Sistemul financiar si structura financiara globala

SISTEMUL FINANCIAR SI STRUCTURA FINANCIARA GLOBALA

Conceptele de sistem financiar si de structura financiara globala

Mediul financiar in care se incadreaza intreprinderile, are caracteristici care permit, in acelasi timp, sa se delimiteze domeniul gestiunii financiare si sa se justifice instrumentele pe care le foloseste si tipurile de reglementari care o orienteaza si o sanctioneaza. Tinand seama de interdependenta dintre componentele acestui mediu, se poate avansa conceptul de sistem financiar pentru a desemna ansamblul de instrumente, institutii, piete, circuite si tipuri de reglementari care permit realizarea operatiunilor financiare intr-un spatiu economic national sau international.

Sistemul financiar astfel definit prezinta in majoritatea tarilor forme de organizare tipice, mai mult sau mai putin specifice, dar durabile. Acest lucru e sugerat de recurgerea la notiunea de structura financiara. Aceasta notiune exprima caracteristicile majore si relativ stabile proprii imbinarii componentelor sistemului financiar.

Caracteristicile principale ale structurii financiare globale

Se pot sublinia trei caracteristici principale ale structurii financiare intr-o anumita tara:

In primul rand, structura financiara globala e caracterizata de gama de instrumente care servesc ca suport al operatiunilor financiare, adica al operatiunilor de decontare, de constituire a economiilor, de finantare si acoperire a riscurilor financiare. Astfel, diversificarea activelor financiare, extinderea gamei acestora, repartizarea intre active de diferite tipuri constituie un aspect major al structurii financiare.

In al doilea rand, structura financiara e caracterizata si de natura si de diferentierea institutiilor financiare care intervin in mod regulat in procesul de creare, conservare si punere in circulatie a activelor financiare. Diversitatea acestor institutii, nivelul lor de specializare, influenta lor efectiva asupra comportamentului statului, intreprinderilor si particularilor, valoarea si structura patrimoniului lor si a operatiunilor lor, constituie a doua caracteristica majora a structurii financiare globale. Dar analiza structurii financiare nu trebuie sa fie limitata la studierea institutiilor. Ea trebuie sa includa si studierea pietelor pe care se negociaza si se incheie tranzactiile privind activele financiare, precum si studierea circuitelor si canalelor care asigura circulatia fluxurilor financiare in economia nationala si internationala.

In al treilea rand structura financiara globala poate fi caracterizata in termeni cantitativi datorita analizei raporturilor caracteristice intre valorile atinse de activele financiare de diverse tipuri. Deasemenea, ea poate fi studiata prin comparatia intre fluxurile tranzactiilor (emisiuni noi. tranzactii pe piete secundare) legate de aceste tipuri diferite de active, prin indicatorii care reflecta ponderea diferitelor tipuri de institutii si de piete si prin marimile care exprima caracteristicile majore ale economiei reale (productie, avutie nationala, economii globale, patrimoniul particularilor, al intreprinderilor si al altor institutii).

Structura financiara globala in care-si desfasoara intreprinderile activitatea este caracterizata de un anumit nivel de diferentiere a componentelor sale si printr-un mod specific de combinare a acestora. Complexitatea si stadiul de dezvoltare al structurii financiare globale determina variabilele de actiune ale gestiunii financiare, termenii problemelor pe care aceasta si le pune. natura solutiilor pe care Ic poate aduce.

Astfel, un sistem financiar caracterizat de o structura putin diferentiata apare dominat de gestiunea mecanismelor de creare si circulatie a banilor si ofera o gama limitata de mijloace de finantare. Problematica gestiunii financiare e ancorata in domeniul autofinantarii si al controlului platilor si incasarilor intreprinderii.

Intr-un sistem financiar caracterizat de o intensa diferentiere a instrumentelor, institutiilor si pietelor, gestiunea financiara a nume-roase intreprinderi trebuie, dimpotriva, sa puna in miscare o gama complexa de tehnici de finantare, plasare, investitii, stapanire a riscurilor.

In acelasi timp, intr-un context determinat, nu toate intreprinderile sunt in mod egal preocupate de diferitele aspecte ale structurii financiare globale. Anumite caracteristici care le sunt proprii le determina posibilitatile de acces la diferitele campuri de actiune ale gestiunii financiare, dar si eventuala evitare a unora dintre ele.

Analiza relatiilor dintre structura financiara globala (sau 'mediul financiar') si structura financiara a intreprinderii ridica unele dintre problemele majore ale gestiunii financiare. Aceasta analiza necesita in prealabil identificarea caracteristicilor majore ale structurii financiare globale. Aceste caractersitici sunt legate de cele trei moduri fundamentale de finantare: autofinantarea, finantarea externa directa si finantarea externa prin intermediari. Pe de alta parte, ele sunt legate si de diversitatea de institutii si piete financiare, precum si de gama de instrumente financiare propuse economiei nationale.

1.2.1. Modurile de finantare fundamentale

a) Aspecte generale ale finantarii. La un moment dat in cadrul economiei nationale coexista trei tipuri de situatii.

Anumiti operatori, particulari, intreprinderi sau diverse institutii asigura un echilibru riguros intre resursele si cheltuielile lor imediate si viitoare. Ei isi acopera nevoile de finantare prin resurse din auto-finantare si sunt deci total independenti de finantarea externa.

Unii agenti economici prevad resurse care depasesc cheltuielile prevazute. Ei vor dispune deci. de un excedent de resurse care ar putea ramane nefolosit, daca nu gasesc un mijloc de a-1 pune la dispozitia altor agenti care sa-1 utilizeze. Este vorba deci, de agenti care dispun de capacitate de finantare, de resurse care ar putea fi avansate altor agenti economici.

Alti agenti au, dimpotriva, pentru perioada viitoare, prevazute cheltuieli, a caror marime o depaseste pe cea a veniturilor si a disponibilitatilor lor previzibile. E vorba in special de intreprinderi care au proiecte de investitii sau de extindere a productiei lor. Poate fi vorba si de stat, daca bugetul sau e deficitar, de particulari care efectueaza cheltuieli pentru achizitionarea de bunuri de folosinta indelungata. Toti acesti agenti se afla deci in situatia de deficit previzibil si vor trebui sa renunte la unele din proiectele lor, daca nu isi procura fonduri care sa le acopere lipsa resurselor. Daca reusesc acest lucru vom spune ca au reusit sa-si finanteze deficitul sau sa-si acopere nevoile de finantare.

Repartizarea excedentelor si a deficitelor prezinta caracteristici de regularitate care exprima aspecte structurale ale finantarii. Anumiti agenti sunt esentialmente excedentari. E vorba in special de particulari. Alti agenti sunt in general deficitari, acesta fiind in special cazul intreprinderilor, in sfarsit, alte categorii au o situatie variabila si pot fi, in functie de operatiunile dintr-o anumita perioada, in situatia de excedent sau de deficit.

Chestiunea tehnica a finantarii ridica deci, la scara economiei nationale, doua probleme principale.

In primul rand ea duce la intrebarea privitoare la mijloacele prin care agentii cu capacitate de finantare pot fi convinsi sa-si puna resursele excedentare la dispozitia agentilor aflati in deficit, acceptand sa se lipseasca momentan de excedentele lor. Aceasta prima intrebare pune problema instrumentelor si mecanismelor care permit asigurarea colectarii eeonomiilor.

Chestiunea finantarii ridica de asemenea, problema modalitatilor prin care economiile vor putea fi canalizate spre agentii care au nevoie de finantare. Ea permite discutarea instrumentelor si mecanismelor de finantare si de distribuire a creditului.

Aspectele finantarii, ale colectarii economiilor, ale distribuirii creditului pun problema relatiei intre agentii cu excedent si agentii cu deficit. Aceasta relatie se poate stabili dupa doua modalitati fundamentale ale finantarii externe, cea a finantarii directe si cea a intermedierii financiare.

b) Finantarea externa: finantarea directa si intermedierea financiara, in cazul relatiei de finantare directa se stabileste un contact direct intre agentii cu excedent de finantare si agentii cu deficit de finantare. Cei dintai isi pun economiile la dispozitia celor din urma, fara ca un intermediar sa intervina intre ci.

Acest tip de situatie se intalneste in cazul in care o intreprindere 'face apel la economiile publice' cu ocazia unui imprumut obligatar sau a emiterii de actiuni noi. in acest caz, detinatorii de economii aduc bani lichizi care reprezinta partea din economiile lor pe care o pun la dispozitia intreprinderii, in schimb, ei primesc de la aceasta un titlu, un document care reprezinta un angajament al intreprinderii fata de ei. Daca e vorba, de exemplu, de un imprumut obligatar, obligatiunea care i-a fost remisa detinatorului de economii reprezinta in acelasi timp, o recunoastere a datoriei intreprinderii si un angajament luat de aceasta de a varsa dobanzi si de a rambursa imprumutul conform conditiilor fixate dinainte. Daca e vorba de emiterea unor actiuni, detinatorul economiilor devine asociatul intreprinderii. El primeste deci, actiuni care reprezinta fractiuni din capital si care-i asigura o participare la anumite decizii ale intreprinderii, la distribuirea beneficiilor care s-ar obtine si la partajarea patrimoniului in cazul incetarii in viitor a activitatii.

Piata financiara, spatiul in care se deruleaza aceste operatiuni de finantare pe termen lung, reprezinta deci, principala manifestare concreta a mecanismului finantarii directe. Totodata, acest mecanism tinde sa fie aplicat si operatiunilor pe termen scurt. Este in special cazul emisiunii de bonuri care pot fi emise pe termen scurt, si, pe un plan mai amplu, al emiterii pe pietele monetare a titlurilor, cum ar fi biletele de trezorerie sau certificatele de depozit.

Pietele care centralizeaza aceste operatiuni de finantare directa pot fi mai mult sau mai putin organizate, in anumite tari ele ating un inalt nivel de institutionalizare si sunt reglate de un ansamblu complex de reguli juridice si tehnice, in special cand exista o piata bursiera oficiala destul de vasta si de activa pentru a constitui piesa de greutate a pietei financiare. Dar chiar in absenta bursei oficiale, cum este cazul pentru numeroase tari, operatiuni de finantare directa pe termen lung si mediu se realizeaza de fiecare data cand avem o emisiune ocazionata de 'plasamente private'. Exista astfel, o piata financiara neinstitutionalizata si eventual, alte forme active de finantare directa.

Intermedierea financiara corespunde celui de-al doilea mod de finantare. Aceasta presupune aparitia unui intermediar intre agentii cu deficit si cei cu capacitate de finantare. Intermediarul este un organism specializat in colectarea economiilor (in special de la particulari) si in acordarea de credite (in special intreprinderilor).

Intermedierea financiara conduce astfel la o relativa disociere intre colectarea economiilor si finantarea prin credite, in ceea ce priveste colectarea economiilor, intermediarii financiari cauta sa fructifice economiile agentilor cu excedent de finantare (si in special pe cele ale particularilor), propunandu-le instrumente de plasare diversificate si adaptate preferintelor lor. Desi duce la operatiuni mai concentrate, aceasta finantare tinde spre o anumita diversificare a tehnicilor, procedeelor si duratelor.

1.2.2. Diferentierea instrumentelor financiare pe masura evolutiei sistemului financiar

Evolutia sistemului financiar se manifesta printr-o diversificare a instrumentelor financiare accesibile intreprinderilor si altor organizatii, precum si particularilor. Aceasta diversificare permite sa se propuna operatorilor o gama de instrumente cu caracteristici din ce in ce mai variate. Acest lucru se poate observa analizand gama de titluri pe baza mai multor criterii de clasificare.

a) Criterii de clasificare a instrumentelor financiare. Dupa functia lor financiara, adica a posibilitatilor de utilizare pe care le ofera, se pot identifica patru tipuri de instrumente financiare:

Instrumente de plata care cuprind banii sub forma de bancno-te, conturi bancare(bani scriptuali), moneda metalica: instrumente de plasament care sunt active create (sau emise) de o intreprindere sau de un organism oarecare si propuse economiilor publice. Asemenea tuturor activelor financiare, aceste
instrumente sunt niste documente care reprezinta un angajament contractat de emitent in fata subscriitorilor. Gratie detinerii acestor titluri, subscriitorii pot emite dreptul la rambursare si la platile care le sunt recunoscute de emitent. Unele din aceste instrumente inseamna o simpla inscriere intr-un cont tinut de unitatea care a beneficiat de un aport de fonduri. Acesta e cazul depunerii de economii la banca sau la casa de economii. Altele implica crearea unor titluri negociabile care permit o anumita mobilitate a plasamentelor. Astfel, pentru subscriitor,interesul fata de aceste titluri e legat de negociabiliatea lor, adica de posibilitatea de a le ceda unor terti,
inaintea scadentei lor normale. Acesta este cazul actiunilor, obliga-tiunilor, biletelor de trezorerie; instrumente de credit sau de imprumut, care difera de cele anterioare prin aceea ca ele nu sunt cesionabile. Acestea reprezinta un aport de fonduri consimtit de o persoana (o banca de exemplu) unei alte persoane (o intreprindere de exemplu) si are deci un caracter personal; instrumente de speculatie si de acoperire a riscurilor care corespund unor active utilizate, fie in scopuri speculative, fie in scopul protectiei impotriva riscurilor. Aceasta categorie de active a cunoscut o dezvoltare extraordinara datorita inovatiilor financiare care au permis, incepand din anii
'70, diversificarea instrumentelor de acoperire a riscului de schimb prin utilizarea contractelor financiare la termen si a optiunilor.

In functie de durata lor, putem clasifica instrumentele financiare dupa scadenta lor normala, adica avand in vedere apropierea mai mare sau mai mica a datei la care ele vor fi rambursate. Sub aspectul duratei, aceste instrumente pot corespunde unor operatiuni la vedere sau la termen, in cazul unui plasament la vedere, detinatorii de economii isi pot recupera fondurile in orice moment, (ara termen sau preaviz. Acesta e cazul libretelor de economii. In schimb, in cazul unei operatiuni la termen, se prevede o scadenta fixa, ceea ce duce la o relativa imobilizare a fondurilor, pe termen scurt, mediu sau lung.

In ceea ce priveste remunerarea, aceasta poate fi fixa sau variabila, in ultimul caz, ea este calculata pe baza unor indicatori prevazuti dinainte: variatia rezultatelor intreprinderii, cresterea preturilor, variatia ratei dobanzilor pe piata.

Gama de active financiare, diferentiate pe baza functiei lor, a duratei si a modului de remunerare, poate fi mai mult sau mai putin larga si profunda, in functie de stadiul de dezvoltare a sistemului financiar atins de economia nationala. Aceasta gama e restransa si mult dominata de diferitele tipuri de moneda, in tarile cu sistem financiar putin dezvoltat. Ea poate insa avea sute de instrumente in tarile cu sistem financiar dezvoltat.

b) Evolutia sistemului financiar. Evolutia sistemului financiar e caracterizata printr-un proces activ de inovatii financiare care largesc gama de instrumente financiare, dar care afecteaza totusi in mod inegal, tarile lumii.

In tarile cu sistem financiar dezvoltat, gama mijloacelor de finantare sufera o permanenta miscare de innoire, care duce la aparitia unor noi instrumente sau la transformarea celor existente. Fara a avea pretentia de a fi exhaustivi, vom mentiona aici principalele inovatii financiare sau imbunatatirile aduse diferitelor categorii de instrumente financiare in ultimii 30 de ani.

Pentru instrumentele pe termen mediu si lung, se observa mai ales, dezvoltarea creditului-contract de inchiriere (leasing) pentru bunuri mobiliare sau imobiliare si aparitia unor forme noi de obligatiuni. Daca obligatiunile convertibile in actiuni au fost difuzate de mai multe zeci de ani, asistam in anii '80 si '90 la introducerea unor inovatii marcante. S-au introdus, de exemplu, obligatiunile cu cupon zero, obligatiunile cu dobanda variabila si obligatiunile asociate cu warrantc. Acestora din urma le sunt atasate bonuri de subscriptie pentru emisiuni viitoare de actiuni sau obligatiuni, prevazute de emitent. Pe de alta parte, noile titluri reprezentand 'quasi-fonduri proprii' permit unor intreprinderi sa aiba acces la unele forme de finantare intermediare intre imprumuturile clasice si emisiunile de actiuni.

Pentru creditele pe termen scurt, se remarca aparitia unor noi forme de credit de mobilizare a creantelor, ca de exemplu factoringul. La numeroase operatiuni specializate asistam in plus la imbunatatirea sau adaptarea procedurilor in functie de nevoile intreprinderilor. Acesta e, de exemplu, cazul finantarii exportului, a inovatiilor, a activitatii de creatie din intreprinderi.

Inmultirea inovatiilor financiare reflecta aptitdinea sistemelor financiare dezvoltate de a se transforma pentru a tine pasul cu eforturile de investitii si de gestiune ale intreprinderilor, in plus, noile tehnici dovedesc grija pentru cresterea flexibilitatii practicilor financiare, adaptandu-lc la instabilitatea conjucturala. Multe inovatii urmaresc sa permita detinatorilor de economii si intreprinderilor sa stapaneasca mai bine incertitudinile legate de inflatie, rata dobanzilor, influenta conjuncturii economice asupra rezultatelor intreprinderilor, influenta variabilelor economice internationale si in special cea a evolutiei cursului de schimb valutar.

Aceste inovatii merg in sensul unei lipse de legatura intre domeniile de interventie ale diferitelor tipuri de institutii si diferitelor tipuri de finantare. Aceasta intreaga evolutie afecteaza tarile lumii in moduri diferite. Se manifesta puternic in America de Nord, in Europa Occidentala, in unele tari din Orientul Apropriat si de pe Coasta Pacificului, in schimb, majoritatea tarilor din America Latina, Africa si Europa de Est n-au fost afectate de acest val de inovatii, decat intr-o mica masura, in plus, chiar in tarile care au participai activ la aceasta miscare de innoire financiara, efectele sale au afectat in special marile organizatii si institutiile financiare. Impactul lor asupra gestiunii intreprinderilor mici si mijlocii ramane limitat si adesea indirect.