Valoarea alimentara a mierii

VALOAREA ALIMENTARA A MIERII

Sub aspectul compozitiei chimice globale mierea de albine este o solutie concentrata de zaharuri, acestea detinand cca. 80 % din masa ei.

Din acest punct de vedere mierea se incadreaza in categoria alimentelor exclusiv energetice.

Zaharurile sunt in cvasitotalitate monozaharide a caror absorbtie digestiva si utilizare metabolica sunt practic de 100 %.

Fiind direct si complet absorbabile, aceste zaharuri numai necesita travaliu digestiv si efort enzimatic, deci mierea poate fi socotita un aliment de protejare sau de scutire de efort al organismului in actul digestiei.

Continutul mare de fructoza, cel putin jumatate din zaharul invertit confera mierii insusiri valoroase si din alte puncte de vedere.

Fructoza este zaharul cu cea mai mare capacitate indulcitoare, ceea ce face ca pentru aceeasi senzatie de dulce sa se consume o cantitate mai mica de miere decat de zahar alimentar. Ea poate fi recomandata deci in hrana persoanelor predispuse la diabet.

La aceasta particularitate se adauga aceea ca metabolizarea fructozei nu necesita prezenta activa a insulinei.

Fructoza favorizeaza absorbtia digestiva a fierului deci inlesneste procesul de sinteza a hemoglobinei fiind indicata in hrana persoanelor predispuse la anemie.

Nici insusirea moderat laxativa sau faptul ca accelereaza metabolizarea alcoolului nu pot fi neglijate, incat mierea are efect util atunci cand se impune interventie in aceste stari.

Valoarea nutritiva a mierii exprimata ca valoare energetica in kilocalorii este de cel putin 328 Kcal/100 g.

Sub aspectul valorii nutritive oul este considerat alimentul etalon, deci valoarea lui nutrutiva este notata cu 100. toate celelalte alimente au valoare nutritiva mai mica de 100.

Valoarea energetica a oului integral este insa de cca. 170 Kcal/100 g, deci din acest punct de vedere mierea de albine are o valoare aproape dubla.

La calculul valorii energetice a fractiunii glucidice din alimente se foloseste coefecientul 4,1 Kcal pentru 1 g substanta glucidica.

Acest coeficient a fost stabilit prin masurarea energiei rezultate in urma arderii experimentale complete a acestor substante ("in vitro") pana la termenii finali (CO₂ si H₂O).

In mod coventional, coeficientul s-a extins la toate categoriile de glucide, de la monozaharide pana la poliglucide complexe de tipul hemicelulozelor sau chiar a celulozei.

Intre coeficientul energetic teoretic (cel rezultat din arderea experimentala) si cel de utilizare digestiva si ardere metabolica, exista diferente semnificative in functie de structura chimica a glucidelor.

Astfel, pentru om celuloza este indigesta deci din punct de vedere energetic aportul nu numai ca este nul, dar travaliul digestiv si eliminarea ei presupune consum de energie.

Pentru alte poliglucide, utilizarea digestiva si metabolica este mai mica de 100 %.

Absorbtia digestiva a zaharurilor din miere este completa, iar arderea metabolica este de asemenea completa, deci energia eliberata este identica sub aspect cantitav cu cea din arderea experimentala.

Calculul valorii energetice a mierii cu ajutorul coeficientului 4,1 este real.

Pentru celelalte alimente calculul valorii energetice a fractiunii glucidice necesita un factor de corectie.

In afara zaharurilor, valoarea nutritiva al mierii este cinferita si de principiile biologic active pe care le contine intr-o gama variata si proportie echilibrata (enzime, vitamine, substante hormonale, substante inhibitoare, pigmenti, uleiuri volatile, elemente minerale s.a.).

Fiind lipsite de lipide, iar substantele azotoase situindu-se in domeniul urmelor, mierea are o foarte buna stabilitate in conditii obisnuite de pastrare ,deci nu contracteaza modificari alterative de natura microbianadaca umiditatea ei se situeaza in limite normale.

De asemenea ,ea nu constituie suport nutritiv prielnic pentru dezvoltarea agentilor toxiinfectiilor alimentare sau altor germeni patogeni.

Insusirile mierii asigura ierarhizarea echilibrata a celor trei criterii bologica-medicale referitoare la cerintele de sanatate pe care trebuie sa le indeplineasca alimentele: salubru, nutritiv, placut. Si in cazul mierii insa, desi salubritatea si calitatea nutritiva sunt conditii esntiale pentru viata, omul pune pe primul loc insusirile organoleptice.

Explicatia este fireasca, intrucat inainte de a fi ingerat pentru a furniza organismului materialul nutritiv corespunzator, alimentul actioneaza asupra extremitatilor periferice ale organelor de simti si prin intermediul lor se reflecta in mintea omului sub forma de senzatii agreabile sau dezagreabile.

Drept urmare, omul va prezenta interes pentru alimentele care-i confera senzatiile cele mai placute.

Efectul psihosenzorial al acestora conduce la declansarea secretiei "psihice" a sucurilor digestive, la pregatirea organismului pentru digestia, asimilarea si incorporarea hranei la nivel optim.

Intre insusirile organoleptice ale alimentului si efectul sau postingestiv se creeaza o corelatie directa care conduce in timp la formare de reflexe conditionate ce stau la baza deprinderilor alimentare.

Apetitul, placerea, starea de bine, sau invers, repulsia, aversiunea capata rol decisiv in atitudinea omului de fata de un anumit aliment.

Aceste aspecte se regasesc din plin si la pretentia omului fata de calitatea organoleptica a mierii de albine.

Aroma si gustul sunt insusiri esentiale.

De multe ori insa, aspectul, culoarea si consistenta prezinta importanta asemanatoare.

De aceea omul nu doreste sa consume sub denumirea de miere orice produs dulce, ci numai mierea autentica ce-si pastreaza intacte insusirile naturale initiale.