Rolul bancilor comerciale in sistemul bancar

Rolul bancilor comerciale in sistemul bancar

Aparitia bancilor moderne este strans legata de dezvoltarea comertului cu cetatile indepartate si acumularea capitalului monetar in special pe aceasta baza, expresie a dezvoltarii productiei manufacturiere si a expansiunii generale a economiei. Legate de nevoile comertului si desfasurand principalele operatiuni prin intermediul efectelor comerciale, in mod firesc bancile au primit atributul de comerciale .

In epoca contemporana, locul si rolul bancilor in economie este strans legat de calitatea lor de intermediar principal in relatia economii investitii, relatie hotaratoare in cresterea economica .

Conceptele moderne privind dezvoltarea ecomonica considera ca un rezultat necesar al evolutiei societatii obtinerea de economii ale agentilor economici sau persoanelor, reprezentand venituri neconsumate in perioada curenta si destinata utilizarii viitoare. In cadrul acelorasi concepte, investitiile reprezentand achizitia de instalatii si echipament, structuri, masini si inventar, destinate dezvoltarii productiei, reprezinta o alta realitate a economiei si expansiunii ei ce afecteaza pe agentii economici .

Agentii economici isi gasesc resursele necesare realizarii investitiilor pe doua cai : fie prin utilizarea propriilor economii, fie prin recurgerea la creditele ce le sunt acordate prin banci, in procesul de reciclare si valorificare a capitalurilor monetare in economie .

In acest fel se creaza conditiile unei ample redistribuiri a capitalurilor, tot mai mari odata cu evolutia istorica, vehiculate de o larga retea de intermediari care au fost exclusiv, la inceput, si preponderent apoi, in structura sistemului bancar in formare, bancile comerciale sau de depozit .

Creatia monetara, ca factor specific al funtionalitatii bancilor, a stat la randul sau la baza definirii locului si rolului bancilor in economie .

Bancile s-au afirmat esential ca institutii monetare, a caror caracteristica principala este posibilitatea de a pune in circulatia creante asupra lor insesi, care sporesc masa mijloacelor de plata, volumul circulatiei monetare .

Caracteristica semnificativa a acestor intermediari este transformarea activelor monetare in moneda .

Forma principala a creatiei monetare este emisiunea de bancnote. La inceput aceasta functie era deschisa tuturor bancilor pentru ca ulterior sa fie una specifica bancii de emisiune .

Totusi, bancile comerciale tipice isi aduc aportul lor la creatia monetara prin transformarea activelor nemonetare (conturi, obligatii) fara putere liberatorie in instrumente de plata. Inscrierea in conturile de la banca a creditelor acordate (fundamentale sau garantate pe activele pe care le monetizeaza) constituie momentul creatiei unei monede aditionale specifice, moneda scripturala .

Un timp, in Anglia, Franta, SUA si alte tari, o mare parte a bancilor de depozit efectuau si operatiuni de emisiune. Multiplicarea acestor centre de emisiune a condus la crearea conditiilor de Incalcare a normelor de emisiune si incarcarea canalelor circulatiei cu bancnote emise cu sau fara justificare economica. La momentul reglementarii acestei chestiuni, in 1913, in SUA, numarul bancilor imputernicite sa emita bancnote depasea 7500 .

Asa incat, la momente istorice diferite si in functie de conditiile proprii, toate tarile dezvoltate au fost nevoite sa delimiteze foarte clar functiile bancii de emisiune, acestea concentrandu-se de regula la o singura banca, banca centrala. In SUA, spre exemplu, desi exista 12 banci federale de emisiune, acestea actioneaza ca un tot unitar sub egida unei autoritati monetare unice .

O alta tendinta care s-a manifestat in sanul bancilor o intreaga epoca, este specializarea bancilor, care desi in descrestere, nu inceteaza sa caracterizeze lumea bancilor. Separarea si independenta bancilor specializate este in momentul delimitarii sferei de competenta si de activitate a bancilor de depozit .

Un moment important in evolutia bancilor l-a reprezentat criza economica din anii 1929 - 1933, care s-a manifestat in toate tarile dezvoltate, dar a avut efecte devastatoare in SUA prin crahul bancar de proportii (36 % din banci fiind declarate in stare de faliment). Acest eveniment a impus o reglementare severa in regimul bancilor, care sa actioneze in directia protejarii deponentilor. In mod necesar, statutul bancii de depozit a trebuit sa fie bine conturat, impunandu-se un regim limitativ de control asupra institutiilor de credit ce primesc depuneri si asupra modului de folosire a acestor resurse in procesul creditarii .

In acest cadru s-a delimitat, mai exact, acceptiunea de banca de depozit, spre deosebire de celelalte banci .

S-a ajuns astfel la o delimitare clara in banci de depozit si banci specializate, generalizata in toate structurile nationale ale sistemelor bancare in ciuda diferentelor de la tara la tara, diferente care sunt rezultatul fie al evolutiilor anterioare, fie al elementelor traditionale ce se perpetueaza, fie al suflului innoirilor la care sunt supuse .

O caracteristica a bancilor comerciale sau de depozit (acceptate de regula fara o asemenea calificare expresa) este aceea ca efectueaza toate tipurile de operatiuni bancare. Activitatea lor este diversa si se poate modifica liber in functie de cerinte, posibilitati si propria orientare .

Totusi, operatiunile de baza sunt reprezentate de constituirea de depozite si utilizarea lor in scopul acordarii de credite agentilor economici .

Ele sunt organizate ca societati comerciale si urmaresc obtinerea de profit .

Bancile specializate includ o sfera larga de institutii de credit, cu o gama larga de diferentieri si implicit cu statute diferite de la tara la tara.

Bancile specializate efectueaza, in ansamblul lor, totalitatea operatiunilor bancare. Fiecare dintre ele sunt supuse unor limitari privind functionalitatea lor, fie ca isi asuma in exclusivitate anumite operatiuni .

Limitarile se refera la raza de implantare (teritoriale sau de ramura) sau de statulul lor social particular (actionand ca banci cu caracter cooperativ sau mutual) .

Principalii intermediari in SUA

Sursa : F. Mishkin : The Economics of Money, Banking and Financial Markets

Harper Collinns - 1992

Sistemul bancar in Franta

(structura si dimensiuni 1989)

Sursa : XXX L'organisation de systeme bancaire francais,

Problemes economique, nr. 2206/1991

Intre bancile specializate un loc deosebit il ocupa institutiile de credit specializate carora le-a fost evidentiata o misiune de interes public ; creditarea pe termen mijlociu si lung a unor ramuri (frecvent agricultura), sprijinirea actiunilor de credit ipotecar imobiliar ; creditarea colectivitatilor locale, etc.

Societatile financiare, in fapt societati de credit, sunt prezente importante in activitatea economica in toate tarile dezvoltate : sunt institutii de credit care pe de-o parte nu sunt autorizate sa primeasca depozite, iar pe de alta parte nu pot efectua decat operatiunile pentru care au fost abilitate prin lege sau conventia .

Principalele lor orientari sunt : leasing-ul, factoring-ul, acordarea si garantarea de credite pe termen mijlociu si lung pentru intreprinderi, creditarea marfurilor cu plata in rate, creditarea locuintelor cu garantii ipotecare, gestiunea mijloacelor de plata, in special prin carti de credit .

In considerarea structurii sistemului bancar trebuie avut in vedere ca in componentele nationale se afirma si trasaturi generale, dar si particularitati ale alcatuirii verigilor componente .

Astfel SUA, in mod firesc se considera in componenta sistemului de institutii aflate in postura de furnizori importanti de resurse, cum ar fi companiile de asigurari, institutiile ce constituie si administreaza fondurile de pensii, fondurile comune de creante etc.

Dimpotriva, in alte tari, Franta, de exemplu, institutii de credit importante : Casa de Depuneri si Consemnatiuni, Posta, detinatoare a conturilor de depuneri postale, sunt atasate Tezaurului si nu sunt cuprinse in sistemul bancar. Cum insa Tezaurul este el insusi considerat partener in sistemul de credit al economiei, putem aprecia ca nu este de fapt decat o interpretare formala ce tine de subordonarea ierarhica a participantilor .

Unele din bancile specializate actioneaza ca intermediari in anumite ramuri sau domenii de activitate desfasurand activitati de mobilizare a resuselor, cat si de distribuire a creditelor in sfera lor specifica, in cadrul unui echilibru relativ intre operatiunile pasive si active proprii .

O mare parte din bancile specializate sunt insa unitati profilate unilateral, fie primordial pentru mobilizarea de resurse, fie preponderent pentru acordarea creditelor din resurse ce-I sunt puse la dispozitie .

In acest cadru, alte institutii, de regula bancile comerciale in special, joaca rolul de intermediar. Astfel bancile comerciale iti exercita rolul lor de intermediar nu numai intre agentii din afara sistemului bancar, ci au un rol major in reciclarea si valorificarea capitalului, in mobilizarea de resurse si distribuirea de credite in insusi sistemul bancar, deci intermediaza intre verigile sistemului bancar .

In acest proces se afirma si se detaseaza ca principale functii ale bancilor comerciale cele doua laturi ale intermedierii :

mobilizarea resurselor ;

distribuirea creditelor .

Legatura directa cu mii si milioane de agenti economici, titulari de cont, in legatura cu constituirea si utilizarea depozitelor, confera bancilor, in general, bancilor comerciale in special, o alta principala functie in economia moderna, aceea de centru de efectuare a platilor intre titularii de cont si prin aceasta bancile determina si cadreaza fluxurile circulatiei monetare scripturale.

In indeplinirea functiilor lor bancile comerciale indeplinesc anumite operatiuni specifice considerate si reunite, dupa sensul lor in active si pasive .