Elementele fondului de comert

Elementele fondului de comert

Fondul de comert cuprinde bunurile necesare (elemente) pentru desfasura­rea activitatii comerciale avute in vedere de comerciant. Valoarea fondului de comert depinde de aceste elemente care servesc la gruparea si retinerea clien­telei. Elementele fondului de comert al caror numar si importanta difera, variaza si se modifica de la caz la caz, in functie de specificul activitatii comerciale si de nevoile comertului, dar nu trebuie sa aduca atingere elementului dominant necesar conservarii clientelei. Se disting 3 categorii de elemente care formeaza fondul de comert: bunurile corporale, bunurile incorporale si raporturi de fapt cu valoarea patrimoniala. Fiecare categorie include anumite elemente cu un regim juridic propriu.

Elementele materiale sau corporale. Categoria elementelor corporale cuprinde bunuri mobile, la care se adauga drepturi mobiliare afectate unui fond de comert.

a) Bunurile mobile care fac parte din fondul de comert sunt cele care au o anumita stabilitate si care servesc la exploatarea fondului de comert cum sunt: mobilierul destinat comertului, stocurile de combustibili, marfurile, materiile prime, ambalajele, utilajele, instalatiile, fie ca acestea sunt mobile sau imobile prin destinatie. Materialele si utilajele au uneori multa importanta, ca de exem­plu in transporturi unde constituie mijloc sau fond fix. Activele aferente capi­talului imobilizat potrivit disp. art. 2 din legea nr. 15/1994 privind amortizarea ca­pitalului imobilizat in active corporale si incorporale sunt bunurile si valorile destinate sa serveasca activitatii agentilor economici pe o perioada mai mare de un an si care se consuma treptat. Potrivit art. 3 din aceeasi lege, aceste active sunt:

-. terenurile, inclusiv investitiile pentru amenajarea acestora;

-. mijloacele fixe care sunt bunurile ce se utilizeaza ca atare si indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii: 1) au valoare mai mare de 200. 000 lei; 2) au o durata normala de utilizare mai mare de un an. Sunt, de asemenea, mijloace, fixe supuse amortizarii conform art. 4 din lege: a) investitiile efectuate la mij­loacele fixe luate cu chirie; b) capacitatile puse in functiune partial pentru care nu s-au intocmit formele de inregistrare ca mijloace fixe; c) investitiile efectuate pentru decoperta in vederea valorificarii de substante minerale utile. Sunt con­siderate active corporale care nu sunt supuse amortizarii: lacurile, baltile, iazu­rile care nu sunt rezultatul unei investitii, precum si terenurile, inclusiv cele impadurite, cu exceptia terenurilor cu destinatie economica obtinute prin acte de vanzare-cumparare, inclusiv despagubire, in cazul exproprierilor (art. 6). in alte texte ale legii - art. 9-26 - se stabilesc norme de amortizare si de scoatere din functiune a mijloacelor fixe, casarea si declasarea. mijloacelor fixe, avand loc dupa normele inscrise in Hotararea Guvernului nr. 52/1990.

b). Drepturile mobiliare izvorasc din contractul de inchiriere a localului si utilajelor, pe timp determinat, in schimbul unei chirii, daca comerciantul nu este proprietar.

c). Bunurile imobile pot face parte din fondul de comert daca comerciantul exercita comertul intr-un imobil afectat acestui scop. in ipoteza cand imobilul este inchiriat, element al fondului de comert va fi contractul de inchiriere.

Imobilele afectate fondului de comert pot fi, prin natura lor, afectate acestui fond - cladirea in care comerciantul isi desfasoara comertul, hotelul pentru societatea hoteliera, sau imobile prin destinatie, de exemplu, instalatii, utilaje, masini etc. Sub acest aspect, 3 categorii de imobile prezinta importanta deose­bita in dreptul comercial: bunurile concesionate, bunurile inchiriate si bunurile date in locatie in gestiune.

1) Imobilele concesionate pentru industrie, comert, activitati economice si servicii publice, unitati de productie ale unor regii autonome si terenuri pro­prietate de stat, prin hotarare a Guvernului.

Concesionarea este definita ca un contract prin care o parte, concedentul transmite celeilalte parti, concesionarul spre administrare rentabila, pe un ter­men determinat, in schimbul unei redevente, o activitate economica, un serviciu public, o subunitate productiva sau un teren proprietate de stat. Concesiunea se acorda numai prin licitatie publica. Este imperativ ca prin concesionare sa se asigure statului sau unitatilor sale administrativ-teritoriale un venit fix anual, cel putin egal cu media beneficiilor nete obtinute prin exploatarea obiectivului concesiunii ori a unor obiecte similare, in ultimii 5 ani. Acest venit nu va putea fi mai mic decat rata dobanzii Bancii Nationale a Romaniei, aplicata la valoarea ^estirnata a concesiunii, stabilita prin hotararea Guvernului.

Este posibila si o subconcesionare, cu aprobarea expresa si prealabila a Gu­vernului, data la propunerea Agentiei Nationale de Privatizare.

2). Imobilele inchiriate. Bunuri proprietatea statului pot face obiectul unui contract de inchiriere pe baza aprobarii Guvernului sau a organelor admini­stratiei publice centrale, dupa caz.

Contractul de inchiriere se poate incheia cu orice persoana fizica sau juridica, romana sau straina, de catre organul de stat in evidenta caruia se afla bunul in cauza, inchirierea va avea loc numai prin licitatie publica.

3). Imobilele in locatie de gestiune. Regiile autonome sau societatile comer­ciale pot incheia cu persoane fizice sau juridice, romane sau straine, contracte de locatia gestiunii, avand ca obiect gestiunea sectiilor, uzinelor, fabricilor si a altor subunitati economice din structura lor. Contractul de locatie in gestiune se incheie cu respectarea continutului cadru prevazut in anexa nr. 7 din Hota­rarea Guvernului nr. 1228/1990.

Concesionarea, inchirierea si locatia in gestiune a unor bunuri sau servicii se fac potrivit unor reguli specifice, prin licitatie directa, organizata pe baza ofertelor primite de proprietar.

Actele de vanzare referitoare la imobilele care fac parte din fondul de comert sunt acte de comert. Transmiterea dreptului de proprietate asupra acestor imobile si a altor drepturi reale, se. face dupa regulile dreptului comun.

Concluzionand asupra elementelor corporale ale fondului de comert, retinem ca marfurile reprezinta factorul determinant in exercitiul comertului. Ele sunt bunuri destinate a fi vandute dupa ce au fost sau nu transformate.

In principiu, ori de cate ori transmisiunea se refera la fondul de comert ca universalitate, marfurile trebuie sa fie socotite ca element component, in afara de o conventie contrara.

3. in categoria elementelor materiale incorporale se cuprind acele drepturi denumite drepturi privative care privesc: firma, emblema, alte semne distinctive, marci de fabrica, de comert si de serviciu, brevetele de inventie, denumirile de origine, indicatiile de provenienta (legea nr. 26/1990); licente de exclusivitate si licente de know-how.

In categoria raporturilor de fapt cu valoare patrimoniala se cuprind clientela, fondul comercial, secretele de fabricatie, managementul intreprinderii.

Consecintele calificarii fondului de comert ca un bun mobil corporal sunt:

a) venitul unui fond de comert va fi urmarit silit dupa procedura reglementata pentru bunurile mobile;

b) nu se aplica prescriptia extinctiva instantanee (art. 1909 Codul comercial) pentru ca este o universalitate si nu un bun corporal individual;

c) poate fi inchiriat sau instrainat prin acte intre vii cu titlu gratuit sau cu titlu oneros (art. 21 lit. a din Legea nr. 26/1990) prin mostenire ori poate face obiectul unui aport in societate ori a unei transmisiuni prin uzufruct.

Elementele incorporale ale fondului de comert. Identificarea comerciantului si a intreprinderii sale se realizeaza prin: domi­ciliu sau sediu social, nume comercial sau firma, emblema si nationalitate.

Din acestea vom examina: firma si emblema care nu sunt numai elemente de identificare dar si componente ale fondului de comert.

Firma sau numele comercial. Firma este denumirea sub care un comerciant isi exercita co­mertul si sub care semneaza (art. 27 din legea nr. 26/1990 privind registrul comertului). in materie comer­ciala, principiul este ca numele comercial corespunde cu cel civil. Firma unui comerciant, persoana fizica se compune din: numele comerciantului scris in intregime sau din numele si initiala acestuia, legea interzice adaugarea altor elemente care ar putea induce in eroare asupra naturii sau intinderii comertului ori situatiei comerciantului.

Se vor putea insa face mentiuni care sa arate mai precis persoana comer­ciantului sau felul comertului sau. Firma va fi scrisa in limba romana (art. 27 alin. (3) din Legea nr. 26/1990).

Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului, distinge intre firma care apartine unui singur comerciant si firma unei societati comerciale. Firmele societatilor comerciale sunt regle­mentate diferit in functie de forma juridica a societatii comerciale. Firma socie­tatii in nume colectiv se compune din numele si prenumele a cel putin unuia dintre asociati, cu mentiunea "societate in nume colectiv' scrisa in intregime. Firma unei societati in comandita simpla se compune din numele si prenumele a cel putin unuia dintre asociatii comanditati cu mentiunea "Societate in co­mandita' scrisa in intregime.

Daca numele unei persoane straine de societate figureaza, cu consimtamantul sau in firma unei societati in nume colectiv sau a unei societati in comandita simpla, aceasta persoana devine raspunzatoare nelimitat si in solidar cu toate obligatiile societatii. Aceeasi regula este aplicabila si comanditarului, al carui nume figureaza in firma unei societati in comandita.

Firma unei societati pe actiuni sau a unei societati in comandita pe actiuni se compune dintr-o denumire proprie, de natura a o deosebi de firma altor societati si va fi insotita de mentiunea scrisa in intregime "Societate pe actiuni' sau "S. A. ' ori, dupa caz, "Societate in comandita pe actiuni'. Firma unei societati cu raspundere limitata se compune dintr-o denumire care arata obiectul de activitate si este insotita de mentiunea scrisa in intregime "Societate cu raspundere limitata' sau "S. R. L. '. Firma sucursalei sau a filialei din Romania a unei societati straine va trebui sa cuprinda si mentiunea sediului principal in strainatate.

Potrivit legii, nici o firma nu va putea cuprinde o denumire intrebuintata de comerciantii din sectorul public. Orice firma trebuie sa se deosebeasca de cele existente, sa cuprinda un element de noutate, fie printr-o mentiune prin care sa asigure o individualizare, fie prin desemnarea mai precisa a persoanei, fie prin indicarea felului de comert exercitat sau in alt mod. Oficiul Registrul Co­mertului are obligatia sa refuze inscrierea unei firme care nu are elemente de deosebire si poate produce confuzie cu alte firme inregistrate (art. 36 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului).

Numele de fantezie, in principiu, alegerea numelui comercial, cel putin la societatea pe actiuni si la societatea in comandita pe actiuni este absolut libera, cu simpla conditie de a se deosebi de numele comercial al altor societati si a se face mentiunile prevazute de lege. in exercitarea dreptului de a utiliza un nume comercial, practica judiciara si uzantele comerciale au stabilit unele li­mite: numele comercial sa nu fie contrar ordinii publice si bunelor moravuri, sa nu fie prea generic si nici prea uzual, sa nu aduca prejudicii altei persoanei fizice sau juridice, sa corespunda intr-o oarecare masura marfii vandute clien­telei sale.

Prin inregistrarea firmei in Registrul Comertului, comerciantul dobandeste un drept exclusiv de proprietate incorporala, asupra ei. Aceste drept poate fi transmis in conditiile legii, in masura in care serveste la atragerea clientelei.

Firmele societatilor comerciale se trec intr-un registru diferit de cel al fir­melor comerciantilor individuali.

Reguli pentru inregistrarea si folosirea firmei

a. Comerciantul persoana fizica sau juridica este obligat a mentiona pe fac­turi, scrisori, oferte, comenzi, tarife, prospecte si orice alte documente intre­buintate in comert, numarul de ordine sub care este inmatriculata firma in Re­gistrul Comertului si anul inmatricularii (art. 26 din Legea nr. 26/1990). Co­merciantii care nu respecta aceste obligatii sunt pasibili de o amenda civila. Ratiunea instituirii acestei obligatii este:

- atentionarea asupra obligatiei principale de inmatriculare, prevazuta de art. l din Legea nr. 26/1990;

- informarea publicului si a partenerilor comerciali asupra pozitiei din Re­gistrul Comertului de unde pot sa se informeze asupra comerciantului.

b. Societatea comerciala este obligata, in orice act, scrisoare sau publicatie sa arate pe langa denumire si numarul de ordine din Registrul Comertului, forma juridica si sediul societatii (art. 44 alin. (1) din Legea nr. 31/1990). La societatea cu raspundere limitata va trebui sa se arate si capitalul social, iar pentru societatea pe actiuni si societatea in comandita pe actiuni se va arata si capitalul social, din care capitalul efectiv varsat, potrivit ultimului bilant.

c. Aplicat pe produsele de comert, numele comercial joaca un rol similar marcii de fabrica. El garanteaza provenienta produsului.

d. in fine, numele comercial situat pe fatada exterioara a imobilului ocupat de comerciant serveste, de asemenea, de firma.

Natura juridica a firmei. Numele comercial sau firma pe langa functia de individualizare este in materie comerciala si un element patrimonial, suportul pe care se grefeaza clientela. Legea nr. 26/1990 nu prevede expres ca firma si emblema devin proprietatea persoanei care a cerut inmatricularea, prin inregi­strarea in Registrul Comertului, dar din continutul disp. art. 35-39 din legea nr. 26/1990 se pot desprinde caractere neindoielnice: patrimonial, exclusiv, real si absolut care-i confera comerciantului un adevarat drept de proprietate asupra numelui comercial.

a. Caracterul exclusiv al dreptului asupra numelui comercial este consacrat de art. 35 din legea nr. 26/1990: "Orice firma noua trebuie sa se deosebeasca de cele existente'; de art. 37 din Legea nr. 26/1990: "nici o firma nu va putea cuprinde o denumire intrebuintata de comerciantii din sectorul public'; de art. 39 din aceeasi lege: "Firma nu poate fi instrainata separat de fondul de comert'.

b. Caracterul real al acestui drept rezulta din posibilitatea titularului de a-si exercita dreptul, fara vreo interventie activa a altor persoane, care sunt datoare numai de a se abtine sa stanjeneasca exercitiul dreptului.

c. Caracterul absolut. Opozabilitatea fata de toti este un efect al publicitatii ce o creeaza inmatricularea in Registrul Comertului.

Efectele juridice care rezulta din natura patrimoniala a numelui comercial sunt:

a) numele comercial (firma) poate fi instrainat, dar numai impreuna cu fondul de comert la care este intrebuintat. Dobanditorul va putea sa continue activitatea sub numele comercial anterior daca transmitatorul (proprietarul sau mostenitorii sai) consimte la aceasta in mod expres, in acest caz, se cere ca in continutul firmei sa se adauge calitatea de succesor a dobanditorului fondului de comert. Solutia nu este aplicabila societatilor comerciale, cu exceptia societatii cu ra­spundere limitata, pentru care pastrarea numelui anterior este permisa chiar fara mentionarea raportului de succesiune.

b) Exclusivitatea numelui comercial este garantata prin mijloace preventive: refuzul Oficiului Registrului Comertului de a inscrie in registru o firma care nu se deosebeste de alte firme inregistrate si mijloace reparatorii: actiune civila pentru incetarea uzurparii, despagubiri si actiune penala pentru reprimarea uzur­parii cu rea credinta.

Emblema. Este un concept juridic aparte de firma care este protejata ca atare prin lege.

1. Emblema sau insigna este definita de art. 27 alin. (2) din Legea nr. 26/1990 ca fiind "semnul sau denumirea care deosebeste un comerciant de altul, de acelasi gen', iar art. 27 alin. (3)din lege instituie regula ca emblemele vor fi scrise in primul rand in limba romana. Emblema consta, de obicei, dintr-o figura, reprezentare grafica figurativa sau non figurativa. Denumirea ca emblema poate fi insasi firma reprezentata grafic intr-un mod special si inconfundabil Denumirea poate fi fantezista sau un nume propriu. Ea nu poate consta in reproducerea obiectului unei activitati comune, dupa cum nu poate fi nici o denumire generica. Emblema poate consta dintr-o alta com­pozitie sau indicatie care serveste la individualizarea unei societati comerciale. Ea trebuie sa constituie un semn distinctiv mai sugestiv decat firma, fiind o eticheta a comerciantului, dupa cum marca este eticheta produsului.

In alegerea emblemei domina principiul libertatii alegerii in sensul ca:

- fiecare comerciant isi va alege emblema potrivit dorintei si fanteziei per­sonale;

- comerciantul va putea utiliza mai multe embleme pentru variatele activitati care le desfasoara sau pentru diferite categorii de unitati de productie si de desfacere.

Exista si restrictii in materie de embleme sau insigne care presupun:

a) unicitatea, respectiv originalitatea emblemei. O emblema trebuie sa aiba caracter de noutate, sa se deosebeasca de alte embleme inscrise in Registrul Comertului, de pe piata unde comerciantul isi desfasoara activitatea.

b) Emblema se foloseste numai impreuna cu firma. Aceste semne vor putea fi folosite pe panouri de reclama, oriunde ar fi asezate, pe facturi, scrisori, note de comanda, prospecte, tarife, afise, publicatii si in orice alt mod, numai daca vor fi folosite in mod vizibil de firma comerciala. Daca emblema cuprinde o denumire, firma va fi scrisa in litere de marimea a cel putin jumatatea literelor cu care este scrisa emblema.

Firma si emblema vor fi insotite de numarul de inmatriculare al Registrului Comertului pe toate documentele emise de comerciant. Exista o legatura stransa intre firma si emblema. Emblema unei firme comerciale ca si marca unui produs industrial nu constituie altceva decat semnul de individualizare al firmei, semn a carui alegere este de natura sa fie asimilat cu producerea unei opere de arta.

Odata radiata firma unei societati comerciale, emblema ei intra in domeniul public, putand fi adoptata de oricine, prin inscrierea in Registrul Comertului, cu conditia de a nu fi adoptata anterior de alta persoana.

c) intre firma si emblema exista urmatoarele deosebiri: a) emblema este facultativa, pe cand firma este obligatorie; b) emblema poate sa contina si o reprezentare grafica, pe cand firma nu poate avea o atare reprezentare; c) nefiind legata de numele comerciantului, emblema poate dura mai mult decat firma; d) emblema se poate ceda si separat de fondul de comert, ceea ce nu se poate face in cazul firmei.

In general, emblema este protejata prin aceleasi mijloace ca si firma.

Caracterele si natura juridica a dreptului asupra emblemei Emblema are aceleasi caractere ca si firma: caracterul real, caracterul exclu­siv, caracterul absolut si caracterul patrimonial.

Aceste caractere care definesc dreptul asupra emblemei ca un drept asimilabil dreptului de proprietate asupra unor bunuri incorporale care se dobandeste prin inmatricularea emblemei in Registrul Comertului, alaturi de firma.

Daca fondul de comert a facut obiectul unei transmisiuni, fara sa se fi pre­vazut expres si transmiterea emblemei, se prezuma ca si emblema a. fost tran­smisa odata cu fondul de comert, cu exceptia unei conventii anterioare sau concomitente cu privire la transmiterea emblemei.

Titularul dreptului la emblema poate cere obligarea la despagubiri a celui care a folosit fara drept emblema sa ori, in cazul unei infractiuni, se poate formula actiune penala contra celui vinovat.

Drepturi de proprietate industriala si comerciala sau drepturile in­telectuale.

Fondul de comert poate cuprind anumite drepturi de proprietate intelectuala asupra unor creatii noi: inventiile, know-tiow-ul, desenele si modelele indu­striale, modelele de utilitate si semne noi: marcile de fabrica, de comert si de serviciu, denumirile de origine si indicatiile de provenienta.

Creatiile noi Drepturile asupra unei inventii sunt recunoscute de Legea nr. 64/1991 si aparate prin brevetul de inventie.

1. Brevetul de inventie este un titlu eliberat de stat prin Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci (OSIM) celui care se pretinde si face dovada ca este autorul inventiei. Brevetul de inventie confera titularului sau un drept exclusiv de ex­ploatare pe durata de valabilitate a acestuia. Brevetul de inventie se acorda persoanelor fizice si persoanelor juridice.

Constituie inventie in sensul Legii nr. 64/1991 creatia stiintifica sau tehnica care prezinta noutate a fost brevetata si data publicitatii in tara sau strainatate, reprezinta o solutie tehnica si poate fi aplicata pentru rezolvarea unor probleme din economie, stiinta, ocrotirea sanatatii, apararea nationala sau in orice alt domeniu al vietii economice si sociale. Este autor al unei inventii persoana care a creat o inventie. Din aceasta definitie, rezulta ca inventia trebuie sa satisfaca conditii de fond si conditii de forma.

Conditiile de fond sunt pozitive si negative. Conditiile de fond pozitive:

a) noutatea. Pentru a fi brevetata, inventia trebuie sa fie noua: nu trebuie sa fi facut obiect de anterioritate, adica sa fi fost depusa, descrisa, expusa ori sa fi facut obiectul unei alte cereri pentru brevet de inventie. Ea trebuie sa implice o activitate inventiva, adica sa nu decurga evident din starea tehnicii; ea trebuie sa fie susceptibila de industrializare sau de comercializare.

b sa prezinte un progres fata de stadiul cunoscut al tehnicii mondiale;

c sa constituie o solutie tehnica; -

d sa poata fi aplicata.

Conditii de fond negative:

a) sa nu fie cuprinsa in stadiul actual al tehnicii; b) sa nu fi fost brevetata sau facuta publica in tara sau in strainatate; c) sa nu fie contrara ordinei publice sau bunelor moravuri; d) sa nu afecteze negativ dezvoltarea societatii.

Conditii de forma: cererea de brevet de inventie, plata unei taxe, descrierea amanuntita a inventiei, desene, modele si alta documentatie.

Cererea de brevet de inventie in dublu exemplar se depune si se inregistreaza la Oficiul National pentru Inventii si Marci. Cererea trebuie sa contina descrie­rea inventiei, insotita de desene, modele si alte acte care sa precizeze intinderea protectiei cerute si revendicarea care sa defineasca intinderea. OSIM, dupa un control care excede unui simplu control de regularitate formala a cererii, avand avizul documentar prealabil de la Institutul de Cercetare sau Academia de Stiinte in a carui profil intra inventia, informatii de la petitionar, notificarea observatiilor tertilor, respectarea conditiilor de brevetabilitate etc., admite cere­rea sau o respinge.

Eliberarea brevetului este publicata in buletinul OSIM. in cazul respingerii cererii, aceasta respingere poate face obiectul unei contestatii la Comisia de Contestatii din cadrul OSIM. Hotararea referitoare la acordarea brevetului de inventie sau de respingere a cererii de brevet, poate fi atacata cu recurs la Tribunalul Municipiului Bucuresti in termen de 3 luni de la comunicare. Durata de valabilitate a unui brevet de inventie este de 20 de ani. Brevetul de inventie poate fi completat in caz de perfectionare a inventiei cu un brevet complementar sau de perfectionare. Cand brevetul se acorda unei societati comerciale cu ca­pital de stat, se elibereaza un certificat de inventator. Brevetul trebuie sa fi exploatat in 3 ani de la eliberare; daca nu, titularul decade din drepturi si se elibereaza licenta din oficiu.

Dreptul asupra brevetului de inventie poate fi cedat in conditiile prevazute de art. 48 din Lege. Brevetul poate fi prezentat ca aport in societate, concedat (licenta ordinara sau licenta de drept) sau chiar dat in gaj, ori sa faca obiectul unei exproprieri (in interesul apararii nationale).

Toate actele translative sau modificatoare ale unui brevet trebuie sa fie tran­scrise in registrul brevetelor de inventie de la OSIM pentru a fi opozabile tertilor.

Litigiile in legatura cu calitatea de inventator si brevetele de inventie se solutioneaza de catre instantele judecatoresti.

Semnele noi.Marcile de fabrica, de comert si de serviciu. Identificarea unor produse, servicii si marfuri se realizeaza cu ajutorul marcilor de fabrica, de comert si de serviciu, al caror titular este in conditiile legii comerciantul.

Marcile de fabrica, de comert si de serviciu sunt semne distinctive, folosite de comercianti pentru a deosebi produsele, lucrarile si serviciile lor de cele identice ori similare ale altor comercianti si pentru a stimula imbunatatirea calitatii produselor, lucrarilor si serviciilor (art. 21 alin. (1) din Legea nr. 28/1967). Marcile au un dublu scop:

a)       sa distinga produsele, marfurile si ser­viciile diferitilor comercianti;

b)      sa stimuleze ameliorarea acestor produse si servicii.

Sub aspectul compunerii lor, marcile sunt diferite semne materiale con­stituite din: cuvinte, litere, cifre, reprezentari grafice, plane sau in relief, com­binatii ale acestor elemente, una sau mai multe culori (marci figurative), forma produsului sau a ambalajului acestuia (marci descriptive), prezentarea sonora, numele sau denumirea sub o forma deosebita (marci nominale), sigiliile, relie­furile, vignetele sau alte asemenea elemente.

Marcile de fabrica sunt marcile aplicate pe marfurile industriale, pe cand marcile de comert sunt marcile aplicate pe marfurile care se comercializeaza de catre titularii acestor marci. Nu sunt marci de fabrica sau de comert: literele sau monogramele, stema statului sau a judetului, oraselor sau comunelor care se obisnuieste sa se puna pe unele produse, in principiu, marca de fabrica, de serviciu sau de comert este facultativa.

Pentru unele produse, statul poate declara marca de fabrica sau de comert obligatorie si. chiar semnificativa. Este cazul produselor farmaceutice si a celor care intereseaza igiena si sanatatea publica.

Marca adoptata de un fabricant sau de un comerciant nu poate fi intrebuintata de un altul pentru a deosebi produsele de aceeasi natura. Nimeni nu are dreptul sa-si insuseasca marca adoptata de un alt fabricant sau comerciant pentru a insemna propriile sale produse. Marca de fabrica sau de comert este transmi­sibila independent de fondul de comert.

Dreptul asupra unei marci de fabrica inceteaza odata cu incetarea fabricatiei sau a comertului pentru care marca a fost adoptata, inregistrarea marcilor in registrul de marci este supusa unor conditii de fond si de forma.

Conditii de fond:

1) Noutatea care se apreciaza in raport de:

a) Marcile altor comercianti legal inregistrate anterior;

b) Ansamblul marcii si nu al elementelor sale constitutive, luate izolat.

2) Specialitatea este cerinta de a distinge provenienta produsului, facandu-1 inconfundabil cu alte produse similare de pe aceeasi piata. Nu sunt acceptate marci care au devenit uzuale, necesare si generice pentru acele produse, lucrari sau servicii uzuale ori care se refera exclusiv la modul, locul si timpul fabricatiei sau la natura, destinatia, pretul, calitatea si greutatea marfurilor.

3) Sinceritatea consta in conformitatea marcii cu realitatea, interzicandu-se acele marci care cuprind indicatii false sau inselatoare.

4) Legalitatea consta in cerinta ca marca sa nu fie contrara legii sau ordinii de drept.

5) Moralitatea in intelesul de a nu leza in mod vadit bunele moravuri. Conditiile de forma pentru constituirea depozitului reglementar si pentru in­registrarea marcilor depuse in registrul de marci.

Conditiile de forma sunt cele prevazute in Conventia Uniunii de la Paris (1883) la care Romania a aderat prin Decretul-lege din 17 iunie 1920, ratificat prin legea din 13 martie 1924 si legea nr. 28/1967.

Dobandirea si conservarea unei marci prin lege impune indeplinirea urmatoarelor conditii:

Inregistrarea marcii cuprinde 3 faze: depozitul reglementar, examenul cererilor de inregistrare si inregistrarea propriu-zisa.

a) Depozitul reglementar desemneaza actul de inscriere a marcii in registrul de marci de catre administratia competenta a OSIM, fara un examen prealabil al validitatii marcii. OSIM poate refuza depozitul daca apreciaza ca marca este generica sau contravine ordinii publice. S-a admis insa ca o combinatie obisnuita de cuvinte ca "Alo SOS depanaj" poate sa constituie o marca valabila.

Dreptul de prioritate atasat la depozit efectuat in strainatate trebuie sa fie revendicat in momentul efectuarii depozitului la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci.

Formalitatile de depozit si inregistrare. Interesatul trebuie sa faca o cerere de inregistrare a marcii in care sa se refere la clasele corespondente ale pro­ductiei, sa se invoce dreptul de prioritate, prioritatea de expozitie si sa se descrie marca. Cererea de inregistrare trebuie sa fie insotita de anexele prevazute de art. 6 din HCM nr. 77/1968. Dupa inregistrarea la registratura OSIM, cererea cu anexele se trimit serviciului de marci unde se. alcatuieste dosarul marcii. Taxele de inregistrare se platesc in 3/6 luni de la inregistrarea cererii.

b) Examenul cererii de inregistrare se face la OSIM, sub aspectul conditiilor de forma de mai sus, in cel mult 20 de zile de la efectuarea depozitului.

Cererile care indeplinesc conditiile de forma se inscriu in registrul marcilor depuse in temeiul unei decizii motivate de admitere a constituirii depozitului. Decizia de admitere sau de respingere se comunica solicitantului. Cererile care indeplinesc conditiile minime se inscriu in registru sub rezerva completarii lip­surilor in 6 luni; daca nu se completeaza, sunt radiate printr-o decizie.

c). inregistrarea marcilor si examenul de fond. Dupa inscrierea marcilor in registrul marcilor depuse, marca este supusa unui examen de fond care se efec­tueaza de OSIM cu concursul Agentiei Generale pentru Metrologie si Standarde, in termen de l luna de la emiterea deciziei de admitere a depozitului reglementar al marcii. Dupa examen se emite o decizie de admitere pentru publicare a marcii care indeplineste conditiile legale pentru a fi inregistrata sau un aviz de respin­gere provizorie a inregistrarii marcii aduse pentru publicare. Decizia se publica in Buletinul de Inventii si Marci al OSIM in 2 luni de la emitere. Decizia de inregistrare se publica in 3 luni de la emitere daca in acest timp nu s-a declarat contestatie contra inregistrarii marcii. Hotararea Comisiei de Contestatii de la OSIM poate fi atacata cu recurs la Tribunalul Municipiului Bucuresti.

Marcile admise la inregistrare se inscriu in registrul marcilor de fabrica, de comert si de serviciu inregistrate. Solicitantului i se elibereaza un certificat de inregistrare. Marcile valabil inregistrate confirma titularului un drept privativ si deci exclusiv de a se folosi de marca. Apararea acestui drept se poate realiza prin actiunea de contrafacere sau prin actiunea de concurenta neloiala.

Desenele si modele industriale pot face parte din fondul de comert cu conditia sa prezinte noutate. Regimul se aseamana cu cel al marcilor. Potrivit art. l din Legea nr. 129/1992 privind protectia desenelor si modelelor indu­striale, drepturile asupra acestor desene si modele sunt recunoscute si protejate prin eliberarea unui titlu de protectie de catre Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci. Acest titlu este certificatul de inregistrare al desenului sau modelului industrial care confera titularului sau un drept exclusiv de exploatare pe terito­riul Romaniei. Perioada de valabilitate a unui certificat de inregistrare a dese­nului sau modelului industrial este 5 ani de la data constatarii depozitului re­glementar si poate fi reinnoit pe 2 perioade succesive de cate 5 ani.

Creatorul are dreptul de exploatare, de a interzice tertilor sa faca acte de reproducere sau de difuzare a desenelor sau modelelor fara autorizarea sa si de a-1 ceda. Transmiterea se poate face prin cesiune sau pe baza de licenta exclu­siva sau neexclusiva si prin succesiune. Transmiterea are efecte fata de terti, incepand cu data inregistrarii la OSIM in registrul national al cererilor depuse sau, dupa caz, in registrul national al desenelor si modelelor industriale. Litigiile sunt de competenta instantelor judecatoresti.

Alte semne distinctive care sunt aplicate pe marfuri si pe produse. Din aceasta categorie fac parte: marcile si etichetele colective, marcile nationale, certificatele de calitate, marcile insotitoare. Si aceste semne sunt protejate in unele cazuri.

Denumirile de origine Denumirile de origine si denumirile controlate sunt mentiuni care indica locul fabricarii unor produse, de regula de natura alimentara, de calitate deo­sebita datorita conditiilor naturale ale solului, climei-etc. in special pentru vinuri, dar pot fi si ape minerale, bere, branzeturi, tigari etc. Ele sunt deci titluri de calitate si au devenit in majoritatea legislatiilor obiectul unui drept exclusiv sau privativ. Aceste denumiri nu se confunda cu marcile.

Indicatiile de provenienta asa cum le arata numele, sunt semne distinctive care arata cumparatorului tara sau localitatea de unde provin produsele dar nu pentru a constitui un element de calitate, cat pentru a nu-1 induce in eroare pe consumator asupra locului de unde vin aceste produse, pentru a respecta anumite reguli de lealitate in comertul international si pentru a nu permite intrarea in tara a unor marfuri straine, prin ascunderea adevaratei lor proveniente.

Indicatia de provenienta este adesea obligatorie pe cand denumirea de ori­gine, cu unele exceptii, este facultativa. Indicatiile de provenienta poarta, de cele mai multe ori, denumirea statului de origine, pe cand denumirile de origine sunt in principal de regiuni sau de localitati si tind sa fixeze cat mai exact locul productiei.

Indicatiile de provenienta si denumirile de origine constituie drepturi inalie­nabile si imprescriptibile, care apartin tuturor fabricantilor sau producatorilor din tara, regiunea sau localitatea respectiva pentru un anumit produs uneori fabricat dupa un anumit procedeu, ex.:  vin, champagne.

Legea fixeaza conditiile denumirilor controlate si interzice marfurile sa po­arte indicatii false asupra originii sau provenientei lor atat pentru a-i ocroti pe consumatori impotriva marfurilor falsificate, cat si pentru a-i apara pe produ­catorii dintr-o anumita localitate sau regiune de a fi concurati cu produse de calitate inferioara provenite din alte regiuni sau localitati. Textele legale urma­resc sa suprime inselaciunea in vanzarea unor produse definind un mare numar de denumiri ce pot fi aplicate pe marfuri, ca de exemplu: lapte proaspat, tesatura de lana pura, obiecte de piele, din aur, din argint etc.

Recompensele obtinute la expozitii trebuie sa fie inscrise la OSIM pentru a fi utilizate iar cand sunt cedate, mentiunea trebuie sa fie facuta in registrul OSIM.

Drepturile de autor. Fondul de comert va putea cuprinde si anumite drep­turi patrimoniale de autor rezultate din creatia stiintifica, literara sau artistica. Titularul fondului de comert, ca autor sau dobanditor al unor drepturi patrimo­niale de autor are dreptul de reproducere si dreptul de difuzare, de reprezentare ori de folosire a operei si in consecinta de a culege beneficii corespunzatoare. Valorificarea drepturilor patrimoniale de autor are loc in conditiile prevazute de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor.

Clientela si vadul comercial Prin clientela se intelege totalitatea persoanelor fizice si juridice care ape­leaza in mod obisnuit la acelasi comerciant, adica la fondul de comert al acestuia pentru procurarea unor marfuri si servicii. Se pot distinge 3 categorii de clienti:

1) Clientii legati de comerciantii in cauza prin contracte de aprovizionare, adesea pe lunga durata, cu sau fara clauza de exclusivitate, alcatuind clientela captiva.

2) Alti consumatori se adreseaza constant unui comerciant determinat dato­rita increderii ce le-o inspira produsele sau serviciile oferite de acesta pe piata, formand clientela atrasa.

3) in fine, in comertul cu amanuntul poate exista si categoria clientelei oca­zionale formata din consumatori intamplatori, atrasi de amplasamentul fondului de comert;

Clientela se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi specifice: este comer­ciala, personala si actuala.

Comercialitatea este trasatura specifica majora a comerciantilor si se deo­sebeste de clientela civila a membrilor unor profesii liberale: avocati, notari, medici, etc.

Caracterul personal al clientelei se gaseste in orice activitate comerciala desfasurata de un agent economic.

Actualitatea clientelei este o conditie sine qua non a fondului de comert. Clientela este elementul esential al fondului de comert si fara el nu se poate vorbi de comert. Desi este o masa de persoane neorganizata si variabila, clien­tela este o valoare economica datorita relatiilor ce se stabilesc intre titularul fondului de comert si persoanele care isi procura marfurile de la comerciantul respectiv.

Clientela se afla in stransa legatura cu vadul comercial care este aptitudinea fondului de comert de a atrage consumatori datorita unor multipli factori care particularizeaza activitatea fiecarui comerciant. Acesti factori sunt: locul unde se afla amplasat localul, calitatea marfurilor sau serviciilor oferite clientilor, preturile practicate de comercianti, comportarea personalului comerciantului in raporturile cu clientii, abilitatea in realizarea reclamei comerciale, influenta mo­dei etc.

Vadul comercial nu este un element distinct de clientela, ci poate fi evaluat numai impreuna cu clientela, in doctrina nu exista un punct de vedere unitar in ce priveste relatia dintre clientela si vadul comercial.

In conceptia traditionala, clientela si vadul comercial erau privite ca fiind 2 aspecte ale aceluiasi fenomen. Clientela este constituita din ansamblul persoa­nelor atrase de personalitatea comerciantului. Vadul comercial ar fi totalitatea persoanelor atrase de amplasarea fondului de comert. Clientela tine de factorii subiectivi, vadul comercial tine de factorii obiectivi ai activitatii comerciale.

Conceptia moderna considera ca distinctia dintre clientela si vadul comercial nu are consecinte juridice; in ultima analiza, clientela este mai degraba scopul comerciantului; celelalte elemente ale fondului de comert fiind destinate ca mi­jloace pentru atingerea acestui scop; atragerea, mentinerea sau dezvoltarea clien­telei.

Chiar daca nu se recunoaste ca dreptul la clientela este un drept exclusiv al titlului fondului de comert, clientela este un element al fondului de comert, iar titularul are un drept incorporai asupra clientelei pe care si-1 poate apara im­potriva actelor si faptelor ilicite de sustragere a clientelei sau de concurenta neloiala.

Regimul creantelor si al datoriilor Creantele si datoriile comerciantului nu fac parte din fondul de comert, de­oarece asa cum s-a aratat, acest fond nu cuprinde intreg patrimoniul juridic, ci numai unele bunuri corporale si necorporale, anumite elemente de activ. In consecinta, in cazul transmiterii fondului de comert, creantele si datoriile nu se transmit dobanditorului. Totusi anumite drepturi si obligatii care izvorasc din contractul de munca, contractul de asigurare a fondului de comert si contractul de furnitura (gaz, apa, electricitate, telefon etc. ) se transmit dobanditorului daca contractele nu au fost reziliate.

Cesiunea de creanta trebuie sa fie notificata dobanditorului. Cesiunea de datorie se face numai prin novatie cu acordul creditorului.

Actele juridice privind fondul de comert. Fondul de comert face parte din patrimoniul comerciantului care are asupra lui un drept de proprietate datorita caruia va putea face operatiuni de transmitere: cu titlu gratuit (succesiune sau donatii), prin partajul comunitatii de bunuri sau prin transmitere cu titlu oneros, prin acte juridice cum sunt: vanzarea, cumpararea, locatiunea sau gajul.

Actele juridice privind fondul de comert sunt fapte de comert conexe si deci sunt supuse regimului faptelor de comert.

Transmiterea fondului de comert cu titlu gratuit. Un fond de comert poate face obiectul transmisiunii cu titlu gratuit, purtand asupra deplinei proprietati, nudei proprietati sau asupra uzufructului. Fondul de comert poate face obiectul unei donatii sau unei succesiuni, in cazul in care fondul de comert face obiectul unui uzufruct, exploatarea fondului este separata de proprietate. Uzufructul in cazul fondului de comert este aproape intotdeauna prin efectul legii (uzufructul sotului supravietuitor).

Uzufructuarul, in acest caz, are calitatea de comerciant pentru ca exploateaza fondul de comert. Atunci cand fondul de comert face parte din comunitatea de bunuri sau este un bun propriu al unuia din soti, sotul supravietuitor va putea continua exploatarea fondului gratie clauzei zise,,a fondului de comert'. Acea­sta clauza permite sa ceara atribuirea preferentiala a fondului de comert in cadrul partajului, daca este cel putin coindivizar si daca participa efectiv la exploatarea fondului care prezinta in general, un caracter familiar, chiar si sub forma unei societati.