Dreptul bugetar si principiile aplicarii lui

Dreptul bugetar si principiile aplicarii lui

Dreptul bugetar este parte componenta (subramura) a dreptului financiar si consta intr-un ansamblu de norme juridice care reglementeaza cuprinsul bugetului public national, precum si procedura bugetara (respectiv elaborarea, aprobarea, executarea si incheierea fiecarui buget anual).

Avand astfel un obiect de reglementare precis si restrans, dreptul bugetar nu se suprapune reglementarilor referitoare la impozite si taxe (care constituie venituri bugetare) si nici acelora privind imprumuturile de stat, dar reglementarile sale sunt in stransa legatura cu acestea, aflandu-se chiar in interdependenta, intrucat executarea bugetului public national anual presupune perceperea impozitelor si taxelor in principal, dar - uneori, in functie de necesitati - si imprumuturi de stat pentru completarea veniturilor realizate din impozite si taxe[1].

Dreptul bugetar are la baza a serie de principii fundamentale, unele dobandind chiar o reglementare legislativa, alte fiind rezultatul practicii sau al doctrinei de specialitate.

Astfel, conform Legii nr. 500/2002 privind finantele publice, la baza constituirii bugetului stau urmatoarele principii si reguli:

principiul universalitatii

principiul publicitatii

principiul unitatii

principiul anualitatii

principiul specializarii bugetare

principiul unitatii monetare

reguli privind cheltuielile bugetare

limite privind micsorarea veniturilor si cresterea cheltuielilor bugetare.

Iar doctrina mai adauga si:

9. principiul echilibrului,

10. principiul realitatii bugetare.

1. Principiul universalitatii - conform acestui principiu, in buget, veniturile si cheltuielile se inscriu in totalitate, in sume brute (art. 8 alin. 1 din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice), in fiecare an bugetar. Mai mult, veniturile bugetare nu pot fi afectate direct unei cheltuieli bugetare anume, cu exceptia donatiilor si sponsorizarilor, care au stabilite destinatii distincte.

Aplicarea acestui principiu prezinta atat unele avantaje, cat si unele dezavantaje. Principalul avantaj este de ordin politic, intrucat prezentarea bugetului (alcatuit de o maniera detaliata) spre aprobare Parlamentului ofera acestuia posibilitatea de a cunoaste exact evolutia sau orientarea politicii financiare a guvernului pentru fiecare an, ceea ce permite - in consecinta - exercitarea unui control temeinic asupra practicii bugetare. Inconvenientul major pe care il prezinta aplicarea la rigoare a principiului universalitatii decurge din proportiile (prea mari) ale bugetului brut, care - elaborat in extenso - ar cuprinde toate veniturile si toate cheltuielile anuale ale bugetului de stat, ceea ce ar amplifica si ingreuna evidenta contabila bugetara[2].

In doctrina au fost evidentiate doua reguli de baza, fara de care aplicarea acestui principiu ar fi lipsita de relevanta:

regula necompensarii cheltuielilor proprii cu veniturile proprii,

regula neafectarii unor venituri pentru cheltuielile necesare intretinerii institutiilor publice sau pentru desfasurarea unor activitati care se finanteaza de la bugetul de stat[3].

2. Principiul publicitatii - conform caruia sistemul bugetar este deschis si transparent, acestea realizandu-se prin:

a) dezbaterea publica a proiectelor de buget, cu prilejul aprobarii acestora;

b) dezbaterea publica a conturilor generale anuale de executie a bugetelor, cu prilejul aprobarii acestora;

c) publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a actelor normative de aprobare a bugetelor si conturilor anuale de executie a acestora;

d) utilizarea mijloacele de informare in masa, pentru difuzarea informatiilor asupra continutului bugetului, exceptand informatiile si documentele nepublicabile, prevazute de lege (art. 9 din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice).

3. Principiul unitatii - conform caruia veniturile si cheltuielile bugetare se inscriu intr-un singur document, pentru a se asigura utilizarea eficienta si monitorizarea fondurilor publice (art. 10 alin. 1 din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice). Realizandu-se potrivit acestor cerinte, bugetul reflecta - din punct de vedere financiar - starea reala a situatiei financiare a tarii, iar sub aspect politic, prin controlul pe care il exercita asupra bugetului, parlamentul poate avea o vedere mult mai clara si de ansamblu asupra cheltuielilor publice ale statului[4]. In conditiile reglementarilor legislative de astazi, aplicarea principiul unitatii bugetare se face cu anumite particularitati, raportat la fiecare din bugetele componente ale sistemului bugetar national.

4. Principiul anualitatii - conform caruia veniturile si cheltuielile bugetare sunt aprobate prin lege pe o perioada de un an, care corespunde exercitiului bugetar (art. 11 alin. 1 din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice). Toate operatiunile de incasari si plati efectuate in cursul unui an bugetar in contul unui buget apartin exercitiului corespunzator de executie a bugetului respectiv (art. 11 alin. 2 din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice).

Perioada de un an este apreciata ca fiind cea mai corespunzatoare atat din punct de vedere tehnico-financiar (raspunde posibilitatilor reale de prevedere sau de stabilire prealabila a cuantumului veniturilor si cheltuielilor bugetare), cat si din acela al autorizarii (aprobarii) bugetului de catre puterea legislativa (acceptata si ca perioada optima de control eficient in timp  - exercitat de catre puterea legiuitoare - asupra puterii executive). Dar, mai nou, in doctrina economica s-a avansat ideea ca anualitatea nu mai corespunde exigentelor unei societati moderne, mai ales din punct de vedere al investitiilor necesare unor lucrari publice (investitii care, de obicei se intind pe o perioada de mai multi ani) sau cel al programarii bugetare pe termen mediu si lung .

Dar, datorita faptului ca principiul anualitatii este expres reglementat prin legislatie, previziunile si programarile plurianuale pot fi facute, dar numai cu titlul de exceptie de la regula[6].

5. Principiul specializarii bugetare - conform acestui principiu, veniturile si cheltuielile bugetare se inscriu si se aproba in buget pe surse de provenienta si, respectiv, pe categorii de cheltuieli, grupate dupa natura lor economica si destinatia acestora, potrivit clasificatiei bugetare (art. 12 din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice).

6. Principiul unitatii monetare - conform principiului prevazut de art. 13 din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice, toate operatiunile bugetare se exprima in moneda nationala.

7. Principiul echilibrului - conform acestui principiu, bugetul trebuie conceput in asa fel incat cele doua parti ale acestuia (venituri si cheltuieli) sa se afle in echilibru, sa fie corelate numeric, cu preconizarea unei excedent numeric al veniturilor fata de suma cheltuielilor. Realizarea echilibrului bugetar este o necesitate pentru existenta echilibrului economiei nationale si, deci, a unei corecte orientari a activitatii financiare a statului, in acord cu directia si ritmul dezvoltarii economice generale. Realitatea a demonstrat ca de cele mai multe, veniturile nu au fost suficiente pentru acoperirea tuturor cheltuielilor, astfel incat existenta unui deficit bugetar nu reprezinta un obstacol insurmontabil, din contra poate fi folosit mijloc de influentare a dezvoltarii economice prin preluarea cu titlul de imprumut si intrebuintarea de catre stat a unei insemnate parti a capitalurilor disponibile pe piata interna[7].

8. Principiul realitatii bugetare - presupune regula fundamentala conform careia, la intocmirea bugetului trebuie avute in vedere variantele cele mai apropiate de realitate, respectiv a variantelor celor mai prudente in realizarea veniturilor si efectuarea cheltuielilor . Apreciat si aplicat in considerarea necesitatilor economico-sociale, acest principiu face posibila determinarea cat mai exacta a volumului veniturilor bugetare de care depinde - in mod direct - volumul cheltuielilor bugetare

9. Reguli privind cheltuielile bugetare - art. 14 din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice stabileste ca:

- Cheltuielile bugetare au destinatie precisa si limitata si sunt determinate de autorizarile continute in legi specifice si in legile bugetare anuale

- Nici o cheltuiala nu poate fi inscrisa in buget si nici angajata si efectuata, daca nu exista baza legala pentru respectiva cheltuiala.

- Nici o cheltuiala din fonduri publice nu poate fi angajata, ordonanta si platita daca nu este aprobata potrivit legii si nu are prevederi bugetare.

10. Limite privind micsorarea veniturilor si cresterea cheltuielilor bugetare sunt prevazute de art. 15 din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice:

- In cazurile in care se fac propuneri de elaborare a unor proiecte de acte normative a caror aplicare atrage micsorarea veniturilor sau majorarea cheltuielilor aprobate prin buget, initiatorii au obligatia sa prevada si mijloacele necesare pentru acoperirea minusului de venituri sau cresterea cheltuielilor(alin. 1).

- Dupa depunerea proiectului legii bugetare anuale la Parlament pot fi aprobate acte normative numai in conditiile prevederilor alin. 1, dar cu precizarea surselor de acoperire a diminuarii veniturilor sau a majorarii cheltuielilor bugetare, aferente exercitiului bugetar pentru care s-a elaborat bugetul.