Echilibrul bugetar

Problematica echilibrului bugetar a ramas, prin implicatiile sale, preocupanta pentru stiinta finantelor, fiind supusa, de-alungul evolutiei economiilor, numeroaselor interpretari si reconsiderari.

Echilibrul bugetar releva situatia in care cheltuielile bugetare sunt acoperite integral din venituri de aceeasi natura, cu caracter stabil, fara excedente sau deficite importante.⁶ El constituie starea normala de existenta a bugetului dar, sub influenta factorilor perturbatori, se poate deteriora, instalandu-se starea de dezechilibru, sub forma excedentului sau a deficitului bugetar. De-alungul timpului, interpretarea data echilibrului s-a modificat corespunzator evolutiilor economiilor si gradului lor de dezvoltare. Deosebim, astfel, o interpretare clasica a echilibrului si o interpretare moderna.

A. Echilibrul bugetar in economiile clasice

Respectarea egalitatii dintre veniturile si cheltuielile bugetare a constituit "cheia de bolta" a finantelor clasice. Nerespectarea acestuia si aparitia unui dezechilibru, indeosebi a unui deficit, era considerata a fi un fenomen cu grave consecinte asupra economiei, intrezarindu-se doua pericole: bancruta si inflatia.

Existenta unui deficit reclama, din partea statului, apelarea la resurse extraordinare de natura imprumuturilor sau a emisiunii monetare. Acoperirea deficitului prin intermediul imprumuturilor contravenea principiului noninterventionist al statului, consecinta imediata fiind cresterea cheltuielilor bugetare viitoare rezultate din costurile imprumutului, respectiv amortismentul si dobanda. In situatia in care deficitul tindea sa se agraveze, statul risca sa nu mai poata acoperi cresterea cheltuielilor din imprumuturi, declarandu-se, astfel, starea de bancruta. Daca, insa, solutia acoperirii deficitului o constituia emisiunea de bancnote, atunci inconvenientul previzionat ar fi fost aparitia inflatiei cu consecinte asupra deprecierii valorii reale a monedei, cresterea preturilor si perpetuarea spiralei inflationiste. In problematica deficitului bugetar se manifesta, totusi, un acord de opinii, astfel incat, teoreticienii si populatia il considerau deosebit de grav. In ceea ce priveste excedentul bugetar parerile nu mai erau concordante. Excedentul era privit favorabil de catre opinia publica, deoarece se considera ca reflecta o buna gospodarire a fondurilor, in timp ce specialistii aratau ca o asemenea stare de lucruri putea conduce la utilizarea suplimentara a fondurilor in scopuri demagogice, capabile sa conduca la cheltuieli suplimentare in viitor. Mai mult, ei aratau ca excedentele puteau proveni din "tezaurizarea" unei parti din masa monetara retrasa din circuitul economic, cu consecinte nefaste asupra evolutiei acesteia.⁷

Limitele doctrinei clasice au fost puse in evidenta de dificultatile practice de aplicare a ei. Mai mult, economistii moderni au consemnat ca principiul clasic al echilibrului bugetar exagereaza dezavantajele deficitelor si izoleaza echilibrul bugetar de echilibrul general al economiei. Asadar, odata cu evolutia economiilor si aparitia unor fenomene perturbatoare doctrina liberalismului clasic s-a dovedit a nu mai fi functionala si, ca urmare, intreaga problematica a echilibrului bugetar a fost reconsiderata.

B. Echilibrul bugetar in finantele moderne

Sensul atribuit echilibrului bugetar in finantele moderne dobandeste un continut diferit fata de cel din finantele clasice. In conceptie moderna, echilibrul nu mai ilustreaza o simpla egalitate intre veniturile si cheltuielile bugetare ci, se pune in legatura cu intreaga evolutie a vietii economice si sociale. Echilibrul bugetar desemneaza, in aceasta situatie, starea de proportionalitate (sau concordanta) intre venituri si cheltuieli, iar interpretare sa este una dinamica. Echilibrul devine un obiectiv pe termen lung si se integreaza in echilibrul economic general ceea ce face sa se utilizeze termenul de "echilibru-financiar-economic" (echilibru economic general).

Echilibrul economic general reprezinta expresia generalizata a echilibrului material, al fortei de munca si valoric pe plan national. El presupune existenta unei concordante depline intre cererea si oferta de bunuri materiale, forta de munca, resurse financiare, intre veniturile populatiei si posibilitatile

de acoperire a cererii de bunuri si servicii.

Cu toata legatura complementara dintre echilibrul financiar si cel economic general, intre cele doua poate sa apara o contradictie temporara, in sensul ca acesta din urma se realizeaza prin mijlocirea unui dezechilibru denumit deficit sistematic. Teoria "deficitului sistematic" a fost formulata de William Beveridge pornind de la teoria lui Keynes si arata ca deficitul bugetar poate fi utilizat ca un mijloc de asigurare a expansiunii economice in perioadele de declin al ciclului economic si ca mijloc de ocupare deplina a fortei de munca. Din aceasta perspectiva, actiunea statului se manifesta in sensul stimularii cererii globale si a investitiilor necesare satisfacerii cererii sporite determinate de cresterea cheltuielilor publice si diminuarea veniturilor publice, pe baza reducerii volumului de impozite percepute si, implicit, sporirea sumelor disponibile pentru investitii.

Politica utilizarii deficitului sistematic, ca instrument reglator al vietii economice, are in vedere caracteristicile economiilor contemporane. Gradul relativ mare de autonomie a producatorilor si consumatorilor provoaca, pe termen mediu, variatii ale cererii si ofertei globale. In conditiile tendintei de crestere a potentialului de productie pe termen lung, gestionarea finantelor publice tinde sa devina o politica conjuncturala, discretionara ce vizeaza reducerea ecartului dintre cererea si oferta globala. Esenta acestei politici o constituie tehnica utilizarii multiplicatorului bugetar, ca instrument de influentare a mersului economiei. ⁸

Demonstratia porneste de la exemplul unei economii inchise, in care ansamblul volumului bunurilor si serviciilor (Y) este afectat de consumul (C). Deschiderea economiilor catre exterior, interventia statului si noile investitii determina ca realizarea echilibrului economic sa se infaptuiasca numai in masura in care intrarile si iesirile din sistemul economic sunt egale.

Se considera pentru un nivel al productiei existenta egalitatii intre valorile de intrare: investitii (I), cheltuieli publice (G), export (X) si valorile de iesire: economii (S), impozite (T), importuri (M), in felul urmator:

S+T+M=I+G+X

In aceasta situatie de echilibru, daca productia corespunde unui nivel de subocupare a capacitatilor, atunci, in vederea cresterii globale, statul are posibilitatea sa intervina, fie prin cresterea cheltuielilor publice sau prin reducerea impozitelor. Dar, in conditiile in care se integreaza o crestere a cheltuielilor publice (DG) sau reducere a impozitelor (DT) trebuie mentinuta egalitatea dintre intrarile (J) si iesirile (DF ) din sistem:

J=DF

In situatia in care "iesirile" sunt dependente de nivelul productiei (Y) inseamna ca, in acelasi timp si variatia iesirilor este influentata de variatia productiei (Y)

F=fDY

Si deci:

J=fDY

unde f reprezinta rata marginala a iesirilor, adica:

f=DF/DY

sau:

sau:

DY=kDJ

unde: 

In modelul descris "k" poarta denumirea de multiplicator, iar valoarea sa este invers proportionala cu rata marginala a iesirilor. Aceasta inseamna ca, in cazul in care statul creeaza un deficit prin majorarea cheltuielilor (DG), valoarea venitului (DY) creste cu valoarea multiplicatorului conform relatiei:

sau

Valoarea lui k este invers proportionala cu valoarea aditionala destinata economisirii si care se bazeaza pe inclinatia marginala spre economisire (s). In masura in care venitul nu este destinat in totalitate economisirilor, parte din el se consuma (s =1-c).

Dar, economisirile nu reprezinta singurele iesiri din sistem. Statele contemporane, fiind caracterizate printr-o larga deschidere, trebuie sa tina cont si de partea din venituri utilizata pentru achizitionarea de bunuri si servicii pe pietele straine. De aceea, este necesara integrarea in model si a inclinatiei marginale de a importa (m), dar si a cotelor de impozit (t) corespunzatoare veniturilor suplimentare. In functie de structura economica a tarilor considerate, multiplicatorul poate cunoaste o reducere astfel:

Concluzia care se poate desprinde este aceea ca, cu cat valoarea suplimentara obtinuta pe baza cresterii deficitului conduce la cresterea importurilor si a suplimentului de impozit, cu atat efectul multiplicatorului se reduce. Simetric, o diminuare a deficitului prin cresterea incasarilor bugetare va determina o reducere a venitului obtinut pe baza mecanismului multiplicatorului. In aceasta situatie multiplicatorul poate fi descris astfel:

Tinand cont de diferenta dintre multiplicatorul veniturilor si cel al cheltuielilor, este posibil, teoretic, sa se obtina o relansare economica a tarii fara modificarea soldului bugetar. Considerand cresterea veniturilor si cheltuielilor cu aceeasi suma se poate ca venitul national sa creasca cu aceeasi suma, astfel:

-cresterea cheltuielilor publice conduce la cresterea venitului cu marimea:

-cresterea impozitelor conduce la o diminuare a venitului cu valoarea:

Efectul global asupra veniturilor este:

De vreme ce s-a constatat ca DT=DG si mai departe se poate obtine:

Inseamna ca:

DY=DG

Efectul de multiplicator produs este egal cu unitatea.