Interventionism prin impozite sau neutralitatea impozitelor

Interventionism prin impozite sau neutralitatea impozitelor

Unii economisti au interpretat masurile luate in tarile dezvoltate ca avand aceeasi orientare, ca avand aceleasi obiective, ca oferind un model demn de urmat de catre fostele tari socialiste aflate in curs de tranzitie catre economia de piata.

Astfel, intr-un studiu consacrat politicilor fiscale, se afirma ca reformele fiscale care au avut loc in ultimii ani, in special in tarile dezvoltate, au avut la baza ideea generala ca fortele pietei pot fi un ghid mai bun catre o politica de impozite decat este interventia guvernamentala. In acord cu aceasta idee, o serie de masuri au fost luate pentru a genera deplasarea dinspre interventionismul prin impozite catre neutralitatea impozitelor, care permite reducerea distorsiunilor generate de impozite.

Notiunea de neutralitate fiscala isi are originea in conceptiile financiare ale secolului al XIX-lea care conferea sistemului fiscal o finalitate exclusiv financiara: furnizarea resurselor necesare acoperirii cheltuielilor publice si, deci, excluderea oricarei utilizari extrafiscale.

Impozitul neutru, in conformitate cu ideile unor economisti, nu trebuie nici

sa incite, nici sa protejeze, el trebuie sa se multumeasca sa alimenteze bugetul. Acestei conceptii clasice i se opune conceptia moderna, influentata mai ales de curentele keynesiste si neokeynesiste, conform carora sistemul fiscal este instrumentul autoritatilor politice si economice care confera impozitului sarcina de a actiona in domeniile cele mai diverse ale politicii economice, sociale si chiar culturale.

Conceptia moderna a neutralitatii urmareste sa elimine din sistemul fiscal mecanismele de natura sa distorsioneze libertatea optiunii producatorului de a alege o anumita structura juridica sau economica.

Interventionismul fiscal, care isi are originea in conceptia moderna despre impozit, este considerat ca fiind recurgerea la tehnica fiscala in vederea incitarii diferitilor agenti economici de a actiona intr-o anumita directie economica.

Utilizarea impozitului in cadrul strategiilor economice si sociale poate sa aiba loc sub doua forme:

politica conjuncturala sau politica pe termen scurt, care atribuie impozitului reglarea pe termen scurt a economiei;

politica structurala care recurge la impozit, mai ales in cadrul unui proces de reforma fiscala, pentru a modifica in profunzime si pe termen lung structurile economice si sociale ale tarii respective.

Majoritatea tarilor membre ale OCDE au promovat politici fiscale in a doua jumatate a anilor 80, unele avand caracterul unor veritabile reforme. Astfel, la inceputul anului 1987, in S.U.A., a fost pusa in aplicare legea privind reforma fiscala - cea mai importanta din perioada postbelica, considerata ca marcand inceputul revolutiei fiscale bazate pe o noua filozofie fiscala in care guvernul va juca un rol mai mic in incercarile sale de a conduce economia cu ajutorul codului fiscal.

Ea a fost adoptata la initiativa administratiei Reagan, acesta fiind adept al conceptiei neoliberale in ceea ce priveste conducerea economiei. Initiativa americana a fost urmata si de alte tari dezvoltate precum Marea Britanie, Germania si Italia.

Reformele fiscale au fost determinate de mai multi factori, printre care:

cresterea fiscalitatii ca urmare a crizei economice mondiale provoaca

nemultumirile populatiei;

sistemele fiscale devenisera extrem de complicate si ofereau multiple portite de evaziune;

sistemele respective exercitau o influenta negativa asupra cresterii economice interne si a formarii brute de capital;

in unele tari capata o tot mai mare importanta opinia potrivit careia conceptia keynesista, care sustine necesitatea interventiei statului in economie isi dovedisera incapacitatea de a da un nou impuls economiei capitaliste si de aceea trebuia sa se renunte la interventia statului cu ajutorul impozitelor, in favoarea actiunii libere a fortelor pietei. In general, s-a urmarit reducerea sarcinilor fiscale pe calea impozitului pe venit, datorate de persoanele fizice. Dar masurile fiscale luate au variat de la o tara la alta si ca structura si ca amploare.