Procedura fiscala

PROCEDURA FISCALA

§.1. Consideratii generale

Prin stabilirea unei proceduri fiscale se creeaza cadrul de manifestare, urmarit de legiuitor, pentru ca toti subiectii implicati sa isi exercite drepturile si obligatiile.

Codul de procedura fiscala reglementeaza domeniul sau de aplicare, care cuprinde drepturile si obligatiile subiectilor din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor si taxelor datorate bugetelor de stat si bugetelor locale, prevazute in Codul fiscal. Practic acest cod stabileste procedura de drept comun, iar acolo unde nu dispune Codul se vor aplica prevederile Codului de procedura civila. Interpretarea reglementarilor fiscale se va face cu respectarea vointei legiuitorului[1].

Principii generale de conduita in administrarea impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat[2]:

1. Aplicarea unitara a legislatiei.

2. Exercitarea dreptului de apreciere.

3. Rolul activ al organului fiscal.

4. Limba oficiala in administratia fiscala este limba romana.

5. Dreptul de a fi ascultat.

6. Obligatia de cooperare.

7. Secretul fiscal.

7. Buna-credinta.

Organele fiscale au o competenta generala in ceea ce priveste administrarea, exercitarea controlului si emiterea normelor de aplicare cu privire la creantele fiscale ce se cuvin bugetului general consolidat, care, potrivit legii, sunt date in competenta lor de administrare.

Actele emise de organele fiscale

Actul administrativ fiscal este actul juridic emis de organul fiscal competent in aplicarea legislatiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor si obligatiilor fiscale.

Forma procedurala de emitere a actului administrativ-fiscal este intotdeauna cea scrisa .

Actul administrativ-fiscal trebuie sa cuprinda in mod obligatoriu urmatoarele elemente:

a). denumirea organului fiscal emitent;

b). data la care a fost emis si data de la care isi produce efectele;

c). datele de identificare a contribuabilului sau a persoanei imputernicite de contribuabil, dupa caz;

d). obiectul actului administrativ- fiscal;

e). motivele de fapt;

f). temeiul de drept;

g). numele si semnatura persoanelor imputernicite ale organului fiscal;

h). stampila organului fiscal emitent;

i). posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestatiei si organul fiscal la care se depune contestatia;

j). mentiuni privind audierea contribuabilului.

Actul administrativ fiscal emis prin intermediul mijloacelor informatice este perfect valabil chiar daca nu poarta semnatura persoanelor imputernicite ale organului fiscal si stampila organului emitent, daca indeplineste conditiile legale cerute pentru transmiterea unor acte prin astfel de mijloace. Dar, astfel de acte pot fi valabile numai daca intra in categoriile stabilite prin ordin de ministrul finantelor publice.

Aceste acte administrativ fiscale trebuie sa fie emise cu respectarea tuturor conditiilor de forma procedurale prealabile, concomitente sau posterioare[4].

Comunicarea actului administrativ fiscal contribuabilului determina, de la data comunicarii sau de la data ulterioara stabilita in act, producerea efectelor juridice, dar si curgerea termenului stabilit de lege pentru promovarea cailor de atac.

Formele procedurale de comunicare sunt: a). personal contribuabilului la sediul organului emitent; b). prin persoanele imputernicite ale organului fiscal; c). prin posta, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandata cu confirmare de primire, prin fax, e-mail (cu asigurarea transmiterii si confirmarii primirii).

Legalitatea actului administrativ fiscal este controlata de organul administrativ-fiscal desemnat pentru solutionarea contestatiilor in cadrul unei proceduri prealabile sau de catre instanta de contencios administrativ.

Nulitatea actului administrativ fiscal este atrasa de lipsa unuia dintre elementele actului administrativ fiscal referitoare la numele, prenumele si calitatea persoanei imputernicite a organului fiscal, numele si prenumele ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semnaturii persoanei imputernicite a organului fiscal (mai putin in cazul actelor emise prin intermediul mijloacelor informatice). Constatarea nulitatii se face la cerere sau din oficiu de organul competent in cadrul procedurii prealabile sau de catre instanta de contencios administrativ care va proceda la anularea actului administrativ fiscal.

Etapele procedurii fiscale

1. Inregistrarea fiscala si evidenta contabila si fiscala - se face prin  declaratia de inregistrare fiscala (se completeaza pe un formular pus la dispozitie de organele fiscale).

2. Declaratia fiscala - este documentul prin care se declara impozitele, taxele si contributiile datorate, bunurile si veniturile impozabile, impozitele colectate prin stopaj la sursa[5]. Se depune de catre toate persoanele si entitatile care au aceasta obligatie potrivit Codului fiscal, in termenele prevazute de acesta, prin completarea unui formular pus la dispozitie de organul fiscal .

3. Stabilirea impozitelor, taxelor, contributiilor si altor sume datorate bugetului general consolidat - se face fie prin declaratie fiscala fie, in celelalte cazuri, prin decizie emisa de organul fiscal (decizie de impunere.)

4. Inspectia fiscala - poate fi definita ca "activitatea specializata desfasurata de organele fiscale competente pentru verificarea indeplinirii de catre subiectele pasive ale raporturilor de drept procedural fiscal, altele decat organele fiscale, a obligatiilor ce le incumba in cadrul acestor raporturi ".

§.2. Colectarea creantelor fiscale

Totalitatea actiunilor care au drept scop stingerea creantelor fiscale se numeste colectare. Colectarea creantelor fiscale se face in temeiul unui titlu de creanta sau al unui titlu executoriu.

Titlul de creanta este actul prin care se stabileste si se individualizeaza obligatia de plata privind creantele fiscale, intocmit de organele competente sau de alte persoane indreptatite[9].

Asemenea titluri pot fi: decizia de impunere, declaratia fiscala, angajamentul de plata sau documentul intocmit de platitor prin care acesta declara obligatiile fiscale in cazul in care acestea se stabilesc de catre platitor, decizia prin care se stabilesc si se individualizeaza creantele fiscale accesorii (dobanzi si penalitati de intarziere, declaratia vamala, actul constatator al organelor vamale, procesul verbal, ordonanta procurorului, incheierea sau dispozitivul hotararii instantei judecatoresti).

Creantele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevazute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementeaza. Pentru diferentele de obligatii fiscale principale cat si pentru obligatiile fiscale accesorii, termenul de plata este stabilit in Codul fiscal in functie de data comunicarii acestora.

In cazul in care debitorului nu achita la termenul de scadenta obligatia de plata, acesta datoreaza dobanzi si penalitati de intarziere. Dobanzile si penalitatile de intarziere se fac venit la bugetul caruia ii apartine creanta principala.

Inlesniri la plata obligatiilor fiscale.

La cererea temeinic justificata a contribuabililor, organul fiscal poate acorda inlesniri la plata pentru obligatiile fiscale restante, atat inaintea inceperii executarii silite, cat si in timpul efectuarii acesteia. Inlesnirile la plata sunt: esalonari la plata impozitelor, taxelor, chiriilor, redeventelor, etc., amanari la plata impozitelor, taxelor, chiriilor, etc., esalonari la plata dobanzilor si /sau a penalitatilor de orice fel, amanari si/sau scutiri ori amanari si/sau reduceri de dobanzi si/sau penalitati de intarziere, scutiri sau reduceri de impozite si taxe locale.

Stingerea creantelor fiscale prin plata - este modalitatea obisnuita (comuna) de stingere a obligatiilor fiscale este plata. Aceasta se poate realiza benevol sau silit (pe calea executarii silite).

Stingerea obligatiilor fiscale prin compensare, restituire si prescriptie Compensarea constituie o modalitate de stingere a creantelor administrate de Ministerul Economiei si Finantelor cu creantele debitorului, reprezentand sume de rambursat sau de restituit de la buget, pana la concurenta celei mai mici sume, cand ambele parti dobandesc reciproc atat calitatea de creditor, cat si pe cea de debitor. Compensarea se poate face la cererea debitorului sau din oficiu (ori de cate ori se constata existenta unor creante reciproce)[10].

Restituirea de sume se fac la cererea debitorului sau din oficiu[11]. La cererea debitorului se restituie urmatoarele sume:

a) cele platite fara existenta unui titlu de creanta;

b) cele platite in plus fata de obligatia fiscala;

c) cele platite ca urmare a unei erori de calcul;

d) cele platite ca urmare a aplicarii eronate a prevederilor legale;

e) cele de rambursat de la bugetul de stat;

f) cele stabilite prin hotarari ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii;

g) cele ramase dupa efectuarea distribuirii prevazute in art. 166 din Codul de procedura fiscala (ordinea de distribuire);

h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din retinerile prin poprire, dupa caz, in temeiul hotararii judecatoresti prin care se dispune desfiintarea executarii silite.

Din oficiu restituirea sumelor se face in cazul diferentelor de impozite rezultat din regularizarea anuala a impozitului pe venit datorat persoanelor fizice, in termen de 60 de zile de la data comunicarii deciziei de impunere.

Prescriptia intervine atunci cand termenul prevazut de lege pentru stabilirea obligatiilor fiscale, fie pentru incasarea creantelor fiscale prin plata benevola sau prin executare silita a expirat si obligatia devine naturala (creditorul nu il mai poate constrange pe debitor in nici un fel sa plateasca). Prescriptia dreptului organelor fiscale de a stabili obligatii fiscale se implineste in termen de 5 ani si incepe sa curga de la data de 1 ianuarie a anului urmator celui in care s-a nascut creanta fiscala . Atunci cand dreptul de a stabili obligatii fiscale rezulta din savarsirea unei fapte prevazute de legea penala termenul de prescriptie este de 10 ani si curge de la data savarsirii faptei penale, constatata ca atare printr-o hotarare judecatoreasca definitiva. Potrivit normelor dreptului comun si in acest caz termenele de prescriptie sunt supuse intreruperii si suspendarii . Prescriptia dreptului de a cere executarea silita si a dreptului de a cere compensarea sau restituirea este de 5 ani, de la data de 1 ianuarie a anului urmator celui in care a luat nastere acest drept . Acest termen se aplica si creantelor provenind din amenzi contraventionale. Si acest termen de prescriptie este supus suspendarii si intreruperii , dar in conditiile stabilite prin Codul de procedura fiscala. Implinirea termenului de prescriptie a dreptului de a cere executarea silita a creantelor fiscale, duce la incetarea oricaror masuri de executare precum si la scaderea acestora din evidenta analitica pe platitor. Cu toate acestea, sumele achitate de debitor, pana la implinirea termenului de prescriptie, nu se mai restituie.

Stingerea creantelor fiscale prin alte modalitati cum ar fi:

Insolvabilitatea - cand debitorul nu are venituri sau bunuri urmaribile, cand debitorul a disparut sau a decedat fara sa lase avere, cand debitorul persoana juridica isi inceteaza existenta si au ramas neachitate obligatii fiscale, etc.). Astfel se poate dispune scoaterea creantei din evidenta curenta si trecerea ei intr-o evidenta separata, iar daca aceasta stare de lucruri persista pana la implinirea termenului de prescriptie a dreptului de a cere executarea silita, se va proceda la radierea debitului, care are drept efect stingerea obligatiei fiscale pentru cauza de insolvabilitate

deschiderea procedurii de reorganizare judiciara sau faliment - se cere instantelor judecatoresti competente

anularea creantelor fiscale - constituie un mod exceptional de stingere a creantelor fiscale, dar sub conditia existentei unor motive temeinice[18]. Anularea poate fi aprobata prin hotarare de Guvern sau de autoritatile deliberative de la nivel local (respectiv Consiliul Local sau Consiliul Judetean).

Stingerea creantelor fiscale prin executare silita

Executarea silita este un mijloc subsidiar de realizare a creantelor fiscale.

Reprezinta o cale exceptionala de recuperare a creantelor fiscale, ea pornindu-se numai in cazul neachitarii impozitelor, taxelor, contributiilor sau altor contributii datorate sistemului bugetului public national.

Executarea silita a sumelor reprezentand venituri ale sistemului public national, este pornita si se desfasoara de catre organele administrative fiscale, fara incuviintarea altor organe de stat, in temeiul faptului ca titlurile de creante fiscale sunt titluri executorii[19]. Organele fiscale competente pentru a proceda la actiuni de executare silita sau sa aplice masuri asiguratorii sunt fie cele care administreaza creante fiscale, fie, in cazul in care creantele bugetare provenite din venituri proprii sau rezultate din raporturi juridice contractuale se incaseaza, se administreaza, se contabilizeaza si se utilizeaza de institutiile publice, de organe de executare proprii.

Actele de executare silita se exercita de executorii fiscali care, in exercitarea atributiilor de serviciu, au drepturi (sa intre in orice incinta de afaceri a debitorului, sa solicite si sa cerceteze orice documente, etc) si obligatii (sa se legitimeze, sa aiba delegatie emisa de organul de executie, sa respecte accesul in incinte sau locuinte numai intre orele 6,00 - 20,00, etc.).

Executarea silita a creantelor fiscale se poate face numai in baza titlului executoriu sau a unui alt inscris, care potrivit legii, constituie titlu executoriu.

Titlul de creanta devine de drept titlu executoriu la scadenta termenului de plata prevazut de lege sau stabilit de organul competent, sau in alt mod daca este prevazut de lege[20].

Executarea silita poate incepe numai dupa ce au trecut 15 zile de la data comunicarii de catre organul fiscal a instiintarii de plata, care nu este decat un act premergator executarii si nu un act de executare silita propriu-zisa.

Primul act de incepere a executarii silite este somatia. Somatia se comunica insotita de titlul executoriu, data de la care debitorul are un termen de 15 zile, pentru a plati suma stabilita ca datorata. Dupa trecerea celor 15 zile, organul de executare va trece la aplicarea uneia dintre modalitatile de executare silita. In cazurile prevazute de Codul de procedura fiscala, executarea silita poate fi suspendata, intrerupta sau sa inceteze .

Modalitatile sau procedeele prin care se realizeaza efectiv executarea silita a creantelor fiscale sunt: poprirea, urmarirea bunurilor mobile si a bunurilor imobile, executarea silita a altor bunuri.

In cadrul procedurii de executare silita se pot folosi succesiv sau concomitent oricare dintre modalitatile de executare silita[22].

1. Executarea silita prin poprire - pot fi poprite orice sume urmaribile reprezentand venituri si disponibilitati banesti in lei si in valuta, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale, detinute si/sau datorate, cu orice titlu debitorului de catre terte persoane sau pe care acestia le vor datora si/sau detine in viitor in temeiul unor raporturi juridice existente. Se infiinteaza de catre organul de executare printr-o adresa care va fi trimisa prin scrisoare recomandata, cu dovada de primire, tertului poprit, impreuna cu o copie certificata de pe titlul executoriu. O data cu instiintarea tertului poprit, se va comunica infiintarea popririi si debitorului, care are deschisa calea contestatiei la executare.

2. Executarea silita a bunurilor mobile - sunt supuse executarii silite in vederea recuperarii creantelor fiscale si bunurile mobile ale debitorului. Urmarirea bunurilor mobile ale persoanelor fizice debitoare se poate face de regula, insa sunt si unele bunuri care sunt exceptate, cum ar fi, cele necesare vietii si muncii debitorului, precum si familiei sale, bunuri mobile care servesc la continuarea studiilor si la formarea profesionala, bunurile strict necesare uzului personal sau casnic, s.a.m.d[23]. Procedura urmaririi silite a bunurilor mobile, recuperarea creantelor fiscale restante cuprinde: somatia de plata, identificarea bunurilor urmaribile, aplicarea sechestrului, verificarea bunurilor mobile sechestrate si recuperarea creantelor fiscale pentru care s-a pornit executarea silita . Competenta popririi si desfasurarii executarii silite asupra bunurilor mobile ale debitorului creantei fiscale revine organului fiscal local in raza caruia domiciliaza subiectul impozabil si in evidenta caruia este inscrisa creanta de recuperat. In aceleasi conditii, ca si in cazul executarii silite prin poprire, si in cazul urmaririi bunurilor mobile se poate formula contestatie la executare.

3. Executarea silita a bunurilor imobile - pot fi supuse acestei modalitati de executare silita orice bunuri imobile, inclusiv impreuna cu bunurile accesorii bunului imobil, prevazute de Codul civil, cu exceptia spatiului minim locuit de debitor si familia sa, stabilit in conformitate cu normele legale in vigoare (exceptia este inlaturata cand executarea silita se face pentru stingerea creantei fiscale rezultate din savarsirea unei infractiuni)[26]. Procedura urmaririi silite asupra bunurilor imobile cuprinde: somatia de plata, identificarea bunurilor urmaribile, aplicarea sechestrului - care se constituie in ipoteca legala, valorificarea bunurilor imobile sechestrate si recuperarea creantelor restante. In cadrul procedurii de executare si a contestatiei la executare, debitorul poate solicita suspendarea executarii silite a bunurilor imobile .

4. Executarea silita a altor bunuri - a fructelor neculese si a recoltelor prinse in radacini se efectueaza potrivit dispozitiilor din Codul de procedura fiscala privind bunurile imobile. Este o forma de executare silita indirecta. Pentru recoltele si fructele culese se aplica procedura privind executarea silita a bunurilor mobile .

Contestatia la executare silita

Procedura executarii silite, care presupune o succesiune de acte, pretinde stricta respectare a legii, pentru a nu prejudicia drepturile partilor sau ale altor persoane[30]. In situatia in care persoanele care considera ca au fost vatamate in drepturile lor, sau care au un interes, pot sa ceara reintrarea in legalitate prin mijlocul procedural oferit de legiuitor - contestatia la executare silita.

Codul de procedura fiscala stabileste ca orice persoana interesata (oricine demonstreaza ca are un interes) poate face contestatie impotriva oricarui act de executare, precum si in cazul in care aceste organe refuza sa indeplineasca un act de executare in conditiile legii, sau impotriva titlurilor executorii[31].

Contestatia la executare silita poate fi: 1. o contestatie la executare propriu-zisa (se contesta orice act de executare sau chiar executarea silita in intregime), o contestatie la titlu (prin care se contesta chiar titlul executoriu in temeiul caruia a fost pornita executarea) sau 2. o contestatie impotriva refuzului organului de executare de a indeplini un act de executare in conditiile legii[33].

Procedura contestatiei la executare silita

Contestatia se introduce la instanta judecatoreasca competenta de catre debitorul urmarit, creditorul urmaritor, tertul poprit, in cazul popririi sau orice alt tert vatamat prin aplicarea acestei proceduri, si se judeca in procedura de urgenta.

Termenul in care se poate introduce contestatia este un termen de decadere si este de 15 zile si curge de la data de la care: contestatorul a luat la cunostinta de executarea ori de actul de executare (somatia); contestatorul a luat la cunostinta de refuzul organului de executare de a indeplini un act de executare; cel interesat a luat la cunostinta de eliberarea sau distribuirea sumelor pe care le contesta.

Instanta poate admite sau respinge contestatia la executare. Daca admite contestatia la executare, poate dispune anularea sau indreptarea actului de executare, anularea sau lamurirea titlului executoriu ori efectuarea actului de executare a carui indeplinire a fost refuzata. In baza admiterii contestatiei instanta mai poate dispune restituirea catre cel indreptatit, a sumei ce i se cuvine din valorificarea bunurilor sau din retinerile din proprire, respectiv a cautiunii atunci cand este cazul.

In situatia in care instanta respinge contestatia la executare, contestatorul poate fi obligat, la cererea organului de executare la despagubiri pentru pagubele cauzate prin intarzierea executarii. Mai mult, daca instanta constata ca cererea a fost introdusa cu rea-credinta - de exemplu, pentru a tergiversa executarea silita - contestatorul poate fi obligat la plata unei amenzi judiciare intre 50 lei la 1000 lei.

§.3. Procedura solutionarii contestatiilor formulate impotriva actelor administrative fiscale

Inainte de a se adresa instantei de contencios administrativ-fiscale competente[35], persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau sau intr-un interes legitim, printr-un act administrativ fiscal, poate formula o contestatie, in cadrul unei proceduri prealabile, care se depune la organul fiscal, respectiv vamal al carui act este atacat. Contestatia nu este supusa taxelor de timbru si se depune in termenul de 30 de zile de la data comunicarii actului administrativ fiscal, data la care se naste dreptul la plangere. Contestatia se poate indrepta impotriva deciziilor de impunere, actelor administrativ-fiscale asimilate acestora sau impotriva titlurilor de creanta privind datoria vamala.

Competenta de solutionare a contestatiilor

Contestatiile al caror cuantum se situeaza sub plafonul de 500.000 lei se solutioneaza de catre organele competente constituite la nivelul directiilor generale ale finantelor publice judetene, respectiv a municipiului Bucuresti unde contestatorii au domiciliul fiscal sau, dupa caz, de catre organul fiscal pe al carui teritoriu se realizeaza, in intregime sau cu preponderenta, cifra de afaceri a contribuabililor nerezidenti care desfasoara activitati pe teritoriul Romaniei.

Contestatiile marilor contribuabili al caror cuantum este sub 500.000 lei se solutioneaza de catre organul competent constituit in cadrul Directiei generale de administrare a marilor contribuabili.

Contestatiile al caror cuantum este de 500.000 lei sau mai mare, precum si cele formulate impotriva actelor emise de organele centrale se solutioneaza de catre Directia generala de solutionare a contestatiilor din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.

Contestatiile formulate impotriva altor acte administrative fiscale altele decat cele care au ca obiect impozite, taxe, contributii, datorie vamala, precum si accesorii ale acestora, se solutioneaza de catre organele fiscale emitente.

Contestatiile formulate de cei vatamati prin refuzul nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal se solutioneaza de catre organul ierarhic superior organului fiscal competent sa emita acel act.

Atunci cand actele administrative fiscale sunt emise de autoritatile administratiei publice locale, contestatiile vor fi solutionate de acestea.

Procedura de solutionare a contestatiilor

Procedura administrativa prealabila.

Procedura administrativ-prealabila presupune verificarea motivelor de fapt si de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ fiscal atacat, solicitarea punctului de vedere al directiilor de specialitate din minister sau al altor institutii si autoritati, administrarea de probe noi.

Solutiile in contestatie si caile de atac.

Organul competent va solutiona contestatia prin decizie sau prin dispozitie.

Decizia sau dispozitia au caracter definitiv in cadrul procedurii administrativ-fiscale. Prin urmare, pot fi atacate numai in fata instantelor de contencios administrativ-fiscale in baza Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Prin decizie sau dispozitie, contestatia poate fi admisa, in totalitate sau in parte, ori respinsa.

In cazul admiterii contestatiei, se poate decide anularea totala sau partiala sau desfiintarea totala sau partiala (in aceasta situatie se va incheia un nou act administrativ fiscal, care va fi emis pe baza considerentelor din decizie).

Decizia sau dispozitia se comunica contestatorului, persoanelor introduse in cauza si organului emitent.

In termen de 6 luni de la comunicarea deciziei sau dispozitiei, instantele de contencios administrativ pot fi sesizate, pentru verificarea legalitatii acestora. Termenul de 6 luni este un termen de prescriptie, dar pentru motive temeinice, cererea poate fi introdusa si peste acest termen, dar nu mai tarziu de un an de la data emiterii actului, acesta din urma fiind un termen de decadere.

Litigiile privind actele administrative se solutioneaza pe fond de catre tribunalele administrativ-fiscale (cele cu un obiect de pana la 5 miliarde lei) sau de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel (cele cu un obiect de peste 5 miliarde lei), daca legea speciala nu prevede altfel, iar recursurile, dupa caz, vor fi de competenta Curtilor de Apel sau a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

BIBLIOGRAFIE

Emil Balan, Drept financiar, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2007.

Gheorghe Bistriceanu si altii, Finantele R.S.R., Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1981.

Dorin Clocotici, Gheorghe Gheorghiu, Dolul, frauda si evaziunea fiscala, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1996.

Elena Dragoescu, Finante. Finante publice, Editura Dimitrie Cantemir, Targu-Mures, 2000.

Ioan Gliga, Gheorghe Gilescu, Paul Olcescu, Drept financiar, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1981.

Ioan Gliga, Drept financiar, Editura Humanitas, Bucuresti, 1998.

Nicolae Hoanta, Evaziunea fiscala, Editura Tribuna Economica, Bucuresti, 1997.

Nicolae Hoanta, Economie si finante publice, Editura Polirom, Iasi, 2000.

Mircea Stefan Minea, Lucian Chiriac, Cosmin Flavius Costas, Dreptul finantelor publice, Editura Accent, Cluj Napoca, 2005.

Cristina Onet, Dreptul finantelor publice, Editura Lumina lex, Bucuresti, 2005.

Viorel Ros, Drept financiar, Editura All Beck, Bucuresti, 2005.

Dan Drosu Saguna, Tratat de drept financiar si fiscal, Editura All Beck, Bucuresti, 2000.

Dan Drosu Saguna, Dan Sova, Drept financiar public, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2007.

Iulian Vacarel, Florian Bercea, Gheorghe D. Bistriceanu, Gabriela Anghelache, Maria Bodnar, Tatiana Mosteanu, Florin Georgescu, Finante publice, Editura Didactica si pedagogica, Bucuresti, 1992.

Vasile Patulea, Formele raspunderii juridice in legatura cu executia bugetara, in revista "Dreptul" nr. 3, 1999.

DEX - Dictionarul explicativ al limbii romane, Editura Univers enciclopedic, Bucuresti, 1996.