Particularitatile societatilor comerciale

Particularitatile societatilor comerciale

Izvoraste din dubla sa natura juridica: de contract si, in acelasi timp, de forma institutionalizata prin care i se atribuie, in conditii determinate, personalitate juridica.

In acceptiunea clasica, ce deriva din prevederile art. 1491 C. civ. (prin care se statueaza ca "societatea este un contract prin care doua sau mai multe persoane se invoiesc sa puna ceva in comun, in scopul de a imparti foloasele ce ar putea deri­va'), accentul s-a pus pe contractualitate (contractul fiind denumit adesea si pact societar). Textul art. 1491 C. civ. nu se refera totusi explicit la vointa comuna a aso­ciatilor de a conlucra in vederea obtinerii de castiguri.

Definitia din art. 1491 C. civ. convine numai societatilor comerciale fara per­sonalitate juridica, omitandu-le insa pe cele mai importante (din punct de vedere economic), cele care dobandesc calitatea de subiect autonom de drept si care in­clud si o alta trasatura aditionala - personalitatea juridica.

Societatea comerciala cu personalitate juridica se diferentiaza de societatea civila atat prin natura ei institutionalizata, cat si prin unele trasaturi care-i sunt proprii.

In ceea ce priveste primul aspect, al institutionalizarii, legiuitorul a atribuit anumitor tipuri de societati comerciale, in conditii determinate, personalitate juridi­ca. Asadar, societatea comerciala care este initiata printr-un act juridic, pactul socie­tar (sau contractul de societate), devine, prin capatarea personalitatii juridice, su­biect autonom de drepturi si obligatii, actionand in circuitul civil independent de membrii componenti, in acest sens trebuie inteleasa dubla sa natura juridica ce imbina indisolubil atat o latura volitionista (a asociatilor), cat si alta institutionala (ca efect al legii).

In epoca contemporana, natura institutionala a societatii comerciale devine precumpanitoare, in dauna caracterului contractual. Acest fenomen se explica prin pozitia tot mai marcanta pe care societatile comerciale o ocupa in economie, calitatea de subiect autonom de drept conferind acestora vocatia de a deveni agenti economici deosebit de puternici si influenti. De aceea, statul considera necesar sa se conditioneze recunoasterea personalitatii juridice de un control prealabil de lega­litate si, totodata, sa edicteze masuri obligatorii, destinate sa ocroteasca interesele generale, indeosebi impotriva practicilor monopoliste sau concurentei neloiale. Ca atare, exercitarea libertatii de vointa (de care depinde pactul societar), ca si activi­tatea ulterioara trebuie sa se concilieze cu respectul normelor aplicabile in econo­mia nationala.

Sub celalalt aspect, al trasaturilor proprii societatii comerciale, aceasta se indi­vidualizeaza prin specificitatea activitatii pe care o desfasoara, potrivit actelor cons­titutive (contract si statut). Asa incat, desi urmareste realizarea de foloase ce se im­part intre membrii sai (intocmai ca si in societatea civila), societatea comerciala obtine aceste castiguri prin efectuarea unor operatiuni substantial diferite de cele civile. Particularismul consta in functia societatii comerciale de a indeplini fapte si acte de comert.

Conceptia cu privire la notiunea de "societate comerciala' a evoluat foarte mult, trasatura contractualitatii estompandu-se si relevandu-se, in schimb, structura tipica de organizare, cea de intreprindere. Asa incat, relevanta devine nu atat con­ditia pluralitatii de asociati, cat afectarea de bunuri in vederea organizarii corespun­zatoare a viitoarei societati. Deci, factorului subiectiv (personal) tinde sa i se substi­tuie un altul de natura obiectiva (afectarea de bunuri pentru realizarea unei finalitati economice).

Instrumentul optim pentru organizarea structurii functionale a societatii co­merciale este intreprinderea. Societatea comerciala se prezinta in esenta ca "un mod de organizare a intreprinderii'.