Piata - definitie si clasificare

PIATA - DEFINITIE SI CLASIFICARE

Definirea pietei

Piata reprezinta un loc geografic sau virtual in care se confrunta oferta cu cererea de servicii, deci este ansamblul producatorilor si beneficiarilor unui anumit tip de serviciu. Piata hotaraste ce sa se produca, cat sa se produca si ce pret poate fi cerut.

Piata este este formata din mai multe tipuri de piete componente: piata muncii, valutara, financiara, a produselor, serviciilor, resurselor, tehnologiilor. Pe fiecare dintre acestea exista interlocutori: lucratori, finantatori, clienti, furnizori, concurenta, sindicate, intre care se stabilesc raporturi diferite de munca, de imprumut, de achizitie, de vanzare, de colaborare, de confruntare.

In literatura economica se intalnesc foarte multe definitii ale pietei, in functie de orientarea scolii sau a curentului de gandire economica si in special a aspectelor economice care se doresc a fi evidentiate.

In genere, prin piata se intelege intalnirea la un anumit moment dat si intr-un anumit loc al consumatorului, a nevoilor si dorintelor sale, exprimate prin cerere, cu posibilitatile producatorului exprimate prin oferta. Acest angrenaj naste un pret si un nivel cantitativ de tranzactie, de schimb.

Piata este mai intai de toate "un spatiu economic" care are la baza raporturile ce se stabilesc intre cerere si oferta, intre consumatori si producatori, fiind in esenta un ansamblu de raporturi de schimb.

Raporturile economice pe care le reprezinta piata se afla intr-un sistem de concurenta. Sistemul de concurenta este propriu economiei de piata deoarece el este determinat de liberalismul economic, care este generat de proprietatea privata si de pluralismul formelor prin care ea se manifesta.

Sistemul de concurenta acorda fiecarui agent economic libertatea sa produca si sa vanda ceea ce il avantajeaza si sa cumpere ceea ce considera ca ii satisface in cea mai mare masura trebuintele. Concurenta permite agentilor economici sa efectueze operatiunile economice in conditiile cele mai favorizante din punctul lor de vedere, ceea ce se rasfrange benefic asupra intregii activitati si a beneficiarilor ei.

De asemenea, piata este considerata ca fiind totalitatea relatiilor economice care se stabilesc intre persoane (fizice sau juridice) in procesul de vanzare - cumparare a produselor.

In marketing, se considera piata ca fiind reprezentata de toti clientii potentiali care au aceeasi nevoie sau dorinta si care sunt dispusi si au capacitatea de a se angaja intr-o relatie de schimb pentru satisfacerea acelei nevoi sau dorinte (Kotler 1997).

Prin activitatea desfasurata, organizatia urmareste sa-si imbunatateasca pozitia detinuta pe piata la un moment dat. Realizarea acestui obiectiv presupune definirea clara a pietei si precizarea raporturilor in care se afla intreprinderea fata de ceilalti concurenti.

1.2. Tipuri de piata

Principalele forme de piata sunt[1]:

1. piata de marfuri. Pe aceasta piata se intalnesc, in principal bunuri pentru consum si bunuri pentru investitii. Cele doua tipuri de piete au caracteristici comune, dar si diverse. Concurenta actioneaza prin pret, calitate, oferta, cerere.

2. piata serviciilor, care include prestatiile executate de intreprinderi. Si serviciul este o marfa, el avand caracteristicile acesteia, dar si unele aspecte particulare (relatie directa intre furnizor si client, intangibilitatea serviciilor etc.). Concurenta apare din tariful practicat, structura si calitatea serviciilor.

3. piata capitalurilor, care include operatiile de credit si cele cu hartii de valoare (actiuni si obligatiuni). Concurenta se manifesta prin rata dobanzilor practicate, dividendul asigurat la actiuni, dobanda pentru obligatiuni, raportul dintre cererea si oferta de hartii de valoare.

4. piata fortei de munca. Ea cuprinde cererea si oferta de resurse umane. Concurenta depinde de somajul existent si calificarea fortei de munca. Concurenta stimuleaza pregatirea profesionala si utilizarea corespunzatoare a acestei resurse.

5. piata valutara, care include relatiile de schimb dintre diverse valute. Competitivitatea rezulta din cursul de schimb care, la randul lui, reflecta nivelul de dezvoltare economica a tarii si permite o competitivitate pe piata internationala.

Economia de schimb, in care piata are un rol hotaritor in alocarea si utilizarea resurselor ca si in organizarea, gestionarea si reglarea economiei nationalepresupune existenta si respectiv functionarea simultana a mai multor tipuri de piata. In consecinta piata trebuie privita prin prisma elementelor sale componente, deoarice in realitate ea reprezinta un sistem de piete, fiind formata din mai multe segmente intre care exista relatii de interconditionare, de dependenta reciproca.

Din punct de vedere al obiectului tranzitiei de vinzare si cumparare se disting urmatoarele tipuri de piete:

-piata bunurilor si serviciilor;

-piata factorilor de productie- formata la rindul sau din: piata resurselor naturale(inclusiv pamintul), piata capitalului si titlurilor de valori, piata fortei de munca;

-piata monetara, financiara, ect.

Aceste piete nu reprezinta in sine piete unice, ci sunt constituite la randul lor din alte piete. De exemplu: piata bunurilor si serviciilor cuprinde mai multe piete sectoriale ce corespund bunurilor si serviciilor produse si cumparate in societate, grupate dupa diverse criterii in categorii mai generale sau specializate (piata bunurilor de consum, piata mijloacelor de productie, piata serviciilor, piata automombilelor, piata rulmentilor,ect.). Piata muncii nu este o singura piata ci tot atatea cate domenii profesionale exista, iar in cadrul acestora, cate specializari sunt, fiecare cu grad diferit.

Din punct de vedere al extinderii teritoriale exista: piata locala, piata regionala, piata nationala si piata mondiala.

Aceste piete formeaza un tot intreg, ele se intrepatund, se influenteaza si se determina reciproc. Aceasta inseamna ca evolutia si mutatiile din oricare parte a pietii se reflecta si afecteaza evolutia si mutatiile din oricare parte a pietei se reflecta si afecteza evolutia si mutatiile din celelalte segmente de piata, si implict, ale pietei pe ansamblu. La fel dezechilibrele manifestate pe o anumita piata se propaga si pe alte piete si se amplifica in functie de locul si importanta pietei respective, in sistemul de piata si in economia nationala in ansamblul ei.

1.3. Concurenta

Realitatea economica nu se poate delimita intr-un mod rigid, in economie naturala si economie de schimb. Aceste tipuri de economie au coexistat si s-au interconditionat Restrangerea economiei naturale a fost insotita de afirmarea si extinderea economiei de schimb pe masura amplificarii nevoilor si mijloacelor de satisfacere a lor, ca urmare a extinderii mestesugurilor si apoi a industriei, inaugurata de revolutia industriala din Anglia.

Economia de schimb reprezinta forma de organizare si desfasurare a activitatii economice in care bunurile sunt produse in vederea vanzarii, obtinandu-se in schimb altele, necesare satisfacerii trebuintelor. Toate economiile contemporane functioneaza ca economii de schimb.

Caracteristicile economiei de schimb sunt :
- specializarea agentilor economici in obtinerea anumitor bunuri;
- autonomia si independenta economica a agentilor economici;
- piata este institutia economica centrala;
- monetarizarea economiei;
- legaturile economice dintre agenti se desfasoara sub forma tranzactiilor bilaterale de piata;

- bunurile economice imbraca forma de marfa.

Datorita diviziunii muncii si specializarii agentilor economici, fiecare individ este dependent de bunuri fumizate de altii, majoritatea covarsitoare a acestora fiind destinate schimbului.

Procesul separa, in timp si spatiu, productia de consum, pe producator de consumator, creeaza o dependenta puternica a fiecaruia de ceilalti. Intre productie si consum, intre producator si consumator se interpune schimbul. Piata devine institutia centrala in jurul careia graviteaza intreaga viata economica.

Concurenta este o rivalitate comerciala, o lupta pentru acapararea pietei, pentru obtinerea de castiguri si are un scop benefic. Concurenta creeaza forte care obliga pe producator sa actioneze operativ pentru perfectionarea productiei, ridicarea calificarii, reorganizarea fabricatiei, cresterea productivitatii, diminuarea cheltuielilor, ridicarea calitatii.

Au fost identificate cinci forte care contribuie la schimbare in cadrul unei organizatii: in interiorul ramurii, cererea de produse, oferta de materiale, serviciile concurente si serviciile substituibile.

Concurenta duce la o selectie economica. Unele organizatii isi consolideaza pozitia, altele se ajung la faliment. Principalele categorii de forte care dau un caracter dinamic concurentei sunt:

inovatia tehnologica: aparitia de noi materii prime, inovatia in procesul de productie, tehnologii super-avansate;

- forta de munca: costul ridicat al fortei de munca, calitatea fortei de munca, imbatranirea salariatilor, nivelul de trai;

cererea de consum: servicii de calitate, scurtarea ciclului de viata al serviciilor, timpul de aparitie pe piata, schimbarea comportamentelor de consum, schimbarea metodelor de servire;

- globalizarea pietei: servicii realizate in strainatate, modificarea ponderii importurilor, schimbari in pietele straine, investitii in strainatate, monopolul asupra resurselor naturale;

- socializarea informatiei: dezvoltarea retelelor de afaceri, dezvoltarea bazelor de date, dezvoltarea hardware;

- protectia mediului: cresterea investitiilor in protejarea mediului, cresterea costului investitiei antipoluare;

responsabilitatea sociala: parteneriat cu comunitatea locala, integrarea in comunitate.

Nivelul concurentei este determinat de numarul de intreprinderi noi care pot patrunde in sectorul respectiv, precum si de posibilitatea aparitiei unor servicii substituibile:

a. rivalitatea dintre firme depinde de: numarul de concurenti, cresterea lenta a sectorului, marimea cheltuielilor, gradul de diferentiere a serviciilor;

b. puterea de negociere depinde de: concentrarea clientilor, calitatea furniturilor, calitatea serviciului oferit, cantitatea de servicii cumparata de client, existenta unor servicii de substitutie;

c. pericolul aparitiei unor noi concurenti depinde de:

barierele de intrare:

economia de scara - dimensiunea minima a unei organizatii pentru a fi competitiva;

- cheltuielile de patrundere pe piata;

- accesul la circuitele de distributie;

- fidelitatea clientilor;

barierele de iesire:

- specializarea utilajelor folosite;

- complementaritatea cu alte sectoare;

- interventiile guvernamentale si sindicale pentru a impiedica iesirea;

- factori psihici, care interpreteaza abandonul drept un esec personal.

Intensitatea competitiei este dependenta de numarul si marimea competitorilor, de rata de crestere a cererii, de influenta preturilor fixe, de diferentierea serviciilor, de cresterea capacitatii de productie.

Competitivitatea este un concept fundamental determinate de productivitatea unei economii, de abilitatea firmelor de a genera mai multe output-uri decat input-uri. O societate comerciala productiva poate sa devina una capabila sa satisfaca nevoile stakeholderilor, in timp ce o firma neproductiva se va indrepta incet-incet catre faliment. Organizatia poate influenta intr-o oarecare masura fortele care actioneaza din exterior, fapt care ii asigura o marja de manevra.

Pentru aceasta trebuie sa

transforme restrictiile mediului in oportunitati. De exemplu, unele legi prevad dreptul pentru sindicate de a se exprima asupra organizarii muncii. Unele organizatii vad in aceasta o corvoada si fac cateva sedinte formale. Altele insa profita pentru a implica salariatii si a obtine beneficii maxime;

utilizarea sinergiei. De exemplu regruparea firmelor, mai ales a celor mici si mijlocii, nu se face spontan. Gruparea mai multor firme sub o anumita forma de organizare le ajuta sa-si faca produsele cunoscute consumatorilor.

lupta contra pierderilor de performanta: oprirea utilajelor, greseli, stocuri mari de materii prime, absenteism, accidente de munca. Aceste pierderi reprezinta chiar si 20% din cifra de afaceri.

In economia clasica, competitivitatea se obtinea prin utilizarea a doi parametri: pretul si calitatea. In interpretarile moderne, competitivitatea se atinge utilizand patru variabile, fiecare cu un numar de oportunitati

I. calitatea: caracteristici tehnice; estetica;

II. pretul: marime; moneda; termen de plata;

III. suportul produsului: service, instruirea utilizatorului;

IV. comercializarea: termen de executie, locul cumpararii.

Ordinea factorilor depinde de cultura existenta (orientala sau occidentala) si de gradul de dezvoltare a economiei.