Exploatatiile agricole reprezinta unitatiile primare din agricultura Uniunii Europene

Exploatatiile agricole reprezinta unitatiile primare din agricultura Uniunii Europene

In statele membre ale Uniunii Europene sunt dominante ca numar si suprafata agricola fermele familiale. Sustinerea acestui tip de ferme in tarile Uniunii Europene are ca scop realizarea stabilitatii economice si sociale a comunitatilor rurale, asugurarea stabilitatii alimentare a populatiei pe calea utilizarii durabile a resurselor agricole si protectia mediului.

Fermele familiale pot fi de dimensiuni mici, mijlocii si mari in functie de suprafetele de teren sau de efectivele de animale pe care le exploateaza. Dimensiunile lor depind in tarile Uniunii Europene si in tarile cu o economie agrara dezvoltata de gradul de capitalizare si de relatiile lor cu piata. In tarile Uniunii Europene fermele familiale au rol demonopolizator in agricultura, cu efecte favorabile asupra dezvoltarii economiei rurale si protectiei resurselor naturale. Aceste ferme se integreaza pe verticala si orizontala cu activitatiile din amonte si aval de agricultura, stimuleaza dezvoltarea serviciilor si asigura functionarea sistemelor agroalimentare moderne.

In tarile vest-europene a fost stimulata dupa o lunga perioada de timp, formarea fermelor mijlocii cu scopul de a creste productia care este destinata pietei. Ca urmare a politicilor agricole interventioniste, dar si a actiunii fortelor pietei, s-a dezvoltat nunumai sectorul fermelor mijlocii dar a crescut si numarul si puterea femelor mari, lucru ce s-a produs concomitet cu reducerea numarului de agricultori, cresterea exodului rural si degradarea mediului .

In urma masurilor de reformare a Politicii Agricole Comune sunt sprijinite exploatatiile de dimensiuni mici si mijlocii ca sa-si adapteze dimensiunile si structura de productie la cerintele pietei. Alaturi de acest tip de ferme exista si un numar variabil, de la tara la tara, de ferme si de societati agricole care exploateaza suprafete sau efective de animale mari si foarte mari. Dar din categoria fermelor familiale o mare parte din acestea este reprezentata de ,, fermele profesionale" acestea produc cantitati mari de produse care sunt destinate comercializarii.

Formarea dimensiunilor economice ale fermelor este un proces istoric influentat de dezvoltarea fiecarei tari si de politicile agricole pe care tarile le promoveaza in interesul lor. Pentru aceasta fa voi face mai jos o scuta prezentare a procesului de formare modelului agricol european:  

Evolutia dimensiunilor exploatatiilor agricole in tarile Uniunii Europene

Tabelul 2

Dupa reforma PAC din 1992, dimensiunile medii pe o exploatatie la nivelul UE au crescut de la 14,7 ha in 1994, la 17,4 ha in 1995 si la 18,4 ha in 1997; efectivele de bovine pe o exploatatie au crescut de la 43,9 cap in 1995 la 47,4 cap in 1997; efectivele de vaci de lapte au crescut de la 22,3 cap pe exploatatie in 1995, la 24,0 in 1997; efectivele de porcine pe o exploatatie au crescut de la 93,2 cap in 1995 la 105,8 cap in 1997. Aceasta crestere a dimensiunilor exploatatiilor a avut loc in conditiile reducerii numarului total de exploatatii cu 381.000 in doi ani ( de la 7.370 mii in 1995, la 6.989 mii in 1997).

In tarile membre ale UE exista o mare varietate dimensionala a exploatatiilor agricole, cele mai mari dimensiuni teritoriale fiind ale exploatatiilor din Marea Britanie (70 ha); Franta (41,7 ha), Danemarca ( 42,6 ha) etc., iar cele mai mici exploatatii sunt in Grecia ( 4,3 ha), Italia ( 6,4 ha), Portugalia (9,2 ha). Cele mai mari ferme de cresterea bovinelor pentru carne se gasesc in Marea Britanie (87 cap), Belgia si Danemarca ( 72 cap), Franta (67 cap), Olanda ( 84 cap) etc. Fermele de crestere a vacilor cu lapte cele mai mari se intalnesc in Marea Britanie ( 68 cap), Danemarca (50cap), Belgia si Irlanda ( 32 cap), Olanda (44cap)etc iar cele mai mici in Grecia (7,7cap), Portugalia (5,2cap), Spania (11cap). Fermele cele mai mari de crestere a poricilor se intalnesc in Irlanda (858 cap), Olanda ( 723 cap), Belgia si Danemarca ( 629 cap si respectiv 604 cap), etc. iar cele mai mici in Italia (33 cap), Grecia (44 cap), Portugalia (18 cap), Austria (36 cap), etc.

Prezinta interes gruparea pe tari dupa suprafata medie a unei exploatatii din grupa de peste 50 hectare, care au tendinta de stabilizare.

Dimensiunile teritoriale ale exploatatiilor agricole dupa suprafetele de teren de

peste 50 de ha  

* Suprafata Agricola Utilizata

Tabelu 4 tabelul 1Sursa Eurostat 2004

La nivelul UE, ponderea acestor exploatatii era de 7,9% in 1995 si de 8,6% in 1997, dar detineau 59,6% si respectiv 61,4% din totalul suprafetei agricole utilizate. Dimensiunile fermelor din aceasta categorie sunt insa reduse comparativ cu fermele americane si se inscriu in limitele a 130-132 ha. Tarile care au cele mai multe exploatatii cu suprafete de peste 50 ha sunt Spania ( 175 ha pe o exploatatie), Germania (145 ha pe o exploatatie), Austria ( 140,9 ha pe o exploatatie), Franta (104 ha pe o exploatatie). Portugalia este un caz special (221,6 ha pe o exploatatie), dar este vorba despre un numar redus de exploatatii circa 2,3% din nimarul total. Restul tarilor din cadrul categoriei de exploatatii peste 50 ha au suprafete medii pe o exploatatie in jur de 100 ha si sub acest nivel.

Evolitia si dimensiunile teritorilae ale exploatatiilor mari din UE arata un proces de stabilizare in jurul a 100-50/ha pentru tarile cu resurse agricole importante.

In Germania, in anul 1949, mai mult de jumatate din gospodariile agricole aveau sub 5 hectare. In perioada 1949-1960, numarul total al gospodariilor a scazut cu 300.00, iar dimensiunile medii ale suprafetelor au crescut de la 8,06 ha la 9,34 ha. Legea comasarii pamantului, din 1953, a fost inceputul ajustarilor structurale agricole care a declansat o reducere drastica a gospodariilor taranesti neviabile. Acest proces a fost sustinut de sistemul subventilor guvernamentale acordat prioritar, pe o perioada de timp, intreprinderilor industrial-agrare, ceea ce a provocat dezavantaje economice fermelor mijlocii si disparitia in masa a micilor gospodarii taranesti.

In Italia, evolutia structurilor agricole s-a produs, dupa anul 1960, prin reducerea numarului gospodariilor. Intre 1960-1985 au disparut circa un sfert din gospodarii (de la 4,3 milioane la 3,2 milioane). Intre anii 1960-1970, procesul de reducere a fost cel mai intens, anual au disparut circa 70.000 de gospodarii. Cea mai mare pondere a gospodariilor abandonate a fost grupa cu suprafete mici. Concomitent a crescut numarul exploatatiilor mijlocii si mari, de peste 50 de hectare, ritmul mediu de crestere a acestora pe an a fost de 12% intre 1960-1985.[2]

O data cu cresterea dimensiunilor exploatatiilor, a avut loc si un proces de dezvoltare intensiva a productiei intr-un numar mai redus de exploatatii. Mai mult de jumatate din productia agricola italiana a fost realizata de exploatatii care detineau doar 4% din numarul total de teren agricol pe tara, in anul1982. Exploatatiile specializate in cresterea animalelor aveau cel mai ridicat nivel de concentrare a productiei. Intre 1970-1985, numarul exploatatiilor care produceau carne de bovina s-a redus de la 924.000 la 396.000. Rolul central in agricultura italiana il avea familia, care participa direct la munca. Sistemul de arendare s-a redus treptat, astfel incat in anul 1987 ponderea exploatatiilor arendate reprezenta doar 3,4% din totalul pe tara. Fermele familiale conduse direct de propietari reprezentau 81% din suprafata totala in 1985, fata de 65% in 1970.

In Franta, dupa Al Doilea Razboi Mondial, preocuparile pentru asigurarea securitatii alimentare au determinat elaborarea unor legi agricole care stabilieau suprafetele minime si maxime pentru o exploatatie agricola viabila, diferentiat pe zone. Politica structurilor agricole a anilor 60 avea menirea sa amelioreze dimensiunile exploatatiilor agricole si sa asigure un control al pietei funciare. Tipul de agricultura promovat era ferma familiala mijlocie, care era favorizata prin credite agricole si bonificatii ale dobanzilor, in scopul limitarii exodului rural si stabilizarea tinerilor. Legislatia agricola admitea parcelarea ca urmare a mostenirii, dar statul incuraja formarea dimensiunilor economice prin instrumente si stimulente economice (fiscalitate favorabila, sistem de pensionare avantajos, prime de instalare a tinerilor agricultori, stimularea arendarii, etc.).

Desi functiona piata funciara, sistemul dominant de exploatare a devenit, treptat, arendarea pamantului si a celorlalte bunuri chiar in cadrul familiei, prin cedarea drepturilor de exploatare in favoarea celui care a optat pentruaceasta. Apar, in aceea vreme, doua tipuri de exploatare a terenului aflat in proprietate privata: organizarea activitatii pe baza Codului civil, in cadrul familiei, prin reglementari privind mostenitorii; organizarea activitatii micilor producatori agricoli in grupe de exploatare in comun a pamantului.

Ameliorarea structurilor agricole a fost puternic incurajata de statul francez, prin perfectionarea legislatiei funciare in directia facilitarii arendarii si a inchirierii exploatatiilor sau numai a pamantului . In perioada 1970-1980, ponderea exploatatiilor conduse de arendasi era de 54% din numarul total. Legislatia a facilitat pensionarea agricultorilor invarsta si regruparea terenurilor in favoarea fiilor acestora sau a tinerilor aredasi, carora statul le asigura burse si stimulente pentru a se stabiliza in mediul rural.

In anul 1970 legislatia agricola franceza preciza notiunea de ,, suprafata minima" pentru instalarea unei familii de agricultori la 22 hectare. In anul 1979 legislatia preciza notiunea de ,, exploatatie viabila" sau rentabila si limita acesul la credite pentru cumpararea de pamant, specificand ca acesta nu trebuie sa fie in mod necesar propietatea fermierului, intrucat sumele respective pot fi mai bine folosite pentru capitalizarea fermelor.

Prin legile orientarii agricole din 1980 si 1983 s-a precizat ca exploatatia familiala ramane fundamentul organizarii agricole si elementul decisiv al integrarii agriculturii in economia de piata. Ulterior, legislatia agricola nationala a promovat o politica de control al structurilor si al pretului pamantului, a stimulat instalarea tinerilor si organizarea unor ferme familiale viabile, s-a incurajat incontinuare arendarea in detrimentul cumpararii pamantului.

De altfel, in Franta, inca din anul 1960, s-a creat un organism specializat pentru orientarea structurilor agricole denumit ,, Centrul de Ameliorare a Structurilor si Exploatatiilor Agricole (CNASEA), concomitent cu crearea unui organism de gestiune a pietelor denumit Fondul de Orientare si Regularizare a Pietelor Agricole (FORMA)"cu rol de executare a deciziilor de interventie si politici de orientare agricola.

Ameliorarea structurilor dimensionale era un proces deinamic care nu a insemnat o crestere continua a dimensiunilor tuturor exploatatiilor. Tendinta de crestere a dimensiunilor s-a manifestat timp indelungat si nu a exclus ca acest proces sa fie temporizat de politicile de dezvoltare rurala.

Ultima lege a orientarii agricole, votata de Senatul francez in 25 noiembrie 2005, favorizeaza procesul de transmitere a exploatatiilor agricole prin crearea unui ,,fond agricol de acompaniere" care sustine agricultura si intareste politica de instalare a tinerilor pe baza acordarii unui credit de instalare[3]. Legea orientarii agricole prevede, de asemenea intarirea sprijinului acordat pentru agricultura biologica si introducerea de noi restrictii. Efectele acestei legi favorizeaza formarea exploatatiilor mari in special in productia de cereale, cat si formarea unui nou sector cel al exploatatiilor care produc produse biologice.

Statul francez a incurajat formarea dimensiunilor economice ale exploatatiilor agricole prin mecanisme ca: fiscalitate favorabila, sistem de pensionare avantajos, prime de instalare acordate tinerilor agricultori etc Masurile de liberalizare a pietei accentueaza concentrarea si specializarea. Totusi tendinta de crestere a dimensiunilor fermelor, in cazul celor familiale, a fost temporizata de Politica Agicola a Uniunii Europene, iar pentru a vedea acest lucru vom studia tabelele 3 si 4

Sursa este Raportul Comisiei Europene pe anii 1992, 1998, 2004

Sursa este Raportul Comisiei Europene pe anii 1992, 1998, 2004

* fermele cu suprafete de sub 1 hectar nu sunt evidentiate in statistica

In Franta, din numarul total de 2198.1 mii de exploatatii, cate erau in 1955, au mai ramas in anul 1995 doar 734,8 mii, iar in anul 2003 numarul acestora a scazut la 614 mii.

Din analiza evolutiilor care au avut loc in economia franceza rezulta ca:

din 1955 pana in 2003, numarul exploatatiilor s-a redus cu 1548 mii pe seama cresterii numarului exploatatiilor agricole care au peste 50 hectare. Iar suprafata medie a exploatatiilor agricole a crescut de la 42 de hectare in 2000 la 45 hectare in 2003;

cea mai mare reducere a numarului de exploatatii a avut loc in anii ` 70, acest lucru s-a petrecut in special datorita inceputului de industrializare care a cuprins in acea perioada toata Europa. Dar datorita cererii variate de produse agricole si in special a celor ecologice reducerea numarului de exploatatii a incetinit in ultimii ani;

in zece ani (1993-2003), structura dimensionala a exploatatiilor are o tendinta de exploatare a fermelor spre grupe cu suprafete medii intre 20-50 ha si peste 50 ha;

in circa 50 de ani suprafata medie a unei exploatatii agricole a crescut de peste 3 ori ( de la 14,2 in 1950 la 45 in prezent).

Structura de productie a fermelor profesionale in anul 2003 arata o dezvoltare complexa si echilibrata a ramurilor agricole, care rasapunde exigentelor consumatorilor interni si externi :

( % din valoarea productiei)

cultura mare22,0%

vaci de lapte20,6%

viticultura..13,4%

culturi furajere.12,9%

bovine pentru carne11,2%

ovine si caprine.5,7%

porcine si pasari4,5%

pomicultura..3,4%

legumicultura3,2%

fructe..2,9%

total.100,0

In Olanda, dimensiunile fermelor au evoluat de la o medie de 9,6 ha in 1950, la 23,5 ha in 2003 ( ceea ce reprezinta o crestere de 2,6 ori in 53 de ani).

Pe grupe de suprafata, dimensiunile fermelor au crescut moderat cu peste 50 ha (tabelul 5)

Evolutia numarului de ferme pe grupe de suprafete in perioada 1995 - 2003

Sursa: EUROSTAT 2004

In grupa 0-5 ha se mentine cel mai mare numar de ferme ( 29,6% din totalul de 85,5 mii). In grupa cu peste 50 ha, numarul fermelor este de 10.400, in anul 2003.

Fermele olandeze tipice au intre 20 si 50 de hectare si un nivel ridicat de intensificare a productiei, mai ales in horticultura, cultura ciupercilor, cresterea animalelor in sistem intensiv[5].

Structura fermelor din Olanda dupa specializare este urmatoarea[6]:

cultura ciupercilor..8,3%

horticultura de camp..10,5%

cultura mare14,1%

cresterea vacilor de lapte.26,6%

In Danemarca, dimensiunile medii ale fermelor sunt de peste 48 ha sau, 90 bovine, 75 vaci de lapte, 1166 porci, find cele mai ridicate din UE 15. Fata de 196 mii de ferme cate avea Danemarca in 1960, numarul acestora a scazut la 68,8 mii in 1995 si 48,6 mii in 2003.

Structura fermelor pe grupe de dimensiune se poate urmarii in tabelul 6

Evolutia numarului de ferme pe grupe de suprafete in perioada 1995 - 2003

Sursa: EUROSTAT 2004

Legislatia agricola daneza s-a modificat pe masura necesitatii modernizarii agriculturii si a evolutiilor impuse de ceea ce priveste performanta fermelor. In primele etape ale aplicarii politicii comunitare a fost incurajata cresterea marimii (dimensiunii economice), prin introducerea de tehnologii moderne. In ultima vreme, legislatia daneza a impus masuri de temporizare a suprafetelor medii pentru a stopa disparitia fermelor mici si mijlocii. Legislatia agricola daneza a stabilit ca suprafata maxima a fermelor sa fie de 300 hectare, cu scopul de a-se limita concentrarea exagerata a productiei si pentru a nu se forma monopoluri in agricultura.Legislatia agricola daneza are anumite particularitati in ceea ce priveste formarea structurilor de exploatare si stabilizarea fermelor ca :

persoanele care exploateaza suprafete mai mari de 50 ha fie ca sunt proprietari pe aceste terenuri sau le au in arenda trebuie sa locuiasca la ferma;

fermele mai mari de 50 de hectare nu pot fi instrainate de cat catre persoane care au pregatire in domeniul agricol;

fermierul nu poate lasa ferma mostenire copiilor sai, dar acestia pot sa o cumpere de la parinti;

toate interesele fermierilor sunt sustinute de catre organizatii proprii ale acestora.