Cele mai mari progrese au fost obtinute desigur prin metodele de sondaj care au beneficiat de procedeele submarine prin ultrasunete, puse la punct in timpul celor doua razboaie. Exact in acelasi fel in care se poate evalua distanta care ne desparte de o faleza, masurand timpul in care un strigat scurt ajunge la ea si se reintoarce - prin ecou - tot astfel ultrasunetele - care se propaga foarte bine in apa - intr-un fascicol vertical, lovesc fundul apei si apoi se ridica la suprafata. Astazi este posibil un sondaj continuu. Astazi vedem denivelarile fundului submarin desenandu-se intr-o curba mai mult sau mai putin sinuoasa pe ruloul unui aparat inregistrator. Astfel au putut fi intocmite harti mai putin imprecise decat hartile batimetrice anterioare, pe care curbele de nivel erau desenate si apreciate intre reperele otinute prin sondaje, prin forta lucrurilor, in numar foarte restrans.
Progresul nu sta numai in continuitatea sondajului, ci si in precizia lui, in rapiditatea si usurinta manevrarii. Mai inainte, sondorii la mari adancimi ajungeau uneori la imprecizii lamentabile: incepand de la cateva sute de metri nu se mai poate simti cand plumbul a ajuns la fund, caci greutatea lui este neinsemnata in raport cu fortele la care curentii supun odgonul.
Dedesubtul abisurilor cu Albatross
Croaziera organizata de Institutul Oceanografic din Goeteborg in 1947 - 1948 era consacrata in primul rand studiului sedimentelor marine. Din nenorocire, ea trebuise sa-si limiteze ambitiile, caci nava - scoala Albatross, un minunat shonner cu motor, nu-i fusese imprumutata decat pentru 15 luni. Cum, pe de alta parte, manevrarea aparatelor grele destinate luarii de probe de pe funduri cere perioade de mare linistita, croaziera trebuia sa se limiteze la zona ecuatoriala, unde zilele linistite nu sunt rare. Astfel, calatoria in jurul marii a trebuit sa fie destul de rapida si principalele lucrari au fost efectuate in zonele ecuatoriale ale Atlanticului de Sud, ale Pacificului si ale Oceanului Indian.
Interesul esential al expeditiei consta in intrebuintarea unei noi "carotiere", inventate de dr. B.Kullenberg si de directorul expeditiei, H.Petterson, "carota" fiind bucata cilindrica extrasa dintr-un teren cu ajutorul acestui fel de aparate.
Sa ne inchipuim un tub care, incarcat cu o greutate, coboara cu viteza in mare fara sa fie franat de cablu, sau sa ne inchipuim ca, indata ce loveste fundul, un piston se ridica in tub sub presiunea insasi a apei, pe masura ce tubul se infige in teren, si vom intelege usor principiul "tubului carotier cu vid".
Albatross a executat in cele mai bune conditii 300 de carotaje, din care unele pe funduri care depaseau 5000m, luand uneori mostre de aproximativ 20m lungime. Daca ne gandim ca numai cu un sfert de secol inainte terenurile submarine nu puteau fi explorate decat pe grosime de un metru, vedem indata la ce progrese considerabile a dus in acest domeniu tehnica moderna.
Daca socotim ca depozitele cresc cu ritmul de 6 - 8 mm intr-un mileniu, o carota de 20m reprezinta un sondaj de-a lungul a 3 milioane de ani. Coboram deci pana la finele erei tertiare, inaintea marilor perioade glaciare. Interesul acestor sectiuni geologice este considerabil: avem acum, in sfarsit, un mijloc pretios de a explora trecutul globului; alternanta foraminiferelor din marile reci si din cele temperate, cum si studiul radioactivitatii diferitelor bucati de carote ne vor permite sa datam cu mai multa precizie decat inainte glaciatiile cuaternare, a caror cronologie este atat de esentiala pentru istoria omului. Nimic nu ne arata mai bine cum totul se inlantuie in minunatul edificiu al cunostintelor noastre: in fundul apelor, studiul preistoriei va progresa in urma cercetarilor oceanografice.
Studiul celor peste 300 de carote aduse de Albatross in 1948 continua si azi in diverse laboratoare din lumea intreaga. Aceasta, deoarece e vorba de lucrari extrem de delicate, care fac sa intervina tot felul de procedee tehnice si care necesita multi ani.
O alta metoda originala a expeditiei suedeze era aceea a sondajului prin care profesorul W.Weibuli vroia sa aprecieze grosimea depozitelor de namol. Daca facem sa explodeze o grenada la o oarecare adancime, sunetul se va reflecta pe de o parte pe fundul marii, iar pe de alta parte, mai slab, pe stancile de sub namol. Timpul care separa perceptia acestor doua ecouri, cu ajutorul unui microfon, ne permite sa evaluam grosimea depozitelor marim.
Cea mai mare acumulare de namol care a fost detectata astfel este de 3650m, in Atlantic. Bazandu-ne pe viteza de sedimentare, deducem ca aceste depozite nu depasesc 500 milioane de ani. Aceasta cifra ne surprinde prin faptul ca este prea mica, dar daca ne gandim ca presiunea a comprimat in mod fatal straturile inferioare ale namolului, ajungem la cifre care corespund mult mai bine cu timpurile stabilite prin alte mijloace pentru ansamblul varstelor geologice
Aceste metode, pe care le vedem aplicate in geologia submarina de adancime, nu sunt, de fapt, decat transpunerea metodelor terestre: geofizicienii intrebuinteaza de mult carotajul, pe de o parte, si sondajul sismic, pe de alta parte. Si iata ca acum, la adancimi mici, geofizicienii incalca domeniul oceanografilor: pentru a cauta petrol in fata coastelor Californiei, in golful Mexicului si in golful Persic, ei se folosesc inca de aceleasi procedee.
In numai 10 luni, Albatross trebuia sa-si organizeze lucrarile pe un camp de actiune foarte bine precizat: astfel, el a trebuit sa neglijeze studiile biologice traditionale. Cu toate acestea, dupa ce a incheiat inconjurul lumii prin Panama, Indonezia si Suez, Pettersson a luat pe bord, la Monaco, pe dr. O.Nybelin, directorul Muzeului de istorie naturala din Goeteborg si a facut un circuit atlantic pana sub ecuator si pana in Antile, pentru a se consacra in sxpecial dragajelor.
Si aici Albatross a repurtat un mare succes: in septembrie 1948 a batut recordul pescuitului in adancime, la nord de insulele Vierges a executat un dragaj pe funduri care se gasesc intre 7675m si 8050m. Aceasta izbanda se datora insa virtuozitatii dobandite, in tot timpul calatoriei in manuirea marelui scripete si a cablurilor cu lungimi impunatoare.
Cu toate ca recolta a fost destul de slaba, rezultatul era important: viata batea cu 1800m recordul sau. Faimoasa "linie de zero" a lui E.Forbes era din nou impinsa inapoi.
Totusi lumea savanta n-a avut timp sa inregistreze marea cucerire, caci o alta expeditie scandinava savarsea alte cuceriri, dintre care unele chiar definitive.
Marea calaorie a Galatheei
Este foarte firesc ca danezii sa se gandeasca mereu la mare, fiind atat de aproape de ea. Dar dr.Bruun are ghinionul de a fi schiop. De la 10 ani a avut pasiunea acvariilor, orientandu-se, pana la urma, catre zoologie si specializandu-se in studiul animalelor marine.
El spune ca 82,6% din oceane nu depasesc adancimea de 2000m. Or oceanele ocupa 72% din suprafata globului. Astfel, 60% din solul planetei noastre se scalda intr-un univers care ne este aproape cu totul necunoscut. Si 1,3 din oceane, adica o suprafata de o suta de ori mai intinsa decat "Danemarca mea" depasaste 6000m.
