Politici macroeconomice

POLITICI MACROECONOMICE

Statul indeplineste un rol economic pronuntat in toate tarile, in proportii diferite si in conditii concret-istorice. In epoca moderna, statul constituie un mecanism important de influentare a economiei, indeosebi la nivelul superior al acestuia: macroeconomia.

Cauzele implicarii statului in viata economica sunt multiple, aflandu-se in legatura nemijlocita cu evolutia factorilor de productie, cu progresul tehnico-stiintific, cu accentuarea complexitatii economiei, dar si cu aspecte de ordin social, cultural, politic, militar etc.

Indeplinirea rolului statului se asigura printr-un sistem de norme, principii, instrumente si parghii economice, monetare, fiscale, valutare etc. In acest context se inscrie politica economica.

Politica macroeconomica reprezinta actiunea constienta a puterii publice, care se traduce prin stabilirea obiectivelor economice si sociale urmarite  intr-o perioada, intr-o tara, ca si realizarea acestora prin folosirea unor mijloace si tehnici adecvate.

Politica economica are ca scop sa modifice evolutia spontana sau naturala a activitatii economice pentru corijarea carentelor pietei. In unele situatii se urmareste crearea conditiilor de accelerare a progresului economic si social, iar in altele preintampinarea sau eliminarea unor disfunctii economice.

Politica economica are ca punct de plecare interesele generale ale natiunii, ale statului national, intr-un anumit orizont de timp. Deciziile de politica economica sunt luate de autoritatile economice si monetare dintr-o tara.

La modul general, interventia statului in economie se poate face prin trei modalitati:

politici structurale;

politici de ajustare;

politici de environement.

Politicile structurale se refera indeosebi la planificarea macroeconomica (dar in sens larg, aici se includ si elaborarea obiectivelor si strategiilor social-economice pe termen lung).

Politicile de ajustare se refera la politica monetara, politica fiscala, politica de preturi, politica de venituri.

Politicile de environement privesc mediul natural, mediul economic extern si mediul monetar extern.

Macrostabilizarea economica este rezultatul aplicarii tuturor celor trei categorii de politici, nici un stat neaplicand o anumita politica pura, ci un mix de politici, in functie de situatia concreta din tara respectiva si de filosofia economica si sociala a guvernului.

Sigur ca exista mai multe forme de politici macroeconomice, care constituie tipologia acestora. Clasificarea politicilor economice se face in functie de mai multe criterii:

In functie de obiectivele finale sau domeniile de aplicare, politicile economice pot fi de crestere si dezvoltare, de ocupare sau antisomaj, de stabilitate sau de stabilizare a preturilor, antiinflationiste, de subventionare a exporturilor, respectiv de limitare a importurilor, politici sociale, politici industriale etc.

In functie de instrumentele folosite pentru promovarea politicii avem politici care folosesc mijloace reglatoare indirecte (cum sunt politicile monetare si cele fiscale), politici in cadrul carora se folosesc actiuni directe asupra mecanismelor economice (cum ar fi politicile de preturi, de venituri, de ocupare) si politici care se bazeaza pe ideea de legislatie economica, de stat democratic de drept.

Politica fiscala reprezinta ansamblul de masuri de sporire sau diminuarea a presiunii fiscale si cheltuielilor guvernamentale adoptate de stat intr-o anumita perioada de timp, in vederea influentarii vietii economice si sociale.

Politica monetara reprezinta ansamblul de masuri, adoptate de catre banca centrala, de sporire sau diminuare a ratei dobanzii si a masei monetare in vederea influentarii vietii economice si sociale.

Politica veniturilor reprezinta ansamblul actiunilor puterii publice asupra formarii veniturilor agentilor economici in scopul ameliorarii nivelului venitului unor categorii ale populatiei, al corectarii unor distribuiri excesive sau insuficiente a veniturilor intr-o economie.

In functie de durata de extindere sau de orizontul de timp al obiectivelor politicilor economice avem politici conjuncturale, al caror orizont este pe termen scurt, de la cateva luni la 1-2 ani si urmareste mentinerea sau restabilirea marilor echilibre macroeconomice (politici anticiclice, deflationiste, de relansare a activitatilor etc.) si politici structurale, de restructurare durabila a bazelor functionarii economiei ale caror efecte se resimt pe termen mijlociu si scurt (amenajarea teritoriului, politica industriala, agricola, de asigurare cu energie a tarii). O politica economica generala urmareste realizarea coerentei intre politicile conjuncturale si cele structurale.

In functie de maniera de influentare a agentilor economici de catre    stat, exista politici de limitare (exemplu, de incadrare a creditului in anumite limite, de sporire a cotizatiilor sociale, etc.), politici de incitare a subiectilor economici, de formare a unui anumit comportament al lor, in schimbul unor avantaje, cum ar fi: cote de dobanzi preferentiale, acordarea de prime si subventii si politici de concertare, care vizeaza incheierea unor acorduri si conventii intre partenerii la viata economica si sociala.

In raport de orientarea doctrinara delimitam politici liberale, care favorizeaza reglementarile si acorda toata increderea mecanismelor libere pe piata, acestea fiind cunoscute si sub numele de politici ale ofertei, de sustinere a intreprinzatorilor, a liberei lor initiative, politici dirijiste, keynesiste, ce preconizeaza interventia activa a statului si pun accent pe rolul cererii globale, motiv pentru care se mai numesc si politici ale cererii, si politici de inspiratie social-democrata care au in vedere planificarea, urmarind reducerea inegalitatilor printr-o protectie sociala sustinuta si prin dezvoltarea serviciilor publice.

In functie de obiectivul lor fundamental se disting politici de relansare, care urmaresc stimularea cererii si pot contribui la stimularea unor componente ale cererii sub forma consumului gospodariilor, investitiilor intreprinderilor, cheltuielilor publice, si politici de stabilizare al caror obiectiv esential il constituie lupta impotriva inflatiei, urmarindu-se cererea interna si restabilirea unor echilibre (buget, balanta comerciala); exemplu: politicile de austeritate;

In functie de sfera lor de cuprindere distingem, politici economice globale, atunci cand acestea se aplica mai multor aspecte ale activitatii economice (investitii, consum etc.) si  politici economice specifice.

Politica economica reprezinta una dintre cele mai importante actiuni ale statului modern. Prin intermediul acesteia se urmareste influentarea comportamentului marilor agregate economice in scopul de a imbunatati performantele economice.