Veniturile bugetare

VENITURILE BUGETARE

Notiuni generale despre impozite directe, indirecte si taxe

Veniturile bugetare realizate de la persoanele juridice (agenti economici si institutii publice) si persoanele fizice se grupeaza in doua mari categorii: venituri fiscale si venituri nefiscale.

Veniturile fiscale provin din impozite directe (impozitul pe profit, impozitul pe salarii, taxe pentru folosirea terenurilor ce formeaza proprietatea publica, impozitul pe veniturile liber-profesionistilor, meseriasilor si altor persoane fizice, impozitul pe venitul agricol, impozitele si taxele pentru cladiri, terenuri si mijloace de transport, precum si alte venituri din impozite directe) si din impozite indirecte (impozitul asupra productiei si circulatiei marfurilor, taxe vamale, taxe de timbru, impozitul pe spectacole, penalitati si majorari pentru venituri nevarsate la termen, precum si alte incasari din impozite indirecte).

Veniturile nefiscale se prezinta sub o diversitate de forme: varsaminte din veniturile institutiilor publice sau din profitul net al regiilor autonome, dividende pentru participarea statului la capitalul social al societatilor comerciale, taxe de brevete, de inventii si de inregistrarea marcilor, taxe de metrologie, taxe pentru folosirea drumurilor, taxe si alte venituri in legatura cu protectia mediului inconjurator, precum si alte venituri diverse.

Elementele componente comune si definitorii ale veniturilor bugetare

Elementele componente comune ale venituri bugetare sunt urmatoarele:

a. denumirea venitului bugetar,

b. debitorul sau subiectul impunerii,

c. obiectul sau materia impozabila,

d. unitatea de evaluare,

e. unitatea de impunere,

f. asieta sau modul de asezare al venitului,

g. perceperea venitului bugetar,

h. termenul de plata,

i. inlesnirile,

j. drepturile si obligatiile debitorilor,

k. raspunderea debitorilor,

l. calificarea venitului bugetar.

a. Denumirea venitului bugetar - fiecarui venit bugetar ii este atribuita - pe de o parte - o denumire generica in raport cu natura sa economico-financiara si juridica, denumire prin care se face deosebirea intre diferitele categorii de venituri bugetare; astfel, veniturile bugetare se numesc: impozite, taxe, contributii, prelevari, varsaminte, etc. Pe de alta parte, fiecarui venit bugetar dintr-o anumita categorie ii este atribuita o denumire specifica (proprie), prin care este individualizat fiecare fel de venit in raport cu alte venituri din aceeasi categorie (de exemplu: impozit pe profit, impozit pe venitul agricol etc.; taxa vamala, taxa de timbru, taxa consulara etc.; contributie pentru asigurari sociale de stat etc.).

b. Subiectul impunerii sau debitorul - este acea persoana fizica si/sau juridica care datoreaza, potrivit legii, un impozit, o taxa ori este obligata la efectuarea unei anumite prelevari la bugetul public national (sau, mai concret, in contul bugetului de stat, a bugetul asigurarilor sociale de stat, etc.).

c. Obiectul sau materia impozabila - reprezinta veniturile sau bunurile impozabile sau taxabile.

Venitul impozabil se poate constitui sub diferite forme: beneficiul sau profitul agentilor economici sau veniturile persoanelor fizice etc.

Bunurile impozabile sau taxabile pot fi: terenuri, cladiri, mijloace de transport etc.

De asemenea, pot constitui obiect al impunerii actele sau serviciile infaptuite/realizate de organele statului ori alte persoane abilitate, pentru care se datoreaza taxe de timbru: eliberarea, respectiv obtinerea unor autorizatii, certificate sau atestate, solutionarea litigiilor de catre instantele judecatoresti, dezbateri succesorale, autentificari de acte, legalizari de copii de pe acte originale etc.

d. Unitatea de evaluare - reprezinta elementul care exprima cuantumul unitar al venitului bugetar in raport cu baza sa de calcul. Acest cuantum unitar se poate stabili sub diferite forme. In functie de posibilitatile tehnice determinate, de obiectul si de natura venitului cuantumul unitar al venitului se stabileste fie intr-o cota fixa, fie intr-o cota procentuala fie - in fine - prin aplicarea ambelor cote.

Cota fixa este modalitatea de exprimare a cuantumului venitului care se foloseste atunci cand baza de calcul o formeaza anumite obiecte, fapte sau acte juridice: suprafata de teren, capacitatea cilindrica a autovehiculelor, obtinerea unei autorizatii, eliberarea unui act, etc.

Cota fixa este modalitatea de exprimare a cuantumului venitului care se foloseste atunci cand baza de calcul o formeaza anumite obiecte, fapte sau acte juridice: suprafata de teren, capacitatea cilindrica a autovehiculelor, obtinerea unei autorizatii, eliberarea unui act, etc.

Cota procentuala este modalitatea de exprimare a cuantumului venitului care se foloseste in cazurile cand obiectul impozitului il constituie valoarea bunului detinut sau venitului realizat de debitor.

Cota procentuala poate fi progresiva, proportionala sau regresiva, dupa cum ea ramane aceeasi sau sufera modificari determinate de schimbarile intervenite in baza de calcul.

Cota procentuala proportionala se caracterizeaza prin aceea ca ramane tot timpul neschimbata, indiferent de modificarile intervenite in baza de calcul.

Cota procentuala progresiva se caracterizeaza prin aceea ca ea creste odata cu cresterea bazei de calcul, care de cele mai multe ori este un anumit venit realizat de contribuabili.

Cota procentuala regresiva se caracterizeaza prin aceea ca pe masura ce baza de calcul sporeste, ea scade.

e. Unitatea de impunere - reprezinta unitatea in care se exprima obiectul sau materia impozabila, adica: leul in cazul veniturilor, metrul patrat in cazul suprafetelor construite sau hectarul in cazul terenurilor etc.

f. Asieta - reprezinta modalitatea de asezare a venitului bugetar dupa obiectul sau materia impozabila. Ea presupune identificarea subiectului si materiei impozabile, evaluarea acesteia si stabilirea cuantumului de plata.

In practica financiar-bugetara se folosesc mai multe metode de asezare a venitului bugetar: metoda directa, bazata pe administrarea de probe (declaratia contribuabilului sau a unor terte persoane, coroborate cu acte doveditoare aflate in posesia agentului fiscal); metoda indirecta, care presupune identificarea si evaluarea venitului bugetar in mod exclusiv prin raportare la aspectul exterior al obiectului impozabil; metoda asezarii pe baze forfetare a venitului bugetar, potrivit careia agentul de impunere stabileste, impreuna si de comun acord cu platitorul, marimea aproximativa a materiei impozabile; metoda administrativa, dupa care evaluarea se face de catre agentul fiscal pe baza datelor pe care le detine la sediul organului financiar.

g. Perceperea (incasarea) venitului bugetar reprezinta realizarea efectiva a sumei de bani pe care acesta o reprezinta. Pentru incasarea veniturilor bugetare se folosesc - in principiu -urmatoarele metode:

- metoda platii directe, utilizata de regula pentru veniturile provenite de la persoanele juridice, care in calitatea lor de debitori stabilesc in conditiile legii suma datorata, pe care au obligatia sa o verse din proprie initiativa, la termenele stabilite, in contul bugetului de stat.

- metoda retinerii si varsarii este folosita in cazul veniturilor impozabile realizate de catre persoane fizice prin sau de la unitatile specializate (oameni de litere, stiinta, colaboratori externi). Unitatile in cauza sunt obligate sa calculeze, sa retina si sa verse in contul bugetului de stat sumele datorate de debitori, eliberandu-le numai veniturile nete.

- metoda aplicarii de timbre fiscale este folosita in cazul unor taxe cuvenite bugetului de stat pentru servicii prestate de institutiile sale (actiuni in justitie, autentificari de acte, etc.).

h. Termenul de plata - reprezinta data la care sau pana la care un anumit venit trebuie varsat la buget. Obligatia platitorului se naste de regula in momentul cand acesta a intrat in posesia obiectului impozabil, iar stingerea are loc la termenul de plata.

i. Inlesnirile, drepturile si obligatiile debitorilor - sunt elemente prevazute prin actele normative care instituie venituri bugetare, de care se tine seama la evaluarea bazei de calcul, in determinarea cuantumului venitului bugetar, precum si la incasarea acestuia.

Inlesnirile sunt stabilite - de cele mai multe ori - sub forma de reduceri sau scutiri si au in vedere anumite situatii deosebite, de exceptie, in care anumiti platitori realizeaza obiectul sau materia impozabila. Corelat cu drepturile care li se cuvin, platitorii (contribuabilii) au si o serie de obligatii, dintre care: oferirea tuturor informatiilor cerute de organele financiare in vederea evaluarii corecte a bazei de calcul, declararea obiectului sau materiei impozabile, plata in cuantumul si la termenele prevazute a veniturilor bugetare.

j. Raspunderea debitorilor - in toate cazurile cand contribuabilii nu isi indeplinesc obligatiile care le revin potrivit legii, este antrenata raspunderea juridica a acestora care poate imbraca formele raspunderii administrative, civile sau penale, dupa caz.

k. Calificarea venitului bugetar - reprezinta stabilirea caracterului local sau central al venitului, precum si atribuirea lui prin lege spre partile bugetului public national.

2. Evitarea dublei impuneri

In conditiile lumii moderne, sfera de activitati a unor persoane fizice si/sau juridice depaseste de - multe ori - granitele unei tari; astfel, liber-profesionistii, diferite firme individuale sau societati comerciale realizeaza venituri sau detin in proprietate diverse bunuri si pe teritoriul altor state. Datorita acestui fapt se ridica problema stabilirii autoritatii publice competente a proceda la impunerea veniturilor si averii realizate, respectiv detinute de persoanele fizice si/sau juridice ale unui stat pe teritoriul altui stat.

Pentru a se evita o impozitare excesiva s-a recurs la incheierea unor conventii - de regula, bilaterale - intre statele interesate, prin care este  delimitata si recunoscuta, de comun acord (pentru fiecare categorie de venit sau de avere), competenta statelor relativ la stabilirea si perceperea impozitelor .

Principii evitarii dublei impuneri

a. Principiului nediscriminarii fiscale - statele semnatare ale conventiei pentru evitarea dublei impuneri se angajeaza sa nu aplice fata de rezidentii celuilalt stat contractant, in materie de impozitare, dispozitii normative mai impovaratoare decat cele aplicabile propriilor lor contribuabili, aflati in aceeasi situatie[2].

b. Principiului impunerii - statul de origine calculeaza impozitul pornind de la suma totala a veniturilor subiectului impozabil, inclusiv asupra celor care provin din statul de resedinta si care, potrivit conventiei sunt impozabile in acest din urma stat; din impozitul care este astfel stabilit se deduce apoi suma care a fost platita in celalalt stat, diferenta reprezentand obligatia de plata a contribuabilului fata de statul al carui resortisant este;

c. Principiului scutirii de impozit-  statul de resedinta impune numai acele venituri care, potrivit conventiei, sunt obtinute si impozabile in acel stat, scutind de impunere veniturile (sau parte din acestea) realizate si impozabile in statul de origine al platitorului.

Impozitele romane care cad sub incidenta conventiilor incheiate privesc in principal: impozitul pe venitul din salarii, opere literare, artistice si stiintifice, din expertize si din alte surse; impozitul pe veniturile societatilor comerciale constituite cu participare romana si straina; impozitul pe veniturile realizate de catre persoane fizice si juridice nerezidente; impozitul pe veniturile din inchirieri de terenuri si cladiri; impozitul pe veniturile din activitati lucrative, meserii, profesii libere; impozitul asupra venitului realizat din activitati agricole.

Pentru aplicarea prevederilor conventiilor de evitare a dublei impuneri pe teritoriul statului roman beneficiarul venitului va prezenta organelor fiscale din Romania certificatul de rezidenta fiscala, in original, eliberat de organul fiscal din tara de rezidenta, prin care sa se ateste ca este rezident al statului respectiv si ca ii sunt aplicabile prevederile conventiei de evitare a dublei impuneri.

In masura in care Romania nu are incheiate conventii de evitare a dublei impuneri cu statele ai caror resortisanti obtin venituri in tara noastra se aplica legislatia romana, respectiv aceste venituri se impun in Romania, conform prevederilor Codului fiscal .

Venitul este considerat ca fiind obtinut din Romania, potrivit reglementarilor privind impunerea veniturilor persoanelor fizice daca locul de provenienta a veniturilor persoanei fizice sau al exercitarii activitatii ori locul de unde aceasta obtine venit se afla pe teritoriul Romaniei, indiferent daca este platit in Romania sau din/in strainatate[4].

Definitia si trasaturile caracteristice ale impozitului

Impozitul reprezinta acea contributie baneasca, obligatorie si cu titlu nerambursabil, care este datorata - in temeiul legii - la buget de catre persoanele fizice si/sau juridice pentru veniturile pe care le obtin, pentru bunurile pe care le poseda,  respectiv pentru marfurile pe care le produc si/sau distribuie ori pentru serviciile si lucrarile pe care le presteaza sau executa .

Trasaturile caracteristice ale impozitului:

impozitul este - in principiu - o contributie baneasca (pecuniara). Impozitele se percep numai in aceasta forma (baneasca) deoarece si cheltuielile publice se efectueaza in bani.

impozitul reprezinta o contributie obligatorie - intrucat toate persoanele fizice si juridice care beneficiaza - intr-o forma sau alta - de actiunile si obiectivele finantate din fondurile generale ale societatii trebuie sa participe, in raport cu veniturile realizate sau cu averea detinuta, la formarea acestor fonduri.

impozitul este o prelevare cu titlu nerambursabil, in sensul ca sumele achitate de catre contribuabili nu au un echivalent direct si imediat in folosul platitorilor de impozite, ele contribuind la formarea fondurilor generale ale societatii, fonduri utilizate pentru acoperirea unor cheltuieli ce urmeaza a se efectua in beneficiul tuturor membrilor societatii. Prin urmare, impozitul este o prelevare fara un echivalent direct, dar el este - in principiu - caracterizat prin reversibilitate, intrucat sumele concentrate de stat prin incasarea impozitelor (de la toate categoriile de contribuabili) se intorc sub forma unor actiuni, servicii, gratuitati de care beneficiaza toti cei care au contribuit la formarea fondurilor generale ale societatii.

impozitul este datorat la buget in conformitate cu dispozitiile legale (este legal), in sensul ca orice impozit poate fi stabilit si perceput numai in temeiul legii, conform principiului "nullum impositum sine lege", altfel spus, impozitul are un pronuntat caracter juridic, ceea ce imprima acestei forme de prelevare stabilitate, autoritate, unitate si finalitatea de "scop de utilitate publica"[6].

in sfarsit, impozitul se datoreaza numai pentru veniturile realizate si bunurile detinute, respectiv pentru marfurile pe care le produc si/sau distribuie ori pentru serviciile si lucrarile pe care le presteaza sau executa, ceea ce inseamna ca subiectele impozabile (contribuabilii) datoreaza contributia numai in cazul cand realizeaza veniturile prevazute de lege ca impozabile, precum si atunci cand dobandesc, detin ori produc bunuri sau presteaza/executa servicii/lucrari care, conform prevederilor legale sunt impozabile[7].

Clasificarea impozitelor

Dupa modul lor de percepere, distingem doua categorii principale de impozit:

impozite directe, acele prelevari cu caracter fiscal care se stabilesc si se percep in mod nemijlocit de la contribuabilii care realizeaza venituri sau detin bunuri impozabile, fiind suportate de catre acestia (de exemplu: impozitul pe profit etc.);

impozite indirecte, cele care se stabilesc asupra vanzarii de bunuri, prestarilor de servicii sau executarilor de lucrari si care - incluzandu-se in pret - sunt datorate si achitate de catre comercianti sau prestatori, dar sunt suportate de consumatorii finali ai bunurilor ori serviciilor (de pilda: taxa pe valoarea adaugata, taxa vamala, acciza etc.).

Impozitele directe sunt impozite reale sau obiective (cele care - fiind stabilite asupra unor obiecte materiale: terenuri, produse etc., nu tin seama de situatia personala a contribuabilului), respectiv impozite personale sau subiective (acelea care au - primordial - in vedere persoana contribuabilului: de exemplu: impozitul pe salarii).

Impozitele indirecte pot imbraca si ele diferite forme: taxe generale de consumatie, acelea care sunt percepute asupra cvasitotalitatii produselor si/sau serviciilor, fie prin cuprinderea, fie prin adaugarea lor in/la pretul de vanzare (de exemplu, taxa pe valoarea adaugata), taxe speciale de consumatie, cele care se instituie numai asupra unor categorii de bunuri sau servicii, cum sunt: monopoluri fiscale (acele impozite stabilite discretionar de catre stat asupra produselor realizate in regim de exclusivitate), accizele (care privesc doar anumite categorii de bunuri si/sau servicii, limitativ stabilite prin lege), taxe vamale, taxe de timbru etc.

Dupa obiectul sau materia impozabila, impozitele pot fi:

impozite pe avere, precum: impozitul pe cladiri, pe terenuri, taxa asupra mijloacelor de transport etc.;

impozite pe venit, ca de pilda: impozitul pe profit, impozitul pe veniturile persoanelor fizice etc.;

impozite pe cheltuieli sau pe fapte de consum, cum este, de exemplu, impozitul suplimentar pentru depasirea fondului total destinat platii salariilor, taxa pe valoarea adaugata etc.

Dupa locul sau nivelul la care se acumuleaza, pot exista:

impozite centrale (federale, ale statelor componente ale federatiei, in cazul statelor de tip federal si respectiv impozitele care - in statele de tip unitar - se concentreaza la bugetul central, general al statului),

impozite locale (cele care se fac venit la bugetele locale).

Din punct de vedere juridic, clasificarea cea mai importanta este cea care grupeaza impozitele in: directe si indirecte, intrucat fiecareia dintre aceste categorii ii este conferit prin legislatia fiscala (si deci ii corespunde) un regim juridic distinct.