ARBITRAJUL COMERCIAL

INTRODUCERE

Arbitrajul este considerat o forma de justitie adaptata in mod special litigiilor dintre comercianti datorita trasaturilor acestuia. Avantajele arbitrajului fata de justitia statala traditionala, sunt multiple. Astfel, printre acestea, pot fi amintite posibilitatea alegerii arbitrilor, in functie de competenta, pregatirea sau reputatia profesionala a acestora, caracterul lipsit de publicitate al litigiilor deduse solutionarii tribunalului arbitral, posibilitatea solutionarii litigiului in echitate etc.

Arbitrajul are o natura juridica mixta, avand atat caracter jurisdictional, cat si un caracter contractual. Acesta din urma este dominant deoarece partile sunt libere sa recurga sau nu la arbitraj, iar in cazul in care ele opteaza pentru un astfel de mijloc de solutionare a litigiilor dintre ele au posibilitatea de a-l organiza astfel cum considera mai potrivit. Singura limitare este cea impusa de art. 5 Cod Civil care prevede ca nu se poate de3roga de la legile care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri prin conventii particulare.

Caracterul contractual contribuie la alegerea acestei forme de solutionare a litigiilor de catre cei interesati. Acestia au posibilitatea sa stabileasca normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea si inlocuirea arbitrilor, termenul si locul arbitrajului, normele de procedura pe care tribunalul arbitral le va urma in judecarea litigiului precum si alte norme privind buna desfasurare a arbitrajului.

Pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei functioneaza Curtea de Arbitraj Comercial International, ca institutie permanenta de arbitraj, care are un Regulament propriu de functionare. Camerele de Comert si Industrie teritoriale care s-au infiintat au adoptat si ele Regulamente proprii de functionare. Se poate observa ca Regulamentele mentionate anterior contin dispozitii aproximativ identice cu dispozitiile in materie cuprinse in Codul de procedura civila. Cu toate acestea, am cautat in lucrarea de fata sa exemplificam si cu prevederile cuprinse in Regulamentele acestor institutii.

Bogata practica judiciara, atat in ceea ce priveste problemele legate de organizarea arbitrajului, cat si cele de natura comerciala solutionate de instantele de arbitraj si instantele judecatoresti investite cu o cerere de anulare a hotararii arbitrale, dovedesc larga utilizare in practica a acestei modalitati de solutionare a litigiilor.

Tribunalul arbitral.

Conventia arbitrala

Conditii referitoare la arbitri.

Numirea, revocarea sau inlocuirea arbitrilor

Efectele conventiei arbitrale

1. Conventia arbitrala

In conformitate cu prevederile art. 341 alin. 1 C. proc. civ., arbitrajul se organizeaza si se desfasoara potrivit conventiei arbitrale. Ea se incheie, sub sanctiunea nulitatii, in scris, fie sub forma unei clauze compromisorii, inscrisa in contractul principal, fie sub forma unei intelegeri de sine statatoare, care poarta denumirea de compromis. Totodata, se precizeaza ca, sub rezerva respectarii ordinii publice si a bunelor moravuri, precum si a dispozitiilor imperative ale legii, partile pot stabili, fie prin conventia arbitrala, fie prin act scris incheiat ulterior, fie direct, fie prin referire la o anumita reglementare avand ca obiect arbitrajul, normele privind constituirea tribunalului arbitral numirea, revocarea si inlocuirea arbitrilor, termenul si locul arbitrajului, normele de procedura pe care tribunalul arbitral trebuie sa le urmeze in judecarea litigiului, inclusiv procedura unei eventuale concilieri prealabile, repartizarea intre parti a cheltuielilor arbitrale, continutul si forma hotararii arbitrale si, in general, orice alte norme privind buna desfasurare a arbitrajului.

Prin clauza compromisorie se intelege un acord de vointa incheiat intre parti prin care acestea stabilesc ca litigiul ce s-ar naste eventual intre ele in viitor in legatura cu un anumit contract sa fie solutionat pe cale arbitrala. Clauza compromisorie are caracter de act preparator, partile inserand aceasta clauza in contractul incheiat intre ele sau pot sa o adauge chiar ulterior incheierii contractului, dar intotdeauna inainte de ivirea litigiului.

Indiferent daca este inserata in contractul principal ca o stipulatie distincta a acestuia sau este consacrata printr-un inscris separat, clauza compromisorie trebuie redactata astfel incat sa nu lase indoiala cu privire la vointa partilor de a supune eventualele lor litigii unui anumit arbitraj, fie ad-hoc, fie institutional[1]. Formularea clauzei compromisorii este la latitudinea partilor. In acest sens, intr-o speta s-a constat ca un contract, care facea obiectul litigiului, nu a fost semnat de reprezentantii legali ai societatii parate. Cu toate acestea, parata nu a contestat existenta obligatiilor partilor, adica livrarea marfii si plata pretului, temeiul acestor obligatii constituindu-l o nota de comanda a reclamantei, executata de parata in termenele cuvenite. Aceasta a contestat insa valabilitatea clauzei compromisorii, considerand ca aceasta nu a existat de vreme ce contractul nu a fost valabil incheiat. Reclamanta a sustinut ca, din derularea raporturilor dintre parti a rezultat recunoasterea acestuia de catre parata, care, prin intampinare, si-a desemnat arbitrul, ceea ce ar constitui, de asemenea, o recunoastere a clauzei compromisorii.

Curtea de Arbitraj a considerat ca, in speta, clauza compromisorie nu este valabila deoarece contractul in care a fost inserata nu a fost semnat de reprezentantii paratei. Astfel, raporturile derulate intre parti si prestatiile efectuate au avut valoarea unor manifestari de vointa privind livrarea marfii si plata pretului, dar nu si cu privire la clauza compromisorie.

Compromisul este o conventie prin care partile supun spre rezolvare arbitrajului un litigiu existent intre ele. El trebuie sa exprime vointa libera a partilor ca litigiul sa fie supus solutionarii. Trebuie precizat daca partile au ales un centru permanent de arbitraj, cu un regulament propriu de organizare si functionare, sa cuprinda numele arbitrului unic sau al arbitrilor pe care partile inteleg sa-i desemneze. Nedesemnarea arbitrilor atrage nulitatea actului respectiv.

Clauza arbitrala din care rezulta competenta instantei arbitrale este de stricta interpretare, aceasta privind numai partile care au incheiat-o si litigiul la care se refera, indiferent de raporturile in care se gasesc partile[3].

In lipsa unor atare prevederi, tribunalul arbitral va putea reglementa procedura asa cum va socoti mai potrivit, ceea ce de regula se intampla prin intermediul normelor speciale de solutionare a litigiilor arbitrale, adoptate de catre fiecare Camera de comert si industrie. In lipsa oricaror reglementari, vor fi aplicabile dispozitiile Codului de procedura civila.

2. Conditii referitoare la arbitri.

Arbitrajul poate fi incredintat prin conventia arbitrala uneia sau mai multor persoane, investite de parti sau in conformitate cu acea conventie, sa judece  litigiul si sa pronunte o hotarare definitiva si obligatorie pentru ele. Arbitrajul poate fi organizat si de o institutie permanenta de arbitraj sau de o terta persoana. Tribunalul arbitral va fi constituit in acest caz de catre arbitrul unic sau de catre arbitrii investiti, asa cum prevede art. 340¹ si 341¹ din C. pr. civ.

In aplicarea dispozitiei generale, inscrisa in art. 341 alin. 2, in art. 343¹ stabileste ca prin clauza compromisorie - a carei valabilitate este independenta de valabilitatea contractului in care a fost inscrisa - partile convin ca litigiile ce se vor naste din contractul in care a fost inserata sau in legatura cu acesta sa fie solutionate pe calea arbitrajului, aratandu-se numele arbitrilor sau modalitatea de numire a lor, iar art. 343² prevede ca prin compromis partile convin ca un litigiu ivit intre ele sa fie solutionat pe calea arbitrajului, aratandu-se sub sanctiunea nulitatii obiectul litigiului si numele arbitrilor sau modalitatea de numire a lor[4].

In conformitate cu prevederile art. 344 din C. pr. civ., arbitru poate fi orice persoana fizica, de cetatenie romana, care are capacitate de exercitiu deplina a drepturilor[5]. Prin conventia arbitrala, partile pot conveni si anumite conditii de calificare sau alte conditii referitoare la arbitri, dupa cum institutia de arbitraj permanenta poate stabili anumite criterii de selectare a arbitrilor pe care ii inscrie pe lista sa de arbitri . Prevederi asemanatoare referitoare la conditia ca arbitru sa fie o persoana fizica, nu si una juridica, contin si legislatiile unor alte state, cum ar fi Noul Cod de Procedura Francez, unde in art. 1451 se prevede ca "misiunea de a fi arbitru nu poate fi incredintata decat unei persoane fizice", sau legislatiile italiene, portugheze etc .

Spre deosebire de arbitrajul international, in care partea straina poate numi un arbitru de cetatenie straina, Codul de procedura civila prevede pentru arbitrajul intern, in art. 344, necesitatea ca arbitrii sa fie de cetatenie romana. Aceste prevederi au fost apreciate in mod negativ de catre doctrina din tara noastra, fiind considerate in contradictie cu autonomia de vointa care caracterizeaza aceasta procedura si cu natura voluntara a arbitrajului, fiind de dorit ca partile sa poata numi arbitrii pe care si-i doresc.[8]

Partile vor stabili daca litigiul va fi solutionat de un arbitru unic sau de mai multi arbitri. In cazul in care nu s-a prevazut numarul lor, completul va fi format din trei arbitri, cate unul numit de fiecare parte sau de fiecare grup de parti cu interese comune, cel de-al treilea arbitru - supraarbitrul - fiind desemnat de catre cei doi arbitri. Legea nu permite ca una din parti sa poata desemna arbitrul celeilalte parti sau sa aiba dreptul de a numi mai multi arbitri decat partea adversa (articolul 346 C. pr. civ.), sanctiunea fiind nulitatea acestei clauze din conventia arbitrala[9].

3. Numirea, revocarea sau inlocuirea arbitrilor

Numirea, revocarea sau inlocuirea arbitrilor se va face in conformitate cu prevederile dispozitiilor din conventia arbitrala. Daca aceasta din urma nu prevede nimic, partea interesata - reclamantul - va invita cealalta parte, prin scris, sa procedeze la numirea arbitrului, cu mentionarea numelui, a domiciliului, datele personale si profesionale ale arbitrului unic sau cel desemnat de ea. Totodata se va enunta succint pretentiile si temeiul lor legal[10]. Partea careia i s-a facut comunicarea trebuie sa transmita, in termen de 10 zile de la primirea acesteia, raspunsul la propunerea de numire a arbitrului unic sau datele de identificare ale arbitrului desemnat de ea. Arbitrii astfel desemnati trebuie sa raspunda in scris partilor in privinta acceptarii insarcinarii in termen de 5 zile de la data la care au primit propunerea de insarcinare, iar in termen de 10 zile vor trebui sa procedeze la desemnarea supraarbitrului, daca este cazul. Acesta din urma va trebui si el sa confirme acceptarea misiunii de arbitru in termen de 5 zile de la data la care a primit insarcinarea. In conformitate cu prevederile art. 353 C. pr. civ., tribunalul arbitral se considera constituit la data ultimei acceptari a insarcinarii de arbitru, de supraarbitru sau de arbitru unic, data acceptarii fiind aceea a expedierii prin posta a comunicarii cerute de lege.

Codul de procedura civila (art. 374 - 351) prevede si posibilitatea ca partile sa nu poata ajunge la un consens in privinta desemnarii arbitrului unic sau ca cei doi arbitri desemnati deja sa nu poata hotari cu privire la persoana supraarbitrului. In acest caz, partea interesata se va adresa instantei de judecata, urmand ca aceasta din urma sa numeasca arbitrul unic sau supraarbitrul, pronuntarea urmand a se face in termen de 10 zile de la sesizare, cu citarea partilor. Incheiere pronuntata nu este supusa nici unei cai de atac.

Arbitrii desemnati pot fi recuzati pentru cauze care pun la indoiala independenta si impartialitatea lor, motivele fiind asemanatoare cu cele prevazute de lege pentru recuzarea judecatorilor de art. 27 C. pr. civ. Aceste cauze sunt:

1. cand el, sotul sau, ascendentii ori descendentii lor au vreun interes in judecarea pricinii sau cand este sot, ruda sau afin, pana la al patrulea grad inclusiv, cu vreuna din parti;

2. cand el este sot, ruda sau afin in linie directa ori in linie colaterala, pana la al patrulea grad inclusiv, cu avocatul sau mandatarul unei parti sau daca este casatorit cu fratele ori sora sotului uneia din aceste persoane;

3. cand sotul in viata si nedespartit este ruda sau afin a uneia din parti pana la al patrulea grad inclusiv, sau daca, fiind incetat din viata ori despartit, au ramas copii;

4. daca el, sotul sau rudele lor pana la al patrulea grad inclusiv au o pricina asemanatoare cu aceea care se judeca sau daca au o judecata la instanta unde una din parti este judecator;

5. daca intre aceleasi persoane si una din parti a fost o judecata penala in timp de 5 ani inaintea recuzarii;

6. daca este tutore sau curator al uneia dintre parti;

7. daca si-a spus parerea cu privire la pricina ce se judeca;

8. daca a primit de la una din parti daruri sau fagaduieli de daruri ori altfel de indatoriri;

9. daca este vrajmasie intre el, sotul sau una din rudele sale pana la al patrulea grad inclusiv si una din parti, sotii sau rudele acestora pana la gradul al treilea inclusiv.

De asemenea, legea mai prevede ca recuzarea mai poate fi ceruta si pentru motive care sunt prevazute in conventia arbitrala, cum ar fi cele referitoare la calificarea profesionala[11]. O parte nu poate recuza arbitrul desemnat de ea decat pentru motive care au intervenit dupa numire, mai precis pentru cauze cunoscute dupa numire . Arbitru care cunoaste existenta unui motiv de recuzare cu privire la propria sa persoana este obligata sa instiinteze partile si ceilalti arbitri mai inainte de a accepta insarcinarea de arbitru. Daca aceste cauze au aparut posterior acestui moment, ea trebuie sa se abtina de la solutionarea litigiului de indata ce a luat cunostinta de ele. Cu toate acestea, partile pot declara in scris ca nu vor sa invoce in cauza recuzarea respectivului arbitru, dar acesta din urma poate decide renuntarea la insarcinare.

Cererea de recuzare trebuie formulata in termen de 10 zile de la data cand partea a luat la cunostinta despre numirea arbitrului sau de la data de la care a aflat despre survenirea cauzei de recuzare. Sanctiunea nerespectarii acestui termen procedural este decaderea din dreptul de a mai cere recuzarea. Solutionarea cererii apartine instantei judecatoresti si se va face cu citarea partilor si a arbitrului in cauza, in termen de 10 zile, printr-o incheiere care nu este supusa nici unei cai de atac[13].

In cazul abtinerii, recuzarii, revocarii, renuntarii, impiedicarii sau decesului, atributiile arbitrului vor fi preluate de catre arbitrul supleant. Daca acesta se afla intr-o situatie asemanatoare sau nu a fost desemnat, se va proceda la inlocuirea arbitrului, in conditii de procedura asemanatoare cu cele prevazute pentru desemnarea lui.

Spre deosebire de judecatorii de la instantele judecatoresti, Codul de procedura civila instituie raspunderea arbitrilor pentru daune, in conditiile legii, daca:

1. dupa acceptare, renunta in mod nejustificat la insarcinarea lor;

2. fara motiv justificat, nu participa la judecarea litigiului ori nu pronunta hotararea in termenul stabilit de conventia arbitrala sau de lege;

3. nu respecta caracterul confidential al arbitrajului, publicand sau divulgand date de care iau cunostinta in calitate de arbitri, fara a avea autorizarea partilor;

4. incalca in mod flagrant indatoririle ce le revin.

4. Efectele conventiei arbitrale

Efectul principal al conventiei arbitrale il constituie excluderea competentei instantelor judecatoresti pentru litigiul care face obiectul conventiei (art. 343³ alin. 1)[14]. Trebuie, insa, ca vointa partilor sa fie expresa in acest sens. Astfel, intr-o speta , clauza arbitrala avea urmatoarea formulare: "Eventualele litigii intre parti se vor rezolva pe cale amiabila. In caz contrar litigiul va fi rezolvat de catre Comisia de arbitraj de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei sau de instanta judecatoreasca." In acest caz, Curtea de Arbitraj a decis ca aceasta clauza compromisorie are caracter alternativ, lasand optiunii ulterioare a partilor, asa cum rezulta din conjunctia "sau", determinarea organului de jurisdictie competent, care, in speta, este instanta judecatoreasca.

Instanta care ar fi fost competenta sa judece litigiul in fond, in prima instanta, daca nu ar fi existat conventia arbitrala, este insa indreptatita, la sesizarea partii interesate, sa solutioneze cererile pentru solutionarea cererilor pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi in organizarea si solutionarea arbitrajului. Aceste cereri vor fi solutionate de catre instanta de urgenta si cu precadere, pe calea ordonantei presedintiale, in conformitate cu prevederile art. 343.

Tribunalul arbitral isi verifica propria competenta de a solutiona un litigiu si hotaraste in aceasta privinta printr-o incheiere, care poate fi desfiintata numai prin procedura actiunii in anulare introdusa impotriva hotararii arbitrale, conform art. 364 C. pr. civ[16].

Daca, in ciuda conventiei arbitrale, reclamatul introduce actiunea la instanta judecatoreasca, aceasta din urma isi va verifica competenta si va retine cauza spre solutionare in situatia in care reclamatul este cel care a ridicat aceasta exceptie, daca paratul si-a formulat apararile in fond fara nici o rezerva, daca conventia arbitrala este inoperanta sau lovita de nulitate sau daca tribunalul arbitral nu poate fi constituit din cauze vadit imputabile paratului in arbitraj. Daca nici una din aceste cauze nu este operanta, atunci instanta de judecata, la cererea uneia din parti, se va declare necompetenta. Un eventual conflict de competenta se va rezolva de catre instanta judecatoreasca ierarhic superioara celei in fata careia s-a ivit conflictul.

I.   Solutionarea litigiului de catre tribunalul arbitral

Sesizarea tribunalului arbitral.

Procedura arbitrala

Hotararea arbitrala.

Cheltuielile arbitrale.

Comunicarea hotararii arbitrale.

1. Sesizarea tribunalului arbitral

In conformitate cu prevederile art. 355 C. pr. civ. Tribunalul arbitral este sesizat de catre reclamant, in scris, printr-o cerere care trebuie sa cuprinda:

1) numele, domiciliul sau resedinta partilor ori, pentru persoanele juridice, denumirea si sediul lor, precum si, dupa caz, numarul de inmatriculare in Registrul comertului, numarul de telefon, contul bancar;

2) numele si calitatea celui care angajeaza sau reprezinta partea in litigiu, anexandu-se dovada calitatii;

3) mentionarea conventiei arbitrale, anexandu-se copie de pe contractul in care este inserata, iar daca s-a incheiat un compromis, copie de pe acesta;

4) obiectul si valoarea cererii, precum si calculul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori;

5) motivele de fapt si de drept, precum si probele pe care se intemeiaza cererea;

6) numele si domiciliul membrilor tribunalului arbitral;

7) semnatura partii.

Cererea poate fi facuta si printr-un proces-verbal incheiat in fata tribunalului arbitral si semnat de parti sau numai de reclamant si arbitri, in care vor fi consemnate elementele mentionate mai sus. Copia cererii si de pe inscrisurile folosite se comunica paratului si arbitrilor de catre reclamant.

La cererea de chemare in fata tribunalului arbitral, in termen de 30 de zile de la primirea copiei de pe aceasta, paratul trebuie sa raspunda printr-o intampinare, sub sanctiunea decaderii, care trebuie sa cuprinda exceptiile cu privire la cererea reclamantului, raspunsurile in fapt si in drept la toate capetele de cerere, probele propuse in sustinerea apararii. Copia de pe comunicare si de pe inscrisurile anexate se comunica de catre parat reclamantului si instantei arbitrale. Exceptiile si celelalte mijloace de aparare care nu au fost aratate prin intampinare, pot fi ridicate cel mai tarziu la primul termen de infatisare. Daca, prin nedepunerea intampinarii, litigiul se amana, paratul va putea fi obligat la plata cheltuielilor de arbitrare care au fost cauzate prin amanare.

La cererea de arbitrare, paratul poate face si cerere reconventionala, daca are la randul sau pretentii fata de reclamant. Trebuie subliniat ca pretentiile paratului trebuie sa derive din acelasi raport juridic (ex pari causa), spre deosebire de dreptul comun, unde se poate face o asemenea cerere chiar daca obligatiile provin din cauze diferite (ex dispari causa). Cererea reconventionala trebuie sa fie depusa in termenul in care se poate depune si intampinarea, insa nu mai tarziu de primul termen de infatisare. Ea trebuie sa cuprinda aceleasi elemente ca si cererea de arbitrare.

Locul arbitrajului este stabilit de parti prin conventia arbitrala sau prin clauza compromisorie, iar daca partile nu au prevazut acest lucru, locul va fi stabilit de catre tribunalul arbitral. In conformitate cu prevederile art. 358 din C. pr. civ., comunicarea intre parti sau catre parti a inscrisurilor litigiului, a citatiilor, hotararilor arbitrale si incheierilor de sedinta se face prin scrisoare recomandata cu recipisa de predare sau cu confirmare de primire, iar informatiile si instiintarile pot fi facute si prin telegrama, telex, fax sau orice alt mijloc de comunicare care permite stabilirea probei comunicarii si a textului transmis. Inscrisurile pot fi inmanate si personal partii, sub semnatura. Dovezile de comunicare se depun la dosar.

2. Procedura arbitrala

Procedura arbitrala reglementata de Codul de procedura civila este asemanatoare procedurii de drept comun, cu unele adaptari corespunzatoare. Trebuie precizat ca legea permite partilor sa stabileasca anumite derogari de la prevederile legale, caz in care dispozitiile contractuale vor avea prioritate.

Dupa expirarea termenului pentru depunerea intampinarii si a completarii dosarului, tribunalul arbitral va dispune citarea partilor si va fixa un termen pentru inceperea dezbaterilor, termen care nu poate fi mai mic de 15 zile de la data comunicarii citatiei.

In conformitate cu prevederile art. 358 din C. pr. civ. in intreaga procedura arbitrala trebuie sa se asigure partilor, sub sanctiunea nulitatii hotararii arbitrale, egalitatea de tratament, respectarea dreptului de aparare si a principiului contradictorialitatii.

Partile pot participa la dezbateri personal sau prin reprezentanti si pot fi asistate de orice persoana, putand solicita si judecata in lipsa, pe baza actelor de la dosar. Daca partile au fost legal citate, neprezentarea lor la judecata nu impiedica solutionarea litigiului, cu exceptia cazului in care partea care lipseste nu cere amanarea litigiului. Acest lucru poate fi cerut o singura data, pentru motive temeinice, trebuind a fi incunostiintate atat partea adversa, cat si arbitrii.

In conformitate cu prevederile art. 358^8 C. pr. civ., inaintea sau in cursul arbitrajului oricare dintre parti poate cere instantei judecatoresti competente sa incuviinteze masuri asiguratoare si masuri vremelnice cu privire la obiectul litigiului sau sa constate anumite imprejurari de fapt. La aceasta cerere se vor anexa, in copie, cererea de arbitrare sau, in lipsa, dovada comunicarii prevazute de art. 347 alin. 2 si 3, precum si conventia arbitrala. Hotararea instantei judecatoresti competente cu privire la incuviintarea acestor masuri va fi adusa la cunostinta tribunalului arbitral de catre partea care le-a cerut.

Pe parcursul desfasurarii arbitrajului, masurile asiguratorii si masurile vremelnice, precum si constatarea unor imprejurari de fapt, pot fi incuviintate si de tribunalul arbitral. In cazul in care tribunalul arbitral se impotriveste, executarea acestor masuri se solicita si se dispune de catre instanta judecatoreasca competenta.

Partile au obligatia de a-ti dovedi pretentiile deduse judecatii. Tribunalul arbitral, in baza rolului sau activ, poate solicita partilor explicatii scrise cu privire la obiectul cererii si poate dispune administrarea oricaror probe prevazute de lege pe care le considera necesare justei solutionari a cauzei. Cererile adresate de parti, precum si probele, pot fi depuse cel mai tarziu pana la prima zi de infatisare, sub sanctiunea decaderii, cu exceptia cazului in care necesitatea probei ar reiesi din dezbateri sau administrarea acesteia nu ar duce la amanarea solutionarii pricinii.

Pana la prima zi de infatisare trebuie ridicata orice exceptie care ar privi existenta sau validitatea conventiei arbitrale, constituirea tribunalului arbitral, limitele insarcinarii arbitrilor sau desfasurarea procedurii .

Cu privire la necesitatea procedurii prealabile de conciliere in materie comerciala, prevazuta de art. 720¹, trebuie precizat ca in arbitraj nu se aplica dispozitiile articolului mentionat anterior, ci dispozitiile art. 341 alin. 2 potrivit carora procedura unei eventuale concilieri prealabile se stabileste prin conventia arbitrala. In practica s-a considerat ca cele doua dispozitii legale mai sus mentionate au caracter de dispozitii speciale, derogatorii de la dreptul comun la procesului civil si, ca atare, sunt de stricta interpretare, chiar daca au unele trasaturi comune si urmaresc aceeasi finalitate, ele se aplica strict in contenciosul pentru care au fost edictate, prima in procesul comercial judiciar, iar secunda in litigiul arbitral, fara ca, in lipsa unei intelegeri a partilor sau a unei dispozitii legale, sa se aplice una in locul celeilalte.

Administrarea probelor se face in sedinta tribunalului arbitral dar, spre deosebire de dreptul comun, se poate dispune ca acest lucru sa se realizeze si doar in fata unui singur arbitru care intra in compunerea acestuia. Ascultarea martorilor si a expertilor se face fara prestare de juramant, impotriva lor neputandu-se recurge la mijloace de constrangere sau la aplicarea de sanctiuni. In scopul aplicarii unor asemenea masuri, partile se pot adresa instantei judecatoresti competente. Arbitrii vor aprecia probele in conformitate cu propria lor convingere.

Dezbaterile ce au loc in fata tribunalului arbitral se consemneaza intr-o incheiere de sedinta, care va cuprinde:

a) componenta nominala a tribunalului arbitral;

b) numele partilor, domiciliul sau resedinta lor sau, dupa caz, denumirea si sediul, numele reprezentantilor partilor, precum si al celorlalte persoane care au participat la dezbaterea litigiului;

c) o scurta descriere a desfasurarii sedintei;

d) cererile si sustinerile partilor;

e) motivele pe care se sprijina masurile dispuse;

f) dispozitivul;

g) semnaturile arbitrilor.

Orice dispozitie a tribunalului arbitral se consemneaza in incheierea de sedinta si trebuie motivata. Partile au dreptul de a lua la cunostinta continutul incheierilor si actele depuse la dosar. La cerere, tribunalul arbitral le va comunica cereri de pe acestea. De asemenea, la cerere sau din oficiu, tribunalul arbitral poate indrepta sau completa incheierea de sedinta printr-o alta incheiere motivata[19].

Publicitatea sedintelor de judecata reprezinta regula in dreptul comun, aceasta fiind considerata o garantie a corectitudinii, impartialitatii si independentei judecatorilor. Legea admite unele derogari de la aceasta regula atunci cand dezbaterea publica a unei cauze ar putea vatama ordinea sau moralitatea publica sau pe parti. Insa arbitrajul este o justitie privata care prezinta avantajul ca detaliile litigiului sunt sustrase publicitatii specifice justitiei statale. Confidentialitatea este un principiu esential al acestei proceduri, impunand drepturi si obligatii atat partilor cat si arbitrilor. Pentru arbitri, asa cum am mai precizat, Codul de procedura civila prevede ca acestia sunt raspunzatori de daune daca nu respecta caracterul confidential al arbitrajului publicand sau divulgand date de care iau cunostinta in calitate de arbitri, fara a avea autorizarea partilor[20]. Obligatia asigurarii confidentialitatii dezbaterilor apartine tribunalului arbitral care nu va permite prezenta altor persoane decat partile, reprezentantii sau consilierii acestora .

3. Hotararea arbitrala.

Dupa incheierea dezbaterilor, arbitrii delibereaza in secret, consemnandu-se in hotarare participarea tuturor arbitrilor in persoana. Hotararea data cu incalcarea acestei reguli este anulabila, in temeiul art. 364 lit. i C. pr. civ. De altfel, arbitrul care nu participa la judecarea litigiului sau care renunta la insarcinare poate fi sanctionat, in conformitate cu prevederile art.353 C. pr. civ. Daca pronuntarea nu se poate face la termenul cand a avut loc judecata, se poate amana cu cel mult 21 de zile, sub conditia incadrarii in termenul arbitrajului (art. 360¹ C. pr. civ.). Daca partile nu au prevazut altfel, tribunalul arbitral trebuie sa pronunte hotararea in termen de cel mult 5 luni de la data constituirii sale. Acest termen se suspenda pe timpul judecarii unei cereri de recuzare sau a oricarei alte cereri incidente adresate instantei competente. Partile pot insa consimti in scris la prelungirea termenului arbitrajului, pentru motive temeinice, pentru o perioada de cel mult doua luni. Aceasta prelungire va fi dispusa de tribunalul arbitral. Ea se produce de drept in cazul decesului uneia dintre parti sau atunci cand tribunalul arbitral este compus dintr-un numar cu sot de arbitri si acestia nu se pot hotari cu privire la solutia in cauza, fiind necesara numirea unui supraarbitru. Trecerea termenului arbitrajului nu poate constitui un motiv de caducitate a acestuia, afara de cazul in care una dintre parti a notificat celeilalte parti si tribunalului arbitral, pana la primul termen de infatisare, ca intelege sa invoce caducitatea (art. 353³ C. pr. civ.)[22].

Tribunalul arbitral va solutiona litigiul in temeiul normelor de drept aplicabile si a contractului principal, tinand seama, atunci cand este cazul, si de uzantele comerciale. Pe baza acordului expres al partilor, el poate solutiona litigiul si in echitate, asa cum prevede art. 360C. pr. civ.

Hotararea arbitrala se ia cu majoritate de voturi, daca tribunalul arbitral este compus dintr-un numar impar de arbitri. Arbitrul care a avut o alta parere isi va redacta si semna opinia separata, aratand si considerentele pe care se sprijina. Daca exista un numar par de arbitri, iar opiniile sunt impartite, este necesar numirea unui supraarbitru. El se va uni cu una din solutii, putand sa o modifice sau va putea pronunta o alta solutie, dar numai dupa ascultarea partilor si a celorlalti arbitri.

Hotararea arbitrala se redacteaza in scris si va cuprinde[23] (art. 361 C. pr. civ.):

a) componenta nominala a tribunalului arbitral, locul si data pronuntarii hotararii;

b) numele partilor, domiciliul sau resedinta lor sau, dupa caz, denumirea si sediul, numele reprezentantilor partilor, precum si al celorlalte persoane care au participat la dezbaterea litigiului;

c) mentionarea conventiei arbitrale in temeiul careia s-a procedat la arbitraj;

d) obiectul litigiului si sustinerile pe scurt ale partilor;

e) motivele de fapt si de drept ale hotararii, iar in cazul arbitrajului in echitate, motivele care sub acest aspect intemeiaza solutia;

f) dispozitivul;

g) semnaturile tuturor arbitrilor.

Dispozitiile acestui articol sunt imperative. Din acest motiv lipsa oricareia dintre mentiunile enuntate poate duce la anularea hotararii pe temeiul art. 354 lit. i C. pr. civ.

4. Cheltuielile arbitrale

Prin hotararea de arbitraj trebuie sa se rezolve si problema cheltuielile arbitrale. Acestea sunt, in principal sumele avansate pentru organizarea si desfasurarea arbitrajului, onorariile arbitrilor, cheltuielile de administrare a probelor, cheltuielile de deplasare a partilor, arbitrilor, expertilor, martorilor. Regula in materie este ca ele se suporta potrivit intelegerii dintre parti[24]. In lipsa unei asemenea intelegeri, ca si in dreptul comun, cheltuielile arbitrale se suporta de partea care a pierdut litigiul, integral daca cererea de arbitrare este admisa in totalitate sau proportional cu ceea ce s-a acordat, daca cererea este admisa in parte.

In conformitate cu dispozitiile art. 359¹ C. pr. civ., tribunalul arbitral poate evalua, in mod provizoriu, cuantumul onorariilor arbitrilor si poate obliga partile sa consemneze suma respectiva prin contributie egala, partile putand fi obligate solidar la plata. Daca paratul nu-si indeplineste obligatia mentionata anterior, in termenul stabilit de tribunalul arbitral, reclamantul va consemna intreaga suma, urmand ca prin hotararea arbitrala sa se stabileasca cuantumul onorariilor cuvenite arbitrilor, precum si modul de suportare de catre parti.

De asemenea, tribunalul arbitral poate obliga partile sau pe fiecare dintre ele la avansarea altor cheltuieli arbitrale. Daca aceste sume nu au fost avansate, consemnata sau platite, tribunalul arbitral poate sa nu dea curs arbitrajului pana in momentul indeplinirii acestor conditii.

Instanta judecatoreasca competenta, la cererea oricareia dintre parti, va putea examina temeinicia masurilor dispuse de tribunalul arbitral si va putea modifica cuantumul onorariilor arbitrilor si al celorlalte cheltuieli arbitrale. 

Plata onorariilor arbitrilor se va face dupa comunicarea catre parti a hotararii arbitrale. Daca arbitrajul se intrerupe, fara a se pronunta o hotarare in cauza, onorariile arbitrilor pentru activitatea depusa se vor reduce in mod corespunzator.

In cazul arbitrajului organizat de o institutie permanenta, taxele pentru organizarea arbitrajului, onorariile arbitrilor, precum si celelalte cheltuieli arbitrale se stabilesc si se platesc conform regulamentului acelei institutii.

In cazul unui acord de conciliere, posterior introducerii unei cereri de arbitraj, acord prin care partile renunta la toate pretentiile reciproc, cum ar fi dobanzi, daune si alte cheltuieli legate de direct sau indirect de executarea obligatiilor contractuale, declarand ca nu mai insista asupra cererii de arbitrare, se sting si cheltuielile de arbitrare ocazionate cu declansarea procesului arbitral[25].

5. Comunicarea hotararii arbitrale

Hotararea arbitrala se comunica partilor in termen de cel mult o luna de la data pronuntarii ei, iar odata comunicata produce efectele unei hotarari judecatoresti definitive. Comunicarea hotararii se face de catre tribunalul arbitral prin scrisoare recomandata cu recipisa de predare sau confirmare de primire, dovezile de comunicare depunandu-se la dosar. La cererea oricareia dintre parti, tribunalul arbitral ii va elibera o dovada privind comunicarea hotararii.

Daca prin hotararea pronuntata tribunalul arbitral a omis sa se pronunte asupra unui capat de cerere, oricare dintre parti poate solicita, in termen de 10 zile de la data primirii hotararii, completarea ei. Hotararea de completare se va da cu citarea partilor. Daca este vorba de greseli materiale, care nu schimba fondul cauzei, tribunalul le poate rectifica, la cererea oricareia dintre parti, cerere care trebuie formulata in termenul prevazut pentru cererea de completare, sau din oficiu, printr-o incheiere de indreptare. Acestea din urma fac parte integranta din hotararea arbitrala. Partile nu pot fi obligate la plata cheltuielilor legate de pronuntarea lor.

In termen de 20 de zile de la data comunicarii hotararii, tribunalul arbitral va depune dosarul litigiului la instanta judecatoreasca competenta, atasand si dovezile de comunicare a hotararii arbitrale, cu exceptia cazului in care arbitrajul a fost organizat de o institutie permanenta, dosarul pastrandu-se la acea institutie.

Hotararea arbitrala este definitiva si obligatorie pentru parti. Ea se aduce la indeplinire de buna voie de catre parte care a pierdut, de indata sau in termenul prevazut in hotarare. In caz contrar, partea in drept poate cere instantei judecatoresti investirea ei cu formula executorie. Aceasta cerere se va rezolva fara citarea partilor, afara de cazul in care exista indoieli cu privire la regularitatea ei. Hotararea arbitrala investita cu formula executorie constituie titlu executoriu si se executa silit intocmai ca si o hotarare judecatoreasca[26].

In ceea ce priveste natura juridica a hotararii arbitrale, in doctrina se considera ca aceasta este un act jurisdictional in care este prezenta componenta contractuala, act asimilat de lege, in privinta anumitor efecte, cu o hotarare judecatoreasca[27]. Principale argumente sunt date de faptul ca hotararea arbitrala nu poate exista in afara compromisului sau a clauzei compromisorii incheiate de parti si care confera arbitrilor puterea de a solutiona litigiul respectiv. In plus, ca o consecinta a caracterului contractual al acesteia, este inadmisibila revizuirea pe fond a hotararii arbitrale. In acelasi timp, sunt impuse anumite conditii de forma pentru hotararile arbitrale, care au caracter obligatoriu fata de parti si pot fi executate silit, ceea ce reprezinta o consecinta a caracterului jurisdictional al acestora.