Istoricul Bursei de Valori din Romania

Istoricul Bursei de Valori din Romania

1 Inceputurile bursei in Romania

In tara noastrǎ, inceputurile burselor de mǎrfuri dateazǎ cam de pe la mijlocul secolului al XIX- lea, cand s-a emis ideea de a se infiinta o Bursǎ de comert la Bucuresti si o alta la Brǎila. In vreme ce conducerea de la Bucuresti ar fi revenit unui numǎr de sase efori, pentru Brǎila s-ar fi instituit o deputatie negustoreascǎ. Tot in acest proiect se stipula ca samsarii sa-si anunte afacerile, pretul mediu al mǎrfurilor urmand a fi publicat in gazeta comercialǎ.

In 1840 organizarea Burselor de comert din vechiul regat, a fost legiferatǎ prin Codicele de comert al Tǎrii Romanesti, care calchia modelul francez, definind obiectul lor, reglementand apoi categoriile mijlocitorilor (agentii de schimb) si samsarilor (curtieri).

Codul de Comert din 1840 prevedea, in ceea ce- i priveste pe mijlocitori, ca ei sa fie numiti de cǎtre Domn. Remarcabila lucrare pentru spiritul vremii, Codicele de Comert al Tǎrii Romanesti prevedea cǎ: " . rezultatul tocmelilor si al negociatiei politelor ce se savarsesc la Bursǎ hotǎreste cursul monezilor si al politelor, al preturilor mǎrfurilor, al asigurǎrilor, al transporturilor pe uscat sau pe apǎ, al zapiselor statului altor asemenea, al cǎror curs este primitor de a se insemna pe fiecare zi panǎ unde s-a suit ori s-a coborat". De mentionat cǎ incǎ de la acea perioadǎ cumulul de functii era permis, aceeasi persoanǎ putand fi atat mijlocitor de schimb cat si samsar. Desi meritoriu, demersul de a elabora un asemenea act legislativ cum a fost Codul de Comert din 1840 a rǎmas unul pur teoretic, el neaplicandu-se panǎ la abrogarea prin legea din 1881.

Despre Bursa de valori, efecte si valutǎ se poate vorbi abia dupǎ jumǎtatea secolului al XIX-lea. La 1 octombrie 1859, starostii din Bucuresti, sustinuti de presa vremii, vor reusi sa creeze un curent de opinie in favoarea Camerelor de Comert si Industrie, si astfel, la propunerile lui Stefan Golescu, ministrul de stat la Departamentul Finantelor din acea vreme, Domnitorul A.I.Cuza trimite in discutia adunǎrilor legislative un proiect de lege pentru organizarea Camerei de Comert, dar acest proiect rǎmane nefinalizat, ca si proiectul de lege a Burselor din 1865, elaborat de Ministerul Finantelor. Abia trei ani mai tarziu, in 1868, va fi constituitǎ prima Camera de Comert si Industrie din tarǎ, la Bucuresti. Primul consiliu al Camerei de Comert readuce in discutie problema infiintǎrii unei Burse, dar si de aceasta datǎ incercǎrile rǎman fǎrǎ finalitate.

In cotidianul "Romanul"apǎrea, insǎ, pe la 1861 "cursul Vienei" in care erau redate cotele catorva actiuni si monede de la bursa vienezǎ precum si informatii despre activitatea porturilor Brǎila si Galati, pretul cerealelor, dar si urmǎtorul anunt:"D.E. Farchy, Str, Lipscani, Hanu cu Tei, cumpǎrǎ si vinde obligatiuni si cupoane de interese rurale, precum si orice alte efecte ale Statului". Trebuie mentionat cǎ actiunile romanesti erau ca si inexistente la acea datǎ, iar efectele erau destul de rare.

O altǎ problema majorǎ a perioadei era si circulatia monetarǎ ingreunatǎ de lipsa unei monede nationale, piata internǎ fiind dominatǎ de o multime de monede vechi, si noi - peste 80 - ale altor state. In 1867 se creazǎ sistemul monetar national, care regleazǎ problemele din domeniul circulatiei bǎnesti. In baza legii din martie 1867, intratǎ in vigoare in ianuarie 1868, se adoptǎ sistemul monetar zecimal metric, similar celui din Belgia, Franta, Italia, Elvetia si Grecia, cat si sistemul bimetalist - bazat pe aur si argint in raport 1:14,38. Unitatea monetarǎ etalon - leul cu 100 de subdiviziuni (bani) inlocuia leul vechi cu 40 de subdiviziuni (parale), existent numai ca monedǎ de calcul. Panǎ la primul rǎzboi mondial in timpul cǎruia incepe inflatia, moneda isi mentine constant valoarea intrinsecǎ in raport cu celelalte valute strǎine. Intre anii 1868-1916, cat timp a fost in vigoare si convertibilitatea, moneda romaneascǎ era consideratǎ, in literatura economicǎ ulterioarǎ, leul aur.

Dupǎ incheierea rǎzboiului ruso-romano-turc, odatǎ cu incheierea pǎcii si dobandirea independentei, in regat se va simti o destindere si o impulsionare a creǎrii institutiilor Romaniei moderne. Camera de Comert participǎ cu interes la incheierea conventiilor comerciale cerute de guvernul nostru statelor vecine: Austria, Ungaria Rusia, dar si Germania si Italia. Perspectivele devin extraordinare, orizonturile se redeschid, iar tara renaste conectandu-se iar la energiile in stare sǎ ii punǎ in valoare bogǎtiile solului si subsolului. Comertul, industria si finantele incep sǎ se recontureze intr-un ansamblu de progrese promitǎtoare, foarte bine primite de cǎtre Occident. Tot acum, Camera de Comert propune construirea unei cǎi ferate directe, care sǎ lege Bucurestiul si Marea Neagrǎ, in vederea facilitǎrii relatiilor comerciale cu Orientul. Pe de altǎ parte, publicul nu dǎdea prea mare importantǎ plasamentului in valori mobiliare, interesul pentru galbeni, napoleoni, iermilici si livre de aur fiind mai degrabǎ un element admirativ, asa incat cumpǎrǎtorii de renta erau cele cateva persoane care, in lipsa unui control, dictau cursurile in mod aleatoriu, dupǎ bunul plac.

In 1880, Camera de Comert si Industrie din Bucuresti inainteazǎ Ministerului

Agriculturii, Comertului si Lucrǎrilor Publice un memoriu care evidentiazǎ dezvoltarea in ultimul an a comertului cu efecte publice, atrǎgand atentia cǎ existenta unei Burse va

insemna fixarea cursurilor monetare si efectelor pe baza mecanismului cererii si ofertei,

fapt ce va stopa fluctuatiile arbitrare.

Tot acum este momentul infiintǎrii Bǎncii Nationale a Romaniei, cu privilegiul de a emite monedǎ metalicǎ si bancnote, retrǎgand din circulatie biletele ipotecare ale statului emise in 1877 de cǎtre Ministerul de Finante pentru sustinerea rǎzboiului de independentǎ (primii bani de hartie din Romania, ca semen de valoare), inlocuindu-le cu biletele sale de bancǎ.

1.1 Infiintarea bursei

La 1 februarie 1881, ministrul Agriculturii, Comertului si Lucrǎrilor Publice, colonelul Dabija, depunea la biroul senatului proiectul de lege care va fi votat pe 4 iunie 1881 sub numele de "legea asupra Burselor, mijlocitorilor de schimb si mijlocitorilor de mǎrfuri". Imediat dupǎ aceasta Ministerul cere relatii Camerei de Comert si Industrie, deoarece in lege se prevedea suportarea cheltuielilor Bursei de cǎtre aceasta din urmǎ. Dar pentru cǎ se simtea o nevoie imperioasǎ a existentei acestei Burse la Bucuresti, Guvernul va prelua o parte din aceste cheltuieli. La 14 septembrie 1882, la Iasi se inaugureazǎ intr-o veritabilǎ sǎrbǎtoare Bursa locala, ale cǎrei cotatii vor fi publicate in "Curierul Financiar".

La Bucuresti, Bursa incepe sǎ functioneze prin Inalt Decret Regal, in decembrie 1882, pe strada Doamnei, Casa Apel. Imediat dupǎ terminarea festivitǎtilor de inaugurare a Bursei, agentii de schimb si-au ocupat locurile si au inceput operatiunile, semn cǎ asteptaserǎ destul panǎ ce lucrurile o porniserǎ pe acest fǎgas.

1.2 Bursa la sfarsitul secolului al XIX- lea si crahul financiar din 1883

Legea asupra Burselor, votatǎ la 4 iunie 1881, ca multe alte legi ale vremii a fost tradusǎ si compilatǎ dupǎ legislatia francezǎ in vigoare atunci. S-au folosit insǎ toate dispozitiile Codului de Comert francez din 1807, fǎrǎ a se tine seama de faptul cǎ ulterior el a fost amendat si imbunǎtǎtit. De accea legea noastrǎ avea numeroase lacune, ce facea ca sistemul sa fie extrem de rigid.

Astfel monopolul "curtagiului", spre exemplu, fusese desfiintat in Franta de la 1866, abrogare ce nu a fost luatǎ in calcul de cǎtre legea noastrǎ. Aceasta mai reglementa si faptul ca vanzarea publicǎ cu licitatie a diferitelor mǎrfuri prevǎzute nu se poate incredinta decat mijlocitorilor de mǎrfuri, prin intermediul sindicatului Bursei. Si in vreme ce in legislatia francezǎ sanctiunea penalǎ a monopolului era amenda, in cea

romaneascǎ s-a introdus inchisoarea de la 6 luni la 2 ani, pentru cei care isi insusesc

fraudulos calitatea de mijlocitori.

Se constatǎ cǎ legea din 1881 organizeazǎ laolaltǎ si bursele de valori mobiliare si bursele de mǎrfuri. Operatiunile principale care se puteau efectua la Bursǎ erau tranzactii ale efectelor publice si private, ale actiunilor diverselor societǎti agricole, industriale si comerciale, ale inscrisurilor financiare urbane si rurale, precum si ale tuturor documentelor negociabile; totodatǎ se vindeau metale, monede, se inchiriau vase de transport si se fǎceau tranzactii cu privire la comertul maritim si continental, interior si exterior. Aceste operatiuni erau efectuate cu bani lichizi sau pe termen, mijlocitorii avand datoria ca in fiecare zi de bursǎ, la inchiderea operatiunilor, sǎ-l contacteze pe delegatul Camerei de Comert si sǎ verifice rezultatele operatiunilor zilei, sǎ stabileascǎ media, determinand astfel cursul tuturor valorilor si mǎrfurilor, care urma sa fie publicat in presǎ si afisat.

Lucrurile se miscau greu, pe de o parte din cauza lipsei de pregǎtire a personalului, iar pe de alta datoritǎ faptului cǎ agentii fǎceau speculatii si pe cont propriu, aceasta avand ca rezultat faptul cǎ bursa lucra putin, incheindu-se doar cateva afaceri, restul tranzactionandu-se "la targul liber".

In noiembrie 1883 se constatǎ imposibilitatea lichidǎrilor. Presa vremii titra: "Crahul de la bursa din Bucuresti, prevǎzut de noi si de Banca Nationalǎ, s-a intamplat cu inceperea lichidǎrilor din noiembrie ( . ). Diferentele ce se refuzǎ a se plǎti, din cauzǎ de insolvabilitate ( . ), se zice cǎ s-ar urca la 200.000 franci peste garantiile agentilor de schimb". Crahul financiar a adus dupǎ sine ruinarea unor bancheri, in vreme ce detinǎtorii de valori mobiliare au suferit pierderi serioase. Este momentul interventiei Camerei de Comert, care preia chestiunea falimentelor, in conditiile in care criza se simtea tot mai acut, numǎrul celor care nu puteau face plǎti se marea, iar plasamentele deveniserǎ nesigure, afectand creditul.

Analizand cauzele care au dus la crah, secretarul Camerei de Comert si al Bursei, D. Tǎnǎsescu, care avea sa fie mai tarziu Comisar al Guvernului pe langǎ Bursǎ, afirma intr-un raport cǎ legea burselor este cvasiinaplicabilǎ, propunand modificarea ei. Situatia s-a

relaxat treptat dupǎ ce au putut fi fǎcute lichidǎrile, dar operatiunile bursiere s-au redus

simtitor. In 1885 nu mai exista la Bursǎ decat un singur mijlocitor de schimb, avand si

atributiile de Sindic. Asa stand lucrurile, cursurile erau cele de pe piata formatǎ de

bancheri,Bursa bucuresteanǎ va continua sǎ trǎiascǎ o perioadǎ de letargie, avand doar menirea sǎ inregistreze cursurile care interesau si strǎinǎtatea, prin cotarea imprumuturilor care ne fuseserǎ acordate. Afacerile serioase se incheiau incǎ pe piata liberǎ, din cauza crahului lumea abtinandu-se sǎ vinǎ la Bursǎ.

Ca urmare a cererii Camerei de Comert, legea va fi modificatǎ la 15 februarie 1886, dar amendamentele introduse nu vor da rezultatele dorite. Vor urma alte incercari de modificare menite sǎ indepǎrteze viciile procedurale (intre 1888-1892), pentru ca la 19 februarie 1893 sǎ se voteze in sedinta Camerei de Comert un nou proiect de lege.

2 Bursa romaneascǎ in prima jumǎtate a secolului trecut

2.1 Criza financiarǎ din 1900

Desi se mai fac unele incercǎri neincununate de succes, reorganizarea Bursei este mereu amanatǎ, anul 1900 gǎsind-o in aceeasi situatie. Aceastǎ perioadǎ a fost marcatǎ de o puternicǎ crizǎ financiarǎ si nu numai; recoltele slabe si seceta aproape ruinaserǎ producǎtorii agricoli, lipsa exporturilor generase numeroase complicatii monetare, comertul si industria sufereau, creditul dispǎruse aproape cu totul, iar insolventele se tineau lant. Consumul populatiei scǎdea continuu din cauza veniturilor neindestulatoare. Visteria era aproape goalǎ, iar creditul intern si extern era inexistent.

Criza financiarǎ nu a stopat demersurile Camerei pentru ajutorarea pe toate cǎile a clasei negustoresti, propunandu-se, chiar in perioada de recesiune, o serie de amendamente la legea falimentului, incercand sǎ statorniceascǎ o serie de principii sǎnǎtoase in comert prin inlǎturarea oricǎror operatiuni posibile de a fi considerate nelegale.

2.2 Legea Burselor de Comert din 1904

Rezultatele prea putin satisfǎcǎtoare ale Legii din 1881 determinǎ o nouǎ organizare a burselor din vechiul regat. Cauza majorǎ a colapsului sistemului bursier oficial romanesc pǎrea cǎ a fost adoptarea unui sistem care a permis monopolizarea tranzactiilor de cǎtre un numǎr restrans de mijlocitori, excluzand posibilitatea, chiar pentru pǎrti, de a trata direct intre ele.

In consecintǎ, noua lege votatǎ in 1904, aducea importante schimbǎri precum: instituirea corporatiei Bursei cu dreptul de a avea reprezentanti in conducerea Bursei, infiintarea Camerei de Arbitraj (pentru solutionarea rapidǎ a diferentelor), stabilirea de noi conditii pentru numirea mijlocitorilor. Deasemenea, se instituie dreptul Comitetului Bursei de a intocmi regulamente interioare si se reglementeazǎ intrarea la Bursǎ prin instituirea unei taxe, iar accesul in clǎdire se face strict selectiv.

Noua lege prevedea functionrea in tarǎ a unor burse la Bucuresti (bursa de schimb si efecte, de cereale si mǎrfuri), la Brǎila, Galati si Constanta (cate o bursǎ de cereale, de mǎrfuri, de inchiriere a bastimentelor) si la Iasi si Craiova (cate o bursǎ de cereale si mǎrfuri).

Noile reglementǎri de reorganizare reprezintǎ evident un punct cardinal in istoria devenirii acestei institutii, care in aceste perspective va polariza incet, incet atentia. In acelasi timp, industria si comertul iau avant, ceea ce determina o crestere apreciabilǎ a numǎrului valorilor apreciate la Bursǎ.

Desi Romania, din cauza slabei dezvoltǎri industriale, a importantelor rǎmǎsite feudale din agriculturǎ si a dependentei fatǎ de capitalul strǎin, rǎmǎsese in urmǎ din punct de vedere al dezvoltǎrii economice fatǎ de tǎrile occidentale, dupǎ 1900 incepe sǎ resimtǎ schimbǎrile intervenite in economia mondialǎ, iar Bucurestiul, fiind cel mai important centru al tǎrii, inregistreaza transformǎrile cele mai evidente. Dupǎ 1900 cifra inteprinderilor industriale bucurestene este in continuǎ crestere. Este perioada in care in capitalǎ se formeazǎ trusturi, monopoluri si sindicate capitaliste, monopolurile si cartelurile cuprinzand nu doar sfera productiei, ci si pe cea a circulatiei mǎrfurilor.

Infiintarea unui numǎr mare de fabrici, cresterea productiei lor si intensificarea

schimbului au determinat o cerere sporitǎ de mijloace financiare, avand drept consecintǎ o dezvoltare a bǎncilor si a celorlalte institutii de credit.

Inceputul secolului al XX-lea marcheazǎ o viatǎ comercialǎ a capitalei aflatǎ intr-o dezvoltare neintreruptǎ, care este in raport direct cu dezvoltarea economicǎ a celui mai mare centru urban al tǎrii. Dupǎ 1903, ca urmare a desfiintǎrii accizelor, fiind inlǎturate barierele vamale, comertul bucurestean a cǎpǎtat o inflorire din ce in ce mai accentuatǎ, pietele locale incepand sǎ aibǎ un numǎr tot mai mare de mǎrfuri de import.

Expozitia nationalǎ din parcul Carol din 1906 a punctat pasul pe care Romania l-a facut in viata Europei. Imediat dupǎ serbǎrile Expozitiei, nemultumirile si protestele tǎranilor s-au coagulat in miscǎrile de la 1907. In tot acest timp, institutia Bursei a vegheat ca valorile mobiliare nationale sǎ nu se resimtǎ, cum se intampla de obicei in asemenea momente de convulsii sociale. Cu toate acestea, unele valori, in special cele cu dobandǎ fixǎ, au inregistrat scǎderi.

Anul 1911 marcheazǎ inaugurarea noului sediu al Camerei si al Bursei. La ceremonia solemnǎ, in prezenta suveranului Carol, iau parte inalte oficialitǎti ale statului si numeroase personalitǎti ale vietii financiare, interne si internationale.

2.3 Bursa sub spectrul Primului Rǎzboi Mondial

Izbucnirea primului rǎzboi mondial in vara anului 1914 gǎsea Romania cu o economie preponderet agrarǎ. Cu toate acestea, relatiile de productie capitaliste isi extinseserǎ sfera de influentǎ in aproape toate ramurile economiei, in industrie, in comert si transporturi.

Intr-o serie de ramuri economice, procesul de centralizare si concentrare a productiei si capitalului fǎcuse deja primii pasi, dar era departe de a avea un rol important in viata economicǎ si social-politicǎ a tǎrii. Capitalul financiar autohton se afla intr-o formǎ incipientǎ, sistemul bancar si de credit era puternic lovit de finantele capitaliste internationale.

In ceea ce priveste Bursa, ea a inregistrat o perioadǎ de stagnare a operatiunilor dupǎ izbucnirea rǎzboiului balcanic. Preturile valorilor negociate si actiunile societǎtilor de asigurare au scǎzut considerabil o perioadǎ, pentru ca apoi sǎ creasca usor.

Intrarea Romaniei in rǎzboi in 1913 a provocat fluctuatii mari la Bursǎ, care insǎ rǎmane deschisǎ. Dupǎ interventia unor bancheri dornici sǎ salveze situatia, Bursa si-a revenit, valorile mobiliare cotate ocupandu-si locurile avute inainte. In 1913 legea burselor suferǎ mici modificǎri ce au darul de a produce un reviriment in activitatea bursierǎ. Avantul acesteia s-a dovedit insǎ efemer, cǎci in iulie 1914 a izbucnit Rǎzboiul Mondial. Stirea a bulversat cu totul activitatea Bursei.

Ca urmare a acestei situatii de confuzie generalǎ, in ziua de 18 iulie 1914 Bursa a fost inchisǎ si a rǎmas astfel cat a durat Primul Rǎzboi Mondial, timp in care tranzactiile bursiere s-au efectuat intr-o primǎ instantǎ intre bǎnci, fiind intrerupte la intrarea Romaniei in rǎzboi.

In perioada urmǎtoare valorile mobiliare au suferit deprecieri enorme, in special actiunile petroliere, care s-au prǎbusit complet ca urmare a distrugerii sondelor. Repararea lor de cǎtre germani, dupǎ un timp a fǎcut ca actiunile petroliere sǎ fie cotate si impreunǎ cu ele si celelalte valori. Intre 1917-1918, tranzactiile aveau loc in "targul bursier" de la cafeneaua Schreiber si pe strada Lipscani.

In octombrie 1918 Bursa Oficialǎ de Efecte, Actiuni si Schimb a fost redeschisǎ, iar operatiunile au inceput imediat, chiar dacǎ activitatea pǎrea mai redusǎ decat acea de pe piata liberǎ. In timp foarte scurt au inceput sǎ fie solicitate toate valorile, iar cursurile cresteau de la o zi la alta, localul bursei devenind neincǎpǎtor pentru multimea interesatǎ sǎ investeascǎ banii in actiuni. Bǎrbati si femei, tineri si bǎtrani, se inghesuiau la Bursǎ, deopotrivǎ de interesati, cu mult inainte de ora de deschidere oficialǎ - ora 11 - atinsi parcǎ de o psihozǎ colectivǎ a "speculei". Numerarul era din abundentǎ deoarece pe piatǎ circulau deopotrivǎ leii Bǎncii Nationale si leii emisi de Banca Generalǎ in timpul ocupatiei, alǎturi de coroanele austro-ungare si rublele rusesti din zonele limitrofe. Dar perioada aceasta de inflorire a Bursei, datoratǎ si nefunctionǎrii ei timp de patru ani, se va sfarsi, si, dupǎ cum scria un ziar al vremii valorificand intelepciunea biblicǎ: "cele sapte vaci slabe au inghitit cele sapte vaci grase". Situatia financiarǎ a luat cu totul altǎ turnurǎ. Numerarul - blocat in valori mobiliare achizitionate la cursuri mari - era din ce in ce mai

restrans. Multi bani erau imobilizati si in imobile, care insǎ se degradau si nu mai puteau fi revǎndute la acelasi pret. In acest context, activitatea Bursei se restrange drastic, cursurile valorilor scad, volumul operatiunilor descreste, iar vizitatorii sunt din ce in ce mai putini.

2.4 Bursa in perioada interbelicǎ - Legea burselor din 1929. Stabilizarea

Intreaga perioadǎ 1919-1925 ar putea fi caracterizatǎ drept o "piatǎ sub semnul taurului" (bull market), cresterea fiind impulsionatǎ, pe rand, de diferitele categorii de valori: la inceput actiunile societǎtilor de transport, apoi cele bancare si ale societǎtilor de asigurare. Dupǎ Primul Rǎzboi Mondial in Romania au coexistat trei regimuri legale privind bursele de comert: cel al legii din 1904 din vechiul regat extins si in Basarabia in 1919, cel austriac din Bucovina aplicabil Bursei de la Cernǎuti si cel maghiar din Banat si Transilvania, aplicabil burselor de mǎrfuri si efecte din Timisoara si Arad.     Necesitatea disparitiei acestor regimuri legale, precum si noile conditii economice din Romania intregitǎ, au impus adoptarea unei noi legi a burselor. In cele din urmǎ, in noiembrie 1928, aceasta lege a fost abrogatǎ, lucru ce va duce la reprimarea concurentei ilicite.

Avantul extraordinar pe care il cunoaste activitatea bursierǎ de dupǎ rǎzboi si problemele de care se loveau zilnic cei implicati in executarea operatiunilor, au determinat o modificare a legii burselor. Noul proiect de lege, intocmit de profesorul Virgil Madgearu, pe atunci ministru al Industriei si Comertului, va fi ratificat printr-un Decret Regal la 13 august 1929. Imbunǎtǎtirile aduse prin acest act normativ erau urmatoarele:

acordarea de statut juridic si autonomie. Prin declararea Bureselor institutii publice, rǎmanand sub controlul si supravegherea Ministerului de Industrie si Comert

separarea Bursei de mǎrfuri de Bursa de actiuni si efecte

infiintarea - cu avizul Camerelor de Comert respective - de Burse de efecte, actiuni si schimb in centrele mari ale tǎrii, tinandu-se seama de nevoile pe care le au in special teritoriile alipite, in vederea orientǎrii lor economice si financiare.

Noua lege acordǎ o deosebitǎ importantǎ modului in care se face recrutarea membrilor Asociatiei Bursei si creste semnificativ rolul Camerei de Arbitraj, usurandu-se formalitǎtile de judecare a diferentelor ivite in operatiunile fǎcute la Bursa. Maladia ce cuprinsese, dupǎ rǎzboi, majoritatea monedelor europene a contaminat si leul romanesc, deprecierea sa atrǎgand importante fluctuatii ale pietei financiare si impunand nevoia unei stabilizǎri a monedei nationale.

In asteptarea evenimentului, Bursa - de ceva timp lipsitǎ de afaceri si cu preturile in picaj - a inceput sǎ se dezmorteascǎ. Anul 1928 va inregistra la Bursǎ un nou aflux de cumpǎrǎtori, cererile mari ridicand cota unor actiuni si efecte, la cursuri ce se apropiau de vremurile de glorie ale acestei institutii. Necunoscandu-se la ce curs se va stabiliza leul si nici ce se va intampla dupǎ aceastǎ interventie, s-a crezut cǎ este indicat sǎ se investeascǎ in valori mobiliare, preferate fiind actiunile bancare si cele petroliere. Perioada a fost una de clipe febrile, deoarece se stia cǎ stabilizarea nu mai poate intarzia mult si intr-adevǎr, ea a fost infǎptuitǎ in februarie 1929, la 10 miligrame de aur, un leu de aur fiind egal cu 32,25 lei de hartie.

Anul 1929, cand apare noua lege, a debutat intr-o atmosferǎ optimistǎ, cand se credea cǎ stabilizarea leului va determina capitalul strǎin "sǎ iasǎ din rezerva pe care si-a impus-o fatǎ de noi", dar in vara acestui an are loc scǎderea cu 50% a pretului cerealelor. Crahul Bursei din New York a marcat inceputul crizei economice din 1929-1933, miscarea de depresiune inregistratǎ in aproape toate bursele europene, avand darul de a crea la noi o stare de panicǎ. La bursa romaneascǎ, s-a produs o reorientare spre plasamente in efecte cu dobandǎ fixǎ, ce aduceau un profit de 12-16% per an, in timp ce actiunile pǎreau sǎ nu mai fie solicitate.

Anul 1931 incepe cu agravarea situatiei economice mondiale, caracterizatǎ printr-o stare generalǎ de tensiune, generatǎ de lipsa afacerilor, dar si a increderii, la care se adaugǎ si renuntarea fortatǎ a unor tǎri la etalonul de aur. Criza financiarǎ devine tot mai apǎsǎtoare, Statul suferind laolaltǎ cu individul. Se adoptǎ Legea conversiunii datoriilor agricole, ce are drep consecinte suspendarea amortizǎrilor si plǎtii cuponului de cǎtre Societatea Creditului Funciar Rural; urmeazǎ moratoriul datoriilor urbane, Societǎtile creditului Funciar Urban plǎtind din cauza lipsei de lichiditǎti doar 50% din valoarea cuponului si concomitent, Statul a fost nevoit sǎ amane amortizǎrile la rentele sale. Toate acestea determinau deprecierea celor considerate cele mai "sigure" hartii de valoare. In aceastǎ perioadǎ actiunile se negociau in numǎr restrans, cursul lor ajungand in vara anului 1932 la cele mai joase cotatii inregistrate vreodatǎ.

2.5 A 50-a aniversare a Bursei

La 17 decembrie 1932, in sala de receptie a Camerei de Comert si Industrie are loc celebrarea a cincizeci de ani de activitate a Bursei de Efecte, Valori si Mǎrfuri din Bucuresti, celebrare la care iau parte cele mai representative personalitǎti ale vietii financiare, comerciale si industriale ale tǎrii. In inchiderea sedintei prezidatǎ de presedintele Comitetului Bursei, Ion Sǎvescu, profesorul Virgil Madgearu, ministrul de finante al Romaniei, a afirmat in discursul sǎu cǎ bursa a parcurs toate fazele de dezvoltare ale capitalismului nostru, relevand aportul ei cu prilejul emiterii imprumuturilor de stat. Totodatǎ, a evidentiat activitatea intensǎ a Bursei de dupǎ rǎzboi, in perioada inflatiei, dar si momentanǎ stagnare datoritǎ crizei pe care tarǎ o strǎbǎtea, apreciind optimist cǎ greutǎtile vor trece cu mai putin efort decat s-ar pǎrea.

In 1933 Bursa a trecut printr-o serie intreagǎ de "emotii". La inceput, activitatea inregistratǎ de institutie a fost ceva mai redusǎ, cursurile mentinandu-se cu toate acestea in parametrii relativ normali. Deprecierea lirei sterline impreunǎ cu deprecierea dolarului demonstrase cǎ schimbarea leilor in valutǎ forte poate fi periculoasǎ. Ulterior, comertul cu devize a fost reglementat, orice vanzare sau cumpǎrare de devize putandu-se face numai prin Banca Nationalǎ. Chiar plasamanetul in imobile nu mai este acum rentabil, numǎrul mare de clǎdiri noi construite periclitand valoarea celor vechi.   Actiunile cu cea mai mare cǎutare sunt cele petroliere si industriale, rentele nefiind de interes, de teama suspendǎrii cuponului dupǎ amanarea amortizǎrilor. Mai multe personalitǎti ale vietii politice se declarau in mod public in favoarea restabilizǎrii sau a inflatiei, drept urmare, Bursa inregistreazǎ un volum mare de tranzactii. Cursurile urcǎ in mod vertiginos, ca mai apoi, in urma unei declaratii guvernamentale care anunta "mentinerea stabilizǎrii cu pretul oricǎrei jertfe", sǎ scadǎ.

Odatǎ cu venirea la putere a Partidului Liberal, la sfarsitul anului 1933, se va inregistra o stare de pronuntat optimism in cercurile bursiere. Valoarea actiunilor va creste si ea, volumul tranzactiilor nefiind insǎ total multumitor. Bursa reprezintǎ, fǎrǎ indoialǎ, chintesenta vietii economice si financiare a tǎrii. Lipsitǎ de un local propriu, care sa rǎspundǎ cerintelor tehnice moderne, lipsitǎ de un sprijin sustinut din partea statului, Bursa, cu tot volumul insemnat de tranzactii pe care il inregistreazǎ in unele perioade, a cunoscut un regres in acesti ultimi 10 ani luati in discutie. Un numǎr de societǎti si-au retras actiunile de pe piatǎ, e drept si datoritǎ crizei financiare, care, ca intotdeauna, a influentat starea precarǎ a acestei institutii. In anul 1933, se aflau inscrise la Bursa din Bucuresti - singura din Romania Mare - doar 56 de societǎti pe actiuni si 77 de categorii de rente si obligatiuni de stat (in total 133), fatǎ de

63 de societǎti pe actiuni si 58 de feluri de efecte cu dobanda fixǎ (in total 121) cate erau in 1914. In ceea ce priveste marile societǎti din Ardeal, Bucovina, Banat si Basarabia, nu figurau la Bursǎ decat in numǎr de 5, iar bursele din Timisoara si Cluj, desi deschise, nu functionau din lipsa de activitate.

Inceputul anului1934 marcheazǎ realizarea unei mai vechi dorinte a Camerei de Comert: casa de asistentǎ a negustorilor, care avea rolul de a veni in ajutorul negustorilor, industriasilor si comerciantilor scǎpǎtati. Din pǎcate, diferitele probleme de ordin bugetar au impus alte sporiri ale sarcinilor fiscale, desi in 1933 statul se angajase sǎ procedeze la micsorarea cheltuielilor de regie in comert si industrie printr-o reducere a impozitelor directe si a unora indirecte, promisiune pe care nu a onorat-o. De altfel, degrevarea fiscalǎ in ceea ce priveste impozitul comercial nu era numai in functie de cotǎ, ci mai ales de constatarea si stabilirea venitului impozabil.

2.6 Nationalizarea

Sfarsitul celui de-al doilea Rǎzboi Mondial cu intreaga turnurǎ politicǎ ce viza Romania, a insemnat si sfarsitul pietei de capital si a bursei de valori, lovitura de gratie pentru acest sector economic extrem de dinamic, constituind-o nationalizarea economiei din iulie 1948, care a facut ca prin instaurarea proprietǎtii de stat sǎ disparǎ produsele specifice: actiunile, obligatiunile corporatiste, titlurile de stat autohtone si externe si, deci, ratiunea de existentǎ a unei Burse.