Tipologia exploatatiilor agricole

Tipologia exploatatiilor agricole

In statele europene si nordamericane se individualizeaza trei categorii de unitati-exploatatii agricole si anume:

Exploatatii individuale de tip familial. In cadrul acestei categorii de exploatatii agricole, in functie de criterile de departajare cum sunt:dimensiunea si complexitatea petentialului de resurse de productie, gradul de integrare in fluxurile si circuitele pietelor, rationalitatea social-economica a functionarii, se disting doua clase de unitati economice:

a)    Gospodariile taranesti care se gasesc in tarile central si est-europene in tranzitie. Se poate considera ca acest tip de exploatatie agricola prezinta unele similitudini cu exploatatiile mici si foarte mici din tarile vest-europene, organizate ca ocupatie cu timp de munca partial in agricultura, dar mai ales ca ocupatie secundara.

Mica gospodarie taraneasca este forma primara de productie si consum in tarile in curs de dezvoltare, care asigura familiei, integral sau partial necesarul de hrana si o mica parte din resursele financiare. Micile gospodarii taranesti au suprafete de pana la un hectar in Africa, 2-5 hectare in America Latina si circa doua hectare in Orientul Apropiat[1].

In tarile in curs de dezvoltare micile gospodarii taranesti au un rol important in eradicarea foametei si ocuparea fortei de munca precum si in completarea veniturilor pensionarilor si in reducerea cheltuielilor legate de procurarea hranei. Problemele micilor gospodarii sunt comune tuturor regiunilor in curs de dezvoltare, in special in lipsa factorilor de productie in Africa, penuria de pamant in Asia si Orientul Apropiat. Dificultatile micilor agricultori sunt evidente si in privinta comercializarii produselor, precum si preturile ce le obtin pentru produsele vandute, in raport cu cheltuielile legate de obtinerea produselor[2].

Urbanismul galopant din tarile in curs de dezvoltare a dus la cresterea cererii de alimente, dar micile gospodarii nu pot face fata acestei cerei. Pentru dezvoltarea rurala si a gospodariilor taranesti FAO a elaborat mai multe programe printre care ,, Agricultura tarilor in curs de dezvoltare in viitorii 25 de ani" care a cuprins numeroase masuri de dezvoltare a productiei agricole si de protectie a mediului, si a venit in sprijinul miciilor gospodarii in patru directii:

• Stimularea producerii unor excedente comercializabile;
• Acordarea de credite in vederea achizitionarii de factori de productie;
• Organizarea unor institutii pentru promovarea si dezvoltarea agriculturii;
• Dezvoltarea infrastructurii de productie distributie si comercializare.

Aceste programe s-au aplicat in India, China, America Latina, Grecia, Portugalia etc[3].

Gospodariile taranesti dispun de un potential extrem de redus de resurse (capital funciar si de exploatare), care este orientat preponderent sau exclusiv spre satisfacerea nevoilor de consum alimentar ale familiei. Dar spre deosebire de exploatatiile mici si foarte mici din tariile vest-europene unde acestea au legaturi cu piata, cele din tarile in curs de dezvoltare au doar legaturi sporadice cu piata.

Dimensiunea redusa a potentialului de resurse, si din aceasta cauza potentialul de productie nu ofera in cadrul gospodariei taranesti posibilitatea utilizarii complete a resurselor de munca ale familiei producatorului si implicit, asigurarea unor venituri suficiente pentru un trai decent al agricultorilor .

Tot din cadrul gospodariilor taranesti fac parte fermele de subzistenta, au dimensiuni mici care sunt cuprinse intre 1-5 ha, venituri reduse, o inzestrare tehnica saraca, ele nefiind viabile in marea lor parte. O parte din veniturile obtinute se realizeaza in alte sectoare decat cel agricol, forta de munca avand activitatea de baza in alta parte. Din aceasta categorie fac parte micile gospodarii taranesti sau fermele familiale mici[5].

b)    Fermele familiale constituie forma predominanta de organizare a productiei agricole in statele vest- europene si nord- americane.

In tarile dezvoltate ferma familiala este considerata unitatea de baza in agricultura, in care familia constituie sursa principala de forta de munca. Ferma familiala reprezinta o forma de organizare care asigura stabilitatea politica si sociala. Pentru pastrarea acesteia in unele tari s-au impus restrictii de limitare a formarii marilor corporatii agricole, tocmai pentru a stimula mentinerea si dezvoltarea fermelor familiale

Fermele familiale se bazeaza pe proprietatea privata asupra pamantului, arendare sau inchiriere, au o mare extindere in toate tarile dezvoltate, si se incearca dedzvoltarea lor in fostele tari comuniste, in Romania la ora actuala se incearca dezvoltarea lor prin programul ,, Fermierul".

Ca mod de organizare si functionare, exploatatia agricola de tip familial prezinta numeroase trasaturi comune cu firma privata de mici dimensiuni care are un singur proprietar. Similar cu firma privata, exploatatia agricola chiar daca are angajati sau nu, are un sungur propietar-manager pe seful exploatatiei. Acesta este singura persoana care decide ce se face in exploatatiei agricole. Desi in ceea mai mare parte a exploatatiilor agricole familiale activitatea agricola constituie un mod de viata, totusi principala motivatie pentru acestea este profitul.[6]

Fermele femiliale sau exploatatiile familiale cum li-se mai spune sunt de mai multe tipuri:

In tarile dezvoltate au aparut exploatatii de tip ,, hobby-ferma", in care familia lucreaza la sfarsit de saptamana si in concediu, in general. Astfel de ferme au dimensiuni relativ mici insa ele au un grad inalt de dotare tehnica, fiind profitabile si rentabile din punct de vedere economic, dar in acelasi timp sunt costisitoare, apartinand celor bogati.

Exploatatiile agricole de tip familial, mici si mijlocii, care au dimensiunea medie cuprinsa intre 10 si 50 de hectare, sunt de regula amplasate in perimetrele marilor orase, ofera produse si servicii fermelor de tip industrial, produc fructe, legume, lapte proaspat, carne de toate tipurile, oua etc. Dar din pacate la nivel european se produce o tendinta de scadere a acetui tip de ferme din grupele 10 - 20 ha si 20-50 ha. Prin aceste ferme in orase patrund in general produsele ecologice si prin aceasta reducere se reduce si potentialul de a creea ferme ecologice.

Exploatatiile agricole specializate in productia ecologica, la ora actuala sunt reduse ca numar si sunt de dimensiuni mici, media este in jur de 10 ha, dar sunt in expansiune fiind sustinute prin politici nationale si comunitare. Acest tip de exploatatie agricola s-a dezvoltat in Uniunea Europeana dupa anul 1992 in proportii diferite de la tara la tara. Fermele care practica agricultura ecologica ocupa circa 4,5 milioane de hectare si detin 2,3% din numarul total de ferme. Cel mai mare numar de ferme ecologice se intalneste in Suedia, Austria, Finlanda, Italia, Germania si Spania. Sectorul zootehnic privind productia ecologica este foarte putin extins[7].

Comertul cu produse ec ologice reprezinta 3% din comertul alimentar al Uniunii Europene. Produsele ecologice care se cer pe piata sunt de o mare diversitate (cereale,fructe, legume, furaje, produse din animale etc.). Fondurile care sustin agricultorii ce cultiva in ferme culturi ecologice se ridica la peste 8% din bugetul destinat agromediului, iar fermierii obtin plati de 1000 euro/ha numai pentru a compensa pe termen scurt reducerea productiei obtinute in sistemul de cultura organica, fata de sistemul conventional .

2. Exploatatiile agricole organizate ca societati agricole comerciale

Acest tip de exploatatii sunt organizate pe principiile firmei private, au personalitate juridica si sunt considerate intreprinderi agricole.

Exploatatia agricola organizata pe princiipile firmei private se bazeaza, in cele mai multe cazuri, pe relatii de parteneriat intre mai multi propietari asociati, obligatiile lor fiind limitate la capitalul pe care il au ca aport in respectiva exploatatie agricola. Acest de exploatatie agricola poate lua mai multe forme de organizare a afacerii: firma cu propietar unic, S.R.L, societate pe actiuni etc. Aceste exploatatii au caracter comercial iar scopul principal al infiintarii lor este profitul indiferent de forma de organizare aleasa.

Caracteristicile acestor tipuri de exploatatii comerciale sunt comune cu cele ale societatilor comerciale organizate pe aceleasi principii[9]:

patrimoniul exploatatiei este separat de cel al familiei investitorilor;

forta de munca este asigurata de pe piata muncii;

exista o separare a muncii si a capitalului;

exista separare intre proprietate si managementul executiv al exploatatiei, acesta din urma este asigurat de specialisti angajati pe diferite posturi de decizie;

daca exploatatia agricola este organizata ca societate pe actiuni, proprietarii nu au ca atributii problemele conducerii acestea revenind managerilor angajati ca forta de munca salariala;

scena pe care isi desfasoara activitatea acest tip de societate este piata;

principala motivatie a functionarii acestui tip de exploatatie o constituie profitul.

Acest tip de intreprinderi private din agricultura sunt mari ca intindere teritoriala si sunt specializate in cresterea animalelor si productia intensiva de fructe si legume. Acest tip de societate integreaza productia cu prelucrarea si desfacerea ( acest lucru se numeste integrare pe verticala)[10].

3. Cooperativele agricole si asociatiile de cooperative agricole

Cooperativele agricole sunt organizatii ale fermierilor sau ale cooperativelor fermierilor, si sunt create in scop de afaceri si profit. Cooperarea se realizeaza pe verigi ale lantului agroalimentar; aprovizionare, prelucrare, desfacere si mai rar sau chiar deloc in sfera productiei.

Profilul unei cooperative agricole este determinat de natura activitatii economice;

productie primara;

servicii de aprovizionare;

servicii de desfacere;

servicii de mecanizare etc.

Formarea unei cooperative agricole urmareste obtinerea de avantaje economice pentru membrii sai precum si respectarea anumitor principii de baza care sunt urmatoarele[11]:

principiul democratiei cooperatiste;

principiul libertatii, voluntariatului in cooperare si al portilor deschise;

principiul contributiei personale si patrimoniale;

principiul distribuirii veniturilor cooperatiste.

Aceste principii le voi explica in ceea ce urmeaza mai jos.

Principiul democratiei in sens larg exprima autonomia cooperativei iar in sens restrans ca cooperativa se autoadministreaza si se organizeaza de jos in sus, adica organizarea pleaca de la membrii cooperativei care sunt plionii de baza si continua spre organele de conducere care sunt alese dintre membrii cooperatori, sau angajate de pe piata fortei de munca dar care trebuie sa respecte hotararile adunarii generale ale membriilor cooperatori.

Autonomia cooperatista se refera la faptul ca in afara legii sau legilor care reglementeaza functionarea cooperativelor, acestea sunt datoare sa respecte doar propriile lor decizii, angajamente si relementari fiscale care sunt atat ale statului sau regiunii unde functioneaza respectivele cooperative cat si cele de ordine interioara prevazute prin statutul de constituire sau votate de adunarea generala a membriilor cooperatori.

Democratia in administrarea cooperativei se realizeaza prin respectarea urmatoarelor principii:

Egalitatea in drepturi amembriilor, acest lucru inseamna ca toti membrii au drepturi si obligatii in mod egal si in functie de aportul sau in natura sau resurse financiare la infintarea cooperativei.

Un membru un vot ceea ce in seamna ca in cadrul adunarii generale, a membriilor cooperatori, fiecare membru are dreptul la un vot.

Principiul conducerii directe prin administratorii alesi de catre membrii sau al administrarii de catre membrii. Potrivit acestui principiu, conducerea cooperativei poate, poate fi aleasa de catre membrii cooperatori in cadrul adunarii generale a membriilor cooperatori din cadrul acestora, acest lucru este de preferabil cand printre membrii cooperatori se afla membrii care au studii de specialitate in urmatoarele domenii: economie, drept sau studii superioare de agricultura si sa fie buni gospodari, sau sa fie persoane angajate de pe piata fortei de munca care indeplinesc conditiile prezentate anterior.

Principiul libertatii, voluntariatului in cooperare, principiul portilor deschise. Acest principiu da posibilitatea ca orice persoana care doreste sa devina membru cooperator sa aiba posibilitatea sa faca acest lucru, adica sa se asocieze in mod voluntar daca intereselui o cer.

Principiul contributiei personale si patrimoniale se refera, in principal, la recurgerea de activitati specifice (comerciale, de prestari servicii, de creditare etc.) ale cooperativelor conform profilului acestora. In unele situatii, si de participarea personala la activitatiile de zi cu zi in cadrul cooperativei si in administrarea acesteia sau la executarea de lucrari pentru asociatie. Conlucrearea membriilor in faza de infintare cu aport de patrimoniu este evidenta, ceea ce reiese ca la inceput cooperativele sunt create cu aport de capital si mijloace proprii ale membrilor cooperatori, apoi cooperativa urmeaza sa se dezvolte cu mijloacele proprii, deoarece interesul membrilor pentru investitia de capital in cooperativa devine destul de limitat.

Principiul distribuirii proportionale a veniturilor cooperatiste este un principiu de baza in tarile dezvoltate. In cadrul cooperativelor, veniturile realizate se distribuie in doua directii:

a)   repartizarea unei parti din venit se face catre membrii cooperatori;

b) pentru a sporii patrimoniul cooperativei.

Prioritatile in repartizarea veniturilor realizate de cooperativele agricole sunt urmatoarele;

a.  pentru a putea asigura fara intrerupere prestatiile cooperativei;

b.   pentru a-se putea mentine nivelul activitatilor economice, a patrimoniului cooperativei si a dimensiunilor acesteia;

c.    pentru a-se constitui diferite fonduri economice, sociale, de ajutorare pentru persoanele invarsta si fara nici un ajutor, culturale etc.

d.    Repartizarea veniturilor membrilor cooperatori se face proportional cu cererea pentru servicilor oferite de cooperativa. Ceea ce inseamna ca partea din veniturile, riscurilor si costurilor  membrilor este proportionala cu volumul tranzactiilor prin intermediul cooperativei.

Pe langa principiile de baza ale cooperativei se pot aminti si altele din care voi reda mai jos cateva:

Principiul teritorialitatii se refera la limitarea limitarea ariei geografice de actiune a unei cooperative locale, care poate avea  intinderea unei unitati administrativ teritoriala de nivelul unei comune sau cel mult de nivelul unei regiuni;

Principiul instruirii, al pregatirii profesionale si al informarii oferite de cooperativa, membrilor, reprezentantiilor alesi dau angajatiilor. Acest principiu consfinteste posibilitatea cooperativei daca are suficiente posibilitati financiare de a trimite sau a organiza cursuri de specializare sau recalificare pentru membrii cooperativei si pentru angajatii acesteia.

Principiul colaborarii pe plan local, regional, nasional si international intre cooperative. Acest lucru inseamna ca cooperativele isi pot crea o structura internationala, prin creerea in afara granitelor tarii a unor filiale si prin intensificarea schimburilor de tot felul cu alte cooperative din afara granitelor tarii de origine a respectivei cooperative agricole.