RELATIA MEDIU-ECONOMIE

• Caracterul biunivoc al relatiei mediu-economie

Orice proces economic evolueaza intre doi poli - productie si consum - aflati in relatia de interdependenta, deci de recunoastere a rolului activ al fiecaruia dintre ei. Productia presupune un input de materii prime, materiale, etc. si un sistem de tehnologii care sa transforme cu un anumit randament aceste inputuri in bunuri de consum, in cadrul unor filiere specifice, strict necesare, dar si a unor filiere adiacente.

Relatia "mediu - economie" prezinta doua componente :

- forma materiilor prime, spatiului de productie, energiei, biodiversitatii care se constituie intr-o "supapa" pentru mediu. Aceasta "supapa" se defineste in raport cu disponibilul potential fata de un stoc necesar, ceea ce semnifica faptul ca mediul asigura suportul inputurilor economice in anumite limite ;

- stocurile de mediu, implicate in mentinerea echilibrului ecologic, a caror structura se poate modifica odata cu mutatiile calitative in plan tehnologic.

Relatia "economie - mediu" prezinta, de asemenea, doua componente :

- un "mesaj" material catre mediu, reprezentat de emisii, deseuri, degradari fizice etc. rezultat in urma activitatii de productie si consum, a carui dimensiune depinde de performantele celor doi poli;

- ansamblul efectelor induse de "mesajul" material al economiei catre mediu, dependente de fazele succesionale ale acestuia : daca "mesajul" se adreseaza unor zone fragile, efectele sunt mai mari, iar daca se adreseaza unor zone cu functionalitati stabile, efectele sunt mai mici .

Desigur, intensitatea efectelor depinde, in egala masura si de nivelul "mesajului" : atunci cand acesta depaseste capacitatea de reciclare de care dispune mediul ( functia de reciclare nefiind totusi o functie specifica mediului, ci una de adaptare, care presupune consumuri suplimentare de energie, exercitand presiuni auspra fluxului energetic al unui ecosistem), apare fenomenul de poluare reala, care afecteaza functiile specifice mediului.

• Dimensiunea economica a mediului.

Trasaturile mediului

Desi unele din elementele constitutive ale mediului pot fi apropriate, aceasta reprezinta mai degraba o incalcare a statutului de bun public, ce se atribuie mediului ca sistem, decat o aplicare a legitatilor coexistentei economico-sociale si a resurselor naturale, ca suport permanent al celei dintai.

O asemenea afirmatie poate fi sustinuta recurgand la analiza trasaturilor generale, dar mai ales a celor specifice, ale mediului ca sistem.

Trasaturile generale ale mediului sunt urmatoarele:

- mediul este un sistem viu si deschis, dominat deci de legi biologice si intretinand un schimb permanent de resurse cu mediul economico-social;

- functiile mediului nu reprezinta o insumare a functiilor elementelor sale componente, ci o forma de exprimare a unui intreg care inseamna mai mult decat o suma ;

- intre elementele mediului exista o puternica interdependenta, motiv pentru care el nu poate fi descompus in elementele sale componente pentru realizarea cuplarii cu activitatea economicosociala, decat cu pretul unor dezechilibre ecologice ;

- datorita energiei interne si prelucrarii informationale, mediu este un sistem organizational ce dispune de o mare independenta functionala; autoreglarea sistemului se realizeaza in limite destul de largi, care au facut posibila dezvoltarea unei civilizatii bazata pe tehnologii lineare, mari consumatoare de energie directa si indirecta.

- conceptele de baza cu care se poate opera in analizarea mediului ca sistem sunt entropia si cantitatea de informatie ;

- dinamica mediului este data de schimbul de materie, energie si informatie, realizat atat intre elementele sale componente cat si cu mediul economico-social ;

- mediul este un sistem continuu si neanticipativ : valorile iesirilor din sistem, la un moment dat nu depind de valorile intrarilor la momente consecutive.

Trasaturile specifice ale mediului sunt :

- mediul se structureaza pe principiul specializarii.

Principalele grupuri de populatii din biocenoza indeplinesc roluri diferite: plantele verzi indeplinesc rolul de producatori primari, animalele indeplinesc rolul de consumatori, iar bacteriile si ciupercile pe cel de detritivori, implicate fiind in reciclarea substantelor.

"Prestatia fiziologica" a acestor populatii ( biochimica si ecofiziologica ) asigura mentinerea continua, la un nivel optim, a vietii biocenozei, respectiv ecosistemului. Prin urmare, viata ecosistemului nu ar fi posibila in afara specializarilor amintite, deci a "diviziunii muncii" intre elementele alcatuitoar. Specializarea elementelor unui ecosistem, spre folosul existentei acestuia, trebuie sa consideram ca pe una dintre cele mai mari performante bioeconomice ale naturii, care sporeste, sub multiple aspecte, eficienta tuturor sistemelor vii;

- intre elementele mediului, ca sistem, exista legaturi cvasistocastice. Fiind format dintr-o multime "complexa si eterogena" de sisteme supraindividuale, evolutia mediului este rezultatul relatiilor dintre acestea, relatii ce se dezvolta conform unor legi de probabilitate ;

- in conditiile existentei unui proces de specializare bine definit, in cazul mediului nu functioneaza principiul substituibilitatii intre elementele sale componente. Posibilitatea aparitiei unei astfel de substituiri este cu atat mai mica cu cat se afirma tot mai mult caracterul complex si evoluat al mediului ca sistem ;

- o alta consecinta a specializarii este ca, intr-un sistem viu, complex si evoluat, cum este mediul, nici unul dintre sistemele alcatuitoare nu poseda o specializare universal valabila, altfel spus o nespecializare.

Desigur tranzitia catre elemente specializate presupune existenta elementelor nespecializate, dar mentinerea acestora dincolo de anumite limite temporale inseamna stagnare, careia i se asocieaza o eficienta bioeconomica scazuta.

In esenta, specializarea reprezinta o conditie esentiala a supravietuirii si progresului sistemelor vii, pe masura ce acestea inregistreaza o crestere a complexitatii lor interne ;

- "fiintarea sistemelor vii se datoreaza intrunirii, intr-o singura unitate spatiotemporala, a trei ipostaze fundamentale ale materiei : substanta, energia si informatia".

Substanta constituie suportul structurii sistemelor vii, conditionand vehicularea energiei si mijlocind transferul, receptionarea si acumularea informatiei la nivelul acestora ;

- organismele si sistemele vii supraindividuale au evoluat, astfel incat asigura conversia inputurilor energetice intr-un regim optimal, consumurile suplimentare lipsind, iar pierderile fiind minime.

"Fortarea sistemelor vii de a lucra dincolo de limitele optime, desi conduce la o argumentare a productiei lor, pe termen lung sau in diverse imprejurari nu este atat de benefica pe cat ne-am astepta ori de cate ori se incearca, printr-o cheltuire suplimentara de timp si energie, sa se mareasca eficienta unui sistem viu oarecare, aceasta, in cele din urma se obtine, dar totdeauna se plateste prin cresterea vulnerabilitatii acelui sistem fata de cei mai diversi factori, mai ales in conjuncturile nefavorabile. Altfel spus, ori de cate ori se incearca depasirea limitelor optime de crestere, dezvoltare, organizare si functionare a unui sistem viu, natura sanctioneaza incalcarea principiului optimalitatii, prin cresterea expunerii periculoase la interventiile unor factori daunatori sau nocivi"

• Mediul - factor de productie vital.

Este un fapt bine cunoscut ca bunurile si serviciile oferite de mediu societatii au fost dintotdeauna desconsiderate, sau subvalorificate din punct de vedere economic. Ele au ramas in afara mecanismului pietei, a sistemului de preturi sau au fost racordate conjunctural la sistemul parghiilor economice, de pe pozitiile dominante ale politicii economice, chiar daca si-au manifestat continuu si oriunde caracterul vital.

Mediul este un factor economic de cea mai mare importanta, considerat, in mod traditional, de analiza economica, drept factor de productie, alaturi de capital si munca.

In linii generale, mediul (fizic) pe langa faptul ca este un factor productiv generator de inputuri primare dobandite de procesul productiv este, de asemenea, "recipientul"produselor reziduale al proceselor de productie si consum, care vor putea fi sau nu absorbite in functie de capacitatea de asimilare a mediului considerat (fig. 3.2). Pe de alta parte, o functie actuala a mediului este aceea de furnizor de servicii cu character recreativ sau altele legate de conceptul de calitate a vietii, a caror cerere este determinata de nivelul de dezvoltare al societatii.

Mediul nu poate fi limitat insa numai la functia de "furnizor" de resurse si de servicii recreative, el "administrand"cel mai mare serviciu pentru umanitate : mentinerea vietii pe pamant - baza a intregii activitati economice - gratie procesului de fotosinteza, a ciclurilor biogeochimice, care sunt profund implicate in homeostaza ecosistemelor, in mentinerea functionalitatii circuitelor informationale genetice, etc.

Dimensiunea economica a mediului nu trebuie introdusa in analiza economica in "regim de urgenta", ca o noua variabila; este necesara modificarea metodei de analiza economica, pe o baza interdisciplinara si sistemica, altfel, oricat de riguroasa ar fi modelarea teoretica a lor, aceasta va esua in fata actiunii practice, a realitatii.

• Economia - sistem deschis

Evaluarea corecta a dimensiunilor si complexitatii dinamice ce caracterizeaza economia a reclamat si reclama abandonarea metodei analitice, fragmentare - promovata de pe pozitiile unei conceptii mecaniciste privind lumea inconjuratoare - si utilizarea metodei sistemico-structurale, apta sa furnizeze informatii adecvate despre interactiunea dinamica a elementelor unui ansamblu organizat, in raport cu diferite finalitati.

Sistemele deschise, cu organizare completa, cum sunt cele economice (dar si biologice si sociale) se bazeaza pe proprietatile homeostatice, fapt ce le permite mentinerea mecanismelor de autoreglare dinamica, precum si evolutia pana la stadii de cea mai mare complexitate organizatorica.

Ireversibilitatea proceselor economice.

Orice incercare, chiar si timida, de analizare a proceselor economice pe baza legilor , principiilor termodinamicii, va releva caracterul dinamic si ireversibil al acestora.

Sistemul economic nu poate evolua ca un sistem izolat (caruia nu-i este specific schimbul de materie si energie cu exteriorul), iar procesul economic nu poate fi considerat un simplu mecanism circular de productie-consum : materia nu se distruge, bunurile nu pot fi "consumate la infinit", iar "masina economica" ramane dependenta de un flux energetic care se degradeaza in mod ireversibil sub forma de caldura nerecuperabila.

"Procesul economic este, clar, entropic si nu mecanicist. Si pentru ca legea entropiei domina toate transformarile materiale, acest proces se dezvolta intr-un mod ireversibil. Epuizarea resurselor nu poate fi controlata si o buna parte a deseurilor raman deseuri de neflosit. Aceasta simpla afirmatie contine germenele "penuriei" vazuta din perspectiva ecologica globala".

Caracterul ireversibil al proceselor economice face ca stadiul anterior de echilibru al sistemului economic sa ramana doar un subiect de reflectie intr-un mecanism de invatare prin incercare-eroare.

Evaluarea ireversibilitatii proceselor economice trebuie facuta diferit, tinand cont de efectul acesteia asupra inputurilor legate de asigurarea continuitatii sau discontinuitatii sistemului economic; in acest context este de remarcat locul deosebit pe care-l ocupa mediul in ansamblul elementelor de perpetuare a activitatii economice in concordanta cu finalitatile stabilite si impactul activitatii economice asupra lui; mediul creat deja de om poate sau nu sa fie, la un moment dat, un element de continuitate pentru procesul economic, in timp ce mediul reprezinta conditia sine qua non a acestei continuitati.

• Performanta ecologica a sistemului economic

Analiza raportului input-output

Cu toate ca relatiile dintre economie, ecologie si mediu sunt tot mai perceptibile, elaborarea interdisciplinara a unor modele care sa exprime aceste relatii, ca suport pentru gestionarea mediului, se afla inca la inceput.

Primele incercari constau in asa numitele modele ecologice-economice sau economicoambientale, intre care se evidentieaza cele bazate pe procedeul "balantei materiale"; ele pot fi cantitative sau calitative, statice sau dinamice, descriptive, prospective, etc., in functie de obiectivele concrete urmarite.

Modelele bazate pe balanta materialelor / energiei ofera o viziune clara asupra relatiilor dintre activitatile din plan tehnic, economic si ecologic. Ele folosesc procedee care se aplica de mult timp in ingineria proceselor industriale cu scopul de a determina cantitatea si compozitia inputurilor, a produselor finale si a subproduselor, legate de procesul de fabricatie si care isi gasesc expresia in cantitatea de energie schimbata in cadrul aceluiasi proces. In ultima instanta, aceasta reprezinta o aplicare a principiului conservarii materiei si energiei.

Aplicarea balantei materialelor / energiei in cazul relatiei "mediu - activitate economica", serveste la explicarea fluxurilor materiale ocazionate de interactiunea dintre activitatea umana si sistemele ecologice naturale. Tinand cont de faptul ca materia este supusa doar transformarii ( ea nici nu poate fi creata, nici nu poate fi distrusa) este deductibila existenta unei corespondente intre inputuri si autputuri, atat in procesele tehnologice cat si in cele naturale.

De asemenea, balanta materialelor / energiei este o forma de exprimare a contabilitatii ambientale prin care se prezinta sistematizat originea, fluxul, consumarea si utilizarea, precum si destinatia finala a materialelor care intra intr-un proces de transformare.

Interactiunea dintre procesul economic si mediu se produce prin continua transformare a materiei si energiei, in cursul careia are loc degradarea unei parti a energiei sub forma de caldura neutilizabila, ceea ce conduce la cresterea entropiei sistemului, in conformitate cu cea de-a doua lege a termodinamicii., activitatile economice exercita asupra mediului o dubla presiune, prin subvalorificarea resurselor de baza si transferarea de reziduuri (ceea ce conduce la supraexploatarea resurselor naturale, concomitent cu cresterea semnificativa a reziduurilor ce ajung in mediu).

Plecand de la principiul conservarii materiei si energiei (la care face apel prima lege a termodinamicii) si legea ecologica a constantei substantei vii si deducand acumularea temporala de energie sub forma de fonduri si stocuri, cantitatea totala de reziduuri transferate mediului de catre sistemul economic poate fi considerata echivalenta cu toate resursele naturale extrase. Pentru mentinerea autoportantei sistemelor naturale, profund afectate de sistemul de exploatare si valorificare a capitalului natural, se prefigureaza urmatoarele directii de actiune:

- tratarean reziduurilor in procesul de recuperare si reciclare a acestora;

- rationalizarea productiei si consumului (cantitativ si structural);

- imbunatatirea randamentelor, respectiv sporirea outputului util pe o unitate de input;

De-a lungul procesului de transformare a resurselor naturale in bunuri de consum, dincolo de modificarea statutului lor economic are loc o modificare a calitatii: materia-energie intra in procesul de productie cu un nivel scazut al entropiei, pentru ca la iesire sa prezinte un nivel inalt al acesteia.

Daca sistemului izolat ii este caracteristica o crestere continua a entropiei ( a dezordinii), sistemul deschis ( cum este si sistemul economic), pentru a functiona eficient, trebuie sa benificieze de un aport de entropie joasa, care sa faca posibila mentinerea constanta a propriei entropii. In aceste conditii, tratarea reziduurilor nu poate fi considerata o solutie definitiva atata timp cat necesita consumuri suplimentare de entropie joasa, iar bilantul energiei utilizabile rezultate este negativ.

In organizarea sistemului de reciclare si recuperare a materialelor trebuie sa se opereze insa nu numai cu criterii economice, ci si cu cele legate de stocul limitat al resurselor naturale, de capacitatea mediului de asimilare a reziduurilor, precum si cu cele legate de posibilitatile de a dispune de surse externe de entropie joasa.

Valorificarea resurselor negaentropice

Finitatea resurselor planetei si tendinta epuizarii lor reprezinta doi din parametrii semnificativi ai reconsiderarii perspectivei economice. Preocuparile economistilor clasici( Malthus, Ricardo si Mill) in domeniul epuizarii rezervelor naturale au fost marginalizate pana nu demult, datorita increderii avute in progresul umanitatii, pe baza dezvoltarii stiintei si tehnicii. Evident, economistii acestui ultim secol s-au ocupat de problema resurselor, fiind de subliniat, in acest sens, aportul de pioneriat al lui Hotelling, al carui demers se bazeaza pe o analiza matematica a "ratelor optime de degradare" a stocului de capital reprezentat de rezervele minerale nerenuvelabile, procedeu care in prezent, sub unele aspecte, poate fi valabil daca se atribuie mediului biofizic trasaturile unui capital medioambiental sau natural.

Clasificarea traditionala a resurselor naturale in regenerabile si neregenerabile merita totusi, din

perspectiva posibilitatii unei epuizarii definitive, unele nuantari. O resursa reinnoibila, cum este terenul agricol, teoretic, poate fi folosita la nesfarsit; totusi, atata timp cat regenerarea capacitatii productive nu se realizeaza automat, iar practicile agricole antiecologice se extind (utilizarea excesiva a substantelor fitofarmaceutice, a ingrasamintelor chimice, simplificarea structurii de productie - mergand pana la monocultura), riscul ca o asemenea resursa sa ajunga intr-o stare de epuizare totala, in raport cu cerintele practicii agricole, este destul de mare. Pe de alta parte, se considera ca o resursa nereinnoibila, prin consumare sau folosire, este sortita epuizarii; or, rezervele minerale, desi sunt finite nu sunt absolut epuizabile, cu atat mai mult cu cat in virtutea principiului conservarii materiei, acestea nu pot fi distruse fizic, devenind partial recuperabile si reciclabile prin intermediul unor procese de tratare adecvate. Conceptia privind disponibilul de resurse trebuie sa fie, deci, esentialmente dinamica prin faptul ca rezervele "epuizabile" nu pot fi considerate ca un stoc fix, imuabil; termenii care definesc cantitativ rezervele nerenuvelabile se impun a fi perceputi ca variabile dependente de timp si deci de conditiile tehnico-economice.

Spre deosebire, resursele energetice sunt supuse, in procesul transformarii, unidirectionalitatii energiei si iremediabilei sale degradari sub forma de caldura nerecuperabila, ceea ce pune in evidenta imposibilitatea reciclarii.

Criza de materii prime si folosirea resurselor naturale

Intensificarea extractiei de resurse nereinnoibile duce, fara indoiala, la accentuarea raritatii acestora si in consecinta la cresterea, in timp, a costurilor de extractie si a preturilor aferente, astfel tendinta spre accentuarea penuriei de resurse poate fi contracarata recurgand la substitutie si progres tehnico-stiintific.

Eficienta folosirii resurselor.

Recunoscand caracterul nerational al nivelului si ritmului de exploatare a resurselor naturale (in regim public sau privat), ne aflam, in acelasi timp, in fata unei probleme ce vizeaza calitatea acestora; problema deriva dintr-un efect de "autofagie" progresiva, in continua accelerare, ce prefigureaza epuizarea resurselor primare si degradarea mediului.

Orice proces in care sunt angajate, in vre-un fel sau altul, resurse (naturale) presupune si un anumit autoconsum, ceea ce contribuie la ingustarea si, treptat, la subminarea propriei baze; chiar daca nivelul calitatii resursei primare este scazut, atingerea volumului productiei stabilite se va realiza prin cresterea cantitatii extrase de asfel de resursa, amplificand, prin aceasta, autoconsumul.

Pe masura ce se epuizeaza rezervele primare de calitate superioara creste dependenta fata de cele inferioare calitativ si, prin urmare, este necesara o cantitate tot mai mare de energie utila si bunuri materiale pentru a descoperi cererea de resurse dimensionata in raport cu productia ce urmeaza a fi obtinuta. De asemenea, acest proces duce la accentuarea degradarii mediului, cresterea volumului de reziduri transferate mediului care reprezinta, de fapt, pierderi fizice si termodinamice.

Necesitatea de exploatare a rezervelor energetice de calitate inferioara genereaza (pe langa o crestere a preturilor) un consum sporit de energie utila si produse manufacturate.

In acelasi timp, este evident faptul ca bilantul si randamentul energetic al procesului de conversie energetica vor descreste; substituirea, de exemplu a combustibililor fosili de calitate superioara, cum ar fi petrolul, cu alti inferiori, cum ar fi carbunele, implica un consum aditional de energie si materiale, ceea ce va afecta cei doi parametri - bilantul si randamentul energetic - acestia putand deveni chiar negativi (sunt cunoscute exemple din tara noastra in cazul conversiei sisturilor bituminoase, dar si a carbunelui).

In acelasi mod, extractia si transformarea in produse finite a resurselor primare neenergetice de calitate inferioara, necesita cantitati sporite de energie utila si produse manufacturate aditionale nu numai in procesul de fabricatie, ci chiar si in cel de extractie (avem in vedere consumul aditional pe unitatea desubstanta utila)

Prin urmare, daca cererea finala poate ajunge la o stabilizare, eficienta consumului de resurse materiale va depinde numai de cererea de resurse destinate propriului proces de extractie - fabricatie si procesului de extractie - conversie a resurselor energetice. Pe masura ce aceasta (cererea finala) se asociaza unui fenomen interdependent, de crestere accelerata, productia totala va creste gradat, dar eficienta va tinde catre zero, societatea trebuind sa recurga la rezerve de resurse materiale primare de calitate inferioara.

Consumul de negaentropie si riscul ecologic.

Efectul autofagic accelerat al sistemului economic actual genereaza deci o degradare a mediului (si, implicit, o autodegradare). Inevitabila recurgere la resursele naturale este insotita de cresterea volumului reziduurilor returnate mediului, ce provoaca dezechilibre ecologice, deteriorarea ambientului. Subminarea capitalului natural (si, prin extensie, medio-ambiental) se poate identifica cu un proces de epuizare a negaentropiei, impactul activitatii umane asupra proceselor naturale constituind "externalitati" ce configureaza o pierdere de ordin intrinsec.

Caracteristicile homeostatice, de rezistenta si adaptare la schimb, tendinta de stabilizare, maturitate si echilibru dinamic ale ecosistemelor naturale, depind in mare masura de diversitatea speciilor ce confera sistemului un nivel ridicat al organizarii si continutului de informatie genetica; raportul dintre diversitate si entropie este invers proportional : cu cat diversitatea se va diminua, cu atat entropia va creste, afirmatie ce deriva din formularea originala a lui Schrödinger, prin care se arata ca organismele si in special ecosistemele naturale se alimenteaza cu entropie negativa

(negaentropie).

Spre exemplu, un ecosistem agrar este slab diversificat, necesitand aporturi externe (de energie mecanica, ingrasaminte, pesticide, etc.), pentru a-si mentine stadiul artificial de dezechilibru controlat, iar acesta este echivalent cu recunoasterea unui substituit negaentropic al sistemului de tip industrial (de practicare a agriculturii).

Actiunile omului asupra mediului de tipul activitatii agricole atrag, deci, o pierdere de ordin intrinsec, a carei compensare ulterioara necesita resurse (de obicei nerenuvelabile), sporind presiunea cererii asupra ofertei de astfel de resurse.

Deci, extractia, folosirea si returnarea in mediu a resurselor nereinnoibile, in mod progresiv, genereaza nu numai un impact ambiental negativ, ci si o crestere a riscului ecologic, care se manifesta, in principal, prin pierderea stabilitatii si bioproductivitatii sistemului natural.

Pe de alta parte, este clar ca orice proces negaentropic necesita un anumit consum de resurse materiale si energetice ceea ce, prin retroactiune, inseamna o scadere a negaentropiei; rezervele de calitate superioara reprezinta un "stoc de negaentropie" si pe masura ce sunt utilizate si derivate in entropie inalta, nu exista nici-o indoiala ca stocul negaentropic scade simultan.

La randul ei, tehnologia, ca informatie si posibilitate de atractie a resurselor, poate fi identificata cu un alt tip de stoc negaentropic. Problema care se ridica este daca ne putem gandi la o compensare efectiva si nelimitata a negaentropiei intre doua procese care evolueaza, din punct de vedere entropic, contrar progresului tehnologic si epuizarea resurselor naturale. Pe de alta parte, progresul tehnologic joaca un rol substantial in evolutia descrescatoare a costurilor (asupra caruia actioneaza insa si alti factori) pe unitatea de resursa extrasa, numai ca structura costului indica o crestere a consumului energetic aditional unitar, putandu-se inregistra o diminuare a stocului de negaentropie in termeni globali.

Analiza energetica a sistemului economic.

Activitatea economica - proces real, supus degradarii entropice a energiei, nu poate fi considerata diferita de organismele si sistemele ecologice naturale.

Economistii incep sa inteleaga legile termodinamicii, care marcheaza fluxul energiei. Conceptul de ecoenergetica apare, astfel pentru a indica necesitatea unei viziuni globale in studierea posibilitatilor de reglementare a fluxului de energie din societate, evitand starile conflictuale dintre activitatile economice si ciclurile naturale.

Ecoenergetica trebuie sa se sprijine, complementar, pe o viziune sistemica auspra termodinamicii si folosirii globale a energiei, pe de o parte, iar pe de alta, pe o analiza detaliata a transformarilor energetice apartinand proceselor de productie, consum si reciclare (analiza energetica).

Notiunea de ecoenergetica este o extrapolare la nivelul sistemelor macroscopice (ecosfera) a conceptului de bioenergetica, cu care se opereaza in biologie; bioenergetica exprima balanta energetica globala a celulei vii, in scopul unei mai bune intelegeri a interactiunilor moleculare, a conservarii si reglarii fluxurilor energetice, ca o conditie a mentinerii echilibrului dinamic, a structurii, pe fundalul schimbului de energie, materie si informatie cu mediul inconjurator.

La nivelul deciziilor politico-administrative, publice, analiza energetica se poate transforma intrun instrument important de evaluare a diferitelor optiuni, alternative, ce afecteaza gestiunea rationala a rezervelor naturale, a mediului in ansamblu.

Inputuri energetice primare si secundare.

Energia din Cosmos se prezinta sub forme diferite: gravitatie, caldura, lumina, energie nucleara.

Energia chimica este nesemnificativa la nivelul Universului, unde forma predominanta este cea gravitationala care, datorita concentrarii de masa, se poate elibera sau transforma in lumina, caldura si energie cinetica. In acord cu principiile termodinamicii, pentru ca un sistem izolat, cum se considera a fi Universul, energia curge mereu intr-o directie marcata de cresterea entropiei.

Fluxul spre interiorul scoartei terestre vine de la trei surse principale:

- radiatia solara interceptata;

- energia termica, transmisa la suprafata pamantului dinspre interior, prin conductia caldurii si prin convectia in izvoare calde si vulcani;

- energia mareelor, derivata din energia cinetica si potentiala a sistemului Pamant-Luna- Soare.

Aproximativ 30% din energia solara incidenta se reflecta direct si este retransmisa in spatiu sub forma de radiatie de unda scurta, 47% este absorbita de atmosfera, suprafata terestra si oceane (transformata direct in caldura), iar 23% din energia solara se foloseste in evaporatie, precipitatii si circulatia apei in ciclul hidrolitic. O mica fractiune se foloseste in procesul fotosintezei.

Cantitatea de hrana potential disponibila pentru heterotrofe (productia primara neta) este echivalenta cu productia primara bruta (energia chimica inmagazinata de plante pe unitatea de suprafata si timp) minus pierderile prin respiratie. Productia primara neta este, de obicei, de 80-90% din cea bruta. Productia secundara (energia din tesuturile heterotrofelor) depinde de capacitatea de asimilare a hranei de catre ierbivore si carnivore.

Societatea industriala se caracterizeaza prin enorma cantitate de energie de calitate superioara pe care o supune unui proces de degradare, mergand pana la caldura reziduala. De la un consum specific uman de 2000Kcal/zi, in societatile agricole avansate se ajunge la 12000Kcal/zi, iar in epoca Revolutiei industriale la 70000Kcal/zi; in prezent, in societatile moderne, industrializate, s-a ajuns la un consum zilnic pe persoana de 250000Kcal; inca de la inceputul anilor '70, tarile industrializate, care concentrau 30% din populatia mondiala, au ajuns sa consume mai mult de 80% din energia produsa la nivel mondial.

Eficienta inputurilor energetice

Criza energetica este generala, in principal, de utilizarea neadecvata a resurselor energetice din punct de vedere al domeniilor de activitate si al destinatiei finale. In timp ce prima lege a termodinamicii (sau conservarii energiei) este folositoare pentru a masura cantitatea de energie de diverse forme, legea a doua a termodinamicii face referire la "calitatea" energiei de a dezvolta putere, de a genera lucru.

Conceptul de eficienta bazat pe prima lege consta in transferul total de energie din stadiul initial spre stadiul final (E =transferul de energie/ inputul total de energie), iar eficienta energetica a celei de a doua legi masoara un proces de conservare a energiei prin relatia dintre lucrul disponibil al outputurilor finale si lucrul disponibil al inputurilor.

Eficienta unui proces de ardere a petrolului pentru a incalzi o incapere, in concordanta cu prima lege (de conservare a energiei) se masoara prin relatia dintre cantitatea de caldura degajata in incapere si cantitatea de energie degajata in urma arderii. Eficienta, conform acestui criteriu, calculata pentru un arzator conventional, va fi de ≈ 65%, pentru a degaja un aer cald de 45 C intr-o camera, atunci cand temperatura exterioara este de 0 C.

Pentru determinarea eficientei aplicand legea a doua, va trebui sa specificam cantitatea minima de lucru necesar pentru incalzirea locuintei la 45 C cand temperatura exterioara este de 0 C. In al doilea rand, va trebui sa calculam lucrul disponibil pornind de la cantitatea de energie efectiv folosita pentru asigurarea incalzirii. Eficienta, conform legii a doua, va fi data de raportul dintre cel mai mic lucru disponibil pentru incalzire, in conditiile semnalate si lucrul folosit in mod real pentru aceasta actiune, adica va fi de ≈ 8%. In ultima instanta, aplicand legea a doua, cautam procedeul cel mai adecvat pentru folosirea unei surse de energie, in acord cu obiectivul sau final, deci cu folosirea unui minim de lucru.

Analiza emergetica si monergetica.

Din punct de vedere al formei, analiza energetica difera in functie de domeniul concret de aplicare.

Evaluarea unui anumit proces presupune evaluarea schimburilor energetice si entropice, asociate fiecarei etape, si stabilirea variatiei potentialului termodinamic; evident, din ansamblul proceselor evaluate vor fi retinute cele care realizeaza o economie maxima a potentialului termodinamic.

Analiza energetica pune accentul pe valorile comparative si pe schimburile de energie libera, asociate fiecarei etape, a procesului de transformare; in termeni economici, obiectivul analizei energetice ar corespunde valorii adaugate. In fiecare etapa a procesului de fabricatie se aditioneaza energie libera, pana cand potentialul termodinamic ajunge la o valoare maxima corespunzatoare momentului in care produsul este bun pentru consum. In continuare, prin folosirea bunului are loc o scadere a potentialului, energia libera descrescand pana la valoarea sa inferioara, corespunzatoare etapei degradarii si dispersiei. Concluzionand, risipa inseamna a nu "obtine" in mod adecvat produsele reziduale care sa conserve un continut ridicat de energie libera (sau capacitatea de a efectua un lucru); altfel spus, raspunsul la intrebarea "ce se intampla cu ceea ce ramane dintr-un produs dupa ce este folosit?"trebuie sa faca parte integranta din sistemul decizional si el trebuie sa aiba ca suport potentialul termodinamic.

Contributia energetica a mediului se poate evalua deducand din energia bruta a ecosistemului energia consumata in schimburile din interiorul acestuia (autoconsumul necesar propriei intretineri).

Interactiunile de pe piata dimensioneaza cererea de energie primara, care presupune extractia si procesarea resurselor energetice in cantitatile cerute. Derularea acestor doua procese, extractia si procesarea, implica insa atat un consum de energie directa Es , cat si unul de energie indirecta Es sub forma de materiale, servicii, informatie, la care se adauga aportul energetic al mediului Es

Acestui flux energetic ii corespunde unul monetar, consemnat, pe de o parte, in factura reprezentand contravaloarea energiei directe Es si pe care o suporta societatea, iar pe de alta parte in factura reprezentand contravaloarea materialelor, serviciilor, informatiilor, etc. si pe care o suporta sectoarele implicate in extractia si procesarea resurselor energetice.

Plecand de la relatia dintre cele doua fluxuri (energetic si monetar) putem exprima valoarea monetara a energiei sau valoarea energetica a banilor, ambele fiind necesare in analiza monergetica; de exemplu, valoarea energetica a banilor in circulatie se va determina raportand consumul de energie, la nivel national, la P.N.B. (acceptand, desigur, imperfectiunile pe care le presupune un asemenea calcul).

Intre fluxurile energetice si monetare exista o relatie functionala si o "convertibilitate". Raportul "energie/bani" (monergia) nu ramane fix, ci el evolueaza descrescator catre consumatorul final,care primeste, proportional cantitatea cea mai mica de energie pentru banul sau.

In derularea oricarei activitati, energia intervine ca un ultim factor limitativ, deoarece:

- nu exista posibilitatea substituirii energiei;

- dezvoltarea oricarui tip de sistem sau proces productiv impune un anumit potential energetic (prag energetic);

- reciclarea energiei nu se poate realiza fara "violarea" celui de-al doilea principiu al termodinamicii.

Reconsiderarea combinarii factorilor de productie.

Alta aplicatie in economie a legii conservarii materiei si energiei este aceea din domeniul functiei de productie inteleasa, in termeni conventionali, ca o relatie dintre inputuri si outputuri, independenta de evolutia preturilor, ci numai de posibilitatile de substituire dintre factorii de productie. S-a acordat inca o mica atentie restrictiilor de ordin fizic care conditioneaza posibilitatile liberei substituiri intre factori esentialmente diferiti; aceste restrictii sunt reale si ele nu pot fi ocolite atata timp cat productia este strans legata de caracteristicile fizice ale materialelor ce intervin in procesul de obtinere a unui (unor) produs(e).

Din punct de vedere al transformarii fizico-chimice a inputurilor, este clar ca functia de productie traditionala nu reflecta modificarile suferite de acestea si cu atat mai putin procesul de degradare ireversibila a energiei. Referindu-se la acest aspect, N. Georgescu-Roegen sublinia ca cele doua clase analitice distincte ale proceselor productive (industriale si agricole) nu sunt reprezentate adecvat prin functia de productie . Teoria functiei de productie nu poate face abstractie de legatura mai mult sau mai putin fixa a outputurilor cu inputurile, avand in vedere caracterul complementar, competitiv si fix al acestora din urma, astfel incat consumul de materiale si energie incorporate in produs nu poate fi redus in mod semnificativ. Este necesar, totusi, ca valabilitatea afirmatiei sa fie analizata si in lumina unor exceptii evidente: de exemplu, in procesele industriale, se pot obtine reduceri substantiale ale inputurilor. Alt exemplu este al anumitor inputuri materiale (carburanti,lubrifianti, dizolvanti, etc.) care nu se regasesc in produs ci se transforma in deseuri in momentul utilizarii, putandu-se chiar substitui aparatului productiv sau muncii: de exemplu, pentru curatarea unor suprafete, o periuta metalica poate fi substituita cu un acid. Apare, deci, necesitatea de a face distinctie intre materialele "incorporate" (in produs) si cele care se economisesc, de exemplu munca.

De asemenea, trebuie evaluata corect elasticitatea outputurilor; utilizarea unei unitati suplimentare de capital fix sau de munca se poate regasi intr-o crestere subunitara a productiei, in timp ce consumarii unei unitati suplimentare de capital circulant ii poate corespunde o crestere supraunitara a productiei. Tinand cont de legea randamentelor de scara, suma celor trei elasticitatii partiale - fata de munca, capitalul fix si capital circulant - trebuie sa fie mai mare decat unitatea, ceea ce inseamna ca, de fapt, sporirea tuturor inputurilor duce, pur si simplu, la sporirea dimensiunii procesului de productie. Pe de alta parte, in timp ce coeficientul de elasticitate dintre munca si capitalul fix poate fi semnificativ, cel dintre munca si capitalul circulant poate sa nu fie la un nivel comparabil.

Agricultura, alaturi de industrie, este una dintre sursele importante de agenti poluanti, cu impact negativ asupra calitatii mediului prin degradarea sau chiar distrugerea unor ecosisteme.

Activitatile agricole, indiferent ca este vorba de pomicultura, piscicultura, zootehnie, legumicultura etc, determina aparitia unor presiuni asupra mediului. Acestea vor fi cu atat mai daunatoare cu cat practicile agricole vor fi mai incorect aplicate.

Araturile efectuate necorespunzator sau in perioade neadecvate, culturile improprii tipurilor de soluri, aplicarile necorespunzatoare ale ingrasamintelor, pesticidelor si insecticidelor, depozitarile neadecvate ale dejectiilor animaliere, toate acestea pot deveni cauze ale poluarii mediului ambiant.

Agricultura intensiva poate conduce la poluarea solului si a apei prin utilizarea excesiva a ingrasamintelor, a pesticidelor, a apei de irigatie necorespunzatoare calitativ si cantitativ, in special pe terenurile arabile excesiv afanate prin diferite lucrari

Obiective principale ale agriculturii durabile:

. asigurarea cresterii productiei agricole cu luarea in considerare a conservarii si protejarii resurselor naturale regenerabile;

. asigurarea cerintelor esentiale ale oamenilor in contextul dezvoltarii rurale;

. protejarea sanatatii oamenilor si a mediului;

. asigurarea unei noi calitati a produselor folosite pentru cresterea productie;

. asigurarea conservarii si sporirii rezervelor de resurse;

. asigurarea unei restructurari tehnologice si mentinerea sub control a posibilelor riscuri;

. asigurarea masurilor de reglementare juridica, de aplicare a cercetarii stiintifice si dezvoltare a serviciilor de informare, instruire si formare prin dezvoltarea si implementarea unor planuri si programe integrate, a unor bune practici agricolecologice valabile si a unor masuri de evaluare si monitorizare.

Masurile privind protectia mediului legate de agricultura vizeaza urmatoarele aspecte:

. respectarea tehnologiilor de cultura, in special de catre marile exploatatii agricole, pentru a identifica posibilele afectari ale factorilor de mediu;

. gestionarea corespunzatoare a ingrasamintelor chimice, a produselor de uz fitosanitar, a combustibililor;

. exploatarea fermelor de animale in concordanta cu tehnologiile recomandate si gestionarea deseurilor zootehnice in conditii de impact minim asupra factorilor de mediu;

. actualizarea periodica a situatiei unitatilor care desfasoara activitati legate de agricultura (ferme agricole si zootehnice, unitati de comercializare a pesticidelor, prestatori de servicii cu pesticide s.a.);

. actualizarea situatiei referitoare la stocurile de deseuri de pesticide (pesticide expirate, neomologate, neidentificate, inclusiv ambalaje de pesticide);

. gestionarea altor tipuri de deseuri produse in unitatile cu profil agricol (mijloace auto si utilaje casate, cauciucuri uzate, baterii si acumulatori uzati, uleiuri uzate s.a.);

. reglementarea activitatilor agricole, prin emiterea acordurilor si/sau a autorizatiilor;

. evidentierea terenurilor degradate si efectuarea lucrarilor de ameliorare a acestora, inclusiv reconstructia ecologica in situatiile in care se impune acest lucru.

Analizand datele statistice, se pot prezenta urmatoarele concluzii:

. necultivarea terenurilor agricole contribuie la obtinerea unor cantitati mai reduse de produse agricole, dar are efecte favorabile asupra refacerii, in mod izolat, a biodiversitatii si reinstalarea ecosistemelor naturale, specifice fiecarei zone;

. reducerea fenomenului de ardere a vegetatiei ierboase si a miristilor pe terenurile agricole are un efect benefic asupra calitatii aerului;

. reducerea semnificativa a efectivelor de animale, in special la porcine si pasari, are un efect favorabil asupra calitatii factorilor de mediu, permitand refacerea naturala a zonelor afectate de dejectiile animaliere;

. continua sa fie o problema stocurile de deseuri de pesticide existente intr-o serie de unitati agricole, din cauza lipsei fondurilor financiare necesare incinerarii acestora;

. insuficienta implicare a factorilor de decizie din unitatile agricole in ceea ce priveste gestionarea altor tipuri de deseuri rezultate din activitatea specifica;

. irigarea terenurilor agricole se realizeaza pe o suprafata foarte redusa, in comparatie cu suprafata amenajata, ceea ce duce in unele zone la accentuarea fenomenului de desertificare.

Utilizarea nerationala si necontrolata a ingrasamintelor chimice determina acidifierea solurilor, poluarea panzei freatice si a apelor de suprafata

Nerespectarea cu strictete a agrotehnicii antierozionale determina degradarea accelerata a calitatii solului, iar neexecutarea lucrarilor agrotehnice in timp optim determina distrugerea structurii solurilor.

Emisiile in atmosfera, apa si sol rezultate din agricultura constau, in principal, in gaz metan si amoniac, gaze rezultate din procesele de fermentatie enterica si din dejectiile animalelor.

Se impun o serie de masuri in vederea utilizarii durabile a solului:

. utilizarea de produse fitosanitare pentru combaterea bolilor, daunatorilor si buruienilor, omologate, in cantitati inscriptionate prin tehnologiile in vigoare si aplicarea acestora conform avertizarilor emise de institutiile abilitate;

. interdictia aplicarii de tratamente fitosanitare la speciile pomicole in perioada infloritului, pentru prevenirea unor eventuale mortalitati la albine precum si la alte specii cu rol polenizator;

. prevenirea degradarii solurilor si deteriorarii ecosistemelor terestre, datorate aprinderilor voite a miristilor, a vegetatiei ierboase si lemnoase, a exploatarii masei lemnoase in perioade neadecvate, a circulatiei cu utilaje hipo si mecanice in perioade umede si pe linie de cea mai mare panta;

. efectuarea lucrarilor de insamantari, reinsamantari, distrugerea musuroaielor si a vegetatiei daunatoare pe terenurile ocupate cu pajisti;

. diversificarea culturilor in vederea imbunatatirii si conservarii structurii solului;

. ameliorarea terenurilor agricole prin aplicarea ingrasamintelor organice ;

. interdictia aplicarii momelilor otravitoare din grupele I si II de toxicitate;

. prevenirea pasunatului abuziv pe terenurile situate in panta si in perioadele umede ale anului;

. constientizarea populatiei prin mass-media, cu privire la consecintele aprinderilor voite ale miristilor si vegetatiei ierboase asupra calitatii solului, ecosistemelor terestre si a mediului, in general.

Starea mediului ambiant si utilizarea eficienta a resurselor naturale influenteaza conditiile de crestere economica, nivelul si calitatea vietii populatiei.

Pentru utilizarea durabila a solului se impune implementarea folosirii actiunilor de protectie, ameliorare si valorificare a resurselor solului. avandu-se in vedere:

. Dezvoltarea unor sisteme de agricultura care sa se poata autosustine prin conservarea resurselor si imbunatatirea continua a fertilitatii solului

. Asigurarea resurselor in primul rand prin regenerarea lor interna

. Respectarea inainte de toate a principiilor biologice si ecologice care se manifesta in ecosistemele naturale.

Una dintre directiile de orientare a agriculturii Uniunii Europene, in contextul promovarii noului model european de agricultura, este promovarea agriculturii durabile, bazata pe o productie intensiva de produse competitive, dar care se afla in armonie cu mediul inconjurator.

2. Industria

Industria reprezinta sectorul economic cu cea mai mare contributie la poluarea mediului, prin cantitatea mare de poluanti gazosi, solizi si lichizi eliminata in aer, apa si sol. Solul este poluat in primul rand prin depozitarea neconforma a deseurilor solide rezultate din procesele productive specifice industriei, apoi indirect, prin depuneri acide si prin lucrari de exploatare a resurselor de materii prime necesare industriei. Ca urmare a exploatarii de catre acest sector a resurselor naturale, a consumului de energie, a proceselor de productie generatoare atat de poluanti cat si de deseuri, activitatile din sectorul industrial sunt printre principalele cauze care au ca efect deteriorarea mediului

Colaborarea dintre politica industriala si mediu presupune elaborarea unui pachet de masuri care sa aiba in vedere urmatoarele elemente prezentate in Ordonanta de Urgenta nr. 152/2005:

. sa se previna poluarea, in special prin aplicarea celor mai bune tehnici disponibile;

. sa nu se produca nici o poluare semnificativa;

. sa se evite producerea de deseuri, iar in cazul in care se produc deseuri, ele sa fie valorificate, iar daca acest lucru nu este posibil tehnic sau economic, sa fie eliminate, astfel incat sa se evite sau sa se reduca orice impact asupra mediului;

. sa se utilizeze eficient energia;

. sa fie luate masurile necesare pentru prevenirea accidentelor si limitarea consecintelor acestora;

. sa fie luate masurile necesare pentru ca, in cazul incetarii definitive a activitatii, sa se evite orice risc de poluare si sa se readuca amplasamentul la o stare satisfacatoare.

Activitatile industriale exercita un impact asupra tuturor factorilor de mediu, prin afectarea calitatii aerului, apelor, solului, generarea deseurilor de diverse tipuri si prin utilizarea resurselor naturale si a energiei. In acest sens este necesara reglementarea si controlul acestor activitati astfel incat sa se asigure respectarea legislatiei in domeniul protectiei mediului si a principiilor dezvoltarii durabile.

. Industria alimentara este reprezentata de fabricile producatoare de preparate din carne, de prelucrare a carnii, de prelucrarea laptelui si fabricare branzeturi si produse pe baza de lapte, acestea fiind in principal surse de emisii de poluanti in apa si generatoare de deseuri.

. Industria extractiva, transport si depozitare produse petroliere este generatoare de reziduuri petroliere, motiv pentru care au fost stabilite conditii in autorizatiile de mediu emise.

In ceea ce priveste depozitarea, transportul si comercializarea carburantilor (motorina, benzina), acestea reprezinta surse potentiale de emisii COV, fapt pentru care agentii economici (5 la numar) au fost obligati sa-si doteze instalatiile cu sisteme de recuperare COV (Directiva 94/63/CE).

Dezvoltarea industriala are efecte negative asupra mediului, daca nu se tine cont de:

. utilizarea de combustibili cu continut redus de sulf;

. dotarea cu instalatii de filtrare menite sa reduca emisiile de poluanti din atmosfera;

. modernizarea, reabilitarea statiilor de epurare, acolo unde se realizeaza deversari direct in ape de suprafata; dotarea acestora cu treapta mecanica si biologica, functie de profilul de activitate;

. platforme betonate pentru depozitarea reziduurilor de orice natura.

Industria termoenergetica este principalul poluator al atmosferei prin emisiile de gaze rezultate la arderea combustibililor solizi si lichizi si emisiile de pulberi rezultate la manipularea materiei prime si a deseurilor produse (la Arad, Resita, Deva, Paroseni, Brad, Timisoara);

. Industria miniera: la exploatarea si prepararea carbunelui - prin tratarea necorespunzatoare a apelor reziduale sunt influentate negativ flora si fauna acvatica, iar prin exploatarea minereurilor ferose si neferoase, amenintarea asupra mediului este reprezentata,in primul rand, de metalele grele care polueaza aerul, apa, solul si apele subterane;

. Industria constructoare de material rulant feroviar este un poluator al atmosferei prin emisiile de gaze de la diverse cuptoare si cazane pentru producerea aburului, precum si cu compusi organici volatili;

. Industria usoara, reprezentata prin productia de confectii, textile, incaltaminte este un poluator atat al atmosferei prin compusii organici volatili continuti in produsele de vopsire folosite, cat si al apelor prin apele uzate evacuate, cu continut de substante organice, detergenti si materii in suspensie;

. Productia de mobila si de cherestea are impact asupra mediului prin poluarea in principal a atmosferei, datorita compusilor organici volatili continuti in produsele de vopsire sau incleiere folosite si prin prezenta pulberilor evacuate prin sistemele de exhaustare, provenite de la fazele de prelucrare a lemnului;

. Depozitele de deseuri industriale (halde industriale), atat ca urmare a activitatii curente, cat si ca efecte remanente (reziduuri ramase dupa incetarea activitatii) reprezinta o sursa de poluare a solurilor.

Efectele asupra mediului cauzate de industrie se manifesta astfel:

Efecte asupra apei, prin:

. consumuri de apa potabila inclusiv in scopuri industriale, nefiind asigurate resurse de apa industriala si nefiind implementate suficiente masuri de crestere a eficientei consumului de apa;

. evacuari de apa uzata industriala insuficient epurata si/sau de ape pluviale contaminate in emisari si retele de canalizare;

. scaderea nivelului hidrostatic in zonele afectate de exploatari;

. poluarea cu suspensii a apelor pompate din cariere si din subteran;

. poluarea apelor de suprafata si subterane cu produse petroliere;

. poluari accidentale cu produse petroliere datorita inundatiilor.

Efecte asupra aerului prin:

. emisii atmosferice de gaze si pulberi din procese tehnologice si de productie;

. pulberi si gaze provenite din procese de ardere;

. activitati de depozitare materii prime, materiale si deseuri;

. activitatile din domeniul prelucrarii lemnului care genereaza pulberi din prelucrare, precum si deseuri de lemn si rumegus care se utilizeaza ca si combustibil in instalatii proprii;

. poluarea cu hidrocarburi si gaze de ardere, in special CO.

Efecte asupra solului prin:

. ocuparea de suprafete de teren cu activitati industriale;

. poluarea terenurilor datorita depozitarii necorespunzatoare de substante chimice si deseuri de orice natura;

. producerea de deseuri si existenta depozitelor de deseuri industriale;

. efecte istorice datorate ocuparii si degradarii suprafetelor de teren, datorita lucrarilor de exploatare (cariere, halde de steril), efecte asupra morfologiei terenului datorita exploatarilor in subteran;

. ocuparea terenurilor si poluarea acestora cu produse petroliere;

. productia de deseuri periculoase (slamuri petroliere).

Pe langa acestea mai exista si efecte asupra populatiei datorita disconfortului creat de zgomot, de poluarea aerului sau de infiltrarea unor compusi in panza de apa freatica; efecte asupra vegetatiei prin poluarea atmosferica si a solului in principal si de asemenea riscuri de accidente tehnologice.

3. Energia

Energia, alaturi de mediu si societate, au facut obiectul unor preocupari majore pe plan mondial in ultimii 25 de ani. Incepand cu Raportul Brundtland al ONU (1987), care a definit conceptul de dezvoltare durabila, au urmat o serie de intelegeri internationale la nivel inalt, precum Conferinta de la Rio de Janeiro (1992), Protocolul de la Kyoto (1997) si Summit-ul de la Johanesburg (august 2002). Acestea au stabilit necesitatea acceptarii unor pozitii comune privind dezvoltarea durabila, necesitatea reducerii poluarii, in special a gazelor cu efect de sera etc.

In acest context, Uniunea Europeana a devenit extrem de preocupata de problemele majore pe care energia le ridica si anume: alegerea surselor de energie, securitatea furnizarii energiei, presiunea exercitata asupra mediului, functionarea pitei de energie.

Energia este unul dintre cei mai importanti factori ce prejudiciaza mediul prin cresterea emisiilor de gaze cu efect de sera, prin poluarea mediului cu hidrocarburi, prin stocarea pe termen lung a deseurilor nucleare, prin despaduririle in ritm alert, precum si prin alte fenomene.

Impactul sectorului energetic asupra mediului

Productia si consumul de energie exercita presiuni considerabile asupra mediului, care includ contributii la schimbarile climatice, deteriorarea ecosistemelor naturale, deteriorarea mediului construit si producerea de efecte negative asupra sanatatii umane. Conservarea si valorificarea eficienta si ecologica a resurselor energetice prezinta importanta majora. Poluarea provenita din activitatea energetica este responsabila de existenta poluantilor in proportie de peste 50% la emisiile de metan si monoxid de carbon, 97% la emisiile de dioxid de sulf, 88% din emisiile de oxizi de azot, 99% la emisiile de dioxid de carbon.

Impactul asupra mediului cauzat de sursele de energie, se manifesta mai intens asupra atmosferei, prin caderea ploilor acide si prin incalzirea globala, efecte ce sunt provocate de folosirea pe scara larga a combustibililor fosili. Impactul variaza in functie de tipul de energie folosit si de eficienta tehnologiilor implicate (de exemplu la centralele electrice), precum si de folosirea tehnologiilor de control al poluarii (controlul emisiilor de gaze).

In Romania, sectorul energetic a contribuit ca factor major de degradare a mediului prin dezvoltarea centralelor electrice pe carbuni inferiori. Poluarea in acest sector poate fii cauzata de procesul de productie a energiei primare, de transport, conversie si consum. Sectorul energetic contribuie la emisia in atmosfera a unor cantitati insemnate de dioxid de sulf (SO ), monoxid de carbon (CO), dioxid de carbon (CO ), oxizi de azot (NOx) si particule fine, precum si la deversarea de ape reziduale. In aceeasi masura, activitatile desfasurate in domeniul energetic pot avea un impact semnificativ asupra conservarii biodiversitatii si a peisajului.

Sectorul energetic cuprinde urmatoarele activitati:

. extractia si prepararea carbunelui;

. extractia petrolului si gazelor naturale;

. extractia si prepararea minereurilor radioactive;

. industria de prelucrare a titeiului;

. productia, transportul si distributia de energie electrica si termica, gaze si apa calda.

Unitatile de productie sunt: termocentralele, hidrocentralele si centrala nuclearoelectrica de la Cernavoda.

Termocentralele reprezinta sursa cea mai importanta, care polueaza aerul prin procesele de combustie si care genereaza emisii de gaze cu efect de sera (oxizi de azot, oxizi de sulf, CO afectand calitatea atmosferei). Apa calda rezultata in urma racirii aburului in condensatoare, modifica parametrii calitativi ai apelor de suprafata, cu consecinte asupra faunei si florei acvatice; depozitele de zgura si cenusa afecteaza calitatea aerului din zona (prin spulberari de cenusa) si a apelor subterane.

Accidentele produse la termocentrale, scaparile de produse petroliere, afecteaza calitatea apelor de suprafata si a solului.

Hidrocentralele, modifica peisajul, ecosistemele, varietatea si numarul de specii, calitatea apei (prin concentrarea in saruri, apa nefiind potabila). Constructia unei hidrocentrale necesita eliberarea unei suprafete mari de teren, defrisari masive, deplasarea populatiei spre alte zone. Datorita excesului de umiditate atmosferica in zona se produc perturbatii climatice.

Centrala nuclearo-electrica de la Cernavoda polueaza mediul prin debitul mare de apa necesar in sistemul de racire si prin continutul in radionuclizi al gazelor, lichidelor si materialelor solide evacuate. Apa calda provenita din sistemul de racire poate provoca poluarea termica in zona de evacuare, deci o inmultire a algelor si disparitia unor specii.

Reducerea impactului sistemelor energetice asupra mediului si implementarea normelor prevazute in acest domeniu impuse de reglementarile Uniunii Europene urmeaza sa se realizeze prin: lucrari de reabilitare si modernizare, ecologizarea haldelor de zgura si cenusa, monitorizarea continua a calitatii mediului in zona marilor obiective energetice, reabilitarea solurilor poluate si reintroducerea acestora in circuitul agricol, reducerea emisiilor de poluanti la rafinarii si minimizarea pierderilor, refacerea ecologica a unor zone petrolifere prin reducerea riscului in operare.

Impactul consumului de energie electrica asupra mediului

Energia electrica este o ramura economica cu impact accentuat asupra mediului, in special, datorita faptului ca cea mai mare parte din energia generata se realizeaza datorita arderii de combustibili. Impactul cel mai relevant al acestei activitati umane este cel asupra atmosferei, in urma emisiilor de gaze de combustie. Cele mai serioase probleme privind impactul consumului de energie asupra mediului sunt ploile acide, calitatea aerului, schimbarile climatice, rezervele de resurse energetice si problematica legata de utilizarea energiei nucleare, ca un caz aparte.

Presiuni asupra mediului sunt datorate producerii si consumului de energie, include generarea de deseuri miniere si nucleare. Poluarea cu petrol de la rafinariile de coasta, de la platformele petroliere si de la transportul maritim a fost redusa, insa continua sa aiba un impact semnificativ asupra mediului marin. Combustibilul nuclear uzat reprezinta deseul cel mai puternic radioactiv, in multe cazuri fiind nevoie de cateva sute de mii de ani pentru ca acestea sa se dezintegreze.

Sectorul energetic, pe intregul lant - producere - transport - distributie - consum, produce cca 90% din emisiile poluante din Romania. Principalii poluanti rezultati din arderea combustibililor fosili cu impact asupra aerului sunt: pulberi (cenusa zburatoare, particule de carbune, zgura, pamant, funingine etc.); oxizi de sulf (SO si SO ); oxizi de azot (NO si NO ); oxizi de carbon; gudroane; hidrocarburi; acizi organici etc.

Obiectivele principale de mediu care se regasesc in politica de energie se refera la minimizarea impactului de mediu si dezvoltarea unui sistem energetic durabil. Minimizarea impactului de mediu are trei directii principale de actiune: inlocuirea energiilor poluante cu altele mai putin poluante, introducerea tehnologiilor de reducere a emisiilor de gaze si cresterea eficientei energetice.