Istoricul agriculturii ecologice

ISTORICUL AGRICULTURII ECOLOGICE

Inca din perioada practicarii agriculturii traditionale au aparut unele efecte nefavorabile cauzate de defrisarea padurilor, eroziune, cultivarea empirica a pamantului, irigarea la intamplare sau suprapasunat. Efectele nefavorabile s-au accentuat si prin modernizarea agriculturii, introducerea tehnologiilor de varf, prin mecanizare si automatizare excesiva a tehnologiilor de productie, utilizarea de cantitati mari de ingrasaminte si pesticide, specializare si politici guvernamentale care au favorizat maximizarea productiei. Insa interventiile abuzive la care au fost supuse terenurile agricole, au avut numeroase urmari negative de lunga durata asupra mediului, inclusiv asupra solului. Astazi este unanim acceptat faptul ca acest sistem de agricultura conventionala degradeaza chimic, biologic, si fizic mediul inconjurator. (dupa V. Ion si colab. 2005)

Astfel, preocuparile privind riscurile chimizarii in agricultura, atat in ceea ce priveste sanatatea consumatorilor, cat si in planul efectelor ecologice s-au manifestat incepand cu anii '50. Totodata, demareaza cercetarile pentru a se gasi variantele tehnologice care sa diminueze acest impact negativ, rezultatele lor concretizandu-se in sisteme agricole alternative cum sunt: agricultura ecologica (agricultura biologica, agricultura organica), agricultura durabila, agricultura biodinamica, permacultura etc., care elimina sau diminueaza substantial consumul de ingrasaminte chimice si de pesticide. (https://mmq.ase.ro)

Sistemele alternative reprezinta sisteme de productie agricola care utilizeaza o gama larga de tehnici si metode considerate ca fiind diferite de acelea ale agriculturii conventionale. Astfel, agricultura alternativa se bazeaza pe urmatoarele elemente:

cultivarea de plante si cresterea de specii de animale netraditionale;

obtinerea de alte produse agricole decat cele traditionale;

servicii, agroturism, prelucrarea materiilor prime agricole si alte activitati bazate pe resursele exploatatiei agricole si resursele naturale;

sisteme de productie neconventionale, precum agricultura ecologica;

marketing direct si alte strategii antreprenoriale de marketing. (dupa V. Ion si colab. 2005)

Agricultura alternativa se caracterizeaza prin inlocuirea dezideratului productivist cu cel ecologic, rational; diversificarea ramurilor si a bazei biologice a productiei agricole; combaterea daunatorilor si bolilor prin metode integrate, bazate pe principiul homeostaziei; utilizarea ingrasamintelor organice (gunoi de grajd, composturi); valorificarea "vocatiei" mediului si conservarea fertilitatii solului, considerat cel mai valoros component al ecosistemului agricol.(dupa Carmen Valentina RADULESCU, Produsele agroalimentare ecologice si securitatea alimentara, 2007, https://mmq.ase.ro/LucrCD/)

Sistemele alternative au fost adoptate de tarile dezvoltate, in special in Uniunea Europeana si in S.U.A. Astfel, in 1992, in U.E. sunt puse in aplicare primele "masuri de insotire" a reformei, care se refera la mediul inconjurator, recunoscandu-se faptul ca agricultorul indeplineste, simultan, doua functii:

activitate de productie agricola si

activitate de protectie a mediului inconjurator, ceea ce inseamna si o diminuare a intensivitatii si, implicit, a productiei.

Sistemele alternative isi propun sa mentina pe o perioada cat mai mare potentialul productiv al ecosistemului, acceptand conditionarile ecologice, dar aceasta diminueaza cantitatea de produse obtinute. Extinderea lor la nivelul intregii suprafete agricole a lumii va limita puternic productia, astfel incat performantele obtinute prin "Revolutia verde" vor fi anulate. Prin urmare, putem spune faptul ca, in prezent, exista doua sisteme mari aplicate in agricultura care solutioneaza fiecare in parte cele doua variabile ale ecuatiei alimentare: cantitatea si permanenta, dar nu exista nici un sistem care sa le solutioneze pe ambele simultan, exigenta mentionata in definitiile formulate pentru securitatea alimentara. (dupa Carmen Valentina RADULESCU, Produsele agroalimentare ecologice si securitatea alimentara, 2007, https://mmq.ase.ro/LucrCD/)

De asemenea, in aceste sisteme cantitatea productiei nu mai este prioritara, aceasta pozitie fiind ocupata de mentinerea potentialului productiv pe o durata nelimitata, fapt pentru care ele pot fi abordate prin conceptul mai larg al agriculturii durabile.

Conceptul de agricultura durabila

Ideea unei agriculturi durabile (sustenabile) consta in ridicarea productivitatii acesteia, cu obtinerea unor profituri sigure si constante cu minim de efecte negative asupra mediului si asigurand securitatea alimentara a populatiei. Agricultura durabila este un concept larg care prevede complexitatea acestui sistem de productie, stabilitatea biologica a plantelor si soiurilor cultivate, conservarea si protejarea resurselor naturale, dar si introducerea, apoi generalizarea tehnologiilor moderne cat mai productive. (dupa Bujor Manescu, 2005)

Agricultura durabila presupune tehnologii viabile economic pe o perioada lunga de timp, cu recolte ridicate, obtinute cu costuri mai reduse. Orice sistem agricol trebuie sa aiba o productivitate pe termen lung si cat mai ridicata, care este conditionata nu numai de calitatea bazei de resurse, dar si de cadrul social si economic. De aceea, durabilitatea sistemelor de productie agricola, are o dimensiune fizica si una socio-economica. Mai concret, pentru a fi durabil si viabil un sistem trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: mentinerea si ameliorarea mediului fizic si rezistenta la presiunile exterioare sau la perturbatiile puternice; satisfacerea cerintelor societatii in produse alimentare; asigurarea bunastarii economice si sociale a producatorilor agricoli. (dupa, Bujor Manescu, 2005)

J.F. Parr (1990), considera durabilitatea ca un concept ecologic cu consecinte economice, ce recunoaste dependenta cresterii economice si a bunastarii oamenilor (agricultorilor in cazul nostru) de resursele naturale pe care se sprijina toate sistemele vii, deci plantele cultivate si animalele domestice. (https://www.ase.ro/biblioteca)

Agricultura durabila integreaza trei mari obiective:

protectia mediului;

eficienta economica;

echitate economica si sociala.

Realizarea obiectivelor agriculturii durabile este responsabilitatea tuturor participantilor la sistem, respectiv: agricultori, cercetatori, cadre didactice, politicieni, consumatori. (dupa V. Ion si colab., 2003)

• Conceptul de agricultura biodinamica

Introdusa de Rudolph Steiner in anul 1924, agricultura biodinamica imbratiseaza intelesuri holistice si spirituale ale naturii, cu ferma in interiorul acesteia, unde natura este un organism independent de dezvoltare, care tine la minimum intrarile externe: se foloseste prepararea biodinamica, iar cerintele includ, printre altele, armonia cu ritmurile cosmice, comert onest si promovarea relatiilor economice asociative intre producatori, procesatori, comercianti si consumatori. (dupa Vasilica Stan, 2005)

Agricultura biodinamica se bazeaza pe urmatoarele fundamente:

• Ritmurile cosmice: ritmurile soarelui, lunii, plantelor si stelelor influenteaza cresterea plantelor. Prin planificarea  in timp a activitatilor de arat, semanat si recoltat, fermierul poate influenta recoltele in avantajul sau.
• Vitalitatea: pe langa caracteristicile fizice si chimice, materia are o calitate vitala care influenteaza organismele. Astfel, fermierii si gradinarii care practica agricultura biodinamica au ca scop si calitatea nu numai cantitatea.
• Preparatele biodinamice: anumite plante care apar in mod natural si anumite materiale de la animale sunt combinate in preparate specifice si aplicate in forme foarte diluate peste gramezile de compost, pe sol sau direct pe plante. Fortele din aceste preparate vor organiza elementele din interiorul plantelor si animalelor.
• Organismul fermei: ferma este considerata ca un organism unitar care integreaza plante, animale si oameni. Trebuie sa existe un numar potrivit de animale care sa ofere suficiente dejectii pentru fertilizare, iar aceste animale trebuie hranite cu furaje din ferma. (dupa Viorica Boboc, 2005)

Agricultura biodinamica este un sistem de productie agricola avansat care a castigat o mare atentie datorita accentelor pe care le pune asupra calitatii alimentelor si asupra sanatatii solului. S-a dezvoltat astfel o noua abordare a acestei situatii, care conduce spre asocierea producatorilor si consumatorilor pentru beneficiul lor reciproc. (dupa Vasilica Stan, 2005)

Ideile lui Steiner au fost preluate si dezvoltate de catre Ehrenfried Pfeiffer in Germania. Acesta a lucrat initial in Germania si Olanda, dupa care in Statele Unite ale Americii, publicand lucrarea intitulata "Fecondite de la terre" in anul 1937. (dupa V. Ion si colab., 2003)

Pentru comercializarea produselor lor, fermierii care practica agricultura biodinamica sunt organizati intr-un sistem international de certificare numit "Demeter". Marca "Demeter" este folosita pentru a garanta consumatorului ca produsul a fost obtinut prin metode biodinamice. (dupa Viorica Boboc, 2005)

Agricultura biodinamica se practica in unele tari ale lumii, in special in Statele Unite ale Americii, unde exista si multe organisme de sprijin si certificare. Totusi, practicarea la scara larga a agriculturii biodinamice nu este posibila sau cel putin, nu poate fi un obiectiv realist, intrucat, in conditiile actuale, nu pot fi asigurate toate necesitatile, in ceea ce priveste hrana si materiile prime, la nivel mondial, pentru o populatie in continua crestere. Asa cum reiese chiar din descrierea lui Rudolf Steiner si din modul in care acesta a prevazut acest tip de agricultura, ea este mai degraba un mod de viata, o filozofie, care nu poate fi accesibila oricui. Aceasta nu atat din motive legate de dorinta sau placerea de a o practica, ci din ratiuni legate de modul de dezvoltare economica si sociala actuala, la nivel global. (dupa Vasilica Stan, 2005)

• Conceptul de agricultura ecologica

Agricultura ecologica (denumita si organica sau biologica) a aparut in Europa ca urmare a unor experiente negative determinate de utilizarea produselor chimice de sinteza, generate de tehnologiile agricole de tip intensiv, industriale, bazate pe mecanizarea si automatizarea excesiva a tehnologiilor de productie, precum si datorita folosirii in cantitati mari a pesticidelor pentru protectia plantelor si a biostimulatorilor in alimentatia animalelor (antibiotice, hormoni etc). (dupa Mihai Decun, 2004)

Agricultura ecologica a luat nastere la inceputul secolului XX, insa principiile acestui sistem de agricultura au fost promovate dupa cel de-al doilea razboi mondial, de catre consumatorii si medicii preocupati de efectul alimentelor asupra sanatatii oamenilor. (dupa Ion V. si colab., 2005)

Pe parcursul anilor '50, obiectivul principal atribuit agriculturii era de a satisface, datorita unei cresteri foarte importante a productivitatii agricole, nevoile primare de hrana si cresterea nivelului de trai in C.E. Se intelege, asadar, ca a fost greu pentru agricultura ecologica sa obtina un ecou favorabil in acest context.

In schimb, sfarsitul anilor '60 si mai ales anii '70 corespund cu aparitia constientizarii importantei protectiei mediului, la care agricultura ecologica putea da un raspuns adecvat. S-au creat noi asociatii regrupand producatori, consumatori, si alte persoane interesate de ecologie, de o viata legata de natura. Aceste organizatii si-au dezvoltat propriile caiete cu indatoriri, cu reguli de productie ce trebuie respectate. (www.plantmed.bioagro.ro)

Cu toate acestea, agricultura ecologica a inflorit cu adevarat in decursul anilor '80 cand modelul nou de productie si interesul consumatorilor pentru aceste produse a continuat sa creasca, atat in majoritatea tarilor europene, cat si in alte tari, ca SUA, Canada, Australia si Japonia. Asistam acum la o crestere importanta a numarului de producatori si la o demarare de initiative in domeniul prelucrarii si comercializarii produselor ecologice. (www.plantmed.bioagro.ro)

In decursul timpului numeroase persoane au contribuit si influentat dezvoltarea agriculturii ecologice prin munca lor practica si prin numeroase studii.

Astfel, termenul de agricultura ecologica a fost utilizat pentru prima data de Lord Northbourne. Termenul deriva din conceptul "ferma ca organism" fiind explicat in cartea sa "Priveste spre pamant" (1940) unde descrie o abordare holistica si ecologica a fermei. (https://en.wikipedia.org)

Sir Albert Haward (1973-1947), numit uneori fondatorul miscarii "ecologice" a influentat mult la inceputul secolului XVIII intelegerea fertilitatii solului si importanta asupra productivitatii acestuia. Urmand o abordare agro-ecologica, el a observat importanta cruciala a managemetului humusului in sol. El a lucrat timp de 25 de ani ca cercetator agricol in India, unde a dezvoltat cunoscutul proces de compostare care a exlicat arta traditionla a compostului pe baze stiintifice. Cele mai cunoscute carti ale sale sunt "Testament agricol" si "Agricultura si gradinarit pentru sanatate si boli". (dupa Viorica Boboc, 2005)

In anul 1943, Lady Eve Balfour publica lucrarea "The Living Soil care a contribuit la dezvoltarea agriculturii ecologice in Marea Britanie. (https://en.wikipedia.org)

Fermierul japonez Masanobu Fukuoka practica in anii 1940 ceea ce el denumeste "agricultura in care nu faci nimic- fara arat, fara fertilizat, fara control al ierburilor si fara pesticide". Cu aceasta metoda el poate cultiva cereale cu productii comparabile cu cele de la culturile intensive. Aceasta metoda nu numai ca ajuta pamantul sa sustina populatiile sale naturale, dar Fukuoka considera ca este superioara economic chiar si metodelor moderne. Cele mai cunoscute carti ale sale sunt "Modul natural de a face agricultura" si "Revolutia cu un pai". (dupa Viorica Boboc, 2005)

Din punct de vedere istoric agricultura ecologica a cunoscut in Europa urmatoarea evolutie(dupa Ion V. si colab., 2005):

anul 1924 marcheaza inceputul agriculturii ecologice in Germania, odata cu lansarea cursului de agricultura biodinamica a lui Rudolf Steiner;

in perioada 1930-1940 doctorul Hans Mueller activeaza in Elvetia unde dezvolta sistemul de agricultura organo-biologica, acesta fiind in prezent cel mai raspandit sistem de agricultura ecologica din tarile germanice (reprezentat prin "Bioland" in Germania si "BioSuisse" in Elvetia;

in anul 1946 se infiinteaza Asociatia Solului din Marea Britanie;

anul 1967 corespunde publicarii primelor standarde organice de catre Asociatia Solului din Marea Britanne;

in anul 1972 se infiinteaza Federatia Internationala a Miscarilor de Agricultura Organica IFOAM la Versaille, Franta;

se infiinteaza in anul 1973 Institutul de Cercetare pentru Agricultura Organica din Elvetia, care este in prezent cel mai mare institut de cercetare pentru agricultura ecologica din lume;

in anul 1975 se infiinteaza Fundatia "Ecologie si Agricultura" din Germania;

la nivelul anilor 1980 se infiinteaza majoritatea asociatiilor si organizatiilor pentru agricultura ecologica si se publica standardele de baza IFOAM;

in 1985 Franta adopta legislativa cu privire la agricultura ecologica;

in 1990 are loc prima expozitie de agricultura ecologica in Germania, la Nuremberg;

1991, corespunde infiintarii Grupului regional IFOAM al Uniunii Europene;

in 1991, apare reglementarea UE 2092/91 cu privire la agricultura ecologica, care devine lege in 1993;

in 1992, apare reglementarea EU 2078/92 care prevede masuri de sprijin financiar pentru agricultura ecologica in UE si se pune bazele programului IFOAM de acreditare;

anul 1995 corespunde lansarii primului plan de actiune pentru agricultura ecologica din Danemarca;

in 1999 apare reglementarea privind Dezvoltarea Rurala cu nr. 1257/1999, care prevede masuri de sprijin financiar pentru agricultura ecologica in UE; de asemenea, apare reglementarea CE nr. 1804/19 iulie 1999, care se refera la producerea de produse agricole ecologice de origine animala si se adopta Codex Alimentarius guidlines;

in 2000 la Copenhaga se lanseaza Agenda 2000 pentru UE care prevede masuri de sprijin financiar pentru agricultura ecologica,

in luna mai a anului 2001, la Copenhaga se fac primii pasi pentru un plan european de Actiune pentru agricultura ecologica.

Acest context favorabil dezvoltarii agriculturii ecologice se datoreaza, in mare parte, grijii consumatorilor de a vedea expuse produse sanatoase si de a respecta mai mult mediul. In paralel, serviciile administrative oficiale recurg, treptat, la recunoasterea agriculturii ecologice introducand-o in temele de cercetare si adoptand o legislatie adecvata acestui sector (de exemplu, in Austria, Franta, Danemarca). Pe de alta parte sunt acordate subventii atat la nivel national, cat si la nivel regional de catre unele state membre din profitul obtinut din acest tip de agricultura. (www.plantmed.bioagro.ro)

In ciuda acestor eforturi, agricultura ecologica a ramas, totusi, in aceasta perioada, cu un handicap datorat confuziei care exista in ochii consumatorilor privind insasi semnificatia conceptului de agricultura ecologica si restrictiile pe care le implica aceasta. Aceasta confuzie este cauzata, mai ales, de existenta mai multor 'scoli' si 'filozofii' diferite, de absenta unei armonii a terminologiei folosite, de prezentarea heterogena a produselor, de amestecul care se face intre produsele ecologice, produsele de calitate, produsele naturale, etc. Utilizarea frauduloasa a indicatiilor care fac referire la acest mod de productie contribuie, pe de alta parte, la intarirea acestei confuzii. (www.plantmed.bioagro.ro)

• Permacultura

Alaturi de agricultura organica si biologica a aparut din anul 1978 un nou concept, cel al "permaculturii", o agricultura cu fata umana, care are drept obiectiv ameliorarea productiei pe timp indelungat, cu un consum energetic redus. Permacultura se bazeaza pe traditia agricola din zona, pe ingrasaminte naturale, pe diversitatea biologica a plantelor cu rol alimentar si pe respingerea totala a ingrasamintelor chimice si a pesticidelor. (dupa, Bujor Manescu, Ingineria ecosistemelor agricole

Aceasta conceptie este sustinuta de Masanobu Fukuoka in Japonia, J.J. Rodale in SUA, Bil Mollisen si David Holmgren in Australia etc., fondatori ai unor instituite de cercetare si productie, ai unor edituri si reviste de specialitate in domeniu. Ei au creat sute de ferme in SUA, India, Australia, Zimbabwe, Kenia. Permacultura incurajeaza diversitatea speciilor, integrarea agriculturii cu zootehnia, amenajarea padurilor si ingineria peisajelor. Se poate practica cu prioritate in zonele cu soluri acide sau semiaride, pe terenurile pietroase sau umede. Permacultura are un caracter extensiv si cauta solutii inedite de restucturare a agriculturii si de remediere a crizei ecologice.

Fondatorii doresc un sistem agricol integrat pe baza de materie organica, dar in cadrul unui habitat bine organizat, care sa asigure conditii social-economice superioare agricultorilor. "Scopul ultim al agriculturii, spune Fukuoka, nu este de a cultiva terenul, ci acela de a cultiva si perfectiona fiinta umana". (dupa, Bujor Manescu, Ingineria ecosistemelor agricole

Agricultura organica-biologica si permacultura desi au adepti, nu sunt aplicate pe scara larga, nefiind agreate de specialisti. Ele sunt inca privite cu multa prudenta, desi unele idei sunt interesante si demne de luat in seama. Opozantii acestor sisteme de agricultura considera ca este imposibil la ora actuala si in viitor sa se produca alimente suficiente fara utilizarea ingrasamintelor. Ei sustin o agricultura durabila si cu dezvoltare echilibrata, care sa favorizeze o productie integrata, in care intrarile de resurse sa fie utilizate mai economic si mai eficient (Helen Gilman, Helen Grimaux, 1992).