Globalizarea financiara

Globalizarea financiara

1 Conceptul de globalizare financiara

Conceptul de globalizare financiara are in vedere crearea unei piete mondiale a banilor, a unei piete financiare globale, a unui sistem financiar global, a carui aparitie si dezvoltare se bazeaza pe fenomenul de dereglementare a pietelor financiare nationale, pe aparitia si dezvoltarea unor instrumente financiare si pe expansiunea bancilor si a altor institutii financiare internationale. Globalizarea financiara presupune amplificarea volumului fluxurilor financiare de capital si cresterea intensitatii acestora, procese a caror marime poate fi comensurata in functie de gradul de deschidere a pietelor financiare nationale, de nivelul de angrenare financiara si de gradul de integrare financiara. Deschiderea pietelor financiare nationale se refera la eliminarea restrictiilor legale asupra tranzactiilor financiare internationale. Nivelul de angrenare financiara se refera la gradul de implicare nationala in activitatea financiara globala si poate fi masurat prin indicatori cum sunt: ponderea activelor financiare straine pe pietele nationale, gradul de implicare a institutiilor financiare straine pe pietele financiare interne, ponderea activelor financiare interne pe piete straine, gradul de implicare a institutiilor financiare nationale pe pietele financiare externe, aportul national la diverse fluxuri financiare globale s.a. Termenul de integrare financiara presupune existenta unei convergente a preturilor si a randamentelor unor pachete de active financiare similare, pe diferite piete financiare nationale.

2 Etape in evolutia globalizarii financiare

Evolutia globalizarii financiare poate fi impartita in mai multe etape, si anume: evolutiile timpurii ale activitatii financiare la nivel global, evolutiile din perioada clasica a etalonului-aur, evolutiile din anii interbelici si evolutiile globalizarii financiare contemporane.

a) Evolutiile timpurii ale activitatii financiare la nivel global sunt intalnite inca din secolul al XII-lea, cand comertul transcontinental cu marfuri utilizat drept contrapartida metale pretioase, devenita valuta forte. Sistemul organizat al finantelor internationale va aparea in secolul al XIV-lea, cand unele banci comerciale florentine au inceput sa dezvolte legaturi multinationale de tipul "operatiunilor externe" si al "acordurilor reciproce" cu bancile straine. In aceasta perioada vor aparea si primele forme de manifestare a legaturii dintre relatiile monetare din Europa si cele din Asia, odata cu sporirea importurilor europene de aur necesara finantarii comertului cu tarile asiatice. Instituirea la nivel international a primelor forme de organizare a creditului se va realiza , in linii mari, incepand cu secolul al XVI-lea, cand bursa de la Anvers va concentra un numar din ce in ce mai mare de operatori financiari straini. Din acest moment, principalul centru financiar al Europei s-a mutat din orasele italiene la Anvers, fapt ce oglindea si modificarile intervenite in comertul european.Dezvoltarea relatiilor financiare internationale din aceasta perioada a fost stimulata de doi factori importanti: primul factor l-a constituit amplificarea schimburilor comerciale transfrontaliere, care a condus la cresterea cererii de servicii financiare, crestere generata la randul ei de nevoia reducerii costurilor si a pericolelor legate de transportul aurului, iar cel de-al doilea factor a fost reprezentat de dificultatile intampinate de statele absolutiste ale vremii in colectarea de fonduri necesare in special finantarii cheltuielilor de razboi (de exemplu, Banca Angliei, infiintata in anul 1694, a fost constituita ca banca privata in vederea asigurarii resurselor de finantare a razboiului dintre Anglia si Franta).Activitatea financiara internationala se va transfera, incepand cu secolele XVII-XVIII la Amsterdam si Londra, odata cu dezvoltarea economiei olandeze si a celei britanice. Retelele financiare create in aceasta perioada erau limitate in mare masura la nivelul continentului european, dar au fost extinse si in afara acestuia de unele imperii europene, mai ales prin companiile lor comerciale. Amplificarea volumului tranzactiilor financiare si sporirea cererii de servicii financiare internationale va conduce in secolul al XVIII-lea la diversificarea pietelor si la aparitia pietelor futures in marile  centre Amsterdam si Londra, care deserveau comertul nord-european si ofereau si finantari interne. Desi unele tranzactii financiare durau chiar si o saptamana pana la finalizare, aceste centre financiare sunt considerate prima forma de piata financiara europeana integrata, datorita faptului ca pe ele se realiza o convergenta a preturilor si a randamentelor activelor financiare. Pietele din Amsterdam si Londra vor cunoaste de-a lungul secolului al XVIII-lea o dezvoltare puternica, acestea devenind si principalii creditori pentru tarile europene.

b)Evolutiile din perioada clasica a etalonului-aur (perioada 1870-1914) sunt marcate de ascensiunea puternica a Londrei ca principala piata financiara internationala, proces stimulat de pozitia dominanta a Angliei in comertul mondial si de succesele revolutiei industriale din aceasta tara. In linii mari, incepand cu anul 1870 si pana la primul razboi mondial a functionat etalonul aur-moneda ("etalonul aur-clasic"), caracterizat prin asigurarea convertabilitatii bancnotelor nationale in aur si pe folosirea libera a aurului in platile internationale. Inexistenta restrictiilor nationale cu privire la mijloacele de plata folosite in relatiile de plati internationale (aur sau devize) au condus la amplificarea volumului fluxurilor financiare internationale si la angrenarea pietelor financiare interne in retelele financiare internationale. Unii autori afirma ca aceasta perioada a fost singura in care a existat un sistem financiar cu adevarat global, in care capitalul financiar a circulat pretutindeni, iar intensitatea investitiilor externe a dobandit o importanta economica majora atat pentru tarile investitoare cat si pentru cele receptoare. Marea Britanie a fost in aceasta perioada principalul exportator de capitaluri la nivel mondial, chiar daca pozitia sa de lider de la inceputul perioadei s-a deteriorat in timp, ca urmare a aparitiei altor exportatori de capital, ca Franta, Germania si SUA.

Daca in secolele al XVIII-lea si al XIX-lea investitiile externe erau directionate in mare masura catre tarile europene, incepand cu secolul urmator acestea vor dobandi o dimensiune interregionala sau intercontinentala.

Investitiile externe britanice s-au orientat cu precadere spre tarile exportatoare de produse primare si in proiecte de finantare a infrastructurii (potrivit estimarilor, retelele de cai ferate au reprezentat circa 1/3 din totalul investitiilor britanice din aceasta perioada). Investitiile franceze si cele germane s-au orientat cu precadere spre finantarea deficitelor bugetare ale altor tari.

Datorita faptului ca aceste imprumuturi externe se realizau in cea mai mare masura prin cumpararea de obligatiuni guvernamentale emise de statele receptoare, pietele financiare europene pentru obligatiuni internationale au dobandit o dimensiune globala mai accentuata, in special piata Londrei. Din anul 1870 si pana in anul 1941, Londra si-a mentinut pozitia de principal centru financiar al lumii, urmata de Paris, cele doua piete fiind singurele piete financiare pe care valoarea titlurilor straine tranzactionate era mai mare decat valoarea titlurilor interne. Pe locurile secundare din Europa se situau ca importanta pietele din Berlin si Amsterdam. Si activitatea bancara internationala a cunoscut evolutii spectaculoase in aceasta perioada: in anul 1860, bancile britanice aveau peste o suta de filiale in strainatate, in anul 1890 peste 700, iar in 1914, peste 1400. Mai mult, bancile europene si-au extins activitatea pana in China, interconectarea dintre principalele piete financiare fiind favorizata de instalarea cablurilor telegrafice intercontinentale.

Prabusirea etalonului aur-clasic a avut loc in preajma primului razboi mondial, cand majoritatea tarilor europene a renuntat la baterea si punerea in circulatie a monedelor din aur si la asigurarea convertabilitatii bancnotelor in acest metal.Abandonarea acestui etalon, care prezenta avantaje evidente in planul stabilitatii monetare la nivel international, s-a datorat nu numai cheltuielilor uriase legate de finantarea razboiului si de pierderile materiale si umane suferite de tarile beligerante, ci si altor factori, cum ar fi, de exemplu, dezvoltarea inegala a tarilor si repartitia inegala a aurului la nivel international. Cateva tari, ca de pilda Marea Britanie si SUA, au revenit in anul 1925 la sistemul etalonului aur-moneda, dar pentru o scurta perioada de timp, deoarece marea criza economica din anii 1929-1933 a subminat cooperarea financiara internationala.

c) Evolutiile din anii interbelici

In anii interbelici, in mod firesc, fluxurile de capital au fost mai putin intense si au cunoscut un proces de concentrare din punct de vedere geografic. Cel mai mare detinator de active financiare in strainatate a fost in continuare Marea Britanie, desi fata de perioada anterioara primului razboi mondial valoarea acestora se redusese aproape la jumatate. In perioada urmatoare, pozitia acestei tari va fi subminata de SUA, care va deveni principala sursa a cresterii volumului de investitii externe. In structura pe zone geografice a investitiilor straine se produce, de asemenea, modificari importante: investitiile franceze peste hotare se vor reduce dramatic si va spori volumul exporturilor de capital ale Belgiei, Canadei, Suediei si Elvetiei, ca urmare a procesului de lichidare, dupa primul razboi mondial, a posesiunilor germane peste hotare. De asemenea, investitiile externe ale Japoniei in China vor cunoaste un ritm de crestere sustinut, volumul acestora atingand in preajma celui de-al doilea razboi mondial o valoare de peste 1 miliard de dolari. Criza economica si financiara din anii 1930 va avea consecinte catastrofale asupra acestui fenomen. Politica americana de majorare a ratei dobanzilor in vederaea combaterii tendintelor speculative de pe Wal Steet a condus la scaderea considerabila a fluxurilor externe de capital ale SUA (date fiind perspectivele reduse ale profitabilitatii externe a acestor fluxuri) si la manifestarea unui fenomen deflationist de amploare in tarile debitoare, nevoite sa faca fata iesirilor masive de capitaluri externe. Etalonul aur va deveni complet nefunctional, iar instaurarea unei noi ordini financiare internationale va deveni imperios necesara.

d)Evolutiile globalizarii financiare contemporane.

Sistemul monetar international instituit la Bretton-Woods a aparut ca urmare a evolutiilor negative ale relatiilor dintre tarile lumii (schimburi comerciale, miscari de capital, investitii etc.) si a nevoii instituirii unor reglementari la nivel international menite sa asigure cooperarea monetara internationala.Cele trei functii principale ale sistemului monetar international au fost urmatoarele: de asigurare a shimbului si circulatiei monedelor, de furnizare de lichiditati internationale necesare derularii tranzactiilor internationale si de ajustare a balantelor de plati externe in conditiile inregistrarii unor dezechilibre. Acest sistem va conferi monedei americane rolul de principala moneda internationala, iar Statelor Unite ale Americii rolul de principal creditor al lumii.Volumul cel mai important al tranzactiilor internationale se va realiza in dolari americani, in timp ce moneda Marii Britanii va avea un rol din ce in ce mai redus.In perioada anilor 1950-1960, intensitatea fluxurilor financiare internationale a cunoscut un nivel redus, datorita existentei unui control national asupra capitalului, iar acest lucru va avea ca efect amplificarea divergentei ratelor dobanzii la nivel national.Controlul national asupra capitalurilor a condus la separarea pietelor valutare de pietele monetare interne si a asigurat autoritatilor monetare nationale un grad ridicat de autonomie.Incepand cu anii `60, insa, amplificarea fluxurilor financiare internationale va contribui in mod direct la subminarea pilonilor pe care se sprijinea sistemul monetar international.Expansiunea formidabila a acestor fluxuri dupa anii `70 s-a datorat schimbarilor majore din aceasta perioada: aparitia pietei eurovalutelor, sistarea convertabilitatii oficiale in aur a monedei americane si declansarea celor doua socuri petroliere.Trecerea, incepand cu anul 1973, de la cursurile fixe (determinate in mod administrativ de catre bancile centrale nationale) la cursurile valutare flotante va reprezenta trecerea la un nou mod de determinare a valorii valutelor, bazat pe cererea si oferta mondiala pentru o anumita valuta.Din acest moment, dereglementarile aparute pe pietele financiare nationale vor incuraja puternic expansiunea fluxurilor si a retelelor financiare globale.Si fluxurile financiare private vor incepe sa cunoasca din acest moment o diversificare continua, incluzand in structura urmatoarele componente: investitiile externe directe, imprumuturile bancare internationale, emisiunea de obligatiuni internationale, emisiunea de actiuni internationale, instrumentele financiare derivate si tranzactiile in valute.

Caractersticile si evolutiile semnificative ale fluxurilor financiare private

Principalele evolutii ale stucturii fluxurilor financiare private in perioada actuala sunt urmatoarele:

-investitiile straine directe (achizitia si managementul unor active productive peste hotare) au trecut de faza concentrarii lor la nivelul principalelor state industrializate si au dobandit in prezent o dimensiune globala din ce in ce mai accentuata;

-imprumuturile bancare internationale cunosc doua forme principale, si anume: imprumuturi traditionale (bancile acorda imprumuturi in strainatate in moneda lor nationala) si imprumuturi in eurovalute (bancile acorda imprumuturi in exterior in monede straine);

-emisiunile de obligatiuni internationale constituie o componenta aflata intr-un proces de crestere continua datorita faptului ca reprezinta o modalitate rapida si ieftina de atragere a capitalurilor straine.Procesul de dezintermediere financiara, care presupune stabilirea unor relatii directe dintre solicitatorii si ofertantii de capitaluri contribuie la reducerea costurilor de operare si la adaptarea tranzactiilor la nevoile specifice ale debitorilor.Principalii emitenti ai acestor active financiare sunt guvernele si corporatiile multinationale, iar principalii detinatori sunt investitorii institutionali, in special fondurile de pensii.La nivelul continentului european. principalele state detinatoare de obligatiuni internationale sunt Suedia, Franta, Germania si Marea Britanie;

-emisiunile de actiuni internationale au condus la transformarea semnificativa a pietelor nationale de actiuni.Cea mai mare parte a capitalizarii bursei londoneze este constituita din actiuni straine cotate pe piata Londrei.Valoarea emisiunilor internationale de actiuni a crescut vertiginos in ultimele decenii si depaseste in prezent 40 miliarde de dolari.Odata cu disparitia controalelor nationale asupra circulatiei capitalurilor si cu reducerea restrictiilor asupra investitorilor institutionali straini se constata un fenomen de divesificare a portofoliilor acestora la nivel international si de crestere a ponderii investitiilor straine de portofoliu in actiuni emise de companii localizate in tari in curs de dezvoltare;

-piata internationala a instrumentelor financiare derivate de tipul contractelor futures si de optiuni a cunoscut o dezvoltare spectaculoasa, valoarea acestora depasind in prezent valoarea PIB-ului nominal mondial.Aceste instrumente au la baza principalele valute, active legate de rata dobanzii, indici bursieri si o serie de marfuri principale.Dezvoltarea comertului cu produse bursiere derivate a capatat proportii astronomice dupa infiintarea celei mai mari piete din lume de acest tip, Chicago Options Exchange;

-tranzactiile in valute reprezinta de departe componenta cea mai importanta a pietelor financiare internationale.Valoarea totala anuala a pietei valutare la nivel international depaseste in prezent 300.000 miliarde dolari, iar valoarea tranzactiilor zilnice este de peste 1.400 miliarde dolari.Daca sursa de baza a cererii de pe piata valutara a fost in mod traditional comertul international, in prezent, aceasta cerere este mai mare de peste 60 de ori fata de valoarea fluxurilor comerciale mondiale.Majoritatea tranzactiilor cu valute se deruleaza pe pietele din Londra, Tokyo, New York, Hong Kong, Frankfurt,Zurich si Paris.Tranzactiile pe aceste piete se deruleaza 24 de ore din 24, fiind facilitate de existenta unei infrastructuri globale de telecomunicatii.Astfel, la inchiderea pietei din Tokyo, activitatea este preluata de piata Londrei, iar la inchiderea acesteia, de piata din New York, a carei activitate se suprapune spre final cu piata din Tokyo, inchizandu-se astfel circuitul. O mare parte din aceste tranzactii este reprezentata de operatiunile speculative si de arbitraj.Uneori, fluxuri masive de capitaluri sunt dirijate asupra unor monede nationale (atacuri speculative), provocand crize notabile in economia tarii in cauza.Astfel de atacuri au fost indreptate in anii 1992 si 1993 asupra unor monede europene, in anul 1994 asupra peso-ului mexican, in anul 1997 asupra unor valute asiatice, iar in anul 1998 asupra rublei rusesti.

In ceea ce priveste evolutia sistemului financiar global din ultimele decenii, se poate constata o modificare majora.Daca pana in anii 1990 accesul la sistemul international al finantelor tarilor in curs de dezvoltare si al economiilor emergente se limita la asistenta, investitii externe directe si, uneori, la imprumuturi bancare, din acest moment, pietele financiare interne ale acestor tari s-au deschis in fata investitorilor internationali, tarile respective beneficiind astfel de afluxuri financiare considerabile.Cea mai mare proportie a acestor fluxuri financiare s-a indreptat spre economiile in tranzitie din fostele tari comuniste, in timp ce tarile cele mai sarace din lume au ramas la periferia sistemului, fiind dependente de fluxurile oficiale de asistenta internationala.

4 Efectele actuale ale fenomenului de globalizare financiara asupra economiilor nationale

Efectele actuale ale fenomenului de globalizare financiara asupra economiilor nationale pot fi grupate in trei categorii, si anume: efecte decizionale asupra politicii macroeconomice si a politicii cursului de schimb, efecte institutionale si distributionale (statul bunastarii) si efecte structurale (riscul sistemic si schimbarea balantei puterii financiare).

a) Efectele decizionale asupra politicii macroeconomice constau in fortarea guvernelor de a adopta politici macroeconomice prudente, bazate pe rate scazute ale inflatiei si pe o disciplina fiscala si monetara ferma.In cazul promovarii unor politici macroeconomice expansioniste, bazate pe deficite bugetare mari si pe o datorie publica ridicata, aceste guverne risca sa se confrunte cu cresterea inflatiei si a ratelor dobanzii interne (care antreneaza o crestere a costului datoriei publice interne), iar perspectiva unei inflatii mai ridicate conduce la fuga capitalurilor straine si la cresterea costului datoriei externe (datorita cresterii primei de risc a tarii debitoare, cauzata si de sporirea neincrederii creditorilor externi fata de tara respectiva).Efectele decizionale asupra politicii cursului de schimb consta in faptul ca o tara debitoare nu poate sa mentina pe termen lung un curs de schimb supraevaluat al monedei nationale, daca acesta este nesustenabil.Protejarea de catre guvern a unui anumit curs de schimb presupune o marire fortata a ratelor dobanzii, iar aceasta majorare poate afecta economia in ansamblul ei (gradul de ocupare a fortei de munca, politica de creditare a firmelor etc.);

b) Efectele institutionale si distributionale (statul bunastarii) sunt invocate de cei care se opun fenomenului de globalizare care conduce, in opinia lor, la afectarea intereselor beneficiarilor statului bunastarii sociale (organizatiile muncitoresti, angajatii din sectorul public, alte grupuri de stanga).In opinia acestora, globalizarea forteaza guvernele sa promoveze politici financiare si monetare restrictive, bazate inclusiv pe privatizarea sectorului public si pe dereglementarea pietei muncii, iar astfel de politici conduc inevitabil la cresterea gradului de expunere a cestor categorii sociale, la pierderea protectiei din partea statului.Globalizarea pietelor financiare nu constituie insa sfarsitul statului bunastarii, deoarece promovarea de catre guverne a unor politici economice expansionoste si a unor programe sociale ambitioase nu sunt incompatibile cu acest fenomen;

c) Efectele structurale (riscul sistemic si schimbarea balantei puterii financiare) vizeaza riscurile pe care piata financiara globala le poate induce sistemelor financiare nationale.Bursele nationale de valori sunt cele mai afecate de iesirea rapida a capitalurilor straine speculative pe termen scurt, iar acest lucru poate conduce la declansarea in lant a unor crize financiare de proportii la nivelul economiilor nationale.In acest context, evolutia sistemului financiar global ridica semne de intrebare serioase in ceea ce priveste natura puterii de stat, autonomia si suveranitatea nationala.

5 Romania - participanta la fenomenul de globalizare financiara

Incepand de la 1 ianuarie 2007, de cand Romania a aderat la Uniunea Europeana, competentele nationale in elaborarea si aplicarea politicii comerciale externe a Romaniei, s-au transferat la nivelul Uniunii Europene, care exercita, in comun cu celelalte tari ale Uniunii, aceste competente, respectiv are o politica comerciala comuna in relatiile cu terte tari extracomunitare. In contextul in care pentru majoritatea tarilor vest-europene este aproape unanim acceptat avantajul utilizarii monedei unice, se apreciaza ca si pentru Romania, al carei comert exterior este orientat in proportie de aproximativ 2/3 catre aceasta piata, adoptarea monedei unice va aduce reale beneficii. Avand in vedere perspectivele monedei euro, bancile autohtone isi manifesta interesul sa construiasca si sa dezvolte depozite in moneda europeana (EURO), folosind astfel o singura moneda, fata de cele 15 utilizate, valabila pentru toate operatiunile financiare, bancare si comerciale. Se asteapta ca marile companii multinationale sa fie deschizatorii de drumuri in utilizarea euro. Acestea vor incepe sa opereze in euro si vor influenta clientii sa procedeze la fel. Introducerea euro va avea efecte pozitive asupra comertului exterior al Romaniei, avand in vedere ca 2/3 este orientat catre tarile din Uniunea Europeana. Noua moneda va stimula importurile si exporturile firmelor romanesti. Tot datorita euro se eco­nomiseste timp pretios in activitatea de gestiune, disparand necesitatea analizei riscului si a raportului cheltuieli - profit pentru fiecare in parte, efectuata de firma. O data eliminate barierele monetare din cadrul Uniu­nea Europeana, exportatorii vor beneficia de un acces mult mai facil pe pietele oricareia dintre tarile membre. Astfel se va reduce numarul de intermediari, intreprinderile marindu-si veniturile ca urmare a exporturilor directe. Un alt avantaj important, oferit de moneda unica este transparenta. Exprimarea tuturor preturilor in euro va ajuta firmele romanesti sa isi aleaga furnizorii care sa le asigure cele mai mici cheltuieli si sa exporte in tarile de unde pot obtine veniturile cele mai mari.
    

Avantajele, cele mai importante, pentru Romania, rezultate din adoptarea

politicii comerciale comune a UE, sunt:

- Liberalizarea totala a comertului cu UE si sporirea sensibila a liberalizarii schimburilor comerciale cu tarile terte va determina accesul liber al bunurilor si serviciilor romanesti la vasta piata comunitara, cu peste 450 milioane consumatori,

ceea ce va favoriza cresterea exporturilor romanesti in Comunitate;
 - Asistenta financiara substantiala a UE si cofinantarea de catre Romania a proiectelor comune va face ca Romania sa fie beneficiara celui mai mare volum de

finantare oferit de UE unui stat din afara sa;
- Se stimuleaza investitiile straine directe in Romania ;
- Se va realiza o aliniere a preturilor din Romania la nivelul celor din UE;
- Aplicarea reglementarilor tehnice si standardelor UE privind calitatea, sigu­ranta alimentelor si a celorlalte produse, protectia mediului etc., asigura accesul bunurilor romanesti care inca nu au fost adaptate la cerintele UE, la piata Comunitara;
 

Incetarea statutului Romaniei de tara in curs de dezvoltare, ca rezultat al aderarii la

UE, comporta avantaje substantiale, precum:

- accesul liber al produselor ti serviciilor romanesti la uriasa piata comunitara si accesul privilegiat al acestor produse si servicii pe pietele numeroaselor tari terte,

cu care UE are acorduri comerciale preferentiale;
- asistenta financiara si tehnica consistenta a UE in favoarea Romaniei, pentru

reducerea si eliminarea decalajelor care o despart de tarile avansate;
- anularea concesiilor vamale, preferen­tiale, consimtite de Romania in cadrul acordurilor preferentiale intre tarile in curs de dezvoltare la care participa in prezent.
  

 Principalele dezavantaje, rezultate din adoptarea de catre Romania a politicii

comune a UE sunt:

- afectarea intreprinderile romanesti care nu sunt suficient pregatite pentru concurenta pe piata comunitara, datorita productivitatii si competiti­vitatii mai scazute;
- investitiile straine directe in Romania care, in anumite situatii, pot determina anularea de datorii ale intreprinderilor privatizate cu firmele straine;
- reglementarile UE pot atrage anumite costuri pentru Romania, intrucat adaptarea bunurilor romanesti la prevederile reglementarilor tehnice si standardele UE necesita retehnologizarea intreprinderilor, implicand, in general, costuri ridicate, ceea ce duce la cresterea temporara a costurilor de productie, reflectandu-se in mod negativ asupra competitivitatii acestor bunuri, din punctul de vedere al preturilor ;
- procesul de aliniere treptata a preturilor din tara noastra la cele comunitare, constituie un dezavantaj pentru consumatori si exportatori, scazand atractivitatea

tarii noastre pentru investitorii straini.
  

Pentru a diminua dezavantajele, principalele obiective ale Romaniei sunt:

1. Cresterea competitivitatii internationale a economiei romanesti ;
 Valorificarea deplina si eficienta a asistentei financiare a UE ;
3. Echilibrarea balantei comerciale a Romaniei, prin cresterea, in mai mare masura,

a exporturilor fata de importuri ;

O analiza obiectiva a procesului de globalizare de pana acum atesta faptul ca avantajele economice, inclina mai mult spre tarile dezvoltate si catre marile puteri economice unde isi gasesc originea societatii transnationale. In acest sens, actioneaza si mecanismul financiar mondial care, prin institutiile sale F.M.I., Banca Mondiala, Organizatia Mondiala a Comertului, dominate de marile puteri economice avantajeaza intr-o proportie covarsitoare tarile dezvoltate implicate in acordarea de credite, infaptuirea investitiilor straine directe, institutiile, societatile trans­nationale si statele creditoare obtin profituri ridicate. In concluzie, glo­balizarea este o realitate probabil ireversibila si orice tara care-si pregateste

temeinic viitorul se vede nevoita sa interfereze cu ea.