Rolul investitiile straine directe si corporatiilor transnationale asupra economiei mondiale

ROLUL INVESTITIILE STRAINE DIRECTE SI CORPORATIILOR TRANSNATIONALE ASUPRA ECONOMIEI MONDIALE

Obiective operationale

Dupa parcurgerea acestui capitol, studentii vor putea sa:

- defineasca si sa caracterizeze investitiile straine directe;

- identifice factorii care au determinat aparitia si evolutia STN;

- analizeze expansiunea STN si echilibrul economic mondial;

- identifice cele mai importante STN la scara mondiala.

Cuvinte cheie: investitii straine directe (ISD), societati (corporatii transnationale), internationalizare, transnationalitate, delocalizare, preturi de transfer, decontare intra-firma.

Introducere

Transnationalitatea inseamna o noua distribuire a activitatilor productive la scara internationala. Corporatiile transnationale (multinationale) sunt institutii extrem de puternice si poseda resurse care le depasesc cu mult pe cele ale majoritatii statelor membre O.N.U. Ele detin o rezerva imensa de talent managerial, active financiare si resurse tehnice si isi conduc operatiile gigantice cu ajutorul unei strategii globale concertate.

Cum acest tip de investitie creeaza relatii economice de natura integrativa si antreneaza societatea transnationala in operatiile economice interne ale unei tari, el a ajuns sa fie extrem de controversat.

Acest capitol isi propune sa analizeze impactul STN asupra economiei mondiale, dat fiind faptul ca transnationalitatea se afla la baza globalizarii activitatii economice.

1. Investitiile straine directe ca forma de extindere a capitalului mondial

Economia mondiala actuala este dominata de ceea ce multi autori denumesc fenomenul corporatist. Baza dezvoltarii si expansiunii societatilor transnationale o constituie investitiile externe de capital. Investitia reprezinta folosirea unui bun in scop de capital.

1.1. Investitiile straine directe - definitie si caracteristici

Investitiile exista din cele mai vechi timpuri si actualmente reprezinta o parte componenta a activitatii economice a tuturor agentilor economici (autohtoni si straini), care aloca o parte din veniturile obtinute in extinderea activitatilor.

Investitiile externe implica:

timpul (o investitie se deruleaza si devine profitabila dupa un anumit interval de timp);

riscul (orice investitie implica un risc, legat de profitabilitatea acesteia si de alte elemente ce deriva din faptul ca investitia externa se realizeaza in afara tarii de origine);

profitul, care reprezinta scopul final al oricarei investitii si

extraneitatea, destinatia investitiei fiind alta decat tara de origine.

De asemenea, investitiile pot fi:

directe (presupun controlul investitiei);

de portofoliu (permit participarea la procesul de luare a deciziilor, dar nu permit exercitarea controlului).

Investitiile de portofoliu sunt considerate, in general, plasamente pur financiare, iar limita de demarcatie intre investitiile straine directe si cele de portofoliu este apreciata in jur de 10% aport de capital, diferind, insa, de la o tara la alta, in functie de reglementarile in vigoare.

Investitiile pot imbraca diverse forme:

achizitionarea de actiuni si obligatiuni de pe pietele de capital;

aranjamente de tip franchising;

licente;

know-how;

contracte de management;

fuziuni si achizitii de firme;

societati mixte sau construirea de filiale, asa numitele constructii pe loc gol sau "green field investments", acesta din urma fiind considerat, de altfel, cel mai inalt grad de maturitate al uni investitii.

De asemenea, investitiile straine directe, ca flux, pot fi analizate pe directia intrarilor de investitii (inflows) si iesirilor de investitii directe (outflows).

Investitiile straine se orienteaza mai ales catre tarile dezvoltate, unde eficienta in luarea deciziilor, mediul economic stabil si performant, apropierea de pietele de capital si financiare, infrastructura performanta, forta de munca de toate categoriile, piata de desfacere cu putere de cumparare ridicata, stabilitatea si claritatea mediului legislativ contribuie la asigurarea succesului investitiilor.

Catre tarile in dezvoltare investitiile straine directe se orienteaza mai ales in functie de sfera de influenta (SUA catre Asia si America Latina, Europa catre Africa etc.). Ca forme de manifestare a investitiilor straine directe se pot aminti achizitii de valori mobiliare straine, construirea pe loc gol a unei firme, societati mixte etc.

In aprecierea specialistilor, investitiile straine directe in tarile in dezvoltare au trecut de la cautarea de piete si cautarea de resurse, la cautarea de eficienta. Cu toate acestea, pentru multe tari in dezvoltare, costurile reduse, accesul la resurse naturale si accesul la piete regionale raman elemente de atractivitate sporita pentru marile corporatii.

Investitiile straine directe sunt, de asemenea, si expresia unui anumit nivel de dezvoltare atins atat de tarile sursa, cat si de tarile receptoare de investitii.

Rolul si impactul investitiilor sunt studiate de mai multi savanti si sub diferite aspecte, insa cele mai frecvente forme sunt investitiile active financiare si active brute si nete, de modernizare, autohtone si straine. Pentru cresterea economica un deosebit rol il au investitiile reale(directe).

N. Dobrota mentioneaza, ca investitiile reale reprezinta procesul economic al economiilor persoanelor fizice si juridice in vederea crearii si achizitionarii de noi echipamente de productie, perfectionarii celor existente, cresterii stocului de capital, construirii de locuinte proprietate personala, cumpararii unor suprafete de teren etc., menite sa asigure desfasurarea mai buna si dezvoltarea activitatii economice, financiare, bancare, culturale etc.

V. Feler caracterizeaza investitiile mai concis: 'Ele reprezinta achizitiile de active reale sau bunuri de capital, in special masini, utilaje, care sunt produse pentru a servi la producerea altor bunuri'[1]. Din aceasta definitie reiese ca investitiile reprezinta totalitatea resurselor financiare si materiale alocate pentru reproductia capitalului fix. Astfel de resurse se formeaza in baza economiilor subiectilor economici, rezultate ca diferenta dintre veniturile obtinute si cheltuielile de consum.

Deci, sursa investitiilor o reprezinta economiile, care se acumuleaza pentru largirea activitatilor economice, in scopul obtinerii profitului. Legatura dintre cresterea veniturilor si a cheltuielilor pentru consum este determinata de inclinatia marginala spre consum, iar legatura dintre evolutia economiilor si a veniturilor este exprimata prin inclinatia marginala spre economii.

Cresterea consumului este mai lenta decat cea a veniturilor. Astfel se formeaza economii care pot fi transformate in capital fix. Economiile de venituri, care se materializeaza in capital fix, sunt investitii reale totodata fiind un factor de importanta in dezvoltarea corporatiilor transnationale (CTN).

Rezulta ca investitiile reprezinta economiile persoanelor fizice si juridice, care se folosesc pentru crearea sau modernizarea capitalului fix, in scopul obtinerii profitului suplimentar.

Tinand cont ca investitiile si la nivel mondial pot fi efectuate ca imobilizari financiare, conceptul de investitii poate fi definit si altfel.

Investitiile reprezinta totalitatea resurselor materiale si financiare, alocate pentru cresterea patrimoniului subiectilor economici. Investitiile materializate in capital fix se numesc investitii directe; cele materializate in imobilizari financiare poarta denumirea de investitii de portofoliu.

Investitiile straine reprezinta fluxuri financiare si de resurse, care traverseaza granitele juridice si economice ale statelor. Criteriul care deosebeste investitiile straine de cele interne este faptul ca investitorul si receptorul au rezidente in diferite tari. Ele apar sub anumite fluxuri de resurse financiare, stiintifice, tehnologice, informationale, utilaje, cladiri, experienta manageriala etc., care sunt plasate de catre investitori in diferite tari, receptoare de investitii. Scopul investitiilor straine este obtinerea profitului.

Dupa cum am precizat deja, investitiile straine pot fi efectuate sub forma de investitii directe si de investitii de portofoliu;

Investitiile straine directe (ISD) au aparut in practica economiei mondiale inainte de a fi analizate sub aspectul teoretic. In perioada actuala ele au inregistrat o crestere considerabila, avand un impact pozitiv asupra cresterii economiei mondiale.

Pe parcursul stabilirii relatiilor economice internationale, domeniu de ISD este stipulat in conventiile respective bilaterale, incheiate intre diferite state in scopul protejarii si stimularii lor. In practica incheierii acestor conventii, se manifesta tendinta tarii de origine de a proteja investitorii sai si insista sa largeasca notiunea de ISD, prin includerea in ea a mai multor tipuri de active, in timp ce tara receptoare de ISD, dimpotriva, insista sa limiteze tipurile de active incluse in aceasta notiune.

In opinia expertilor diferitor structuri internationale, care sunt preocupati de ISD, limitarea notiunii ISD trebuie sa corespunda obiectivelor de dezvoltare economica a tarilor receptoare de investitii si sa contribuie la dezvoltarea lor economica.

In Cadrul legislativ al Fondului Monetar International, ISD sunt definite in felul urmator: 'Investitiile straine sunt investitiile efectuate pe termen lung de rezidentul unei tari intr-o intreprindere - rezident al altei tari. Investitiile pe termen lung presupun existenta relatiilor de lunga durata intre investitor si intreprindere si influenta considerabila a investitorului asupra conducerii acestei intreprinderi. Deci, investitia directa trebuie sa fie efectuata pe durata lunga, totodata realizandu-se controlul din partea investitorului asupra activitatii obiectului creat. Motivatia investitorului a fost si ramane intotdeauna obtinerea unui profit[2]. Intr-un raport al UNCTAD , care organizeaza sistematic studii cu privire la extinderea investitiilor straine in diferite regiuni si la impactul lor asupra dezvoltarii economiilor receptoare de investitii, se mentioneaza: 'ISD reprezinta o relatie pe termen lung, care reflecta interesul de durata al investitorului si posibilitatea sa reala de a controla entitatea situata in tara straina, unde face investitia'' .

Investitiile straine sunt efectuate de CTN, care reprezinta proprietatea acestor firme in tarile receptoare de investitii. Deci ISD constituie relatiile de proprietate a firmelor straine asupra unor active in alte tari; insa orice proprietar are dreptul de control al patrimoniului sau. ISD sunt efectuate in scopul crearii activelor productive, capabile sa creeze valori adaugate. Investitorul are dreptul de a controla utilizarea acestor active. Dreptul investitorului de a controla activele create de el in alta tara reprezinta particularitatea principala a ISD. Acest subiect se afla in centrul tuturor definitiilor ISD, acesta este aspectul tehnic si juridic al ISD.

Mai mult, ISD nu reprezinta un simplu transfer al capitalului. Odata cu transferul capitalului in tara respectiva, se transfera tehnologii avansate, practici manageriale de organizare a marketingului si managementului international, experienta de promovare a produsului pe piata mondiala, care nu numai permit, ci si determina necesitatea exercitarii dreptului de control asupra investitiilor. Efectuarea controlului presupune si participarea investitorului la luarea deciziilor in gestionarea intreprinderilor, create de ISD.

Definitia ISD, formulata in raportul UNCTAD a fost largita de mai multi autori, inclusiv si de A. Mazilu, care recomanda urmatoarea definitie: 'ISD sunt fluxuri internationale complexe, care includ resurse financiare tehnologice, de expertiza manageriala si organizationala, pe care se grefeaza interesul de durata si controlul antreprenorial al firmei sau persoanei fizice investitoare cu scopul desfasurarii unor activitati productive intr-o alta economie decat cea . rezidenta'[5].

Dupa cum se observa, aceasta definitie este una cu adevarat reusita, pentru ca ea precizeaza continutul investitiilor straine ca fluxuri internationale de resurse financiare, tehnologice, de expertiza manageriala si organizationala. In acelasi timp, aceasta definitie accentueaza rolul investitorului in efectuarea controlului in utilizarea fluxurilor numite in scopul desfasurarii unor activitati productive.

Efectuarea controlului direct al activitatii intreprinderii, ca ISD din partea investitorului, si participarea la gestionarea intreprinderii constituie diferenta principala dintre ISD si investitiile de portofoliu. Ultimele prezinta fluxurile de capital, care se materializeaza in plasamente financiare, cu scopul dobandirii unor titluri de valori.

Investitiile de portofoliu dau investitorului dreptul numai de a primi dividendele respective, fara dreptul de control asupra activitatii intreprinderii - receptor. ISD imbina plasamentul financiar cu investitia reala, cu plasamentul resurselor materiale, manageriale, stiintifice etc. Astfel, investitorul isi asuma dreptul de control asupra activitatii intreprinderii receptoare de investitii.

Promotorii principali ai ISD in economia mondiala sunt CTN (corporatiile transnationale). Controlul si participarea directa la utilizarea investitiilor CTN servesc unei utilizari eficiente a lor. De aceea, teoria ISD poate fi considerata conventional si ca teorie a CTN, cu toate ca teoria CTN este, bineinteles, mai larga decat teoria ISD, insa ele din ce in ce devin mai tangentiale. Deci, ISD sunt definite conform legilor cu privire la investitiile straine, elaborate si adoptate in mai multe tari de organele legislative, in primul rand, in tarile aflate in tranzitie spre economia de piata.

Trebuie precizat ca activitatea investitionala a CTN in UE in perioada de formare a pietelor comune s-a desfasurat sub influenta a doua grupe de factori - globalizarii si regionalizarii economiilor. Pe de o parte, CTN fiind purtatoare a tendintelor de globalizare in economia mondiala, au elaborat conditii strategice si tactici comune indreptate spre penetrarea diferitor piete, inclusiv si a celor care se aflau in componenta UE. Pe de alta parte, CTN, care activau deja in componenta UE, unde procesele de integrare au avut dezvoltare mai larga, determinau directiile sale de dezvoltare strategica, tinand cont de specificul regional[6].

In aceasta ordine de idei, la nivel regional prezinta interes conlucrarea CTN cu UE. UE prezinta o structura unica pentru dezvoltarea CTN, unde pe masura dezvoltarii si intensificarii colaborarilor internationale, primirea deciziilor despre ISD depind tot mai mult de procesele integrationiste, decat de conditiile economice nationale.

In acest sens, specificul conjuncturii economice influenteaza esential organizarea procesului investitional al CTN. Reiesind din cerintele eficientei in selectarea locului de amplasare a proiectelor investitionale, CTN trebuie sa ia in consideratie schimbarile situatiei economice in cadrul UE in perioada de creare a Pietii Comune. In anii 1996-2007 in UE s-a inregistrat o dinamica a PIB, care in medie a constituit 3,3%, iar investitiile capitale au crescut in mediu in aceasta perioada cu 5,8 % anual. In acelasi timp s-a inregistrat o reducere a somajului, s-a inregistrat scaderea inflatiei, reducerea deficitului bugetar, cresterea ratei de acumulari etc., fapt care caracterizeaza procesul investitional. S-au inregistrat, de asemenea, cresteri ale capacitatilor de productie si prin urmare, au sporit si investitiile in procesele de productie. Cresterea beneficiului intreprinderilor a fost consecinta cresterii eficientei investitiilor utilizate in rationalizarea si modernizarea proceselor de productie. In procesul de integrare a economiilor nationale, rolul statului a crescut atat in politica interna a statului, cat si pe arena mondiala.

Una din aceste probleme continua sa fie modalitatile de atragere a capitalului transnational. In procesul de elaborare a normelor de drept in atragerea ISD si stimularea activitatilor investitionale a CTN in structura UE in calitate de principala sarcina, s-a dovedit a fi anume crearea cadrului normativ juridic care ar asigura atragerea capitalului transnational, indiferent de situatia economica creata in tara. Realizarea acestei sarcini in deplin volum ar fi fost imposibila, luand in consideratie, ca CTN, ca si alti subiecti ai REI (relatiilor economice internationale), sunt supusi influentei conjuncturii economice si puterea lor de influenta asupra ISD este mai redusa decat influenta economiilor nationale asupra acestor forme de export a capitalului. Aceasta este motivul din care ISD, ca regula, sunt destinate pentru programe investitionale de lunga durata, care se implementeaza pe parcursul a 5 - 10 ani.

Totodata ISD prezinta elementul-cheie in planificarea strategica a activitatii CTN. De aceea, in proiectele investitionale a ISD se iau in consideratie schimbarile posibile a situatiei economice in diferite tari. Credibilitatea pronosticurilor efectuate este destul de inalta, fiindca in ultimul deceniu economiile majoritatilor tari ale lumii, inclusiv si membrilor UE, au suferit din dezvoltarea ciclica a economiei mondiale.

CTN au o mare posibilitate de incadrare operativa in sistemul de productie internationala, de a repartiza resursele in timpul cel mai scurt si a le amplasa in activitatile cele mai efective. Dimensiunile activitatii investitionale ale CTN vor fi motivate prin veniturile provocate de activitatile capitalului strain, iar strategiile si tacticile CTN, in contextul UE, se reduc la deservirea pietii integre europene.

Aceasta a determinat, in general, reforma cadrului legislativ de activitate al tarilor-membre ale UE. In perioada formarii pietei comune a tarilor-membre ale UE au fost depuse eforturi esentiale in interesul crearii conditiilor favorabile pentru activizarea investitionala a CTN. Guvernele tarilor-membre, revazand atitudinea lor catre CTN au recunoscut importanta depunerilor capitalului transnational in economiile nationale si planificarii strategice a proceselor integrationiste, care prevedeau posibilitati de dezvoltare a CTN in cadrul UE.

Dezvoltarea proceselor integrationiste s-a manifestat atunci cand comisia UE a elaborat un program in formarea Pietei Unice. Descrierea detaliata in 232 de acte normative, a caror realizare este extrem de importanta pentru formarea Pietii Comune, a fost intocmita in Cartea Alba din 14.07.198 In Cartea Alba se prevedea lichidarea deplina a barierelor - frontiere, fapt care a impulsionat fluxul ISD.

1.2. Dinamica investitiile straine directe in ca forma de extindere a capitalului mondial

O caracteristica importanta a activitatii investitionale a CTN prezinta marimea sumei acumulate ISD sau volumului ISD. Suma acumulata ISD reflecta structura productiei internationale. Fluxurile CTN inregistreaza schimbarea anuala a acestei structuri. In 1986-1990 marimea globala a sumei acumulate ISD a fost de 558 mld. dolari, pentru ca in 2006-2007 sa creasca, in medie, cu mai mult de 25 ori, depasind, dupa estimarile EUROSTAT 13950 mld. dolari, o crestere considerabila avand loc in UE. O crestere importanta a cotei s-a produs si in Europa de Est.

Cota-parte aferenta tarilor in curs de dezvoltare din sumele mondiale ISD s-a micsorat de la 28% in 1986 pana la 21% in 2006. Printre tarile dezvoltate primitoare de investitii, mai mult de 50% din volumul ISD se orientau spre Europa de Vest, cca. 40% - spre America de Nord, mai putin de 10% - spre alte tari dezvoltate. Printre tarile in curs de dezvoltare, mai mult de 50% din volumul ISD erau destinate Asiei, mai putin de 40% - Americii Latine, cca. 10% - Africii.

Totodata, s-a produs o crestere importanta a cotei-parti a Europei de Vest de la 45% in 1986 pana la 51% in 1990 si apoi o a avut loc o mica descrestere pana la 50%, in prezent. Mai mult de 80% din volumul ISD, venite din Europa de Vest, erau controlate de catre tarile-membre ale UE.

In tarile in curs de dezvoltare, suma acumulata mondiala a ISD s-a marit de la 4% in 1986 pana la 15% in prezent. In cazul tarile dezvoltate, Europa de Vest a asigurat mai mult de 50% din volumul mondial al ISD, America de Nord - mai putin de 40%, alte tari dezvoltate cca. 10%. In cazul tarile in curs de dezvoltare, Asia asigura cca. 70% din volumul ISD, America Latina - mai mult de 20%, Africa - mai putin de 10%.

Marile CTN controlau cea mai mare cota-parte a sumelor acumulate ISD, provenite din tarile de origine. In majoritatea tarilor dezvoltate, 25 din cele mai mari companii autohtone asigurau mai mult de jumatate din volumul ISD, iar 50 din cele mai mari - au asigurat cca. 70% din volumul mondial ISD. Celor mai mari 100 CTN din lume le reveneau in 2004 mai mult de 30% din volumul mondial ISD[7].

Un aspect de mare importanta este repartizarea geografica a sumei totale a ISD, care demonstreaza gradul inalt de control a ISD din partea tarilor de origine, asupra regiunilor receptoare. Astfel, Europa de Vest reprezinta sursa de baza a ISD pentru Europa de Est si Africa. SUA este principalul investitor al Americii Latine. Japonia ramane investitorul dominant in Asia. Aceasta se explica mai mult prin dezvoltarea procesului de regionalizare a retelelor investitionale.

Fluxurile ISD joaca un rol important in finantarea activitatilor, orientate spre realizarea restructurarii economiilor nationale. Corelarea fluxurilor ISD si a investitiilor brute interne determina nivelul de implicare a unor tari in procesul de globalizare. In anii 1986-2004 aceasta marime a crescut in mediu de doua ori la nivel mondial, atingand cifra de 6,9%.

Corelatia fluxului ISD si a depunerilor de capital intern brut in tarile in curs de dezvoltare (receptoare), in 1986 - 1990 nu depasea nivelul mediu mondial, dar aflandu-se in crestere, in 1991-2006 a depasit nivelul mediu mondial.

Corelatia dintre suma acumulata ISD si a depunerilor de capital intern brut in tarile dezvoltate (receptoare) pe parcursul intregii perioade nu a atins nivelul mediu mondial, dar a avut o tendinta de crestere treptata. In Europa de Vest corelatia data a fost tot timpul mai mare decat nivelul mediu mondial si a crescut esential. Suma acumulata ISD si a depunerilor de capital intern brut in tarile in curs de dezvoltare (receptoare) a depasit pentru intreaga perioada nivelul mondial mediu si s-a aflat in crestere.

Corelatia dintre suma acumulata ISD si a depunerilor de capital intern brut in tarile dezvoltate de origine, pe parcursul intregii perioade a fost mai mare decat nivelul mondial mediu, fiind mereu in crestere.

In 1986 -2006 a avut loc sporirea contopirii transfrontaliere. Procurand active strategice, CTN consolidau pozitiile sale concurentiale pe piata. Pe de alta parte, procurand companii functionale din strainatate, care dispuneau de posibilitati inovationale si de o retea dezvoltata de deservire si promovare, CTN se alegeau cu prioritati esentiale fata de concurentii lor, deschizandu-si propriile filiale in strainatate. Acest moment a avut un rol important in conditiile integrarii economice regionale, aici a fost inclusa si Europa de Vest, unde reactia sporita de luare a deciziilor si existenta unui sistem de cercetare-dezvoltare-inovare si de realizare a productiei, determinau, in mare parte, profitul operational al CTN.

Contopirile si fuziunile ISD transfrontaliere se inregistreaza ca procurari in tarile de origine si ca vanzari in tarile receptoare. O parte din aceste tranzactii in fluxurile mondiale IDS in perioada examinata au reprezentat cca. 50%. Contopirile si fuziunile transfrontaliere au jucat un rol important in proiectele investitionale, legate mai mult de tarile dezvoltate decat de cele in curs de dezvoltare.

Circa 90% din contopirile si fuziunile ISD transfrontaliere au avut loc in CTN in diferite tari dezvoltate, insa, cota-parte a tarilor in curs de dezvoltare s-a marit considerabil. Printre tarile dezvoltate receptoare, cca. 50% din operatiuni se realizau in Europa de Vest, mai mult de 40% - in America de Nord, mai putin de 10% - in celelalte tari dezvoltate. Printre tarile in curs de dezvoltare (receptoare), cca. 60% de tranzactii au avut loc in America Latina, mai mult de 40% - in Asia, mai putin de 1% - in Africa.

Mai mult de 90% din contopirile si fuziunile transfrontaliere mondiale au fost organizate de CTN in tarile dezvoltate, insa, cota-parte a tarilor in curs de dezvoltare a crescut putin.

In noile conditii, s-au liberalizat serviciilor, astfel:

producatorul de servicii se deplaseaza in tara consumatorului;

consumatorul de servicii se deplaseaza in tara producatorului;

In relatiile bancare a intrat in vigoare Directiva II bancara. Aceasta a permis CTN de a efectua toate operatiile bancare in orice tara-membra a UE. In asigurari a intrat in vigoare Directiva II despre asigurarile vietii si averii. Aceasta a permis CTN de a efectua toate operatiile de asigurari in orice tara - membra a UE.

In interesul crearii conditiilor favorabile pentru activitatea investitionala a CTN, tarile-membre ale UE au depus eforturi esentiale in reglarea politicii de impozitare a companiilor si veniturilor investitionale, echivalarea legilor nationale ce se refera la proprietatea de productie si intelectuala, este introdus sistemul unic de marcare, de patentare si a drepturilor de autor etc.

Analiza legilor, ce reglementeaza activitatea investitionala a CTN in UE demonstreaza, ca trebuie diferentiate regulile care se refera la etapa de creare a ISD, de regulile care monitorizeaza etapele urmatoare de activitate a ISD. Cu toate ca regimul de activitate difera la CTN a tarilor-membre ale UE si CTN ale tarilor in tranzitie, in cele mai dese cazuri se deosebesc etapele de creare a ISD. De aceea, ISD ele se adapteaza catre legile nationale ale tarii respective.

Aceasta conditie are ca scop nu discriminarea CTN tarilor in tranzitie, ci garantia ca ele sa poata sa ceara de la UE drepturi la crearea filialelor straine, prin miscarea capitalului etc.

Anumite reguli, ce se refera la ISD tarilor in tranzitie, sunt stimulate in cadrul legislativ suplimentar al UE. Acest cadru legislativ suplimentar este oglindit in Legea despre companii si documentatii ce reglementeaza miscarea capitalului si impozitarea lui.

O mare parte din operatiile de peste hotare, CTN le efectueaza in baza chemarii capitalului, ce devine mijloc de acces la piata nu numai in productia finita, ci si in resursele tangibile si intangibile de care este nevoie pentru organizarea productiei internationale si ridicarea capacitatii concurentiale. Migrarea capitalului transnational mareste viteza procesului internationalizarii si intareste pozitiile CTN in sistemul REI.

Din punct de vedere tactic, o mare influenta in extinderea ISD o are structura lor, componentele lor de baza. In calitate de componente de baza a ISD devin capitalul actionar (partea pachetului de actiuni a companiei straine, ce apartine investitorului), veniturile reinvestite si imprumuturile in interiorul firmei. Atragerea ISD este orientata spre crearea filialelor proprii peste hotare si dobandirea actiunilor companiile straine ce functioneaza deja. Pe langa ISD, controlul asupra activitatii companiei straine poate fi realizat prin intermediul oferirii de patente, licente, marci, oferirea serviciilor tehnice si invadarea specialistilor la posturile-cheie[8].

In 1986-2006, fluxurile ISD au crescut mai mult in tarile dezvoltate comparativ cu tarile in tranzitie, iar modalitatea atragerii capitalului a fost din nou fuziunea si absorbtia de peste hotare.

Analizand perioada actuala de crestere a fluxurilor ISD, conform Raportului mondial al investitiilor din 2006, elaborat de UNCTAD si intitulat "Investitiile straine directe din economiile in curs de dezvoltare si in tranzitie: Rolul lor in dezvoltare', aceste investitii au atins in 2005 un nivel record. In aceste conditii, 5 dintre cele mai mari tari de origine, controlau mai mult de 70% din fluxul mondial a ISD; 5 din cele mai mari tari receptoare primeau in jurul a 70% din refluxul mondial ISD din tarile in curs de dezvoltare.

Analizand structura pe ramuri a fluxurilor ISD, trebuie mentionat ca in perioada de cercetare creste rolul sectorului tertiar, se micsoreaza importanta celui primar si celui secundar. In general, in sectorul tertiar se orientau mai mult de 50% din fluxurile mondiale a IDS, in cel secundar circa 40%, in cel primar - numai 10%.

In centrul atentiei Legii despre CTN se afla conceptul de recunoastere reciproca. Recunoasterea reciproca inseamna, in acest caz, ca tarile UE trebuie sa usureze deschiderea noilor filiale ale CTN in alte tari-membre, numai daca aceste CTN realizeaza in tara lor standardele comune, stipulate de toate tarile - membre ale UE.

In concluzie, in ceea ce priveste repartitia geografica a fluxurilor de investitii straine directe, cea mai mare parte a acestora se orienteaza catre tarile dezvoltate (366,6 mld. dolari, dintr-un total de 559,6 mld. dolari), urmate de tarile in dezvoltare, cu un volum atras de 172,0 mld. dolari si tarile din centru si estul Europei, cu un volum atras de 21 mld. dolari.

Africa este continentul care atrage cel mai mic volum de investitii straine. Cresterea inregistrata fata de anul trecut se datoreaza in special investitiilor in domenii ca resursele naturale (tarile bogate in resurse fiind printre cele mai importante receptoare de investitii), telecomunicatii, electricitate sau comert cu amanuntul, dar si programelor de privatizare, care au determinat cresterea achizitiilor si fuziunilor cu firme autohtone. Cel mai mare receptor de investitii straine din Africa este Marocul, iar perspectivele in ceea ce priveste continentul african sunt de stagnare a fluxurilor de investitii, confirmand inca o data faptul ca Africa nu se inscrie inca in orientarile strategice ale firmelor. Cauzele sunt determinate in primul rand de saracia din aceasta regiune a globului, de instabilitatea politica din zona, de lipsa unui cadru legal permisiv privind investitiile straine, de cresterea riscurilor economice si lipsa infrastructurii, care are drept consecinta costuri foarte ridicate. Din aceste motive, forma de investitii preferata este cea a achizitiilor sau fuziunilor, considerate mai putin riscante decat investitiile pe loc gol.

In ceea ce priveste tarile africane, ca si sursa de investitii straine, cea mai importanta este Africa de Sud (singura tara cu 4 corporatii in top 25 din tarile in dezvoltare). De altfel, iesirile de investitii straine avand ca sursa Africa detin doar 1 mld. dolari dintr-un total de 612 mld. dolari! Regiunea Asia Pacific este cea mai dinamica zona a globului.

Cu un volum atras de 107 mld. dolari, Asia Pacific capteaza peste jumatate din fluxul investitional. Motivele care au determinat o astfel de evolutie tin de economiile interne puternice, de imbunatatirea mediului investitional, progresele din domeniul integrarii, care faciliteaza expansiunea intraregionala a firmelor. Asia de sud este,de fapt, subregiunea care determina o astfel de evolutie. China este cel mai mare receptor mondial de investitii straine directe (cu exceptia Luxemburgului, care are, insa, un statut special) iar ca domeniu, serviciile devin din ce in ce mai atractive pentru investitori. Industria prelucratoare continua sa atraga investitorii in China, dar pentru celelalte economii in plin avant din Asia de sud est, serviciile sunt domeniul de viitor.

In ceea ce priveste proiectiile in Asia Pacific pentru urmatorii ani, se mentin aceleasi tendinte: China, urmata de India si Thailanda vor continua sa fie "varful de lance" al regiunii, pe cand Asia de Vest va continua sa fie in afara interesului marilor investitori.

Pentru al patrulea an consecutiv, regiunea Americii Latine si a Caraibelor inregistreaza o scadere a volumului investitiilor directe Atrase.

In ceea ce priveste Europa, in Rusia investitiile straine au scazut de trei ori, de la 3,5 mld. dolari in anul 2002, la 1 mld. dolari. In schimb, iesirile de investitii directe din aceasta regiune au crescut de la 5 mld. dolari la 7 mld. dolari.

Schimbarea majora intervenita in aceasta regiune si care determina intr-o foarte mare masura proiectiile extrem de favorabile pentru tarile foste comuniste este determinata de intrarea mai multor tari din Europa Centrala si de Est in Uniunea Europeana. Accesul la o piata uriasa, cum este cea a UE, niveluri inca reduse ale costului fortei de munca, coroborate cu o calificare superioara a acesteia, un climat favorabil investitiilor fac din tarile recent admise in UE un spatiu destul de atractiv pentru investitori.

Investitiile straine directe in Romania

In ceea ce priveste situatia din Romania, investitiile straine directe (ISD) au crescut cu 58% in 2006 fata de 2005, pana la 34,512 miliarde euro, alimentate mai ales de participatiile la capitalul social al companiilor, care au sporit cu 78% pana la 27,016 miliarde euro, potrivit Bancii Nationale a Romaniei.

De asemenea, creditul net primit de la investitorii straini a urcat cu 22% in 2006, pana la 7,496 miliarde euro. Ca flux net, investitiile straine directe au crescut cu 74% in 2006 fata de 2005, pana la 9,059 miliarde euro iar, contributia cea mai importanta la acest avans au avut-o participatiile la capital, in crestere cu 46%, pana la 4,159 miliarde euro. Profitul net reinvestit la nivelul economiei romanesti in cursul anului trecut a ajuns la 2,673 miliarde euro, in crestere cu 30% fata de 2005, iar creditul net primit de la investitorii straini a urcat cu 24% in cadrul fluxului net de investitii straine directe, pana la 2,227 miliarde euro.

In privinta domeniilor economice, 'investitorii straini s-au orientat cu precadere spre industria prelucratoare', care a atras 34,2% din totalul investitiilor straine directe. In cadrul acestei industrii, cele mai atractive segmente au fost, in 2006, metalurgia (8,3%), industria alimentara, a bauturilor si tutunului (5,5%), cea a prelucrarii titeiului, produselor chimice, cauciucului si maselor plastice (4,5%) si industria mijloacelor de transport (4,1%).

In total, industria a atras ISD in valoare de 15,15 miliarde euro, dintre care 11,78 miliarde au fost investite in industria prelucratoare.

Intermedierile financiare si asigurarile, care cuprind activitatea bancara si de asigurari, au reprezentat in 2006 aproximativ 22% din totalul investitiilor straine directe. Comertul cu amanuntul si cu ridicata a contribuit cu 12,2% la suma totala a ISD, telecomunicatiile cu 8,2%, constructiile si tranzactiile imobiliare cu 6,4%, iar serviciile prestate intreprinderilor cu 4,1%.

Investitiile pornite de la zero, prin infiintarea si dezvoltarea de intreprinderi de catre investitorii straini sau impreuna cu acestia s-au orientat cel mai mult spre industria prelucratoare (13,4% din soldul ISD). In cadrul acesteia proiectele s-au dezvoltat, in 2006, mai ales pe segmentul alimentar, de bauturi si tutun (3,3%), textile, confectii si pielarie (1,8%), mijloace de transport (1,6%), prelucrarea titeiului (1,5%) si industria lemnului (1,5%). Alte ramuri in care investitiile greenfield au avut in 2006 o pondere semnificativa au fost comertul (11,1%), intermedierile financiare si asigurarile (8,5%), constructiile si tranzactiile imobiliare (4,6%), se arata intr-un raport BNR.

In prezent, Romania se afla pe locul 15 in randul tarilor Uniunii Europene[9], in functie de investitiile straine directe atrase in 2007, cu un total de 7,3 miliarde de euro, din care 6,5 miliarde euro au provenit din state comunitare, potrivit datelor publicate de biroul european de statistica Eurostat.

Statele Unite si Canada au fost sursa unor investitii straine directe de cate 100 de milioane de euro in Romania, iar alte 400 de milioane de euro au provenit din Elvetia, se mai arata in statistica Eurostat.

Sume mai mici de 50 de milioane de euro au alocat pentru Romania investitorii din Rusia, Japonia, China, Hong Kong, India si chiar Brazilia.

Pe de alta parte, investitorii romani au renuntat anul trecut la proiecte cu o valoare totala de 100 milioane de euro in spatiul comunitar si au alocat pana la 50 de milioane de euro in fiecare din cele noua state din afara UE analizate de Eurostat (SUA, Canada, Elvetia, Japonia, China, Hong Kong, India, Brazilia si Rusia).

In 2006, Romania a investit cate 200 de milioane de euro in UE si in afara acesteia, din care 100 de milioane in Rusia. In SUA, Canada, Elvetia, Japonia, China, Hong Kong, India si Brazilia, investitiile provenite din Romania s-au mentinut sub pragul de 50 de milioane euro.

Datele Eurostat mai arata ca dintre statele comunitare, cele mai mari investitii straine directe au avut loc in Marea Britanie, de 135,7 miliarde de euro, urmata de Franta, cu 119,5 miliarde euro si Luxemburg, cu 86,8 miliarde euro.

Locul corporatiilor transnationale in economia mondiala

Corporatia transnationala este un fenomen economic aflat in plina dinamica.

Teoriile privind corporatia transnationala nu sunt nici pe departe unitare si urmeaza caracterul dinamic al obiectului lor de studiu. In fapt, pe plan international, nu s-a conturat un consens nici macar cu privire la insasi denumirea fenomenului analizat.

Cei mai puternici si mai dinamici agenti economici de pe glob sunt societatile transnationale, forta acestora fiind determinata de volumul urias de bunuri si servicii derulat de companiile grupate sub aceasta denumire generica. Fie ca sunt denumite corporatii transnationale, companii multinationale sau firme internationale, in sensul cel mai larg, ele definesc acele firme ce isi desfasoara activitatea dincolo de granitele unei tari, considerata tara de origine, prin unitati "de productie", controlate intr-o masura mai mare sau mai mica de "compania mama".

2.1. Corporatiile transnationale - delimitari conceptuale

In sensul cel mai cuprinzator, o societate transnationala este o companie care produce bunuri sau ofera servicii in mai multe tari. In sensul cel mai restrans, se refera la o intreprindere care, prin investitii externe directe, detine si administreaza filiale intr-un numar de tari, in afara bazei sale interne.

Pentru unii autori, una din marile caracteristici ale economiei globale ar fi transformarea companiilor multinationale in companii transnationale. Companiile transnationale, devenite cele mai importante evenimente in economia mondiala, vor avea un autentic capital de localizat, fara o identitate nationala specifica, cu un management internationalizat si dispuse sa se stabileasca oriunde in lume, pentru a obtine cele mai mari si mai sigure profituri. Compania nu se mai bazeaza pe o singura locatie importanta cum este cazul companiilor multinationale, ci va deservi piete globale prin intermediul operatiunilor globale. Ele nu vor mai putea fi controlate sau constranse de politicile anumitor state nationale, ci se vor supune standardelor de reglementare internationale impuse si stabilite de comun acord.

Terminologia utilizata pentru a defini aceste societati (corporatii) este insa foarte variata: societati sau companii internationale, firme pluri sau multinationale, firme transnationale.

Societatile pe actiuni care sunt amplasate in mai mult de o tara sunt adesea numite intreprinderi multinationale, desi Natiunile Unite le desemneaza oficial prin corporatii[10] transnationale (CTN)

ONU defineste aceste societati transnationale drept acele intreprinderi care detin sau controleaza unitati de productie sau de servicii situate in afara tarii in care se afla sediul central. O afacere transnationala sau multinationala opereaza in mai multe tari, pe cand o afacere interna opereaza intr-o singura tara.

Natiunile Unite considera societatea transnationala drept acea intreprindere ce detine si controleaza productia in afara tarii in care opereaza, intr-o maniera care ii permite sa valorifice oportunitatile globale pe care le ofera piata mondiala.

Viziunea UNCTAD asupra societatii transnationale este una foarte larga, ea definindu-se ca o entitate economica formata dintr-o companie-mama si din filialele ei in strainatate.

In literatura economica romaneasca si cea internationala exista numeroase abordari ale problematicii societatilor transnationale.

Dupa cum observa Anda Maziliu[11], expresia "intreprindere multinationala" este utilizata cu precadere de autorii anglo-saxoni, fara ca intre aceasta si cea de "corporatie transnationala" sa mai poata fi intrevazute in prezent si alte diferente decat acelea de ordin lingvistic. Acelasi lucru se poate spune si despre sintagma de "societate transnationala" versus cea de "corporatie transnationala".

Sterian Dumitrescu[12] defineste societatea transnationala ca alcatuind un vast ansamblu la scara mondoeconomica, format dintr-o societate principala si un numar de filiale importante in diferite tari"

Fireste, sintagma "corporatie transnationala" are o anumita savoare si o putere de sugestie mult mai mare decat banala "intreprindere multinationala". De aceea, economistii radicali vor folosi cu precadere corporatia transnationala ca tinta a discursurilor lor antiglobaliste, ba chiar o vor inlocui cu notiunea de concern transnational, daca li se va parea ca puterea reprezinta o definitie prin ea insasi.

Mult mai nuantata este atitudinea lui D. Papp[13] care descrie "corporatia multinationala" ca pe o corporatie care actioneaza intr-o multitudine de medii si identifica trei stadii de dezvoltare ale acesteia.

In primul stadiu, corporatia multinationala creeaza strategii de afaceri separate pentru fiecare tara in care opereaza si poate fi numita mai degraba 'corporatie multilocala'.

In al doilea stadiu, corporatia se straduie sa domine o piata globala, dar isi concentreaza totusi majoritatea eforturilor asupra tarii de origine. D. Papp defineste aici 'corporatia globala'.

In cea de-a treia si ultima etapa de dezvoltare, corporatia beneficiaza de resurse, management, productie si alte capacitati globale care ii confera statutul de 'corporatie transnationala'.

In mod curent, in literatura, notiunea de societate, corporatie sau firma transnationala (multinationala) se foloseste intr-un sens generic pentru a desemna cele trei tipuri de firme aflate in faze avansate de internationalizare: firma internationala, firma globala si firma transnationala (multinationala).

Practic, o astfel de viziune se suprapune destul de bine peste teoria clasica a internationalizarii firmei, teorie in care se succedau de asemenea trei etape: intai, exportul direct pe o anumita piata nationala, apoi apelul la intermediari locali, aflati intr-o anumita relatie de cooperare cu firma-mama, pentru ca in cele din urma corporatia sa stabileasca o relatie de proprietate intre ea si reprezentanta sa pe piata respectiva (termen generic 'filiala'[14]).

Aceasta relatie de proprietate este esentiala in definirea corporatiei multinationale si se justifica prin atributul corporatiei de emitent de investitii straine directe.

Economistii britanici Neil Hood si Stephen Young, actualizand o mai veche preocupare a cercetatorilor de la Harvard, considera ca, pentru a fi demna de numele sau, o corporatie transnationala ar trebui sa aiba filiale in cel putin 5-6 tari si sa inregistreze o pondere minima de 25% a activelor detinute in strainatate, in total active. Astfel de definitii sunt insa conjuncturale si risca, spre exemplu, sa prezinte drept corporatie transnationala o mica firma care isi extinde activitatea in zonele de frontiera cu statele invecinate, pe teritoriul acestora din urma. Chiar daca este evident ca nu putem compara o astfel de firma cu, sa zicem, Coca-Cola, definitiile utilizate astazi de majoritatea specialistilor ar incadra ambele companii in aceeasi categorie, a corporatiilor transnationale.

Conform UNCTAD[15] exista aproximativ 6000 de corporatii transnationale, cu peste 850.000 de filiale in toata lumea. O simpla operatie de impartire atribuie, in medie, 12-13 filiale fiecarei corporatii. Cum insa primele 500 sau 1000 de corporatii au filiale aproape in fiecare tara, media numarului de filiale ale celorlalte asa-zise corporatii este mult diminuata. Acestea din urma se afla, probabil, in prima faza a procesului de transnationalizare.

Un alt punct de vedere, este cel al lui M. Wilkins[16] "o intreprindere multinationala nu paraseste natiunea A pentru natiunea B. Ea se extinde dincolo de hotarele nationale, ramanand in tara unde isi are sediul central in timp ce ajunge in numeroase tari receptoare. Ceea ce depaseste granitele politice (ale tarii de origine si ale tarii receptoare) este managementul, guvernarea, capacitatea organizationala a pachetului oferit de firma Intreprinderea transnationala infiinteaza, isi insuseste si administreaza o retea de afaceri intercorelate."

O companie transnationala mai poate fi definita si ca acea companie care combina obtinerea de economii de scara (ca urmare a integrarii in piata globala si actiunea simultana pe mai multe piete) cu o reactie prompta la elementele mediului in care filialele isi desfasoara activitatea.

Din perspectiva oamenilor de afaceri, o companie transnationala este rezultatul fuziunii dintre doua sau mai multe firme, de dimensiuni comparabile, cu sediul in tari diferite.

Japonezii definesc o companie transnationala printr-un termen imprumutat din agricultura - "dochakuka" - care inseamna localizare globala si care semnifica adaptarea metodelor si tehnicilor de operare la conditiile locale.

Mai mult decat D. Popp care identifica trei stadii de dezvoltare ale companiei multinationale, Richard Robinson identifica patru tipuri de firme care opereaza pe piata mondiala, si anume: companii internationale, companii multinationale, companii transnationale si companii supranationale.

Intreprinderea internationala este o societate ale carei operatiuni internationale sunt conduse de un grup "leader', care ia in considerare toate strategiile posibile pentru a intra pe noi piete, inclusiv calea investitiilor directe. Acesta este stadiul primar al transformarii unei firme intr-o societate transnationala.

Intreprinderea multinationala este o firma in cadrul careia, fie datorita structurii organizatorice, fie politicilor adoptate, operatiunile cu exteriorul sunt considerate a avea aceeasi importanta ca cele nationale. In consecinta, pentru atingerea obiectivelor stabilite, resursele sunt distribuite fara a tine cont de granite. Este situatia in care piata externa ocupa un rol important in activitatea firmei, cifra de afaceri realizata peste granita detine o pondere la fel de importanta ca si cea realizata in interiorul granitelor.

Intreprinderea transnationala este o intreprindere multinationala, condusa si controlata de catre persoane sau de catre alte intreprinderi, de o alta nationalitate; in acest caz, deciziile sunt libere de influentele nationale.

Intreprinderea supranationala este o intreprindere transnationala, legal denationalizata, cu scopul de a se sustrage cadrului juridic si al sistemului fiscal dintr-o tara. Notiunea de societate supranationala mai este asimilata si organizatiilor internationale, ca Fondul Monetar International sau Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare.

Pana la stadiul de companie globala, o firma este mai intai de toate o firma domestica, ale carei actiuni se concentreaza in exclusivitate pe piata interna.

Cel de-al doilea stadiu este al firmei internationale. O companie internationala are caracteristici distincte. Desi ea se apropie foarte mult de firma domestica, cel mai adesea o firma internationala isi creeaza un compartiment care se ocupa de afacerile pe care le deruleaza cu strainatatea.

Cel de-al treilea stadiu in evolutia unei corporatii este cel al companiei multinationale. O firma multinationala se concentreaza pe valorificarea diferentelor dintre pietele internationale. Dezvoltarea productiei are in vedere satisfacerea exigentelor pietelor pe care activeaza, adaptand produsele specificului fiecareia dintre ele.

Cel mai inalt grad de dezvoltare al unei companii este cel al companiilor globale. Acestea au ca obiectiv descoperirea similaritatilor existente pe piata mondiala si atenuarea diferentelor existente pe aceasta. Firmele globale folosesc ca strategie de marketing atat extinderea, cat si adaptarea, crearea sau standardizarea gamei de produse. Managementul caracteristic este cel integrat si interactiv, corespunzator orientarii geocentrice a acestor firme, bazat pe transmiterea deciziilor de jos in sus, sau de sus in jos si schimbul lateral de informatii, rapoarte si experienta intre diferite filiale.

Intre companiile globale se practica aliantele strategice, respectiv intelegeri pe termen lung ce vizeaza anumite aspecte, cum ar fi cercetarea comuna sau dezvoltarea de parteneriate in ceea ce priveste comercializarea produselor. Resursele financiare ale unei companii globale sunt orientate acolo unde este nevoie, fara a mai tine cont de provenienta lor, ca in cazul unei firme multinationale.

Cea mai cunoscuta definitie data societatii transnationale este cea data de John Dunning, considerat de catre multi specialisti drept 'parintele transnationalelor' si care considera transnationala 'o firma care se angajeaza in investitii straine directe si care detine si controleaza activitati creatoare de valoare in mai mult de o tara'.

In esenta, societatea transnationala poate fi definita ca acea entitate economica formata dintr-o firma-mama si din filialele ei in mai multe tari, care este caracterizata de internationalizarea productiei, care se bazeaza pe un "bazin" international de resurse umane, materiale si financiare, si care promoveaza la scara globala un anumit set de valori proprii

2.2. Istoricul corporatiilor transnationale

Procesul globalizarii afacerilor nu este unul actual, asa cum s-ar crede la o prima analiza, inceputul afacerilor internationale pierzandu-se practic in negura timpului.

Situatia afacerilor internationale inainte de revolutia industriala

Marturii evidente ale unui comert international intens exista inca de acum 5000 de ani. Vechii egipteni, grecii, fenicienii faceau afaceri cu strainii. Ei intalneau multe obstacole, pe care le mai intalnim si astazi (diferente de limba, cultura, obiceiuri, dificultati de transport, diverse reglementari), dar, cu toate acestea, dorinta de a prospera si de a se dezvolta a surmontat toate dificultatile.

Originile corporatiilor transnationale sunt strans legate de marile descoperiri geografice si de colonizarea lumii de catre Anglia si Olanda, urmate mai apoi de Spania, Franta sau Portugalia. Incepand cu secolul XVI si continuand pana in secolul XIX, firme cum ar fi Compania Indiilor de Est au desfasurat activitati comerciale in Africa, America sau Asia.

Adevarata scanteie care a dat aripi fenomenului corporatist, asa cum il cunoastem noi astazi, a reprezentat-o dezvoltarea capitalismului si revolutia industriala, care au permis cresterea fara precedent pana atunci a productivitatii muncii si, implicit, a productiei. Tehnologia performanta a permis dezvoltarea tehnicilor de stocare a marfurilor si reducerea duratei transporturilor, ceea ce a dus la reducerea costurilor si impulsionarea activitatilor cu strainatatea.

Dupa standarde istorice, marile companii comerciale au fost extinse si au organizat mare parte din comertul intercontinental al secolelor al XVII-lea si al XVIII-lea. Totusi, un astfel de comert era limitat in mare masura la produse de lux si constituia doar o proportie redusa din activitatea economica mondiala.

Dincolo de aspectele enuntate, este dificil de delimitat impactul acestor companii de impactul mai vast al colonialismului.

Expansiunea afacerilor internationale in epoca moderna

Pe parcursul secolului al XIX-lea, investitiile internationale au crescut rapid. Cu toate ca, majoritatea acestor investitii erau de portofoliu, cercetarile recente indica faptul ca investitiile externe directe (IED) constituiau o proportie semnificativa si ca internationalizarea productiei a fost importanta in anumite sectoare si pentru anumite economii[17].

La inceputul secolului al XIX-lea, investitiile in strainatate au tins sa se concentreze asupra materiilor prime si a industriilor extractive - sectorul primar. In aceasta perioada s-a desfasurat si o importanta activitate bancara multinationala, iar incepand cu anul 1850, cateva companii prelucratoare au inceput activitati in strainatate. Catre sfarsitul secolului al XIX-lea, investitiile in strainatate se extinsesera si in agricultura, cu IED in plantatii si ferme. IED erau efectiv nereglementate, intrucat existau putine restrictii nationale si nici una internationala asupra miscarilor de capital.

Drepturile de proprietate erau asigurate in mare parte prin tratate bilaterale si o proportie semnificativa din investitii se desfasura sub auspiciile autoritatii imperiale.

De-a lungul secolului XIX si inceputul secolului XX, cautarea asidua de resurse minerale, petrol, precum si presiunea pentru protejarea sau dezvoltarea pietei au facut ca multe companii din Statele Unite si Europa Occidentala sa inceapa sa desfasoare activitati peste granita.

Compania americana United Fruit Company controla 90% din importul de banane in SUA in 1899, iar Royal Dutch Shell detinea 20% din productia ruseasca de petrol, la inceputul Primului Razboi Mondial.

In perioada interbelica, cererea de resurse naturale a stimulat fuziunile dintre marile firme, activitatea transnationalelor americane inflorind, in vreme ce investitiile europene au cunoscut declinul. In aceeasi perioada, in Japonia se formeaza asa numitele "zaibatsu" (Mitsui si Mitsubishi), ele fiind, in fapt, corporatii gigant ce lucrau in colaborare cu guvernul japonez, avand pozitie de oligopol in sectoarele cheie ale economiei japoneze: industrie, finante si comert.

In perioada postbelica, STN-urile au dobandit o prezenta globala. In cea mai mare parte a acestei perioade, stocurile si fluxurile de IED au crescut mai repede decat venitul mondial si, uneori, decat comertul, in special in anii '60 si incepand cu mijlocul anilor '80.

Este incontestabil faptul ca transnationalele au devenit jucatori de prima marime in economia mondiala: in afara de anii '70 si inceputul anilor '80, cifra de afaceri a celor mai mari 500 de companii a crescut mai repede decat productia mondiala. STN-urile totalizeaza acum majoritatea exporturilor mondiale, in timp ce vanzarile filialelor din strainatate depasesc totalul exporturilor globale. Mai mult, pe masura ce STN-urile s-au dezvoltat, s-a inregistrat o transnationalizare semnificativa a productiei, exprimata in formarea retelelor globale de productie si distributie.

Investitiile in strainatate au fost dominate in primele doua decenii postbelice de corporatiile americane, simtindu-se insa si prezenta celor europene si japoneze.

Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, s-a inregistrat o mare cerere de bunuri si servicii, fapt care a alimentat dezvoltarea afacerilor internationale.

Actiunile de amploare initiate de guvernul american, ca planul Marshall, menit sa ajute la reconstructia economiilor europene si japoneze, au incurajat SUA sa priveasca spre exterior, iar firmele din aceasta tara sa aiba o perspectiva globala. In plus, firmele americane aveau capital pentru a investi. Corporatiile multinationale au devenit un fenomen american. Investitiile straine americane au crescut de la 12 mld. USD in 1950, la aproape 80 mld. USD in 1970.

In comparatie cu epocile anterioare de globalizare a afacerilor, etapa contemporana este mai extensiva si totodata mai intensiva, masurata in termeni de IED, numar si dimensiuni le STN-urilor, filialelor etc.

Dupa cum observa P.Gopinath[18], in prezent "capacitatea de productie este raspandita intr-un numar fara precedent de tari in curs de dezvoltare si industrializate'. Desi inainte de 1914 existau fluxuri semnificative de IED raportate la activitatea economica nationala, acestea sunt in present comparabile, daca nu chiar mai mari.

Catre sfarsitul anilor '80, tarile in curs de dezvoltare erau gazda pentru circa 3.800 de STN-uri autohtone. Anii 1980 au fost martorii multor schimbari in comportamentul STN-urilor.

Statele Unite au incetat sa mai fie principalul investitor strain prin STN-urile sale, fiind, in schimb principalul loc pentru investitiile straine din partea STN-urilor straine. Japonia a devenit principalul investitor strain prin STN-uri. Companiile japoneze au demonstrat o abilitate superioara de inovatii in activitatile cu un nivel inalt al tehnologiilor utilizate, cum ar fi aplicarea tehnologiilor bazate pe microelectronica in sistemele de fabricatie si cu manipularea informatiilor in sectorul de servicii, in final, tarile mai putin dezvoltate au suferit mari reduceri in cantitatea capitalului strain pe care il importa prin STN-uri straine. Ca rezultat, majoritatea tarilor mai putin dezvoltate au lasat deoparte retorica lor impotriva capitalului strain si au adoptat in loc politici destinate atragerii unor astfel de investitii.

Lumea se afla inca in faza numita de catre Natiunile Unite 'continua transnationalizare a activitatii economice mondiale'. STN-urile din Statele Unite par acum sa fi atins un plafon al marimii lor, dupa expansiunea puternica din deceniile anterioare, insa o expansiune rapida a STN-urilor din Japonia, Europa de Vest, Australia, Canada si Coreea sugereaza ca, desi localizarea STN-urilor in expansiune se poate sa se fi schimbat, expansiunea generala continua.

Pe la mijlocul anilor '90, nivelul atins reprezenta mai mult decat dublul primului. Este un indiciu al dimensiunilor in crestere ale sistemelor globale de productie si distributie. La inceputul anilor 1990, existau cam 37.000 de STN-uri in lume si ele controlau cam 170.000 de filiale straine; 90% din aceste STN-uri erau stabilite in tarile dezvoltate. Cele cinci tari principale in care se afla sediile principale - Franta, Germania, Japonia, Regatul Unit si Statele Unite - detineau mai mult de jumatate din totalul STN-urilor corespunzator tarilor dezvoltate. Cam 60% din totalul STN-urilor-mama sunt in fabricatie, 37% in servicii si 3% in sectorul primar, cum ar fi cel forestier si mineritul.

Clasificate in functie de proprietatile straine (si excluzand sectorul bancar si financiar), cele mai mari 100 de STN-uri au cam 3.200 miliarde dolari SUA in proprietati globale, din care se estimeaza ca 1.200 miliarde se afla in afara tarii de origine a firmei-mama. Cam 3/4 din aceste firme foarte mari isi au sediile principale in cele cinci tari importante pentru investitori, care sunt: Franta, Germania, Japonia, Regatul Unit si Statele Unite.

In 1998 in fruntea societatilor transnationale se afla cele de sorginte americana. Un clasament din acelasi an al primelor 100 de companii pe plan mondial, dupa valoarea lor de piata, plasa pe primul loc pe General Electric, cu 271,64 miliarde de dolari[19]. Valoarea de piata rezulta din inmultirea pretului de piata (transformat in dolari) al actiunilor cotate la bursa in diferite tari, cu numarul actiunilor emise.

Potrivit aceluiasi clasament UNCTAD, in anul 2000, situatia era urmatoarea: SUA ramane in continuare pe primul loc cu 61 de STN-uri, urmata de Marea Britanie (10), Japonia (7), Franta (5), Germania (4). Restul companiilor isi aveau sediul in Elvetia (4), Italia (3), Olanda (2) si cate una in Suedia, Canada, Spania si Finlanda. Dupa cum se poate observa, transnationalizarea economiei americane este net superioara in raport cu aceea a celorlalte tari dezvoltate.

In anul 2000, in fruntea societatilor multinationale se afla tot General Electric, cu o valoare de piata uriasa: 520,35 miliarde de dolari, intre 1990-2000, G.E. a fost lider mondial de mai multe ori.

Companiile americane se mentin in top si in clasamente dupa alte criterii: profit (7 din primele 10), vanzari (6 din 10), in anul 2000. Evolutia unei STN nu este lineara. Ea inregistreaza oscilatii puternice. Iata cateva exemple semnificative (dupa valoarea de piata).

In topul mondial, intr-un singur an (1997-1998), Pfizer (SUA) ajunge pe locul 7, de pe locul 20, gratie succesului deosebit cunoscut de noul sau produs Viagra; Danone (Franta) salta peste 100 de locuri. Recordul il detine insa Lehman Brothers (SUA) care castiga 345 locuri. In acelasi interval s-au produs si caderi. Cele mai spectaculoase au fost caracteristice unor banci japoneze: Bank of Tokyo-Mitsubishi de la pozitia 15 la 68, Sumitomo Bank 50-131, Sanwa 65-156, Dai-Ichi Kongyo 62-211, Fuji Bank 64-287. Motivul este criza puternica in care au intrat, datorita fortarii speculatiilor si a excesului de credite neperformante acordate. Chiar si "monstrii sacri" nu sunt scutiti de neplaceri; General Motors ajunge pe locul 69 in topul mondial (dupa valoarea de piata).

Evolutia STN cunoaste puternice oscilatii, in anul 2000, nou veniti in grupul "celor 10' erau, Cisco, Vodafone si Nokia, sub impulsul celei de-a treia revolutii industriale. Fata de 1998, nu se mai regasesc, in acest top, Merck, Pfizer si Coca-Cola, care, in 2000, au coborat pe locurile 19, 20 si, respectiv, 26.

Exista caderi si mai importante, intr-un singur an (1999-2000), Ford Motors a pierdut 34 de locuri, Daimler-Chrysler - 58, iar General Motors nu mai figureaza in "top 100'. Nume mari ca General Dynamics si Renault, ajunsesera, in 2000, pe locurile 448 si, respectiv, 472. Candva celebra, Imperial Chemical Industries (Marea Britanie) ocupa, in acelasi an, locul 811. Si nu sunt singurele cazuri. Multe dintre marile companii aflate in top cu ani in urma nu se mai regasesc, in prezent, pe primele locuri. Cauzele sunt diferite. Dupa "Standard and Poors 500", 14 dintre primele 20 de companii in anul 1964 nu mai figureaza in topul respectiv, in 1998. Cazul cel mai celebru este al companiei "Standard Oil" care, suportand rigorile legislatiei americane antitrust, a fost dezmembrata.

Lupta de concurenta intre STN devine tot mai intensa. Sunt insa si cazuri in care constanta caracterizeaza evolutia STN-urilor. Unele mari companii reusesc sa se mentina in top ani indelungati. Exemplu in acest sens pot fi General Electric, Exxon, IBM, ATT din SUA, dar si Toyota, Nestlé, Unilever, British Petroleum si, mai ales, Royal Duch-Shell. Este de remarcat, de asemenea, constanta in topul mondial al societatilor de telecomunicatii: Nippon Telegraph and Telephone, Deutsche Telekom, British Telecommunications, France Telecom etc. De o constanta remarcabila dau dovada si STN-uri din tari mici: Roche si Nestlé (Elvetia), Ericsson si Elecrolux (Suedia), ABB (Asea Brown-Boveri, Suedia-Elvetia) etc.

In concluzie, se poate mentiona a STN-urile nu sunt "actori" noi ai tabloului economic international. Inca din secolele al XVIII-lea si al XIX-lea firmele private au constituit liantul intre producatorii si consumatorii din diferite colturi ale lumii. Pe parcursul si ulterior procesului de decolonizare, STN-urile au dominat pietele internationale pe baze cvasimonopoliste. Ceea ce s-a schimbat in prezent este rolul sporit pe care acestea il au in cadrul sistemului economic international. Productia internationala realizata de aceste firme creste intr-un ritm superior celorlalti indicatori macroeconomici. Integrarea economica globala este, in tot mai mare masura, produsul sistemelor productive integrate ale STN-urilor. Ele au devenit deschizatori de drumuri catre piete, investitii si tehnologie, trei dintre cerintele de baza ale integrarii de succes in economia globala.

Principalele tipuri de activitati ale CTN

La fel ca societatile nationale, si CTN sunt motivate in primul rand de ceea ce ele percep a fi in interesul pretendentilor lor - angajatii, managerii, actionarii - si nu neaparat in interesul comunitatii mai largi din care acestia fac parte. Scopul lor va fi maximizarea profitului (in relatie cu capitalul investit) sau maximizarea avutiei firmei (daca privim firma ca o colectie de active).

Motivatiile CTN pot merge de la maximizarea vanzarilor companiei sau cresterea cotei ei de piata pana la scoaterea din afaceri a concurentilor.

In prezent, multe din CTN urmaresc obiective pluraliste, si multe se angajeaza in investitii ce combina caracteristicile tipurilor de activitate pe care le putem identifica.

In mare, putem identifica patru tipuri de activitati ale CTN. Acestea sunt:

cautarea de resurse

cautarea de piete

cautarea de eficienta

cautarea de active strategice sau de abilitati.

Fiecare tip de activitate poate fi agresiv, in sensul ca societatea investitoare cauta sa actioneze pro-activ pentru a-si atinge si depasi obiectivele strategice, sau poate fi defensiv, in sensul ca ea isi modifica actiunile intreprinse de rivali sau de guvernele straine care ii ameninta pozitia ei pe piata.

Cautarea de resurse

CTN care au ca activitate principala cautarea de resurse investesc in strainatate pentru a obtine resurse (particulare si specifice) la costuri mai scazute decat le-ar putea obtine in tara lor de origine. Motivatia pentru investire e de a face intreprinderea investitoare mai profitabila si competitiva in cadrul pietelor pe care le aprovizioneaza (sau intentioneaza sa le aprovizioneze).

Majoritatea sau uneori totalitatea productiei filialelor cautatorilor de resurse este exportata.

Exista trei principale categorii de cautatori de resurse:

a) Prima categorie este prezentata de cei ce cauta resurse fizice.

Ea include producatorii primari si intreprinderile manufacturiere, atat din tari dezvoltate, cat si din tari in curs de dezvoltare, care sunt determinate sa se angajeze in investitii straine directe din motive ca minimizarea costurilor si siguranta surselor de oferta.

Resursele cautate includ minerale, materii prime si produse agricole, in special acelea a caror producere necesita anumite tipuri de abilitati (pe care CTN le poseda) si anumite piete (pe care CTN sunt bine pregatite sa oferteze). Acestea includ minerale ca: petrol, zinc, cupru, cositor, bauxita si produse agricole ca: tutun, zahar, banane, ananas, ulei de palmier, cafea, ceai etc.

Unele corporatii din domeniul serviciilor isi concentreaza investitiile in strainatate in exploatarea resurselor legate de localizare. Exemple ar putea fi in domeniul: turismului, inchirierilor de masini, forarilor de puturi petroliere, serviciilor de constructii, medical, educatiei.

O trasatura a acestui prim tip de activitate a CTN este ca, de regula, ea implica o cheltuiala semnificativa de capital. Odata ce investitia a fost facuta, ea este relativ limitata la localizarea respectiva.

b) Corporatiile ce cauta forta de munca necalificata sau semi-calificata, ieftina si bine motivata - acest tip de investitii este intreprins de regula de CTN manufacturiere si de servicii, din tari unde costurile reale ale fortei de munca sunt mari; care infiinteaza filiale in tari unde costurile reale ale fortei de munca sunt mai scazute, pentru a realiza pentru export produse intermediare sau finite intensive in forta de munca.

Majoritatea activitatilor de acest tip se desfasoara in cele mai avansate tari in curs de industrializare: Mexic, Taiwan, Malaezia, Spania, Portugalia, Maroc, Polonia, Romania.

Frecvent, pentru a atrage astfel de investitori, tarile gazda au infiintat zone libere de comert sau pentru prelucrare pentru export. Tarile de origine au acordat uneori concesii tarifare propriilor CTN pentru produsele importate de la filialele lor din strainatate.

c) Nevoia firmelor de a obtine abilitate tehnologica, management sau expertiza de marketing, priceperi organizationale - Ele pot fi: aliantele de colaborare incheiate de companiile coreene, taiwaneze sau indiene cu firme din UE sau SUA in sectoare tehnologice de varf; filiale executive de cercetare infiintate de firme americane in UK; posturi de cercetare-dezvoltare stabilite in Japonia de catre companii engleze actionand in domeniul produselor chimice.

2) Cautarea de piete

Aici este vorba de intreprinderi ce investesc intr-o anumita tara sau regiune pentru a furniza bunuri si servicii pe pietele acestor tari sau din tari vecine.

In multe cazuri, unele sau chiar toate aceste piete au fost aprovizionate mai intai prin export de catre compania investitoare care, fie datorita tarifelor sau altor bariere (impuse de tarile gazda) care duc la cresterea pretului, fie datorita marimii pietelor care justifica acum productia locala, nu le mai oferteaza acum pe aceasta cale.

Uneori totusi, o intreprindere poate cauta sa inlocuiasca exporturile sale catre o piata straina cu investitia intr-o tara terta si exporta catre acea piata din tara terta.

De exemplu, pentru a evita cotele de import percepute de tarile UE asupra bunurilor de fabricatie japoneza, unele firme japoneze au infiintat sau au obtinut facilitati de manufacturare in Europa (de exemplu: Polonia, Spania) si au exportat in UE de acolo.

Investitiile cautatorilor de piete por fi generate pentru a sustine sau a proteja pietele existente sau pentru a exploata noi piete. Pe langa marimea pietei si perspectivele de crestere a pietei exista patru motive principale care pot determina firmele sa se angajeze in investitii de cautare de piete. Aceste sunt:

a)       Principalii lor furnizori sau clienti si-au infiintat facilitati de productie in strainatate si, pentru a continua afacerile, trebuie sa-i urmeze.

Un exemplu recent de un asemenea tip de investitii este acela al celor aproximativ 200 de furnizori japonezi de componente auto care si-au infiintat filiale in SUA sau au constituit societati mixte cu firme americane pentru a aproviziona uzinele americane ale principalilor asamblori auto japonezi.

In sectorul serviciilor preluarile si fuziunile peste frontiere intre firme de contabilitate, de publicitate, au fost stimulate de nevoia de a oferi clientilor lor globali orientali sprijin prin prezenta efectiva pe principalele piete ale lumii.

b) Produsele trebuie sa fie adaptate la gusturile sau nevoile locale si la resursele indigene.

In plus, daca CTN nu se familiarizeaza cu limba locala, obiceiurile (uzantele) de afaceri, cerintele legii si procedurile de marketing ale tarii gazda, CTN vor fi dezavantajate fata de firmele locale in ceea ce priveste vanzarea de bunuri de consum ca aparatura electrocasnica si electronica, o mare varietate de produse alimentare si bauturi, ca si in ceea ce priveste oferirea de produse intermediare ca masini si utilaje de constructii, produse petrochimice si forestiere, servicii financiare etc.

c) costurile de productie si de tranzactie sunt mai mici prin servirea unei piete locale dintr-o localizare vecina decat de la distanta.

Evident, aceasta decizie va fi luata in functie de specificul industriei si al tarii. Mai ales productia de bunuri costisitoare la transport si care pot fi produse economic in cantitati mici va fi localizata aproape de principalele centre de consum, si nu productia de bunuri cu cost relativ mic de transport si care duc la economii substantiale de scara.

Firmele care isi au originea in tari care reprezinta piete importante se vor angaja in investitii cautatoare de piata, si nu firme care sunt in contact cu aceste piete (a se compara investitiile franceze sau olandeze cu investitiile americane in Germania de Vest). In unele cazuri, reglementarile guvernamentale, controlul importurilor sau politica comerciala strategica pot determina firmele sa-si relocalizeze productia.

d) cresterea companiei

O CTN poate considera investitiile straine directe ca parte a strategiei de marketing si productie globala, pentru a avea o prezenta fizica pe pietele importante unde opereaza concurentii ei.

Astfel, multe din marile CTN in sectoare dominante de oligopoluri internationale (de exemplu: ulei, cauciuc, produse farmaceutice, semiconductori, publicitate) nu numai ca opereaza prin unitati de productie in toate zonele, dar se angajeaza din ce in ce mai mult in activitati de cercetare-dezvoltare.

Investitia strategica a cautatorului de piete poate fi facuta din motive defensive sau agresive. Investitiile agresive sunt acelea care cauta sa depaseasca interesele globale ale unei firme prin investirea intr-o piata in crestere.

Fara indoiala ca singurul cel mai important motiv pentru investitiile cautatorilor de piete ramane actiunea guvernelor gazda incurajand astfel de investitii. Instrumentul traditional ales de guverne a fost impunerea de tarife sau control asupra importurilor.

Guvernele au incercat insa si sa atraga investitii spre interior, oferind o gama de stimulente pentru investire, plecand de la reduceri de taxe, la subventionarea costurilor cu forta de munca si cu capitalul, pana la stabilirea de cote favorabile pentru import.

Spre deosebire de cele angajate in alte tipuri de investitii straine directe, CTN cautatoare de piete tind sa-si trateze filialele din strainatate ca unitati de productie auto-stapanite mai degraba decat ca parti dintr-o retea integrata de activitati desfasurate in afara granitelor.

Filialele firmei cautatoare de piata vor produce produse similare cu acelea oferite de compania mama, desi, de regula, intr-o gama mai redusa. Si tot de regula productia va fi vanduta in tara in care se realizeaza, desi pot exista si exporturile catre tarile vecine. In piete integrate regional (ca UE), totusi, productia realizata in una sau mai multe tari poate servi toate tarile din regiune.

3) Cautarea de eficienta

Motivatia investitiilor straine directe (ISD) ale cautatorilor de eficienta este de a rationaliza investitiile existente bazate pe resurse sau in cautare de piete in asa fel incat compania investitoare sa poata castiga din guvernarea comuna a activitatilor dispersate din punct de vedere geografic.

Astfel de beneficii sunt mai ales cele rezultate din economiile de scara, de intindere si din diversificarea riscurilor care apar din specializarea peste frontiere pe proces sau pe produs, din experienta castigata ca rezultat al activitatii desfasurate in medii culturale diferite si din oportunitati de arbitraj asupra costului si pretului in cadrul schimburilor efectuate.

Intentia CTN cautatoare de eficienta este de a obtine un avantaj din diferentele de dotari factoriale, cultura, aranjamente institutionale, sisteme si politici economice, structuri de piata (configuratii de sistem economic si politici aferente specifice pentru fiecare tara) prin concentrarea productiei intr-un numar limitat de localizari pentru a aproviziona multiple piete.

Cautatorii de eficienta sunt corporatii globale aflate in competitii pe baza produselor pe care le ofera spre vanzare si pe baza abilitatii de a-si diversifica activele si capacitatile prin exploatarea beneficiilor din productie in mai multe tari.

Investitiile de cautare a eficientei sunt de doua mari tipuri:

a) Investitiile care cauta sa obtina un avantaj din diferentele de inzestrare cu factori traditionali de productie din punct de vedere al disponibilitatii si costului lor in diferite tari - aceasta explica diviziunea muncii in cadrul CTN care produc atat in tari dezvoltate, cat si in tari in curs de dezvoltare, cu activitati generatoare de valoare adaugata intensive in capital, tehnologie si informatii, concentrate in primele, si cu activitati intensive in forta de munca si resurse naturale in ultimele.

b) Investitiile care au loc in tari, in linii mari, similare din punct de vedere al structurilor economice si al nivelurilor veniturilor, cauta sa obtina un avantaj din economiile de scara si de intindere si din diferentele de gusturi ale consumatorilor si de caracteristici ale ofertelor. Aici, dotarea cu factori traditionali joaca un rol mai putin important in mentinerea investitiilor straine directe, in timp ce competentele si abilitatile create, disponibilitatea si calitatea ramurilor industriale de sprijin, natura cererii consumatorilor si politicile macro si micro ale guvernelor au un rol mai important.

4) Cautarea de active strategice

Al patrulea grup de CTN cuprinde pe acelea care se angajeaza in investitii straine directe (ISD) de regula prin obtinerea activelor unei corporatii straine, pentru a-si atinge obiectivul lor pe termen lung - in special de a-si mentine sau depasi competitivitatea lor internationala.

Firmele investitoare implicate pot fi atat CTN deja infiintate care urmeaza o strategie de integrare globala sau regionala, cat si investitori straini directi, aflati la inceput, care cauta sa cumpere o putere competitionala intr-o piata nefamiliara.

Motivul pentru investitiile in cautare de active strategice este sa adauge la portofoliul de active existent al firmei investitoare alte active pe care le percep, fie ca sustinand sau intarind pozitia lor concurentiala, fie ca slabind-o pe cea a concurentilor.

CTN care obtin active strategice urmaresc sa capitalizeze beneficiile din proprietatea comuna a activitatilor si abilitatilor diferite, sau a activitatilor si abilitatilor similare din economii si medii potentiale diferite.

Beneficiile apar din imperfectiunile pietelor de produse pe care opteaza CTN, si oportunitatile ce apar deschid calea acestor corporatii sa exploateze sau sa mareasca aceste imperfectiuni.

Unele CTN introduc propriul sistem organizational si propriul stil de management in companiile pe care le obtin, chiar daca nu se implica ele insele in functiile de management de zi cu zi.

In cazul unei mari majoritati de investitii strategice achizitia sau realizarea societatii mixte aduce beneficii restului organizatiei din care face parte. Aceasta se poate face, de exemplu, prin deschiderea de noi piete, crearea de sinergii de cercetare-dezvoltare sau economii de productie, scaderea costurilor de tranzactie, impartirea sarcinilor administrative, depasirea flexibilitatii strategice si asumarea riscului de a fi raspandit mai bine.

Desi unele conglomerate multinationale specializate tind sa fie mai degraba companii de servicii si nu producatoare de bunuri, si adesea investitiile lor straine sunt free-standing (facilitatile de productie ale firmei sunt amplasate in intregime in alta tara decat cea de origine), multe preluari si fuziuni sunt intreprinse in mod curent de CTN care intra in una din cele trei categorii descrise anterior.

Totusi, in anumite ocazii si pentru anumite scopuri, consideratiile strategice pot fi motivul determinat pentru investitiile straine directe:

o companie poate obtine sau se poate angaja intr-o alianta de cooperare cu o alta pentru a impiedica un concurent sa faca astfel;

o alta poate fuziona cu unul din rivalii ei straini pentru a-si intari abilitatile lor fata de un rival mai puternic;

o a treia poate castiga un grup de furnizori pentru a pune in incurcatura piata unei anumite materii prime;

a patra poate cauta sa obtina acces la debuseele de distributie pentru a-si promova mai bine propria marca de produs;

a cincia poate cumpara o firma ce produce o gama complementara de bunuri sau servicii pentru a le oferi clientilor sai o gama mai diversificata de produse;

a sasea poate sa-si uneasca fortele cu o firma locala in ideea ca astfel se afla intr-o mai buna pozitie pentru a-si asigura contractele din partea guvernului gazda, contracte care sunt refuzate concurentilor ei care exporta in acea tara.

Toate acestea sunt exemple de investitii straine directe strategice facute pentru a proteja sau imbunatati pozitia concurentiala pe termen lung a firmelor investitoare.

Nu exista date statistice cu privire la semnificatia investitiilor cautatoare de eficienta sau de active strategice facute de CTN, deoarece ele nu pot fi usor separate de celelalte doua tipuri de activitati generatoare de valoare adaugata. Aceste investitii reprezinta o parte in crestere din activitatea globala a CTN, in particular in cadrul pietelor importante ale lumii, si ca ele se concentreaza in sectoare manufacturiere intensive in tehnologie si capital, si in sectoare de servicii intensive in informatii.