Politici antisomaj

Politici antisomaj

Prin continutul lor, masurile anti-somaj au efecte directe si indirecte asupra economiei oricarei tari. In general, politicile utilizate in lupta contra somajului sunt de doua tipuri:

Politicile pasive se refera, dintr-un puct de vedere, la indemnizatia de somaj. In opinia multor economisti, aceasta din urma nu face decat sa scada presiunea financiara care apasa asupra persoanelor disponibilizate, fara a avea un efect pozitiv asupra volumului global al somajului. Din alt unghi, ele vizeaza reducerea numarului populatiei active prin pre-pensionari, cresterea perioadei de formare a tinerilor s.a.;

Politicile active, presupun o interventie clara pe piata muncii, influentand real nivelul global al ocuparii, prin subventii, in scopul reducerii costului salarial al firmelor si al promovarii crearii de noi locuri de munca, dar si prin stagii de formare profesionala.

In ansamblul masurilor antrenate de intentia reducerii efectelor somajului, evidentiem ca:

a) Politicile de sustinere a cresterii economice sunt necesare, deoarece se accepta faptul ca una din cauzele principale ale somajului este insuficienta preocuparilor pentru o crestere economica vizibila. Rolul determinant revine, din aceasta perspectiva, statului, care prin mecanisme financiare, monetare si fiscale trebuie sa impulsioneze progresul general, asigurand conditii propice dezvoltarii economiei moderne de piata.

Politica fiscala are rolul de a asigura impunerea diferentiala pe categorii de venituri si de persoane, in functie de fazele ciclului economic si in raport cu contributia agentilor economici la cresterea gradului de ocupare a fortei de munca. In perioadele de criza, statul are datoria de a reduce taxele si impozitele, in vederea utilizarii capitalului suplimentar pentru investitii productive. Rodul acestora trebuie sa se regaseasca, insa, cel putin partial, in crearea de noi locuri de munca, in sectoare in care exista atat cerere, cat si oferta corespunzatoare;

Politica monetara a statului are rolul de a fi gandita in asa fel incat sa impulsioneze revitalizarea economiei. Rata dobanzii mentinandu-se la nivele real pozitive, permite apelarea cu relativa usurinta la credite, din partea intreprinzatorilor care doresc sa contribuie la cresterea nivelului ocuparii. Pot fi practicate si rate diferentiate ale dobanzilor, in raport cu destinatia imprumuturilor.

b) Crearea de noi locuri de munca trebuie sa se justifice mai ales din perspectiva eficientei, si ca atare, nu se recomanda o crestere fortata sau arbitrara a cerereii de mana de lucru. Chiar daca, in prezent, cele mai motivate spre a investi sunt firmele cu rate inalte ale profiturilor, trebuie sprijiniti si agentii care manifesta disponibilitati in directia sporirii numarului de angajati;

c) Programele desfasurate in directia formarii si calificarii somerilor se refera la evidentierea justa a sanselor de reangajare avute de persoanele concediate. Ele presupun acordarea, de catre stat si sectorul particular, a anumitor fonduri destinate reconversiei sociale a celor vizati. Ne referim la desfasurarea unor cursuri sau pregatirii in domenii pentru care exista sanse de gasire a unui loc de munca;

d) Se impune eficientizarea economiei, prin accentuarea a trei relatii:

intre procesul cresterii economice, productivitate, cererea de munca si durata specifica a zilei de lucru;

intre oferta si cererea de munca;

intre rata salariilor si rata inflatiei prin intermediul puterii de cumparare.

e) Masurile avand in vedere populatia ocupata se refera la:

redistribuirea sarcinilor celor ocupati;

rationalizarea muncii in sectoarele care permit ca prin acest element, sa se creeze sansa pentru noi angajari;

reducerea timpului de munca;

programe de reconversie, inclusiv concedii de recalificare pentru muncitorii vizati de restructurari;

solutia unui nou sector in economie, cel destinat activitatilor de utilitate colectiva si sociala care functioneaza in tari avansate, avand doua obiective: atat crearea de locuri de munca suplimentare, cat si raspunsul la o serie de probleme care nu se pot realiza altfel;

f)  Reducerea ofertei de munca inseamna masuri care vizeaza prepensionarea, reducerea varstei legale de pensionare, precum si cresterea duratei de scolarizare a tinerilor;

g) Actiunile generale asupra factorilor de pe piata muncii au in vedere:

flexibilitatea externa, in scopul adaptarii efectivelor de lucratori la variatiile mai mici sau mai mari ale cererii de munca;

flexibilitatea interna, prin redimensionarea timpului de lucru efectiv;

restructurari ale proceselor tehnologice;

policalificari anticipate;

modificari ale grilelor de salarizare;

h) Masurile concrete, de tipul politicii stop and go, constau in alternarea actiunilor propuse pe plan macroeconomic: cresterea economica, nivel cat mai inalt de ocupare, stabilitate in sectorul preturilor si echilibru exterior.

Date fiind masurile amintite anterior, esential apare faptul ca nu exista o singura solutie in cazul somajului. Nu avem de-a face cu idei pure si perfecte, ci doar cu programe de ansamblu, corelate, integrate in sistemul politicilor anti-criza.