Sistemul, concept fundamental

Sistemul, concept fundamental

Sunt nenumarate incercari de a defini acest concept crucial:

Ludwig von Bertalanffy, biolog: " defineste sistemul ca o multime de elemente care se interconditioneaza";

Stefan Odobleja : "sistemul. este o clasa a claselor, o clasificare a clasificarilor, fructul unei clasificari multiple si suprapuse. ..Un aranjament ierarhic al clasificarilor, in ordinea progresiva de superioritate sau de inferioritate.

D.E.X. [95/23]: sistemul este "un ansamblu de elemente (principii, reguli, forte, etc.) dependente intre ele si formand un intreg organizat, care pune ordine intr-un domeniu de gandire teoretica, reglementeaza clasificarea materialului intr-un domeniu de stiinte ale naturii sau face ca activitatea practica sa functioneze potrivit scopului urmarit. .."

Ele au in comun faptul ca nu reusesc:

sa ajute la delimitarea suficient de clara si corecta a oricarei realitati ca un sistem integrator si / sau integrat, a intinderii lui (de unde incepe si unde se termina);

identificarea elementelor   componente si a functiilor lor precum si a stiintelor care aprofundeaza realitatea de interes;

sa ne sugereze reperele pe baza carora sa definim si sa clasificam aceasta entitate filosofica in situatiile particulare intalnite in practica;

sa percepem inseparabilitatea structurala si procesuala a oricarui sistem, etc.

Fara a fi exhaustiva, propun o definitie care pare sa fie mult mai usor de transferat din teorie in practica si invers:

Explicarea definitiei are o importanta covarsitoare pentru formarea capacitatilor de transfer a conceptului in practica, in viata de zi cu zi si mai ales in conducerea sociala:

calitatea de 'categoria filozofica', subliniaza caracteristica de maxima generalitate a conceptului. Adica, utilizarea acestuia pentru interpretare realitatii obiective inconjuratoare, conduce la o alta filozofie de viata, mai complexa, mai clara, mai apropiata de adevar, mai utila si mai echilibrata;

multimea finita de elemente materiale sau spirituale, cu functii distincte, sugereaza faptul ca orice sistem are cel putin doua elemente identificabile (pentru a fi multime), fiecare finalizand un alt subproces (functie) pe baza caruia se si denumesc. Numarul finit este necesar pentru a avea sens in intelegerea umana. In sistemele tehnice, elementele sunt numite echipamente (subansambluri) cu ajutorul carora sunt construite. Cele doua elemente minimale ale oricarui sistem sunt: sursa si receptorul. In practica un sistem real mai are un element, cel care conecteaza sursa de receptor ce poate fi numit conector sau transportor energetic. Functiile distincte (tip) sau subprocesele specifice elementelor, se vor explica in final;

structurarea, scoate in evidenta dispunerea relativa in timp si spatiu (arhitectura, configurare, asamblare) a elementelor sistemului. De regula structurarea elementelor se asigura prin folosirea energiei mecanice (dispunerea ramurilor pe tulpina unui pom, dispunerea pomilor intr-o padure, pozitionarea echipamentelor electrice ale sistemului de iluminat intr-o incapere, pozitionarea componentelor unui automobil, dispunerea cuvintelor in propozitii, etc.);

interconectare si interactiune determinata de formele predominante de energie arata ca in orice sistem, legaturile intre elementele acestuia nu se realizeaza oricum ci astfel incat sa asigure interactiunea reciproca, proprie energiei predominante, de pe traseul procesului considerat. Interconectarea elementelor mecanice se realizeaza prin urmatoarele tipuri de legaturi: reazemul (exemplu simpla asezare a unui obiect pe masa), cupla (este formata dintr-o piesa cuprinsa si una cuprinzatoare, exemplu o balama) si incastrarea (doua elemente rigidizate, exemplu crengile copacilor fata de tulpina). Interactiunea electrica, in sistemele artificiale, poate avea loc prin elemente amovibile (demontabile) cum sunt contactele de diferite forme, prize, dulii, socluri, borne, reglete (elemente cu ajutorul carora se interconecteaza elementele instalatiilor electrice), legaturi galvanice (nedemontabile) . si campuri, etc. Interconectarile specifice sistemelor hidraulice si pneumatice sunt: fitingurile (mufe, coturi, racorduri, teuri, dopuri), etc. Mai putin aprofundate sunt biocampurile, ca forma concreta de legatura intre elementele sistemelor biologice, s.a. Interactiunea mecanica dintre elementele interconectate, este apreciata prin parametrii numiti: masa, acceleratie, viteza, forta, cuplu, etc. Cativa din parametrii energiei electrice de interactiune pot fi: tensiune, intensitate, frecventa, amplitudine, defazare, etc.. Parametri de interactiune ai fiecarei forme de energie au fost studiati de fizica si chimie, la nivel de cultura generala, in liceu. Cunoasterea lor la nivel liceal este suficienta pentru intelegerea complexitatii organizationale de catre orice manager;

functiile specifice elementelor, unui sistem reprezinta subprocesele (transformarile, rolurile) ce au loc in interiorul lui si constituie obiectul de studiu al diferitelor stiinte: cibernetica, automatica, medicina, biologia, etc. Dupa aceste functii sau procese, sunt denumite elementele sistemelor capabile sa le finalizeze. Cateva din astfel de denumiri, sunt exemplificate in tabelul 1. Nu este obligatoriu ca toate functiile tip sa se regaseasca in fiecare sistem. De asemenea, in cazul sistemelor complexe, astfel de functii (procese) pot fi indeplinite de subsistemele acestora. Sunt subsisteme care indeplinesc mai multe functii, cum este sistemul nervos central, o cladire, orice bioindivid (desi el este doar un element al unei specii, varietati, etc.).In interiorul sistemelor biologice functiile sunt mult mai dificil de identificat. Cercetarea lor a condus la aparitia ciberneticii, stiinta sistemelor cu autoreglare [8; 19;.];

care impreuna, finalizeaza un proces definitoriu, scoate in evidenta ca functiile fiecarui element, reprezinta de fapt componente ale unui proces mai amplu, pe baza caruia este definit insusi sistemul. Exemplu: masina de spalat rufe, este definita dupa procesul ecologic pe care il finalizeaza: spalarea rufelor murdare. Ea se compune din cel putin 3 subsisteme distincte: un subsistem electric (care incalzeste apa, asigura programarea, asigura energia mecanica necesara rotirii rufelor), unul hidraulic (care asigura patrunderea, mentinerea si evacuarea apei din cuva) si unul mecanic (pentru asamblarea tuturor elementelor, rotirea storcatorului, rufelor, etc.).

Tabelul 1. Exemple de functii proprii (tip) ale elementelor sistemelor

Orice sistem integral, are minim 3 elemente cu urmatoarele functii:

sursa - care transforma o energie externa sistemului in energie necesara structurarii si functionarii sistemului;

distantatorul (transportorul) - care transmite actiunea sursei la urmatorul element al sistemului;

receptorul - care transforma energia primita de la sursa in alte forme de energii.

Un exemplu simplu poate fi dat pe clasa de elevi (postul didactic - cea mai mica diviziune organizationala de executie a sistemului educational):

sursa = profesorul - transforma energii naturale si spirituale externe, in energie intelectuala specifica disciplinei pe care o preda;

distantatorul = aerul - pentru comunicarea verbala transmite sunetele de la sursa la receptori ;

receptorul = elevul - receptioneaza energia intelectuala de la sursa si o transforma mai mult sau mai putin complet in comportamente .  

Acest sistem: profesor - clasa de elevi, este un sistem reversibil (adica succesiv si receptorul poate deveni sursa), proprietate care sta la baza intelegerii metodelor moderne de instruire si care, din pacate, nu este studiata suficient de stiintele educatiei.

Exemplificarea conceptului sistem:

a) sistem simplu (natural sau tehnic, monoenergetic, mecanic): parghia

a₁) modelarea intuitiva didactica

- elementele sistemului: corpurile 1; 2; 3; 4;

- forma predominanta de energie: mecanica;

interconectare specifica: reazemul, pentru toate elementele sistemului;

- functiile tip ale elementelor:

- corpul nr. 1 = sursa, deoarece greutatea acestuia genereaza miscarea receptorului;

- corpul nr. 2 = receptor, pentru ca este utilizatorul final al energiei sursei din sistem;

- corpul nr. 3 = transportor, intrucat distanteaza actiunea mecanica a sursei pana la receptor;

- corpul nr. 4 = acumulator, fiindca acumuleaza fortele active si le reda sub forma unei forte rezultante reactive.

Roaba este unul dintre aplicatiile practice al modelului de mai sus in care:

- corpul nr. 1, sursa = omul;

- corpul nr. 2, receptorul = materialele ce se cara in roaba;

- corpul nr. 3, transportorul = structura de rezistenta a roabei.

Roata roabei este un subsistem suplimentar cu functia de propulsor rutier, care transforma miscarea de translatie in miscare de rotatie si pozitioneaza sistemul fata de mediul de referinta (suprafata neamenajata sau amenajata a solului), permite micsorarea fortelor de frecare la translatarea receptorului si care da o functie noua sistemului, aceea de vehicul actionat manual;

- corpul nr. 4, acumulatorul = calea ( teren, drum) pe care ruleaza roata.

a₂) modelarea teoretica descriptiva si cantitativa newtoniana:

a_2.1) modelarea cantitativa (matematica) newtoniana:

    [N];

   [N.m.];

    [m];

    [N].

Se observa ca modelarea teoretica are la baza teoria mecanicii lui Newton.

Reprezentarea didactica intuitiva este mai aproape de sistemul real, mai sugestiva pentru perceperea senzoriala a sistemului

Modelare teoretica descriptiva are aspect de generalizare si initiere in parametrii ce definesc forma predominanta de energie, pregatind astfel modelarea cantitativa. Ea este conditionata de teoria dupa care se realizeaza modelul teoretic descriptiv si evaluativ.

Modelarea matematica sau cantitativa ajuta la determinarea valorica a parametrilor sub forma generala sau particularizata, prin functii (relatii) matematice.

b) sistem complex, natural, cu autoreglare: - sistemul social al unei natiuni redat in schema 1.

Este necesara o explicare structurala si procesuala, globala, a acestui model cu toate riscurile emergente: omiterea detaliilor, exceptiilor, unor subsisteme existente sau in devenire, interpretari discutabile, etc.

Structurarea sistemului tine seama de geneza, starea reala confirmata prin studii de profil [12;33;..] si respecta principiile generale ale teoriei sistemelor, astfel:

orice natiune este inglobata in sistemul natural inconjurator, relativ deosebit de al celorlalte si in societatea umana globala (biosistemul natural cel mai evoluat), intre care exista o continua interactiune;

in orice natiune sunt delimitate doua subsisteme fundamentale: de conducere (guvernare, managerial) si de executie (profesionale);

diviziunea sistemelor in cele 3 categorii ( ofertante, de piata, utilizatoare) este determinata de considerente procesuale si studiile de specialitate (stiinte economice);

diviziunea sistemelor ofertante are loc pe baza principiului general din procesele sociale: principiul diviziunii sociale a muncii;

mentionarea sistemului antisocial global ce include subsistemele antisociale nationale este o realitate (o intalnim zilnic in presa si literatura de specialitate), ce confirma principiul dihotomiei. Sistemele antisociale sunt acele subsisteme ce functioneaza in afara legilor internationale, respectiv nationale, sau care folosesc licit ori ilicit puterea statului pentru obtinerea unor profituri prin mijloace preponderent distructive sau perturbatoare pentru cetateanul majoritar. Ele afecteaza mai mult (in guvernarile nedemocratice) sau mai putin (in guvernarile prodemocratice) procesele de conducere si starea intregii natiuni, prin conexiunile vizibile sau ascunse ce le intretin.

"La sfarsitul mileniului II sistemele antisociale globale (crima organizata) dispun de mijloace financiare si tehnologice superioare statelor nationale si au devenit principalul obstacol in progresul democratic din intreaga lume. Globalizarea pietelor financiare slabeste statul de drept, suveranitatea, capacitatea sa de a riposta" [Jean Ziegler: Seniorii Crimei. Organizatii secrete contra democratiei, Ed Antet 1998, pag. 4; 205;..;..].

autoreglarea subiectiva a sistemului social, este functia de baza a subsistemelor conducatoare exercitata prin informatiile de decizie si comanda (subprocese ale conducerii). In familie, subsistemul social elementar, decizia apartine conducerii familiei (de tip matriarhal, patriarhal sau democratic) iar executia intregii familii. La nivelul natiunii, deciziile apartin sistemului de guvernare, toate celelalte componente fiind obligate sa le respecte. In societatile comerciale de orice fel decizia apartine patronului sau/si managerului general iar executia celorlalti membri.. Este evident ca deciziile conducerii de nivel superior afecteaza pozitiv sau negativ deciziile nivelelor inferioare, corelat gradului de concordanta cu cerintele obiective de evolutie. In acest context deciziile sistemului puterii de stat sunt coplesitoare pentru intreaga populatie si merita o tratare speciala care depaseste limitele lucrarii. Este insa absolut necesar ca, prin sistemul educational, populatia sa fie constientizata asupra esentei functiei de autoreglare democratica, subiectiva, a statului: legalizarea si implementarea unui raportul echitabil de redistribuire a venitului national , intre proprietari si cei ce produc nemijlocit acest venit, directionata prin impozite, taxe si alte instrumente proprii. Raportul de cca. 80 % in favoare proprietarilor care reprezinta sub 20 % din numarul cetatenilor (conform legii lui A. Pareto) este departe de a fi stimulator progresului social. Subminarea concertata a importantei functiei democratice a statului lasa cetateanul majoritar la discretia sistemelor antisociale. Calitatea vietii cetateanului majoritar este barometrul nivelului democratic al guvernarii. Procesul conducerii sociale, deosebit de complex, poate fi mai usor inteles apeland la principiul dihotomiei. In orice societate coexista cel putin doua categorii de structuri ale puterii:

- puterea reala, detinuta de patronatul din sfera economiei pozitive si cel din sfera sistemelor antisociale. Este reala, pentru ca detine forta economica, umana si informationala predominanta, cu ajutorul careia poate influenta guvernarea si evolutia nationala sau/si globala;

Schema 1. Model sistemic simplificat al unei natiuni [2/25]

- puterea legala, cea constituita juridic, dominata, acum, de subsistemul politic aflat la guvernare si care construieste componentele statului: presedintia (monahia), parlamentul, guvernul, administratia publica locala, justitia, . Cele doua forme ale puterii coexista si se sustin reciproc in scopul perpetuarii;

Functionarea globala a unei natiuni (sistemul procesual) este determinata, istoriceste, de permanenta diviziune sociala a muncii, de particularitatea dublei autoreglari (obiectiva si subiectiva) si de dualismul fiintei umane ce balanseaza intre bine si rau, intre rational si irational, astfel:

forma predominanta de energie, in sistemul social este energia intelectuala, cuantificata in informatii de tip uman, care mediaza toate celelalte procese. Din acest motiv, biosistemul uman, spre deosebire de cel animal, se supune legitatilor a doua categorii de procese autoadaptative: natural (obiectiv, ca in orice biosistem) si informational (subiectiv). De aici decurge importanta vitala a sistemului educational, a invatamantului, formatorul interpretorului uman al informatiei, prin intermediul careia se pot obtine transformarile dorite de conducatori;

autoreglarea obiectiva (naturala) se infaptuieste prin intermediul sistemului pietii imperfecte, pentru activitatile profesionale si prin miscari sociale pentru activitatile antidemocratice ale statului. Istoria demonstreaza ca sistemele politice si cele antisociale au constituit principalele surse de convulsii sociale;

conexiunile inverse, in autoreglarea subiectiva, sunt de natura informationala si aduc la cunostinta subsistemelor conducatoare starea subsistemelor conduse. Elementele structurale cu aceste functii specifice sunt, la nivelul unei natiuni: sistemul informational national (presa de orice fel, sistemele informationale de stat si private,..), sistemul sindical, sistemele de protectie a naturii si cetateanului (guvernamentale sau nu), etc...;

c. sistemul personalitatii umane [2/131..146], o sinteza a "sintezelor".

Cunoasterea omului are nenumarate stiinte generale (sociologia, biologia, fizica, chimia, managementul resurselor umane) si de aprofundare: psihologia, anatomia si fiziologia omului (cu multimea aprofundarilor ei), stiintele educatiei (pedagogia, didactica, metodica, docimologia) si superaprofundari cum sunt: inteligenta emotionala, inteligenta motrica, analiza tranzactionala, etc.

Orice manager trebuie sa dispuna de un model simplu dar coerent si corect, cu ajutorul caruia sa inteleaga multimea stiintelor despre personalitatea si societatea umana, deoarece cea mai importanta componenta a organizatiei sunt tocmai oamenii.

Inainte de a "incerca superaprofundarile" (pentru care are specialisti), managerul trebuie sa-si insuseasca "esenta" fiintei umane.

In [2/131 -146] se propune o abordare sistemica a personalitatii din care se extrag cele de mai jos, absolut necesare atat pentru activitatea manageriala cat mai ales pentru cea educationala:

c.1. Modelul biologic (studiat de stiintele medicale)

Pe baza a ceea ce se stie pana acum, poate fi facuta o organizare structurala si procesuala simplificata a bioindividului (bazata pe o maxima sintetizarea a anatomiei si fiziologiei omului). Ea serveste managerilor performanti pentru aplicarea corecta a unor principii de conducere (motivarii: intelegerea trebuintelor ca baza vitala a existentei umane) si a unor functii ale conducerii (organizare: organizarea angajarii titularilor posturilor, tinand cont de cerintele bioenergetice specifice postului, ergonomiei, protectiei muncii si sanatatii, etc.).

Un model de organizare structurala poate fi cel din schema 2. [2/132].

Modelul scoate in evidenta principalele grupuri de subsisteme cu functiile tip descrise mai jos, precum si complexitatea conexiunilor interne si externe responsabile de autoreglarea naturala a individului. Pe schema se pot observa buclele ("circularitatile", "cercurile vicioase") descrise de Odobleja [Psihologia Consonantista 1938], in incercarea de a explica fenomenele si procesele autoadaptative.

Explicarea detaliata a modelului nu face obiectul lucrarii si este inca drastic limitata de actualul nivel de cunoastere in stiintele biologice. Nu sunt inca studiate suficient subsistemele reversibile, predominante in interiorul celor autoadaptative, in care buclele de autoreglare (conexiune inversa) nu mai au un singur sens asa cum este inteleasa acum autoreglarea.

Modelul de autoreglare prezentat in schema 1.4.2. explica simplificat autoadaptarea naturala pe unul din fluxurile sistemului digestiv (cel al hranirii) si se poate identifica in schema 1.

O viziune asupra functiilor tip pentru subsistemele individului uman si componenta bioenergetica pe baza careia au loc procesele specifice ar putea fi:

surse principale de energie: sistemul digestiv si respirator ( datorita lor, intregul organism primeste energia biochimica necesara functionarii tuturor componentelor);

receptorii biomecanici (efectori): sistemul locomotor (osteomuscular), foloseste energie biomecanica pentru orice tip de miscare interna (pulsatiile inimii, plamanilor, ..) si externa, inclusiv cea necesara comunicarii acustice sau mimice;

reglare si protectie: sistemul endocrin, exocrin si imun foloseste energie electrobiochimica, pentru mentinerea parametrilor tuturor componentelor in jurul valorilor normale (ritmurile diurne, lunare, anuale, temperatura, hormoni, etc.), la variatia diverselor interactiuni interne si /sau externe;

traductori : sistemele analizorilor (auditiv, vizual, olfactiv, tactil, termic, dureros, de comunicare) fiecare transforma forma corespunzatoare a bioenergiei de interactiune cu mediul extern si / sau extern, in senzatii;,

Schema1. Model structural si autoadaptativ, simplificat, al individului uman

de decizie si comanda: sistemul genetic, sistemul nervos, folosesc energia bioelectrochimica si de comunicare (energie intelectuala) pentru controlul inconstient, subconstient si constient al autoadaptabilitatii naturale si intelectuale;

de transport (distantator al energie sursei): sistemul circulator foloseste energie biohidrochimica, pentru a transmite fiecarui subsistem, energia biochimica de la sursele primare.

Se cunoaste ca, la nivelul fiecarui subsistem, energia primita de la sistemul surselor principale, este transformata si / sau adaptata prin propriile surse secundare, tertiare, etc. (tesuturi, celule) in alte varietati de energie bioelectrochimica si genetica diferite de la individ la individ.

c.2. Modelul social (studiat de stiintele psihologice)

Pe baza informatiilor accesate pana acum si conceptelor tratate la capitolele anterioare, personalitatea umana poate fi modelata structural si procesual, simplificat, dar suficient de clar, coerent si aplicabil ca in schemele2 si 3.

Schema 2. Model didactic structural al sistemului personalitatii umane [2/134]

Cele doua modele pot constitui o baza de pornire in apropierea punctelor de vedere teoretice si practice ale managementului educational, cu intregul personalul didactic, cu acceptiunile psihologilor si pedagogilor, sociologilor si altor specialisti implicati in actul managerial si educational.

Modelul din schema 2. incearca sa imbine diferitele modele promovate de specialisti din psihologie, fara a fi disonant fata de acestea. El delimiteaza, pe baza principiilor generale si particulare, cele trei diviziuni ale personalitatii ce fac obiectul unor stiinte distincte:

sistemul material - stiintele biologice si stiintele medicale;

sistemul spiritual - stiintele psihologice si sociale;

sistemul paranormal - stiintele oculte.

Din acest unghi, interpretorul uman al informatiei privind personalitatea devine mult mai coerent, selectiv si structurat. El scoate in evidenta localizarea principalelor procese biopsihosociale si oportunitatile strategice de modelare educationala, adica elemente de interes managerial.

In model sunt mentionate cateva din facilitatile pe care fiecare subsistem le aduce proceselor educationale si de care trebuie sa tina seama atat managerii cat si executantii lor.

In schema 3. sunt evidentiate interfetele sistemului personalitatii cu mediul:

Schema 3. Model didactic pentru abordarea sistemica a proceselor: stimul -personalitate - comportament

subsistemul senzorial si cel bioenergetic ai caror parametrii sunt principalii definitori ai starii de normalitate sau exceptie umana. Sistemul bioenergetic este cauza (sursa) principalelor procese psihice, tocmai pentru ca genereaza energiile necesare tuturor acestor procese. "Excitatiile sunt cauzele dinamice ale senzatiilor si cauzele imediate ale psihicului. Ele sunt energii fizice apte a se transforma in energie psihica. Sunt partea energetica sau dinamica a cauzei psihicului" [Odobleja - Psihologie consonsonantista, pag. 128].

A separa procesele psihice de cauzele lor fizice si chimice nu poate face un serviciu cunoasterii reale ale proceselor adaptative si autoadaptative predominante la om si prin urmare cu atat mai mult nu face un serviciu educatiei, care doreste o modelare constienta a personalitatii. Tratarea interdisciplinara este probabil calea cea mai eficienta pentru profesia didactica si manageriala;

Modelul procesual din schema 3. sugereaza o varianta de interconectare succesiva sau simultana a elementelor structurale care explica particularitatea comportamentului individului la acelasi stimul comun si conexiunile inverse responsabile de adaptabilitatea omului la mediu natural si social.

Astfel, un stimul (excitatie) extern este o influenta energetica naurala de o anumita speta (mecanica, optica, electrica, termica, etc.,) transmisa de o sursa externa catre sistemul senzorial (de reflectare primara) si transformat in informatie umana prin procesele intelectuale (subsistemul de reflectare rationala) sau direct in comportament prin procesele subconstiente (instinctuale).

Spre exemplificare: un om si un animal, vad un obiect, sa spunem un pom (stimulul), datorita energiei luminoase care permite sesizarea acestei entitati prin sistemul vizual. Formarea imaginii pe retina la om si la animal poate fi diferita (color, alb negru, etc.) din punct de vedere biologic (energiei naturale care asigura realizarea procesului "senzatiei" privind existenta pomului), dar nu aceasta este deosebirea esentiala dintre om si animal. Spre deosebire de animal care percepe pomul doar ca un obiect util (posibila hrana), inutil sau periculos si adopta un comportament predominant instinctual, omul, datorita educatiei, il percepe mult mai complex prin procesele gandirii (bazata pe energia intelectuala a informatiei umane), afectivitatii, etc. si adopta un comportament total diferit de al animalului ( incepand de la asocierea imaginii cu denumirea si descrierea invatata despre pomul respectiv, inlocuirea sau mutarea pomului, pana la distrugerea lui). Mai mult, omul si-l poate reprezenta ca obiect si descriere in absenta stimulului (pomului), ceea ce la animal nu se intampla, din ceea ce cunoastem pana acum.

Informatia umana, ca descriere constienta (lingvistica) a acelei influente energetice externe (perceptie, reprezentare, etc.), parcurge un traseu complex pana a produce un anumit comportament, in comparatie cu reactia subconstienta, instinctuala (la animale), care este relativ imediata. Informatia umana (exemplu descrierea stimulului "pom") se adreseaza succesiv sau/si simultan:

subsistemului de orientare care valideaza sau nu din punct de vedere motivational, afectiv, volitiv si moral, un anumit comportament constient propus de interpretorul acelei informatii (exemplu saparea pomului);

odata validat din punct de vedere al subsistemului de orientare, comportamentul propus este analizat de subsistemul instrumental (inclinatii, aptitudini, talent, in saparea pomului) care de asemenea poate valida sau invalida producerea lui;

validat si de sistemul instrumental, comportamentul este transformat in reactie catre mediul care a generat stimulul, prin intermediul subsistemului relational valoric (caracterial) si bioenergetic (efector) - saparea pomului cu "simt de raspundere". Sursa stimulului initial poate genera un alt stimul de raspuns si ciclul adaptativ se reia (exemplu "pomul sapat" trebuie udat!)

In mod similar putem explica si comportamentul diferit al executantilor fata de aceleasi obiective ale acelorasi tipuri de posturi, din pozitia managerului. Managerul organizational trebuie sa asigure conditiile cele mai bune pentru ca acest comportament sa tina exclusiv de particularitatile personalitatii titularului de post, prin asigurarea conditiilor optime de dotare a postului, de motivare a titularului, etc.

Desigur ca ordinea in care intervine fiecare subsistem in autoadaptabilitate este diferita de la un om la altul.

Exemplele de mai sus scot in evidenta faptul ca modelele simplificate (mai ales prin nereprezentarea buclelor autoadaptative) ale personalitatii, redate in schemele 2. si 3. sunt utile si corecte in explicarea sumara a proceselor stimul comportament.

Completate de modelele autoadaptabilitatii, cunoasterea resurselor umane organizationale si modelarea constienta a personalitatii elevilor devine mai clara si mai operationala.

Interpretarea detaliata a proceselor psihice si a celor educationale, pe modelele de mai sus, nu constituie obiectivul lucrarii de fata.

Modelele descriptive prezentate pot fi stimulative in primul rand pentru utilizatori (cadre didactice, cursanti,.), ajutandu-i sa structureze si interpreteze coerent si fara erori semnificative multimea informatiilor afluente din stiintele conexe propriilor preocupari (studiul individului sau grupului uman).

Configurarea unui interpretor uman al informatiei, structurat pe sisteme reale si spirituale bine delimitate, descrise si evaluate explicit la nivel minimal si exersarea lui in interactiunea nemijlocita cu aceste sisteme, este cea mai buna demonstratie de convingere. Degeaba ii explicam unui cursant cum este structurat si functioneaza un calculator, prin scheme mai mult sau mai putin sugestive, daca nu - l vede si mai ales nu este pus sa il conecteze la sursa de energie corespunzatoare si sa-i valorifice toate functiile descrise.

Este verificabila aprecierea ca, orice profesionalizare se 'construieste' din informatiile furnizate de stiintele naturii si societatii, adaptate la acel sistem profesional. 'Constructia' cea mai eficienta se finalizeaza prin invatamant, folosind drept 'caramizi', 'obiectivul didactic operational' concept ce trebuie reamintit (eventual la aplicatii sau dezbateri).