Monopolul

Monopolul

Caracteristicile monopolului. Piata de monopol este diametral opusa pietei cu concurenta perfecta si se defineste prin existenta unui singur producator-ofertant (monopol), sau prin existenta unui singur cumparator (monopson). In ambele cazuri, piata de tip monopol reflecta o situatie in care un agent economic dispune de o putere absoluta asupra unei piete, fie prin controlul asupra intregii oferte a unui produs, fie prin controlul asupra intregii cereri pentru o anumita marfa. Daca monopolul intra in relatii de schimb cu un singur cumparator (monopson), structura pietei este de forma monopol-monopson.

Caracteristicile si consecintele pietei monopoliste sunt analizate pentru monopol, care inseamna un singur producator ofertant pe o anumita piata (de la cuvintele grecesti « mono » care inseamna unu, si « polist » care inseamna vanzator). Aceasta situatie in care productia unei intregi ramuri este produsa si vanduta de un singur producator numit monopolist sau firma monopolista, poate apare ca urmare a unor restrictii sau bariere de intrare in ramura, care pot fi naturale sau create si acceptate oficial. Barierele naturale sunt in principiu rezultatul actiunii economiilor de scara in acele ramuri unde tehnologiile si conditiile cererii fac ca o singura mare firma sa poata acoperi eficient costurile totale.  Astfel de monopoluri naturale se intalnesc de regula in domeniile serviciilor postale si de telefonie fixa, furnizorii de energie electrica, distributiei gazelor etc. In schimb, monopolurile protejate sunt rezultatul unor bariere de intrare create prin legile care vizeaza protectia inventiilor si inovatiilor, conferind doar firmei detinatoare a patentului, unicul drept legal de a produce si comercializa un anumit produs, pentru o anumita perioada de timp.

Existenta reala a monopolurilor, este o problema controversata. Noile progrese inregistrate in domeniul tehnologiilor au facut ca si monopolurile naturale sa piarda teren (spre exemplu, aparitia telefoniei mobile). Pe termen lung, nici o firma nu poate fi la adapost de concurenta. De fapt, monopolul pur sau perfect nici nu exista, dupa cum nu exista nici o piata cu concurenta pura sau perfecta. Ca sa existe monopol pur trebuie ca firma sa produca si sa comercializeze singura un anumit produs pe piata, sa nu aiba de suportat concurenta interna sau externa (imposibilitatea intrarii de noi firme pe piata monopolizata datorita existentei barierelor de natura economica sau administrativ-juridica) ; totodata, bunul comercializat sa nu aiba nici un fel de substituienti apropiati, conditii greu de indeplinit intr-o economie de piata dezvoltata si diversificata.

Variabilele monopolului. In conditiile pietei de monopol, formarea pretului nu mai constituie un factor exogen firmei, puterii de piata si deciziei producatorului. Aflata in pozitia de unic producator si vanzator al unui singur produs, firma monopolista poate controla piata in sensul determinarii cantitatii oferite si a pretului care sa-i asigure profituri maxime.

Pentru a intelege modul cum o firma monopolista stabileste simultan pretul si cantitatea produsa si oferita pe piata, trebuie sa analizam mai intai anumite variabile specifice monopolului, cum sunt cererea, venitul mediu, incasarea sau venitul marginal, s.a.

Spre deosebire de piata cu concurenta perfecta unde cererea pentru firma individuala se disociaza de cererea pietei, in cazul monopolului, aceasta disociere nu mai are loc, intrucat firma monopolista este singurul producator al bunului respectiv. Curba cererii firmei monopoliste este identica cu curba pietei si apare ca o functie descrescatoare de pret (are panta negativa). Firma poate sa decida asupra nivelului pretului de vanzare a produsului sau, dar aceasta va influenta cantitatea ceruta pe piata din produsul respectiv. In aceasta situatie, incasarea marginala sau venitul marginal (V_m) nu mai este egal cu venitul mediu (V_M) si respectiv pretul de vanzare. Relatiile dintre variabilele specifice monopolului sunt evidentiate pe baza unui exemplu ipotetic in Tabelul 8.1. Curbele acestor variabile sunt ilustrate in graficele din Figura 8.1.

Datele din Tabelul 8.1. redau relatiile existente intre cantitatea produsa, pretul de vanzare si veniturile monopolului, pornind de la o functie a cererii de tip liniar. Dupa cum se observa, optiunea firmei monopoliste pentru un anumit nivel al preturilor influenteaza cantitatea ceruta pe piata si, in consecinta, incasarile sau veniturile sale. Astfel, pe masura ce firma reduce pretul pentru a vinde o cantitate mai mare, incasarea obtinuta pe fiecare unitate de produs scade. Curba venitului mediu are, deci, panta negativa si este identica cu curba cererii, care taie axa ordonatei in punctul unde Q = 0 si abcisa in punctul unde p = 0 (vezi Figura 8.1.).

Tabelul 8.1. Relatiile dintre variabilele monopolului

Venitul marginal in cazul monopolului nu mai este egal cu pretul si este inferior venitului mediu. V_mg este egal cu pretul, minus pierderea datorata reducerii pretului si de la unitatile anterioare pentru a vinde o unitate suplimentara din produsul respectiv. De aceea, pe masura ce se adauga suplimente, decalajul dintre V_mg si pret (si implicit V_M) creste. Cand curba cererii este o dreapta, ca in exemplul ilustrat in graficul din Figura 8.1, atunci curba V_mg va intersecta abcisa la jumtatea distantei fata de punctul de intersectie al curbei V_M.

Curba Vt  este o parabola (are forma unui clopot) care porneste din punctul de origine (pentru Q = 0, V_t = 0), atinge nivelul maxim in punctul in care E_cp = 1, (cand V_mg = 0) dupa care coboara catre zero, cand p = 0. Aceasta evolutie, la inceput ascendenta si apoi descendenta a curbei venitului total, este data de relatia existenta intre elasticitatea cererii la pret si venitul marginal. Deoarece firma monopolista se confrunta cu o curba a cererii cu panta negativa, V_mg este intotdeauna mai mic decat pretul la care isi vinde productia ; in functie de elasticitatea cererii la pret, V_mg poate avea atat valori pozitive, cat si valori negative.

Venitul marginal este pozitiv cand cererea este elastica fata de pret, este nul cand cererea are elasticitate unitara si este negativ cand cererea este inelastica. Dupa cum se observa in reprezentarea grafica din Figura 8.1, pentru nivelurile de productie situate in intervalul in care curba cererii este elastica, V_t creste pe masura ce se vand mai multe unitati; in acest interval (E_cp > 1), venitul marginal este pozitiv (V_mg > 0). Dimpotriva, corespunzator nivelurilor de productie situate in intervalul pentru care curba cererii este inelastica, V_T scade pe masura ce se vand mai multe unitati, in acest interval (E_cp < 1) venitul marginal este negativ (V_mg < 0).

Se desprinde astfel, concluzia ca firma monopolista nu va opera niciodata in intervalul nivelurilor de productie pentru care curba cererii este inelastica. Scopul ei este sa maximizeze profitul obtinut.

Echilibrul firmei-monopol. Intrucat monopolul este singurul producator intr-o ramura sau industrie, nu mai este nevoie sa delimitam echilibrul firmei de cel al ramurei sau pietei, ca in cazul concurentei perfecte. Firma monopol este industria iar echilibrul firmei este in fapt echilibrul industriei.

Pe de alta parte, daca in cazul concurentei perfecte producatorul poate opta numai asupra cantitatii pe care o produce (maximinizandu-si profitul la acel nivel al productiei unde C_m = p), firma monopolista decide atat asupra cantitatii oferite cat si a pretului de vanzare a produsului. Ea va fi in pozitie de echilibru atunci cand nu mai are interesul sa modifice nici pretul de vanzare, nici cantitatea produsa.

Pentru a evidentia modul cum o firma monopolista isi poate maximiza profitul si obtine punctul de echilibru, vom corela informatiile referitoare la venituri cu cele privind costurile implicate de productia sa. Datele ipotetice din Tabelul 8.2. evidentiaza atat efectele binomului cantitate-pret asupra veniturilor (totale si marginale) firmei, cat si evolutia costurilor (totale si marginale) in raport de nivelurile productiei. Punand in ecuatie veniturile cu costurile corespunzatoare obtinem
profitul firmei.

Exemplul ipotetic prezentat in Tabelul 8.2. arata ca firma monopolista obtine profitul maxim la un nivel al productiei (de 5 unitati) si al pretului (de 80 u.m) la care se realizeaza cea mai mare diferenta intre venitul total si costul total ().

Tabelul 8.2. Obtinerea profitului maxin de catre firma monopolista

Observam totodata, ca la acest nivel al productiei (numita productie optima a monopolului) si al pretului (numit si pretul de echilibru al monopolului) sporul de venit provenit din vanzarea unei unitati suplimentare este egal cu suplimentul de cost generat de producerea ei (40V_m = 40C_m). Cand V_mg > C_m, pentru a obtine profituri suplimentare si pentru a spori profitul total, monopolul va creste volumul productiei si al ofertei. In schimb, monopolul va restrange volumul activitatii cand V_mg < C_m, aceasta insemnand pentru el profituri marginale negative si implicit o diminuare a profitului total.

Maximizarea profitului monopolului are loc, asadar, la acel nivel al productiei si al pretului la care venitul marginal este egal cu costul marginal (V_mg = C_m). Aceste nivele ale binomului cantitate-pret definesc echilibrul monopolului, intrucat orice modificare a lor determina reducerea profitului.

Conditia sau regula maximizarii profitului monopolului V_mg = C_m, este in principiu asemanatoare cu cea a echilibrului firmei care actioneaza pe o piata cu concurenta perfecta. Ne reamintim ca la analiza acestei structuri de piata, o firma perfect competitiva care urmareste sa-si maximizeze profitul ajunge in punctul de echilibru la acel nivel al productiei unde costul marginal este egal cu incasarea sau venitul marginal, si care este mereu egal cu pretul (C_m = V_mg = p). In cazul monopolului, dupa cum s-a vazut cand am analizat curbele veniturilor sale, incasarea marginala nu mai este egala cu pretul; fata de acesta din urma, V_mg este intotdeauna mai mic si poate fi si negativ. Se intelege ca atunci cand egaleaza V_m cu C_m, ambele variabile sunt mai mici decat pretul pe care il cere pentru productia sa.

Rezulta astfel, ca o firma monopolista cand se afla in echilibru, corespunzatoare regulii maximizarii profitului V_mg = C_m, atunci costul marginal este intotdeauna mai mic decat pretul la care vinde productia obtinuta. Aceasta ipoteza, valabila pentru toate firmele (altele decat cazul concurentei perfecte) care se confrunta cu o curba a cererii cu panta negativa (ceea ce s-a numit un cautator de preturi "prices searcher"), este observata si in ilustrarea grafica a echilibrului monopolului.

In Figura 8.2. sunt reprezentate pe baza acelorasi date ipotetice curbele costului si ale venitului monopolului. Potrivit conditiei de maximizare a profitului (V_mg = C_m), echilibrul monopolului este dat de punctul de intersectie intre curba costului marginal si dreapta venitului marginal. Abcisa acestui punct de intersectie (E) indica nivelul productiei optime sau de echilibru al monopolului (Q_m). Acest nivel al productiei (Q_m = 5) care asigura profitul maxim al firmei monopoliste este vanduta la un pret de echilibru (P_m = 80), cunoscut sub numele de pret de monopol; el reprezinta ordonata punctului M situat pe curba cererii corespunzator productiei optime (Q_m = 5). Observam ca atunci cand egaleaza venitul marginal, costul marginal este mai mic decat pretul de monopol (40C_m < 80P_m).

Pretul de monopol este, de regula, mai mare decat costul total mediu. Diferenta o reprezinta supraprofitul (peste profitul normal inclus in costuri) sau profitul de monopol. In exemplul ipotetic ilustrat in Figura 8.2., profitul de monopol este reprezentat de aria dreptunghiului hasurat (CP_mMN).

In orice industrie sau ramura de activitate existenta supraprofitului exercita o atractie pentru noi firme de a patrunde in ramura, dupa cum persistenta pierderilor constituie motivatia iesirii din ramura. Daca firma de monopol sufera pierderi pe termen scurt, ea va continua sa functioneze atata timp cat isi poate acoperi costurile variabile. In schimb, pe termen lung, ca si in cazul concurentei perfecte, firma va parasi industria monopolizata daca nu-si poate ajusta intrarile de factori astfel incat sa-si acopere toate costurile sale. De aceea conditia de echilibru pe termen lung a monopolului este egalitatea costului marginal cu venitul marginal, dar si cu costul total mediu (V_mg = C_m = C_TM).

Ceea ce caracterizeaza profiturile obtinute de firmele monopoliste este nu atat nivelul lor mai ridicat (peste profitul lor normal), cat mai ales persistenta lor pe termen lung. Dupa cum cunoastem din capitolul precedent, profituri suplimentare sau supraprofituri obtin si unele firme perfect competitive, dar intrarea libera in ramura si mecanismul de ajustare pe termen lung imping aceste profituri spre zero; in masura in care se obtin aceste profituri suplimentare, ele sunt vremelnice, au un caracter efemer. Dimpotriva, prin definitie, monopolurile opereaza in conditiile unor bariere (naturale sau administrativ-juridice) la intrare in ramura monopolizata. Atata timp cat aceste bariere sunt efective si eficiente in calea intrarii noilor competitori in ramura monopolizata, firmele de monopol obtin supraprofituri pe termen lung.

Profitul de monopol se caracterizeaza, asadar, prin persistenta sa pe termen lung, fapt pentru care este cunoscut si sub denumirea de renta de monopol. Intr-o anumita masura, el reprezinta echivalentul reducerii surplusului consumatorului, surplus pe care cumparatorii l-ar obtine daca bunul produs s-ar vinde la un pret egal cu costul marginal si nu cu pretul de monopol.

Monopolul poate practica acelasi nivel al pretului de monopol pentru intreaga cantitate vanduta sau poate practica preturi diferentiate - asa-numitele preturi discriminatorii. Nu toate diferentele de preturi reprezinta preturi discriminatorii, deoarece acelasi produs vandut in momente diferite, in locuri diferite sau in cantitati diferite, pot avea preturi diferite. Discriminarea prin preturi apare atunci cand practicarea unor preturi diferite nu este datorata diferentelor de costuri si daca sunt indeplinite doua conditii : imposibilitatea revinderii produsului de catre cumparatori; posibilitatea firmei monopoliste de a delimita unitatile individuale achizitionate de acelasi cumparator sau de a separa cumparatorii in categorii distincte in functie de elasticitatea cererii lor la pret. Atunci cand aceste conditii pot fi iindeplinite, monopolul practica preturi diferite in functie de elasticitatea cererii pe segmentele respective ale pietei, in asa fel incat sa preia cat mai mult din surplusul consumatorului. Discriminarea perfecta prin preturi are loc atunci cand intregul surplus al consumatorului este preluat de firma monopolista.