Criza economica a occidentului - cauze si consecinte

CRIZA ECONOMICA A OCCIDENTULUI - CAUZE SI CONSECINTE

Dupa cum este cunoscut, actuala criza economica a triadei occidentale formate din SUA, UE si Japonia a inceput in luna august a anului trecut prin falimentul unor importante banci din sectorul imobiliar al econoiei americane. Apoi, aceasta disfunctie a bulversat nu numai sectorul imobiliar al economiei americane, ci si intregul sitem de de banci si burse al triadei, sistem aparent indestructibil ! Drept urmare, in a doua jumatate a acestui an, economiile SUA, cele din zona monetara euro si cea a Japoniei au intrat concomitent in recesiune. Inevitabil, aceasta unda de soc s-a propagat rapid, determinind ulterior o deteriorare semnificativa a situatiei economice la nivel global.

In mediile de informare nationale si internationale s-a vorbit si s-a scris foarte mult despre aceasta succesiune de evenimente. Aparent, au fost mediatizate pina acum suficiente opinii, date si informatii despre natura, cauzele si consecintele actualelor disfunctii din economiile celor mai industrializate tari ale lumii, precum si din economiile celorlalte tari. In realitate, insa, foarte multe din aceste date si informatii au un grad redus de validitate. Exista, din pacate, in media nationala si internationala prea multe mistificari si omisiuni de tip ideologic cu privire la asa-zisa "criza financiara globala" si mult prea putine evaluari rational-cognitive ale naturii, cauzelor si consecintelor recesiunii generalizate a tarilor din triada occidentala.

Este cunoscut faptul ca evaluarea naturii, cauzelor si consecintelor fenomenelor economice implica, in mod necesar, atunci cind e posibil, utilizarea unor modele formale de analiza. In termeni generali, sistemele microeconomice si macroeconomice capitaliste pot fi considerate sisteme structural-functionale in cadrul carora pot fi ientificate fara dificultate urmatoarele activitati sau functii critice:

activitati de marketing;

activitati de cercetare si dezvoltare;

activitati de productie sau operationale;

activitati de personal;

activitati financiare.

In mod evident, aceste ansambluri de functii contin activitati interdependente si nu independente. Pornind de la acest fapt, daca intr-o anumita corporatie apar disfunctii financiare, acestea sunt determinate atit de cauze endogene (fiabilitatea scazuta a subsistemului financiar) cit si, mai ales,de cauze exogene (eficienta scazuta a activitatilor de marketing, de cercetare si dezvoltare, de productie si de personal). Cu alte cuvinte, fezabilitatea financiara a corporatiilor reprezinta mai degraba un efect decit o cauza a utilizarii eficiente sau ineficiente a factorilor de productie (munca si capitalul). In acest context, daca disfunctiile financiare ale sistemelor sunt determinate de cauze endogene, aceste disfunctii sunt mult mai usor de remediat, manifestindu-se pe termen scurt sub forma unor crize de lichiditate. Daca, insa, disfunctiile financiare la nivel microeconomic sau macroeconomic sunt determinate de alocarea ineficienta a factorilor de productie, atunci remedierea acestora este cu mult mai dificila, in acest caz fiind vorba de crize de solvabilitate. Rezulta ca insolvabilitatea sau falimentul sistemelor econmice implica, de fapt, contraperformante economice sau multifunctionale pe termen lung, in timp ce crizele financiare implica, de regula, disfunctii financiare pe termen scurt. Se pune, deci, intrebarea: cu ce tip de criza se confrunta economiile celor mai industrializate tari ale lumii ? Cu o criza de lichiditate sau de solvabilitate ?

In termeni generali, evaluarea pe termen scurt sau lung a fezabilitatii financiare a sistemelor economice presupune identificarea, cuantificarea si monitorizarea fluxurilor de numerar sau a "cash-flow"-urilor. Fie, deci, o companie nationala sau internationala al carui domeniu de activitate este de tip operational. Intr-o asemenea organizatie pot fi identificate trei tipuri esentiale de fluxuri de numerar:

fluxuri de numerar din finantare;

fluxuri de numerar din investitii;

fluxuri de numerar din exploatare sau operationale.

Atunci cind compania isi finanteaza investitiile reale din capitalul propriu si din capitalul imprumutat, aceasta este fezabila financiar atita timp cit fluxurile de numerar din exploatare sau operationale (profitul operational net si amortizarea activelor fixe) sunt cel putin egale cu valoarea serviciului datoriei (rambursarile de credite pe termen lung si dobinzile la credite), precum si cu a dividendelor platite actionarilor. In acest caz, riscul aparitiei unor deficite de lichiditate sau solvabilitate este neglijabil. In caz contrar, insa, riscul declansarii, mai devreme sau mai tirziu, a unor crize de lichiditate si de solvabilitate devine cert.

In mod similar, evaluarea fezabilitatii financiare la nivel macoreconomic in anumite intervale de timp implica o analiza sistematica a fluxurilor de numerar din finantare, din investitii si din exploatare. Din acest punct de vedere, economiile nationale sunt fezabile financiar atita timp cit valoarea produsului intern brut (calculat prin metoda veniturilor) minus valoarea serviciului datoriei (rambursari si dobinzi la imprumuturile pe termen lung)  este cel putin egala cu valoarea consumului final si a investitiilor minus valoarea imprumuturilor pe termen lung contractate intr-un anumit an:

PIB - SD = CF + INV - IMP

In aceasta situatie, excedentele de flux de numerar (economisirea) reprezinta o resursa neinflationista, de finantare a consumului,a investitiilor si a datoriei publice.

Analizind in acest mod fezabilitatea pe termen lung a economiei americane, se poate constata ca in ultimele trei decenii valoarea PIB a fost in mod sistematic mai mica decit consumul final si serviciul datoriei la nivel national. Din acest motiv, economia americana s-a confrunat cu un deficit cronic de resurse financiare provenite din economisire. Acest deficit a crescut continuu in ultimele trei decenii si a fost finantat in ultima instanta din resurse interne (emisiune monetara) si resurse externe (investitiile reale sau financiare si depozitele bancare ale nerezidentilor).

Finantarea, chiar si partiala, de catre Banca Federala de Rezerve, FED, a creditelor de consum si investitii, respectiv a datoriei publice a guvernului american a fost de tip inflationist, deoarece FED a emis constant o imensa cantitate de moneda care urma sa fie rambursata in intervale lungi de timp. Cum, insa, a existat si exista o nevoie stringenta de dolari la nivel global, aceasta politica a FED nu a generat, asa cum era de prevazut, inflatie, nici in SUA si nici in alte tari. Mai mult, imensele input-uri financiare externe au atenuat impactul inflationist al politicii monetare promovate de FED. Din aceste motive, economia americana nu s-a "supraincalzit", desi decalajul dintre dinamica consumului final si serviciului datoriei, pe de o parte, si dinamica PIB, pe de alta, a crescut exploziv, mai ales in ultimii ani. Facilitarea de catre FED a accesului populatiei, companiilor si guvernului la resurse financiare ieftine a determinat, insa, o serie de efecte perverse, cum ar fi:

cresterea excesiva a creditelor de consum in detrimentul creditelor pentru cercetare-dezvoltare;

deteriorarea treptata a fezabilitatii financiare a companiilor americane, ca urmare a diminuarii competitivitatii acestora in raport cu companiile concurente din strainatate;

cresterea exploziva a importurilor de petrol;

aminarea sine die a implementarii unor tehnologii antipoluante in industriile poluante;

diminuarea exigentei bancilor americane in ceea ce priveste evaluarea fezabilitatii financiare a proiectelor finantate prin credite bancare;

transformarea triadei occidentale dintr-un creditor net intr-un debitor net al triadei emergente (Rusia, China, India).

In momentul in care dinamica acestor efecte negative ale supraindatorarii poporului si guvernului american a atins un prag critic, iar pretul petrolului a devenit prohibitiv, insolvabilitatea companiilor si a populatiei nu a mai putut fi "rostogolita" prin politica dolarilor ieftini promovata de FED si prin politica reducerii sarcinii fiscale dusa de administratia Bush. In consecinta, sistemul financiar american a devenit nefunctional, iar sectorul real al economiei americane a intrat in recesiune, ceea ce a determinat aceleasi consecinte si in celelalte tari dependente de pietele reale si financiare americane.

In concluzie, actuala criza economica, ce afecteaza comunitatea mondiala, a aparut in SUA si in tarile care compun G7 ca urmare a ineficientei comerciale, tehnologice, productive si a insolventei sectoarelor reale si financiare din economiile acestor tari. Occidentul a exportat, nu a importat actuala criza economica. Consecinta este ca efectele negative ale crizei vor fi mult mai importante in tarile dezvoltate din punct de vedere economic, comparativ cu tarile emergente sau subdezvoltate economic. In sfirsit, contracararea efectelor acestei crize implica costuri corective si preventive proportionale cu intensitatea crizei. Din acest punct de vedere, mingea se afla in terenul americanilor ! Insolventa si recesiunea economiei americane nu mai pate fi solutionate sau atenuate la fel ca in trecut, prin injectii si transfuzii monetare. Iesirea din recesiune nu este posibila atita timp cit principalul bolnav al actualei epidemii economice, economia americana, nu isi trateaza boala. E vorba de o boala ale carei simptome sunt de natura finaciara, dar care, in realitate, e generata de deteriorarea acuta a productivitatii si a rentabilitatii factorilor de productie, concomitent cu supraindatorarea si insolventa companiilor, a populatiei si a guvernului.