Mierea toxica

MIEREA TOXICA

In situatii cu totul exceptionale se pot intalni cazuri cand mierea provenita din anumite surse de nectar poate declansa la om tulburari trecaroare de tip toxic sau de alta natura.

In literatura de specialitate este citata mierea care provine din nectarul unor specii de trandafir de munte (Rhododentron ponticum) dar informatiile sunt sumare si neconcludente.

In tara noastra primul caz de miere "toxica" a fost semnalat in anul 1987.

Intrucat prin particularitatile lui acest caz se deosebea de cele citate in literatura, s-a studiat cu atentie.

In vara anului 1987 cateva persoane dintr-o localitate al tarii au acuzat brusc tulburari neobisnuite in care predominau semnele nervoase de tip halucinogen, calificate de cei din preajma lor ca "semne de nebunie":agitatii, euforie, halucinatii vizuale si auditive, amnezie, insotite uneori si de convulsii.

Dupa cateva zeci de ore sau 2-3 zile toate persoanele s-au remis fara sa-si aduca aminte de cele intimplate .a fost incriminata mierea provenita dintr-o stupina din care au consumat numai cei care au manifestat tulburarile respective .imediat consumul din aceasta miere a fost restrictionat pana la elucidarea cazului.

Investigatiile au stabilit ca mierea a provenit din nectarul unor plante cultivate pentru scopuri medicinale, suprafata cea mai intinsa fiind ocupata de cultura cu planta Datura stramonium (ciumafaie).

Mierea suspectata a fost supusa unui examen minutios de laborator , apoi unor teste speciale pe animale de experienta si pe albine.

Din punct de vedere organoleptic mierea a avut initial aspect de masa fluida omogena cu consistenta viscoasa.

Dupa 25 zile de pastrare a cristalizat partial cu separarea a doua straturi: stratul inferior fin cristalizat si stratul superior fluid cu consistenta cleioasa.

Culoarea bruna-maronie, asemanatoare cu cea a unor sorturi de miere de mana. Aroma agreabila dar slab evidentiata.

La examenul microscopic s-a constatat ca procentul granulelor de polen apatinand speciei Datura a fost de 32 %, constituind polenul majoritar.

De asemenea, densitatea polinica a fost foarte mare.

Nu s-au gasit elemente de mana.

Rezultatele examenului fizico-chimic au fost urmatoarele:

Apa, 16,84 %;

Zahar invertit, 76,63 %;

Zaharoza, 2,03 %;

Glucoza, 37,80 %;

Fructoza, 38,83 %

Raport fructoza/glucoza, 1,03;

Indice diastazic, 38,5;

HMF, mg la 100g, 0,3;

Azot total, 0,122 %;

Proteine (Nx6,25), 0,763 %;

pH, 4,80;

Conductivitate electrica, 4,5x10² micro-Siemens;

Reactiile specifice pentru mana, negative.

Din rezultatele analizelor efectuate se desprind cateva observatii.

Intrucat mierea a fost recoltata din faguri in care nu s-a crescut puiet se poate aprecia ca nuanta de culoare pronuntat intunecata isi are originea in principal in pigmentii nectarului si polenului apartinand plantelor din care a provenit mierea.

Nuanta amaruie a gustului, care acopera in parte senzatia de dulce specifica mierii obisnuite, poate constitui un indiciu ca produsul contine alcaloizi deoarece se stie ca toti alcaloizii cunoscuti au gust amar.

Aroma particulara, care nu se regaseste la sorturile obisnuite de miere din tara noastra, indica o sursa intamplatoare de nectar.

Procentul mare al granulelor de polen apartinand speciei Datura stramonium, confirma faptul ca mierea a provenit in special din nectarul acestei plante.

Continutul redus de apa si de zaharoza, continutul mare de zahar invertit si valoarea ridicata a indicelui diastazic, fac dovada unui proces energic de prelucrarea nectarului, deci dovada ca familiile de albine au fost bine dezvoltate si riguroase.

Continutul ridicat de glucoza justifica potentialul de cristalizare timpurie a mierii.

Valoarea mica a conductivitatii electrice, caracteristicile microscopice ale sedimentului si reactiile pentru mana negative, arata ca mierea provine din nectar, deci este miere de flori.

Valoarea mare a pH-ului, cu 0,3 unitati mai mult decat valoarea maximala reglementata pentru mierea de flori, poate fi atribuita tot continutului in alcaloizi care sunt substante chimice cu reactie bazica ce este conferit in special de gruparile aminice (-NH₂) din molecula lor.

Aceasi explicatie poate fi atribuita si continutului de azot care depaseste de peste doua ori valorile normale.

Examenul de laborator a stabilit ca cea mai mare din miere provine din nectarul plantei Datura strmonium, iar caracteristicile organoleptice si fizico-chimice sunt specifice.

Literatura de specialitate mentioneaza ca la diferite specii ale genului Datura s-au identificat trei grupe de alcalozi, un numar de 15 din acestea avand nucleu tropanic, cum ar fi: atropina, hiosciamina, scopolamina, norscopolamina, tigloidina, valeroidina etc.

Distributia lor in tesuturile plantei ar fi urmatoarea:

0,10-0,25 % in radacina;

0,09 % in tulpina;

0,36-0,39 % in ramuri si frunze;

0,43 % in petale;

0,48 % in semintele coapte.

Intrucat la planta verde cea mai mare cantitate de alcaloizi se gaseste in petale, este de presupus ca si in nectarul florilor continutul este cel putin asemanator.

Se stie ca unii alcaloizi cu nucleu tropanic sunt substante psihodisleptice cu efect halucinogen.

Aceste semne sau regasit la persoanele care au consumat din mierea respectiva.

Prin confirmare s-a continuat vestigatiile prin teste specifice pe animale de laborator.

S-a lucrat pe sobolani albi (ambele sexe) carora li s-a administrat "per os" cantitati variabile din miere suspecta, respectiv 5,5-33 g/kg in doza unica (sub forma de solutie apoasa 1:1), comparativ cu loturile martor care au primit aceleasi cantitati de miere de salcam.

Testele referitoare la: reflexul de "explorare-investigare (testul Boissier-Simon-Lwoff)"; "suprimarea reflexelor conditionate (testul Winter-Flateker)", au aratat ca toate animalele experimentate au prezentat tulburari psihotrope de tip depresant si halucinogen, evidentiata prin:

tulburari pronuntate de comportament: respiratie accelerata, tremor, apatie, somnolenta, diminuarea motilitatii spontane, greutate in deplasare, miscari necoordonate, hiperreactivitate la stimulii externi, pierderea reflexului de orientare in spatiu, fotofobie, hiposalivatie;

reducerea reflexului de explorare-investigare cu 65-90 %, iar la cateva animale chiar suprimarea acestora;

prelungirea timpului de evadare, intre 300-500 %;

suprimarea definitiva a reflexelor conditionate provocate si consolidate anterior administrarii.

In general, semnele s-au instalat la 60 de minute de la administrare, au avut intensitate maxima la 240 minute si au disparut complet la 24 ore cu exceptia reflexelor conditionate provocate experimental, care n-au mai aparut.

Toate animalele din lotul martor s-au comportat normal.

Rezultatele testelor mentionate sunt in concordanta cu semnele clinice manifestate de persoanele de laborator.

Intrucat toate animalele la care s-au administrat cantitati mari de miere au supravietuit, desi au prezentat tulburari pronuntate dar trecatoare de tip psihotrop, se apreciaza ca doza de miere considerata toxica si potential letala este deosebit de mare si ea nu se poate regasi in situatie practica.

Daca am extrapola rezultatele testarii pe sobolani la om ,care se stie ca are o sensibilitate la substantele psihotrope de cca. 10 ori mai mare, ar rezulta ca 1-2 linguri de miere ar fi suficienta pentru a produce tulburari de tip psihodisleptic la un adult.

Pentru albine mierea cercetata s-a dovedit a fi lipsita de nocivitate.

Primul argument il constituie faptul ca albinele au cules nectarul de la Datura, l-au prelucrat si l-au transformat in miere fara a se semnala modoficari in sanatatea sau in comportamentul lor.

Se pare ca mecanismul de actiune a substantelor psihodisleptice asupra mamiferelor are la baza structura lor apropiata cu cea a mediatorilor chimici ai transmisiei nervoase (acetilcolina, adrenalina, serotonina).

Este putin probabil ca aceste substante sa aiba efct asemanator si la insecte.

Pentru confirmare s-a efectuat si testarea experimentala pe albine.

S-a lucrat pe albine din generatia de iarna care au fost tinute timpa de 15 zile in custi experimentale, perioade in care au fost hranite numai cu miere de Datura.

In aceleasi conditii albinele din lotul martor au fost hranite cu miere de salcam. Nu s-au observat diferente in privinta pierderilor si a comportamentului intre cele doua loturi.

Pe langa alte explicatii, ar fi posibil ca in hemolimfa albinelor sa existe enzima atropinesteraza care are capacitatea de a distruge rapid alcaloizii patrunsi in organism.

Stiind ca alcaloizii au o buna stabilitate chimica si ca nici temperatura de autoclavare nu prezinta garantia distrugerilor, s-a recomandat ca mierea ce a generat acest episod sa fie eliminata din circuitul alimentar si sa nu fie utilizata nici ca materie prima pentru obtinerea altor produse de consum.

Evitarea reeditarii unor episoade asemanatoare este posibila prin amplasarea stupiilor la o distanta convenabila de terenurile cultivate cu Datura stramonium (min. 3 km) in perioada de inflorire a acestei plante si chiar de terenurile unde se constata cresterea spontana a ei.