Profitul: definitie, forme, maximizare, functii

Profitul: definitie, forme, maximizare, functii

Continutul categoriei de profit. Formele profitului

Profitul, in sens foarte larg, poate fi privit ca fiind castigul realizat, in forma baneasca, de catre cei ce initiaza si organizeaza o activitate economica. Problema care se ridica pentru teoreticieni este privitoare la natura si continutul acestuia, iar pentru agentii economici de a se stabili raportul in care se gaseste cu celelalte venituri (salariu, dobanda, renta) si, mai ales, modalitatile prin care se poate asigura maximizarea lui.

In ceea ce priveste continutul categoriei de profit, se poate spune ca au existat si exista mai multe puncte de vedere, unele foarte asemanatoare intre ele, altele opuse. Putem distinge doua mari curente teoretice, unul care cuprinde acele puncte de vedere dupa care veniturile (deci si profitul) apar ca recompensa a factorilor de productie, altele, conform carora profitul este munca insusita gratuit de cei ce poseda capitalul, pe seama celor care isi inchiriaza (vand) capacitatea de a munci.

Pentru a ne lamuri, sa incercam sa patrundem in intimitatea acestei notiuni. Porninm de la faptul ca activitatile economice se desfasoara, in cea mai mare parte, in intreprinderi, initiate si organizate de intreprinzatori, care angajeaza si combina factorii de productie. Intreprinzatorii pot fi proprietari ai tuturor factorilor de productie antrenati in cadrul activitatii firmei (intreprinderii) sau pot inchiria unul sau mai multi factori de productie. Indiferent de situatie, intreprinzatorii sunt acei ce organizeaza si conduc afacerile firmei, decid ce sa produca, in ce cantitati, unde sa se vanda si cum sa se vanda s.a. Toate acestea necesita cunostinte, abilitate si implica un anumit risc din partea intreprinzatorului. Este firesc ca ele sa fie recompensate iar intreprinzatorul sa se astepte la un castig, care este cunoscut sub denumirea de profit.

Profitul provine din diferenta dintre venitul obtinut de firma si costul de productie al acesteia, cu alte cuvinte el este excedentul pretului de vanzare asupra pretului de cost. El se poate determina in felul urmator:

P_r = P x Q - C, unde:

P_r = profitul

P = pretul de vanzare pe unitatea de produs

Q = cantitatea vanduta

C = costul aferent productiei vandute.

Profitul privit astfel este profitul total, care la o privire atenta constatam ca este format din doua componente, respectiv din profitul normal si profitul supernormal, sau profitul economic. (A se vedea schema de la tema IX). Sa ne reamintim cele doua ipostaze sub care se prezinta costul de productie.

In primul rand, din punct de vedere economic, costul cuprinde toate cheltuielile generate de obtinerea productiei, respectiv cheltuielile pentru factorii procurati de firma, inclusiv cheltuielile de factori ce apartin proprietarilor firmei, in al doilea rand, din punct de vedere contabil cuprinde cheltuielile de factori procurati de firma pentru care aceasta plateste catre terti, inclusiv acele cheltuieli care reprezinta amortizarea capitalului fix care apartine firmei. Deci, in costul contabil nu se includ cheltuielile de munca ale proprietarilor firmei, care in mod real desfasoara activitate in cadrul firmei sau alte facilitati pe care le pun la dispozitie proprietarii si care, evident, nu necesita plati catre terti (de pilda un calculator ale carui servicii nu trebuie platite, asa cum ar trebui de fapt sa fie daca el ar fi fost inchiriat de la alta firma).

Daca avem in vedere costul contabil, tot ceea ce se obtine peste acest cost este profit, respectiv profitul total. Daca acest excedent depaseste suma costului explicit si implicit, respectiv costul economic sau costul de oportunitate, atunci profitul total este compus din doua componente si anume profitul normal si profitul supernormal sau economic. Cu alte cuvinte, intreprinzatorul poate primi profit din doua motive:

daca el este proprietarul unora dintre factorii de productie (echipament, pamant etc.) utilizati de firma, el obtine profitul normal;

daca vinde bunurile firmei obtinute la un pret mai mare decat costul de productie (costul contabil plus profitul normal), va obtine si profitul supernormal sau economic.

Deci, profitul total este profitul normal plus profitul economic. Daca intreprinzatorul nu poseda nici unul din factorii de productie (inchiriaza absolut tot), el nu va obtine profitul normal, iar daca va vinde bunurile produse obtinute la un pret mai mic decat costul de productie, atunci nu va obtine nici profit economic.

Profitul normal apare ca o componenta a costului de productie si deci si a costului mediu si marginal.

In structura lui intra atat o remuneratie de munca, cat si una de capital.

Remuneratia de munca vizeaza munca de coordonare, conducere a intreprinzatorului, remuneratia de capital vizeaza recompensarea (dobanda) capitalului adus firmei de catre intreprinzator, sau procurat din alta parte. Daca si factorul pamant utilizat de firma este inchiriat, atunci profitul cuprinde atat remunerarea muncii intreprinzatorului, dobanda capitalului utilizat, cat si chiria pamantului.

Profitul economic reprezinta venitul obtinut de cei care intemeiaza, organizeaza si administreaza o firma - intreprinzatorii - si care sunt proprietarii bunurilor produse de catre firma. Ei vand aceste bunuri (daca este posibil) la un pret mai mare decat este costul total al firmei (costul contabil plus profitul normal). Ceea ce obtin ca excedent peste costul total este profitul economic sau superprofitul, care nu este altceva decat venitul ce rasplateste pe intreprinzator pentru intemeierea si buna functionare a firmei.

In economia de piata, unde se manifesta pentru intreprinzatori permanent incertitudinea cu privire la prezent si viitor, acestia suporta riscul in afaceri, respectiv ca venitul ce provine din vanzarea bunurilor fabricate sa fie mai mic decat costul de productie. In aceste conditii profitul economic este considerat ca rasplata pentru asumarea riscului.

Firmele, chiar in conditiile unor prospectari foarte riguroase a pietelor, nu pot fi niciodata sigure in legatura cu evolutia pietelor, a preturilor, a cererii consumatorilor etc. Intr-o economie dinamica, cu piata deschisa, incertitudinile cresc. Riscul in afaceri este ceva normal, o componenta a vietii economice care nu mira pe nimeni si a carei disparitie ar crea deruta si comportamente nefiresti ale agentilor economici. Disparitia riscului in afaceri marcheaza existenta unei situatii de dictat, respectiv alti factori decat cei economici conduc piata si economia, deci o situatie nefireasca in care economicul este subordonat sau dominat de factorii neeconomici. Deci, nefiind nimic firesc, nu exista nici economie normala si, deci, nici riscul in afaceri (daca putem vorbi de afaceri).

In conditii normale, riscul in afaceri apare sub trei ipostaze:

a) Incertitudini privind conditiile pietei.

b) Riscul datorat schimbarilor in tehnologie si implicit concurentei celor care au un avans in domeniu.

c)   Risc financiar, juridic si politic.

Daca privim cele trei mari grupe de riscuri este firesc ca profitul intreprinzatorului si anume profitul economic sa fie privit si considerat ca o compensatie primita de acesta datorita presiunii acestor riscuri. Cu alte cuvinte, profitul supranormal sau economic este rasplata pe care o primeste intreprinzatorul pentru riscul de a pierde capitalul. Daca avem in vedere notiunea de profit ca un tot nediferentiat pe cele doua componente, putem spune ca el se cuvine intreprinzatorului din mai multe motive:

a) inovatia, reflectata atat prin ideile noi ale intreprinzatorului, dar si prin ideile noi ale altor specialisti pe care intreprinzatorul le obtine, le asimileaza si le pune in practica;

b) managementul, respectiv efortul de conducere care imbina atat cunostinte stiintifice, cat si talent, arta, pricepere;

c) speculatia comerciala, ce se refera la capacitatea intreprinzatorului de a organiza si desfasura o distributie si o vanzare de succes a bunurilor produse;

d) asigurarea contra riscurilor, motiv explicat mai larg in randurile de mai sus.

Specialistii considera ca primele trei motive pun in evidenta ca profitul este, in primul rand, o plata a muncii intreprinzatorului, la fel de normala ca salariul oricarui lucrator, iar in al doilea rand, avand in vedere ultimul motiv, profitul este si o rasplata a riscului asumat de intreprinzator. Cu alte cuvinte, profitul este un venit, care depinde de anumite circumstante favorabile intreprinzatorului.

In concluzie, se poate spune ca profitul se diferentiaza de celelalte venituri. El poate fi privit ca un element rezidual al activitatii economice a firmelor. Spre deosebire de salariu, renta, dobanda, el nu are baza contractuala, depinzand de succesul in afaceri si de norocul intreprinzatorului de a nu intalni o concurenta distrugatoare, disturbari politice, financiare etc., restrangeri sau limitari legislative s.a.

Alaturi de cele doua forme mari de profit - profitul normal si profitul economic (supernormal) - a caror natura si continut le-am descifrat, in practica unele firme pot obtine si alte categorii de profit si anume:

a)   profit de monopol, cunoscut si sub denumirea de supraprofit de monopol, care se obtine, de regula, de catre firmele care castiga si-si mentin o pozitie de monopol pe piata. Prin manipularea pretului, dar si a altor factori, castigul lor este mult mai mare decat in conditii normale, tocmai datorita pozitiei lor de monopol;

b)   profit neasteptat (windfall profit), a carui definitie nu este foarte clara, desi preocupa pe foarte multi specialisti, mai ales in ultimul timp[1]. El apare ca un castig nesperat, datorita unor conjuncturi ale vietii economice si politice. Se da ca exemplu, pentru acest tip de profit, cel obtinut de catre producatorii de petrol atunci cand OPEC-ul a ridicat in mod nejustificau pretul petrolului. Producatorii de petrol au vandut la preturi care nu se justifica in cresterile costurilor de productie. Un asemenea profit este considerat de foarte multi ca necinstit, constituind de fapt un transfer incorect de bogatie de la cei care platesc pretul ridicat artificial catre producatori. De la existenta unor asemenea situatii, dupa parerea unor specialisti, profitul poate fi privit sub doua ipostaze: ca profit legitim, rezultat din activitatea firmei desfasurata in conditii normale, asa cum am vazut si ca profit nelegitim care este obtinut si insusit fara a fi castigat prin vreun serviciu adus in activitatea economica sau ca rezultat al riscului intreprinzatorului. De pilda, in cadrul profitului nelegitim se include profitul de monopol, asa numitul profit neasteptat etc. Multi specialisti sunt de parere ca aceste forme de profit (profitul nelegitim) trebuie preluat in intregime de societate.

Cunoasterea de catre agentii economici a dimensiunii profitului obtinut in fiecare etapa data ca si a dinamicii acestuia prezinta interes pentru fundamentarea deciziilor lor. Pentru a obtine informatii utile, agentii economici pot utiliza o serie de indicatori de analiza a profitului. Cei mai importanti sunt masa profitului si rata profitului.

Masa profitului reprezinta profitul total obtinut de un agent economic intr-o anumita perioada de timp. Acest indicator se poate calcula si la nivel de ramura si economie nationala. Masa profitului se determina scazand din pretul de vanzare al bunurilor costul de productie aferent productiei respective. Se poate determina pe total productie sau pe fiecare produs (tip de produs). Daca in urma calculului rezulta o marime mai mare decat zero, este vorba de castig, daca rezultatul este negativ este vorba de pierdere.

Rata profitului este o marime relativa reflectand raportul procentual dintre profitul obtinut de catre un agent economic intr-o anumita perioada de timp(masa profitului) si costurile aferente acestuia. Se mai poate determina si prin raportarea profitului obtinut la volumul capitalului si / sau la cifra de afaceri.

   sau sau , unde:

= rata profitului

P_r = profitul total obtinut (masa profitului)

c    = costul de productie

C = capitalul utilizat

C_A = cifra de afaceri.

Rata profitului pune in evidenta gradul de rentabilitate a firmei, sau pe fiecare produs. Calculat la nivel de ramura si economie nationala acest indicator va reflecta gradul de rentabilitate la aceste nivele.

Profitul obtinut de agentul economic intr-o anumita perioada de timp este privit ca profit brut. Acesta se supune impozitarii rezultand profitul net sau profitul admis, cel ce ramane obiectiv la dispozitia agentului economic care l-a obtinut.

Maximizarea profitului

Toti agentii economici sunt interesati nu numai in a obtine profit ci a obtine cat mai mult, respectiv in a-l maximiza. Cu cat profitul obtinut este mai mare cu atat rentabilitatea, eficienta firmei este mai mare.

Maximizarea profitului se refera la profitul total. In acelasi timp, trebuie sa tinem seama ca nici unul dintre agentii economici nu are posibilitatea de a influenta marimea chiriei pentru nici unul dintre factorii de productie, respectiv nu are nici o influenta asupra marimii profitului normal. Deciziile lor in schimb influenteaza marimea profitului economic si deci, daca o firma actioneaza pentru maximizarea profitului total, o face maximizand de fapt profitul economic.

Analiza maximizarii profitului se poate porni de la conditiile pietei perfecte. In acest caz trebuie sa avem in vedere doua situatii, respectiv ce se intampla in conditiile perioadei scurte de timp si in conditiile perioadei lungi.

In perioada scurta, daca privim cu atentie graficul din figura nr. 66 care cuprinde curbele venitului mediu, venitului marginal, curba costului marginal si a costului mediu - curbele costului includ si profitul normal - constatam urmatoarele:

Firma va obtine un profit economic (profit supernormal) la orice productie intre punctele A si B, deoarece pentru aceste productii, venitul mediu este mai mare decat costul mediu, care include si profitul normal. Firma poate opta pentru productia care ii asigura profitul maxim folosind informatiile date de marimea venitului marginal si a costului marginal. Daca presupunem ca firma isi mareste productia cu o unitate suplimentara de produs, se va inregistra atat o crestere a costului marginal al ei, cat si a venitului marginal obtinut. Daca venitul marginal este mai mare decat costul marginal, venitul total va creste mai mult decat creste costul total (care include profitul normal) si deci cresterea in productie duce la cresterea profitului economic. Asadar, firma obtine venit prin cresterea productiei atunci cand venitul marginal depaseste costul marginal pentru toate cresterile de productie pana la punctul C si, deci, este firesc ca productia firmei, in final sa atinga acest punct.

Ce se intampla daca firma extinde productia dincolo de punctul C, unde - asa cum se vede din figura nr. 41 - costul marginal depaseste venitul marginal? In acest caz, orice unitate aditionala de produs va adauga mai mult la costul total decat la venitul total si, deci, ca o consecinta, profitul economic va scadea.

In concluzie, productia firmei - mai bine spus volumul de productie al firmei, care asigura maximizarea profitului - este cel de la punctul C din grafic. Cu alte cuvinte, maximum de profit economic este atins la acel nivel al productiei la care venitul marginal egaleaza costul marginal.

Cand productia firmei atinge punctul C, costul mediu este D si costul total este dat de OC x OD. Venitul mediu este E si, deci, venitul total este OC x OE si profitul economic (profitul supernormal) este (OC x OE) - (OC x OD) care este, de fapt, aria DEGF, in cadrul desenului de la figura nr. 42, fiind hasurata.

Formularea de mai sus prin care se exprima ideea ca profitul este maxim atunci cand venitul marginal egaleaza costul marginal, nu este suficienta. Dupa cum observam in figura nr. 67, acest lucru se intampla atunci cand productia atinge atat punctul X, cat si punctul Y. Daca productia firmei este la punctul X si firma va produce in continuare o unitate aditionala de produs, profitul economic al firmei va creste datorita faptului ca, costul marginal este mai mic decat venitul marginal. Daca productia firmei este la punctul Y si firma va produce in continuare o unitate suplimentara de produs, profitul ei economic va scadea, deoarece costul marginal va depasi venitul marginal. Deci, asa cum am vazut si anterior, Y este punctul la care productia maximizeaza profitul. In concluzie, profitul economic (profitul supernormal) este maximizat atunci cand venitul marginal egaleaza costul marginal, iar curba costului marginal este in crestere.

Putem spune, in final, ca dimensiunea maxima a profitului economic (supernormal) al firmei, intr-o perioada scurta, depinde de marimea venitului mediu si a costului mediu.

Pentru a intelege ceea ce se intampla in perioada lunga revenim la o idee pe care am expus-o de mai multe ori in cadrul acestui capitol si anume ca profitul normal este considerat maximum de castig pe care intreprinzatorii, proprietari de factori, il pot obtine daca ar utiliza factorii lor de productie in alt fel. Daca firma produce, de exemplu, un bun oarecare A, obtinand un profit economic (supernormal) pozitiv, atunci toate celelalte directii alternative de utilizare a factorilor de productie (folositi la producerea bunului A) vor aduce un venit mai mic proprietarilor lor. In acest caz, toti posesorii factorilor de productie in discutie vor dori sa-i utilizeze pentru a produce bunul A si nu pentru altceva. Dupa cum stim, in perioada lunga toti factorii pot fi transferati de la o utilizare la alta si deci, in exemplul nostru, numarul firmelor care pot produce bunul A va creste, iar numarul firmelor care, prin utilizarea acelorasi factori, vor produce alte bunuri, va scadea. Putem desprinde o concluzie foarte importanta si anume ca in perioada lunga numarul firmelor care produc un bun oarecare se va mari, daca firmele respective obtin profit economic (supernormal) pozitiv. Invers, daca firmele care produc un bun oarecare inregistreaza pierderi (adica profitul total este mai mic decat profitul normal) atunci, treptat - treptat, ele vor renunta la productia bunului respectiv, iar numarul lor, tot treptat, va descreste. In acelasi timp, precizam ca nu se inregistreaza schimbari in numarul firmelor care produc un bun in conditiile in care profitul este la nivel normal, deoarece pentru aceste firme nu exista motivatia nici de a iesi nici de a intra in ramura.

Sa vedem care este efectul intrarii sau iesirii firmelor dintr-o ramura. Daca intr-o ramura oarecare se va inregistra, la un moment dat, o crestere a numarului de firme care produc un anumit bun (deci va avea loc o sporire a cantitatii din bunul respectiv) atunci vom sesiza o modificare a costurilor si veniturilor tuturor firmelor care produc acel bun. Acest fapt se datoreaza urmatoarelor:

a) Intrarea unui numar insemnat de firme in ramura are ca efect imediat cresterea ofertei la bunul produs in cadrul ramurii si, in mod firesc, scaderea pretului de vanzare. Venitul mediu, ca si venitul marginal ale fiecarei firme vor scadea, deoarece vanzarile se vor face la noile preturi;

b) Intrarea in ramura a noilor firme va duce la cresterea cererii de factori de productie, utilizati pentru producerea bunului respectiv. In aceste conditii, pretul factorilor va creste si deci, in mod corespunzator, va creste costul total al fiecarei firme.

Scaderea venitului si cresterea costului vor avea ca efect reducerea profitului fiecarei firme, asa ca intrarea noilor firme atrase de marimea profitului economic (supernormal) va reduce nivelul acestui profit. In aceste conditii, motivatia pentru noile firme de a produce bunul respectiv va dispare, dar numai atunci cand profitul economic al fiecarei firme in parte va scadea, in perioada lunga, la zero.

In concluzie: numarul firmelor poate sa creasca intr-o ramura oarecare pana ce profitul economic (supernormal) va scadea la zero.

Fiecare firma in parte va renunta la a produce un bun, daca nu va obtine profitul normal. In acest caz, firmele vor iesi din ramura sau de pe piata, influentand printr-o astfel de actiune atat costul, cat si venitul, dar in sens invers decat am vazut mai sus. Deci, pentru fiecare firma venitul va creste din cauza reducerii ofertei si, pe aceasta baza, a cresterii pretului de vanzare, si costul va scadea deoarece cererea de factori va descreste si, implicit, se va reduce pretul lor. Asadar, profitul firmelor care vor ramane in ramura va creste si firmele vor continua sa existe pana ce profitul total al fiecarei firme egaleaza profitul normal (figura nr. 43).

Intrarea si iesirea firmelor in si din ramura implica urmatoarele aspecte: in perioada lunga, profitul total al fiecarei firme egaleaza profitul normal; profitul supernormal este zero si costul mediu (inclusiv profitul normal) egaleaza venitul mediu.

In figura nr. 43, graficul c, sunt ilustrate curbele costului si venitului pentru fiecare firma, atunci cand piata cu concurenta perfecta se gaseste in echilibru in perioada lunga. In aceasta situatie, retinem trei conditii:

a)   Fiecare firma va produce in conditiile celui mai redus cost posibil ei. Costul mediu al firmei este dat de curba costului mediu in perioada lunga;

b)   Fiecare firma isi maximizeaza profitul economic (supernormal) realizand o productie pentru care venitul marginal este egal cu costul marginal;

c)   Profitul supernormal este egal cu zero, nu exista tentatia firmelor de a intra si de a iesi din ramura si deci costul mediu este egal cu venitul mediu. In plus, pentru o firma perfect competitiva, venitul mediu este egal cu venitul marginal.

Aceste trei supozitii reflecta faptul ca, in conditiile in care piata perfecta este in echilibru pe termen lung, costul mediu va fi egal, sau este, cu costul marginal, pentru toate firmele. Costul mediu este egal cu costul marginal, la cel mai scazut punct al curbei costului mediu. Aceasta egalitate (vezi si graficul c din figura nr. 43) pune in evidenta productia (volumul acesteia) la care costul mediu este minim si deci, profitul este maxim.

In conditiile pietei imperfecte, problema maximizarii profitului vizeaza strategiile duse in functie de tipul pietei. Ne vom opri la doua tipuri de piata, respectiv piata de monopol si piata de oligopol.

In cazul monopolului, maximizarea profitului se obtine atunci cand costul marginal este egal cu venitul marginal (figura nr. 44). Productia X maximizeaza profitul supernormal, deoarece venitul marginal egaleaza, asa cum se poate observa din grafic, costul marginal. Monopolul va vinde produsele cu pretul Y (care este egal cu venitul mediu). Costul mediu al monopolului, care include profitul normal, este Z. Profitul supernormal total al monopolului este YZ x OX, respectiv este dat de aria ZYVW[2].

In perioada lunga, tentate de castig, si alte firme doresc sa intre pe piata monopolului in ideea de a obtine un profit economic ridicat. Aceasta dorinta este stavilita insa de barierele ridicate de monopol care sunt, daca nu imposibil, foarte greu de trecut. Deci, monopolul va obtine in perioada lunga profitul supernormal. Datorita dominatiei in ramura, pretul la care vinde monopolul produsele proprii ii asigura o dimensiune substantiala a profitului supernormal, fapt ce-i determina pe unii specialisti sa-l denumeasca profit ridicat de monopol.

Costul mediu al monopolului in perioada lunga este mai redus decat in perioada scurta. Acest lucru se explica prin faptul ca in perioada lunga monopolul poate schimba cantitativ toti f actorii de productie, inclusiv pe aceia care in perioada scurta sunt ficsi.

Aceasta schimbare urmareste procurarea de factori calitativ superiori care sa permita monopolului sa inregistreze costuri mai scazute si, deci, sa-si mareasca profitul. De aici putem desprinde concluzia ca monopolul are posibilitatea sa obtina un profit supernormal mai ridicat in perioada lunga fata de perioada scurta.

In conditiile pietei de oligopol, firma oligopolista isi alege strategiile privind cantitatea produsa, pretul, promovarea vanzarilor etc., in functie de informatiile pe care le detine cu privire la strategiile concurentilor.

Strategiile deschise oligopolului sunt:

a)   Competitie prin pret. Firma isi atrage cumparatorii vanzand la un pret mai redus decat rivalii sai. Desigur, aceasta strategie nu se aplica permanent, ea atrage reducerea profitului. Dupa ce atrage un numar suficient de cumparatori, firma va ridica pretul la nivelul firmelor concurente, indeosebi in acele perioade cand se instaleaza asa - numita "solidaritate" in cadrul ramurii;

b)   Competitie in afara pretului, care vizeaza calitatea bunurilor produse, calitatea serviciilor postvanzare prestate-daca este cazul-, reclama, vanzarile in timpul sarbatorilor, etc.

Desigur, pozitia fiecarei firme depinde de strategia adoptata, ca si de "solidaritatea" din cadrul ramurii. De pilda, daca numai o singura firma majoreaza pretul de vanzare, in perspectiva obtinerii unui profit mai mare, atunci exista riscul sa i se reduca procentul (cota) de vanzari in favoarea celorlalte firme. In schimb, daca toate firmele din ramura se inteleg sa majoreze pretul de vanzare, atunci fiecare firma isi pastreaza cota de participare la piata, chiar daca pe total ramura se poate inregistra o scadere a cererii.

De aici se desprinde o concluzie foarte importanta si anume ca profitul fiecarei firme oligopoliste depinde de modul de a alege si combina strategiile, de rapiditatea de schimbare a strategiilor, de rapiditatea de a obtine informatiile si de a le utiliza. Pornind de aici, se poate aprecia ca oligopolurile au posibilitatea de a obtine un profit supernormal mare, unele firme ajungand chiar la nivelul profitului de monopol. De aici si tentatia de a intra in ramura, precum si efortul celor existenti in ramura de a opri avantul noilor veniti. Si pentru acest lucru se aplica diferite strategii, de regula aceleasi, de catre cei existenti deja in ramura. Aceste strategii se refera la reducerea pretului de vanzare, stiindu-se ca mai intotdeauna noii veniti au costuri mai mari si ca reducerea pretului este greu de suportat de catre acestia, uneori fiind chiar imposibila pentru ei. Se apeleaza la reclama, obligand pe noii veniti sa cheltuiasca foarte mult pentru reclama, ceea ce duce la scaderea profitului. Se limiteaza accesul la patente. Se negociaza cu sindicatele pentru a fi boicotati noii veniti etc.

Si intre oligopolurile din aceeasi ramura concurenta poate lua forme distrugatoare. Mobilul este profitul, marimea lui, iar obiectivul este inlaturarea concurentilor. Daca o firma oligopolista este capabila, prin diferite cai (pret, calitate, noutate tehnica etc.) sa-si forteze rivalii sa se retraga, atunci se stabileste situatia de monopol care, inevitabil, duce la cresterea de pret si la obtinerea de profit supernormal ridicat, deci de profit de monopol.

In concluzie, se poate spune ca, in situatia de oligopol, profitul fiecarei firme depinde de deciziile luate de catre toate firmele din ramura. Oligopolurile sunt capabile de a obtine profituri mai mari in conditiile de intelegere decat in cele de concurenta. O intelegere oligopolista se poate rupe daca una din firme considera ca poate obtine un profit mai ridicat prin concurenta decat prin negocieri. Arsenalele de concurenta sunt bogate in mijloace de actiune, dar toate sunt costisitoare, afecteaza profitul. Alegerea luptei deschise se face numai atunci cand se intrevad rezultate compensatorii pierderilor, deci cand se mizeaza pe maximizarea profitului.

Functiile profitului

Functia de motivare a firmelor, luate in ansamblu, ca entitati economice a intreprinzatorilor si proprietarilor firmelor respective. Profitul stimuleaza initiativa economica atat a proprietarilor, cat si a intreprinzatorilor, el determina acceptarea riscului de catre intreprinzatori si, prin aceasta, contribuie la stimularea productiei de bunuri si servicii.

Functia de crestere, ce pune in evidenta faptul ca profitul sta la baza cresterii productiei, a dezvoltarii firmelor, a aparitiei de noi intreprinderi, etc. El reprezinta sursa principala a acumularilor pe baza carora se constituie investitiile, sursa de baza a cresterii economice.

Functia de control asupra activitatii firmelor. El este un adevarat barometru pentru fiecare firma, indicand nu numai eficienta in general ci, pentru fiecare etapa din viata intreprinderii, nivelul eficientei, permitand astfel efectuarea de comparatii si analize profunde asupra rentabilitatii firmei. Se poate aprecia ca profitul este indicatorul principal de care conducerea firmelor tine seama in elaborarea politicilor si strategiilor lor economice. El genereaza si imprima tuturor participantilor la viata economica un spirit de economisire care se transmite de la nivelul conducerii fiecarei firme pana la ultimul salariat al acesteia. Mai mult, acest spirit de economie depaseste portile firmei, fiind parte a comportamentului oamenilor in societate.