Ecologia, definitie si obiect de studiu

Ecologia, definitie si obiect de studiu

Obiectul de studiu al disciplinei Ecologie il constituie studiul relatiilor interactiunilor dintre lumea vie ca sistem biologic major si mediul sau de viata natural si / sau modificat.

Ecologia reprezinta o cerinta de aprofundare a cunostintelor stiintifice a complexitatii naturii, de cunoastere a relatiilor organismelor vii cu mediul natural si a relatiilor dintre specii si dintre populatiile care convietuiesc in aceleasi teritorii ( ecosisteme), a cerintelor de protejare si de asigurare a mentinerii biodiversitatii, a echilibrului natural si al productivitatii ecosistemelor precum si pentru asigurarea protectiei mediului biotic si abiotic de pe Terra.

Cunoasterea fenomenului ecologic s-a dovedit deosebit de importanta si necesara pentru toate profesiunile si toate domeniile si nivelele de activitate umana, - productiva, economica si de management.

Factorul ecologic contribuie si permite realizarea ,,actului major de planificare si de exploatare a resurselor naturale, antropice sau antropizate" - facilitand elaborarea de programe adecvate pe etape, inclusiv pentru protectia continuitatii resurselor .

Scurt istoric al dezvoltarii ecologiei ca stiinta

Ecologia a luat nastere in a doua jumatate a secolului XIX ca urmare a unor necesitati economice ale societatii umane. In acesta perioada industria si agricultura s-au dezvoltat vertiginos atragand dupa sine aparitia unor probleme majore legate de mediu. Astfel, exploatarea nerationala a resurselor naturale, defrisarea padurilor in avantajul cresterii suprafetelor agricole, cresterea demografica a populatiei umane si dezvoltarea intensiva a industriei, au dus la modificarea substantiala a climei si solului.

In acest context a aparut necesitatea solutionarii problemelor legate de ameliorarea solurilor degradate, s-a impus nevoia studierii relatiilor dintre plante si sol, precum si a multiplelor probleme legate de protejarea mediului inconjurator in vederea mentinerii sanatatii omului si asigurarii vietii pe Terra.

Termenul de "ecologie" a fost definit pentru prima data in anul 1866 de catre biologul german Ernst Haeckel drept "domeniul investigarii si cunoasterii tuturor relatiilor animalelor cu mediul lor anorganic si organic de viata". Din acest punct de vedere etimologic, termenul are intelesul de stiinta care abordeaza studiul fiintelor vii "acasa la ele", definitie care deriva din intelesul de stiinta care abordeaza studiul fiinttelor vii "acasa la ele", definitie care deriva din intelesul cuvintelor de origine greaca oikos (cu intelesul de casa, loc de viata sau loc de trai) si logos (cu semnificatia de stiinta sau studiu). Pornind de la originea sa, se poate spune ca ecologia este stiinta despre gospodarirea naturii.

Ulterior, numeroasele studii si cercetari efectuate in acest domeniu de catre renumitii savanti au pus bazele ecologiei ca stiinta interdisciplinara. Astfel in intervalul de peste 100 de ani de existenta, ecologia cunoaste o dezvoltare din ce in ce mai dinamica fiind cauzata de conexiunile multiplelor curente stiintifice, venite din sfera stiintelor biologice (botanica, zoologie, fiziologie, genetica, etc) precum si a altor stiinte corelate (geografia, fizica, chimia, pedagogia, antropologia, etc.). In ultimul timp, ecologia patrunde in numeroase alte domenii stiintifice contribuind la dezvoltarea unor discipline noi asa cum sunt: biogeografia, radioecologia, ecologia umana, etc.

Ecologia este o stiinta biologica de sinteza cu un profund caracter interdisciplinar, care studiaza relatiile complexe ale omului si ale celorlalte vietuitoare cu mediul inconjurator planetar.

Ecologia are ca obiect de studiu relatiile dintre organisme si mediul lor de viata, alcatuit din ansamblul factorilor de mediu (abiotici si biotici), precum si structura, functia si productivitatea sistemelor biologice supraindividuale (populatii, biocenoze) si a sistemelor mixte (ecosisteme).

Ea studiaza in principal:

. Relatiile dintre vietuitoare (plante si animale) cu mediul lor Raporturile dintre organisme si mediul inconjurator

. Nivelurile de organizare (populatii, biocenoze, ecosisteme, biosfera)

. Corelatiile dintre mediul inconjurator si treptele supraindividuale

. Relatiile ce se stabilesc intre organisme si diverse comunitati

. Fluxul de materie, energie si informatie care strabate un ecosistem bine delimitat.

In Romania ecologia a patruns in preocuparile biologilor romani inca de la aparitia ei ca stiinta. Astfel, Grigore Antipa, a fost unul dintre primii savanti care a aplicat principiile ecologiei in studiile sale hidrobiologice.

Continuand aceste directii de cercetare, M. Bacescu, E. Pora, N. Bontariuc si altii au intreprins numeroase studii de ecologie marina si de ecologia apelor din lunca Dunarii. De asemenea, importante studii si lucrari stiinttifice au fost realizate in domeniul ecologiei terestre de catre Al. Borza, Tr. Savulescu, E. Racovita,

Directiile de cercetare si ramurile ecologiei

Ecologia este o stiinta interdisciplinara care foloseste cunostiintele unor discipline ale stiintelor naturii precum: biochimia, fiziologia, geografia, pedologia, meteorologia, genetica, fizica, cibernetica, climatologia, morfologia, taxonomia.

In ecologie se disting doua directii sau ramuri de cercetare:

. autoecologia care studiaza relatiile unei specii sau indivizi cu mediul lor de viata (factori biotici si abiotici)

. sinecologia care se ocupa cu interrelatiile factorilor de mediu cu populatiile din cadrul biocenozei precum si interrelatiile dintre biocenoze in cadrul biosferei

. demecologia care studiaza impactul demografic asupra mediului inconjurator (raporturile populatiilor cu anumiti factori ecologici)

Diversificarea domeniilor de activitate umana si aparitia numeroaselor discipline tehnologice, a determinat dezvoltarea unor noi ramuri de ecologie aplicata: ecologie agricola (vegetala si animala), ecologie forestiera, ecologie urbana, ecologia mediului ambiant, ecologie umana, ecologia resurselor naturale, etc. Toate acete ramuri nou dezvoltate studiaza si ofera modele si solutii pentru o mai buna relatie dintre om si natura, prin aplicarea in practica a principiilor ecologiei.

Ecologia animala este o ramura a ecologiei generale care se ocupa cu studiul animalelor dintr-o biocenoza si a relatiilor intra- sau interspecifice, precum si actiunea factorilor abiotici, productia secundara, structura si dinamica populatiilor, distributia indivizilor intr-un habitat, productivitatea unor grupe de animale de interes economic, amenajarea si ocrotirea zoocenozelor, etc.

Ecologia umana este o alta ramura a ecologiei, care studiaza relatiile dintre oameni (ca indivizi), dintre populatiile umane si mediul lor abiotic, biotic si social.

Ecologia plantelor (vegetala) se ocupa cu studiul relatiilor dintre plante (ca indivizi), dintre populatiile si speciile vegetale si mediul lor de viata.

Ecologia terestra este un capitol al ecologiei generale care studiaza biomurile terestre (grupe de ecosisteme cu fizionomie si structura asemanatoare care isi pastreaza functia specifica intr-un anumit areal), atat pe plan structural cat si functional pentru mentinerea echilibrului biologic natural respectiv a structurii si functiilor biosferei.

Ecologia marina se ocupa cu studiul ecosistemelor marine (oceanice).

Ecologia industriala, este o ramura a ecologiei care studiaza interactiunile dintre ecosistemele naturale sau antropogene si diferite industrii, respectiv cu efectul produselor secundare rezultate din activitatea industriala asupra mediului ambiant.

Ecopedologia este o disciplina de sinteza intre ecologie si pedologie, care studiaza interactiunile dintre componentele abiotice (umiditate, textura, porozitate, apa accesibila, aer, compozitie chimica, alcalinitate, aciditate, consistenta, etc) si biotice (microorganisme, rizosfera, microfite si macrofite) din sol.