Participantii la comertul international

PARTICIPANTII LA COMERTUL INTERNATIONAL

Participantii la comertul international au fost impartiti de doctrina, in functie de ordinea juridica de apartenenta, in trei grupe distincte:

a) subiecte de drept care apartin ordinii juridice nationale a diverselor state;

b) subiecte de drept care apartin ordinii juridice internationale;

c) societatile transnationale (sau multinationale).

Sectiunea 1. Subiecte de drept care apartin ordinii juridice nationale

Din grupa subiectelor de drept de nationalitate romana fac parte comerciantii - persoane fizice, societatile comerciale, regiile autonome, cooperativele mestesugaresti, de consum si de credit, asociatiile in participatie, asociatiile cu scop lucrativ fara personalitate juridica, persoanele juridice fara scop lucrativ (institutii de stat, asociatii, fundatii).

Aceasta grupa formeaza categoria traditionala de participanti.

1. Societatile comerciale

Dintre subiectele de drept national, participante la raporturile de comert international, societatile comerciale detin ponderea cea mai importanta.

In toate sistemele de drept, societatilor comerciale li se recunoaste calitatea de comerciant (ceea ce face ca ele sa fie supuse regimului juridic al comerciantilor) si calitatea de persoane juridice (motiv pentru care au statutul juridic rezervat subiectilor colectivi de drept).

Dar statutul lor juridic de participanti la raporturile de comert international difera de la un sistem de drept la altul (legile nationale incidente in materie stabilesc in mod diferit conditiile de infiintare, inregistrare, organizare si functionare a societatilor comerciale).

1.1. Determinarea nationalitatii societatilor comerciale

Pentru determinarea apartenentei juridice la un anumit stat a subiectelor colective de drept in general (deci si a societatilor comerciale), sunt utilizate doua criterii mai importante: criteriul obiectiv si criteriul subiectiv.

Potrivit criteriului obiectiv, persoana juridica dobandeste nationalitatea statului pe teritoriul caruia s-a inregistrat, ori si-a stabilit sediul social principal:

-locul inregistrarii a fost adoptat in sistemele de common law;

-sediul real al persoanei juridice a fost adoptat de statele cu legislatie de inspiratie latina.

Potrivit criteriului subiectiv (denumit si criteriul controlului), nationalitatea persoanei juridice este data de nationalitatea (sau dupa caz, cetatenia) asociatilor, adica a persoanelor fizice si juridice care detin actiuni sau parti sociale in numar suficient pentru a avea controlul activitatii societatii.

Alte legislatii imbina cele doua criterii (obiectiv si subiectiv) ceea ce creeaza dificultati sporite in identificarea persoanelor juridice straine.

Legislatia Romaniei a consacrat ca regula de identificare a nationalitatii persoanei juridice sediul principal al acesteia.

Astfel, potrivit art. 40 alin. 1 din Legea 105/1992, cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat, "persoana juridica are nationalitatea statului pe al carui teritoriu si-a stabilit, potrivit actului constitutiv, sediul social."

Daca persoana juridica are sedii pe teritoriile mai multor state, determinant pentru stabilirea nationalitatii sale, este sediul real (art. 40 alin. 2 din Legea 105/1992).

Prin sediu real se intelege, potrivit art. 3 din Legea 105/1992, "locul unde se afla centrul principal de conducere si de gestiune a activitatii statutare, chiar daca hotararile organului respectiv sunt adoptate potrivit directivelor transmise de actionari sau asociati din alte state."

In temeiul acestei conceptii, societatile comerciale constituite in Romania, cu capital integral strain sau cu capital majoritar strain, sunt persoane juridice romane

1.2. Schimbarea nationalitatii societatii comerciale.

Schimbarea nationalitatii societatii comerciale poate avea loc ca urmare a stabilirii sediului social principal in alta tara sau ca urmare a unei mutatii de suveranitate.

a) In cazul in care nationalitatea unei societati se determina dupa criteriul sediului social principal (real) al acesteia, precum in dreptul roman, transferarea sediului respectiv in alta tara are drept consecinta schimbarea nationalitatii societatii. Asadar, societatile comerciale constituite in strainatate dobandesc, ca urmare a stabilirii sediului real in Romania, nationalitate romana, iar statutul lor juridic sufera impactul legii romane. Aceasta hotarare, foarte importanta pentru orice societate comerciala, se ia de catre adunarea generala a societatii, in conditii speciale de quorum si de vot.

Legea competenta sa carmuiasca transferul sediului social este atat legea vechiului sediu (presupunand ca lex societatis este legea statului pe teritoriul caruia se afla sediul social al societatii), cat si legea noului sediu. Pentru ca transferul sa fie valabil din punct de vedere juridic, trebuie ca el sa indeplineasca cumulativ cerintele ambelor legi. Dar cele doua legi nu se suprapun in aplicarea lor (de altfel, dispozitiile lor pot fi contradictorii sub anumite aspecte) pentru ca nici una dintre ele nu carmuieste intreaga operatiune a transferului sediului social, ci fiecare are un domeniu precis in care isi exercita actiunea. Astfel:

a1) legea vechiului sediu social va carmui conditiile de forma ale transferului sediului social si momentul in care se produce transferul pentru ca in momentul adoptarii deciziei de transfer societatea se afla numai sub imperiul acestei legi;

a2) legea noului sediu social va guverna modul de rezolvare a conflictului de legi (in spatiu si in timp) care intervine ca urmare a adoptarii deciziei de transferare a sediului social si eventuala modificare a actului constitutiv (contract de societate si statut) al societatii, care va trebui sa fie adaptat cerintelor legii din tara unde se stabileste noul sediu.

b) In cazul in care societatea comerciala isi schimba nationalitatea ca urmare a unei mutatii de suveranitate, de regula situatia nou creata este reglementata sub toate aspectele sale juridice de tratatele internationale intervenite intre statele interesate. Daca nu exista asemenea tratate sau aceste tratate nu rezolva astfel de probleme, regula de drept comun in materie este ca schimbarea de suveranitate pe un anumit teritoriu determina si schimbarea automata de nationalitate a societatilor comerciale care au sediul principal pe acel teritoriu.

1.3. Recunoasterea personalitatii juridice a societatilor comerciale straine

Participand la comertul international, societatile comerciale desfasoara activitati si pe teritoriul altor state decat acelea care le-au dat nationalitatea, ceea ce face necesara recunoasterea personalitatii lor juridice pe plan international.

Legea romana recunoaste de plin drept personalitatea juridica a societatilor comerciale straine. In acest sens art. 43 din Legea 105/1992 dispune ca "persoanele juridice straine cu scop patrimonial, valabil recunoscute in statul a carui nationalitate o au, sunt recunoscute de plin drept in Romania."

Din interpretarea acestor dispozitii rezulta ca, potrivit legii romane, recunoasterea de plin drept a unei societati comerciale straine opereaza chiar daca aceasta a imbracat o forma nereglementata de legea romana.

Recunoasterea de plin drept a unei societati comerciale straine se intemeiaza pe prezumtia ca societatea respectiva are calitatea de persoana juridica potrivit legii sale organice. De aceea, "daca ulterior, in cadrul unei eventuale actiuni in justitie sau pe cale administrativa s-ar stabili ca presupunerea nu corespunde realitatii, recunoasterea va fi considerata ca neavenita."

Importanta recunoasterii de plin drept. Ca urmare a acestei recunoasteri, o societate comerciala straina poate incheia acte juridice valabile pe teritoriul Romaniei si poate introduce actiuni in justitie pentru a-si valorifica drepturi sau interese legitime fara nici o autorizatie prealabila din partea vreunui organ de stat si fara o verificare prealabila a reciprocitatii in raport cu statul unde societatea respectiva isi are sediul social.

In lipsa recunoasterii sale, societatea comerciala straina nu ar putea sa incheie acte juridice sau sa sesizeze o instanta judecatoreasca din Romania, pentru ca nu ar avea calitatea de subiect de drepturi in cadrul ordinii de drept intern.

Ideea recunoasterii ipso iure a personalitatii juridice a societatilor comerciale straine este consacrata expres sau tacit si in tratatele internationale la care Romania este parte contractanta.

De altfel solutia recunoasterii de plin drept a societatilor comerciale si de catre alte state decat cele care le-au dat nationalitatea este consacrata si in legislatia altor tari.

1.4. Limitarea drepturilor societatilor comerciale straine

A. Personalitatii juridice recunoscute unei societati comerciale straine i se aduc unele limitari, care-si gasesc suport in conventiile internationale:

a) o astfel de societate nu poate avea mai multe drepturi in statul de recunoastere decat cele acordate de lex societatis (ceea ce reprezinta o aplicare normala a principiului respectului international al drepturilor castigate);

b) societatea straina nu poate dobandi, in statul de recunoastere, drepturi pe care legea acelui stat nu le acorda societatilor comerciale care au nationalitatea statului respectiv. Aceasta limitare isi gaseste justificare in ideea ca prin recunoasterea personalitatii juridice a unei societati comerciale straine, nu trebuie sa se recunoasca, in favoarea acelei persoane juridice, mai multe drepturi decat cele recunoscute subiectelor de drept similare din ordinea juridica nationala a statului de recunoastere.

Aceste limitari isi gasesc suport in Conventia de la Haga din 1 iunie 1956, referitoare la recunoasterea personalitatii juridice a societatilor, fundatiilor si asociatiilor, care consacra principiul recunoasterii de plano a personalitatii juridice a societatilor comerciale straine, daca sunt indeplinite doua cerinte cumulative si anume: formalitatile de publicitate a constituirii societatii si de inregistrare a ei, pe de o parte si sediul social al ei, pe de alta parte, sa se afle pe teritoriul aceluiasi stat (art. 1), adica indeplinirea formalitatilor de constituire a societatii sa aiba loc in tara unde se afla sediul principal al acesteia.

Dar aceste conditii cerute de Conventie, nu fac nici o referire la sediul social real, consecinta fiind aceea ca personalitatea juridica dobandita in conditiile cerute de Conventie, va putea sa nu fie recunoscuta intr-un alt stat contractant a carui legislatie ia in considerare sediul real, daca acest sediu este considerat, potrivit legislatiei respective, ca se afla pe teritoriul sau. Insa prin art. 2 al Conventiei de la Haga se precizeaza ca personalitatea juridica a unei societati comerciale straine va putea fi recunoscuta intr-un alt stat contractant care ia in considerare sediul real, daca acest sediu este considerat (potrivit acestei legislatii) ca se afla intr-un stat a carui lege il ia, de asemenea, in considerare.

Conventia de la Haga, consacra principiul conform caruia lex societatis este legea care determina daca societatea respectiva are personalitate juridica sau nu, adica sub imperiul ei societatea respectiva dobandeste personalitate juridica .

B. Pe langa dubla limitare a drepturilor societatilor comerciale straine, care isi gaseste temeiul in Conventia de la Haga, (societatile comerciale straine nu pot avea mai multe drepturi decat le confera lex societatis si nici mai multe drepturi decat au societatile comerciale nationale), pot exista limitari ale drepturilor societatilor comerciale impuse de legea locala, limitari menite fie sa protejeze interesele economice nationale, fie sa stimuleze activitatea comerciala a propriilor agenti economici (de exemplu, legea locala poate interzice societatilor comerciale straine sa dobandeasca dreptul de proprietate asupra terenurilor in tara de recunoastere sau poate conditiona desfasurarea unor activitati comerciale pe teritoriul statului respectiv de obtinerea unor autorizatii administrative prealabile de la organele de stat competente).

1.5. Filiala societatii comerciale straine.

1.5.1.Aspecte preliminare. Filiala societatii comerciale straine este o societate comerciala cu personalitate juridica proprie, constituita de o alta asemenea societate (numita societate mama, societate fondatoare sau societate primara) intr-una din formele de societate prevazute de lege si in conditiile prevazute pentru acea forma, pe teritoriul altei tari decat aceea care a dat nationalitatea societatii fondatoare. Ea va avea regimul juridic al formei de societate in care s-a constituit.

Legatura filialei cu societatea (sau societatile) fondatoare este numai de ordin economic, in sensul ca societatea care a constituit-o detine mai mult de jumatate din capitalul filialei.

Din aceasta cauza, desi este subiect de drept distinct, filiala fiind dependenta economic de societatea fondatoare se afla sub controlul sau. Ca persoana juridica, filiala dobandeste drepturi si isi asuma obligatii in nume propriu, prin actele juridice ale reprezentantilor sai. In acelasi sens in doctrina se arata ca "filiala, chiar daca din punct de vedere economic este dependenta de societatea mama cu al carei capital a fost constituita si care-i coordoneaza activitatea, este independenta din punct de vedere juridic: se prezinta ca o societate comerciala distincta, cu personalitate juridica, patrimoniu, obiect de activitate si raspundere proprii si cu toate elementele de identificare ale unei persoane juridice (denumire, sediu, firma, nationalitate etc.)"

1.5.2.Regimul juridic al filialei societatii comerciale straine. Orice filiala are nationalitatea tarii pe teritoriul careia isi stabileste, potrivit actului constitutiv, sediul social si este supusa legilor acelei tari. In acest sens art. 41 alin. 3 din Legea 105/1992 dispune ca "statutul organic al filialei este supus legii statului pe al carui teritoriu si-a stabilit propriul sediu, independent de legea aplicabila persoanei juridice care a infiintat-o."

Potrivit legii romane, legea statutului organic al persoanei juridice carmuieste indeosebi:

a) capacitatea acesteia;

b) modul de dobandire si de pierdere a capacitatii de asociat;

c) drepturile si obligatiile ce decurg din calitatea de asociat;

d) modul de alegere, competentele si functionarea organelor de conducere ale persoanelor juridice;

e) reprezentarea acesteia prin intermediul organelor proprii;

f) raspunderea persoanei juridice si a organelor ei fata de terti;

g) modificarea actelor constitutive;

h) dizolvarea si lichidarea persoanei juridice (art. 42 din Legea 105/1992).

Intrucat constituirea de filiale reprezinta o modalitate de realizare a investitiilor straine, legea locala ia masuri de stimulare sau de ingradire a unor asemenea investitii, in functie de interesele economice ale acelei tari.

Societatile comerciale de nationalitate straina pot constitui filiale in Romania, cu participare de capital romanesc.

1.6. Sucursala societatii comerciale straine

1.6.1.Aspecte preliminare. Sucursala este un dezmembramant fara personalitate juridica al societatii comerciale fondatoare, un stabiliment (sediu) secundar al acesteia, stabilit in tara de constituire a societatii fondatoare sau in strainatate.

Sucursala este dependenta de societatea fondatoare din punct de vedere economic si juridic.

a) Din punct de vedere economic dependenta este data de faptul ca sucursala se constituie cu capital provenind integral de la societatea mama, care va stabili prin documentele constitutive obiectul de activitate, modul de organizare si functionare si celelalte conditii de existenta ale sucursalei.

Totusi sucursala are o anumita autonomie economica pentru ca avand un capital social care ii este afectat in exclusivitate, are o relativa autonomie gestionara in limitele pe care societatea fondatoare le stabileste prin actele constitutive cu respectarea legilor fiscale si contabile ale statului de nationalitate si ale celui pe teritoriul caruia isi desfasoara activitatea.

b) Din punct de vedere juridic sucursala nu are personalitate juridica proprie, ci face parte din structura societatii fondatoare, singura care are calitatea de subiect de drept.

1.6.2.Regimul juridic al sucursalei societatii comerciale straine. Desi sucursala societatii comerciale nu are personalitate juridica proprie, atunci cand este constituita in strainatate, sucursala are o capacitate de subiect de drept limitata, constand, de exemplu, in faptul ca poate fi actionata direct in justitie in tarile unde functioneaza, in legatura cu operatiile facute in acele tari.

De asemenea, sucursalele pot fi declarate in stare de faliment, in masura in care se admite principiul teritorialitatii si al pluralitatii falimentelor, dar aceasta masura va privi numai bunurile aflate in tara in care sucursala isi are sediul, fara sa fie influentata situatia juridica a societatii mama.

Ne avand personalitate juridica proprie, sucursala unei societati straine in Romania nu poate avea nationalitate romana, ci are aceeasi nationalitate ca si societatea mama. In acest sens, art. 41 alin. 2 din Legea 105/1992 dispune ca "statutul juridic al sucursalei infiintate de catre persoana juridica intr-o alta tara este supus legii nationale a acesteia" (lex societatis a societatii fondatoare).

Sucursala este o modalitate pentru investitii de capital strain in Romania daca este constituita de o societate comerciala sau de un comerciant individual din strainatate, intrucat poate fi organizata ca intreprindere care sa produca bunuri, sa distribuie marfuri, sa presteze servicii, ori sa execute lucrari.

1.7. Reprezentanta societatii comerciale straine.

1.7.1.Aspecte preliminare. Reprezentanta (agentia) societatii comerciale este, ca si sucursala, un dezmembramant fara personalitate juridica al societatii fondatoare, un sediu secundar al acesteia. Intrucat nu are personalitate juridica proprie, reprezentanta este numai un subiect de drept asimilat.

Ea indeplineste o functie specializata, de intermediar intre societatea comerciala care a constituit-o si partenerii ei contractuali.

In acest scop, reprezentanta exercita atributii de mandatar sau de comisionar. In calitate de mandatar, ea incheie acte juridice cu tertii in tara in care isi are sediul alieno nomine, adica in numele si pe seama societatii pe care o reprezinta. In calitate de comisionar, reprezentanta actioneaza proprio nomine, dar pe seama si in interesul societatii comitente.

Reprezentanta se deosebeste esential de sucursala si filiala prin faptul ca nu poate fi organizata ca intreprindere producatoare de bunuri, iar cand executa lucrari sau presteaza servicii, acestea trebuie sa aiba ca scop promovarea si sprijinirea activitatii societatii mama in tara in care isi are sediul.

Pe de alta parte, reprezentantele nu au un capital social propriu, distinct de cel al societatii primare, asa cum au filialele si intr-o oarecare masura si sucursalele, ci numai bunuri necesare pentru desfasurarea activitatilor de reprezentare in tara.

1.7.2.Regimul juridic al reprezentantei societatii comerciale straine. Societatile comerciale si organizatiile economice straine pot sa infiinteze in Romania, nu numai filiale ori sucursale, ci si agentii, reprezentante sau alte sedii secundare, daca acest drept le este recunoscut de legea statutului lor organic.

Ca si in cazul sucursalei, statutul organic al reprezentantei infiintate in Romania de o societate comerciala straina este supus legii nationale a societatii fondatoare.

Totodata, aceste societati si organizatii pot fi reprezentate in tara, pe baza de contract si de catre birouri romanesti specializate, inclusiv cele infiintate din initiativa proprie (art. 1 alin. 2, D.L. 112/1990).

1.8. Fuziunea internationala a societatilor comerciale

1.8.1.Aspecte preliminare. Fuziunea este un procedeu tehnico-juridic prin care se realizeaza o concentrare a societatilor comerciale avand aceeasi nationalitate sau nationalitati diferite (in acest din urma caz are caracter international).

Fuziunea societatilor comerciale are ca scop cresterea puterii lor economice si financiare, pentru multiplicarea tranzactiilor comerciale pe care le efectueaza, in vederea castigarii competitiei cu potentialii concurenti.

Fuziunea se poate realiza in doua modalitati: prin contopire si prin absorbtie.

a)Contopirea consta in unirea patrimoniilor a doua sau mai multe societati comerciale, care astfel isi inceteaza existenta, dand nastere unei societati comerciale noi.

b)Absorbtia consta in inglobarea in patrimoniul unei societati (absorbante) a patrimoniilor altor societati (absorbite), care astfel isi inceteaza existenta.

In procesul fuziunii pot fi implicate numai societatile comerciale; la operatiunea de fuziune nu poate participa o sucursala a unei societati comerciale sau un comerciant persoana fizica. Incorporarea de catre o societate comerciala a sucursalei unei alte societati comerciale, constituie o cesiune a unui fond de comert (si nu o fuziune) pentru ca societatea cedenta (care cedeaza doar o parte din patrimoniul sau) va continua sa-si pastreze calitatea de persoana juridica distincta de societatea cesionara. Prin urmare, simpla reunire de patrimonii apartinand unor societati comerciale diferite, fara incetarea calitatii de subiect de drept a vreuneia dintre societatile respective nu constituie o fuziune.

Societatile comerciale implicate in fuziune pot avea aceeasi forma juridica sau forme diferite.

1.8.2.Aspecte specifice fuziunii internationale a societatilor comerciale. Fuziunea internationala a societatilor comerciale poate sa dea nastere la conflicte de legi atat in ce priveste principiul admisibilitatii fuziunii, cat si in ce priveste conditiile de realizare si efectele fuziunii.

Astfel, in ce priveste principiul admisibilitatii fuziunii, societatile implicate in fuziune avand nationalitati diferite, fiind supuse unor legi nationale diferite, fuziunea nu este posibila decat daca este admisa de legea fiecarei societati, precum si de legea noii societati create prin fuziune.

Conditiile de realizare a fuziunii implica, de asemenea, aplicarea legilor societatilor interesate (care pot fi diferite in aceasta privinta): uneori este posibila aplicarea distributiva a acestora, ca de exemplu, in privinta conditiilor de quorum si de vot referitoare la adoptarea hotararilor necesare; alteori este necesara aplicarea cumulativa a legilor in prezenta.

In acest sens, art. 46 din Legea 105/1992 dispune ca "fuziunea unor persoane juridice de nationalitati diferite poate fi realizata daca sunt indeplinite cumulativ conditiile prevazute de cele doua legi nationale aplicabile statutului lor organic."

Tot astfel, in privinta efectelor fuziunii, uneori se cere o aplicare distributiva a legilor in prezenta (ca de exemplu, aplicarea legii societatii absorbite cand este vorba de ocrotirea creditorilor si aplicarea legii noii societati in privinta caracterului negociabil al actiunilor emise de noua societate), alteori se cere aplicarea cumulativa a tuturor legilor in prezenta (de exemplu, in cazul transmisiunii universale a patrimoniilor societatilor care fuzioneaza, pe langa legile acestor societati, poate primi vocatie si legea tarii unde se afla bunurile supuse transmisiunii (lex rei sitae), atunci cand acestea se afla in tari diferite, pentru ca, in general, legile nationale contin reglementari diferite in materia transmisiunilor universale a acestora.

2. Grupari de societati comerciale

Integrarea societatilor comerciale pe plan international este un fenomen economico-juridic complex, specific actualului stadiu de dezvoltare a economiei mondiale, a carui amplificare este determinata de o multitudine de factori obiectivi, precum tendinta de concentrare a capitalurilor, dezvoltarea fara precedent a stiintei si tehnicii, care impune un ritm alert al perfectionarii proceselor de productie si imbunatatirii calitatii produselor, concurenta acerba dintre societatile comerciale pentru cucerirea de noi piete de desfacere a marfurilor etc.

Cele mai frecvente tipuri de grupari de societati comerciale sunt urmatoarele: trustul (concernul), holdingul si gruparea de interese economice. Aceste structuri se disting intre ele prin gradul de integrare realizat intre societatile implicate.

2.1. Trustul

Trustul reprezinta o forma de integrare aproape totala a societatilor comerciale componente. Acest tip de grupare unifica treptat intr-o singura entitate colectiva mai multe societati comerciale de forta economica relativ redusa, care isi pierd astfel autonomia functionala, fiind subordonate unei conduceri centralizate care orienteaza activitatea economica a gruparii, ii stabileste obiectivele si modalitatile de realizare a lor.

Conducerea activitatii societatilor componente este bazata pe un contract de dominare, de regula prin preluarea de catre o societate dominanta a conducerii celorlalte societati.

Constituirea trustului asigura societatilor comerciale componente eficienta economica, le sporeste capacitatea de actiune, le asigura sprijinul financiar necesar pentru dobandirea fortei de care au nevoie in economia de piata.

De altfel, unul din obiectivele importante al politicilor comerciale ale trustului este functionarea eficienta a fiecarei societati comerciale componente, pentru a atinge parametrii de calitate si competitivitate la nivelul sistemului integrat pe care-l reprezinta trustul.

Trusturile sunt caracteristice zonei de comert din America de Nord. In Germania, trustul are corespondent in ceea ce aici se numeste konzern.

2.2. Concernul

Concernul este constituit pe principii similare trustului. Prin urmare, este o societate comerciala de mari proportii care se constituie prin integrarea treptata a altor societati comerciale cu forta economica mai mica (dar cu potential de crestere si consolidare in sistemul integrat oferit de concern), sub o conducere unica, asigurata de o societate dominanta, de care celelalte sunt dependente economic. Gruparea ia fiinta fie in baza unui contract de dominare, fie prin efectul absorbtiei.

2.3. Holdingul

Holdingul este o grupare alcatuita din doua sau mai multe societati comerciale care are ca specific faptul ca una dintre societati detine majoritatea actiunilor celorlalte societati comerciale, ceea ce ii asigura posibilitatea de a controla activitatea acestora. Dreptul de control permite societatii de tip holding sa influenteze, conform intereselor sale, strategia si tactica societatilor controlate. De regula, holdingul stabileste directive obligatorii pentru societatile aflate sub controlul sau, pe linie financiara, de management si de comercializare a produselor.

In cadrul holdingului integrarea societatilor implicate este mai redusa decat in cazul trusturilor si concernelor. Societatile integrate intr-un holding isi pastreaza o anumita autonomie gestionara si functionala, dar principalele acte de decizie ale acestora sunt conforme cu politicile comerciale ale holdingului, pentru ca exista o strategie comuna a ansamblului.

Desi capitalul holdingului este, in mod obisnuit, mult mai mic decat capitalurile insumate ale tuturor societatilor controlate, acest tip de societate faciliteaza achizitionarea firmelor mici si mijlocii aflate in sfera sa de control. De aceea, in unele state sunt preocupari legislative pentru ingradirea abuzurilor in relatiile dintre holding si societatile comerciale controlate.

2.4. Gruparea de interese economice

Este o entitate juridico-economica rezultata ca urmare a reunirii contractuale a mai multor societati comerciale pentru a realiza in comun anumite obiective economice (precum: institute de cercetare, programe de cercetare, birouri de export sau import, birouri de vanzari etc.), pe care urmeaza sa le exploateze impreuna in vederea realizarii obiectului lor propriu de activitate.

Aceasta forma de asociere se intalneste in cadrul statelor din Uniunea Europeana.

Caracterele distincte ale "gruparii" sunt urmatoarele:

a) "gruparea" dobandeste personalitate juridica din momentul in care se inscrie in registrul comercial (aceasta inmatriculare nu creeaza o prezumtie de comercialitate in favoarea persoanei juridice astfel infiintata, deoarece nu are prin ea insasi scop lucrativ si prin urmare, va fi civila sau comerciala dupa scopul efectiv urmarit);

b) desi are personalitate juridica, gruparea de interese economice nu are patrimoniu propriu[39], prin asociere realizandu-se o uniune de mijloace si de rezultate a societatilor comerciale implicate. Acestea isi pastreaza identitatea de sine ca persoane juridice, precum si autonomia gestionara si functionala;

c) calitatea gruparii de interese economice de a fi persoana juridica, chiar daca nu are un patrimoniu propriu (care este de esenta subiectului colectiv de drept), face ca societatile implicate in constituirea gruparii sa raspunda cu propriul lor patrimoniu, avand o responsabilitate nelimitata si solidara pentru obligatiile asumate de grupare (intocmai ca in cazul societatilor in nume colectiv) dar, prin contract, se poate stabili masura in care va contribui fiecare asociat la plata datoriilor si eventual daca se inlatura solidaritatea;

d) membrii gruparii de interese economice au interesele lor in grupare, reprezentate prin parti sociale (si nu prin titluri negociabile) care, in principiu, nu sunt cesibile dar prin contract se poate prevedea contrariul.

Aceste asocieri se deosebesc de societatile comerciale propriu-zise pentru ca a) nu urmaresc in mod necesar un scop lucrativ si b) nu au capital social ca instrument economic de realizare a finalitatii pentru care au fost create.

Totodata se deosebesc de asociatia propriu-zisa prin faptul ca dobandesc personalitate juridica, chiar daca nu au un patrimoniu propriu.

3. Comerciantii - persoane fizice

3.1. Aspecte preliminare

Comerciantii-persoane fizice sunt, ca si societatile comerciale, subiecte de drept care participa la raporturile de comert international.

Statutul juridic al comerciantului - persoana fizica difera de la un sistem juridic la altul. Pentru ca activitatea de comerciant trebuie sa se desfasoare cu respectarea anumitor conditii care sa asigure apararea intereselor publice si protejarea intereselor tertilor si ale comerciantilor insisi, legile nationale instituie in sarcina comerciantilor anumite obligatii legate de exercitarea profesiunii comerciale (obligatii profesionale), precum:

a) obligatia de a indeplini anumite formalitati de publicitate a existentei unui nou comerciant si a unor acte si fapte din activitatea comerciantilor; de regula, aceasta obligatie se realizeaza prin publicitatea in registrul comertului;[42]

b) obligatia de a tine anumite registre comerciale sau de contabilitate;

c) obligatia de a-si desfasura activitatea in limitele unei concurente licite etc..

Comerciantul persoana fizica are o raspundere nelimitata fata de terti pentru actele juridice pe care le efectueaza (in cazul societatilor comerciale raspunderea este limitata sau nelimitata in functie de tipul societatii).

Conceptii privind calitatea de a fi comerciant. In prezent nu exista o reglementare unitara pe plan international in privinta conditiei juridice a acestei grupe de participanti, iar legislatiile nationale au conceptii diferite cu privire la definirea calitatii de comerciant a persoanei fizice.

Astfel, legislatiile de influenta germana au consacrat conceptia subiectiva, recunoscand, de regula, calitatea de comerciant persoanei fizice care isi inscrie o firma in registrul de comert, operatie ce are efect constitutiv, fiind lipsit de relevanta faptul ca persoana respectiva savarseste acte sau fapte de comert cu titlu profesional sau numai in mod ocazional. Au insa calitatea de comercianti, chiar daca nu si-au inscris numele sau firma in registrul de comert si persoanele fizice care exercita o profesiune comerciala din cele anume enumerate de lege ca avand acest caracter si a caror exercitare confera, prin ea insasi, calitatea de comerciant.

Legislatiile de influenta franceza dau expresie conceptiei obiective, recunoscand calitatea de comerciant persoanei fizice care savarseste in nume propriu si pe cont propriu acte de comert(caracterul comercial al actelor de comert fiind determinat de lege pe baza naturii lor obiective) si exercita activitatea comerciala cu titlu profesional.

Se considera ca actele de comert sunt exercitate cu titlu profesional cand exista concomitent un element obiectiv constand in faptul ca se savarsesc asemenea acte in mod obisnuit, permanent, sistematic (adica nu este vorba de o actiune intamplatoare, sporadica) si un element subiectiv, caracterizat de intentia de a deveni comerciant. Exercitand o profesie, se presupune ca persoana fizica respectiva are ca scop sa-si asigure astfel (cel putin in parte), mijloacele de existenta, ceea ce implica ideea de castig, activitatea de comerciant avand caracter lucrativ.

In aceasta conceptie, inscrierea numelui sau firmei in registrul de comert creeaza numai prezumtia relativa ca acea persoana are calitatea de comerciant, dar inscrierea respectiva nu are caracter constitutiv.

3.2. Capacitatea de a fi comerciant a persoanei fizice

In doctrina se face distinctie intre capacitatea persoanei fizice de a savarsi acte de comert si capacitatea de a fi comerciant.

a) Capacitatea necesara pentru a savarsi acte de comert este supusa legii care guverneaza capacitatea de a savarsi acte juridice de drept civil (capacitatea civila), adica lex personalis care are ca domeniu de reglementare toate problemele care tin de statutul personal al subiectului de drept.

In dreptul roman (si in sistemele de drept neolatine, in general) starea si capacitatea unei persoane fizice sunt carmuite de legea tarii al carei cetatean este; deci, lex personalis este lex patriae (legea nationala a persoanei fizice).

Sistemele de common law considera ca lex personalis este legea domiciliului persoanei fizice (lex domicilii); prin urmare, statutul personal al persoanei fizice este supus legii statului pe teritoriul caruia aceasta isi are domiciliul stabil.

b) Capacitatea de a fi comerciant este supusa in toate tarile unor restrictii legale (care difera de la o tara la alta), in sensul ca sunt cerute unele conditii pentru acordarea posibilitatii de a exercita un comert, chiar daca este consacrat legal principiul libertatii comertului.

Si legea romana a reglementat diverse restrictii privind capacitatea persoanei fizice de a fi comerciant . Unele restrictii legale sunt instituite in vederea ocrotirii intereselor persoanelor care ar vrea sa exercite un comert. Astfel, restrictia referitoare la capacitatea de exercitiu (o persoana fizica pentru a face comert trebuie sa aiba atat capacitatea de folosinta, cat si capacitatea de exercitiu) este reglementata de legiuitor pentru ocrotirea incapabililor minori si majori (alienati, interzisi legali, interzisi judecatoresti) care sunt reprezentati de alte persoane si care nu pot face comert nici direct, nici indirect prin reprezentantii lor, iar in unele tari femeia maritata este supusa unui astfel de regim.

Alte restrictii legale au drept scop ocrotirea interesului general si a comertului, interesele altor profesii si interesele clientilor. Asemenea derogari de la principiul libertatii de a face comert privesc accesul la aceasta activitate si se exprima prin incompatibilitati, decaderi, interdictii si autorizatii prealabile date de o autoritate publica.

Incompatibilitatea consta in interdictia pentru anumite persoane de a exercita un comert datorita functiilor pe care le indeplinesc sau profesiilor pe care le exercita (functionari publici, judecatori, procurori, avocati, notari publici, cadre militare, diplomati). Scopul urmarit este sa asigure demnitatea si prestigiul functiei sau profesiei respective.

Decaderea din dreptul de a exercita comertul se poate pronunta de instanta judecatoreasca, ca o pedeapsa complimentara, in conditiile legii penale, sanctiunea avand ca scop asigurarea legalitatii si moralitatii activitatii comerciale.

Interdictia pentru comercianti de a desfasura anumite activitati, are ca scop ocrotirea unor interese generale ale societatii (de ordin economic, social sau moral). Astfel, nu pot face obiectul activitatii comerciale activitatile care, potrivit legii penale, constituie infractiuni, activitatile care sunt monopol de stat, fabricarea sau comercializarea de droguri sau narcotice in alt scop decat de medicament, imprimarea hartilor cu caracter militar etc.

Autorizarea administrativa prealabila este ceruta de lege pentru desfasurarea unor activitati comerciale (art. 28 D.L. 52/1990) din diferite motive, cum ar fi verificarea de catre organul administrativ a conditiilor cerute de lege pentru exercitarea activitatilor comerciale pe baza liberei initiative (controlul legalitatii, nu al oportunitatii eliberarii autorizatiei).

Sectiunea 2. Subiecte de drept care apartin ordinii juridice internationale

Din grupa subiectelor de drept care apartin ordinii juridice internationale (subiecte de drept international) fac parte statele si organizatiile interguvernamentale.

Implicarea lor in raporturile de comert international este de data relativ recenta, fiind determinata de cuprinderea in sfera comertului international atat a schimbului de marfuri si servicii, cat si a activitatii de cooperare economica si tehnico-stiintifica la scara mondiala.

Realizarea unor programe pe termen lung pentru dezvoltarea tarilor ramase in urma din punct de vedere economic, investitiile straine in economia acestor tari, nu sunt posibile fara participarea statelor interesate si uneori a unor organizatii interguvernamentale.

Avand in vedere aceasta realitate, doctrina a remarcat ca notiunea de comerciant nu mai este suficienta pentru a delimita sfera participantilor la raporturile de comert international, pe de o parte, pentru ca statele si organizatiile interguvernamentale (fie ele institutii specializate din cadrul O.N.U., fie din afara sa) nu au calitate de comercianti, pe de alta parte pentru ca nu toate sistemele de drept cunosc dihotomia drept civil - drept comercial.

1.Statul - participant la comertul international

Statul nu este numai titular al suveranitatii nationale, ci si titular al dreptului de proprietate publica.

Aceste doua calitati juridice il indrituiesc sa participe la toate raporturile juridice, adica sa aiba calitatea de subiect de drept, in principiu, in toate ramurile de drept: drept international public, drept constitutional, drept administrativ, drept financiar, dreptul muncii, drept procesual, drept civil etc.

Statul apare ca subiect de drept civil, in calitate de persoana juridica sui generis , in domeniul drepturilor reale, in domeniul obligational si succesoral, precum si in domeniul comertului si cooperarii economice internationale.

Dar statul este un subiect de drept care are un statut sui generis fata de celelalte subiecte de drept national si fata de ceilalti participanti la comertul international datorita pentru ca el este atat titular de suveranitate cat si persoana juridica, subiect de drept civil.

Datorita acestui fapt, raporturile juridice internationale la care participa statul sunt diferite ca natura: ele sunt de drept international public, cand statul actioneaza ca titular de suveranitate si sunt de drept al comertului international, cand statul le stabileste ca titular al patrimoniului propriu, in scopul gestionarii acestui patrimoniu. Aceasta distinctie are importanta deosebita pentru ca actele incheiate iure imperii (spre deosebire de cele incheiate iure gestionis) beneficiaza de imunitate de jurisdictie si de executare.

A. Ca titular de suveranitate, statul prezinta importanta pentru dezvoltarea comertului international sub mai multe aspecte:

1) poate contribui la crearea de noi subiecte de drept (in virtutea atributului de legiferare, stabileste, prin lege, statutul juridic al subiectelor de drept national, iar ca putere suverana participa la realizarea unor conventii internationale prin care iau nastere organizatii interguvernamentale ca subiecte de drept international);

2) stabileste cadrul juridic international pentru desfasurarea activitatii tuturor participantilor la comertul international, prin realizarea alaturi de alte state a conventiilor comerciale internationale; in aceste raporturi juridice, carmuite de principiul par in parem non habet imperium, non habet iurisdictionem("o entitate egala in drepturi nu are jurisdictie/autoritate contra egalului sau") statul roman figureaza proprio nomine, ca titular de drepturi si obligatii, dar nu in calitate de subiect de drept civil, ci in calitate de subiect de drept international public, titular al puterii suverane, egal in drepturi cu celelalte subiecte de drept international public .

3) poate influenta dezvoltarea relatiilor comerciale internationale prin politicile comerciale pe care le adopta si in functie de care ia masuri financiare, fiscale, vamale, ce pot stimula importurile ori exporturile pentru echilibrarea balantei sale comerciale.

B. Ca persoana juridica, statul roman participa la raporturile comerciale internationale prin Ministerul Finantelor, afara de cazul in care legea stabileste anume alte organe in acest scop.

In asemenea situatii Ministerul Finantelor participa la raporturile de comert international in numele statului, in calitate de reprezentant al acestuia, de organ al statului ca subiect de drept civil, nu in nume propriu, nu ca organ central al administratiei de stat, care are personalitate juridica de sine statatoare, in temeiul art. 26 din Decretul nr. 31/1954.

Doctrina a remarcat faptul ca "raporturile de comert international constituie un domeniu de relatii social-economice care prin specificul lor sunt compatibile cu participarea statului ca subiect de drepturi si obligatii".[59] Dar statul apare destul de rar in calitatea sa de subiect de drept civil, adica in calitatea sa de persoana juridica in intelesul art. 25 din Decretul 31/1954, pentru ca operatiile juridice de comert international, de cooperare economica si tehnico-stiintifica internationala se savarsesc proprio nomine de ceilalti participanti la comertul international-comercianti, persoane fizice si juridice.

In cazul in care participa la raporturile de cooperare economica si tehnico-stiintifica internationala statul, de regula, se implica in dubla sa calitate de titular de suveranitate si de subiect de drept civil.

Statul participa la raporturile de comert international in urmatoarele domenii:

1.realizarea de acorduri cu alti participanti la comertul international, cum ar fi:

a)acordurile de imprumut incheiate cu banci straine. Imprumuturile pot fi contractate direct de catre statul roman sau acesta garanteaza imprumuturi contractate de catre subiecte de drept national (societati comerciale, regii autonome sau autoritati locale), in scopul realizarii unor programe de dezvoltare si restructurare economice, inlaturarii efectelor unor calamitati naturale, realizarii unor actiuni de interes public, subventionarii de investitii din strainatate; garantarii de credite in vederea realizarii unor asemenea investitii de catre participantii nemijlociti la raporturile de comert international etc.[61] ;

b) acordurile de cooperare financiara cu banci straine (de exemplu, acordurile incheiate de Romania cu Banca Europeana de Investitii);[62]

2.emisiunea de titluri de valoare lansate pe pietele financiare externe, care sunt tot o forma de angajare a datoriei publice externe a statului.

2. Organizatiile interguvernamentale

Sunt subiecte de drept international, infiintate printr-o conventie internationala realizata cu participarea mai multor state ca titulare de suveranitate, care stabileste scopul, principiile, activitatile pe care urmeaza sa le desfasoare, structurile si mecanismele de functionare ale acestor subiecte de drept.

Au urmatoarele caracteristici:

a) sunt create prin acordul de vointa al statelor interesate;

b) sunt subiecte de drept derivat ale ordinii juridice internationale (spre deosebire de state care sunt subiecte originare ale ordinii juridice internationale), care au personalitate juridica si un statut juridic propriu in temeiul caruia isi desfasoara activitatea pentru realizarea finalitatii stabilite la constituirea lor;

c) sunt entitati internationale, dar nu au prerogativele caracteristice statelor, fiind lipsite de un teritoriu propriu, de o populatie asupra careia organele de decizie ale acestora sa exercite atributii de putere precum si de suveranitate (desi au autonomie functionala);[63]

d) au un caracter stabil, pentru ca au structuri si competente permanente care asigura un cadru adecvat pentru realizarea scopurilor statelor membre in domeniul de activitate specific fiecarei organizatii;

e) capacitatea lor juridica este determinata prin conventia internationala de constituire a lor, parametrii acestei capacitati fiind diferiti de la o organizatie la alta pentru ca nu exista o norma generala care sa stabileasca continutul si limitele capacitatii lor juridice. Aceasta capacitate va fi determinata pentru fiecare caz in parte pe baza analizei documentelor de infiintare si organizare a entitatii respective.[64]

Pentru ca prin specificul activitatii sale orice organizatie interguvernamentala stabileste nu numai raporturi de drept international public, ci si raporturi de drept privat, capacitatea ei juridica este complexa, avand atat elemente ale unei capacitati internationale (care face posibila participarea ei la raporturile de drept international) cat si elemente ale capacitatii de drept intern, care se manifesta in ordinea juridica nationala de drept privat, a statelor membre ale organizatiei.

Functia primordiala revine capacitatii internationale, iar capacitatea de drept intern serveste pentru a asigura organizatiei interguvernamentale conditiile materiale uzuale necesare indeplinirii corespunzatoare a finalitatilor sale internationale.

f) organizatiile interguvernamentale sunt, in principal, subiecte de drept international si deci, apartin ordinii juridice internationale, dar in subsidiar se manifesta ca subiecte de drept national, integrate in ordinea juridica nationala a fiecaruia dintre statele membre.

Cu toate acestea, organizatiile interguvernamentale se deosebesc esential de persoanele juridice care apartin ordinii juridice interne a statelor. Pentru a separa cele doua categorii de subiecte de drept, doctrina considera ca este nevoie de utilizarea cumulativa a trei criterii:

a)criteriul obiectiv, care se refera la participarea pluristatala la constituirea organizatiilor interguvernamentale;

b)criteriul finalist - desfasurarea unei activitati care intereseaza un numar mare de state;

c)criteriul formal - existenta unui act constitutiv incheiat prin conventie internationala.

Organizatiile care nu indeplinesc cele trei conditii, apartin ordinii juridice interne.

Sintetizand cele aratate mai sus, putem spune ca apartin ordinii juridice internationale subiectele colective infiintate printr-o conventie internationala, care le-a stabilit un obiect de activitate cu caracter international si le asigura posibilitatea de a participa in nume propriu la raporturi de drept international.

Organizatiile interguvernamentale internationale se pot clasifica dupa mai multe criterii:

a) dupa sfera de preocupari, ele pot fi cu caracter general (Organizatia Natiunilor Unite, Organizatia Unitatii Africane, Organizatia Statelor Americane) sau special (institutii specializate din cadrul Natiunilor Unite - Organizatia Mondiala de Turism, Organizatia Natiunilor Unite pentru Alimentatie si Agricultura, Organizatia Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura, Organizatia Natiunilor Unite pentru Dezvoltare Industriala etc.);

b) dupa aria geografica de cuprindere: organizatii cu caracter universal (O.N.U.) si organizatii regionale (Organizatia Tarilor Arabe Exportatoare de Petrol);

c) dupa posibilitatea de acces a unor noi membri: organizatii deschise sau inchise.

Dintre organizatiile interguvernamentale (exista peste 3000 de astfel de organizatii), un numar insemnat au caracter economic. Acestea "au aparut odata cu formarea si consolidarea economiei mondiale ca sistem unitar, ca rezultat direct al adancirii continue a interdependentelor economice dintre state, fiind o expresie a tendintei spre institutionalizarea si democratizarea raporturilor internationale".

3. Societatile multinationale (transnationale)

Aceste entitati colective nu pot fi global integrate nici in categoria subiectelor de drept national si nici in categoria subiectelor de drept international, fiind astfel concepute incat sunt lipsite de o legatura juridica cu un anumit stat si sunt compuse din elemente fara caracter national (de exemplu, capitalul provine de la asociati din diverse tari, uneori isi stabilesc mai multe sedii principale in tari diferite etc.).

Statutul lor juridic fiind statornicit prin actele lor constitutive, de regula nu este subordonat vreunei legi nationale, dar nu este subordonat nici vreunei legi internationale, deoarece pana in prezent nu a fost adoptata o lege uniforma in privinta lor.

Totusi, ele respecta dispozitiile legale prevazute de legile nationale ale statelor pe teritoriul carora isi desfasoara activitatea, dispozitii care sunt obligatorii pentru toti cei ce desfasoara activitati economice.

Litigiile care s-ar putea ivi in legatura cu interpretarea si aplicarea actelor lor constitutive sunt scoase de sub competenta instantelor nationale, pentru a fi date spre solutionare unor instante speciale:

- tribunale internationale de arbitrare;

- tribunale internationale constituite ad-hoc, in compunerea carora sa fie asigurata paritatea internationala;

- organe internationale de jurisdictie (de exemplu, Curtea Internationala de Justitie).

Aceste instante speciale sunt competente sa solutioneze doar litigiile izvorate din interpretarea si aplicarea actelor constitutive ale societatilor in cauza, litigiile de alta natura fiind lasate in competenta instantelor de drept comun.

Unele societati cu structura multinationala cuprind in statutele lor o referinta subsidiara la o lege nationala, pentru ca in masura in care statutul lor nu ar fi suficient pentru a oferi o rezolvare in cazul unor litigii, sa se recurga la legea nationala astfel indicata.

Alte societati transnationale inteleg sa-si completeze normele actelor lor constitutive cu principiile de drept ale statelor participante. Astfel, regimul juridic al uniunii carboniere Saar-Lorraine, constituita pe baza tratatului franco-german din 1956, este stabilit prin normele statutelor sale completate cu principiile comune ale sistemelor de drept din Franta si Germania, iar in cazul in care aceste norme si principii ar fi insuficiente pentru rezolvarea anumitor situatii, solutiile se vor decide avand in vedere finalitatea constituirii societatii respective care a fost consimtita de cele doua tari.

Exista si societati transnationale care evita referirea, in actele lor constitutive, la vreun sistem national de drept, in privinta lor primind aplicare doar normele statornicite prin statutele lor proprii (de exemplu, Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare sau Banca Europeana pentru Investitii, constituite sub egida O.N.U.; pe principii asemanatoare a fost constituita si societatea "Scandinavian Air System" (S.A.S.), cu participarea altor trei societati comerciale din Danemarca, Norvegia si Suedia; S.A.S. si-a stabilit cate un sediu principal, cu valoare juridica egala cu celelalte sedii, in capitalele celor trei tari participante -Copenhaga, Oslo si Stockholm; din cuprinsul statutelor acestei societati transnationale lipsesc orice trimiteri sau referiri la vreuna din legile nationale ale celor trei state ale caror companii de transport aerian au participat la constituirea sa).