Universul economiei

Universul economiei

Omul si societatea pentru a exista sunt nevoiti sa-si satisfaca trebuintele si pentru ca natura le ofera de-a gata numai cate ceva din cele necesare, ei trebuie sa-si asigure toate celelalte. Activitatile de toate felurile prin care oamenii reusesc sa-si realizeze cele necesare formeaza activitatea economica sau economia. In esenta, acestea reprezinta fapte sau operatiuni care se exercita de catre oameni si care au caracter interpendent constituind impreuna economia (unei zone, unei tari etc.).

Ceea ce-i determina pe oameni sa actioneze economic sunt:

insuficienta mijloacelor pe care natura le ofera de-a gata;

nevoile care in timp se inmultesc si se diversifica.

Nevoi, resurse si bunuri

Nevoile sunt exigente determinate de natura sau viata sociala. Ele reprezinta aspiratii, asteptari, neimpliniri ale oamenilor. Natura si intensitatea nevoilorsunt diferite in timp si spatiu. Exista nevoi individuale, colective si sociale; ele sunt resimtite de fiecare in mod si in intensitate diferite; sunt de natura diferita atat in ceea ce priveste modul de a le percepe cat si modul de a le satisface.

Nevoile intervin in activitatea economica sau economie in doua moduri:

constituie ratiunea de a actiona transformand indivizii in agenti economici sau unitati economice;

constituie fundamentul criteriilor de alegeri (optiuni) individuale si colective in functie de prioritatile satisfacerii lor;

In raport cu mijloacele limitate pe care le au oamenii de a-si satisface nevoile, acestea sunt mult mai mari si mai diferite si au tendinta de a creste si a se diversifica mai rapid de mijloacele de satisfacere a lor. Limitele resurselor sunt permanente, dar fluctuante in timp.

Resursele sunt mijloace de orice fel care pot servi la satisfacerea nevoilor sau care, in functie de progresul stiintei, tehnicii si tehnologiei, sunt susceptibile sa serveasca acestui scop. Sunt destinate atat consumului cat si productiei (activitatilor economice). In esenta, resursele sunt bunuri:

naturale - fertilitatea solului, fauna si flora, apa, resursele minerale, climatul, aerul etc. Acestea sunt: regenerabile si neregenerabile

umane - numar, varsta etc., starea de sanatate, instruire, inteligenta etc.;

capital - investit sau economisit.

Unele resurse servesc direct consumului individual si/sau colectiv al oamenilor, altele servesc in activitatile economice, iar o alta categorie constituie rezerve.

Resursele sunt intotdeauna limitate si insuficiente in raport cu nevoile la orice nivel al dezvoltarii societatii.

In timp, resursele cresc, dar raman limitate.

In cadrul bunurilor care formeaza resursele, deosebit de importante sunt bunurile economice adica bunurile care au urmatoarele caracteristici:

capacitatea de a satisface o nevoie;

disponibilitatea - pot fi procurate;

raritatea - un bun care exista in cantitate nelimitata este accesibil pentru oricine are nevoie de el isi pierde caracterul economic.

Bunurile economice nu sunt omogene. Ele se clasifica astfel:

a) bunuri de consum si de investitii. Bunurile de consum prin folosire sunt distruse, sunt neproductive si nu aduc un venit celor ce le consumaa. Bunurile de investitii servesc la producerea altor bunuri;

b) bunuri finale si intermediare. Bunurile finale sunt cele care au atins stadiul final al elaborarii (producerii) si devin apte de a fi utilizate potrivit destinatiei pe care o au. Destinatii posibile: consumul, investitia, stocarea, exportul.Bunurile intermediare - sunt acelea care n-au parcurs intreg proces al productie potrivit cu destinatia lor. De exemplu: minereul de fier este un bun intermediari, pentru a fi utilizat trebuie extras fierul, apoi acesta transformat in piese auto sau cu alte destinatii. Minereul, fierul, piesele auto etc sunt bunuri intermediare, iar utilizarea lor constituie consum intermediar.

c) bunuri complementare si substituibile. Doua sau mai multe bunuri sunt complementare intrucat numai impreuna pot satisface o trebuinta. Exemplu: un automobil si carburantul sau. Bunurile substituibile sunt acelea care se exclud reciproc la satisfacerea unei nevoi. Exemplu: laptele si lamaia in ceai; un voiaj in automobil sau cu avionul.

d) bunuri private si colective. Bunurile private servesc satisfacerii, in mod individual a consumatorilor. Un bun privat este exclusiv (altcineva poate fi exclus de la folosirea sa printr-un pret care nu poate fi platit sau altfel). Bunurile colective apartin colectivitatilor.

Raritate, alegere, cost de oportunitate

Pentru ca resursele sunt rare, in raport cu nevoile inseamna ca in nici un moment al existentei societatii nu se pot satisface toate nevoile si trebuie sa optam , sa alegem care sunt nevoile ce vor fi satisfacute. Alegerea afecteaza inclusiv metoda si mijloacele de productie.

Raritatea resurselor impune costurile. Resursele folosite pentru a produce un bun anume nu mai sunt disponibile pentru a produce alte bunuri. Bunurile ce nu se pot produce datorita acestei situatii reprezinta un sacrificiu, o renuntare la satisfactia pe care ele le-ar fi putut aduce. In termeni economici aceste renuntari reprezinta un cost de oportunitate. In termeni valorici, acesta este diferenta dintre varianta cea mai buna la care s-a renuntat si varianta aleasa.

Costul de oportunitate are valabilitate generala, in orice domeniu. De cate ori se ia o decizie de a produce ceva, pentru ca resursele sunt limitate, trebuie sa se renunte la altceva.

Exemplu: Intr-o tara la un moment se pune problema utilizarii tuturor resurselor disponibile pentru doua categorii de bunuri - industriale si agricole. Variantele, alternativele de actiune se prezinta astfel:

Curba AG este curba posibilitatilor de productie care delimiteaza toate combinatiile posibile. Combinatiile posibile se pot plasa numai pe curba AG sau sub aceasta. Dincolo de AG, nu exista resurse: sub AG, nu se folosesc toate resursele. Curba AG se numeste si frontierea posibilitatilor de productie.

Dreapta AO - releva ca toate resursele se folosesc pentru bunuri industriale.

Dreapta OG - arata ca toate resursele se folosesc pentru bunuri agricole.

Combinatiile bunuri industriale - bunuri agricole se plaseaza pe curba AG in punctele B,C,D si in continuare.

In punctul A toate resursele se folosesc pentru bunuri industriale.

Cand incepe sa se produca si bunuri agricole, scade productia de bunuri industriale, iar cele agricole, cantitativ, se plaseaza in punctul B si asa mai departe. Corespunzator acestei evolutii scade productia de bunuri industriale de la G1 la G2, G3 . pana la punctul O.

Pe masura ce se renunta la bunuri industriale si creste cea de bunuri agricole pe curba OG, pentru ca resursele erau mai bine utilizate in productia industriala, iar in productia agricola au un randament mai mic rezulta ca: pentru a creste productia de bunuri agricole trebuie sa se renunte la cantitati tot mai mari de resurse in favoarea acesteia si sa se diminueze cele destinate bunurilor industriale. Motivul: pentru un bun agricol consumul de resurse este mai mare deat cel pentru un bun industrial.

Costul de oportunitate reprezinta tocmai aceste pierderi de produse industriale care ar fi putut fi realizate cu resursele consumate in plus pentru fiecare nou bun agricol realizat.

Aceasta tendinta de crestere a costului de oportunitate are caracter general si de aceea vorbim de legea cresterii costului de oportunitate.

Pe masura ce societatea isi asigura resurse mai multe curba posibilitatilor de productie se deplaseaza in sus si la dreapta (vezi CPP1 - CPP2) ceea ce inseamna cresterea posibilitatilor de productie.

Daca resursele ar fi nelimitate, nici o activitate nu s-ar realiza pe seama alteia, s-ar produce tot ce este necesar si costul de oportunitate ar fi zero.

Stabilirea celei mai bune variante de utilizare a resurselor prin care se asigura satisfactia cea mai mare (maxima) se bazeaza pe rationalitatea economica sau pe principiul rationalitatii. In functie de situatie, aceasta se prezinta sub forma:

maximului - resursele sunt folosite pentru cele mai bune rezultate;

minimului - realizarea rezultatelor dorite cu cele mai putine resurse;

mixul de maxim si minim - cele mai bune rezultate cu cele mai putine resurse.

In baza rationalitatii se raspunde constient si cu eficienta la intrebarile: ce, cat si cum sa se produca? Cand si pentru cine sa se produca?

Raspunsul acestor intrebari este, intotdeauna, sub semnul riscului si incertitudinii.

Riscul - un fapt, un proces, un eveniment sau o intamplare a carei realizare nu este inexorabila, dar care ar putea avea loc impiedicand derularea activitatii economice asa cum s-a prevazut si inducand efecte negative.

Incertitudinea - starea de nesiguranta, indoieli cu privire la alegerea solutiei optime pentru realizarea unei actiuni economice.

Riscul si incertitudinea se datoreaza caracterului impredictibil al unor fenomene si procese economice, precum cunostintelor ineficiente de care dispune la un anumit moment.

Agentii economici. Operatii economice

Economia (ca realitate) sau activitatea economica reprezinta totalitatea actiunilor pe care participantii la realizarea sa la depun simultan si/sau succesiv, individual si/sau in grup realizand operatii sau acte economice care se finalizeaza prin bunuri. Acesti participanti sunt denumiti agenti economici, unitati economice sau unitati institutionale. Dupa specificul lor acestea se grupeaza pe sectoare institutionale astfel:

Societati comerciale nefinanciare, denumite adesea si intreprinderi de catre unii, iar de catre altii firme. Produc bunuri pentru a le vinde si au autonomia de a decide ce produc, cum, cat, in ce conditii si pentru cine. Sunt extrem de diferite ca marime si activitate (industriala, agricola, transporturi, comert, telecomunicatii etc.).Motivatia activitatii este profitul si creeaza valoare;

Societati comerciale financiare denumite uneori si financiar-bancare. Realizeaza operatii specifice domeniului, au caracter comercial si au ca scop profitul. Cuprinde bancile de toate felurile, societatile de asigurari, fonduri mutuale, de pensii, specualtive etc.;

Administratiile (publice si private) care produc in special servicii pentru satisfacerea unor nevoi colective fara a imbraca forma de marfa. Administratii publice: presedentia tarii, guvernul, ministerele, primariile, prefecturile, armata, politia, invatamantul public, institutiile publice de securitate sociala, sanatatea, arta, cultura, etc. Acestea produc servicii corespunzatoare profilului lor si percep adesea taxe, impozite si alte contributii banesti. Administratii private: organizatii religioase (de cult), sindicate, partide politice, fundatii, asociatii culturale si sportive etc. Produc in special servicii necomerciale;

Menajele cunoscute la noi mai ales sub denumirea de gospodarii - reprezinta lumea consumatorilor, utilizeaza bunuri pentru nevoi individuale si/sau colective si produc anumite pentru nevoi proprii (personale in special). Exista: menaj individual (format din ocupantii unei locuinte indiferent de relatiile ce-i reunesc; menaj colectiv - persoane care locuiesc impreuna (in camere individuale sau colective) precum camine de pensionari, de nefamilisti care sustin impreuna anumite cheltuieli comune;

Restul lumii sau exteriorul - grup fictiv de agenti. Reuneste toti agentii nerezidenti care au relatii cu agentii rezidenti dintr-o tara anume.

Operatiile economice reprezinta substanta activitatii economice, actiunile unitatilor economice sau altfel spus ce fac ele. Sunt extrem de numeroase. In timp, s-a elaborat un adevarat registru sau nomenclator al acestor operatiuni care au tendinta de a spori. Retinem spre exemplificare cateva mari categorii de operatiuni:

asupra bunurilor (productie) si consum de toate genurile, achizitii, schimb extern, transport, stocare etc.);

de repartitie (distribuirea si redistribuirea veniturilor, transferuri, subventii, asigurare si daune, operatii asupra patrimoniului etc);

operatii financiare (cu instrumente de plata si pentru plasamente etc.).

Economia ca stiinta

Tot ceea ce apartine economiei ca activitate, adica universul economiei este studiat pentru a fi cunoscut si folosit in vederea obtinerii unor rezultate mai bune. Totalitatea cunostintelor despre universul sau domeniul economiei formeaza substanta stiintei economice care s-a structurat dupa diferite criterii pentru a fi mai bine stapanit si dezvoltat.

Intrucat este determinanta pentru existenta oamenilor, activitatea economica s-a bucurat din totdeauna de atentia lor in ideea de a o intelege si actiona ca agenti economici cu mai mult succes, pentru o existenta mai buna.

Date fiind conditiile diferite de realizare a activitatilor economice, acuitatea diferentiata a simturilor, pregatirea diferita si alte cauze, oamenii si-au explicat deseori, mai mult sau mai putin diferit fenomenele si procesele din economie, au deosebiri de idei asupra unora dintre ele atat in timp, de la o epoca la alta cat si de la o tara la alta sau chiar in interiorul aceleasi tari. Fondul preocuparilor a ramas insa acelasi pentru toti - satisfacerea mai buna a nevoilor in in contextul resurselor limitate si cu intrebuintari alternative pe baza cunoasterii.

Caracteristica esentiala, comuna acestor idei si pareri este ca ele au un anumit grad de concordanta cu realitatea ceea ce le face utilizabile de catre oameni in activitatea economica. Realizand diferite activitati economice, oamenii verifica de fapt autenticitatea ideilor si parerilor pe care le au si le perfectioneaza cu noi constatari si observatii, eliminandu-le pe cele depasite.

Stiinta economica reprezinta cunostintele si ideile despre activitatea economica, structurate logic, acumulate si perfectionate in timp care au ajuns la un grad de concordanta cu realitatea ce le face utile in actiunile oamenilor pentru satisfacerea mai buna a trebuintelor in conditiile existentei resurselor limitate cu intrebuintari alternative

Stiintei economice ii sunt proprii:

caracterul stiintific - atingerea unui grad de concordanta a cunoasterii cu realitatea incat actionand pe aceasta baza, oamenii reusesc sa-si asigure o existenta mai buna in conditiile unor resurse limitate;

caracterul istoric - cunostintele respective s-au format, s-au acumulat si s-au perfectionat in timp;

caracterul util, pragmatic aplicativ - folosirea cunostintelor existente in activitatile economice pentru asigurarea unor conditii de viata mai bune.

Prima mare atestare a constituirii stiintei economice o formeaza Tratatul de economie politica (1615) elaborat de Antonie de Moncrestien pentru regele Louis al XIII-lea al Frantei. Denumirea vine din greaca veche:

oikos - casa, gospodarie;

nomos - lege, regula, norma

polis - oras, cetate, stat, societate.

Deci: stiinta regulilor de gospodarie sau administrare a cetatii, tarii etc.

Denumiri ulterioare: economie, economie politica, economicul, inginerie economica, analiza economica etc.

Dupa sfera de cuprindere se disting:

microeconomia - la nivel de unitate economica sau agent economic (firma, intreprindere, etc.)

mezoeconomia - la nivel de ramura economica;

macroeconomia - la nivel de tara, stat;

mondoeconomia - la nivel mondial (planetar).

La toate nivelurile, obiectul economiei este acelasi in principiu numai ca are forme specifice de prezentare si abordare, particularitati care trebuie considerate ca atare.

Ca orice alta stiinta, economia dispune de un aparat stiintific propriu - proceduri, reguli, metode etc. la care recurge pentru a-si cunoaste cat mai bine obiectul si a folosi cunostintele dobandite in practica.