Operatiunile cu titluri financiare ale bancilor comerciale

Operatiunile cu titluri financiare ale bancilor comerciale

1. Rolul plasamentelor bancare in titluri financiare

Principalul motiv pentru care bancile isi constituie portofoliul de titluri financiare este reprezentat de lichiditatea ridicata pe care acesta o asigura. De altfel, legile bancare din majoritatea tarilor stipuleaza ca procedeu obligatoriu de asigurare a lichiditatii detinerea de active care pot fi transformate usor in numerar, Portofoliul de titluri al unei banci este format din active financiare care aduc venituri, de regula limitate, sub forma dobanzilor sau a dividendelor. Pentru a intelege mai bine motivul plasarii fondurilor de catre banci in aceasta categorie de active este necesara prezentarea etapelor succesive pe care bancile le parcurg in procesul plasarii fondurilor disponibile:

Constituirea rezervelor obligatorii;

Constituirea necesarului de numerar si alte active lichide;

Constituirea portofoliului de credite in conformitate cu solicitarile de credite si cu politica de creditare practicata de banca;

Fondurile ramase disponibile dupa parcurgerea acestor etape pot fi folosite pentru constituirea portofoliului de titluri.

Investitia in titluri reprezinta o modalitate foarte convenabila de utilizare a unor resurse de care bancile dispun la un moment dat, cu atat mai mult daca luam in considerare caracterul lor negociabil si gradul ridicat de lichiditate pe care il confera.

Dimensiunea investitiei pe care banca o face la un moment dat in portofoliul de titluri variaza in concordanta cu starea economiei. }n perioadele de avant economic, bancile orienteaza mai multe fonduri catre satisfacerea nevoilor crescande de creditare. Din contra, in perioadele de recesiune economica sau de criza, caracterizate prin reducerea solicitarilor de credite datorate lipsei unor perspective viabile, bancile aloca o mai mare parte din resurse portofoliului de titluri, in special in cele emise de stat pentru finantarea deficitului bugetar.

Prin realizarea de investitii financiare, banca are ca obiective:

-obtinerea unui venit sub diferite forme (dividende, cupon etc);

-realizarea unui portofoliu de investitii financiare de calitate, sigure si profitabile;

utilizarea completa a fondurilor proprii;

-posibilitatea utilizarii titlurilor drept gajuri in momente dificile pentru banca;

-asigurarea lichiditatii prin corelarea scadentelor titlurilor cu nevoia de lichiditate a bancii.

Pentru    atingerea acestor obiective, este necesara parcurgerea urmatoarelor etape:

coordonarea portofoliului de investitii financiare cu mediul extern. Evident, este greu sa se prevada evolutia variabilelor mediului extern, motiv pentru care deciziile trebuie luate cu o oarecare prudenta pentru a feri banca in cazul unor previziuni incorecte.

coordonarea portofoliului de investitii financiare cu planul de lichiditati al bancii. Se poate obtine in conditiile in care administrarea portofoliului de investitii financiare nu este considerata o functie separata, ci este integrata in procesul de gestionare active-pasive al bancii.

evaluarea posibilitatilor de gajare oferite de titlurile financiare. Titlurile financiare mai putin riscante pot constitui garantii in vederea obtinerii unor imprumuturi de catre banca.

evaluarea riscului pe care il presupune fiecare tip de activ. Titlurile de stat emise de Ministerul Finantelor si titlurile de valoare emise de institutii straine garantate de guvernele tarilor respective sunt lipsite de risc. Titlurile de valoare emise de institutii din tara si straine negarantate de stat prezinta risc. Actiunile detinute de banca la alte societati bancare si nebancare din tara si strainatate prezinta risc pentru banca.

evaluarea venitului net fara impozit. Cotele de impozit sau facilitatile fiscale pe categorii de titluri pot fi elemente restrictive in procesul de achizitionare a titlurilor financiare.

diversificarea portofoliului de investitii financiare. Achizitionarea mai multor categorii de titluri financiare de la cat mai multi emitenti va determina ca perceperea riscurilor financiare sa fie cat mai difuza pentru banca.

anticiparea evolutiei dobanzii Daca rata dobanzii va scadea, atunci cererea de credite va fi mai mare, deci banca va trebui sa investeasca in titluri pe termen scurt cu grad ridicat de lichiditate. Daca se asteapta la o crestere a ratei dobanzii, cererea de credite va fi mica, banca trebuie sa-si plaseze fondurile in titluri pe termen mediu si lung in scopul obtinerii unor avantaje.

determinarea marimii portofoliului de investitii financiare in functie de: gradul de profitabilitate al investitiilor in titluri financiare; volumul fondurilor ramase neutilizate dupa constituirea fondurilor pentru nevoilor de rezerve, lichiditati si de credit al bancii.

evaluarea experientei manageriale. Bancile care nu au experienta in tranzactionarea titlurilor financiare trebuie sa se limiteze la achizitionarea titlurilor de stat si obligatiunilor garantate de guvernele statelor emitente.

2. Clasificarea titlurilor financiare

Literatura de specialitate si practica fmanciar-bancara clasifica titlurile financiare dupa o serie de criterii.

1. In functie de piata pe care se emit:

titluri ale pielei de capital - obligatiuni, actiuni;

titluri ale pietei monetare - sunt emise de banci si sunt negociabile doar pe piata interbancara.

In functie de termenul pentru care sunt emise:

titluri pe termen scurt - efectele de comert, care iau forma titlurilor de credit negarantate; certificatele de depozit, ca instrumente negociabile frecvent utilizate pe piata plasamentelor pe termen scurt; titlurile emise de stat pe termen scurt (certificatele de trezorerie, bonurile de tezaur);

titluri pe termen lung - obligatiunile (valori mobiliare care atesta calitatea de creditor asupra emitentului lor); actiunile (valori mobiliare care atesta un drept de proprietate asupra capitalului emitentului, nu au scadenta, fiind emise pe o perioada nedeterminata).

In functie de tipul venitului pe care il aduc:

• titluri cu venit fix - venitul pe care il aduc nu depinde de rezultatul financiar al emitentului (actiunile preferentiale, obligatiunile);
• titluri cu venit variabil - venitul lor depinde de rezultatul financiar al emitentului.

In functie de persoana emitentului:

titluri emise de stat (organe ale administratiei publice centrale si locale)

titluri emise de intreprinderi publice si private fara profil financiar;

titluri emise de banci comerciale si alte institutii de credit.

In functie de caracteristicile lor:

valori mobiliare primare - sunt emise pentru a mobiliza capitaluri proprii (actiunile) sau pentru a obtine capitaluri sub forma imprumuturilor pe termen lung (obligatiunile);

valori mobiliare derivate - combina avantajele conferite de actiuni cu cele oferite de obligatiuni; imbraca forma unor contracte care dau dreptul cumparatorului asupra unor active ale emitentului, la o anumita scadenta viitoare, in conditiile stabilite prin contract (contracte forward sau contracte standardizate futures si options);

valori mobiliare sintetice - rezulta din combinarea mai multor titluri financiare si crearea pe aceasta baza a unor instrumente standardizate noi (contractele pe indici bursieri).

In functie de vointa de detinere exprimata in momentul achizitiei:

titluri de tranzactionare - sunt detinute cu intentia de revanzare intr-un termen de pana la 6 luni; scopul principal este de a asigura o lichiditate corespunzatoare si de a specula eventualele evolutii favorabile ale cursului bursier;

titluri de plasament - sunt detinute in portofoliu pentru perioade mai mari de 6 luni; motivul pentru care banca detine in portofoliu aceste titluri este de a obtine un venit sub forma dividendului (in cazul actiunilor) sau dobanzilor (in cazul obligatiunilor);

titluri de investitii - sunt cumparate in scopul pastrarii for pana la scadenta, cele mai uzitate fiind obligatiunile si efectele publice; detinerea acestor titluri permite bancii sa obtina venituri fixe, la anumite intervale de timp; titluri ale activitatii de portofoliu - nu presupun interventia bancii in managementul societatilor emitente;

titluri de participare - dau bancii posibilitatea unei implicari active in gestiunea emitentului.

Un loc aparte in cadrul portofoliului de titluri detinut de o banca este reprezentat de titlurile de stat. Acestea sunt emise de organele administratiei publice centrale si locale - pe termen scurt, mediu sau lung - cu scopul finantarii deficitului bugetar sau a unor proiecte de investitii. In practica, aceste titluri imbraca denumiri si caracteristici diferite in functie de termenul pentru care sunt emise:

Obligatiuni publice ('T - Bonds') - sunt emise pe termene cuprinse intre 10- 30 ani cu scopul obtinerii resurselor necesare finantarii unor investitii de interes national.

Bonuri de tezaur ('T - Notes') - sunt emise pe termene cuprinse intre 1-10 ani cu scopul acoperirii deficitului bugetar.

Certificate de trezorerie ('T - Bills') - au scadenta mai mica de 1 an si sunt destinate acoperirii golurilor de trezorerie.

In cazul SUA, Trezoreria emite doua tipuri de titluri financiare cu venit fix, cu scadenta mai mare de un an: note de tezaur (cu o scadenta de la 1 la 10 ani); obligatiuni de tezaur (cu scadenta mai mare de 10 ani). In Romania, titlurile de stat emise pe piata interna de catre Ministerul Finantelor sunt instrumente pe termen scurt. Emisiunea se face la anumite intervale de catre Trezoreria statului iar distributia este realizata de Banca Nationala a Romaniei in calitate de agent. Plasamentul se realizeaza pe piata interbancara, avand la baza principiul licitatiei. Cel mai popular tip de titlu cu venit fix pentru banci este reprezentat de obligatiunile de stat. Acestea sunt emise de Guvern prin intermediul Trezoreriei statului si prezinta un inalt grad de credibilitate, fiind intotdeauna solvabile deoarece sunt sustinute de garantia si creditul statului. Trebuie subliniat faptul ca titlurile emise de stat sunt cele mai sigure deoarece plata principalului si a dobanzii sunt garantate.

Titlurile de stat sunt de doua categorii: cu discount, respectiv titluri de stat nepurtatoare de dobanda, vandute la un pret initial mai mic decat valoarea nominala, diferenta dintre pretul initial si valoarea nominala fiind discountul si reprezentand beneficiul cumparatorului; purtatoare de dobanda, respectiv titluri de stat vandute la valoarea nominala sau cu prima si pentru care emitentul plateste periodic dobanzi conform conditiilor cuprinse in prospectul de emisiune.

Certificatele de trezorerie pot fi plasate prin licitatie, subscriptie publica sau subscriptie publica garantata. Titlurile de stat sunt emise in forma dematerializata si cu valori nominale, conform prevederilor prospectului seriei respective.

3. Metode de constituire si modificare a unui portofoliu de titluri financiare

Bancile comerciale dispun de mai multe tehnici de constituire a unui portofoliu de titluri, fie in relatie cu banca centrala, fie cu alte banci:

>  prin intermediul operatiunilor de scontare;

>  prin intermediul conventiilor de rascumparare;

>  prin intermediul operatiunilor de lombardare;

>  prin cumparare (achizitie) directa.

Scontarea este unul din cele mai vechi procedee de constituire a unui portofoliu de titluri. Prin scontare, creditul comercial concretizat intr-un inscris (cambie, bilet la ordin) se transforma intr-un credit bancar, astfel ca operatiunea comporta doua aspecte: pe de o parte in portofoliul bancii intra un efect de comert, purtator al unui anumit risc de plata; pe de alta parte, in schimbul respectivului titlu, banca acorda posesorului un credit cambial.

Conventia de rascumparare este operatiunea prin care banca cumpara titluri, cu conditia incheierii unui acord prin care partenerul se obliga sa le rascumpere peste o anumita perioada de timp, platind bancii in pretul de rascumparare si dobanda aferenta.

Lombardarea este o tehnica larg utilizata in Anglia, SUA, Germania si consta in acordarea de imprumuturi de catre banca prin preluarea in gaj a titlurilor.

Cumpararea directa a titlurilor fie prin subscriere (actiuni, obligatiuni), prin licitatie (titluri de stat), fie prin intermediul bursei. Prin cumparare directa de titluri, bancile isi plaseaza o parte a resurselor in scopul obtinerii de castiguri potentiale.

Bancile constituie portofoliul de titluri in vederea fructificarii unor resurse disponibile. Castigul se va regasi fie din diferenta intre pretul de vanzare si cel de cumparare, fie din veniturile generate de titluri pe parcursul detinerii lor in portofoliu. Astfel, in raport de acest aspect vom avea un portofoliu comercial (in primul caz) si un portofoliu de investitii (in al doilea caz). Modificarea portofoliului de titluri opereaza de regula asupra portofoliului comercial si doar sporadic asupra portofoliului de investitii, acesta din urma pastrandu-si structura perioade insemnate de timp.

Structurarea portofoliului poate fi realizata de catre banci prin operatiuni de vanzare - cumparare. Trading-ul si switching-ul sunt doua tipuri de strategii active de modificare a structurii unui portofoliu de titluri.

Trading-ul consta in modificarea structurii portofoliului de titluri la un interval redus de timp, de regula zilnic, prin operatiuni de vanzare-cumparare de titluri. Pentru a derula o astfel de strategie e necesara existenta unei piete de capital bine consolidata si extrem de lichida. In plus, trading-ul presupune urmarirea foarte atenta a evolutiei titlurilor, necesitand un aparat de personal si logistic extrem de specializat, cu costuri nu din cele mai reduse.

Switching-ul este o strategie de gestiune a portofoliului de titluri mult mai la indemana bancilor decat trading-ul. Frecventa aparitiei bancii pe piata este mult mai redusa, ea fiind de regula impusa de modificarea conditiilor economice, a ratelor dobanzii etc. Switching-ul antreneaza costuri mai reduse, in schimb mobilitatea portofoliului este diminuata in comparatie cu trading-ul.

Bancile care nu au experienta in tranzactionarea titlurilor prefera sa-si limiteze propriul portofoliu la titlurile de stat si alte efecte publice garantate de guvernul tarii emitente. In schimb, bancile cu experienta in tranzactionarea titlurilor isi orienteaza propriul portofoliu spre acele titluri ce ofera oportunitati de tranzactionare pentru a-si maximiza profitul. Piata titlurilor in Romania nu este dezvoltata, astfel ca bancile prefera sa-si constituie un portofoliu de titluri emise de stat, care nu pune probleme de gestiune a riscului asa ar pune un portofoliu de titluri emise de entitati private.

4. Implicarea bancara in emisiunea de titluri financiare

Bancile, fiind organizate ca societati comerciale pe actiuni, pot recurge la emisiuni proprii de titluri financiare, in masura in care legislatia financiar-bancara din tara unde isi desfasoara activitatea le permite acest lucru. O prima categorie de titluri financiare care pot fi emise o constituie titlurile care afecteaza capitalul bancii, respectiv actiunile si obligatiunile.

A doua categorie de titluri este reprezentata de titlurile de creanta negociabile. Pentru asigurarea necesitatilor de lichiditati, bancile pot emite titluri pe termen scurt, mediu sau lung (cele mai intalnite sunt bonurile de tezaur si certificatele de depozit).

Pe de alta parte, bancile pot interveni in acordarea de facilitati privind emisiunea de titluri. Agentii economici care sunt interesati sa obtina capitaluri suplimentare prin emisiunea de titluri negociabile pe piata monetara sau de capital se adreseaza bancilor pentru sprijinirea acestor operatiuni. Recurgerea la sprijinul bancar inseamna intermediere bancara si implica o serie de cheltuieli suplimentare de emisiune si de utilizare a acestor titluri.

Facilitatile de emisiune de titluri acordate de banci au in fapt o sfera larga de servicii, putand implica: acordarea de credite, cumpararea pe cont propriu a unor titluri, intermedierea vanzarii de titluri, acordarea de garantii. Facilitatile au ca obiect principal sprijinirea emisiunii de titluri pe termen scurt reinnoibile, in moneda nationala sau in valuta. Titlurile financiare emise pot fi mai ales bonuri de tezaur si efecte de comert.Facilitatile implica si sprijinirea plasarii titlurilor respective. Pe de o parte, bancile cumpara titlurile pentru a le revinde. Pe de alta parte, in lipsa detinatorilor de resurse dispusi la plasament, bancile se angajeaza sa preia aceste titluri. In fapt, se garanteaza astfel plasarea integrala a emisiunii.

Facilitatile reprezinta izvorul unei serii de comisioane percepute de catre banci, in functie de momentele actiunii bancare de angajare sau de confirmare, de utilizare si de garantare.