Daca avem in vedere lunga istorie, la romani, a obstilor cu caracter devalmas, o dovada peremptorie privind vechimea asezarilor din Ialomita o constituie si existenta asezarilor mosnenesti, de tarani liberi, ale caror menaje au persistat pana in zilele noastre (Poiana, Cosimbesti, Marculesti etc). Corespunzator acestor tipuri de sate, se remarca preferinta taranilor pentru curtile de forma neregulata(azi pe cale de disparitie), caracteristice populatiei autohtone("cojeni").
In cazurile tipurilor de curti cu un plan mai ordonat, "curti duble", in satele de la balta ca si in foarte multe din cele de pe valea inferioara a Ialomitei, cercetand terminologia casei si a constructiilor anexe, ajungem la aceeasi constatare, valabila si pentru alte zone etnografice romanesti,si anume ca pentru partea locuita de om si fiind in "serviciul" agriculturii se intrebuinteaza termeni de origine latina:poarta, casa, curte(termen de definire a intregii gospodarii ialomitene), arie, iar pentru partea gospodariei, care este destinata cresterii animalelor se folosesc termeni de origine slava:obor, grajd, cosar, curnic.Si in acest caz se dovedeste ca populatia bastinasa, straromaneasca, cand a luat contact cu slavii, practica agricultura, in timp ce populatia slava, cu care a convietuit o vreme(asimiland-o, in cele din urma), a fost nu doar cultivatoare de plante, ci si crescatoare de animale.
Factorii geografici si climatici, cei istorico-sociali si-au pus amprenta asupra locu-intei din Baragan, creind un program arhitectural cu specific distinct. Casa traditionala din Baragan pare ca se asterne la sol, acoperisul are intotdeauna patru ape, cu pantele line(o podoaba ca atare a constructiei,care prezinta binecunoscutul avantaj al crearii unui spatiu izolator termic si, in multe cazuri, al unui spatiu de depozitare). Invelitorile pot fi din: a) stuf(in special in satele din apropierea baltilor, lacurilor), material care prezinta a-vantaje indiscutabile:stuful bine batut(simplu sau "insolzit") rezista pana la 40 de ani, vara pastreaza racoare, iar iarna caldura(si, nota bene, faptul ca acest material este u-sor inflamabil, nu poate constitui totusi, un factor decisiv, pentru ca el sa fie abando-nat); b) paie(mai putin, si folosite in special la constructiile anexe); c) tabla(care, completata cu discrete elemente de feronerie si tinichigerie capata valori es-tetice remarcabile); d) tigla(produs chiar in zona, odinioara, la fabrica "Hagianoff" din Urziceni); e) olanele. Mentionam ca dintre toate aceste materiale folosite la invelitori, tabla a avut - si are inca - cea mai mare raspandire. Mai putin si mai aproape de zilele noastre, s-a folosit tigla. Locuitorii din campie - ei insisi, de cele mai multe ori, si mesterii propriilor lor constructii - au stiut sa foloseasca judicios materialele de constructie din zona (nuiele impletite, paianta=cadru de furci cu panouri din nuiele sau stacheti "imbulgariti" cu a-mestec de paie, pamant, pleava si balegar, "tule" - chirpici, caramida arsa si chiar "bir-ghii" masive). Un interes aparte il prezinta si "curnicile", mici cotete de gaini, de forma conica, cons-truite din lut si paie, materiale care acopera un schelet de bete din floarea soare-lui. Tot pentru pasari se construiesc in tehnica "gardului" sau a "paiantei" si un fel de "turnuri", la 2-3m.de pamant, cuprinzand 2-3 etaje.
Recoltele se adaposteau in "porumbare" sau "magazii de cereale", care difereau prin dimensiuni, de la o gospodarie la alta, desigur in funcie de starea sociala a proprietarilor. Dintre toate acareturile taranesti, magaziile de cereale se disting prin functionalitate si tehnica de constructie (imbinari de barne in "tincuri" si "cep"), prin grija cu care au fost realizate. Din acest punct de vedere magaziile cu mai multe "ochiuri" pentru cereale, cu "fanarie",rampa de descarcare si sopron pentru atelaje, constituie exemplul care se detaseaza in seria acareturilor traditionale.
