Model economic. Modelarea.

Model economic. Modelarea

In dictionarul de matematica si cibernetica in economie [19] se arata ca modelul reprezinta "unul din cele mai importante instrumente de cunoastere stiintifica, o imagine conventionala a obiectului de cercetare. Modelul se construieste de catre modelul cercetarii astfel incat sa reflecte caracteristicile obiectului (atributele, relatiile reciproce, parametrii structurali si functionali) esentiale pentru scopul cercetarii. De aceea, problema calitatii acestei reflectari, adica a masurii in care modelul este adecvat obiectului, poate fi corect rezolvata numai in raport cu scopul stabilit" . Mircea Malita il defineste ca "o reprezentare mintala sau scrisa, calitativa sau matematica a unei parti dintr-o realitate ce constituie un sistem (adica un set avand partile interconenctate). Modelul selecteaza componentele cele mai reprezentative ale sistemului si descrie relatiile care le leaga".

Crearea unui model nu serveste numai cunoasterii, ci are si scopuri practice, constituind o baza de experimentare.

Datorita complexitatii proceselor reale, in construirea modelelor trebuie adoptata o anumita limita de detaliere, retinand elementele esentiale si principalele dependente dintre ele. De aceea, modelul trebuie sa fie intotdeauna o reprezentare simplificata a realitatii care sa permita actiuni, bazate pe rationament, asupra procesului modelat. Limita de detaliere este diferita de la epoca la epoca, ea crescand cu timpul.

Modelarea consta in fapt din construirea unei reprezentari cu grad de dificultate variabil al lumii reale sau ale unei parti componente ale acesteia. Intelegerea fenomenului sau segmentului de realitate abordat, cunoasterea amanuntita, cat si actiunea asupra fenomenului analizat motiveaza ratiunea de a apela la astfel de reprezentari. Cel mai des limbaj utilizat este limbajul matematic. Folosirea modelarii matematice ajuta la fundamentarea unei decizii in conditii de eficienta, oferind posibilitatea de a se gandi mai bine si mai repede fara a denatura realitatea. Formalizarea matematica nu este singura forma posibila de abstractizare, dar "este treapta superioara a abstractizarii stiintifice, care ne epropie de hotarele certitudinii in masura in care nu sunt falsificate premisele" dupa cum afirma T. Shattles.

Plecand de la ideea ca orice model se bazeaza pe date si parametri reali devine necesar faptul de a obtine date de incredere care sa permita o reprezentare convenabila a realitatii prin model. Astfel, se identifica, atunci cand este cazul, aspectul ciclic sau periodic al fenomenului studiat, implicit orizontul de timp la care se refera.

Matematizarea disciplinelor economice a dus la cristalizarea analizei macro si microeconomice, indiferent de particularitatile de ramura, abordand probleme comune oricarui sector al economiei. Microeconomicul este conceput ca un element izolat dintr-un sistem mai mare, dar nu ca ceva existand pentru sine. Sistemele economice sunt sisteme sinergetice ierarhice, diferitele dinamici economice corespunzand scarii la care este studiat fenomenul economic. Modelele microeconomice (de microscara) constituie nuclee sau "caramizi" din care se compun modelele macroeconomice (de macroscara). Estimarea parametrilor modelelor macroeconomice in dependenta de caracteristicile microeconomice este, de fapt, scopul principal al econometriei, ca si al altor domenii ale economiei cantitative, de mare utilitate din punctul de vedere al politicii economice si al planificarii.

Modelul econometric se bazeaza pe teoria economica si pe datele statistice privind evolutia variabilelor. Rolul unui astfel de model consta, in general, in cunoasterea implicatiilor pe care unele modificari previzibile in politica economica, dar si unele schimbari generate de conjunctura economica interna sau internationala le pot avea asupra diverselor sectoare din economie. In fig.4.1 este prezentat locul, dar si rolul unui astfel de model [3,pag.18].

- Fig.4.1 -

Analiza fenomenelor economice poate castiga in rigurozitate prin utilizarea cu discernamant a metodelor econometrice.

In anii 1930 Jan Tinberger si-a inceput cercetarile si a elaborat primele modele macroeconomice cu mai multe ecuatii. Prototipul lor modern, cristalizat, este modelul Klein - Goldberger (1955) care leaga diferite variabile macroeconomice - venit, consum, impozite, cheltuieli, investitii - de un sir de variabile microeconomice - de exemplu, functii de cerere.

Modelul este "bun", "robust", cand structura procesului la care se aplica nu sufera schimbari prea grave la variatia datelor, deci sistemul dinamic corespunzator este structural stabil. De exemplu, daca modelul prevede o evolutie intr-o anumita ciclicitate, atunci confirmarea acesteia are loc numai daca in sistem nu s-au produs mutatii structurale, cum ar fi o masiva interventie de stat care modifica intregul mecanism de reactii ale sistemului. Problema modelelor economice este o problema a tipului de proces dinamic la care se aplica si in consecinta a tipului de serie de date corespunzatoare procesului.

Pe masura dezvoltarii si maturizarii stiintei economice au avut loc progrese insemnate in ce priveste metodele si instrumentele de cercetare, de analiza economica. Aceste progrese au rezultat din ample controverse metodologice, ca de pilda, intre sustinatorii metodei inductive si promotorii metodei deductive si ai abstractizarii, intre partizanii legilor naturale (obiective) din economie si partizanii legilor psihologice, intre adeptii analizei cantitative si cei ai analizei calitative (structurale, sistemice), intre specilistii in probleme statice si cei care cerceteaza dinamica economica.

Studiul econometric al mecanismelor de productie - micro sau macroeconomice - presupune construirea anticipata a unor modele matematice, neempirice, rationale. "Pentru economist, cercetarea statistica - econometrica echivaleaza cu cercetarea de laborator din domeniul altor stiinte si daca are ceva in comun cu ele in privinta tehnicii de cercetare, atunci aceasta consta tocmai in constructia prealabila cercetarii empirice a unor modele matematice" [65].

O expresie a progreselor realizate in epoca moderna o constituie folosirea modelelor economico-matematice si practica modelarii economice si matematice. Modelele economico-matematice sunt construite cu ajutorul metodelor economico-matematice, create la zona de contact dintre economie, matematica si cibernetica [19].

In functie de mijloacele de modelare alese modelele se clasifica in modele abstracte sau conceptuale (modele logice, matematice, numerice) si modele materiale sau fizice (machete).

Modelele care urmaresc sa explice structura sau comportamentul obiectului cercetat se numesc descriptive (ex. Modelul lui Keynes), iar cele ce urmaresc sa determine starea optima se numesc normative.

In esenta, un model matematic admite trei categorii importante de elemente [30]:

a)   variabilele care constau fie din indicatori economici (venit, cerere, oferta, consum) fie din rata lor;

b)   relatiile dintre variabile date cu ajutorul unor ecuatii (de definitie si comportamentale) si inegalitati, precum si interdependenta dintre ele redata cu ajutorul unor functii (functia ocuparii, functia ofertei, functia cererii globale, functia investitiilor);

c)   parametrul multiplicator investitional cu ajutorul caruia se exprima gradul de intensitate a influentei unei variabile (ex.: cheltuiala de venit) asupra altora (ex.:consumul, economia).

Modelele economice pot fi clasificate dupa multiple criterii. Destinatia (de prognozare sau planificare), gradul de agregare, starea de cuprindere (globale sau sectoriale), tehnica de elaborare (de optimizare, simulare, echilibru sau mixte), modul in care iau in consideratie factorul timp (statice sau dinamice) sunt cateva din acestea. Din punct de vedere didactic cele mai importante criterii sunt nivelul la care se abordeaza problemele (micro, macro si mondoeconomice) si baza teoretica de la care pleaca (keynesism, neoclasicism, marxism, radicalism etc).

In modelele clasice salariile sunt determinate de nevoile de subzistenta ale muncitorilor, iar profitul este "un surplus rezidual" pe cand in modelele neoclasice "rata dobanzii este pretul de oferta al capitalului si salariile reprezinta restul", iar in modelele keynesiste "repartitia este guvernata de investitii si de economisire" [6].

N.Kaldor face un pas inainte in modelarea si analiza cresterii economice pe baze keynesiste prin includerea in model a problemei repartitiei venitului national si prin analiza functiei progresului tehnic. Progresul realizat de acesta consta in faptul ca nu a examinat numai categoriile globale (cerere, oferta, venit, economii, investitii) ci a inceput analiza structurala a unora dintre ele, facand distinctie intre economiile facute de intreprinzatori din profitul obtinut si economiile facute de muncitori din salariile incasate. Kaldor considera ca dezvoltarea economica presupune un echilibru economic insotit de folosirea deplina a mainii de lucru pe termen lung.

Exista insa mari deosebiri in ce priveste modul in care este perceput si utilizat factorul timp. Astfel modelele de crestere economica neoclasice au in vedere timpul istoric, ceea ce inseamna ca se bazeaza pe invatamintele trecutului dar si pe anticiparile viitorului.

Aparitia unor probleme globale, planetare, ce influenteaza procesul cresterii, al dezvoltarii la scara nationala, zonala sau globala, cum ar fi epuizarea unor resurse naturale neregenerabile, structura populatiei, deteriorarea mediului natural, dezvoltarea tehnicii, problema alimentatiei, criza datoriei externe, urbanizarea excesiva, subdezvoltarea economica, economia politica a dus la investigarea multiplelor probleme teoretice si practice in domeniul echilibrului economic. Cele mai semnificative modele din teoria echilibrului economic sunt cele ale lui Walras - Wald si Arrow - Debreu - Mekenzie. De asemenea, un model de crestere economica cu o baza teoretica mixta este modelul input - output elaborat de W. Leontief, un buncunoscator al matematicii si statisticii ca si al istoriei multor economii nationale, ce a contribuit in mod substantial la perfectionarea instrumentarului analitic de cercetare empirica si cantitativa. Modelul sau a fost conceput ca instrument multifunctional - static si dinamic - de studiere a economiei nationale.

Imbinarea teoriei economice cu statistica si matematica economica au condus la dezvoltarea analizei si modelarii sistemelor economice. Acestea sunt abordate matematic in scopul identificarii, cunoasterii si perfectionarii mecanismelor interne de reglare si control, structuri prin intermediul carora variabile sau parti ale unui sistem interactioneaza in scopul determinarii celui mai bun raspuns (comportament optim) la actiunea mediului inconjurator.

Din punct de vedere econometric metodele clasice, bazate pe continuitate, liniaritate si stabilitate s-au dovedit inadecvate pentru a putea reprezenta fenomene si procese economice cu un grad de complexitate mai ridicat. Cercetatorii sunt obligati sa urmareasca aceste procese in mod dinamic, sa studieze schimbarile de ordin cantitativ care intervin intre variabilele economice implicate precum si rezultatele obtinute cu ajutorul lor.

Pe langa alte caracteristici modelele matematice permit introducerea unui izomorfism intre sistemul economic real si cel ideal, reprezentat prin model. Astfel modelul de reglare al lui Metzler, modelul de stabilizare al lui Phillips, modelul ciclurilor economice al lui Goodwin, modelul de crestere cu doua sectoare al lui Uzawa reprezinta doar cateva din modelele in care au putut fi evidentiate matematic mecanismele economice care intervin, reusind sa fie subliniate modalitatile prin care sistemul economic poate fi reglat si controlat pentru a evolua in sensul dorit.

Alaturi de modelele statistice, stocastice sau algebrice cele bazate pe sisteme dinamice au cunoscut in ultima perioada o adevarata reevaluare dorita aparitiei si dezvoltarii teoriei sistemelor haotice si, strans legata de aceasta, a conceptiei sinergetice. Devine astfel posibila abordarea comportamentelor instabile ale diferitelor sisteme economice neliniare subliniindu-se tot mai des faptul ca liniaritatea si stabilitatea sunt de fapt cazuri particulare ale evolutiei economice.

Daca dinamica economica traditionala se baza pe celebrul principiu de corespondenta al lui Samuelson, conform caruia perturbatiile mici ale parametrilor din sisteme determina schimbari mici ale variabilelor, noua conceptie, care devine dominanta in dinamica actuala, considera ca schimbari mici ale parametrilor pot duce la modificari calitative ale comportamentului dinamic. Astfel, sistemele pot deveni din stabile, instabile, din deterministe, haotice, din liniare, neliniare.

In 1965, teoria multimilor fuzzy a lui Zadeh (de unde si modelele fuzzy) a fost intampinata cu neincredere si rezistenta, generand reactii de respingere iar astazi decidentii opereaza de la sine inteles in conditii de incertitudine si vaguitate generate de mediul extern, abordarea determinista fiind privita doar ca un caz particular.

Descoperirea haosului si progresele inregistrate in teoria sistemelor dinamice au introdus o noua paradigma in dinamica economica. Astfel, Benhabib si Day (si mai tarziu Tobin) au propus un model al fenomenelor monetare intergeneratii, iar Grantmont un model dinamic al comportamentului consumatorului cu preferinte endogene care pun in evidenta existenta unei dinamici haotice. Haosul a mai fost pus in evidenta in modelele de duopol (Day 1983), Deneckere si Pelikan (1986) respectiv Dana si Montrucchio (1986).

Modelele deterministe ce prezinta haos sunt alcatuite in principal din mecanisme feedback neliniare ce le determina comportamentul temporal (exemplu: mecanisme feedback neliniar al profitului; Stacey).

Multe procese economice, cum ar fi comportamentul firmei sau al consumatorului, evolutia somajului si inflatiei, dependenta outputului de de factorii de productie sunt reprezentate cu ajutorul unor functii cu proprietati matematice bine definite.

Procesele economice recente din centrul si estul Europei au dus la aparitia unei noi paradigme in modelarea matematica: crearea de modele macroeconomice care sa incerce descrierea si previzionarea acestor procese, deci ale unor modele ale economiilor in tranzitie deoarece modelele care descriu sistemul economiei centralizate nu mai pot fi utilizate iar modelele economiilor de piata nu pot fi utilizate in conditiile concrete din cadrul tranzitiei.

Modelele elaborate in cadrul teoriei singularitatilor si teoriei catastrofelor pot ajuta la analiza problemelor care implica schimbari calitative bruste care sunt cele din perioada de tranzitie la economia de piata.

De asemenea, utilizarea teoriei bifurcatiei in modelarea cibernetica a proceselor de tranzitie poate fi deosebit de promitatoare avand in vedere caracteristicile de instabilitate si dezechilibru care se manifesta in aceasta perioada.

Trebuie sa remarcam ca metoda modelarii proceselor si fenomenelor economice este, in prezent, o metoda de referinta pentru teoria si practica modelarii matematice. Modelul se construieste ca o reprezentare izomorfa a realitatii si ofera o imagine intuitiva dar totusi riguroasa a acesteia in sensul structurii logice a fenomenului studiat. In acest fel, se faciliteaza descoperirea unor legaturi si legitati care, practic, pe alte cai, ar fi imposibil sau foarte greu de gasit. Precizarea unor evolutii se intemeiaza pe rezultatele unor astfel de estimari.

Din multitudinea de modele existente ne vom fixa atentia asupra unora cunoscute pentru care s-a studiat raspunsul sistemului economic la variatii ale parametrilor. Cu ajutorul structurilor de date se construiesc diagrame de tranzitie a starilor care indica toate operatiile specifice fiecarui tip de obiect si de clasa corespunzatoare. In continuare prezentam o clasificare a modelelor economice in functie de trei mari criterii: matematice, economice si matematice-neeconomice.