Sistemul financiar si rolul sau in influentarea deciziilor la nivel micro si macroeconomic

Sistemul financiar si rolul sau in influentarea deciziilor la nivel micro si macroeconomic

Definirea sistemului financiar

Sistemul financiar este format din:

indivizi;

asociatii;

firme;

institutii;

piete;

organizatii guvernamentale implicate in asistarea procesului de schimb al activelor financiare.

Activ financiar - orice lucru acceptat de societate ca reprezentand o valoare si care     poate fi preschimbat in bani:

obligatiuni;

ipoteci;

actiuni

etc.

Banii, sub forma de numerar, constituie cel mai lichid activ financiar.

Sistemul financiar ajuta la mobilizarea economiilor populatiei in sprijinul utilizarii lor productive in afaceri.

Fiecare sistem economic modern dispune de un mecanism care sa asigure posibilitatea ca oamenii sa poata schimba resurse, munca, bunuri sau servicii in vederea obtinerii resurselor pe care le doresc.

Daca o firma nu ar putea schimba venitul realizat contra munca, atunci nu va mai exista nimeni care sa dispuna de bani pentru a cumpara productia firmei.

Banii si activele financiare

Domeniul titlurilor de valoare (activelor financiare) este strans legat de utilizarea banilor in cadrul sistemului financiar.

Activul financiar reprezinta un bun ce are valoare pentru detinatorul sau.

Activul financiar poate reprezenta:

valoare de schimb, atunci cand bunul (privit ca marfa) ajuta la obtinerea altui bun;

valoare de investitie (capital) atunci cand bunul este folosit pentru producerea de venituri in viitor.

Activele sunt de doua tipuri: reale si financiare.   

Activele reale sunt constituite din bunuri corporale sau necorporale, care, integrate in circuitul economic, genereaza venituri in viitor sub forma de profituri, rente, chirii etc.

Activele financiare sunt materializate in inscrisuri (hartii ori inregistrari de cont), care consacra drepturile banesti ale detinatorului lor, precum si drepturile acestuia asupra unor venituri viitoare rezultate din valorificarea activelor respective (dobanzi, dividende etc).

Activele financiare reprezinta corespondentul monetar al activelor reale si releva caracterul dual al economiei de piata: economie reala.

Activele financiare se clasifica in patru mari categorii:

active bancare-rezultate din operatiunile specifice bancilor si institutiilor asimilate (produc dobanzi, nu au caracter negociabil, dar prezinta un grad redus de risc);

active financiare nebancare - sunt rezultate din operatiuni de investitii (de plasament) si se concretizeaza in titluri de valoare cu caracter negociabil;

active de capital - sunt rezultate din plasamente pe termen lung si dau dreptul la obtinerea unor venituri viitoare, in conditiile implicarii detinatorului la riscul afacerii (sunt negociabile pe piata de capital);

active monetare - rezultate din plasamente pe termen scurt, negociabile pe piata monetara (au grad ridicat de lichiditate).

La acestea se adauga activele hibride (certificatele de depozit etc).   

Titlurile reprezinta modul de existenta a activelor nebancare si se definesc prin faptul ca:

sunt exprimate intr-un inscris (document scris sau inregistrare electronica) care atesta existenta unei relatii contractuale intre emitent si detinator si garanteaza drepturile posesorului lor.

titlurile financiare pe termen lung (actiuni si obligatiuni) au un rol deosebit in circuitul economico-financiar. Ele permit astfel transformarea unor valori imobiliare prin esenta lor (pamant, cladiri, bunuri de echipament etc.) in valori mobiliare prin natura lor (actiuni).;

au o anumita valoare

Valoarea intrinseca a unui titlul financiar se determina prin calcul si este functie de rezultatele plasamentului, de veniturile viitoare posibile ale investitiei.

Totalitatea titlurilor financiare care fac obiectul tranzactiilor pe piata de capital, in speta la bursa, se mai numesc produse bursiere.

Din punct de vedere al modului in care acestea sunt create, se impart in mai multe categorii: primare, secundare si sintetice.

Titlurile primare sunt cele emise de utilizatorii de fonduri pentru mobilizarea capitalului propriu si cele folosite pentru atragerea capitalului de imprumut.

In prima categorie intra actiunile, iar in cea de a doua obligatiunile.

Caracteristica definitorie pentru titlurile primare este ca acestea, pe de o parte, asigura mobilizarea de capital pe termen lung de catre utilizatorii de fonduri, iar pe de alta parte, dau detinatorilor lor drepturi asupra veniturilor banesti nete ale emitentului.

Actiunile sunt titluri financiare emise de o companie sau o societate comerciala pentru constituirea, marirea sau restructurarea capitalului propriu.

Actiunea este definita prin evidentierea a doua elemente:

dreptul de actionar, care exprima drepturile detinatorului asupra societatii emitente si este reprezentat printr-un document numit certificat de actionar;

unitatea dreptului actionarului care reprezinta o parte indivizibila de valoare egala din capitalul social al firmei emitente.

Din punct de vedere al drepturilor pe care le confera, actiunile se impart in actiuni comune si preferentiale.

Actiunile comune dau detinatorului lor legal dreptul la vot in adunarea generala a actionarilor, ceea ce inseamna participarea la managementul societatii emitente si de asemenea dreptul la dividende.

Actiunile preferentiale dau dreptul la un dividend fix, ce este platit inain-tea dividendului pentru actiunile comune; in schimb ele nu dau drept la vot.

Obligatiunile sunt titluri reprezentative ale unei creante a detinatorului lor asupra emitentului care poate fi statul, un organism public sau o societate comerciala.

Obligatiunile dau detinatorului dreptul la incasarea unei dobanzi si vor fi rascumparate la scadenta de catre emitent, investitorul recuperandu-si astfel capitalul avansat in schimbul obligatiunilor. Pentru emitent obligatiunile reprezinta un instrument de mobilizare a capitalului de imprumut.

Elementele unei obligatiuni sunt:

pretul emisiunii;

valoarea de rambursare;

rata dobanzii;

amortizarea imprumutului.

Pretul emisiunii este pretul la care titlul se ofera la emisiune. In acest sens, se poate practica o emisiune al pari (la paritate sau 100%), cand pretul corespunde cu valoarea nominala, sau una sub pari, cand printr-un pret de subscriptie inferior se ofera un avantaj investitorilor.

Valoarea de rambursare este de regula egala cu valoarea nominala, fiind vorba deci de o rambursare al pari. Se poate aplica si o rambursare supra pari (superioara valorii nominale), constituindu-se astfel o prima in favoarea detinatorului.

Rata dobanzii este stabilita ca o cota fixa la valoarea nominala, numita cupon, si in care se precizeaza data de la care incep sa fie calculate dobanzile, ca si durata imprumutului.

Principalele tipuri de obligatiuni sunt:

obligatiunea ipotecara - datoria este garantata cu o ipoteca pe activele firmei;

obligatiunea generala - este o creanta pe ansamblul activelor emiten-tului, fara desemnarea ca garantie, a unui activ in particular;

obligatiunea asigurata - este garantata cu titluri asupra unor terti, detinute de emitent si depuse la un garant;

obligatiunea cu fond de rascumparare - cand emitentul alimenteaza periodic un fond din care va rascumpara la scadenta obligatiunile respective;

obligatiunea retractabila - care poate fi rascumparata inainte de scadenta de catre firma emitenta;

obligatiunile convertibile - ce pot fi preschimbate, la optiunea detinatorului, in actiuni ale emitentului.

C II.

Titlurile derivate sunt produse bursiere rezultate din contracte incheiate intre emitent (vanzator) si beneficiar (cumparator) si care dau acestuia din urma drepturi asupra unor active reale, la o anumita scadenta viitoare, in conditiile stabilite prin contract.

Exista doua mari categorii de titluri derivate: contractele futures si optiunile.

Contractul futures este o intelegere intre doua parti de a vinde, respectiv de a cumpara un anumit activ - marfa, titlu financiar sau instrument monetar - la un pret stabilit, cu executarea contractului la o data viitoare.

Optiunile sunt contracte intre vanzator si cumparator, care dau acestuia din urma dreptul, dar nu si obligatia, de a vinde sau cumpara un anumit activ pana la o anumita data viitoare, drept obtinut in schimbul platii catre vanzator a unei prime.

Optiunile sunt titluri financiare derivate deoarece ele pot fi negociate la bursa, avand zilnic o valoare de piata data de cererea si oferta de optiunile de acel tip si dependenta de valoarea activului la care optiunea se refera.

Produsele sintetice rezulta din combinarea de catre societatile financiare a unor active diferite si crearea pe aceasta baza a unui instrument de plasament nou.

Sistemul financiar indeplineste astfel o serie de functii legate de:

plati-asigurarea cadrului convenabil si efectiv pentru executarea platii bunurilor si serviciilor;

investitii - incurajarea economiilor si asigurarea unui cadru in care economiile sa poata fi investite si folosite in zone productive si cu un coeficient de risc si nesiguranta cat mai mic posibil

guvern - permite guvernului sa obtina taxele si fondurile de care are nevoie pentru a-si indeplini obiectivele de crestere economica.

Propriile resurse sunt singurele pe care o intreprindere se poate baza.

Emiterea de actiuni poate deveni de asemenea una dintre resurse.

Circulatia banilor in sistemul financiar - intermedierea

In interiorul unui sistem financiar pot fi identificate doua tipuri de circulatie financiara:

directa - de la cel ce acopera un imprumut, direct la cel ce face imprumut.

indirecta-prin intermediarii financiari, unde capitalurile depunatori-lor sunt reunite si grupate pentru a fi furnizate doritorilor de imprumu-turi, contra unei taxe.

Dezintermedierea

Dezintermedierea este procesul prin care o firma imprumuta si investeste capital pe piata direct, fara a apela la serviciile unui intermediar financiar. Marile firme isi executa propriul plasament de fonduri.

Rata dobanzii si rata de schimb

Rata dobanzii

Rata dobanzii reprezinta costul capitalului.

Nivelul ei, precum si directia in care evolueaza reprezinta un indicator al nivelului activitatii economice.

Nivelul si directia ratei dobanzii vor influenta investitiile si ar putea indica directia inflatiei.

Atat rata dobanzii cat si efectele inflatiei sunt factori importanti, ce vor fi luati in consideratie de catre investitori.

Rata primara reprezinta rata medie ponderata a bonului de tezaur care este un indicator important al "deschiderii" sau "inchiderii" politicii oficiale si al pietei monetare in general.

Rata de refinantare este rata dobanzii utilizata de Banca Centrala ca nivel de referinta pentru acordarea imprumuturilor catre bancile comerciale.

Bancile comerciale au libertatea sa-si fixeze propriile rate ale dobanzii cunoscute sub denumirea de "rata interbancara", care reprezinta rata pietei pentru capitalurile date sau luate cu imprumut in cadrul pietei en-gros dintre intreprinderi, banci si alti intermediari financiari.

Analistii pietei monetare folosesc orientarile/directiile ratei in 24 ore ca un indicator al deschiderii sau inchiderii politicii monetare oficiale si al sensibilitatii/dispozitiei pietei monetare.

Rata de schimb

Modificarile valorii monedei unei tari pot afecta in mod direct, in diferite

feluri, valoarea titlurilor listate:

prin influentarea nivelului incasarilor anticipate de intreprindere din veniturile/incasarile din exporturi;

prin modificarea profiturilor estimate de producatorii din ramurile vulnerabile la importul de produse competitive;

prin modificarea beneficiilor efective sau estimate ale investitiilor facute de investitorii straini pe piata interna.

Politici guvernamentale

O serie de politici guvernamentale influenteaza structurile investitiilor pe toate pietele financiare, nu numai pe pietele bursiere.

Unele din acestea sunt legate de ratele dobanzii, de ratele de schimb si de balanta de plati. Altele sunt legate de probleme specifice sau strict interne care insa isi au importanta lor in miscarea preturilor bursiere.

Politicile cele mai semnificative sunt:

politica monetara;

politica fiscala.

Politica monetara

Politica monetara are in vedere masurile care sa influenteze alimentarea cu bani si nivelul ratelor dobanzii in economie. Politica monetara este implementata prin:

vanzarea si cumpararea de valori mobiliare emise de stat, de catre banca centrala pentru a influenta ratele dobanzii

controlul bancii centrale asupra sistemului bancar (de exemplu, prin cerinta de respectare a normelor de prudenta bancara).

Guvernul, prin agentul sau care este banca centrala, are posibilitatea sa modifice intreaga circulatie a capitalului in economie.

Politica fiscala

Politica fiscala este acea parte a politicii economice guvernamentale care cauta sa influenteze economia prin schimbari in sistemul de impozitari generale, al contributiilor pentru asigurari de stat (CAS) si in cheltuielile guvernamentale.

Cele mai importante parghii ale politicii fiscale sunt nivelurile de impozitare si cheltuielile guvernamentale.