Tendintele actualale dreptului comercial

Tendintele actualale dreptului comercial

De la primele forme de manifestare a dreptului comercial, incepand cu se­colul XIX si pana in zilele noastre, aceasta ramura importanta a dreptului nu a ince­tat sa se dezvolte si sa se perfectioneze. De timpuriu s-au manifestat tendinte in acest sens care s-au amplificat si au devenit tot mai evidente ca urmare a marilor realizari pe plan tehnico-stiintific.

Dezvoltarea, diversificarea si specializarea activitatii economice in general si a comertului, in particular, au determinat si tendinte de dezvoltare si extindere a sfe­rei de aplicare a dreptului comercial.

Dreptul comercial cuprinde in prezent, in sfera sa, totalitatea activitatilor pro­ductive, de circulatie si distributie a marfurilor, bancare, valutare si de asigurari etc.

Dreptul comercial s-a nascut si s-a dezvoltat in cursul secolului al XlX-lea sub stindardul libertatii comertului si industriei. Dar fenomenele negative care au insotit aceasta dezvoltare (care a culminat cu marea criza economica din perioada 1929-1933) au determinat statul sa paraseasca doctrina liberalismului pentru a interveni in activitatea economica (Programul New Deal pus in aplicare de S.U.A. in perioada 1933-1936 in timpul administratiei Roosevelt este considerat prima manifestare sem­nificativa de interventie a statului in economie).

In anii celui de al doilea razboi mondial si in perioada urmatoare acestuia, masurile de dirijism economic au luat amploare, capatand forme absolute in statele foste socialiste.

In zilele noastre, sub influenta ideilor economistului englez J. Keynes, care isi intemeiaza teoria pe necesitatea asigurarii echilibrului economic prin interventia directa a statului in economie, un rol deosebit a inceput sa-1 joace planificarea si Prognoza, ale caror obiective insa se realizeaza nu prin directive administrative imperative (asa cum s-a procedat in fostele state socialiste), ci prin tehnicile econo­miei concertate, prin folosirea parghiilor economice de influentare si stimulare.

Masurile de dirijism economic cu caracter social nu puteau ramane fara ecou pe planul dreptu­lui comercial, fiind instituit un control din partea statului al activitatii de comerciant, al activitatilor lega­te de aprovizionare si desfacere, al preturilor ,al respectarii regulilor fiscale si financiare, al protectiei consumatorilor, al concurentei, etc.

Deci, daca la originea sa dreptul comercial a fost un drept privat, in perioada actuala el devine o ramura de drept cu grad tot mai inalt de publicizare.

Secolul XIX se caracterizeaza prin tendinta de codificare a dreptului comer­cial, fiecare tara tinzand sa consacre, printr-o reglementare nationala, reguli de co­mert in conformitate cu interesele lor economice.

Epoca moderna, care se caracterizeaza, la randul ei, printr-o dezvoltare a co­mertului intre diferite tari, atat la nivel regional, cat si continental, a determinat nece­sitatea obiectiva de intarire a securitatii juridice a raporturilor comerciale, ceea ce a impus o tendinta de uniformizare internationala a legilor comerciale. Astfel, sub aus­piciile Ligii Natiunilor, au fost adoptate Conventiile de la Geneva (1930 si 1931) privind legile uniforme referitoare la cambie, biletul la ordin si cecul, in baza carora statele semnatare au adoptat legi interne proprii privitor la aceste titluri de credit.

Actiunile de uniformizare a legilor comerciale au continuat si sub egida O.N.U. si a institutiilor sale, printre care un rol important 1-a avut U.N.C.I.T.R.A.L. Au fost adoptate Regulile de la Hamburg (1978) si Conventia privind vanzarea inter­nationala de marfuri (Viena, 1980).

Un loc deosebit in actiunea de uniformizare a legilor comerciale il ocupa Tratatul de la Roma care prevede ca, la sfarsitul unei perioade de tranzitie, intre tarile membre ale C.E.E., circulatia marfurilor, serviciilor, capitalurilor si a fortei de munca sa devina libere. Este ceea ce s-a hotarat prin Tratatul de la Maastricht.

In scopul perfectionarii reglementarii activitatii economice si a raporturilor juridice pe care aceasta le implica, a inceput sa se manifeste, in doctrina occiden­tala, si o alta tendinta in directia recunoasterii originalitatii si, implicit, a autonomiei dreptului economic, fara insa sa existe inca un punct de vedere unitar cu privire la definirea acestei viitoare ramuri de drept.

S-a exprimat si parerea ca insusi dreptul comercial trebuie sa-si schimbe titu­latura, pentru a corespunde mai bine conditiilor actuale de dezvoltare a activitatilor economice productive si comerciale, urmand a fi denumit "drept al afacerilor' (el urmand a include nu numai elementele de drept privat, admise traditional, ci si ele­mente de drept public legate de interventia statului in economie, drept fiscal, drept al muncii etc.). Conceput ca un drept al afacerilor, acesta ar dobandi un caracter mai accentuat pluridisciplinar decat dreptul comercial.