimice dobandite
in procesul formarii si evolutiei lor. intre
acestea unele au un rol esential pentru mecanismul agentilor externi facilitand
anumite actiuni si un rol specific.
- Porozitatea si permeabilitatea. Prima se refera la volumul golurilor existent
intr-o roca, iar cea de a doua la accesibilitatea aerului, apei etc. in ea. Cu
cat rocile au o porozitate mai mare cu atat permeabilitatea creste, iar
posibilitatile de atac pentru procesele de alterare se multiplica. Rocile
impermeabile reactioneaza mai slab la alterare, dar sunt intens afectate de
eroziunea apei, ghetarilor etc.
- Duritatea rocilor exprima rezistenta acestora la atacul agentilor
externi. Exista unele scari de apreciere a ei, valoarea cea mai mica fiind
acordata rocilor necoezive (nisipuri), iar ce mai
mare, rocilor compacte cu porozitate si fisurare reduse (ex. granite, bazalte
etc.). Duritatea depinde de gradul de heterogenitate al rocii (rocile omogene
opun o rezistenta mai mare decat cele heterogene; ex. calcarul in raport cu
conglomeratul), de climatul in care se afla (in climatul cald si umed
comportamentul oricarei roci este diferit in raport cu
cel din climatul cald si uscat sau rece continental etc.) etc. Frecvent se pot
diferentia roci cu duritate (rezistenta) mare (cuartitele, bazaltele, calcarele
etc.), roci cu duritate (rezistenta) medie (conglomeratele, gresiile etc.),
roci cu duritate (rezistenta) mica (roci slab cimentate - argile, marne, pietrisuri si nisipuri usor cimentate etc.,
loessurile etc.) si roci cu duritate (rezistenta) extrem de mica (rocile
necimentate).
- Omogenitatea se raporteaza fie la caracteristica fizica (elementele ce compun roca au dimensiuni apropiate - ex. gresiile) fie
la cea chimica (alcatuire din elemente putine - ex. calcarul, creta, dolomitul
etc.). Reactia rocii omogene sau heterogene va fi
diferita in functie de climat (ex. calcarul in climat cald si umed este intens
afectat de dizolvare pe cand in climatul periglaciar pe primul plan se produce
dezagregarea).
- Solubilitatea este o proprietate care se refera la un grup restrans de roci(sarea, gipsul, calcarul etc.) la care prin contactul cu
apa se produc dizolvari si realizarea de forme de relief caracteristice.
- Plasticitatea este specifica indeosebi rocilor
argiloase, marnoase la care prin inmuierea bogata cu apa devin impermeabile si
permit deplasari de teren sub forma de alunecari.
in acord cu acestea reactia rocilor la atacul
agentilor este dependenta de caracteristicile climatului (sub raportul
variatiilor de temperatura si aportului de apa prin precipitatii); de
conditiile locale de panta, grad de acoperire cu vegetatie, grosimea
depozitului aflat pe ele etc.
2.Tipuri reprezentative de relief petrografic
2.1. Relieful dezvoltat pe calcare si dolomite
Acestea sunt roci sedimentare omogene chimic dar heterogene fizic (prezinta o
retea deasa de fisuri ceea ce asigura o circulatie
activa a apei), au o duritate mare si nu sunt plastice. Desi, dizolvarea este procesul cel mai insemnat care conduce la realizarea
unui relief specific, comportamentul rocii este diferit in raport de conditiile
climatice. in regiunile polare, subpolare si alpine
dizolvarii i se alatura dezagregarea rezultand creste si mase de grohotis, in
regiunile calde si umede alaturi de dizolvare stau diverse procese de alterare
chimica etc. De aceea in afara unui ansamblu de forme de relief strict legate
de dizolvare (relief carstic) se adauga si altele care au rezultat prin
actiunea a diversi agenti si procese (acestea alcatuiesc relieful calcaros sau
dezvoltat pe calcare si dolomite - ex. abrupturi, vai, creste etc.).
2.1.1. Relieful carstic
Constituie formele de relief specifice acestor roci. De altfel, denumirea de
carst deriva de la Podisul Karst (Slovenia) unde au o larga
dezvoltare si au fost studiate amanuntit inca de mai
bine de un secol.
Realizarea acestor forme este conditionata de prezenta
unor mase de calcar, gros si bine fisurat, apoi de precipitatii bogate si pante
cat mai mici.
Procesul este dizolvarea realizata de apa din
precipitatii in care este incorporata o cantitate de dioxid de carbon. impreuna formeaza un acid slab, care prin circulatia in
lungul fisurilor din masa de calcar preia ionul de calciu si favorizand
largirea acestora. Cu cat precipitatiile sunt mai bogate, iar continutul in CO2
al apei mai mare cu atat agresivitatea acidului carbonic sporeste iar dezvoltarea
reliefului carstic devine mai rapida.
Circulatia apei in masa de calcar este dependenta de sistemul de fisuri,
diaclaze, goluri etc. in cadrul acesteia se disting doua orizonturi:
- superior (aerat, epicarst) in care apa este prezenta doar la precipitatii si
un interval relativ scurt dupa producere; aici exista o tubulatura foarte
complexa ce ajunge in masa de calcar la sistemul galeriilor si salilor din
pesteri;
- inferior de la nivelul activ al apei din pesteri spre adanc pana la stratul
impermeabil din baza calcarului. Fisurile din calcar sunt umplute cu apa sub presiune. La partea superioara apa
circula la nivelul cel mai coborat din pesteri iesind in versantii vailor sub
forma de izvoare. in unele situatii izvoarele au un
regim de activitate intermitenta cu faze de manifestare tumultoasa si faze de
stagnare. Se numesc izbucuri, activitatea lor fiind determinata de existenta in
masivul calcaros a unui sistem de cavitati si galerii care permit mai intai
acumularea apei pana la un anumit nivel si apoi sub efectul presiunii aerului
comprimat in cavitati, aceasta este eliminata brusc (sistem de sifonaj). Cele
doua faze (acumularea apei si evacuarea) se succed la
interval de cateva ore in functie de regimul precipitatiilor si capacitatea de
concentrare a apei in golurile carstice.
intre circulatia apei in masivul calcaros si cea din
lungul vailor carstice exista diverse legaturi. Izvoarele carstice alimenteaza
cursurile raurilor, iar o parte din apa acestora se
pierde in unele locuri prin sorburi (ponoare) in circuitul subteran. Dar
adancirea vailor este insotita si de coborarea
nivelului circulatiei din interiorul masivului ceea ce face ca etajul superior
sa se extinda prin incorporarea galeriilor fostului activ (acesta devine un
nivel fosil).
Relieful carstic este alcatuit din doua grupe de forme
- unele sunt concentrate la suprafata masivului calcaros (exocarst) iar altele
se afla la adancime (endocarst).
- Exocarstul frecvent este reprezentat de lapiezuri si
doline, dar in regiunile cu evolutie de durata si de uvale, polje etc.
- Lapiazurile sunt sentulete cu dimensiuni variabile (de la cativa centimetri
lungime si cativa milimetri adancime la mai multi decimetri lungime, 5-10 cm
adancime), au forma lineara, tubulara, ramificata etc. Sunt
separate de microcreste ascutite. Suprafetele calcaroase slab inclinate
pe care acestea au o frecventa mare alcatuiesc ''lapiazurile''.
Unele lapiezuri sunt umplute cu material argilos sau sol adus
de apele de siroire. Pe seama lor se dezvolta plante
ierboase.
- Dolinele - sunt depresiuni carstice cu dimensiuni mici (frecvent cativa metri
in diametru, dar maximele ajung la peste 100 m), au forma circulara si adancimi
de la sub un metru la mai multi zeci de metri. in profil transversal se disting versanti drepti dar
frecvent concavi cu roca la zi si o baza plata rezultata din acumularea
materialelor argiloase produse prin alterari si a solului spalat de ape la
ploi. Dolinele sunt rezultatul combinarii in timp a
actiunii dizolvarii cu spalarea in suprafata si siroirea. in
dolinele foarte mari unde stratul impermeabil este gros se pot dezvolta lacuri
- unele permanente (ex. Varasoaia in M. Apuseni), altele temporare (fig. 41).
- Din doline prin reteaua de fisuri, apele din precipitatii patrund in
interiorul masivului calcaros. in unele situatii, apa
largeste mult unele fisuri ducand la dezvoltarea de puturi verticale.
- Avenele sunt puturi dezvoltate de la suprafata masivului calcaros spre
diferitele nivele de carstificare, atingand adancimi de mai multe sute de metri.
Au desfasurare verticala urmarind sistemul de crapaturi ce-au fost initial
largite prin dizolvare pentru ca ulterior sa se adauge
si spalarea in suprafata si siroirea. Astfel, latimea putului poate fi de
cativa metri; la partea superioara se afla o dolina care concentreaza apa dirijand-o spre put. in lungul
putului exista trepte, iar la baza materialul prabusit. Uneori
capatul inferior se termina in galerii de pestera, iar alteori in versantii
cheilor (fig. 41).
- Uvalele sunt depresiuni carstice mari rezultate prin
unirea mai multor doline. Apar frecvent pe platourile carstice prin evolutia
laterala a dolinelor; au contur festonat, versanti concavi calcarosi si fundul
plat acoperit cu soluri de tipul rendzinelor; au lungimi de mai multe sute de
metri, chiar peste un kilometru si adancimi de mai multi zeci de metri. in cele mici se pot observa inca portiuni mai inalte care au
ramas din platoul ce separa initial dolinele. Uneori acestea apar sub forma
unor mici varfulete (humuri). Pe fundul unor uvale se pot distinge o noua
generatie de doline izolate. Exista si uvale care s-au individualizat tectonic
(prin coborarea unui compartiment faliat) sau tectono-eroziv (un graben umplut cu sedimente si golit prin indepartarea
prin eroziune a materialelor acumulate (ex. Podu Dambovitei).
- Poliile (polje) sunt cele mai mari depresiuni
carstice, atingand lungimi si latimi de mai multi kilometri; sunt inconjurate
de masive calcaroase, au fundul plat sau neregulat pe care se pastreaza unele
cursuri de apa ce se pierd (intra in circuitul subteran) la contactul cu
versantii abrupti in sorburi (ponoare). Vatra poliilor mari
este formata din rocile impermeabile aflate la baza stratelor de calcare ale
masivului.
Originea poliilor este diversa - pot rezulta prin:
prabusirea tavanului salilor unor pesteri foarte mari; in urma coboririi
tectonice a unui bloc calcaros dintr-un masiv in lungul unor linii de falie;
prin unirea si adancirea mai multor uvale etc.
Sunt polii fara curs de apa permanent dar si polii in care acestea exista. in perioadele cu precipitatii bogate raul se revarsa
acoperind partial sau total vatra poliilor. La poliile rezultate prin
prabusirea pesterilor exista martori de eroziune (humuri) si sectoare de
pesteri inca active.
- Poduri naturale si arcade - marturii ale prabusirii unor sectoare din pesteri
(Podul de la Ponoare, arcadele din cheile Runcului, Piatra Craiului etc.)
- Vai dolinare - sunt vai rezultate prin unirea dolinelor pe diferite
aliniamente de curgere subterana.
- Cheile - sunt sectoare inguste de vale dezvoltate in calcare. Versantii abrupti se intersecteaza la nivelul albiei.
Rezulta prin adancirea cursurilor de apa in masivul
calcaros (dizolvarea se imbina cu eroziunea mecanica) sau prin prabusirea
tavanului salilor si galeriilor prin care exista un curs de apa activ, acesta
aparand astfel la exterior. in versantii cheilor se
disting goluri ale intrarilor in pesteri, guri ale retelei de tuburi de
dizolvare din interiorul masivului calcaros, mase de blocuri prabusite etc.
- Treptele antitetice - reprezinta portiuni de albii vechi ale raurilor ce
strabat un masiv calcaros. Ele au ramas suspendate deasupra albiei actuale
adancita in amonte de un sorb insemnat. in profilul longitudinal al vaii se separa albia actuala,
sorbul, peretele abrupt din aval de sorb, albia veche seaca ramasa in aval
suspendata (sunt frecvente in Podisul Padis din Muntii Apuseni).
- Endocarstul este rezultatul dizolvarii la care se
asociaza precipitarea chimica, prabusirea blocurilor si eroziunea mecanica a
cursurilor subterane. Rezulta mai multe forme cu dimensiuni
variabile.
- Pesterile (Grotele) constituie cea mai reprezentativa forma dezvoltata in
interiorul unui masiv calcaros. Sunt rezultatul imbinarii tuturor proceselor
mentionate, dar cu un accent deosebit pe dizolvarea
efectuata prin circulatia apei din precipitatii in orizontul superior al masei
de calcar si pe eroziunea cursurilor de apa subterane. Au dimensiuni variabile
(lungimi de la cativa metri la zeci de kilometri, diferente de nivel in functie
de numarul de etaje) care au rezultat in urma evolutiei. in
pesterile mari (fig. 41) se separa:
- salile - spatii largi cu inaltime mare in care se intalnesc numeroase blocuri
prabusite dar si o multime de forme de precipitare.
- galeriile - coridoare inguste sapate de cursurile de apa active aflate, sub
presiune, in lungul unor linii de crapaturi slab inclinate; au lungimi
variabile si inaltimi sub 2 m; se disting marmite de eroziune sapate in pereti,
acumulari de pietris, nisip carate de cursul de apa.
- formele de precipitare a calciului din solutia
supraconcentrata sunt numeroase si au pozitie diferita. Unele se afla pe
tavanul salilor (stalactite - sub forma unor conuri cu varful in jos; au pe
centru un canal de scurgere a solutiei; draperii - concretiuni ondulate
dezvoltate din tavan la contactul cu peretii salilor etc.) sau pe podea
(stalagmite - concretiuni sub forma de con cu varful in sus; coloane rezultate
din unirea stalactitelor cu podeaua sau cu stalagmitele; domuri si stalagmati -
stalagmite mult amplificate ca volum; goururi - mici bazinete pe podea
delimitate de ziduri mici de precipitare in care exista apa si bucati de calcar
rotunjite numite perle de pestera etc.); cruste de calcit acumulate pe pietre
dar mai ales pe acumulari de nisip si pietris.
2.1.2. Relieful calcaros - este alcatuit din forme
care sunt comune si altor roci dar care capata unele trasaturi aparte in
masivele calcaroase. intre acestea sunt: platourile interfluviale ciuruite de
doline, uvale; versantii abrupti cu denivelari de sute de metri cu rauri de
pietre, poale de grohotis, conuri de grohotis; vaile in general inguste cu
caracter de chei; umerii de eroziune si terasele care pun in evidenta adancirea
sacadata a raurilor etc. Aici pot fi incadrate si
depresiunile de contact dezvoltate intre masive calcaroase si regiuni cu roci
sedimentare sau metamorfice. Dizolvarea care se propaga in calcare se
combina cu eroziunea fluviatila si alte procese care actioneaza pe suprafetele
de contact. Dupa o indelungata evolutie rezulta depresiuni alungite incadrate
de versanti alcatuiti din cele doua categorii de roci; sesul depresiunii este neted, iar in spatiul dezvoltat pe calcare prezinta
doline, sorburi etc. (ex. depresiunile Ponoare, Zaton din Podisul Mehediniti).
2.1.3. Relieful carstic si climatul. Evolutia carstificarii
depinde de caracteristicile climatice (indeosebi de regimurile de temperatura
si de precipitatii), gradul de acoperire cu vegetatie etc.
- in regiunile cu climat cald si umed (ecuatorial, tropical musonic).
Aici temperaturile ridicate, precipitatiile mari,
acizii rezultati din descompunerea materialului vegetal foarte bogat asigura
apei un grad avansat de agresivitate. Ca urmare, evolutia endocarstului este rapida rezultand sisteme de pesteri polietajate,
turnuri conice cu dimensiuni mari, polje, vai adanci si impadurite etc. Regional au denumiri variate- carst mamelonar (magoten karst) in Cuba, Mexic,
Indonezia, Kegelkarst, carst cu pinacles (China etc.).
- in regiunile desertice tropicale - evolutia este
slaba datorita lipsei apei; apar doar platouri si diverse lapiezuri.
- in regiunile mediteraneene - cu un sezon umed
(iarna) si unul cald si uscat (vara) - relieful carstic este reprezentat prin
pesteri, uvale, polje; este un carst golas (holocarst), polietajat (Grecia, Italia,
Franta, Croatia, Slovenia etc.).
- in regiunile temperate apar unele diferente intre
nuanta oceanica umeda si racoroasa, cu vegetatie bogata si cea continentala mai
uscata si cu variatii de temperatura mai mari. Carstul este
de tip tranzitoriu mai evoluat in spatiul cu influente oceanice. Se adauga
merocarstul (un carst incipient intrucat calcarele
sunt acoperite de roci sedimentare necarstificabile si de vegetatie) si carstul
fosil (ascuns), prezent in stratele de calcare aflate in regiunile de platforma
la adancimi mari (ex. in Dobrogea de sud, carstul din formatiunile mezozoice ce
a fost acoperit de depozite sarmatiene).
- in regiunile polare si subpolare temperaturile
coborate asigura o capacitate ridicata de retinere a dioxidului de carbon. Aici
insa sezonul cald este scurt si nu permite dezghetul
decat a unui orizont nu prea gros din masele calcaroase. Ca urmare,
carstificarea desi exista este redusa ca amploare.
2.1.4. Evolutia regiunilor carstice. Ea difera de la o regiune la alta fiind conditionata de marimea masei de calcar, climat
(indeosebi regimul precipitatiilor), acoperirea cu vegetatie. De aceea nu se
poate concepe un model unitar al evolutiei carstice. Exista in geomorfologie o teorie a ciclului carstic imaginata de
W.M.Davis. El separa patru faze evolutive care se remarca prin anumite
forme de relief.
- Faza de tinerete - cu forme de relief de suprafata; se incheie cand se
contureaza o circulatie interna care conduce la captarea raurilor de suprafata.
- Faza de maturitate - cu o puternica dezvoltare a endocarstului paralel cu cea
a exocarstului; se incheie cand evolutia carstica atinge contactul dintre masa
de calcar si rocile impermeabile de dedesubt;
- Faza de batranete - pesterile se prabusesc, cursurile de apa revin la
suprafata, se desfasoara polje imense cu humuri;
- Faza de stingere - o prelungire a fazei precedente cand se ajunge la o
suprafata de eroziune la nivelul rocilor necarstice; pe ea din loc in loc se
mai pastreaza martori calcarosi, ce amintesc de masivul de la care s-a plecat.
Ea poate fi privita ca o imagine generalizata a multor situatii.
2.1.5. Relieful dezvoltat pe sare si gips
Sarea si gipsul sunt roci sedimentare omogene chimic si in mare masura si fizic
(exista orizonturi subtiri de argila si de sare impura), cu plasticitate
ridicata si usor solubile. Sunt legate indeosebi de cutele
diapire situandu-se la adancimi variabile. in
crearea reliefului, dizolvarea este procesul principal, dar frecvent ea se
asociaza cu actiunile altor agenti - spalarea in suprafata, siroirea,
excavatiile antropice. Acestea pot sa premearga
dizolvarii (cand sarea si gipsul se afla la adancime) sau pot fi simultane
(rocile se afla la suprafata).
in prima situatie apa ajunge cu greu la stratele de
sare sau gips unde provoaca dizolvari pe spatii restranse. Stimularea
patrunderii apei se face prin realizarea de crapaturi in masa de roci
acoperitoare (indeosebi prin seisme, explozii in cariere) sau in urma
exploatarii in subteran a sarii. Prabusirea stratelor de roci
de deasupra ocnelor parasite favorizeaza scoaterea la zi a sarii. Din
acest moment dizolvarea si alte procese actioneaza concomitent. Scoaterea la zi
a masivelor de sare ori a stratelor de gips se realizeaza si in urma unor
alunecari de teren, curgeri noroioase, eroziunii in suprafata (cand grosimea
depozitelor acoperitoare este redusa).
Prin dizolvarea sarii si gipsului rezulta diferite forme de relief asemanatoare
celor de pe calcare, dar aparitia si evolutia lor este
mult mai rapida, iar fizionomia si dimensiunile destul de variate.
- Lapiezurile apar sub doua forme - sentulete scurte si adanci sau excavatii
tubulare. in prima situatie scurgerea apei conduce la
o dizolvare rapida pe panta, iar in a doua, stagnarea apei si penetrarea pe
fisuri. Dar, frecvent cele doua forme se combina, spatiul dintre ele se
ingusteaza foarte mult si se transforma in creste ascutite cu configuratie
ondulata;
- Dolinele sunt depresiuni circulare cu diametre ce pot ajunge la peste 20 m.
La cele mari, dizolvarea se imbina cu tasarea; peretii de sare sunt tapetati cu
lapiezuri; frecvent in dolinele adanci (peste 2 m) drenajul apei se face prin
puturi verticale rezultate prin dizolvare la contactul sarii cu intercalatiile
de argila;
- Avenele sunt puturi cu diametre de la 0,5 la 2 m si lungimi variabile. Cele
dezvoltate in sare pura sunt mai rare si au dimensiuni mici intrucat aceasta roca este plastica si nu are crapaturi. Cele mari sunt legate de sarea impura si mai ales de sectoarele
unde stratul de sare este in contact cu unul argilos sau de pietrisuri. Apa circula rapid in lungul contactului, dizolva sarea, iar
prin siroire disloca elementele din stratul cu pietris, bolovanis, argila. in acest mod se produce o largire treptata a lor. Procesele sunt mult mai active cand la partea superioara a putului
se afla baza unei doline sau depresiuni;
- Uvalele, vaile dolinare si sufozionale - rezulta prin imbucarea dolinelor
desfasurate in lungul unui aliniament corespunzator unui drenaj subteran
(dolinele au legatura cu acesta). Prin prabusirea fundului dolinelor
tunelul subteran rezultat din dizolvare si curgerea apei, este scos la zi
rezultand o vale sufozionala in lungul careia pot fi sesizate resturi din
doline, poduri, praguri;
- Pesterile - frecvent au dimensiuni mici, sunt formate in lungul contactelor
dintre sare, gips si rocile cu care sunt in contact. Au forma
de galerii lungi legate cu sali mai largi dar cu diametre mici. Ele
prezinta o evolutie rapida in urma careia tavanul se prabuseste;
- Formele de precipitare au o larga dezvoltare atat pe peretii formati din
sare, in galeriile si salile de subteran cat si pe orice suprafata din exterior
unde se produce evaporarea solutiei concentrate (saramura); uneori pot fi
urmarite chiar pe pietre, bolovani la marginea masivului de sare.
Prin precipitare rezulta acumulari sub forma unor mici buchete de sare sau
pojghite subtiri de cativa milimetri.
in unele sali pe tavan se dezvolta stalactite, coloane
cu lungimi de 1-2 m, iar in conditiile unui mediu aproape omogen in micile
bazinete cu saramura supraconcentrata se pot forma cristale de sare.
2.2. Relieful dezvoltat pe argile
Argila este o roca sedimentara slab consolidata, cu
rezistenta mica dar care in conditii de umectare accentuata devine plastica
favorizand deplasarea stratelor de roci de deasupra. Plasticitatea este maxima la argilele de tipul caolinului si scade la cele
de tip illit, montmorilonit sau unde continutul in oxizi de fier este bogat. Ca
urmare, pe versantii unde exista strate de argila, acestea influenteaza
dezvoltarea catorva tipuri de forme de relief:
- Alunecarile de teren care au dimensiuni, configuratie si evolutie diferita;
sunt superficiale, de mica adancime si profunde; comun la toate sunt rapa de
desprindere (lineara, semicirculara), corpul alunecarii (de la valurele la
valuri si trepte separate de microdepresiuni), patul de alunecare (la partea
superioara a stratului de argila); cele mai mari alunecari se dezvolta pe
bazine torentiale (au forma lineara) sau pe versanti (ii afecteaza aproape in
intregime rezultand trepte; ex. glimeele).
- Curgerile noroioase - sunt mase de argila si alte roci slab consolidate care
au fost imbibate cu apa incat s-au deplasat sub forma
unor limbi de noroi pe traectul unor ravene, ogase, torenti.
- Pamanturile rele (badlandsuri) reprezinta ansambluri de forme de siroire
(santuri, sentulete) cu densitate mare dezvoltate pe suprafete de versant
alcatuite din strate de argila groasa (mai ales cand au si un
continut bogat in oxizi de fier); spatiile dintre sentulete sunt reduse la
creste cu pante mari.
- Vaile dezvoltate in regiunile cu strate argiloase sunt largi si umplute
partial de deluvii rezultate din alunecari sau curgeri de noroi; interfluviile
sunt tesite, cu putine denivelari; ele sunt incadrate de versanti pe care
alunecarile sunt frecvente.
2.3. Relieful dezvoltat pe gresii
Gresiile sunt roci sedimentare rezultate prin cimentarea nisipului. Ca urmare,
ele sunt omogene fizic (dimensiunea granulelor este
apropiata) dar relativ omogene din punct de vedere chimic (cimentul care leaga
particulele de nisip poate fi silicios, carbonatic sau argilos). Grosimea mare a stratelor din gresie si alcatuirea cimentului
(indeosebi silicioasa, carbonatica) impun o rezistenta mai mare.
Alternanta de strate de gresii la care rezistenta este
diferita favorizeaza eroziunea diferentiata. Ca urmare,
rezulta diverse forme de relief dar si aspecte aparte in configuratia vailor si
interfluviilor.
- Varfuri si creste ascutite - individualizate in lungul unor strate groase de
gresii cu pozitie aproape verticala incadrate de strate de roci cu rezistenta
redusa;
- Pereti si jgheaburi- dezvoltate pe versanti cu frecvente alternante de strate
verticale de gresii bine cimentate si strate de argile, sisturi argiloase;
peretii apar pe gresii, iar jgheaburile in lungul stratelor moi; uneori
dimensiunile sunt foarte mari rezultand creste secundare abrupte;
- Martori de eroziune de tipul coloanelor, sfinxilor - apar la partea
superioara a interfluviilor, uneori si pe versanti pe capetele stratelor dure
dar nu prea groase;
- Versanti abrupti - individualizati la nivelul unor state de gresii bine
cimentate cu pozitie verticala sau puternic inclinate; eroziunea de versant a
indepartat stratele cu rezistenta mai mica care le acopera;
- Interfluviile - alcatuite dominant din gresii au infatisare diferita in
functie de grosimea si gradul de cimentare al gresiilor dar si de modul de
alternanta al acestora cu stratele cu rezistenta redusa. Cand stratele de
gresii compacte sunt dominante interfluviile se impun prin masivitate,
altitudini mari si versanti cu panta mare. Cand cele doua tipuri de strate au dezvoltare egala atunci la
nivelul crestei apare o succesiune de varfuri pe gresii si de sei adanci la
nivelul stratelor marno-argiloase. in a treia
situatie cu predominarea stratelor cu rezistenta mica marno-argiloase
interfluviile apar sub forma de culmi rotunjite dominate local de varfuri
grezoase tocite.
- Vaile au caracteristici diferite in functie de ponderea stratelor grezoase cu
grosime mare si alcatuirea lor. Daca precumpanesc gresiile
silicioase, calcaroase, vaile sunt inguste, in albie exista praguri, iar pe
versanti trepte structurale; daca stratele sunt subtiri, iar gresiile slab
cimentate atunci vaile sunt largi.
Alte aspecte sunt legate de gresiile calcaroase. Dizolvarea poate determina dezvoltarea unor lapiezuri, nise
circulare sau alungite sau chiar pesteri cu dimensiuni reduse (M.Grohotis).
2.4. Relieful dezvoltat pe conglomerate
Conglomeratele sunt roci sedimentare rezultate prin cimentarea pietrisurilor si
bolovanisurilor. Diferentele care apar sunt determinate pe de o parte de natura
elementelor care intra in alcatuirea lor (de natura cristalina, magmatica,
sedimentara), iar pe de alta de tipul de ciment care
le leaga. in prima situatie predominarea elementelor
provenite din roci dure impune rezistenta la atacul agentilor externi. De
asemenea, cimentul silicios asigura o rezistenta mai mare
decat cel calcaros sau argilos. Deci, neomogenitatea rocii se resfrange
in rezistenta diferentiata a elementelor si stratelor
la atacul diversilor agenti externi. Ca urmare, unele
elemente vor fi mai repede indepartate, iar altele se vor mentine.
Acesta este sistemul care conduce pe de-o parte la
realizarea de catre agentii externi a unor forme de relief specific rocii, iar
pe de alta parte la impunerea unor trasaturi distincte in configuratia vailor,
versantilor si interfluviilor.
- Formele de relief specific sunt - turnurile, babele si sfinxii.
Acestea au infatisare aparte cu multe proeminente (la nivelul
stratelor alcatuite din blocuri, bolovani, pietrisuri rezistente) si excavatii
verticale sau orizontale (rezulta fie pe contactele dintre strate cu rezistenta
diferita fie prin dislocarea unor bolovani). Agentii care se manifesta
sunt - apa prin spalare si siroire, vantul prin
coroziune si deflatie, inghet-dezghetul si in mai mica masura unele specii de
plante sau animale. Actiunea lor se imbina in timp. La
ploi, apa produce, prin siroire, eroziune pe contacte, slabeste si inlatura
elementele cu rezistenta mai mica; inghet-dezghetul apei care patrunde pe
fisuri, pe planurile de stratificatie provoaca largirea fisurilor, crapaturilor
si macinarea cimentului ce leaga diferitele elemente din strat; vantul spulbera
praful si nisipul, ingramadeste zapada in unele excavatii, izbeste si slefuieste
cu boabe de nisip, suprafetele expuse; unele plante, animale calcifile dizolva
mici portiuni din roca, isi dezvolta sistemul radicular in fisuri largindu-le
etc.
- Influenta rocii asupra formelor de relief majore este diferentiata in functie
de alcatuirea conglomeratelor si de tipul de structura in care sunt cuprinse
stratele.
Interfluviile axate pe mase de conglomerate bine cimentate si la care
precumpanesc elementele dure se remarca prin altitudini mari
si masivitate. Opus, la cele unde exista variatie ca
alcatuire se detaseaza varfuri si coloane separate de sei adanci, linia de
creasta capatand configuratie de ''lama de fierastrau''.
Vaile dezvoltate in conglomerate sunt inguste, au caracter de
cheie, au versanti abrupti si albii inguste cu mare bogatie de aluviuni.
De multe ori albiile sunt seci sau au apa putina,
intrucat ea se infiltreaza rapid.
Versantii au in general, panta ridicata, caracteristicile lor fiind influentate de structura. in
structura monoclinala sau pe sinclinalele suspendate se impun in peisaj pe de o
parte versantii abrupti din lungul fronturilor de cuesta, ei taind stratele in
cap, iar pe de alta parte versantii cu panta mai mica dezvoltati in lungul
stratelor. Pe acestia adesea apar alveole cu dimensiuni variabile rezultate
prin eliminarea blocurilor din roca.
Caracteristicile suplimentare sunt determinate de abundenta
elementelor sau cimentului calcaros. in acest
caz se asociaza si dizolvarea. Rezulta excavatii cu diametre
diferite, lapiezuri, chei si chiar pesteri.
2.5. Relieful dezvoltat pe nisip.
Nisipul este o roca sedimentara necoeziva alcatuita
dominant din particule de cuart; se adauga un procent variabil de particule
argiloase.
Ca urmare, exista o mare mobilitate indeosebi cand nisipul se
gaseste in stare uscata. Prin inmuierea particulelor
argiloase, acestea asigura aderenta dintre elementele silicioase limitand
miscarea lor.
Formele de relief dezvoltate pe nisip sunt numeroase si
majoritatea legate de actiunea vantului. Acesta
disloca particulele de nisip, le transporta pe distante variabile in functie de
viteza si durata lui si le depune dezvoltand diferite forme de acumulare.
- Ergurile, kumurile - reprezinta campuri de nisip cu dimensiuni foarte mari (Sahara, Arabia, Asia
Centrala) pe care se afla numeroase forme mici.
- Dunele de nisip au dimensiuni si evolutie variabile. Dupa forma sunt:
longitudinale, parabolice, barcane etc.; intre dune sunt depresiuni alungite. in regiunile temperate unele dune sunt fixate cu vegetatie. in depresiunile cu baza in vecinatatea stratului freatic sau
unde abunda elementele argiloase s-au dezvoltat ochiuri de apa sau mlastini. O
situatie aparte o au oazele dezvoltate in depresiunile din deserturi unde
exista panza freatica bogata sau izvoare la baza unor culmi.
-Vaile in regiunile cu nisipuri sunt largi, putin adancite si fara apa. in situatiile in care panza
freatica este aproape de suprafata, iar alimentarea raurilor se realizeaza din
alte regiuni cu precipitatii bogate (Nilul), atunci albia minora este activa
dar cu variatii de debit in timpul anului; versantii sunt tesiti si afectati nu
numai de vant ci si de pluviodenudare si chiar siroire la ploile rare care se
produc.
2.6. Relieful dezvoltat pe loess si depozite loessoide
Loessul este o roca sedimentara slab coeziva, in
alcatuirea caruia intra in proportii aproape egale praf, argila si carbonati.
Depozitul loessoid are aceeasi alcatuire, dar cu predominarea unuia din
componenti.
Loessul ocupa aproape 10% din suprafata uscatului avand o desfasurare deosebita
pe continentele din emisfera nordica la latitudini de
40-600. Aici atinge grosimi foarte mari (in jur de
20-40 m in Europa si America de Nord, si maximum in China � peste 100 m). Originea sa este complexa; frecvent este legat de acumulari eoliene
sau transformari ale depozitelor deluviale (fig. 43).
Proprietatile principale ale rocii care influenteaza mult individualizarea
formelor de relief sunt: porozitatea mare, permeabilitatea accentuata,
coeziunea redusa a particulelor ce-l alcatuiesc, circulatia verticala a apei etc. in aceste conditii loessul intretine doua
categorii de pante - maluri abrupte si poduri (campuri) cvasiorizontale.
- Forme de relief. Cele specifice rocii sunt legate de tasare
si sufoziune; la acestea se adauga vaile si interfluviile care au trasaturi
aparte.
- Tasarea creeaza depresiuni cu dimensiuni variabile care au o frecventa
deosebita in campiile de loess; crovurile sunt cele mai mici si au caracter
izolat; gavanele si padinele constituie stadii de evolutie superioare rezultate
din unirea si adancirea crovurilor; vaile de tasare (tip furcitura) se
constituie pe aliniamente influentate de drenajul panzei freatice.
- Sufoziunea realizeaza un relief complex determinat
de circulatia apei pe verticala in masa de loess si pe suprafata slab
inclinata, impermeabila de la baza lui. Rezulta la suprafata
palnii de sufoziune, iar in interiorul masei de loess hrube, hornuri, tunele
sufozionale.
Pe versantii in panta adesea se stabilesc legaturi intre
vaile de tasare (din unirea crovurilor) si tunelele sufozionale. Cand
tunelele devin mari iar loessul de deasupra se
prabuseste rezulta vai sufozionale in trepte.
Vaile raurilor care strabat regiuni in care exista o patura groasa de loess, au
albia larga incadrata de versanti abrupti pe care se produc siroiri, desprinderea
si prabusirea de pachete de loess, hrube de sufoziune, izvoare sufozionale. La
baza versantilor materialele acumulate formeaza glacisuri coluvio-proluviale.
Interfluviile sunt plate, dar presarate cu numeroase forme de relief create prin tasare.
2.7. Relieful dezvoltat pe roci metamorfice
Rocile metamorfice sunt destul de diferite ca alcatuire si grad de
metamorfozare de unde rezistente variate la atacul agentilor externi.
Sistuozitatea permite patrunderea cu usurinta a apei situatie care favorizeaza
producerea pe de o parte a alterarii rapide a mineralelor din roci in climatele
calde si temperate, iar pe de alta parte, dezagregarea prin inghet-dezghet in
regiunile subpolare si alpine. in prima situatie
rezulta o scoarta de alterare, iar in a doua, mase de grohotis frecvent sub
forma de lespezi. Vaile dezvoltate in aceste roci sunt inguste, iar versantii
au pata mare in climatul rece si umed si mai largi cu versanti mai lini si
acoperiti de depozite de alterare sub climatele calde si umede.
intre rocile cristaline cuartitele care au o duritate
foarte mare impun culmi inalte, creste ascutite si versanti cu panta mica. Comportamente similare au gnaisele.
Alterarea diferentiata facilitata de heterogenitatea rocilor sub raportul
alcatuirii mineralogice ca si de gradul deosebit de fisurare favorizeaza
dezvoltarea de nise (cu dimensiuni si configurtii diferite) separate de creste
intortocheate.
2.8. Relieful dezvoltat pe roci eruptive
Rocile eruptive difera in functie de continutul chimic, mineralogic dar si de
conditiile in care s-a realizat consolidarea topiturii. Se
pot separa mai intai forme de relief primare rezultate in urma solidificarii
topiturii. in acest sens conurile vulcanice
care au o dezvoltare mare la eruptiile lavelor acide si platourile rezultate
din revarsarile de lave bazaltice la care se adauga craterele, conurile
secundare si intreaga suita
de vai (barancosuri) si interfluvii (planeze), neckurile, sillurile, dykurile
care sunt puse in relief de catre eroziune.
A doua categorie mare de forme este legata de
corpurile magmatice consolidate in adanc si care sunt scoase la zi de eroziunea
care indeparteaza rocile acoperitoare timp de zeci de milioane de ani. intre acestea se impun batolitii si lacolitii de granit, pe
acestia rezultand forme secundare inedite. Individualizarea lor este determinata de cativa factori - unii de natura interna
- alcatuirea microgranulara sau macrogranulara, reteaua de fisuri care se
intretaie si altii de origine externa (indeosebi regimul termic si
precipitatiile). Ca urmare, pe corpurile granitice se dezvolta:
- arene granitice - depozite grauntoase, silicioase (angulare) rezultate prin
dezagregarea si alterarea granitului.
- blocurile sferice - grupate sau izolate in doua faze - in prima se produce
desprinderea blocurilor si caderea lor la baza pantei, iar in cea de a doua
alterarea si atenuarea muchiilor si colturilor (fig. 44);
- capataniile de zahar - sunt culmi si varfuri de granite rotunjite. Procesul
presupune ca lacolitii sau batolitii sa fie supusi
unei intense alterari selective in conditii de climat cald si umed; alterarea
este rapida in lungul fisurilor, diaclazelor unde apa calda circula si
realizeaza procese de hidroliza; ploile frecvente indeparteaza materialele
alterate largind fisurile care devin crapaturi. Procesul de
alterare continua atat pe suprafetele crapaturii, cat si in adancime. in acest mod pe masura ce golurile cresc intre acestea raman
coloane si blocuri rotunjite de unde numele de capatani de zahar. Sunt
specifice in Brazilia, India, Madagascar, Guyana etc.
- crestele granitice imbracate in poale de grohotis se dezvolta in climatul
rece subpolar si alpin.
- taffoni - sunt alveole (au diametre de cativa
decimetri si adancime de pana la un metru) cu pozitie verticala dar si
orizontala, individualizate pe granitele macrogranulare cu o frecventa
deosebita a fisurilor. Rezulta prin alterare in sectoarele cu granule mari sau intens fisurate; materialele fine sunt indepartate
prin spalare sau vant.
Verificari:
- Stabiliti reactia rocilor la actiunea agentilor externi in functie de
proprietati si climat.
- Diferentele dintre relieful carstic si cel calcaros (exemple din Romania).
- Prezentati reliefurile de eroziune din gresii, conglomerate, loessuri folosindu-va si de informatiile din capitolele
anterioare.
- Cum se formeaza caatanile de zahar si tafonii
- Explicati diferitele peisaje morfologice individualizate pe categorii de roca.