Geneza si semnificatie controversata

Geneza si semnificatie controversata

Folosit initial pentru a desemna suma de bani pe care o primeau soldatii romani pentru a-si cumpara sarea (salarium), termenul de salariu a primit ulterior sensul de venit al unei persoane care munceste pentru altcineva, fata de care este dependenta juridic sau economic. De-a lungul secolelor, notiunea de salariu si-a modificat si diversificat semnificatia.

Clasicii economiei politice considerau salariul un venit ce recompenseaza munca, marimea acestuia osciland in jurul nivelului lui natural. Substanta salariului si marimea lui erau explicate prin ceea ce economistii clasici au numit teoria costului formarii resurselor de munca. Intr-o asemenea optica, salariul este definit ca suma de bani prin care se asigura strictul necesar pentru intretinerea salariatului si a familiei sale.

In a doua jumatate a secolului al XIX-lea, stiinta economica in ansamblul ei s-a rupt de analiza clasica a salariului. Aceasta s-a concretizat in doua directii: revolutia marginalista si dezvoltarea teoriei marxiste. In conceptia marxista, salariul era forma principala a produsului necesar, respectiv forma transformata a valorii fortei de munca. Determinarea salariului rezulta din confruntarea dintre clasa muncitoare si clasa capitalistilor, aceasta din urma insusindu-si plusvaloarea.

Economistii neoclasici au sustinut si au cautat sa demonstreze ca natura salariului tine de modul de confruntare dintre cele doua forte ale pietei muncii: cererea si oferta de munca. Fie ca reprezinta costul mijloacelor de subzistenta, fie ca reprezinta eficienta capitalului uman sau productivitatea muncii, salariul exprima unitatea dintre fortele concurentiale ale pietei. Aceasta este o teorie dualista, dar centrata doar pe piata, salariul fiind definit mai ales ca pret.

Marea Depresiune Economica din anii 30 ai secolului al XX-lea si revolutia keynesiana au determinat schimbari de fond privind natura si marimea salariului. S-a constatat ca salariul se adapteaza foarte lent la dinamica cererii si ofertei de munca, ca este pretul cel mai rigid. De retinut ca rigiditatea salariului se manifesta doar in sensul pierderii capacitatii lui de a se modifica 'in jos', nu si in 'sus'. Pe baza realitatii inflexibilitatii salariului, s-a ajuns la concluzia ca salariul nu depinde doar de jocul liber de pe piata muncii.

Incercand o analiza critica a teriei neoclasice asupra salariului, J.M. Keynes a demonstrat ca salariul este mai mult sau mai putin rigid, iar cererea si oferta de munca sunt determinate de cererea si oferta de astfel de bunuri. Altfel spus, natura salariului (mai ales a celui real) reflecta nu numai confruntarea de pe piata muncii, ci si pe cea de pe celelalte piete.

Curentul de gandire sociala a ajuns la concluzia ca natura salariului si marimea acestuia nu decurg din mecanismele pietei, chiar daca aceasta este imperfecta. Salariul este determinat, conform acestui curent de gandire, de un ansamblu de conditii si factori, printre care institutiile detin rolul central. Stiinta economica institutionala pune accent pe alegerea colectiva in explicarea naturii si evolutiei salariului. Sindicatele, patronatele, institutiile publice specializate sunt factori determinanti ai functionarii pietei muncii si determinarii salariului. Problemele privind munca si salariul nu sunt, in aceasta viziune, doar probleme economice, ele implicand deopotriva aspecte sociologice, juridice, politice si psihologice. In acest context intervin o seama de procese si termeni precum contract de munca, negociere colectiva, segmentarea pietei muncii, etc.

Abordarea institutionala, in timp, incepe sa se transforme intr-o teorie duala a pietei muncii, in care traditia socialista este continuata in forma stiintei aconomice radicale. Ambele scoli isi concentreaza atentia asupra fenomenelor saraciei si somajului. Ele remarca efectele cumulative ale variatelor inegalitati institutionale, discriminarile practicate pe piata muncii, ca si rezistenta acestora la impactul fortelor concurentiale si la deciziile individuale.

In prezent, salariul este recunoscut ca forma principala de venit, si beneficiaza de o tratare ampla, dar controversata. Sensul general dat salariului este cel de venit al celei mai mari parti a populatiei ocupate in tarile dezvoltate economic. In ceea ce priveste explicarea naturii salariului, este predominanta optica neoclasica. Dar, tratarea problemelor multiple si complexe privind aceasta forma de venit cuprinde in mod inevitabil idei si teoreme emise in cadrul celorlalte sisteme de gandire economica.

Unii dintre specialittii contemporani pun accentul pe izvorul si natura salariului, altii se preocupa mai ales de problema functiilor acestuia, iar altii isi concentreaza atentia in directia explicarii raportului de marime a venitului-salariu cu celelalte venituri.

In ceea ce priveste natura salariului, un lucru este cert, aceasta nu mai poate fi explicata doar printr-o singura determinare (teoria monista - ce cuprinde formarea ofertei de munca, manifestarea cererii, etc) si nici doar prin mecanismele dualiste, de confruntare, chiar si pe o piata imperfecta a muncii.

Teoria dualista a salariului si a marimii sale reflecta situatia reala de necontestat a determinarii salariului, concomitent, prin costul fortei de munca si prin productivitatea marginala a muncii. Cuantumul obisnuit al salariului depinde de contractul facut intre cele doua forte ale pietei muncii, ale caror interese nu sunt, catusi de putin, identice. 'Muncitorii vor sa obtina cat mai mult, iar patronii sa dea cat mai putin posibil' - Adam Smith.

Tot mai multi autori explica natura salariului si marimea lui prin formarea capitalului cultural, care la randul lui, se formeaza pe baza si prin intermediul capitalului economic. Deoarece ceea ce se inchiriaza este priceperea salariatului, cunostintele sale formate pe baza investitiilor in educatie, capitalul economic (investitia) devine capital cultural. Salariul apare, deci, ca plata pentru a utiliza capitalul cultural. In cazul invatamantului public gratuit, salariul apare partial ca un transfer de venituri si nu ca pret.

Teoria capitalului uman reprezinta o varianta evoluata a teoriei capitalului cultural privind natura salariului. 'Capitalul uman este, stocul de experienta si de informatie acumulat de potentialul salariat. Acestea sun investitii valoroase pentru venitul sau potential viitor'. Pe baza unor investitii specifice, veniturile viitoare sunt superioare cheltuielilor facute pentru procurarea capitalului uman. Din acest punct de vedere, inegalitatea dintre salarii decurge din diferentele de marime dintre investitiile capitalului uman si sansele inegale de castig de pe urma acestora.